Viaţa (Partea 5)

Deci am ”sărit” deja de 10.000 de cuvinte pe această temă, fără a lua în considerare ”Începuturile” și ”Apa” , corelate clar cu acest subiect, cu ajutorul cărora am ”sărit” deja de 125.000 de cuvinte… Și scopul meu principal ar fi un fel de pregătire pentru materiale ce vor ”dezbate” omul, la propriu, cu următorul salt spre elementele de medicină clasică, de noua medicină, de ”terapii”, etc…

Cam mult ”text”, nu-i așa?!? Am primit deja multe feedback-uri că materialele ar fi prea mari, prea ”alambicate”, greu de înțeles și alte descrieri mai mult sau mai puțin agresive.

Mai mult, cunoscătorii în ale noii medicine îmi tot subliniază că masa ”cunoscătorilor” este infimă, chiar și în lumea medicală clasică nu numai în lumea celor ”dedicați” noii medicine și ar trebui să… Da, să sintetizez la maxim materialele deoarece ”cine va vrea să înțeleagă va înțelege și, evident, acest lucru este posibil numai în condițiile în care cel ce va înțelege știe deja toate cele prezentate de mine”…

Numai că eu am tras o altă concluzie din doar câteva repere: ”masă infimă” și ”masă de cunoscători”… În sensul că masa cunoscătorilor este infimă… Și, potențialul de cunoaștere de ”pondere minimă” de care aminteam anterior, pe multe repere, trebuie să fie de minim ”50% + 1” pentru ca totul să evolueze spre ceea ce cred că ar fi bine (de fapt, de undeva, simt acest lucru, fără a, putea preciza de unde, odată ce îmi dedic din timpul și resursele vieții mele și a celor dragi mie pentru a scrie aceste rânduri).

Așadar, voi ”acumula” cât pot de mult, cât îmi vor permite resursele, astfel de materiale ”stufoase” și ”de neînțeles” până ce… Ceva… Dar să revin la ceea ce am de gând să dezbat azi!

Dacă am vedea lucrurile relativ informatic, vom putea considera genele ca fiind asemenea programelor informatice stocate pe hard disc (chiar dacă, în realitate, se poate limita totul doar la un hard disc pe care sunt depozitate biblioteci de date ce vor folosi programelor de tip informatic)...

Se pune întrebarea: ce fel de programe se află depozitate pe hard disc (în ADN-ul, ARN-ul, etc, corpul nostru)?

Conform teoriilor, ar exista doar două grupe mari de programe: unul pentru dezvoltare şi reproducere, care este o formă de dezvoltare în condiții de mediu abundent, prielnic vieții individului, grupului, etc şi celălalt grup pentru protecţie și autonomie, care este o formă de conservare și ”câștig de timp” în condiții de mediu sărac în resurse, agresiv, defavorizant, ce periclitează viața individului.

Dar, în ambele condiții va apare necesitatea de a transmite mai departe informația genetică, mai devreme sau mai târziu, indiferent de condiții, pentru a evita stagnarea sau concentrarea informației într-un unic individ sau un grup mic de indivizi, scopul ”ascuns” în acest mecanism fiind ”globalizarea” informațiilor genetice utile.

”Globalizare” care este, de fapt, un fel de condiție de supraviețuire a acestei informații, fiind necesară depășirea unui fel de masă critică pentru ca o informație genetică ”manifestă” să poată supraviețui, la propriu.

Deci, asemenea vieții, care reprezintă mișcare, informația este necesar să se afle în mișcare… Utilitatea lor se pune în "mişcare" atunci când ele ”întră” mediu şi este necesară selectarea fie a reacţiilor de dezvoltare, fie a reacţiilor de protecţie, acestea excluzându-se reciproc (nu pot coexista - rula simultan).

Acesta a fost ”drumul” întregii evoluții a vieții, întregii evoluții a omului care, am descoperit în postările anterioare că nu este altceva decât un cumul al informațiilor genetice ce ”reiau” întregul ”traseu” până la el, la om.

Apoi, această formă de ”funcționalitate” se regăsește în fiziologia umană prin intermediul sistemului nervos vegetativ, autonom, care are exact aceste ”fațete” de exprimare… Partea simpatică ce pare creată special pentru lupta cu mediul, partea parasimpatică ce pare special creată pentru dezvoltare, pentru deciziile de înmulțire…

Dar, acum este vorba doar despre un fel de intrigi, de o simplă introducere… Vom continua la timpul potrivit! Să revenim la celulă și la posibila extensie la nivelul simbiotului organismului a funcționalității acesteia! Voi aborda acum o comparaţie ce doreşte să vă ajute în înţelegerea a ceea ce vi s-a prezentat...

