Tulburări mentale și de comportament

Exclude anumite afecţiuni care îşi au originea în perioada perinatală, anumite boli infecţioase şi parazitare, complicaţii ale sarcinii, naşterii şi lăuziei, malformaţii congenitale, deformaţii şi anormalităţi cromozomiale, boli endocrine, de nutriţie şi metabolism, leziuni traumatice, otrăviri şi anumite consecinţe ale cauzelor externe, tumori maligne, simptome, semne şi rezultate anormale ale investigaţiilor clinice şi de laborator neclasificate altundeva.

A. Tulburări mentale organice inclusiv tulburările simptomatice

Sunt incluse un şir de tulburări mentale grupate împreună pe baza unei etiologii comune demonstrabile în boala cerebrală, leziunea creierului sau altă rănire care duce la o disfuncţie cerebrală. Disfuncţia poate fi primară ca în bolile, leziunile şi rănirile ce afectează creierul direct şi selectiv, sau secundară, ca în bolile şi tulburările sistemice care atacă creierul numai ca unul din organele multiple sau sisteme ale corpului care sunt implicate.
Demenţa este un sindrom datorit bolii creierului, de obicei de natură cronică sau progresivă, în care există alterarea funcţiilor multiple corticale superioare, incluzând memoria, gândirea, orientarea, înţelegerea, calculul, capacitatea de învăţare, limba şi judecata. Conştiinţa nu este obnubilată. Deficienţele funcţiei cognitive sunt însoţite de obicei şi precedate ocazional de o deteriorare a controlului emoţional, comportamentului emoţional, comportamentului social sau motivării. Acest sindrom apare în boala Alzheimer, în boala cerebrovasculară şi în alte afecţiuni primare sau secundare care ating creierul.

1. Demenţa în boala Alzheimer (Boala Alzheimer este o boală cerebrală degenerativă primară, de etiologie necunoscută, cu trăsături caracteristice neuropatologice şi neurochimice; Tulburarea este de obicei insidioasă la debut şi se dezvoltă încet dar progresiv pe o perioadă de mai mulţi ani) (Demenţa în boala Alzheimer cu debut precoce – demenţa în boala Alzheimer cu debut înainte de 65 de ani, cu o evoluţie a deteriorării relativ rapidă şi cu tulburări multiple marcate ale funcţiilor corticale superioare – Boala Alzheimer tip 2, Demenţa presenilă tip Alzheimer, Demenţa degenerativă primară de tip Alzheimer debut presenil; Demenţa în boala Alzheimer cu debut tardiv – demenţa în boala Alzheimer cu debut după vârsta de 65 de ani, de obicei la finele deceniului al 7-lea sau peste, cu un progres lent şi cu deficienţe de memorie ca trăsătură principală – Boala Alzheimer tip 1, Demenţa degenerativă primară de tip Alzheimer debut senil, Demenţa senilă tip Alzheimer; Demenţa în boala Alzheimer forma atipică sau mixtă: Demenţa atipică tip Alzheimer; Demenţa în boala Alzheimer nespecificată);

2. Demenţa vasculară – Demenţa vasculară este rezultatul infarctului creierului datorită bolii vasculare, incluzând boala cerebrovasculară hipertensivă; infarcturile sunt de obicei mici dar cu efect cumulativ; debutul se produce de obicei la vârstă înaintată – include demenţa arteriosclerotică (Demenţa vasculară cu debut acut – se dezvoltă de obicei rapid după o succesiune de accidente vasculare cerebrale legate de tromboza cerebrovasculară, embolie sau hemoragie – în cazuri rare, un singur infarct masiv poate fi cauza; Demenţa vasculară prin infarcte multiple – Progresivă la debut, în urma unui număr de episoade ischemice tranzitorii care produc o acumulare de infarcturi în parenchimul cerebral – Demenţa predominant corticală; Demenţa vasculară subcorticală – Include cazuri cu un istoric de hipertensiune şi focare de distrugere ischemică în materia albă profundă a emisferelor cerebrale – Cortexul cerebral este de obicei conservat şi acesta contrastează cu tabloul clinic care poate fi foarte asemănător cu cel al demenţei în boala Alzheimer – Demenţa vasculară mixtă corticală şi subcorticală; Alte forme de demenţă vasculară; Demenţa vasculară nespecificată);

3. Demenţa în alte boli clasificate altundeva – Cazuri de demenţă datorite sau presupuse a fi datorate altor cauze decât boala Alzheimer sau boala cerebrovasculară; debutul se poate produce în orice moment al vieţii, dar rareori survine la o vârstă înaintată (Demenţa în boala Pick – o demenţă progresivă debutând la o vârstă matură, caracterizată prin schimbări ale caracterului timpurii şi lent progresive şi prin deteriorare socială, urmată de deficienţa funcţiilor intelectuale, de memorie şi de limbaj, cu apatie, euforie şi ocazional fenomene extrapiramidale; Demenţa în boala Creutzfeldt-Jakob – o demenţă progresivă cu semne neurologice extinse datorită schimbărilor neuropatologice specifice care se presupune a fi provocate de un agent transmisibil; debutul este de obicei la vârstă matură sau înaintată dar poate fi la orice vârstă adultă; evoluţia este subacută ducând la deces într-un an sau doi; Demenţa din boala Huntington – o demenţă care se produce ca parte a unei degenerescenţe extinse a creierului; tulburarea este transmisă de o singură genă dominantă autosomală; simptomele apar în mod tipic în deceniul al treilea şi al patrulea, progresul este lent, ducând la deces în 10 – 15 ani – Demenţa în choreea Huntington; Demenţa în boala Parkinson – o demenţă care se dezvoltă în cursul bolii Parkinson confirmate; nici o trăsătură clinică distinctivă nu a fost demonstrată încă – demenţa în: paralizia agitantă, parkinsonism; Demenţa în boala cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) – demenţa care se dezvoltă în cursul bolii HIV în absenţa unei boli sau afecţiuni concomitente alta decât infecţia HIV care ar putea explica trăsăturile clinice; Demenţa în alte boli clasificate altundeva – demenţa în: lipidoza cerebrală, epilepsie, degenerescenţa hepatolenticulară, hipercalcemie, hipotiroidism dobândit, intoxicaţii, scleroză multiplă, neurosifilis, carenţa în acid nicotinic (pelagra), poliarterita nodoasă, lupus eritematos sistemic, tripanosomiaza, carenţa în vitamina B12);

4. Demenţa nespecificată (presenilă: demenţa NOS, psihoza NOS; Demenţa degenerativă primară NOS – senilă: demenţă: depresivă de tip paranoid, NOS, psihoza NOS – exclude demenţa senilă cu delir sau stare confuză acută, senilitatea NOS);

5. Sindromul amnezic organic neindus de alcool şi alte substanţe psiho-active – un sindrom al alterării pronunţate a memoriei recente şi vechi în timp ce memoria imediată este conservată, cu o capacitate redusă de a învăţa un material nou şi dezorientare în timp; o trăsătură marcantă poate fi confabulaţia, dar percepţia şi celelalte funcţii cognitive, incluzând intelectul, rămân de obicei intacte; prognoza depinde de evoluţia leziunii subadiacente – exclude amnezia anterogradă, disociativă, NOS, retrogradă, sindromul Korsakov: indus de alcool sau nespecificat, indus de alte substanţe psiho-active (Amnezia post-traumatică; Amnezia post-traumatică nespecificată; Amnezia post-traumatică cu durată mai mică de 24 ore; Amnezia post-traumatică cu durată cuprinsă între 24 ore şi 14 zile; Amnezia post-traumatică cu durată mai mare de 14 zile; Sindromul amnezic nespecificat: psihoza sau sindromul Korsakov nealcoolic);

6. Delir neindus de alcool şi alte substanţe psiho-active – un sindrom cerebral organic nespecific etiologic caracterizat prin perturbaţii simultane de conştiinţă şi atenţie, percepţie, gândire, memorie, comportament psihomotor, emoţie şi ritm veghe-somn; durata este variabilă şi gradul de severitate variază de la uşor la foarte sever – include acut(a) sau subacut(a): sindromul cerebral, starea de confuzie (nealcoolică), psihoza infecţioasă, reacţia organică, sindromul psiho-organic şi exclude delirium tremens indus de alcool sau nespecificat (Delir nesupra-adăugat unei demenţe descrisă ca atare; Delir supra-adăugat unei demenţe: afecţiuni care întrunesc criteriile de mai sus dar se dezvoltă în cursul unei demenţe; Alte forme de delir: delir de origine mixtă; Delir nespecificat);

7. Alte tulburări mentale datorită vătămării şi disfuncţiei creierului şi bolii fizice – include afecţiuni diverse legate cauzal de tulburarea cerebrală datorită bolii cerebrale primare, bolii sistemice care afectează creierul în mod secundar, substanţelor exogene toxice sau hormonilor, tulburărilor endocrine sau altor boli somatice – exclude asociate cu: delir, demenţă rezultând din folosirea alcoolului şi altor substanţe psiho-active (Halucinoza organică – o tulburare prin halucinaţii persistente, de obicei auditive şi vizuale, care se produc în lipsa obnubilării a conştiinţei şi poate sau nu să fie recunoscută de subiect ca atare; se poate produce elaborarea delirantă a halucinaţiilor, dar delirurile nu domină tabloul clinic; starea internă poate fi conservată – Stare de halucinaţie organică (nealcoolică) – exclude halucinoza alcoolică, schizofrenia; Tulburare catatonică organică – o tulburare a activităţii psihomotorii diminuate (stupoare) sau crescute (excitare) asociată cu simptome catatonice; pot alterna extremele tulburării psihomotorii – exclude schizofrenia catatonică, stupoarea: disociativă, NOS; Tulburare delirantă (de alură schizofrenică) organică – o tulburare în care delirurile persistente sau recurente domină tabloul clinic; delirurile pot fi însoţite de halucinaţii; pot fi prezente unele trăsături sugestive de schizofrenie, cum ar fi halucinaţiile bizare sau tulburarea de gândire – Stările organice paranoice şi halucinant-paranoice; psihoza de tip schizofrenic în epilepsie – exclude tulburarea: psihotică acută şi tranzitorie, delirantă persistentă, psihotică indusă medicamentos, schizofrenia; Tulburări ale dispoziţiei (afective) organice – tulburări caracterizate printr-o schimbare a dispoziţiei sau afectului însoţite de obicei de o schimbare la nivelul întregii activităţi; depresivă, hipomaniacă, maniacă sau bipolară, dar survenind ca o consecinţă a unei tulburări organice – exclude tulburările dispoziţiei neorganice sau nespecificate; Tulburări anxioase organice – o tulburare caracterizată prin trăsăturile descriptive esenţiale ale unei tulburări de anxietate generalizată, unei tulburări de panică sau unei combinaţii a celor două, dar survenind ca o consecinţă a unei tulburări organice – exclude tulburările de anxietate neorganice sau nespecificate; Tulburări disociative organice – o tulburare caracterizată printr-o pierdere parţială sau completă a integrării normale între amintirile trecutului, conştiinţa identităţii şi a senzaţiilor imediate şi controlul mişcărilor corpului, dar survenind ca o consecinţă a unei tulburări organice – exclude tulburările disociative (de conversie) neorganice sau nespecificate; Tulburare organică labilă (astenică) emoţional – o tulburare caracterizată prin incontinenţă sau labilitate emoţională, stare de extenuare şi o varietate de senzaţii fizice neplăcute (de exemplu vertij) şi dureri, dar survenind ca o consecinţă a unei tulburări organice – exclude tulburările somatoforme neorganice sau nespecifice; Tulburări cognitive uşoare – o tulburare caracterizată prin alterarea memoriei, dificultăţi de învăţare şi capacitate redusă de concentrare asupra unei sarcini pentru perioade mai mult decât scurte; deseori există un sentiment marcat de oboseală mentală atunci când sunt întreprinse sarcini mentale, iar câştigarea de noi cunoştinţe este în mod subiectiv considerată a fi dificilă chiar dacă obiectiv este un succes; niciunul din aceste simptome nu este atât de sever încât să fie pus un diagnostic fie de demenţă, fie de delir; Acest diagnostic ar trebui să fie pus numai în asociere cu o tulburare fizică specifică şi nu ar trebui să fie pus în prezenţa vreuneia dintre tulburările mentale sau comportamentale clasificate; tulburarea poate precede, însoţi sau urma unei largi varietăţi de infecţii şi tulburări fizice, atât cerebrale cât şi sistemice, dar evidenţa unei implicări cerebrale nu este prezentă în mod necesar; poate fi diferenţiată de sindromul post-encefalitic şi de sindromul post-comoţional prin etiologia sa diferită, printr-o serie mai restrânsă de simptome în general mai uşoare şi de obicei de durată mai scurtă; Alte tulburări mentale specificate datorite unei vătămări şi disfuncţii cerebrale şi unei boli fizice: psihoza epileptică NOS; Tulburare mentală nespecificată datorită vătămării şi disfuncţiei cerebrale şi a unei boli psihice – organic: sindrom cerebral NOS, tulburare mentală NOS);

8. Tulburări de personalitate şi comportamentale datorită bolii, vătămării şi disfuncţiei cerebrale – Alterarea personalităţii şi comportamentului poate fi o tulburare reziduală sau concomitentă a unei boli, vătămări sau disfuncţii cerebrale (Tulburare organică de personalitate – o tulburare caracterizată printr-o alterare semnificativă a tipurilor de comportament obişnuite subiectului înainte de survenirea bolii, implicând exprimarea emoţiilor, necesităţilor şi impulsurilor; de asemenea, alterarea funcţiilor cognitive şi de gândire şi sexualitatea alterată pot face parte din tabloul clinic – organică: personalitatea pseudopsihopatică, personalitatea pseudoretardată, sindromul de: lob frontal, personalitate cu epilepsia limbică, lobotomie, postleucotomie – exclude schimbarea durabilă a personalităţii după o experienţă catastrofică, o boală psihiatrică, sindromul postcomoţional, sindromul postencefalitic, tulburarea specifică a personalităţii; Sindromul postencefalitic – schimbare comportamentală variabilă şi reziduală nespecifică în urma vindecării după encefalita fie virală fie bacteriană; reversibilitatea sindromului este principala diferenţă dintre această tulburare şi tulburările organice de personalitate – exclude tulburarea organică de personalitate; Sindrom postcomoţional – un sindrom care se produce ca urmare a unei traume la cap (de obicei suficient de gravă pentru a rezulta pierderea cunoştinţei) şi include un număr de simptome disparate cum ar fi durerea de cap, vertijul, oboseala, iritabilitatea, dificultatea în concentrarea şi efectuarea unor sarcini mentale, alterarea memoriei, insomnie şi toleranţă redusă la stres, la excitaţie emoţională sau la alcool; Sindrom cerebral post-traumatic nepsihotic, sindrom postcontuzional (encefalopatie); Alte tulburări organice de personalitate şi de comportament datorite unei boli, vătămări şi disfuncţii cerebrale – tulburare afectivă organică a emisferei drepte; Tulburare organică de personalitate şi comportament datorită unei boli, vătămări şi disfuncţii cerebrale nespecificată – psihosindromul organic; Tulburare mentală organică sau simptomatică nespecificată – psihoza: organică NOS, simptomatică NOS – exclude psihoza NOS);

B. Tulburări mentale şi de comportament datorită utilizării substanţelor psihoactive

Acest grup de afecţiuni cuprinde o largă varietate de tulburări care diferă în gravitate şi formă clinică dar care toate pot fi puse pe seama folosirii uneia sau mai multor substanţe psihoactive, existând posibilitatea de a fi fost sau nu prescrise medical; identificarea substanţei psihoactive ar trebui să se bazeze pe cât mai multe surse de informaţii cu putinţă – acestea includ datele autoraportate, analiza sângelui şi a altor fluide ale corpului, simptome fizice şi psihologice caracteristice, comportamentul şi semnele clinice şi alte dovezi cum ar fi un drog în posesia pacientului sau raportări ale altor persoane informate; multe persoane care consumă droguri folosesc mai mult de un tip de substanţă psihoactivă; Diagnosticul principal ar trebui să fie clasificat, ori de câte ori este posibil, după substanţa sau clasa substanţelor care a cauzat sau a contribuit cel mai mult la sindromul clinic respectiv; ar trebui să fie folosit diagnosticul tulburărilor ce rezultă din utilizarea drogurilor multiple numai în cazurile în care modalităţile de consum ale substanţelor psihoactive sunt haotice şi nediscriminante sau în care contribuţiile diferitelor substanţe psihoactive sunt amestecate fără posibilitate de rezolvare – exclude folosirea dăunătoare a substanţelor care nu produc dependenţa (Intoxicaţie acută – o afecţiune care apare în urma administrării unei substanţe psihoactive şi care produce tulburări la nivelul conştiinţei, cunoaşterii, percepţiei, afectului sau comportamentului sau altor funcţii şi răspunsuri psiho-fiziologice; tulburările sunt legate direct de efectele farmacologice acute ale substanţei şi se rezolvă în timp, cu recuperare completă, exceptând partea în care ţesutul a fost vătămat sau au apărut alte complicaţii; complicaţiile pot include trauma, inhalarea vomei, delir, comă, convulsii şi alte complicaţii medicale; natura acestor complicaţii depinde de clasa farmacologică a substanţei şi modul de administrare – Beţie acută în alcoolism, „Obiceiuri dăunătoare” (droguri), Beţie NOS, Intoxicaţie patologică, Transă şi tulburări de posesie în intoxicarea cu substanţe psihoactive; Folosire dăunătoare – un tip de substanţă psihoactivă care este cauza dăunătoare a sănătăţii; vătămarea poate fi fizică (de exemplu cazurile de hepatită datorită auto-administrării de substanţe psihoactive injectabile) sau mentală (de exemplu episoadele de tulburare depresivă secundară consumului mare de alcool) Tulburare în urma folosirii unei substanţe psihoactive NOS; Sindromul de dependenţă – un ansamblu de fenomene de comportament, de cunoaştere şi fiziologice care se dezvoltă după folosirea repetată a substanţei şi care include, în mod tipic, dorinţa puternică de a consuma drogul, dificultăţile în controlarea folosirii lui, persistenţa în folosirea lui în ciuda consecinţelor nocive, fiind acordată o mai mare prioritate folosirii drogului decât altor activităţi şi obligaţii, toleranţa crescută şi uneori o stare fizică de sevraj; sindromul de dependenţă poate fi prezent pentru o substanţă psihoactivă specifică (de exemplu tutun, alcool sau diazepam), pentru o clasă de substanţe (de exemplu droguri opiacee) sau pentru un spectru mai larg de substanţe psihoactive diferite din punct de vedere farmacologic; Alcoolism cronic, Dipsomanie, Toxicomanie; Starea de sevraj – un ansamblu de simptome având o grupare şi severitate variabile care se produc în cazul unui sevraj total sau parţial al substanţei psihoactive după folosirea persistentă a acelei substanţe; debutul şi cursul stării de sevraj sunt limitate în timp şi sunt legate de tipul şi doza substanţei psihoactive consumată imediat înaintea opririi sau reducerii folosirii; starea de sevraj poate fi complicată prin convulsii; Starea de sevraj cu delir – o afecţiune în care starea de sevraj este complicată prin delir; se va urmări dacă factorii organici sunt consideraţi a juca şi un rol în etiologie; Delirium tremens (indus de alcool); Tulburare psihotică – un ansamblu de fenomene psihotice care se produc în timpul sau în urma folosirii substanţei psihoactive dar care nu sunt explicate numai pe baza unei intoxicaţii acute şi nu fac parte din starea de sevraj; Tulburarea este caracterizată prin halucinaţii (de obicei auditive, dar adeseori polisenzoriale), prin distorsiuni perceptuale, manii (deseori de natură paranoică sau de persecuţie), tulburări psihomotorii (excitaţie sau stupoare) şi printr-un afect anormal care se poate întinde de la frică intensă la extaz; partea senzorială este de obicei clară dar poate fi prezent un anumit grad de întunecare a conştiinţei, fără a fi, totuşi, o confuzie gravă; Alcoolică: halucinaţie, gelozie, paranoia, psihoza NOS – exclude tulburarea psihotică reziduală şi cu debut tardiv indusă de alcool sau de alte substanţe psihotice; Sindrom amnezic – un sindrom asociat cu alterarea cronică pronunţată a memoriei recente şi vechi; memoria imediată se păstrează de obicei, iar memoria recentă este în mod caracteristic mai tulburată decât memoria veche; sunt evidente de obicei perturbările în percepţia timpului şi în cronologia evenimentelor, cum ar fi dificultăţile în învăţarea unui nou material; confabulaţia poate fi marcată dar nu este prezentă invariabil; alte funcţii cognitive sunt relativ bine păstrate, iar defectele amnezice sunt disproporţionate comparativ cu celelalte perturbări; Tulburare amnezică, indusă de alcool sau droguri; Psihoza sau sindromul Korsakov, indus(ă) de alcool sau altă substanţă psihoactivă sau nespecificată – exclude psihoza sau sindromul Korsakov nealcoolic, amnezia post-traumatică; Tulburarea psihotică reziduală şi cu debut tardiv – o tulburare în care schimbările induse de alcool sau de substanţe psihoactive privind cunoaşterea, afectul, personalitatea sau comportamentul persistă dincolo de perioada în care efectul direct al substanţei ar putea fi considerat ca funcţional; debutul tulburării ar trebui să fie legat în mod direct de folosirea substanţei psihoactive; cazurile în care debutul iniţial al stării se produce mai târziu decât episodul (episoadele) de folosire a unei asemenea substanţe ar trebui să fie codificate aici numai când există dovada clară şi categorică a atribuirii stării efectului rezidual al substanţei psihoactive; flash-back-urile pot fi diferenţiate de starea psihotică în parte prin natura lor episodică, în mod frecvent de foarte scurtă durată, şi în parte pentru că ele multiplică experienţele anterioare legate de alcool sau de altă substanţă psihoactivă; Demenţă alcoolică NOS; Sindromul cerebral alcoolic cronic; Demenţa şi alte forme mai uşoară de alterare persistentă a funcţiilor cognitive; Flashback-urile; Tulburare psihotică indusă de substanţă psihoactivă cu debut tardiv; Tulburare de percepţie după folosirea de substanţe halucinogene; Reziduală: tulburare afectivă, tulburare de personalitate – exclude: indus(ă) de alcool sau de o substanţă psihoactivă, sindromul Korsakov, starea psihotică; Alte tulburări mentale şi de comportament; Tulburări nespecifice mentale şi de comportament);