Corpul uman (sau celula) pot fi interpretate ca fiind ceva aidoma aparatului foto... Acesta preia imaginea prin sistemul de lentile (un sistem de filtrare şi selecţie a informaţiei) şi o stochează pe film unde se realizează o copie complementară a informaţiei (aparatul prezentând mereu un complement a ceea ce se află în mediu)...

Pentru organismul uman, redus la celulă, membrana are rol de lentilă (filtrând, selectând) care preia informaţiile şi le trimite la nucleu unde se află baza de date... Aici se realizează în interpretare, o comparare cu ceea ce există deja (în informația genetică) şi, dacă elementul este nou sau se repetă încât devine un factor de ”repetitivitate”, de stres ce necesită consemnarea repetiţiei, se va stoca în informația genetică ceea ce este ”necesar” din fluxul de informaţie (deci, celula va ”construi”, va face o structură fizică ce completează mediul)...

Experimental, această afirmaţie este descrisă astfel... În vase Petri se aşează central câte o celulă vie (sau un organism viu monocelular). Într-unul din ele se pune la o extremitate nutrienţi, în celălalt vas se pune o toxină cunoscută de respectiva celulă (sau organism).

După o perioadă de timp se va observa că celulele se vor deplasa întotdeauna către semnalele reprezentând nutrienţi (semnalele pozitive care încurajează dezvoltarea) iar celulele din partea cealaltă vor fugi de toxine (semnalele negative care ameninţă existenţa, viaţa)...

Aşadar, când se confruntă cu un semnal din mediu, organismul viu trebuie să ia o decizie, de a fi în dezvoltare sau de a fi în protecţie (orice alt stimul, denumit semnal nul, fiind ignorat atât timp cât nu afectează dezvoltarea sau protecţia) şi, odată realizat acest lucru, el ajunge în postura de a fi ori în dezvoltare şi renunţă la protecţie, ori îşi opreşte dezvoltarea pentru a se afla în protecţie (când îţi este teamă îți închizi mecanismele de dezvoltare).

Raportat la credinţă, cu cât credem mai mult că avem nevoie de protecţie (de mai multă protecţie) cu atât mai mult ne blocăm mecanismele de dezvoltare şi, ca atare, începem să ne afectăm propria sănătate.

Când vom extrapola comportamentul identificat în acest experiment şi exprimat de "regulile" deduse mai sus la nivelul organismului uman, acesta, luat în considerare ca un ansamblu, se va găsi într-o anumită pondere în dezvoltare şi în restul de pondere (până la întreg) se va găsi în apărare. Deci, pe baza semnalelor, omul se poate găsi într-o oarecare dezvoltare sau într-o oarecare protecţie.

Dar, la om, de la această regulă există unele "abateri"... Cel mai important semnal ce ajută dezvoltarea este dragostea, iubirea (ca sentiment complet şi la un nivel cât mai ridicat perceptual şi conceptual)... La om, acest sentiment depăşeşte importanţa nutriţiei, a dezvoltării...

Un copil ce primeşte iubire va creşte... Deoarece atunci când eşti iubit îţi perfecţionezi mecanismele de dezvoltare. Un copil ce nu va primi iubire va stagna din dezvoltare, parametrii lui de dezvoltare cum ar fi inteligenţa, înălţimea sau alte aspecte ale dezvoltării sunt reduse cu 30 % sau chiar mai mult (mulţi dintre ei dezvoltând chiar probleme psihice grave, cum ar fi autismul - o afecţiune în care copilul nu mai răspunde la stimulii de mediu deoarece este blocat în faza de protecţie fiindcă nu primea iubire)... În acest caz perfecţionându-se mecanismele de protecţie care pot fi manipulate greşit mergând până la anularea şanselor de supravieţuire (cum ar fi cazul autismului)...

La om, acest "comportament" se datorează unui sistem denumit axa hipotalamus-pituitar-suprarenală, elemente de ”bază” ale sistemului nervos vegetativ de care aminteam mai devreme...

Hipotalamusul este o zonă a creierului ce "măsoară" semnalele luând decizia care este pozitiv sau care este negativ.

Atunci când un semnal este negativ, se va activa pituitara (denumită şi "glanda supremă" deoarece ea controlează starea corpului) care are două stări de manifestare: dezvoltare şi protecţie... Şi, răspunsul pituitarei va fi starea "luptă sau fugi" care se reflectă concret prin funcționarea sistemului nervos vegetativ, denumit și autonom, cu componentele sale simpatic (apără-te, luptă sau fugi) și parasimpatic (îngrijește-te, dezvoltă-te, iubește)...

Acesta declanşează o suprimare a activităţii viscerale (viscerele "ţinând" de faza de dezvoltare) şi va activa şi susţine suplimentar funcţionalitatea sistemului somatic, perceptiv şi nervos care ţine de faza de protecţie...

Atunci, hormonii secretaţi de glandele suprarenale conduc la contracţia vaselor de la nivelul viscerelor şi împing sângele la periferie, acolo unde se află muşchii, creierul şi receptorii (alimentându-le pentru a obţine randamente maxime)...

Și acesta este doar un mecanism descris mai sumar decât vă puteți imagina.

De reţinut este că şi sistemul imunitar face parte din "secţiunea de dezvoltare" şi, nicidecum din cea de protecţie, acest sistem fiind destinat a proteja, a susţine sistemele de dezvoltare... Deci, atunci când se "manifestă" starea de apărare, sistemul imunitar este practic închis...

Suplimentar, atunci când te afli în starea de "luptă sau fugi", comportamentele "de răspuns" sunt reflexe, acest lucru determinând contracţia vaselor sangvine din zona frontală a creierului (răspunzătoare de personalitatea individului şi reacţiile conexe) şi îl împinge în zona occipitală (răspunzătoare de sistemele reflexe şi senzoriale)...

Cu alte cuvinte, atunci când suntem sub "stresul nevoii de protecţie" suntem mai puţin inteligenţi decât în faza de dezvoltare (aici este bine să vă amintiţi de stresul examenelor când, pregătiţi fiind, sub stres ajungeam să ne blocăm şi să nu mai ştim răspunsul la una sau mai multe întrebări.... Dar calmându-ne, mai apărea o şansă să ne amintim... Și, dacă nu reuşeam să ne amintim, făceam asta după examen, mai corect după ce trecea stresul)...

Concluziile sunt simple... Sub stress se va opri orice dezvoltare iar viscerele vor fi relativ neprotejate, lipsite de un control eficace, de alimentări conforme sau alte lucruri nu prea bune... Mai mult, aproape că nu mai dispunem de sistem imunitar... Acest lucru este atât de eficient încât medicii folosesc hormonii de stress pentru inhibarea sistemului imunitar (mai ales la operaţiile de transplant, când este imperativă suprimarea acestui sistem)...

Și de aici intervine ”credința”… Omul este unul din ființele vii care conceptualizează enorm ”componentele” vieții sale… Până și creierul uman funcționează pe ”scurtături”, completând restul ”imaginii” cu ceea ce consideră a fi corect și, de cele mai multe ori, cu acceptările sale de tip ”credință”…

Așadar, sub stresul cotidian (tot felul de ştiri despre pericole iminente, cursul economic în cădere care atrage pericole existenţiale directe, devalorizarea bunurilor şi valorilor, lideri fără scrupule care taie salariile, pensiile, etc., cresc impozitele, taxele, etc. sub cele mai inepte justificări sau ne implică în cele mai periculoase situaţii) nu avem altceva de făcut decât să ne scădem randamentele de activitate, să ne pierdem din inteligenţă, să ne îmbolnăvim din ce în ce mai des, mai mult şi mai grav... Și multe, multe altele asemenea... Pentru că suntem forţaţi la comportamente de apărare (şi, nicidecum, de dezvoltare)...

Deci, medicina trebuie să ”vadă” starea fizică a individului ca pe o reflectare a mediului în care acesta trăieşte, fiindcă acesta este, practic, imitat de corpul care caută adaptare (percepţia fiind o interfaţă între mediu şi biologia noastră)...

Dar, percepţia noastră, după cum spuneam, înseamnă credinţă şi, ca atare, credinţele acţionează ca un filtru între mediul real şi biologia noastră... Deci filtrele credinţelor noastre interferează... Dacă nu sunt corecte, dacă avem credinţe false, vor fi selectate gene care nu se potrivesc mediului... Deci, soluţia este o percepţie clară (sau corectarea percepţiei eronate)...