1. Tulburări metale şi de comportament datorate folosirii alcoolului;
2. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii substanţelor opioide;
3. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii substanţelor derivate din cannabis;
4. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii sedativelor sau hipnoticelor;
5. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii cocainei;
6. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii altor stimulanţi incluzând cofeina;
7. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii halucinogenelor;
8. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii tutunului;
9. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii solvenţilor volatili;
10. Tulburări mentale şi de comportament datorate folosirii drogurilor multiple şi altor substanţe psihoactive – această categorie ar trebui considerată când se ştire că sunt implicate două sau mai multe substanţe, dar este imposibil de evaluat care substanţă contribuie cel mai mult la tulburări; ea ar trebui folosită de asemenea atunci când identitatea unora sau chiar tuturor substanţelor psihoactive care au fost folosite este nesigură sau necunoscută, din moment ce mulţi dintre cei care folosesc drogurile multiple nu cunosc ei înşişi deseori ceea ce consumă – include utilizarea neadecvată de droguri.

C. Schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante

- acest bloc reuneşte schizofrenia, ca cel mai important membru al grupului, tulburarea schizotipală, tulburările persistente delirante şi un grup mai mare de tulburări psihotice acute şi tranzitorii; tulburările schizo-afective au fost menţinute aici în ciuda naturii lor controversate:

1. Schizofrenie – Tulburările schizofrenice sunt caracterizate în general prin distorsiuni caracteristice ale gândirii şi percepţiei şi afecte care sunt neadecvate şi slăbite; conştiinţa clară şi capacitatea intelectuală sunt menţinute de obicei, cu toate că anumite deficienţe de cunoaştere pot evolua în cursul timpului; cele mai importante fenomene psihopatologice includ repetarea gândurilor ca un ecou; influenţarea gândirii sau furtul ei; transmiterea gândurilor; percepţia delirantă şi ideile delirante de control, influenţă sau pasivitate; halucinaţii în care voci vorbesc sau discută despre subiectul respectiv la persoana a treia; tulburări de gândire şi simptome negative; evoluţia tulburărilor schizofrenice poate fi şi continuă şi episodică cu un deficit progresiv sau stabil sau pot exista unul sau mai multe episoade cu remisiune completă sau incompletă; diagnosticul de schizofrenie nu ar trebui să fie pus în prezenţa simptomelor depresive sau maniacale extinse dacă nu este clar că simptomele schizofrenice au precedat tulburarea afectivă; nu ar trebui pus un diagnostic de schizofrenie nici în prezenţa unei boli cerebrale manifeste sau a unei intoxicaţii datorită unui drog sau în prezenţa unui sevraj (la fel şi în prezenţa epilepsiei sau altei boli cerebrale cu altă clasificare) – exclude schizofrenia: acută (nediferenţiată), ciclică, reacţia schizofrenică, tulburarea schizotipală (Schizofrenia paranoidă – schizofrenia paranoidă este dominată de idei delirante relativ stabile, deseori paranoice, de obicei însoţite de halucinaţii mai ales auditive, şi de perturbaţii perceptuale; tulburările de afect, voinţă şi limbaj ca şi simptomele catatonice sunt fie absente, fie relativ discrete – Schizofrenia parafrenică – exclude starea paranoică de involuţie, paranoia; Schizofrenie hebefrenică – o formă a schizofreniei în care schimbările afective sunt principale, ideile delirante şi halucinaţiile flotante şi fragmentare, comportamentul iresponsabil şi imprevizibil, iar manierismul este obişnuit; dispoziţia este superficială şi nepotrivită, gândirea este dezorganizată iar vorbirea este incoerentă; există o tendinţă de izolare socială; de obicei prognoza este nefavorabilă din cauza dezvoltării rapide a simptomelor „negative”, mai ales aplatizarea afectului şi pierderea voinţei; hebefrenia ar trebui să fie diagnosticată în mod normal la adolescenţi sau adulţi tineri – schizofrenia dezorganizată, hebefrenia; Schizofrenie catatonică – schizofrenia catatonică este dominată de tulburările psihomotorii importante care pot alterna între extreme, cum ar fi hiperkinezia şi stupoarea sau supunerea automată şi negativism; atitudinile şi posturile impuse pot fi menţinute pe perioade lungi; episoadele de agitaţie violentă pot fi o trăsătură frapantă a afecţiunii; fenomenele catatonice pot fi combinate cu o stare asemănătoare visului (oniroidă) cu halucinaţii scenice intense – stupoare catatonică, schizofrenică: catalepsie, catatonie, flexibilitate ceroasă; Schizofrenie nediferenţiată – afecţiuni psihotice care întrunesc criteriile generale de diagnostic pentru schizofrenie dar nu sunt conforme cu niciuna din afecţiunile prezentate – schizofrenie atipică – exclude tulburarea psihotică asemănătoare schizofreniei acute, schizofrenia nediferenţiată cronică, depresia post-schizofrenică; Depresie post-schizofrenică – un episod de schizofrenie, care poate fi prelungit, survenind ca o consecinţă a unei boli schizofrenice; unele simptome schizofrenice, fie „pozitive” sau „negative”, pot fi încă prezente, dar ele nu mai domină tabloul clinic; aceste stări depresive sunt asociate cu un risc crescut de sinucidere; dacă un pacient nu mai prezintă nici un simptom schizofrenic ar trebui să fie diagnosticat cu episod depresiv; dacă simptomele schizofrenice sunt încă floride şi proeminente, diagnosticul ar trebui să rămână cel al subtipului schizofrenic; Schizofrenia reziduală – i stare cronică în dezvoltarea unei boli schizofrenice în care a existat un progres clar de la un stadiu timpuriu la unul tardiv caracterizat prin simptome „negative” de lungă durată cu toate că nu sunt ireversibile, de exemplu încetinirea psihomotorie; hipoactivitate; slăbirea afectului; pasivitate şi lipsă de iniţiativă; sărăcia cantităţii sau coerenţei vorbirii; comunicare neverbală slabă prin expresia facială, contact vizual, modularea vocii şi postura; lipsa de îngrijire a propriei persoane şi performanţa slabă socială – schizofrenia nediferenţiată cronică, starea reziduală schizofrenică; Schizofrenia simplă – o tulburare în care există o dezvoltare insidioasă dar progresivă a unor bizarerii de comportament, imposibilitatea de a întruni exigenţele societăţii şi un declin în performanţa totală; trăsăturile caracteristicile negative ale schizofreniei reziduale (de exemplu slăbirea afectului şi pierderii voinţei) se dezvoltă fără a fi precedate de vreun simptom psihotic manifest; Alte forme de schizofrenie – schizofrenia cenestopată, schizofreniformă: tulburare NOS, psihoza NOS – exclude tulburările schizofreniforme de scurtă durată; Schizofrenia nespecificată);

2. Tulburare schizotipală – o tulburare caracterizată prin comportament excentric şi anomalii de gândire şi afecţiune care seamănă cu cele observate la schizofrenie, cu toate că nici o anomalie schizofrenică definită şi caracteristică nu apare în vreun stadiu; simptomele pot include un afect rece sau necorespunzător; anhedonie; comportament ciudat sau excentric; o tendinţă de izolare socială; idei paranoice sau bizare care nu se ridică la nivelul celor adevărat delirante; ruminaţii obsesionale; tulburare de gândire şi perturbări perceptuale; episoade cvasipsihotice tranzitorii ocazionale cu iluzii intense, halucinaţii auditive sau de altă natură şi idei asemănătoare delirului, producându-se de obicei fără provocare externă; nu există debut definit, iar evoluţia şi cursul sunt în general cele ale unei tulburări de personalitate (Reacţie schizofrenică lentă, schizofrenie: de limită, latentă, pre-psihotică, prodromică, presudo-nevrotică, pseudo-psihopatică, Tulburare de personalitate schizotipală – exclude sindromul Asperger, tulburare de personalitate schizoidă);

3. Tulburări delirante persistente – include o varietate de tulburări în care ideile delirante de lungă durată constituie singura sau cea mai esenţială caracteristică clinică şi care nu pot fi clasificate ca organice, schizofrenice sau afective (tulburările delirante care au avut o perioadă de timp sub câteva luni trebuie clasificate la alte afecţiuni) (Tulburare delirantă – o tulburare caracterizată prin dezvoltarea fie a unei singure idei delirante sau a unui ansamblu de idei delirante înrudite care sunt de obicei persistente şi uneori durând toată viaţa; conţinutul ideii sau ideilor delirante est foarte variabil; halucinaţiile auditive (voci) clare şi persistente, simptomele schizofrenice cum ar fi ideile delirante de control şi slăbirea marcată a afectului ca şi dovada sigură a bolii cerebrale sunt toate incompatibile cu acest diagnostic; totuşi, prezenţa halucinaţiilor auditive ocazionale sau tranzitorii la pacienţii în vârstă nu elimină acest diagnostic, cu condiţia ca ele să nu fie tipic schizofrenie şi să formeze numai o mică parte a întregului tablou clinic – paranoia, paranoica: psihoză, stare; parafrenie (tardivă), delir cu senzaţii senzitive (Sensitiver Beziehunggswahn) – exclude paranoica: tulburarea de personalitate, psihoza psihogenă, reacţia, schizofrenia; Alte tulburări delirante persistente – tulburările în care ideea sau ideile delirante sunt însoţite de voci halucinante persistente sau de simptome schizofrenice care nu justifică un diagnostic de schizofrenie – dismorfo-fobia delirantă, stare paranoică involuţională, paranoia cverulentă; Tulburare delirantă persistentă nespecificată);

4. Tulburări psihotice acute şi tranzitorii – Un grup eterogen de tulburări caracterizate prin debutul acut al simptomelor psihotice cum ar fi ideile delirante, halucinaţiile şi perturbările perceptuale şi prin dezorganizarea gravă a comportamentului obişnuit; debutul acut este definit ca o dezvoltare crescândă a tabloului clinic evident anormal pe o perioadă de două săptămâni sau mai puţin; nu există nici o dovadă a unei cauzalităţi organice pentru aceste tulburări; perplexitatea şi confuzia sunt deseori prezente, dar dezorientarea în timp, spaţiu şi în privinţa persoanei nu este persistentă sau destul de severă pentru a justifica un diagnostic de delir produs în mod organic; vindecarea completă se produce de obicei în câteva luni, deseori în câteva săptămâni sau chiar zile; dacă tulburarea persistă va fi necesară o schimbare de diagnostic; tulburarea poate sau nu să fie asociată cu un stres acut, definit ca evenimente de obicei stresante care preced debutul cu una sau două săptămâni (Tulburare psihotică polimorfă acută fără simptome schizofrenice – o tulburare psihotică acută în care halucinaţiile, ideile delirante sau perturbaţiile perceptuale sunt clare dar foarte variabile, schimbându-se de la zi la zi sau chiar de la oră la oră; de asemenea este prezentă frecvent o bulversare emoţională cu sentimente intense tranzitorii de fericire sau extaz sau anxietate şi iritabilitate; polimorfismul şi instabilitatea sunt caracteristice pentru întreg tabloul clinic, iar trăsăturile psihotice nu justifică un diagnostic de schizofrenie; aceste tulburări au deseori un debut abrupt, dezvoltându-se rapid în câteva zile şi ele arată o vindecare rapidă a simptomelor fără recădere; dacă simptomele persistă ar trebui diagnosticul să fie schimbat în tulburare delirantă persistentă; Bufeu delirant fără simptome de schizofrenie sau nespecificat; Psihoză cicloidă fără simptome de schizofrenie sau nespecificat; Tulburare psihotică acută cu simptome schizofrenice – o tulburare psihotică în care tabloul polimorfic şi instabil este prezent, aşa cum a fost descris în afecţiune anterioară; în ciuda instabilităţii, totuşi, unele simptome tipice pentru schizofrenie sunt de asemenea evidente în majoritatea timpului; dacă simptomele schizofrenice persistă, diagnosticul ar trebui schimbat în schizofrenie; Bufeu delirant cu simptome de schizofrenie; Psihoză cicloidă cu simptome de schizofrenie; Tulburare psihotică acută asemănătoare schizofreniei – o tulburare psihotică acută în care simptomele psihotice sunt relativ stabile şi justifică diagnosticul de schizofrenie, dar au o durată mai mică de aproximativ o lună; trăsăturile polimorfice instabile, descrise la afecţiunea anterioară primar sunt absente; dacă simptomele schizofrenice persistă diagnosticul ar trebui schimbat în schizofrenie; Schizofrenia acută (nediferenţiată); Schizofrenia de scurtă durată: tulburare, psihoză; Onirofrenie; Reacţia schizofrenică – exclude tulburarea delirantă organică (asemănătoare schizofreniei), tulburările schizofreniforme NOS; Alte tulburări psihotice acute predominant delirante – tulburările psihotice acute în care ideile delirante sau halucinaţiile relativ stabile sunt trăsăturile clinice principale, dar nu justifică un diagnostic de schizofrenie; dacă ideile delirante persistă, diagnosticul ar trebuie să fie schimbat în tulburare delirantă; Reacţie paranoică, Psihoză paranoică psihogenă; Alte tulburări psihotice acute şi tranzitorii – orice alte tulburări psihotice acute specificate pentru care nu există dovada unei cauzalităţi organice şi care nu justifică alt diagnostic anterior; Tulburare psihotică acută şi tranzitorie nespecificată: Psihoza reacţională scurtă NOS, Psihoza reacţională);

5. Tulburare delirantă indusă – o tulburare delirantă împărtăşită de două sau mai multe persoane cu legături emoţionale strânse; numai una din persoane suferă de o tulburare psihotică reală; ideile delirante sunt induse în cealaltă/ celelalte persoane şi dispar de obicei când acestea sunt separate: Nebunie în doi; Indusă: tulburare paranoică, tulburare psihotică.

6. Tulburări schizo-afective – tulburările episodice în care atât simptomele afective cât şi cele schizofrenice sunt proeminente, dar nu justifică un diagnostic fie de schizofrenie fie de episoade depresive sau maniace; alte afecţiuni în care simptomele afective se suprapun peste o boală schizofrenică preexistentă coexistă sau alternează cu tulburări delirante de alte tipuri, clasificate anterior; simptomele psihotice neconcordante cu dispoziţia în tulburările afective nu justifică un diagnostic de tulburare schizo-afectivă (Tulburare schizo-afectivă tip maniacal – o tulburare în care simptomele atât schizofrenice cât şi maniacale sunt proeminente astfel încât episodul de boală nu justifică un diagnostic fie de schizofrenie fie de un episod maniacal; această categorie ar trebui folosită atât pentru un singur episod cât şi pentru o tulburare recurentă în care majoritatea episoadelor sunt schizo-afective, de tip maniacal; Psihoză schizo-afectivă tip maniacal; Psihoză schizofreniformă tip maniacal; Tulburare schizo-afectivă tip depresiv – o tulburare în care atât simptomele schizofrenice cât şi cele depresive sunt proeminente astfel încât episodul de boală nu justifică un diagnostic fie de schizofrenie fie de episod depresiv; această categorie ar trebui folosită atât pentru un singur episod cât şi pentru o tulburare recurentă în care majoritatea episoadelor sunt schizo-afective tip depresiv; Psihoza schizo-afectivă tip depresiv; Psihoza schizofreniformă tip depresiv; Tulburări schizo-afective tip mixt: schizofrenia ciclică, psihoza afectivă şi schizofrenică mixtă; Alte tulburări schizo-afective; Tulburare schizo-afectivă nespecificată: psihoza schizo-afectivă NOS);

7. Alte tulburări psihotice neorganice – tulburările delirante sau halucinante care nu justifică un diagnostic de schizofrenie, tulburările delirante persistente, tulburările psihotice acute şi tranzitorii, tipurile psihotice ale episodului maniacal sau episodul depresiv grav; Psihoza halucinatorie cronică;

8. Psihoza neorganică nespecificată: Psihoza NOS – exclude tulburarea mentală NOS, psihoza organică sau simptomatică NOS.

D. Tulburări ale dispoziţiei (afective)

- acest bloc cuprinde tulburările în care perturbarea fundamentală este o schimbare în afect sau dispoziţie către depresie (cu sau fără anxietate asociată) sau către expansivitate; schimbarea dispoziţiei este de obicei însoţită de o schimbare la întregul nivel al activităţii; cele mai multe din celelalte simptome sunt fie secundare acesteia, fie uşor de înţeles în contextul schimbării de dispoziţie şi activitate; cele mai multe din aceste tulburări tind să fie recurente iar debutul episoadelor individuale poate fi deseori legat de evenimente şi situaţii stresante:

1. Episod maniacal – toate subdiviziunile acestei categorii ar trebui să fie folosite numai pentru un singur episod; episoadele hipomaniacale sau maniacale la indivizii care au avut unul sau mai multe episoade afective anterioare (depresive, hipomaniacale, maniacale sau mixte) ar trebui să fie considerate ca tulburări afective bipolare – include tulburarea bipolară episod maniacal unic (Hipomanie – o tulburare caracterizată printr-o creştere uşoară a dispoziţiei, energie şi activitate crescute şi, de obicei, sentimente intense de bunăstare şi eficacitate atât fizică cât şi mentală; sociabilitate crescută, vorbărie, familiaritatea extremă, energia sexuală crescută şi o necesitate scăzută de somn sunt prezente deseori dar nu într-o manieră care să ducă la o întrerupere gravă a muncii sau să rezulte într-o respingere socială; iritabilitatea, vanitatea sau comportamentul grosolan pot lua locul unei sociabilităţi mai euforice în general; perturbările de dispoziţie şi comportament nu sunt însoţite de halucinaţii sau idei delirante; Manie fără simptome psihotice – dispoziţia este crescută nepotrivindu-se circumstanţelor pacientului şi poate varia de la jovialitate nepăsătoare la o agitaţie aproape incontrolabilă; expansivitatea este însoţită de o energie crescută care rezultă în hiperactivitate, presiune de a conversa şi o necesitate scăzută de somn; atenţia nu poate fi reţinută şi există deseori o distractibilitate marcată; stima faţă de sine este deseori ridicată având idei grandioase şi mare încredere în sine; pierderea inhibiţiilor sociale normale poate avea ca rezultat un comportament care este indiferent, imprudent sau neadecvat circumstanţelor şi neraţional; Manie cu simptome psihotice – în plus faţă de tabloul clinic descris anterior sunt prezente ideile delirante (de obicei grandioase) sau halucinaţii (de obicei voci care vorbesc direct pacientului) sau agitaţia, activitatea motorie excesivă şi fuga de idei sunt atât de extreme încât subiectul devine de neînţeles sau inaccesibil unei comunicări normale; Manie cu: simptome psihotice conforme dispoziţiei, simptome psihotice neconforme dispoziţiei, stupoare maniacală; Alte episoade maniacale; Episod maniacal nespecificat – manie NOS);

2. Tulburare afectivă bipolară – o tulburare caracterizată prin două sau mai multe episoade în care dispoziţia pacientului şi nivelele activităţii sunt perturbate semnificativ, această perturbare constând în unele ocazii de creştere a dispoziţiei şi de energie şi activitate crescute (hipomanie sau manie) şi în alte ocazii de scădere a dispoziţiei şi energie şi activitate scăzute (depresie); episoadele repetate de hipomanie sau manie sunt clasificate numai ca bipolare – include maniaco-depresivă: boala, psihoza, reacţia şi exclude tulburarea bipolară cu episod maniacal unic, ciclotimia (Tulburare afectivă bipolară cu episod actual hipomaniacal: pacientul este hipomaniacal în prezent şi a avut cel puţin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) în trecut; Tulburare afectivă bipolară cu episod actual maniacal fără simptome psihotice – pacientul este maniac în prezent, fără simptome psihotice şi a avut cel puţin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) în trecut; Tulburare afectivă bipolară cu episod actual maniacal cu simptome psihotice – pacientul este maniac în prezent fără simptome psihotice şi a avut cel puţin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) în trecut; Tulburare afectivă bipolară cu episod actual de depresie uşoară sau medie – pacientul este depresiv în prezent, ca într-un episod depresiv de severitate fie uşoară fie moderată şi a avut cel puţin un episod confirmat afectiv hipomaniacal, maniacal sau mixt în trecut; Tulburare afectivă bipolară cu episod actual de depresie severă fără simptome psihotice – pacientul este depresiv în prezent, ca într-un episod depresiv sever fără simptome psihotice şi a avut cel puţin un episod confirmat afectiv hipomaniacal, maniacal sau mixt în trecut; Tulburări afective bipolare cu episod de depresie severă cu simptome psihotice – pacientul este depresiv în prezent ca într-un episod depresiv sever cu simptome psihotice şi a avut cel puţin un episod confirmat afectiv hipomaniacal, maniacal sau mixt în trecut; Tulburare afectivă bipolară episod actual mixt – pacientul a avut cel puţin un episod confirmat afectiv hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt în trecut şi manifestă în prezent fie o combinaţie, fie o alterare rapidă a simptomelor maniacale şi depresive – exclude episodul afectiv mixt unic; Tulburare afectivă bipolară în prezent în remisie – pacientul a avut cel puţin un episod confirmat activ hipomaniacal, maniacal sau mixt în trecut şi, în plus, cel puţin un alt episod afectiv (hipomaniacal, maniacal, depresiv sau mixt) dar nu suferă în prezent de nici o perturbare semnificativă a dispoziţiei şi care nu s-a produs de mai multe luni; ar trebui să fie diagnosticate aici perioadele de remisiune din cursul tratamentului profilactic; Alte tulburări afective bipolare: Tulburare bipolară II, Episoade maniacale recurente NOS; Tulburare afectivă bipolară nespecificată);

3. Episod depresiv – în episoadele depresive tipice uşoare, moderate sau severe, pacientul suferă de scăderea dispoziţiei, reducerea energiei şi scăderea în activitate; este redusă capacitatea de a simţi plăcere, interes şi concentrare, iar oboseala marcată este obişnuită chiar după efort minim; somnul este de obicei perturbat şi apetitul diminuat; stima faţă de sine şi încrederea în sine sunt întotdeauna reduse şi, chiar în forma uşoară, sunt deseori prezente idei de vinovăţie sau devalorizare; dispoziţia scăzută variază puţin de la zi la zi, este insensibilă faţă de circumstanţe şi poate fi însoţită de simptome aşa-numite „somatice” cum ar fi pierderea interesului şi a sentimentelor de plăcere, trezirea dimineaţă cu câteva ore înaintea celei obişnuite de trezire, depresie mai agravată dimineaţă, încetinire psihomotorie marcată, agitaţie, pierderea apetitului, pierderea în greutate şi pierderea libidoului; depinzând de numărul şi severitatea simptomelor, un episod depresiv poate fi specificat ca uşor, moderat sau sever; se va face delimitarea în „nespecificat ca producându-se în perioada postnatală”, „producându-se în perioada postnatală” – include episoade unice de: reacţie depresivă, depresie psihogenă, depresie reacţională şi exclude tulburare de adaptare, tulburarea depresivă recurentă, în asociere cu tulburări de conduită (Episod depresiv uşor – sunt prezente de obicei două sau trei din simptomele prezentate general; pacientul este de obicei chinuit de acestea dar va fi probabil în stare să comunice cele mai multe activităţi; Episod depresiv moderat – sunt prezente de obicei patru sau mai multe din simptomele generale şi pacientul pare că are greutăţi în continuarea activităţilor obişnuite; Episod depresiv sever fără simptome psihotice – un episod de depresie în care sunt marcate şi chinuitoare mai multe din simptomele generale, pierderea tipică a stimei de sine şi ideile de devalorizare şi vinovăţie; gândurile şi actele de sinucidere sunt obişnuite iar un număr de simptome „somatice” sunt de obicei prezente: Depresia agitată episod unic fără simptome psihotice, Depresie majoră episod unic fără simptome psihotice, Depresie vitală episod unic fără simptome psihotice; Episod depresiv sever cu simptome psihotice – un episod de depresie aşa cum este descris anterior dar cu prezenţa halucinaţiilor, ideilor delirante, încetinirea psihomotorie sau stuporii atât de severe încât de obicei sunt imposibile activităţile sociale obişnuite; se poate ca viaţa să fie pusă în pericol din cauza ideilor de sinucidere, deshidratare sau înfometare; halucinaţiile şi ideile delirante pot sau nu să fie concordante cu dispoziţia – episoade unice de: Depresie majoră cu simptome psihotice, Psihoza depresivă psihogenă, Depresie psihotică, Psihoza depresivă reacţională; Alte episoade depresive: Depresie atipică, Episoade unice de depresie „mascată” NOS; Episod depresiv nespecificat: Depresie NOS, Tulburare depresivă NOS);

4. Tulburare depresivă recurentă – o tulburare caracterizată prin episoade repetate de depresie aşa cum sunt descrise la simptome generale fără vreun istoric de episoade independente de ridicare a dispoziţiei şi energie crescută (manie); totuşi, pot exista episoade scurte de ridicare uşoară a dispoziţiei şi supra-activitate (hipomanie) imediat după un episod depresiv, uneori precipitat de tratamentul antidepresiv; formele mai severe de tulburare depresivă recurentă au mult în comun cu conceptele anterioare cum ar fi depresia maniaco-depresivă, melancolică, depresia vitală şi depresia endogenă; primul episod se poate produce la orice vârstă, de la copilărie la vârstă înaintată, debutul poate fi acut sau insidios, iar durata variază de la câteva săptămâni la mai multe luni; riscul ca un pacient cu o tulburare depresivă recurentă să aibă un episod de manie nu dispare niciodată complet, totuşi au fost experimentate multe episoade depresive; dacă se produce un asemenea episod, diagnosticul ar trebui schimbat cu cel de tulburare afectivă bipolară – include episoadele recurente de: reacţie depresivă, depresie psihogenă, depresie reacţională, tulburare depresivă sezonieră şi exclude episoadele depresive de scurtă durată recurente (Tulburare depresivă recurentă episod actual uşor – o tulburare caracterizată prin episoade repetate de depresie, episodul curent fiind uşor şi fără vreun istoric de manie; Tulburare depresivă recurentă episod actual sever fără simptome psihotice – o tulburare caracterizată prin episoade repetate de depresie, episodul prezent fiind sever fără simptome psihotice şi fără vreun istoric de manie – Depresie endogenă fără simptome psihotice, Depresie majoră recurentă fără simptome psihotice, Psihoza maniaco-depresivă tipul depresiv fără simptome psihotice, Depresie vitală recurentă fără simptome psihotice; Tulburare depresivă recurentă episod actual sever cu simptome psihotice – o tulburare caracterizată prin episoade repetate de depresie, episodul prezent fiind sever cu simptome psihotice şi fără episoade anterioare de manie – Depresie endogenă cu simptome psihotice, Psihoza maniaco-depresivă tipul depresiv cu simptome psihotice, Episoade severe recurente de: depresie majoră cu simptome psihotice, psihoză depresivă psihogenă, depresie psihotică, psihoza depresivă reacţională; Tulburare depresivă recurentă în remisie în prezent – pacientul a avut în trecut două sau mai multe episoade depresive dar nu a prezentat simptome depresive de câteva luni; Alte tulburări depresive recurente; Tulburare depresivă recurentă nespecificată – depresia monopolară NOS);

5. Tulburări persistente de dispoziţie (afectivă) – tulburări persistente şi de obicei fluctuante de dispoziţie în care majoritatea episoadelor individuale nu sunt suficient de severe pentru a justifica descrierea episoadelor hipomaniacale sau uşor depresive; deoarece ele durează mai mulţi ani iar uneori pe o perioadă mai mare din viaţa de adult a pacientului ele implică un chin şi o incapacitate considerabile; în anumite circumstanţe episoadele depresive sau maniacale, recurente sau unice se pot suprapune pe o tulburare afectivă persistentă (Ciclotimie – o instabilitate persistentă a dispoziţiei care implică perioade numeroase de depresie şi exaltare uşoară, niciuna dintre ele nu este suficient de severă sau prelungită pentru a justifica un diagnostic de tulburare afectivă bipolară sau tulburare depresivă recurentă; această tulburare se găseşte în mod frecvent la rudele pacientului cu o tulburare afectivă bipolară; unii pacienţi cu ciclotimie dezvoltă în cele din urmă tulburare afectivă bipolară – Tulburarea afectivă de personalitate, Personalitatea cicloidă, Personalitatea ciclotimică; Distimie – o depresie cronică a dispoziţiei cu o durată de cel puţin câţiva ani care nu este suficient de severă sau în care episoadele individuale nu sunt destul de prelungite pentru a justifica un diagnostic de tulburare depresivă recurentă uşoară, moderată sau severă – depresiva: nevroza, tulburarea de personalitate, Depresie neurotică, Depresie anxioasă persistentă – exclude depresia anxioasă (uşoară sau nepersistentă); Alte tulburări persistente ale dispoziţiei (afective); Tulburare a dispoziţiei (afective) nespecificată);

6. Alte tulburări ale dispoziţiei (afective) – orice tulburări ale dispoziţiei care nu justifică clasificarea în altă parte deoarece ele nu sunt suficient de severe sau nu au o durată suficientă (Alte tulburări unice ale dispoziţiei (afective) – episod afectiv mixt; Alte tulburări recurente ale dispoziţiei (afective) – episoade depresive recurente de scurtă durată; Alte tulburări specificate ale dispoziţiei (afective);

7. Tulburări nespecificate ale dispoziţiei (afective) – psihoza afectivă NOS;

E. Tulburări nevrotive, de stress şi somatoforme

- exclude asocierea cu o tulburare de conduită.

1. Tulburări fobice de anxietate – un grup de tulburări în care anxietatea este numai evocată sau predominantă în anumite situaţii bine definite ce nu sunt periculoase în prezent; ca un rezultat, aceste situaţii sunt evitate în mod caracteristic sau îndurate cu temere; preocuparea pacientului se poate focaliza pe simptome individuale cum ar fi palpitaţia sau senzaţia de leşin şi sunt deseori asociate secundar cu teama de moarte, de pierderea controlului sau de a înnebuni; trecerea meditativă la o situaţie fobică generează de obicei o anxietate anticipată; Anxietatea fobică şi depresia coexistă deseori; faptul că sunt necesare două diagnostice, anxietate fobică şi episod depresiv, sau numai unul, este determinat de evoluţia în timp a celor două afecţiuni şi de consideraţiile terapeutice din momentul consultaţiei (Agorafobie – un grup de fobii relativ bine definit cuprinzând temeri de părăsire a domiciliului, de intrare în magazine, de mulţimi şi de locuri publice sau de a călători singuri în trenuri, autobuze sau avioane; tulburarea de panică este o trăsătură frecventă atât a episoadelor prezente cât şi a celor trecute; de asemenea simptomele depresive şi obsesionale ca şi fobiile sociale sunt prezente în mod obişnuit ca trăsături auxiliare; evitarea situaţiei fobice este deseori proeminentă şi unii agorafobi manifestă o uşoară anxietate deoarece ei sunt în stare să evite situaţiile lor fobice; Agorafobie fără menţionarea tulburării de panică; Agorafobie cu tulburare de panică; Fobii sociale – teama de privirea scrutătoare a altor oameni ceea ce duce la evitarea situaţiilor sociale; fobiile sociale mai pătrunzătoare sunt de obicei asociate cu stima de sine scăzută şi teama de critică; ele se pot manifesta prin roşeaţă, tremuratul mâinilor, greaţă sau necesitatea urgentă de a urina, pacientul fiind convins uneori că una din aceste manifestări secundare a anxietăţii lor este problema primară; simptomele pot progresa către atacuri de panică – antropofobie, nevroză socială; Fobii specifice (izolate) – fobii limitate la situaţii foarte specifice cum ar fi proximitatea anumitor animale, înălţimile, trăsnetul, întunericul, zborul în avion, spaţiile închise, urinarea sau defecarea în toaletele publice, consumul anumitor alimente, îngrijirile dentare sau vederea sângelui sau a rănilor; cu toate că situaţia declanşatoare este discretă, contactul cu ea poate declanşa panică la fel ca în agorafobie sau fobia socială: acrofobie, fobie de animale, claustrofobie, fobie simplă – exclude: dismorfofobia (nedelirantă), nosofobia; Alte tulburări anxioase fobice; Tulburări anxioase fobice nespecificate: fobia NOS, stare fobică NOS);