Apoi, multe credinţe sunt deja în noi încă înainte de a ne naşte... Şi nu mă refer aici la ceea ce se poate transmite prin manifestarea genotipului... Mă refer aici la interacţiunea dintre mamă şi "puiul" ce creşte în ea înainte de naştere prin intermediul percepţiei ei asupra mediului...

Da, aţi citit bine... În perioada intrauterină părinţii (şi tatăl) sunt adevăraţi ingineri geneticieni, care selectează genele progeniturilor lor, pe măsura dezvoltării acestora, pentru a realiza adaptarea (potrivirea) noului organism la mediul în care trăiesc părinţii şi va trăi, deci, şi "puiul"...

Aici intervine noua medicină… Ansamblul uman, ”credințele” fiecărui individ al acestui ansamblu, experiențele fiecăruia și multe alte repere nu pot fi controlate printr-un ”efort statistic”, așa cum procedează medicina actuală, vestică… Dar asta nu înseamnă că noua medicină ar fi capabilă de așa ceva, evident…

Noua medicină este un fel de aplicație medicală a fiecărui individ în parte, este o cale ce trebuie să ajungă la ”cunoașterea” a cât mai mulți indivizi umani pentru ca, astfel, căile ei să fie aplicate chiar de persoanele ”în cauză”, care au nevoie urgentă de modificări ale stilului de viață și nu numai…

Și voi continua pe parcursul a multe postări de acum încolo! Deci, hai să încheiem acest post cât mai apoteotic!!!

Viaţa este totul, viaţa oferă totul, viaţa conţine totul... Dar vom putea vedea numai ceea ce ne permit filtrele percepţiilor noastre și, de ce nu, cunoașterea noastră...

Şi dacă am fost învăţaţi să avem filtre ale percepţiei de către mediu (părinţi, şcoală, credinţe sociale, religioase şi altele asemenea), am fost învăţaţi cum să vedem viaţa, de fapt, am primit, am acceptat aceste filtre, este evident că poate exista și un mecanism invers...

”Eliminare” care nu o poate face decât fiecare individ în parte, funcție de acceptarea sa în a transforma propriile ”credințe”, funcție de puterea sa de ”acomodare” și alte repere… Pentru că nu totul ne este la îndemână, nu totul ne este dat a ne fi la îndemână.

Dar, de reținut este că, partea bună este că putem elimina oricând ne dorim aceste filtre care interferează cu vieţile noastre... Stă în puterea noastră, în simplele noastre alegeri... Şi totul nu durează mult... Poate dura chiar o singură clipă, cea a deciziei... Şi, prin aceasta, să selectăm gene mai sănătoase, mai adaptate dezvoltării faţă de cele selectate din cauza grijilor privind mediul... Să le putem asigura şi copiilor noştri...

Acest ”mecanism” este deja experimentat și este demonstrat de practică… O boală, afecțiune, slăbiciune se instalează insidios pe parcursul unei lungi perioade de timp pe când ”remediul” acționează mult mai rapid. De exemplu, un cancer, în majoritatea cazurilor, se ”instalează” în ani de zile, pe când ”remedierea” acestuia, printr-o abordare corectă chiar de către individul în cauză, ”atinge” maxim 6 luni…

Deci... Suntem atotputernici! Deci, cum spuneam în postul trecut, ştiinţa, cunoașterea înseamnă putere... Poate de aceea am ales ca ”slogan” de final ”Dragoste, Recunoștință și Înțelegere”… Fără dragoste nu există implicare, acțiune, recunoștința apare numai când există credință și înțelegere spune restul, de fapt totul…

Cu tot ceea ce v-am prezentat până acum, şi cu tot ceea ce va urma, veţi avea putere asupra părţii nedezvăluite a vieţii voastre, veţi avea puterea de a hotărî ce gene vor fi activate şi ce comportament veţi avea... Sunteţi atotputernici! Trebuie doar să identificaţi (să găsiţi) care sunt ”credinţele” cu care vă selectaţi modul de viață și, în timp, genele şi dacă nu le găsiţi potrivite să le schimbaţi...

Gata pentru ziua de azi! Şi, oricum, mai avem o grămadă de ”drum”... Nici măcar nu am reuşit să trec peste părţile introductive...

O săptămână bună!!!

Dorin, Merticaru