2. Alte tulburări anxioase – tulburări în care manifestarea anxietăţii este simptomul major şi nu este limitată la vreo situaţie particulară de mediu; simptomele depresive şi obsesionale şi chiar unele elemente de anxietate fobică pot să fie de asemenea prezente, cu condiţia ca ele să fie în mod clar secundare sau mai puţi n severe (Tulburare de panică (anxietate episodică paroxistică) – trăsătura esenţială o constituie atacurile recurente de anxietate (panică) severă, care nu se limitează la vreo situaţie specială sau la un grup de circumstanţe şi de aceea sunt imprevizibile; ca şi la alte tulburări de anxietate, simptomele dominante includ debutul brusc de palpitaţii, dureri de piept, senzaţii de sufocare, ameţeală şi sentimente de irealitate (depersonalizare sau derealizare); de asemenea există o frică secundară de a muri, de a pierde controlul sau de a înnebuni; tulburarea de panică nu ar trebui considerată ca diagnosticul principal dacă pacientul are o tulburare depresivă în momentul în care atacul începe; în aceste circumstanţe atacurile de panică sunt probabil secundare depresiei – panica: atac (de), stare (de) – exclude tulburarea de panică cu agorafobie; Tulburare de anxietate generalizată – anxietatea este generalizată şi persistentă dar care nu se limitează la vreuna din circumstanţele particulare de mediu sau poate fi chiar predominantă în una din acestea (adică este „flotantă”); simptomele dominante sunt variabile dar includ plângeri din partea pacientului de nervozitate persistentă, de tremurături, tensiuni musculare, transpiraţii, sentiment de „cap vid”, palpitaţii, ameţeală şi disconfort epigastric; sunt deseori exprimate temeri că pacientul sau o rudă se vor îmbolnăvi sau vor avea un accident – anxioasă: nevroză, reacţie, stare – exclude neurastenia; Tulburare anxioasă şi depresivă mixtă – această categorie ar trebui folosită când simptomele de anxietate şi depresie sunt ambele prezente, dar niciunul nu este predominant în mod clar şi nici un tip de simptom nu este suficient de prezent pentru a justifica un diagnostic dacă sunt considerate separat; când sunt prezente atât simptomele de anxietate cât şi cele de depresie şi sunt destul de grave pentru a justifica diagnostice individuale, ambele diagnostice ar trebui să fie înregistrate – Depresie anxioasă (uşoară sau nepersistentă); Alte tulburări anxioase mixte – simptomele de anxietate mixte cu trăsături ale altor tulburări în care nici un tip de simptom nu este destul de grav pentru a justifica un diagnostic dacă sunt considerate separat; Alte tulburări anxioase specificate – isterie anxioasă; Tulburare anxioasă nespecificată – anxietate NOS; Tulburare obsesiv-compulsivă – gândurile obsesive recurente sau actele compulsive sunt trăsătura esenţială; gândurile obsesive sunt idei, imagini sau impulsuri care pătrund în mintea pacientului necontenit şi stereotipic; sunt chinuitoare aproape invariabil şi pacientul încearcă deseori, fără succes, să le reziste; totuşi, ele sunt recunoscute ca gândurile proprii ale lui sau ale ei, chiar dacă ele sunt involuntare şi deseori repugnate; actele sau ritualurile compulsive sunt comportamente stereotipice care sunt repetate necontenit; ele nu sunt plăcute prin ele însele, nici nu rezultă din completarea sarcinilor utile prin ele însele; funcţia lor este de a preveni un eveniment în mod obiectiv puţin probabil, deseori implicând vătămarea pacientului sau provocat de acesta, de care el sau ea are teama că s-ar putea produce altminteri; de obicei, acest comportament este recunoscut de pacient ca fiind fără rost sau ineficace şi sunt efectuate multe încercări pentru a rezista; anxietatea este prezentă aproape invariabil; dacă se rezistă actelor compulsive anxietatea se accentuează – include nevroza anancasta, nevroza obsesiv-compulsivă şi exclude personalitatea (tulburarea) obsesiv-compulsivă; Gânduri predominant obsedante sau de meditare – acestea pot fi forma ideilor, imaginilor mentale sau impulsurilor de a acţiona, care sunt aproape întotdeauna supărătoare pentru subiect; uneori ideile sunt o considerare nedecisă şi fără sfârşit a alternativelor, asociate cu o incapacitate de a lua decizii banale dar necesare traiului de zi cu zi; relaţia dintre meditările obsedante şi depresie este în mod special transa, iar un diagnostic de tulburare obsesiv-compulsivă ar fi de preferat numai dacă meditările se produc sau persistă în absenţa unui episod depresiv; Acte predominant compulsive (ritualuri obsedante) – majoritatea actelor compulsive au ca preocupare curăţenia (mai ales spălarea pe mâini), verificarea repetată pentru a se asigura că nu i s-a permis vreunei situaţii potenţial periculoase să se dezvolte, sau ordinea şi rânduiala; comportamentul evident este de frică, de obicei de pericol faţă de pacient fie cauzat de acesta, iar ritualul este o încercare ineficientă sau simbolică pentru a evita acel pericol; Gânduri şi acte obsedante mixte; Alte tulburări obsesiv-compulsive; Tulburare obsesiv-compulsivă nespecificată; Reacţie la stres sever şi tulburări de adaptare – această categorie diferă de celelalte prin aceea că include tulburări identificabile nu numai pe baza simptomelor şi evoluţiei dar şi pe existenţa uneia sau alteia din cele două influenţe cauzale: un eveniment din viaţă extrem de stresant care produce o reacţie de stres acut sau o schimbare semnificativă în viaţă care duce la circumstanţe neplăcute continue rezultând într-o tulburare de adaptare; cu toate că stresul psiho-social mai puţin sever („evenimente din viaţă”) poate precipita debutul sau poate contribui la prezentarea unui evantai foarte larg de tulburări clasificate altundeva, în această grupă de diagnostice importanţa sa etiologică nu este întotdeauna clară şi în fiecare caz se va descoperi că depinde de vulnerabilitatea individuală, deseori idiosincratică, adică evenimentele din viaţă nu sunt nici necesare nici suficiente pentru a explica producerea şi forma tulburării; în contrast, tulburările reunite aici sunt considerate a se produce întotdeauna ca o consecinţă directă a stresului sever acut sau traumei persistente; evenimentele stresante sau circumstanţele neplăcute continue sunt factorul primar cauzal precumpănitor, iar tulburarea nu s-ar fi produs fără impactul lor; tulburările din această secţiune pot astfel să fie considerate ca răspunsuri neadaptabile la stresul persistent şi sever, prin aceea că ele vin în conflict cu mecanismele adaptative de succes şi duc deci la probleme de funcţionare socială; Reacţie acută la stres – o tulburare tranzitorie care se dezvoltă într-un individ fără vreo altă tulburare mentală ca răspuns la un stres extraordinar fizic şi mintal şi care de obicei dispare în câteva zile sau ore; vulnerabilitatea individuală şi capacitatea de a face faţă problemelor joacă un rol în producerea şi severitatea reacţiilor acute la stres; simptomele arată un tablou mixt şi în schimbare şi includ o stare iniţială de „uimire” cu o oarecare restrângere a câmpului conştiinţei şi o diminuare a atenţiei, incapacitate de a înţelege stimulii şi dezorientare; această stare poate fi urmată fie de o nouă retragere din mediul înconjurător (putând ajunge până la stupoare disociativă) fie de o agitaţie şi supra-activitate (reacţie de retragere şi fugă); sunt prezente în mod obişnuit semnele autonome de anxietate extremă (tahicardie, transpiraţie, roşeaţă); simptomele apar de obicei în câteva minute de la impactul stimulului sau evenimentului stresant şi dispar în două până la trei zile (deseori în câteva ore); poate fi prezentă amnezia parţială sau completă a episodului; dacă simptomele persistă ar trebui luată în considerare o schimbare a diagnosticului – acută: reacţie la criză, reacţie la stres, oboseală de luptă, stare de criză, şoc psihic; Tulburare de stres post-traumatică – se produce ca un răspuns întârziat sau prelungit la un eveniment sau situaţie stresante de durată fie scurtă fie lungă) de natură extrem de ameninţătoare sau catastrofică, şi care este posibil să provoace în aproape oricine o nelinişte pătrunzătoare; factorii de predispunere, cum ar fi trăsăturile de personalitate (de exemplu compulsivă, astenică) sau istoricul anterior de boală nevrotică pot să reducă pragul pentru dezvoltarea sindromului sau agravarea evoluţiei lui, dar ei nu sunt nici necesari nici suficienţi pentru a explica producerea lui; trăsăturile tipice includ episoade de retrăire repetată a traumei în amintiri sâcâitoare („flashback-uri”), vise sau coşmaruri, producându-se contra unui fundal persistent de „toropeală” şi slăbire emoţională, detaşare faţă de alte persoane, lipsă de răspuns la mediul înconjurător, anhedonie şi evitarea activităţilor şi situaţiilor care amintesc de traumă; există de obicei stare de hipertrezire autonomă cu hipervigilenţă, o reacţie sporită de tresărire şi de insomnie; anxietatea şi depresia sunt asociate în mod obişnuit cu simptomele şi semnele de mai sus, miar ideaţia suicidală este frecventă; debutul urmează traumei cu o perioadă de latenţă care poate dura de la câteva săptămâni la luni de zile; evoluţia este fluctuantă dar ne putem aştepta la recuperare în majoritatea cazurilor; într-o proporţie mică de cazuri afecţiunea poate să urmeze un curs cronic pe o perioadă de mai mulţi ani, cu tranziţie eventuală spre o schimbare de personalitate de durată – nevroza traumatică; Tulburare de adaptare – stări de suferinţă subiectivă şi de perturbare emoţională, de obicei împiedicând funcţionarea socială ţi performanţele sociale, survenind în perioada de adaptare la o schimbare semnificativă de viaţă sau la un eveniment stresant de viaţă; factorul de stres poate să fi afectat integritatea unei reţete sociale a individului (pierdere ireparabilă, experienţe de separare) sau sistemul mai larg al suporturilor şi valorilor sociale (emigrare, statut de refugiat) sau a reprezentat o tranziţie de dezvoltare majoră sau criză (mersul la şcoală, faptul de a deveni părinte, eşecul în atingerea unui scop personal îndrăgit, pensionarea, etc); predispoziţia individuală sau vulnerabilitatea joacă un rol important în riscul producerii şi formării manifestărilor privind tulburările de adaptare, dar, cu toate acestea, se presupune că afecţiunea nu s-ar fi produs fără factorul stresant; manifestările variază şi includ dispoziţia depresivă, anxietatea sau grija (sau o combinaţie a acestora), un sentiment de incapacitate de înfruntare, de a face proiecte de viitor, sau de a continua situaţia din prezent ca şi un anumit grad de imposibilitate de a efectua activităţile de rutină zilnice; tulburările de conduită pot să fie o trăsătură asociată, mai ales la adolescenţi; trăsătura predominantă poate fi o reacţie depresivă de scurtă sau de lungă durată sau o perturbare a altor emoţii şi conduite – Şoc cultural, Reacţie de mâhnire adâncă; Spitalizare la copil – exclude tulburarea de anxietate privind separarea de copilărie; Alte reacţii la un factor de stres sever; Reacţie la un factor de stres sever nespecificată);

3. Tulburări disociative (de conversie) – ideile comune care apar în tulburările disociative sau de conversie sunt o pierdere parţială sau completă a integrării normale între amintirile trecutului, conştiinţei identităţii şi senzaţiile imediate ca şi controlul mişcărilor trupului; toate tipurile tulburărilor disociative tind să remită după câteva săptămâni sau luni, mai ales dacă debutul lor este asociat cu un eveniment traumatic din viaţă; se pot dezvolta tulburări mai cronice, mai ales paralizii şi anestezie, dacă debutul este asociat cu probleme sau dificultăţi interpersonale insolubile; aceste tulburări au fost clarificate anterior ca tipuri variate de „isterie de conversie”; ele se presupune a fi psihogene la origine, fiind asociate cu evenimente traumatice, probleme insolubile şi intolerabile sau relaţii incomode care s-au petrecut în trecutul apropiat; simptomele reprezintă deseori concepţia pacientului despre modul în care o boală fizică s-ar manifesta; examinarea şi investigaţia medicală nu evidenţiază prezenţa vreunei tulburări cunoscute fizice sau neurologice; în plus, există dovada că pierderea funcţiei este o expresie a conflictelor sau necesităţilor emoţionale; simptomele se pot dezvolta în relaţie strânsă cu stresul psihologic şi deseori apar brusc; sunt incluse aici numai tulburările funcţiilor fizice care apar în mod normal sub control voluntar şi pierderea senzaţiilor; tulburările care implică durerea şi alte senzaţii fizice complexe mediate de sistemul nervos autonom sunt clasificate la tulburarea de somatizare; trebuie ţinut cont de posibilitatea apariţiei mai târzii a tulburărilor serioase fizice sau psihice – include de conversie: isteria, reacţia; isteria, psihoza isterică şi exclude simularea unei boli (simulare conştientă) (Amnezie disociativă – trăsătura principală este pierderea memoriei, de obicei a evenimentelor recente importante, care nu se datorează unei tulburări mentale organice şi este prea esenţială pentru a fi explicată prin uitare obişnuită sau oboseală; amnezia are la bază de obicei evenimente traumatice, cum ar fi accidentele sau pierderile ireparabile neaşteptate şi este de obicei parţială sau selectivă; amnezia completă şi generalizată este rară şi face parte de obicei din fugă; dacă aceasta este cauza, tulburarea ar trebui să fie clasificată ca atare; diagnosticul nu ar trebui să fie pus în prezenţa tulburărilor cerebrale organice, intoxicaţiei sau oboselii excesive – exclude tulburarea amnezică indusă de alcool sau alte substanţe psihoactive cu al patrulea caracter obişnuit – amnezia: anterogradă, NOS, retrogradă; sindromul amnezic organic nealcoolic; amnezia post-critică în epilepsie; Fuga disociativă – fuga disociativă are toate trăsăturile amneziei disociative, în plus plecarea motivată depăşind raza cotidiană obişnuită; cu toate că există amnezie pentru perioada de fugă, comportamentul pacientului în acest timp poate să pară complet normal pentru observatorii din exterior – exclude fuga post-critică în epilepsie; Stupoarea disociativă – stupoarea disociativă este diagnosticată pe baza unei diminuări profunde sau unei absenţe a mişcării voluntare şi a reacţiei normale la stimulii externi, cum ar fi lumina, zgomotul şi atingerea; dar examinarea şi investigarea nu dezvăluie nici o evidenţă a unei cauze fizice; în plus, există dovada pozitivă a cauzalităţii psihogene sub forma evenimentelor sau problemelor stresante recente – exclude tulburarea catatonică organică, stupoarea: catatonică, depresivă, maniacală, NOS; Tulburări privind starea de transă şi posesie – tulburări în care există o pierdere temporară a simţului privind identitatea personală şi conştiinţa completă în ceea ce priveşte mediul înconjurător; se includ aici stările de transă care sunt involuntare sau nedorite, producându-se în afara situaţiilor acceptate religioase sau culturale – exclude stările asociate cu: tulburările psihotice tranzitorii şi acute, tulburarea organică de personalitate, sindromul post-comoţional, intoxicaţia cu substanţe psihoactive cu al patrulea caracter obişnuit, schizofrenia; Tulburări motorii disociative – în formele cele mai obişnuite există o pierdere a capacităţii de mişcare în întregime sau parţială a unui membru sau membrelor; poate exista o mare asemănare cu aproape toate formele de ataxie, apraxie, akinezie, afonie, dizartrie, dischinezie, atacuri sau paralizie – psihogenă: afonia, disfonia; Convulsii disociative – convulsiile disociative pot imita foarte bine mişcările din timpul unor atacuri epileptice, dar muşcarea limbii, zgârieturile datorate căderii şi incontinenţa urinară sunt rare, iar conştiinţa este menţinută sau înlocuită cu o stare de stupoare sau transă; Anestezie disociativă şi pierdere senzorială – zonele anesteziate ale pielii au deseori limite care arată clar că ele sunt asociate mai degrabă cu ideile pacientului despre funcţiile corpului decât cu anumite cunoştinţe medicale; poate fi o pierdere diferenţială între tipurile senzoriale care nu pot fi datorate unei leziuni neurologice; pierderea senzorială poate fi însoţită de parestezii; pierderea vederii şi auzului sunt foarte rare în tulburările disociative – surditate psihogenă; Tulburări disociative (de conversie) mixte; Alte tulburări disociative (de conversie); Sindromul Ganser; Tulburare de personalitate multiplă; Tulburări disociative tranzitorii (de conversie) care se produc în copilărie şi adolescenţă; Alte tulburări disociative (de conversie) specificate – confuzie psihogenă; Tulburare disociativă (de conversie) nespecificată);

4. Tulburări somatoforme – trăsătura principală este o prezenţă repetată a simptomelor fizice împreună cu cereri persistente pentru investigaţii medicale în ciuda rezultatelor negative repetate şi a asigurărilor date de medici că simptomele nu au nici o bază fizică; dacă sunt prezente unele tulburări fizice, ele nu explică natura şi extinderea simptomelor sau suferinţele şi preocuparea pacientului – exclude tulburările disociative, smulgerea părului, lalaţia, vorbirea şuierătoare, rosul unghiilor, factori psihologici sau comportamentali asociaţi cu tulburări sau boli clasificate altundeva; disfuncţia sexuală necauzată de o tulburare sau boală organice; suptul policelui; ticuri (în copilărie şi adolescenţă); sindromul Tourette; trichotillomania; Tulburare de somatizare – trăsăturile principale sunt multiple, recurente, schimbându-se în mod frecvent simptomele fizice pe o durată de cel puţin doi ani; cei mai mulţi pacienţi au un istoric lung şi complicat de contact atât cu serviciile de asistenţă medicală primară cât şi cu cele de specialitate, timp în care este posibil să se fi realizat multe investigaţii negative şi operaţii exploratorii inutile; simptomele se pot referi la orice parte sau sistem al corpului; evoluţia tulburării este cronică şi fluctuantă şi este deseori asociată cu alterarea comportamentului social, interpersonal şi familial; tiparele de simptome de scurtă durată (mai puţin de doi ani) sau mai puţin evidente ar trebui să fie clasificate la tulburarea somatoformă nediferenţiată – Tulburarea Briquet, Tulburarea psihomotorie multiplă – exclude simulare a unei boli (simulare conştientă); Tulburare somatoformă nediferenţiată – când suferinţele somatoforme sunt multiple, variante şi persistente, dar tabloul clinic tipic şi complet al tulburării de somatizare nu este completat, ar trebui să fie luat în consideraţie diagnosticul de tulburare somatoformă nediferenţiat – tulburare psihosomatică nediferenţiată; Tulburare hipocondriacă – trăsătura esenţială este o preocupare persistentă cu posibilitatea de a avea una sau mai multe tulburări fizice progresive şi serioase; pacienţii manifestă suferinţe somatice persistente sau preocupare persistentă privind înfăţişarea lor fizică; senzaţiile şi înfăţişările fizice normale sau banale sunt deseori interpretate de pacient ca anormale şi supărătoare, iar atenţia este de obicei concentrată numai asupra unuia sau două organe sau sisteme ale corpului; depresia şi anxietatea marcante sunt prezente deseori şi pot justifica diagnosticele adiţionale – Tulburarea de dismorfie corporală, Dismorfo-fobia (nedelirantă), Nevroza hipochondriacă, Hipochondria, Nosofobia – exclude dismorfo-fobia delirantă, idei delirante fixe despre funcţiile corpului sau forma acestuia; Disfuncţia somatoformă autonomă – simptomele sunt prezentate de către pacient ca şi când ele ar fi cauzate de o tulburare fizică a unui sistem sau organ care este în mare parte sau complet sub controlul şi inervarea autonomă, adică sistemele cardiovascular, gastrointestinal, respirator şi uro-genital; simptomele sunt de obicei de două tipuri, niciunul dintre ele nu indică o tulburare fizică a organului sau sistemului respectiv; în primul tip sunt plângerile bazate pe semnele obiective ale răspunsului la stimuli autonomi, cum ar fi palpitaţiile, roşeaţa, tremuratul şi expresia de frică şi nefericire privind posibilitatea unei tulburări fizice; în al doilea, sunt plângeri subiective de natură nespecificată sau schimbătoare, cum ar fi dureri vagi, senzaţii de arsură, de greutate, de încordare şi sentimentul de a fi buhăit sau umflat care sunt atribuite de pacient unui organ sau sistem specifice – Nevroza cardiacă, Sindromul Da Costa, Nevroza gastrică, Astenie neurocirculatorie, Formele psihogene de: aerofagie, tuse, diaree, dispepsie, disurie, flatulenţă, sughiţ, hiperventilaţie, frecvenţă crescută de micţiune, sindromul intestinului iritabil, spasmul pilorului – exclude factorii de comportament şi psihologici asociaţi cu tulburările sau bolile clasificate altundeva; Disfuncţie autonomă somatoformă organ sau sistem nespecificate; Disfuncţie autonomă somatoformă inimă şi sistem cardiovascular; Disfuncţie autonomă somatoformă tract gastrointestinal superior; Disfuncţie autonomă somatoformă tract gastrointestinal inferior; Disfuncţie autonomă somatoformă sistem respirator; Disfuncţie autonomă somatoformă sistem genito-urinar; Disfuncţie autonomă somatoformă alt organ sau sistem; Disfuncţie autonomă somatoformă organe sau sisteme multiple; Sindrom dureros somatoform persistent – plângerea predominantă este de durere persistentă, severă şi supărătoare, care nu poate fi explicată complet printr-un proces fiziologic sau o tulburare fizică; se produce în asociaţie cu un conflict emoţional sau probleme psihosociale, fiind suficiente pentru a permite concluzia că ele sunt influenţele cauzative principale; rezultatul este de obicei o creştere importantă a atenţiei şi sprijinului fie personal fie medical; nu ar trebui să fie inclusă aici durerea care se presupune a fi de origine psihogenă survenind în cazul tulburărilor depresive sau schizofreniei – Psihalgie, Psihogenă: dorsalgie, cefalee, Tulburare de durere somatoformă – exclude dorsalgia NOS, durere: acută, cronică, ireductibilă, NOS, cefalee de tensiune; Alte tulburări somatoforme – oricare alte tulburări de senzaţie, funcţie şi comportament, nedatorate tulburărilor fizice, care nu sunt produse prin sistemul nervos autonom, care sunt limitate la sistemele sau părţile din corp specifice şi care sunt strâns legate în timp cu probleme sau evenimente stresante – Psihogenă: dismenoree, disfagie incluzând „globul isteric”, pruritus, torcolis, bruxism; Tulburare somatoformă nespecificată – tulburare psihosomatică NOS;

5. Alte tulburări nevrotice (Neurastenie – în prezentarea acestei tulburări apar variaţii culturale considerabile, iar două tipuri principale se pot observa cu o intersectare substanţială; într-unul din tipuri trăsătura principală este o plângere de oboseală crescută după un efort mintal, deseori asociată cu o oarecare diminuare a performanţei profesionale sau a capacităţii de a face faţă eficient sarcinilor zilnice; oboseala mentală este descrisă în mod tipic ca o pătrundere neplăcută a asocierilor şi amintirilor neliniştitoare, ca o dificultate în concentrare şi o gândire ineficace în general; în celălalt tip, se pune accentul pe sentimente de slăbiciune corporală sau fizică şi de epuizare după un efort minim, însoţite de un sentiment de dureri musculare şi neputinţă de relaxare; în ambele tipuri este obişnuită o varietate de alte sentimente fizice neplăcute, cum ar fi vertijul, cefaleea de tensiune şi sentimentele de instabilitate generală; toate cele care urmează sunt obişnuite de asemenea şi anume grija privind degradarea sănătăţii mentale şi fizice, iritabilitatea, anhedonia şi gradele minore variate atât de depresie cât şi de anxietate; somnul este deseori tulburat în faza sa iniţială şi cea medie, dar hipersomnia poate fi de asemenea proeminentă – sindromul de oboseală – exclude astenia NOS, surmenaj, indispoziţie şi oboseală, sindromul de oboseală post-virală, psihastenia; Sindrom de depersonalizare – derealizare – o tulburare rară în care pacientul se plânge în mod spontan că activitatea sa mentală, corpul şi mediul său înconjurător sunt schimbate în ceea ce priveşte calitatea lor, percepute ca ireale, îndepărtate sau automatizate; printre fenomenele variate ale sindromului pacienţii se plâng cel mai frecvent de pierderea emoţiilor şi sentimentelor de straniu sau detaşare de gândirea lor, corpul lor sau lumea reală; în ciuda naturii dramatice a experienţei pacientul este conştient de nerealitatea schimbării; abilitatea creierului de a primi şi interpreta stimulii senzoriali este normală iar capacitatea pentru expresia emoţională intactă; simptomele de depersonalizare-derealizare pot să apară ca parte a unei tulburări diagnosticabile schizofrenice, depresive, fobice sau obsesiv-compulsive; în asemenea cazuri diagnosticul ar trebui să fie cel al tulburării principale; Alte tulburări nevrotive specificate – Sindrom Dhat, Nevroza profesională incluzând crampa la mână a scriitorului, Psihastenie, Nevroza psihastenică, Sincopa psihogenă; Tulburare nevrotică nespecificată – Nevroza NOS);

F. Sindroame comportamentale asociate perturbărilor fiziologice şi factorilor fizici:

1. Tulburări privind modul de a mânca - exclude anorexia NOS, (de) hrănire: dificultăţi şi proastă administrare, tulburare la sugar sau copil, polifagia (Anorexie nervoasă – o tulburare caracterizată prin pierderea deliberată a greutăţii, indusă şi susţinută de pacient; se produce de cele mai multe ori la fetele adolescente şi femeile tinere, dar băieţii adolescenţi şi tinerii bărbaţi pot fi de asemenea afectaţi, aşa cum pot şi copiii care se apropie de pubertate şi femeile mai în vârstă până la menopauză; tulburarea este asociată cu o psihopatologie specifică în care frica de a se îngrăşa şi de avea un corp gras persistă ca o idee sâcâitoare şi supraevaluată iar pacienţii îşi impun ei înşişi o limită de greutate scăzută; există de obicei o subnutriţie de severitate variabilă cu schimbări secundare endocrine şi metabolice şi perturbări ale funcţiilor corpului; simptomele includ alegerea restrictivă a regimului, exerciţii excesive, vomă şi purgaţie induse de folosirea de substanţe contra apetitului şi diuretice – exclude pierderea apetitului: NOS, psihogenă; Anorexie nervoasă atipică – tulburările care au unele trăsături dintre trăsăturile anorexiei nervoase dar în care tabloul clinic complet nu justifică acest diagnostic; de exemplu, unul din simptomele cheie, cum ar fi amenoreea sau frica deosebită de îngrăşare, poate să lipsească în prezenţa unei pierderi de greutate marcate şi a unui comportament de reducere a greutăţii; acest diagnostic nu ar trebui să fie pus în prezenţa tulburărilor fizice cunoscute asociate cu pierderea de greutate; Bulimie nervoasă – un sindrom caracterizat prin accese repetate de apetit excesiv şi o preocupare excesivă pentru controlul greutăţii corpului, ducând la un mod de a mânca peste măsură urmat de vomă sau folosirea purgativelor; această tulburare are multe trăsături psihologice comune cu anorexia nervoasă, incluzând o preocupare excesivă faţă de forma trupului şi greutate; voma repetată provoacă probabil tulburări electroliţilor corpului şi complicaţii fizice; deseori, dar nu întotdeauna, există un istoric mai timpuriu al unui episod de anorexie nervoasă, intervalul de timp fiind de câteva luni la mai mulţi ani – Bulimie NOS, Hiperorexie nervoasă; Bulimie atipică nervoasă – Tulburări care cuprins unele dintre trăsăturile bulimiei nervoase, dar în care întregul tablou clinic nu justifică acel diagnostic; de exemplu, pot exista accese recurente de apetit excesiv şi folosirea exagerată a purgativelor fără schimbarea importantă a greutăţii sau poate fi absentă preocuparea tipică excesivă faţă de forma corpului şi greutate; Apetit excesiv asociat cu alte tulburări psihologice – apetit excesiv datorat unor evenimente stresante cum ar fi pierderea ireparabilă, accident, naştere, etc – apetit excesiv psihogen – exclude obezitatea; Voma asociată cu alte tulburări psihologice – voma repetată care se produce în tulburările disociative şi în tulburarea hipocondrială şi care nu se datorează numai afecţiunilor prezentate deja; de asemenea, această categorie poate fi folosită şi adiţional (voma excesivă în timpul sarcinii) atunci când factorii emoţionali sunt predominanţi în provocarea greţii şi vomei recurente din timpul sarcinii – vomă psihogenă – exclude greaţa, voma NOS; Alte tulburări de apetit – Pica la adulţi, Pierderea psihogenă a apetitului – exclude pica la sugari şi copii; Tulburare de apetit nespecificată);

2. Tulburări de somn neorganice – în multe cazuri, o tulburare de somn este unul din simptomele altei tulburări, fie mentale, fie fizice; dacă o tulburare de somn la un pacient dat este o afecţiune independentă sau este simplu una dintre trăsăturile altei tulburări clasificate altundeva, în acest grup de afecţiuni, fie în altele, ar trebui să fie determinată pe baza prezentării sale clinice şi a evoluţiei ca şi pe baza consideraţiilor terapeutice şi priorităţilor din momentul consultaţiei; în general, dacă tulburarea de somn este una din suferinţele majore şi este percepută ca o afecţiune prin ea însăşi, această afecţiune trebuie considerată împreună cu alte diagnostice pertinente care descriu psihopatologia şi patofiziologia implicate într-un caz dat; această categorie include numai acele tulburări de somn în care cauzele emoţionale sunt considerate a fi un factor primar şi care nu sunt datorate tulburărilor fizice identificabile clasificabile altundeva – exclude tulburările de somn (organice) (Insomnie neorganică – o afecţiune a cantităţii şi/ sau calităţii somnului, care persistă pentru o perioadă de timp considerabilă, incluzând dificultăţile de adormire, de a rămâne adormit sau de trezire matinală timpurie; insomnia este un simptom obişnuit în multe tulburări mentale şi fizice şi ar trebui să fie clasificată aici pe lângă tulburarea de bază numai dacă domină tabloul clinic – exclude insomnia (organică); Hipersomnia neorganică – hipersomnia este definită ca o afecţiune fie a unei somnolenţe excesive în timpul zilei şi atacuri de somn (neluând în considerare o cantitate neadecvată de somn) fie a unei tranziţii prelungite către starea de trezire completă în momentul deşteptării; în absenţa unui factor organic pentru producerea hipersomniei, această afecţiune este asociată de obicei cu tulburări metale – exclude hipersomnia (organică), narcolepsia; Tulburare neorganică de orar somn/ veghe – o lipsă a sincronizării între orarul somn/ veghe şi orarul somn/ veghe dorit pentru mediul înconjurător al pacientului, rezultând dintr-o suferinţă fie de insomnie fie de hipersomnie – Inversiunea psihogenă a ritmului (de): circadian, nictemeral, somn – exclude tulburări ale orarului (organic); Somnambulism (mersul prin somn) – o stare de conştienţă alterată în care fenomenele de somn şi veghe sunt combinate; în timpul unui episod de mers prin somn individul se ridică din pat, de obicei în cursul primei treimi a somnului nocturn, şi hoinăreşte având nivele scăzute de conştienţă, de reactivitate şi de îndemânare motrică; la trezire nu se păstrează nici o amintire despre eveniment; Teroare în somn (teroare nocturnă) – episoade nocturne de teroare şi panică extremă asociate cu vocalizări intense, motilitate şi nivele ridicate de descărcări autonome; individul se ridică sau se trezeşte, de obicei în prima treime a somnului nocturn, cu un ţipăt de panică; destul de des el sau ea fuge spre uşă ca şi când ar încerca să scape, cu toate că foarte rar părăseşte camera; amintirea evenimentului, dacă există vreuna, este foarte imitată (de obicei se rezumă la una sau două imagini mentale fragmentate); Coşmaruri – experienţe de vis încărcate cu anxietate sau teamă; există amintirea foarte detaliată a conţinutului visului; experienţa de vis este foarte vie şi de obicei include teme implicând ameninţări la viaţă, securitate sau stimă de sine; există destul de des o recurenţă a aceloraşi teme sau similare de coşmaruri care provoacă spaima; în timpul unui episod tipic există un grad de descărcare autonomă dar fără vocalizări sau motilitate corporală apreciabile; la trezire individul devine repede alert şi orientat – tulburare de anxietate în vis; Alte tulburări de somn neorganice; Tulburări de somn neorganice nespecificate – tulburare de somn emoţional NOS);

3. Disfuncţie sexuală neprovocată de o tulburare sau boală organică – disfuncţia sexuală cuprinde diferite moduri prin care un individ este incapabil să aibă relaţia sexuală aşa cum el sau ea şi-ar dori-o; răspunsul sexual este un proces psihosomatic şi atât procesul psihologic cât şi cel somatic sunt implicate de obicei în provocarea disfuncţiei sexuale – exclude sindromul Dhat; (Absenţa sau pierderea dorinţei sexuale – pierderea dorinţei sexuale este principala problemă şi nu este secundară altor dificultăţi sexuale, cum ar fi eşecul de erecţie sau dispareunia – frigiditate, tulburare privind dorinţa sexuală hipoactivă; Aversiunea sexuală şi lipsa de plăcere – fie perspectiva relaţiilor sexuale produce o frică sau anxietate suficiente astfel ca activitatea sexuală să fie evitată (aversiune) fie răspunsul sexual este normal şi orgasmul este simţit dar există o lipsă de plăcere specifică (lipsa plăcerii sexuale) – anhedonie (sexuală); Eşec al răspunsului genital – principala problemă la bărbaţi este disfuncţia de erecţie (dificultate în dezvoltarea sau menţinerea unei erecţii potrivite pentru un raport satisfăcător); la femei, problema principală este uscăciunea vaginală sau eşecul de lubricare – Tulburarea de răspuns sexual la femeie, Tulburare de erecţie masculină, Impotenţă psihogenă – exclude impotenţa de origine organică; Disfuncţia orgasmică – orgasmul fie nu are loc, fie este întârziat în mod deosebit – Orgasmul inhibat (femeie) (bărbat); Ejaculare prematură – incapacitatea de a controla suficient ejacularea pentru ca ambii parteneri să simtă plăcere în actul sexual; Vaginismul neorganic – spasmul muşchilor planşeului pelvian care înconjoară vaginul, provocând ocluzia deschiderii vaginale; introducerea penisului este fie imposibilă, fie dureroasă – vaginism psihogen – exclude vaginismul (organic); Dispareunie neorganică – dispareunia (sau durerea în timpul relaţiei sexuale) survine atât la femei cât şi la bărbaţi; poate fi deseori atribuită patologiei locale şi atunci clasificarea la afecţiunea patologică ar fi corectă; această categorie urmează să fie folosită numai dacă nu există nici o disfuncţie sexuală neorganică primară (de exemplu vaginism sau uscăciune vaginală) – Dispareunie psihogenă – exclude dispareunia (organică); Necesitate sexuală excesivă: Nimfomanie, Satiriază; Altă disfuncţie sexuală necauzată de o tulburare sau o boală organică; Disfuncţie sexuală nespecificată necauzată de o tulburare sau o boală organică);

4. Tulburări comportamentale şi mentale asociate cu puerperium neclasificate altundeva – această categorie include numai tulburările mentale asociate cu puerperium (începând cu perioada de şase săptămâni după naştere) care nu întrunesc criteriile pentru tulburările clasificate altundeva în acest grup de afecţiuni, fie din cauză că sunt disponibile informaţii insuficiente, fie din cauză că trăsăturile clinice adiţionale speciale sunt considerate a fi prezente astfel făcând clasificarea lor altundeva necorespunzătoare (Tulburări mentale şi de comportament uşoare asociate cu puerperium neclasificate altundeva – depresie: post-natală NOS, post-partum NOS; Tulburări mentale şi de comportament severe asociate cu puerperium neclasificate altundeva – psihoza puerperală NOS; Alte tulburări mentale şi de comportament asociate cu puerperium neclasificate altundeva – postpartum: posomorât NOS, disforia NOS, tulburare de dispoziţie NOS, tristeţe NOS; Tulburare mentală puerperală nespecificată);

5. Factori psihologici şi comportamentali asociaţi bolilor sau tulburărilor clasificate altundeva – această categorie ar trebui să fie folosită pentru a înregistra prezenţa influenţelor comportamentale sau psihologice considerate a fi jucat un rol important în etiologia tulburărilor fizice care pot fi clasificate altundeva; orice tulburări mentale care rezultă sunt de obicei uşoare şi deseori prelungite (cum ar fi îngrijorarea, conflictul emoţional, neîncrederea) şi nu justifică prin ele însele folosirea vreunei categorii din acest grup – astmul, dermatita, ulcerul gastric, colita mucoasă, colita ulcerativă, urticaria, factorii psihologici care afectează afecţiunile fizice – exclude cefaleea provocată de tensiune;

6. Folosirea dăunătoare de substanţe nedeterminând dependenţă – o largă varietate de medicamente şi remedii populare pot fi implicate dar grupurile foarte importate sunt: a. medicamentele psihotrope care nu produc dependenţă, cum ar fi antidepresivele, b. laxativele şi c. analgezicele care pot fi cumpărate fără prescriere medicală, cum ar fi aspirina şi paracetamolul; folosirea persistentă a acestor substanţe implică deseori contacte care nu sunt necesare cu profesioniştii medicali sau cu echipele acestora şi este uneori însoţită de efectele fizice dăunătoare ale substanţelor; încercările de a convinge să nu se folosească substanţa sau de a interzice folosirea ei întâmpină de multe ori rezistenţă; aceasta se poate produce pentru laxative şi analgezice, în ciuda avertismentelor despre vătămarea fizică (sau chiar dezvoltarea ei) cum ar fi disfuncţia renală sau tulburările electrolitice; cu toate că este clar de obicei că pacientul are o motivaţie serioasă pentru a lua substanţa, simptomele de dependenţă sau de sevraj nu se dezvoltă ca în cazul substanţelor psihoactive – obiceiul de a lua laxative – tulburare de folosire a: antiacidelor, remediilor pe bază de plante sau populare, steroizilor sau hormonilor, vitaminelor – exclude: tulburarea de folosire a substanţelor psihoactive care produc dependenţă (Antidepresive; Laxative; Analgezice; Antiacide; Vitamine; Steroizi sau hormoni; Remedii specifice din plante sau populare; Alte substanţe care nu produc dependenţă; Nespecificate);

7. Sindroame comportamentale nespecificate asociate perturbărilor fiziologice şi factorilor fizici – disfuncţia fiziologică psihogenă NOS;

G. Tulburări de personalitate şi de comportament la adulţi

- acest grup de afecţiuni include o varietate de afecţiuni şi tipare de comportament semnificative clinic ce tind să fie persistente şi apar ca expresie a stilului de viaţă al individului şi modului de a stabili raporturi cu el însuşi sau ea însăşi şi cu alţii; unele din aceste afecţiuni şi tipare de comportament apar timpuriu în cursul dezvoltării individuale, ca rezultat atât al factorilor constituţionali cât şi al experienţei sociale, în timp ce altele se dobândesc mai târziu în cursul vieţii; tulburările de personalitate specifice, alte tulburări de personalitate şi mixte şi schimbările de personalitate durabile sunt tipare de comportament durabile şi adânc înrădăcinate, manifestându-se ca răspunsuri inflexibile la un larg evantai de situaţii sociale şi personale; ele reprezintă deviaţii semnificative sau extreme de la modul în care individul obişnuit dintr-o cultură dată percepe, gândeşte, simte şi, mai ales, are legătură cu alţii; asemenea tipare de comportament tind să fie stabile şi cuprind multiple domenii ale comportamentului şi funcţionării psihologice; ele sunt în mod frecvent, dar nu întotdeauna, asociate cu diferite grade de suferinţă subiectivă şi probleme de performanţă socială:

1. Tulburări de personalitate specifice – sunt perturbări severe în personalitatea şi tendinţele comportamentale ale individului; nu rezultă direct dintr-o boală, vătămare sau altă leziune pe creier sau din altă tulburare psihiatrică; implicând de obicei mai multe zone ale personalităţii; aproape întotdeauna asociate cu o suferinţă personală considerabilă şi o bulversare socială; şi se manifestă de obicei din copilărie sau adolescenţă şi continuă în perioada adultă (Tulburare de personalitate paranoidă – tulburare de personalitate caracterizată prin sensibilitate excesivă la întreruperi, neiertarea insultelor; suspiciune şi o tendinţă de a denatura experienţa prin interpretarea greşită a acţiunilor neutre sau prieteneşti ale altora ca fiind ostile sau dispreţuitoare; suspiciune recurentă, fără justificare, privind fidelitate sexuală a soţului/ soţiei sau a partenerului sexual; şi simţ combativ şi tenace al drepturilor proprii; poate exista o auto-importanţă excesivă şi există deseori o auto-referire excesivă – personalitate (tulburare de): paranoidă expansivă, fanatică, paranoidă, certăreaţă, paranoidă sensibilă – exclude paranoia NOS, cverulentă; paranoidă: psihoza, schizofrenia, stare; Tulburare de personalitate schizoidă – tulburare de personalitate caracterizată printr-o restrângere a contactelor afective, sociale şi altele cu o preferinţă pentru fantezie, activităţi solitare şi introspecţie; există o capacitate limitată de a-şi exprima sentimentele şi de a experimenta plăcerea – exclude sindromul Asperger, tulburarea delirantă, tulburarea schizoidă a copilăriei, schizofrenia, tulburarea schizotipală; Tulburare de personalitate disociată – tulburare de personalitate caracterizată printr-un dispreţ faţă de obligaţiile sociale şi o indiferenţă rece faţă de sentimentele altora; există o diferenţă considerabilă între comportament şi normele sociale existente; comportamentul nu este modificabil uşor printr-o experienţă nefavorabilă, incluzând pedeapsa; există o toleranţă scăzută în privinţa frustrării şi o limită minimă de descărcare a agresiunii, incluzând violenţa; există o tendinţă de a blama pe alţii sau de a oferi raţionări plauzibile pentru comportamentul care a adus pacientul în conflict cu societatea – personalitate (tulburare de): amorală, antisocială, asocială, psihopată, sociopată – exclude tulburările de conduită, tulburarea de personalitate instabilă emoţională; Tulburare de personalitate instabilă emoţional – tulburare de personalitate caracterizată printr-o tendinţă definită de a acţiona impulsiv fără a lua în considerare consecinţele; dispoziţia este imprevizibilă şi capricioasă; există o predispoziţie la izbucniri emoţionale şi o incapacitate de a controla exploziile comportamentale; este o tendinţă către un comportament certăreţ şi către conflicte cu alţii, mai ales atunci când acţiunile impulsive sunt contracarate sau împiedicate; se pot distinge două tipuri: tipul impulsiv, caracterizat predominant de instabilitate emoţională şi lipsa controlului asupra impulsului şi tipul limită, caracterizat în plus prin perturbări ale imaginii de sine, scopuri şi preferinţe personale, prin sentimente cronice de vid, prin relaţii intense şi instabile interpersonale şi printr-o tendinţă de comportament auto-distructiv, incluzând gesturi şi încercări de sinucidere – exclude tulburarea de personalitate disocială: Tipul impulsiv – personalitate (tulburare de): agresivă, explozivă; Tip limită: Tulburare de personalitate histrionică – tulburare de personalitate caracterizată prin afectivitate superficială şi labilă, auto-dramatizare, teatralitate, exprimare exagerată a emoţiilor, sugestibilitate, egocentrism, îngăduinţă faţă de propriile slăbiciuni, lipsă de consideraţie faţă de alţii, sentimente uşor de rănit şi căutare continuă pentru apreciere, excitaţie şi atenţie – personalitate (tulburare de): isterică, psiho-infantilă; Tulburare de personalitate anancastică – tulburare de personalitate caracterizată prin sentiment de dubiu, perfecţionism, conştiinciozitate excesivă, verificarea şi preocuparea pentru detalii, încăpăţânare, prudenţă şi rigiditate; pot exista gânduri sau impulsuri insistente şi supărătoare care nu ating severitatea unei tulburări obsesiv-compulsive – personalitate (tulburare de): compulsivă, obsesivă, obsesiv-compulsivă – exclude tulburarea obsesiv-compulsivă; Tulburare de personalitate anxioasă (evitantă) – tulburare de personalitate caracterizată prin sentimente de tensiune şi teamă, insecuritate şi inferioritate; există o continuă dorinţă arzătoare de a fi dorit şi acceptat, o hipersensibilitate la critică şi îndepărtare cu ataşamente personale restrânse, şi o tendinţă de a evita anumite activităţi printr-o exagerare obişnuită a pericolelor sau riscurilor potenţiale în situaţii de zi cu zi; Tulburare de personalitate dependentă – tulburare de personalitate caracterizată printr-o încredere predominantă şi pasivă în alte persoane pentru ca acestea să ia decizii de viaţă majore sau minore, frică mare de abandon, sentimente de neajutorare şi incompetenţă, consimţământ pasiv la dorinţele vârstnicilor şi ale altora, şi un răspuns slab la cerinţele vieţii zilnice; lipsa de vigoare se poate manifesta ea însăşi în domeniile intelectuale şi emoţionale; deseori există o tendinţă de a transfera responsabilitatea altora – personalitate (tulburare de): astenică, neadecvată, pasivă, auto-apărare; Alte tulburări specifice de personalitate – personalitate (tulburare de): tip „fără îndoieli”, excentrică, imatură, narcisistă, pasiv-agresivă, psiho-nevrotică; Tulburare de personalitate nespecificată – nevroza de caracter NOS, personalitate patologică NOS)

2. Tulburări mixte de personalitate – această categorie este destinată tulburărilor de personalitate care sunt deseori dificile dar nu demonstrează tiparul specific al simptomelor descrise mai sus; ca rezultat ele sunt mai dificil de diagnosticat; exemplele includ: tulburări de personalitate cu trăsături ale mai multor tulburări descrise mai sus dar fără un set de simptome predominante care ar permite un diagnostic mai specific; schimbări de personalitate dificile şi considerate ca secundare unui diagnostic principal acordat unei tulburări de anxietate sau afective coexistente – exclude trăsături de personalitate accentuate;

3. Schimbări durabile de personalitate care nu pot fi atribuite unei leziuni sau boli cerebrale – tulburările de personalitate şi comportament la adult care s-au dezvoltat la persoane fără vreo tulburare anterioară ca urmare a expunerii la un factor de stres catastrofic sau prelungit în mod excesiv sau ca urmare a unei boli psihiatrice severe; aceste diagnostice ar trebuie să fie puse numai atunci când există evidenţa unei schimbări definite şi durabile în tiparul unei persoane privind percepţia, legătura sau gândirea asupra mediului înconjurător şi a lui sau a ei însăşi; schimbarea de personalitate ar trebui să fie semnificativă şi să fie asociată cu un comportament inflexibil şi cu defect de adaptare absent înaintea experienţei patogene; schimbarea nu ar trebui să fie o manifestare directă a altei tulburări mentale sau un simptom rezidual al vreunei tulburări mentale anterioare – exclude tulburarea comportamentală şi de personalitate datorită bolii, vătămării şi disfuncţiei cerebrale (Schimbare durabilă de personalitate după o experienţă catastrofică – schimbare de personalitate, prezentă pentru cel puţin doi ani, ca urmare a expunerii la un factor de stres catastrofic; stresul trebuie să fie atât de intens încât să nu fie necesară luarea în considerare a vulnerabilităţii personale pentru a explica efectul său profund asupra personalităţii; tulburarea este caracterizată printr-o atitudine ostilă sau de neîncredere faţă de lume, retragere socială, sentimente de vid sau deznădejde, un sentiment cronic de „a sta ca pe ghimpi” ca şi când ar fi ameninţat constant, şi înstrăinare; tulburarea de stres post-traumatic poate să preceadă acest tip de schimbare de personalitate – schimbarea de personalitate după: experienţe în lagăr de concentrare, dezastre, prelungită: captivitate cu o posibilitate iminentă de a fi ucis, expunere la situaţii reprezentând un pericol vital cum ar fi victima unui act de terorism, tortură – exclude tulburarea de stres post-traumatic; Schimbare durabilă de personalitate după o boală psihiatrică – tulburare de personalitate, persistând cel puţin doi ani, care este atribuită experienţei traumatice privind suferinţa în urma unei boli psihiatrice severe; schimbarea nu poate fi explicată printr-o tulburare de personalitate anterioară şi ar trebui să fie diferenţiată de schizofrenia reziduală şi alte stări de recuperare incompletă în urma unei tulburări mentale anterioare; această tulburare este caracterizată printr-o dependenţă şi atitudine de cerere excesivă faţă de alţii; convingerea de a fi schimbat sau stigmatizat de boală ducând la o incapacitate de a forma şi a menţine relaţii strânse şi de încredere personale şi la izolare socială; pasivitate, interese reduse şi implicare scăzută în activităţi de recreere; plângeri persistente de a fi bolnav, care pot fi asociate cu plângeri hipocondriacale şi un comportament de bolnav; dispoziţie disforică sau labilă neprovocată de prezenţa unei tulburări mentale curente sau tulburări mentale anterioare cu simptome afective reziduale; şi probleme de lungă durată de funcţionare socială şi ocupaţională; Alte schimbări durabile de personalitate – sindrom de personalitate cu dureri cronice; Schimbare durabilă de personalitate nespecificată);

4. Tulburări de impulsuri şi obiceiuri – această categorie include anumite tulburări de comportament care nu sunt clasificabile la alte categorii; ele sunt caracterizate prin acte repetate care nu au o motivaţie raţională clară, nu pot fi controlate şi dăunează în general intereselor proprii ale pacientului şi celor aparţinând altor oameni; pacientul susţine că are un comportament asociat cu impulsuri de a acţiona; cauza acestor tulburări nu este înţeleasă şi tulburările sunt grupate împreună din cauza asemănărilor descriptive largi, nu pentru că ele sunt cunoscute a avea în comun oricare alte trăsături importante – exclude folosirea abuzivă obişnuită de alcool sau substanţe psihoactive, tulburările de impulsuri şi obiceiuri implicând comportamentul sexual (Patologia jocurilor de noroc – tulburarea constă în episoade frecvente, repetate de a juca jocuri de noroc dominând viaţa pacientului în detrimentul valorilor şi angajamentelor sociale, profesionale, materiale şi familiale – jucarea compulsivă de jocuri de noroc – exclude jucarea excesivă de jocuri de noroc de către pacienţii maniaci, jocuri de noroc şi pariuri NOS, jucarea de jocuri de noroc în tulburarea de personalitate disociată; Incendiere patologică (piromanie) – tulburare caracterizată prin acţiuni sau tentative multiple de a da foc proprietăţii sau altor obiecte, fără un motiv aparent, şi printr-o preocupare persistentă cu persoane care au legătură cu focul şi arderea; acest comportament este deseori asociat cu sentimentele de tensiune crescândă înaintea acţiunii şi de excitaţie intensă imediat după aceea – exclude incendierea (de către) (prin) (în): adult cu tulburare de personalitate disociată, alcool sau intoxicaţie cu substanţe psihoactive cu al patrulea caracter obişnuit, ca motiv de punere sub observaţie pentru suspiciunea de tulburare mentală, tulburările de conduită, tulburările mentale organice, schizofrenie; Furt patologic (cleptomanie) – tulburare caracterizată prin eşecul repetat de a rezista impulsurilor de a fura obiecte care nu sunt dobândite pentru folosire personală sau pentru câştig de bani; obiectele pot în schimb să fie înlăturate, aruncate, date de pomană sau depozitate; acest comportament este însoţit de obicei de o stare crescândă de tensiune înainte, şi de o stare de satisfacţie în timpul şi imediat după acţiune – exclude: tulburarea depresivă asociată cu furtul, tulburări mentale organice, furtul din magazin ca motiv pentru punerea sub observaţie pentru suspiciune de tulburare mentală; Trichotilomanie – o tulburare caracterizată prin pierderea vizibilă de păr datorită unui eşec recurent de a rezista impulsurilor de smulgere a părului din cap; smulgerea părului este precedată de obicei de o tensiune crescândă şi este urmată de o stare de uşurare sau de satisfacţie; acest diagnostic nu ar trebui să fie pus dacă există o inflamare pre-existentă a pielii sau dacă smulgerea părului este ca răspuns la o idee delirantă sau la o halucinaţie – exclude tulburarea de mişcare stereotipă cu jumulirea părului; Alte tulburări de impulsuri şi de obiceiuri – alte tipuri de comportament cu defect de adaptare repetat în mod persistent care nu sunt secundare unui sindrom psihiatric recunoscut, şi în care se pare că pacientul eşuează în mod repetat în a rezista impulsurilor de a adopta acest comportament; există o perioadă prodromală a tensiunii cu un sentiment de descărcare în momentul acţiunii – tulburare explozivă intermitentă; Tulburare de impulsuri şi obiceiuri nespecificate);

5. Tulburări de identitate sexuală (Trans-sexualism – o dorinţă de a trăi şi de a fi acceptat ca un membru al sexului opus, de obicei însoţită de un sentiment de disconfort sau neadaptare la propriul sex anatomic şi o dorinţă de a suferi o intervenţie chirurgicală şi tratament hormonal pentru a-şi face propriul corp tot atât de compatibil pe cât posibil cu sexul preferat; Travestism bivalent – purtarea de îmbrăcăminte a sexului opus pentru o perioadă de timp a existenţei individului pentru a se bucura de o experienţă temporară prin care aparţine sexului opus, dar fără vreo dorinţă de schimbare permanentă a sexului sau de transformare chirurgicală asociată şi fără excitare sexuală care să însoţească schimbarea îmbrăcămintei – tulburare de identitate sexuală în adolescenţă sau maturitate tip netranssexual – exclude travestismul fetişist; Tulburare de identitate sexuală a copilăriei – o tulburare, de obicei manifestată în prima copilărie (şi întotdeauna cu mult înainte de pubertate), caracterizată printr-o suferinţă persistentă şi intensă privind propriul sex, împreună cu o dorinţă de a fi (sau insistenţa că deja este) membru al sexului opus; există o preocupare intensă în ceea ce priveşte îmbrăcămintea şi activităţile sexului opus şi de repudiere a propriului sex; pentru a pune un diagnostic este nevoie de o perturbare profundă a identităţii sexuale normale; numai apucăturile băieţeşti la fete şi comportament de fată la băieţi nu sunt suficiente; tulburările de identitate sexuală la indivizii care au atins sau tocmai intră la pubertate nu ar trebui să fie incluse aici – exclude orientarea sexuală egodistonică, tulburarea de maturizare sexuală; Alte tulburări de identitate sexuală; Tulburări de identitate sexuală nespecificate – tulburare privind rolul sexului NOS);

6. Tulburări de preferinţă sexuală – include parafiliile (Fetişism – încredere acordată unor obiecte neanimate ca stimuli pentru excitare sexuală şi satisfacţie sexuală; multe fetişuri sunt extensii ale corpului uman, cum ar fi articole de îmbrăcăminte sau încălţăminte; alte exemple obişnuite sunt caracterizate prin unele texturi speciale, cum ar fi cauciuc, plastic sau piele; obiectele fetiş variază după importanţa lor faţă de individ; în unele cazuri ele servesc simplu la întărirea excitării sexuale produsă pe căi normale (de exemplu, îl face pe partener să poarte o îmbrăcăminte anume); Travestismul fetişist – purtarea îmbrăcămintei sexului opus pentru a obţine în principal excitarea sexuală şi pentru a crea înfăţişarea unei persoane de sex opus; travestismul fetişist se distinge de travestismul transsexual prin asocierea lui clară cu excitarea sexuală şi cu dorinţa puternică de a îndepărta îmbrăcămintea odată ce orgasmul se produce, iar excitarea sexuală scade; el se poate produce ca o fază timpurie în dezvoltarea transsexualismului – fetişism de travestire; Exhibiţionism – o tendinţă recurentă sau persistentă de a expune organele genitale străinilor (de obicei sexului opus) sau oamenilor din locurile publice, fără a invita sau a intenţiona un contact mai strâns; există de obicei, dar nu invariabil, excitare sexuală în momentul expunerii şi actul este urmat în mod obişnuit de masturbaţie; Voyeurism – o tendinţă recurentă sau persistentă de a privi persoanele care au o relaţie sexuală sau un comportament intim, cum ar fi dezbrăcatul; aceasta se realizează fără ca persoanele respective observate să fie conştiente de aceasta, şi duce de obicei la excitare sexuală şi masturbaţie; Pedofilie – o preferinţă pentru copii, băieţi sau fete sau ambii, de obicei de vârstă prepubertală sau vârstă pubertală precoce; Sado-masochism – o preferinţă pentru activitate sexuală care implică provocarea de durere sau umilinţă sau aservire; ne referim la masochism dacă subiectul preferă să fie obiectul unei asemenea stimulări; dacă este executantul, atunci vorbim despre sadism; un individ poate deseori să obţină o excitare sexuală atât printr-un comportament masochist cât şi prin unul sadic – masochism, sadism; Tulburări multiple de preferinţă sexuală – uneori op persoană poate prezenta mai multe preferinţe sexuale decât una singură, nici una nefiind pe primul plan; cea mai obişnuită combinaţie este fetişismul, travestirea şi sado-masochismul; Alte tulburări de preferinţă sexuală – o varietate de tipare ale preferinţei şi activităţii sexuale, incluzând apeluri telefonice obscene, frecarea corpului de o altă persoană în locuri publice aglomerate, activitate sexuală cu animale şi folosirea strangulării şi anoxiei pentru intensificarea excitării sexuale – frecare, necrofilie; Tulburări de preferinţă sexuală nespecificate – deviere sexuală NOS);

7. Tulburări de comportament şi psihologice asociate cu dezvoltarea şi orientarea sexuală – notă: orientarea sexuală prin ea însăşi nu urmează să fie considerată ca o tulburare (Tulburare de maturitate sexuală – pacientul suferă de incertitudine privind identitatea sau orientarea lui/ ei sexuală, provocându-i anxietate sau depresie; aceasta se produce de cele mai multe ori la adolescenţii care nu sunt siguri dacă sunt homosexuali, heterosexuali sau bisexuali în orientarea lor sau la indivizii care, după o perioadă de orientare sexuală aparent stabilă (deseori într-o relaţie de lungă durată) descoperă că orientarea lor sexuală se schimbă; Orientare sexuală egodistonică – identitatea sexului sau preferinţa sexuală (heterosexuală, homosexuală, bisexuală sau prepubertală) nu stă sub semnul îndoielii dar individul doreşte ca acestea să fie din cauza tulburărilor asociate de comportament şi psihologice şi poate solicita tratament pentru schimbare; Tulburare de relaţii sexuale – identitatea sexului sau orientarea sexuală (heterosexuală, homosexuală sau bisexuală) este responsabilă pentru dificultăţile de formare sau menţinere a unei relaţii cu un partener; Alte tulburări de dezvoltare psihosexuală; Tulburare de dezvoltare psihosexuală nespecificată);

8. Alte tulburări de personalitate şi comportament la adult (Dezvoltare a simptomelor fizice din motive psihologice – simptomele fizice compatibile şi datorate iniţial unei tulburări, boli sau incapacităţi fizice confirmate devin exagerate sau prelungite din cauza stării psihologice a pacientului; în mod obişnuit, pacientul este foarte îngrijorat de această durere sau incapacitate şi îşi face deseori griji, care pot fi justificate, privind posibilitatea unei dureri sau incapacităţi prelungite sau progresive – nevroza de compensaţie; Producerea intenţionată sau simulare a simptomelor unei incapacităţi fie fizice fie psihologice (tulburare artificială) – pacientul simulează simptome în mod repetat fără nici un motiv clar şi îşi poate chiar pricinui automutilare pentru a produce simptome sau semne; motivarea este obscură şi probabil de natură internă cu scopul de a adopta rolul de bolnav; tulburarea este deseori combinată cu tulburări marcate de personalitate şi relaţii – sindromul adresabilităţii frecvente pentru spitalizare, sindromul Munchausen, pacient itinerant – exclude dermatita autoprodusă, persoana care simulează boala (cu motivare clară); Alte tulburări specificate de personalitate şi de comportament la adult – tulburare de caracter NOS, tulburare de relaţii NOS);

9. Tulburare nespecificată de personalitate şi de comportament la adult;

H. Retardare mintală

- o afecţiune de dezvoltare întreruptă sau incompletă a intelectului care este caracterizată în special prin deficienţa unor abilităţi manifestate în perioada de dezvoltare, abilităţi care contribuie la întregul nivel al inteligenţei, adică abilităţi cognitive, de limbaj, motrice şi sociale; retardarea se poate produce cu sau fără vreo altă afecţiune mentală sau fizică; gradele de retardare mentală sunt estimate în mod convenţional prin teste de inteligenţă standardizate; acestea pot fi suplimentate prin scări gradate care evaluează adaptarea socială într-un mediu dat; aceste măsuri furnizează o indicaţie aproximativă a gradului de retardare mentală; de asemenea, diagnosticul va depinde de evaluarea totală a funcţionării intelectuale efectuată de către un diagnostician abilitat; abilităţile intelectuale şi adaptarea socială se pot schimba în timp şi, oricât de puţin, se pot îmbunătăţi ca rezultat al antrenamentului sau reabilitării; diagnosticul ar trebui să se bazeze pe nivelele prezente de funcţionare; se vor folosi diagnostice adiţionale pentru a identifica afecţiunile asociate, cum ar fi autismul, alte tulburări de dezvoltare, epilepsia, tulburările de conduită sau handicapul fizic sever; se poate identifica extinderea deficienţei de caracter prin considerarea următoarelor circumstanţe: cu declararea unei deficienţe minime de comportament sau a niciuneia; deficienţa semnificativă a comportamentului necesită atenţie sau tratament, alte deficienţe ale comportamentului, fără menţionarea deficienţei comportamentului (Retardare mentală uşoară – interval aproximativ de IQ de la 50 până la 60 (la adulţi, vârsta mentală de 9 la sub 12 ani); probabil rezultă unele dificultăţi de învăţare la şcoală; mulţi adulţi vor fi în stare să muncească şi să menţină relaţii sociale bune, având contribuţii în societate – include arieraţia mentală uşoară, subnormalitatea intelectuală uşoară; Retardare mentală moderată – interval aproximativ al IQ de la 35 până la 49 (la adulţi vârsta mentală de la 6 la sub 9 ani); probabil rezultă întârzieri marcate de dezvoltare în copilărie dar cei mai mulţi pot învăţa să dezvolte un oarecare grad de independenţă în îngrijirea proprie şi să dobândească o comunicare adecvată şi abilităţi convenţionale; adulţii vor avea nevoie de diferite grade de sprijin pentru a trăi şi munci în comunitate – include subnormalitatea intelectuală moderată; Retardare mentală severă – interval aproximativ al IQ de la 20 până la 34 (la adulţi vârsta mentală de la 3 la sub 6 ani); probabil rezultă o continuă necesitate de sprijinire – include subnormalitatea mentală severă; Retardare mentală profundă – IQ sub 20 (la adulţi vârsta mentală sub 3 ani); rezultă limitarea gravă în îngrijirea proprie, continenţă, comunicare şi mobilitate – include subnormalitatea mentală profundă; Altă retardare mentală; Retardare mentală nespecificată – include: mentală: deficienţă NOS, subnormalitate NOS);

I. Tulburări de dezvoltare psihologică

- tulburările incluse în acest bloc au în comun: a. debut invariabil în perioada primei copilării sau copilăriei; b. deficienţă sau întârziere în dezvoltarea funcţiilor care sunt strâns legate de maturizarea biologică a sistemului nervos central; şi c. o evoluţie stabilă fără remisiuni şi recăderi; în cele mai multe cazuri, funcţiile afectate includ limbajul, abilităţile vizualo-spaţiale şi coordonarea motrică; de obicei, întârzierea sau deficienţa este prezentă din momentul în care a putut fi depistată cu siguranţă şi va scădea progresiv pe măsură de copilul înaintează în vârstă, cu toate că rămân deseori deficite uşoare în viaţa adultă:

1. Tulburări de dezvoltare specifice privind vorbirea şi limbajul – tulburări în care tiparele normale de dobândire a limbajului sunt perturbate din stadiile timpurii ale dezvoltării; afecţiunile nu sunt direct atribuibile anomaliilor neurologice sau mecanismului vorbirii, deficienţelor senzoriale, retardării mentale sau factorilor de mediu; tulburările de dezvoltare specifice privind vorbirea şi limbajul sunt deseori urmate de probleme asociate, cum ar fi dificultăţile de citire şi scriere, anomaliile din relaţiile interpersonale şi tulburările emoţionale şi de comportament (Tulburare specifică de articulare a vorbirii – o tulburare de dezvoltare specifică în care folosirea de către copil a sunetelor vorbirii este sub nivelul adecvat vârstei sale mentale, dar în care există un nivel normal al abilităţilor de limbaj – Tulburare de dezvoltare: fonologică, privind articularea vorbirii, Distalie, Tulburare funcţională de articulare a vorbirii, Lalopatie – exclude deficienţa de articulare a vorbirii (datorită): afaziei NOS, apraxiei, pierderii auzului, retardării mentale; cu tulburarea de dezvoltare a limbajului: expresiv, receptiv; tulburare de limbaj expresiv – o tulburare specifică de dezvoltare în care abilitatea unui copil de a folosi un limbaj de vorbire expresivă este în mod marcat sub nivelul adecvat pentru vârsta sa mentală, dar în care înţelegerea limbajului este în limite normale; pot exista sau nu anomalii în articulare – disfazia sau afazia de dezvoltare tipul expresiv – exclude afazia dobândită cu epilepsie (Landau-Kleffner), disfazia sau afazia de dezvoltare tipul receptiv, disfazia sau afazia NOS, mutismul electiv, retardarea mentală, tulburarea profundă de dezvoltare; Tulburare de limbaj receptiv – o tulburare specifică de dezvoltare în care înţelegerea de către copil a limbajului este sub nivelul adecvat pentru vârsta sa mentală; în aproape toate cazurile limbajul expresiv va fi de asemenea afectat în mod marcat, iar anomaliile de producere a sunetului cuvântului sunt obişnuite – Deficienţa auditivă congenitală, Dezvoltare: disfazia, afazia, tipul receptiv (de), afazia Wernicke (de), surditate verbală – exclude Afazia dobândită cu epilepsie (Landau-Kleffner), Autismul, Disfazia sau afazia: tipul expresiv, NOS, Mutismul electiv, Întârzierea de limbaj datorită surdităţii, Retardarea mentală; Afazie dobândită cu epilepsie (Landau-Kleffner) – o tulburare în care copilul, făcând un progres normal anterior în dezvoltarea limbajului, pierde abilităţile de limbaj atât expresiv cât şi receptiv dar îşi păstrează în general inteligenţa; debutul tulburării este însoţit de anomalii paroxistice observabile la EEG, şi, de asemenea, de atacuri de epilepsie în majoritatea cazurilor; debutul este de obicei între vârstele de trei şi şapte ani, cu abilităţi care s-au pierdut în câteva zile sau săptămâni; asocierea temporală dintre debutul atacurilor şi pierderea limbajului este variabilă, cu una precedând-o pe cealaltă (indiferent de ordine) de la câteva luni la doi ani; s-a sugerat ca posibilă cauză a acestei tulburări un proces encefalitic inflamator; aproximativ două treimi din pacienţi rămân cu un deficit de limbaj receptiv mai mult sau mai puţin sever – exclude afazia (datorită): autismului, tulburărilor dezintegrative ale copilăriei, NOS; Alte tulburări de dezvoltare a vorbirii şi limbajului – vorbire şopotită, sâsâită; Tulburare de dezvoltare a vorbirii şi limbajului nespecificată – Tulburare de limbaj NOS);

2. Tulburări specifice de dezvoltare privind abilităţile şcolare – tulburări în care tiparele normale ale dobândirii abilităţilor sunt perturbate din stadiile timpurii ale dezvoltării; aceasta nu este o simplă consecinţă a lipsei posibilităţii de a învăţa, nu este numai un rezultat al retardării mentale, şi nu se datorează vreunei forme de traume sau boală cerebrală dobândită (Tulburări specifice de citire – trăsătura principală este o deficienţă specifică şi semnificativă în dezvoltarea abilităţilor de citire care nu se justifică numai prin vârsta mentală, problemele de acuitate vizuală sau şcolarizare necorespunzătoare; abilitatea de înţelegere a citirii, recunoaşterea cuvântului citit, abilitatea de citire orală şi efectuarea sarcinilor necesitând citirea pot fi toate efectuate; dificultăţile de rostire şi ortografie sunt asociate în mod frecvent cu tulburarea specifică de citire şi deseori rămân în adolescenţă chiar după ce s-au făcut unele progrese în citire; tulburările specifice de dezvoltare a citirii sunt precedate în mod obişnuit de un istoric al tulburărilor de dezvoltare a vorbirii sau limbajului; tulburările asociate emoţionale şi comportamentele sunt obişnuite în perioada vârstei de şcolarizare – „Citirea inversată”, Dislexia de dezvoltare, Retardarea specifică privind citirea – exclude alexia NOS, dislexia NOS, dificultăţile de citire secundare tulburărilor emoţionale; Tulburări specifice de rostire şi ortografie – trăsătura principală este o deficienţă specifică şi semnificativă în dezvoltarea abilităţilor de rostire şi ortografie în absenţa unui istoric al tulburării specifice de citire, care nu se justifică numai prin vârstă mentală mică, probleme de acuitate vizuală sau şcolarizare necorespunzătoare; abilitatea de rostire şi cea de scriere corectă a cuvintelor sunt ambele afectate – retardare specifică de rostire (fără tulburare de citire) – exclude agrafia NOS, dificultăţi de rostire şi ortografie: asociate cu tulburarea de citire, datorate predării necorespunzătoare; Tulburare specifică privind abilităţile aritmetice – implică o deficienţă specifică în abilităţile aritmetice care nu se explică numai pe baza retardării mentale generale sau şcolarizării necorespunzătoare; deficitul priveşte stăpânirea abilităţilor de bază privind mai degrabă calcularea adunării, scăderii, înmulţirii şi împărţirii decât abilităţile matematice mai abstracte implicate în algebră, trigonometrie, geometrie sau calcul infinitezimal – dezvoltare: acalculia (de), tulburarea de dezvoltare matematică, sindromul Gertsmann – exclude acalculia NOS, dificultăţile aritmetice: asociate cu o tulburare de citire sau rostire şi ortografie, datorate predării necorespunzătoare; Tulburare mixtă de abilităţi şcolare – o categorie reziduală – o categorie reziduală rău definită a tulburărilor în care abilităţile aritmetice cât şi cele de citire sau rostire şi ortografie sunt alterate în mod semnificativ, dar în care tulburarea nu se explică numai în termenii retardării mentale generale sau şcolarizării necorespunzătoare – exclude: specifică: tulburarea de abilităţi aritmetice, tulburarea de citire, tulburarea de rostire şi ortografie; Alte tulburări de dezvoltare a abilităţilor şcolare – tulburarea de dezvoltare a scrierii expresive; Tulburări de dezvoltare a abilităţilor şcolare nespecificată – Incapacitatea de dobândire a cunoştinţelor NOS, Învăţare: incapacitatea (de) NOS, tulburarea (de) NOS);

3. Tulburare de dezvoltare specifică a funcţiei motorii – o tulburare în care trăsătura principală este o deficienţă serioasă în dezvoltarea coordonării motorii care nu se explică în termenii retardării intelectuale generale sau vreunei tulburări neurologice dobândite sau congenitală specifică; cu toate acestea, o examinare clinică atentă arată în cele mai multe cazuri imaturităţi marcate de dezvoltare neurologică, de exemplu mişcări coreiforme ale membrelor fără suport sau sinchinezii de imitare şi alte trăsături motorii asociate ca şi semnele unei coordonări motorii uşor sau foarte deficiente – Sindromul copilului împiedicat, de dezvoltare: tulburarea coordonării, dispraxia – exclude anomaliile de mers şi motilitate, lipsa de coordonare: NOS, secundară retardării mentale;

4. Tulburări de dezvoltare specifice mixte – o categorie reziduală pentru tulburările în care există o combinaţie de tulburări de dezvoltare specifice privind vorbirea şi limbajul, privind abilităţile şcolare, şi funcţia motorie, dar în care nici una nu predomină suficient pentru a constitui un diagnostic primar; categoria mixtă ar trebui să fie folosită numai când există o suprapunere semnificativă între fiecare din aceste tulburări de dezvoltare specifice; tulburările sunt de obicei, dar nu întotdeauna, asociate cu un grad de deficienţă generală a funcţiilor cognitive; acest grup de diagnostice ar trebui folosit când există disfuncţii care întrunesc criteriile pentru două sau mai multe afecţiuni prezentate anterior;

5. Tulburări de dezvoltare profunde – un grup de tulburări caracterizate prin anomalii calitative de interacţiuni sociale reciproce şi de tipare de comunicare şi prin totalitatea intereselor şi activităţilor repetitive, stereotipe, restrictive; aceste anomalii calitative sunt o trăsătură profundă a funcţionării individului în toate situaţiile (Autism infantil – un tip de dezvoltare profundă care se defineşte prin: a. prezenţa dezvoltării anormale sau alterate care se manifestă înainte de vârsta de trei ani, şi b. tipul caracteristic de dezvoltare a funcţionării anormale în toate cele trei zone ale psihopatologiei: interacţiunea socială reciprocă, comunicarea şi comportamentul repetitiv, stereotipic, restrictiv; în plus, la aceste trăsături specifice de diagnostic sunt obişnuite şi alte probleme nespecifice cum ar fi fobiile, tulburările de somn şi de manieră de a mânca, accese de furie şi autoagresiunea – tulburare autistică, infantil(ă): autism, psihoză, sindromul Kanner – exclude psihopatia autistică; Autism atipic – un tip de dezvoltare profundă care diferă de autismul infantil fie prin vârsta debutului, fie prin eşecul de a îndeplini toate cele trei seturi de diagnostic; această subcategorie ar trebui folosită atunci când există o dezvoltare anormală şi alterată care este prezentă numai după vârsta de trei ani, şi o lipsă a anormalităţilor care pot fi demonstrate în mod suficient în una sau două din cele trei domenii ale psihopatologiei cerute pentru diagnosticul de autism (adică interacţiuni sociale reciproce, comunicare şi comportament repetitiv, stereotipic, restrictiv) în ciuda anormalităţilor caracteristice în alt(e) domeniu(i); autismul atipic apare de cele mai multe ori la indivizi retardaţi profund şi la indivizi cu o tulburare specifică severă de limbaj receptiv – psihoza infantilă atipică, retardare mentală cu trăsături autistice; Sindromul Rett – o afecţiune, până acum descoperită numai la fete, în care dezvoltarea timpurie aparent normală este urmată de pierderea parţială sau completă a vorbirii şi a abilităţilor locomotorii şi a folosirii mâinilor, împreună cu încetinirea creşterii capului, de obicei cu debut la vârste între şapte şi 24 de luni; sunt caracteristice pierderea mişcărilor voluntare ale mâinilor, stereotipiile de frângere a mâinilor şi hiperventilaţia; dezvoltarea socială şi a jocului sunt stopate, dar interesul social tinde să fie menţinut; ataxia trunchiului şi apraxia încep să se dezvolte la vârsta de patru ani, iar mişcările coreoatetozice urmează în mod frecvent; retardarea mentală severă rezultă aproape invariabil);

6. Altă tulburare de dezintegrare a copilăriei – un tip de dezvoltare profundă care se defineşte printr-o perioadă de dezvoltare complet normală înainte de debutul tulburării, urmată de o pierdere definitivă a abilităţilor dobândite anterior în mai multe zone ale dezvoltării în decurs de câteva luni; în mod tipic, aceasta este însoţită de o pierdere generală a interesului faţă de mediul înconjurător, prin manierisme motorii repetitive stereotipice şi prin anormalităţi de tip autist în interacţiunea socială şi de comunicare; se poate observa în unele cazuri că tulburarea se datorează unei encefalopatii asociate, dar diagnosticul ar trebui pus după trăsăturile comportamentale – demenţa infantilă, psihoza dezintegrativă, sindromul Heller, psihoza simbiotică – exclude sindromul Rett (Tulburare hiperactivă asociată cu retardare mentală şi mişcări stereotipice – o tulburare rău definită cu o validitate nosologică nesigură; categoria este desemnată pentru a include un grup de copii cu retardare mentală severă (IQ sub 34) care au probleme majore de hiperactivitate şi de atenţie, ca şi comportamente stereotipe; ei tind să nu beneficieze de pe urma medicamentelor stimulatoare (spre deosebire de cei cu IQ normal) şi pot manifesta o reacţie disforică severă (uneori cu retardare psihomotorie) atunci când li se dau stimulente; hiperactivitatea tinde să fie înlocuită în adolescenţă cu hipoactivitate (un tipar care nu este de obicei la copiii hiperkinetici cu inteligenţă normală); deseori acest sindrom este asociat de asemenea cu o varietate de întârzieri de dezvoltare, fie specifice, fie globale; nu se cunoaşte în ce măsură tiparul comportamental este o funcţie a IQ-ului scăzut sau a vătămării cerebrale organice; Sindromul Asperger – o tulburare cu o validitate nosologică nesigură, caracterizată prin acelaşi tip de anomalii calitative ale interacţiunii sociale reciproce care sunt tipice pentru autism, împreună cu o totalitate a intereselor şi activităţilor repetitive, stereotipe, restrictive; ele diferă de autism în principal prin faptul că nu există o întârziere generală sau retardare în limbaj şi în dezvoltarea cognitivă; această tulburare este asociată deseori cu o neîndemânare marcată; există o mare tendinţă ca anomaliile să persiste în adolescenţă şi viaţa adultă; episoadele psihotice se produc ocazional la începutul vieţii adulte – psihoza autistică, tulburare schizoidă a copilăriei; Alte tulburări profunde de dezvoltare; tulburare profundă de dezvoltare);

7. Alte tulburări de dezvoltare psihologică – agnozie a dezvoltării;

8. Tulburare de dezvoltare nespecificată – tulburare de dezvoltare NOS;

J. Tulburări comportamentale şi emoţionale cu debut de obicei în copilărie şi adolescenţă:

1. Tulburări hiperkinetice – un grup de tulburări caracterizate printr-un debut timpuriu (de obicei în primii cinci ani de viaţă), lipsa perseverenţei în activităţile care necesită implicare cognitivă şi o tendinţă de a trece de la o activitate la alta fără a termina niciuna, împreună cu o activitate dezorganizată, neregulată şi excesivă; pot fi asociate multe alte anomalii; copiii hiperkinetici sunt deseori imprudenţi şi impulsivi, predispuşi la accidente şi au probleme disciplinare mai degrabă din cauza încălcărilor nechibzuite ale regulilor decât a nesupunerii deliberate; relaţiile lor cu adulţii sunt deseori neinhibate social, lipsind prudenţa şi rezerva normale; ei sunt nesimpatizaţi de ceilalţi copii şi pot deveni izolaţi; deficienţa funcţiilor cognitive este obişnuită, iar întârzierile specifice în dezvoltarea motorie şi a limbajului sunt disproporţionate în mod frecvent; complicaţiile secundare includ comportamentul disocial şi stima de sine scăzută – exclude tulburări de anxietate, tulburări de dispoziţie (afective), tulburări de dezvoltare profunde, schizofrenia (Perturbare a activităţii şi atenţiei – deficit de atenţie: tulburare cu hiperactivitate, tulburare de hiperactivitate, sindrom cu hiperactivitate – exclude tulburarea hiperkinetică asociată cu tulburarea de conduită; Tulburare de conduită hiperkinetică – tulburare hiperkinetică asociată cu tulburarea de conduită; Alte tulburări hiperkinetice; Tulburare hiperkinetică nespecificată – reacţie hiperkinetică a copilăriei sau adolescenţei NOS, sindrom hiperkinetic NOS);

2. Tulburări de conduită – tulburări caracterizate printr-un tipar persistent şi repetitiv al conduitei disociale, agresive şi provocatoare; asemenea comportament ar trebui să depăşească violenţele majore aşteptate la grupurile sociale de vârstă asemănătoare; de aceea, el ar trebui să fie mai grav decât răutăţile copilăreşti sau starea de revoltă a adolescenţilor şi ar trebui să implice un tipar de comportament de durată (şase luni sau mai mult); trăsăturile tulburării de conduită pot să fie de asemenea simptomatice pentru alte afecţiuni psihiatrice, în care caz diagnosticul de bază ar trebui să fie preferat; exemplele de comportamente pe care se bazează diagnosticul includ nivelele excesive de luptă sau tiranie, cruzime faţă de alţi oameni sau animale, distrugere gravă a proprietăţii, incendiere, furt, minciuni repetate, chiul de la şcoală şi fugă de acasă, crize de mânie şi de neascultare neobişnuit de frecvente şi de grave; oricare din aceste comportamente, dacă este însemnat, este suficient pentru punerea diagnosticului, dar actele disociale izolate nu sunt suficiente – exclude tulburările de dispoziţie (afective), tulburările de dezvoltare profunde, schizofrenia, când sunt asociate cu: tulburări emoţionale, tulburări hiperkinetice (Tulburare de conduită limitată la contextul familial – tulburare de conduită implicând comportament disocial sau agresiv (şi nu doar un comportament opoziţional, provocator, perturbator) în care comportamentul anormal este complet sau aproape complet limitat la domiciliu şi la interacţiunile cu membrii nucleului familial sau cu cei din gospodăria respectivă; tulburarea necesită întrunirea tuturor criteriilor menţionate anterior; numai relaţiile părinte-copil grav perturbate nu sunt suficiente prin ele însele pentru un diagnostic; Tulburare de conduită nesocializată – tulburare caracterizată prin combinaţia de comportament agresiv sau disocial persistent (întrunind toate criteriile menţionate anterior şi necuprinzând numai comportamentul opoziţional, provocator, perturbator) cu anomaliile semnificative profunde din relaţiile cu alţi copii – tulburare de comportament tipul agresiv solitar, tulburare agresivă nesocializată; Tulburare de conduită socializată – tulburare implicând un comportament agresiv sau disocial (întrunind toate criteriile menţionate anterior şi necuprinzând numai comportament opoziţional, provocator, perturbator) care se produce la indivizii care sunt în general bine integraţi în grupul respectiv – tulburare de conduită tip grup, delicvenţă de grup, delicte comise în bandă, furt în compania altora, chiul de la şcoală; Tulburare de conduită opoziţională – tulburare de conduită provocându-se de obicei la copiii tineri, caracterizată mai întâi printr-un comportament marcat provocator, neascultător, perturbator care nu include acte de delicvenţă sau forme mai extreme de comportament agresiv sau disocial; tulburarea necesită să fie întrunite toate criteriile enunţate anterior, numai comportamentul răutăcios sau neascultător nefiind suficiente prin ele însele pentru punerea diagnosticului; ar trebui să fie folosită prudenţa înaintea întrebuinţării acestei categorii, mai ales cu copiii mai mari, deoarece tulburarea de conduită semnificativ clinică va fi însoţită de obicei de un comportament agresiv sau disocial care depăşeşte provocarea, neascultarea sau perturbarea; Alte tulburări de conduită; Tulburare de conduită nespecificată (a) copilăriei: tulburare comportamentală NOS, tulburare de conduită NOS;

3. Tulburări mixte de conduită şi emoţii – un grup de tulburări caracterizate prin combinaţia dintre comportamentul provocator, disocial sau agresiv persistent şi simptomele deschise şi marcate de depresie, anxietate sau alte indispoziţii emoţionale; trebuie să fie întrunite criteriile atât pentru tulburările de conduită din copilărie cât şi cele pentru tulburările emoţionale ale copilăriei sau pentru un diagnostic de tip nevrotic la adult sau pentru o tulburare de dispoziţie (Tulburare de conduită depresivă – această categorie necesită combinaţia dintre tulburarea de conduită şi dispoziţia depresivă marcată şi persistentă, aşa cum este demonstrată de simptome cum ar fi tristeţea excesivă, pierderea interesului şi plăcerii pentru activităţi obişnuite, culpabilitatea şi pierderea speranţei; pot fi de asemenea prezente tulburările de somn şi apetit – tulburare de conduită asociată cu tulburarea depresivă; Alte tulburări mixte de conduită şi emoţionale – această categorie necesită combinaţia dintre tulburarea de conduită şi simptomele emoţionale marcate şi persistente, cum ar fi anxietatea, obsesiile sau compulsiile, depersonalizarea sau derealizarea, fobiile sau hipocondria – tulburarea emoţională, tulburarea nevrotică; Tulburare mixtă de conduită şi emoţii nespecificată);

4. Tulburări emoţionale cu debut specific în copilărie – În principal sunt mai degrabă exagerări ale tendinţelor dezvoltării normale decât fenomene care sunt prin ele însele calitativ anormale; caracterul adecvat al dezvoltării este folosit ca trăsătură cheie de diagnostic în definirea diferenţei dintre aceste tulburări emoţionale, cu debut specific în copilărie, şi tulburările nevrotice – exclude: când sunt asociate cu tulburarea de conduită (Tulburare de anxietate a separării de copilărie – ar trebui să fie diagnosticată atunci când frica de separare constituie centrul anxietăţii şi când asemenea anxietate apare mai întâi în primii ani ai copilăriei; se diferenţiază de anxietatea de separare normală atunci când are un anumit grad (severitate) care este neobişnuit din punct de vedere statistic (incluzând o persistenţă anormală sub perioada de vârstă obişnuită), şi când este asociată cu probleme semnificative în funcţionarea socială – exclude tulburările de dispoziţie (afective), tulburările nevrotice, tulburarea de anxietate fobică a copilăriei, tulburarea de anxietate socială a copilăriei; Tulburare de anxietate fobică a copilăriei – spaime în copilărie care arată o specificitate marcată a fazei de dezvoltare şi apare (într-o oarecare măsură) la majoritatea copiilor, dar au grade de normalitate; alte stări de frică ce apar în copilărie dar nu sunt o parte normală a dezvoltării psihosociale (de exemplu, agorafobia) ar trebui considerate ca alt diagnostic – exclude tulburarea de anxietate generalizată; Tulburare de anxietate socială a copilăriei – în această tulburare există o prudenţă faţă de străini şi teamă sau anxietate socială atunci când se întâlnesc situaţii noi, ciudate sau ameninţătoare din punct de vedere social; această categorie ar trebui să fie folosită numai acolo unde asemenea spaime apar în perioada primilor ani şi sunt atât neobişnuite în gradare cât şi în însoţite de probleme ale funcţionării sociale – tulburare de evitare în copilărie sau adolescenţă; Tulburare de rivalitate între fraţi – majoritatea copiilor tineri au unele grade ale tulburării emoţionale care urmează de obicei naşterii următorului frate; o tulburare de rivalitate între fraţi ar trebui să fie diagnosticată numai dacă gradul sau persistenţa tulburării este atât neobişnuit din punct de vedere statistic cât şi asociat cu anormalităţi ale interacţiunii sociale – gelozie între fraţi; Alte tulburări emoţionale ale copilăriei: tulburări de identitate, tulburare hiperanxioasă – exclude tulburarea identităţii sexului în copilărie; Tulburare emoţională a copilăriei nespecificată);

5. Tulburări de funcţionare socială cu debut specific în copilărie şi adolescenţă – un grup de tulburări oarecum heterogen care au în comun anormalităţi de funcţionare socială începând din perioada de dezvoltare, dar care (contrar tulburărilor de dezvoltare profundă) nu sunt caracterizate în principal de o incapacitate social-constituţională aparentă sau de un deficit care cuprinde toate zonele de funcţionare; în multe cazuri, un rol crucial în etiologie îl joacă probabil distorsiunile sau privaţiunile serioase din mediul înconjurător (Mutism electiv – caracterizat printr-o selectivitate în vorbire marcată, determinată emoţional, astfel încât copilul demonstrează o capacitate de limbaj în unele situaţii, dar nu reuşeşte să vorbească în alte situaţii (definite); tulburarea este de obicei asociată cu trăsături marcate de personalitate implicând anxietate, izolare, sensibilitate sau rezistenţă socială – mutism electiv – exclude tulburările de personalitate profunde, schizofrenia, tulburările de dezvoltare specifice privind vorbirea şi limbajul, mutismul tranzitoriu ca parte a anxietăţii de separare la copiii tineri; Tulburare reactivă faţă de anturaj în copilărie – începe în primii cinci ani ai vieţii şi este caracterizată prin anormalităţi persistente în tiparul de relaţii sociale ale copilului care sunt asociate cu perturbarea emoţională şi sunt reactive faţă de schimbările din circumstanţele din mediul înconjurător (de ex. frica şi hipervigilenţa, interacţiune socială slabă cu grupuri de copii de aceeaşi vârstă, agresiune faţă de sine şi faţă de alţii, tristeţe şi, în unele cazuri, creştere insuficientă); sindromul se produce probabil ca un rezultat direct al neglijării de către părinţi, abuzului sau desconsiderării serioase – se poate utiliza un diagnostic adiţional pentru a identifica orice eşec în dezvoltarea sau întârzierea creşterii – exclude sindromul Asperger, tulburarea privind dezinhibiţia faţă de anturaj în copilărie, sindroamele privind maltratarea, variaţii normale în modelul de ataşament selectiv, abuzul sexual sau fizic în copilărie având ca rezultat probleme psihosociale; Tulburări privind dezinhibiţia faţă de anturaj în copilărie – un tipar special al funcţionării sociale anormale care se produce în perioada primilor cinci ani de viaţă şi care tinde să persiste în ciuda schimbărilor marcate din circumstanţele mediului înconjurător, de ex. comportament difuz, cu focalizare neselectivă faţă de anturaj, comportament care caută atenţia celor din jur şi prietenos fără discriminare, interacţiuni slabe cu grupuri de copii de aceeaşi vârstă; depinzând de circumstanţe, tulburarea comportamentală sau emoţională poate fi de asemenea asociată – psihopatie prin lipsă de afecţiune, sindrom instituţional – exclude tulburarea reactivă faţă de anturaj în copilărie, sindromul Asperger, spitalizarea la copii, tulburările hiperkinetice; Alte tulburări de funcţie socială în copilărie; Tulburarea de funcţie socială în copilărie nespecificată);

6. Tulburări de ticuri – sindroame în care manifestarea predominantă este sub formă de tic; un tic este o mişcare motorie neritmică, recurentă, rapidă, involuntară (de obicei implicând grupuri de muşchi determinate) sau o generare vocală care are un debut brusc şi care nu are un scop vădit; ticurile tind să fie simţite ca irezistibile, dar de obicei ele pot fi suprimate pe perioade variabile de timp, sunt exacerbate de stres şi dispar în timpul somnului; tivurile motorii simple obişnuite includ numai clipitul din ochi, mişcările bruşte ale gâtului, înălţarea din umeri şi grimasele faciale; ticurile vocale simple obişnuite includ dregerea gâtului, lătratul, adulmecarea şi şuieratul; ticurile complexe obişnuite includ autolovirea, săritura şi mersul săltat; ticurile complexe vocale obişnuite includ repetarea unor anumite cuvinte şi uneori folosirea anumitor cuvinte (deseori obscene) inacceptabile social (coprolalie), şi repetarea propriilor sunete sau cuvinte (palilalie) (Tulburare de tic tranzitor – întruneşte criteriile generale pentru o tulburare de tic dar ticurile nu persistă mai mult de 12 luni; ticurile iau de obicei forma clipitului din ochi, grimaselor faciale sau mişcărilor bruşte ale capului; Tulburare de tic motor sau vocal cronic – întruneşte criteriile generale pentru o tulburare de tic, în care există ticuri motorii sau vocale (dar nu ambele), care pot fi şi singure şi multiple (dar de obicei multiple), şi care durează mai mult de un an; Tulburare de ticuri multiple motorii combinate cu ticuri vocale (Gilles de la Tourette) – o formă de tulburare de ticuri în care sunt, sau au fost, ticuri motorii multiple şi unul sau mai multe ticuri vocale, cu toate că nu este nevoie ca acestea să se producă simultan; tulburarea se agravează de obicei în perioada adolescenţei şi tinde să persiste în perioada vieţii adulte; ticurile vocale sunt deseori multiple cu vocalizări repetitive explozive, clătirea gâtului şi mormăit, şi pot fi folosite cuvinte sau expresii obscene; uneori există asociată ecopraxia de gesturi care poate fi de asemenea de natură obscenă (copropraxia); Alte tulburări de ticuri; Tulburare de ticuri nespecificată);

7. Alte tulburări emoţionale şi comportamentale cu debut survenind de obicei în copilărie şi adolescenţă – un grup heterogen de tulburări care au în comun o caracteristică, şi anume debutul în copilărie, altminteri diferă în multe privinţe; unele dintre aceste afecţiuni reprezintă sindroame bine definite, dar altele nu sunt mai mult decât complexe de simptome care necesită includere din cauza frecvenţei lor şi asocierii cu probleme psihosociale, şi pentru că ele nu pot fi încorporate în alte sindroame – exclude tulburările de somn datorate cauzelor emoţionale, spasmele hohotului de plâns, tulburarea identităţii sexului în copilărie, sindromul Kleine-Levin, tulburarea obsesiv-compulsivă (Enuresis neorganică – o tulburare caracterizată prin micţiune involuntară, diurnă şi nocturnă, care este anormală în legătură cu vârsta mentală a individului, şi care nu este consecinţa pierderii controlului asupra vezicii urinare datorită vreunei tulburări neurologice, atacurilor de epilepsie sau anormalităţii structurale a tractului urinar; enuresis poate să fi fost prezentă de la naştere sau se poate să se fi produs în urma unei perioade de control dobândit asupra vezicii urinare; se poate sau nu ca enuresis să fie asociată cu o tulburare comportamentală sau emoţională mai răspândită – enuresis (primară) (secundară) de origine neorganică enuresis funcţională, enuresis psihogenă, incontinenţă urinară de origine neorganică – exclude enuresis NOS; Encopresie neorganică – emisie de fecale repetată, voluntară sau involuntară, de obicei de consistenţă normală sau aproape normală, în locuri neadecvate acestui scop din mediul propriu socio-cultural al individului; afecţiunea poate reprezenta o continuitate anormală a incontinenţei infantile normale, poate implica o pierdere a continenţei ca urmare a controlului dobândit asupra intestinelor sau poate implica emisia deliberată de fecale în locuri neadecvate în ciuda controlului fiziologic normal asupra intestinelor; afecţiunea poate să apară ca o tulburare monosimptomatică sau poate face parte dintr-o tulburare mai mare, mai ales emoţională sau de conduită – encopresie funcţională, incontinenţă de fecale de origine neorganică, encopresie psihogenă – exclude encopresie NOS; Tulburare a alimentaţiei sugarului şi a copilului – o tulburare de alimentaţie cu manifestări variate care sunt de obicei specifice sugarului şi primei copilării; ea implică în general refuzul hranei şi capricii excesive în prezenţa unei hrane adecvate, a persoanelor competente care acordă îngrijirile şi în absenţa unei boli organice; poate fi sau nu asociată ruminaţia (regurgitarea repetată fără greaţă sau boala gastro-intestinală) – tulburare de ruminaţie a sugarului – exclude anorexia nervoasă şi alte tulburări ale modului de a mânca, alimentaţia: dificultăţi şi proastă administrare, probleme ale nou-născutului, pica sugarului sau copilului; Pica sugarului şi a copilului – consumarea persistentă de substanţe nenutritive (cum ar fi pământ, tencuială, etc.); ea se poate produce ca unul dintre multe alte simptome care fac parte dintr-o tulburare psihiatrică mai răspândită (cum ar fi autismul), sau ca un comportament psihopatologic relativ izolat; numai ultimul este clasificat aici; fenomenul este cel mai obişnuit la copiii retardaţi şi, dacă retardarea mentală este de asemenea prezentă, trebuie reconsiderat diagnosticul principal; Tulburări de mişcări stereotipe – mişcări voluntare, repetitive, stereotipe, nefuncţionale (şi deseori ritmice) care nu fac parte din nici o afecţiune neurologică sau psihiatrică recunoscută; ; când asemenea mişcări se produc ca simptome ale altei tulburări, numai tulburarea în totalitatea ei trebuie să fie înregistrată; mişcările care nu sunt o varietate de automutilări includ: legănarea corpului, legănarea capului, smulgerea părului de pe cap, răsucirea părului, pocnirea din degete şi datul din mâini; comportamentul stereotip automutilant include lovirea capului repetitivă, pălmuirea, introducerea degetului în ochi şi muşcarea mâinilor, buzelor sau altor părţi ale corpului; toate tulburările de mişcări stereotipe se produc cel mai frecvent în asociere cu retardarea mentală (când acesta este cazul, ambele fiind necesar a fi înregistrate); dacă introducerea degetului în ochi se produce la un copil cu deficienţă de vedere, ar trebui să fie înregistrate ambele la această categorie, iar afecţiunea vizuală la tulburarea somatică adecvată – tulburare de deprindere/ stereotipie – exclude mişcările involuntare anormale, tulburările de mişcări de origine organică, roaderea unghiilor, scobitul nasului, stereotipiile care fac parte dintr-o afecţiune psihiatrică mai largă, sugerea degetului, tulburările de tic, trichotillomania; Bâlbâiala (gângăveala) – vorbire ce este caracterizată prin repetarea frecventă sau prelungită a sunetelor, silabelor, cuvintelor sau prin ezitări frecvente sau pauze care întrerup fluenţa ritmică a vorbirii; ar trebui să fie clasificată ca o tulburare numai dacă severitatea ei este de asemenea natură încât să perturbe în mod flagrant fluenţa vorbirii – exclude bolborosirea, tulburările de tic – o rată rapidă a vorbirii cu întreruperi în fluenţă, dar fără repetiţii sau ezitări, de o severitate care dă naştere la o inteligibilitate diminuată a vorbirii; vorbirea este neregulată şi neritmată, cu izbucniri sacadate rapide care implică de obicei tipare de exprimare eronată – exclude bâlbâiala, tulburările de tic; Alte tulburări specificate ale tulburărilor comportamentale şi emoţionale cu debut de obicei în copilărie şi adolescenţă – tulburare de deficienţa atenţiei fără hiperactivitate, masturbare excesivă, scobitul în nas, sugerea policelui; Tulburări nespecificate comportamentale şi emoţionale cu debut de obicei în copilărie şi adolescenţă);

K. Tulburare mentală nespecificată:

1. Tulburare mentală nespecificată altminteri – boala mentală NOS – exclude tulburarea mentală organică NOS.

Dorin, Merticaru