STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăViața Omului – Fătul (2)

            Continuăm postul de ieri...

O cercetare consistentă demonstrează cât de importantă este atitudinea părinţilor pentru dezvoltarea fetusului, odată ce este conceput copilul. Dovezile ştiinţifice care au apărut în ultimul deceniu ne cer să reevaluăm capacităţile mintale şi emoţionale ale copiilor nenăscuţi.

După cum ne arată studiile, aceşti copii nenăscuţi, fie că sunt în stare de veghe sau sunt adormiţi, se "acordează" la fiecare acţiune, gând şi sentiment al mamei lor. Din momentul concepţiei, experienţele avute în pântece formează creierul şi pun bazele personalităţii, temperamentului emoţional şi gândirii superioare. Dar lucrurile nu se opresc aici...

Tatăl, prin capacitatea sa de a interacţiona aproape din toate punctele de vedere cu mama, obiceiurile şi credinţele ei, etc. se pare că deţine un rol cel puţin egal în acest proces. În concluzie, fără dubii, mamele şi taţii participă împreună la problemele legate de concepţie şi sarcină, chiar dacă mama este cea care poartă copilul...

Ceea ce face tatăl o afectează profund pe mamă care, la rândul ei, îl afectează pe copilul aflat în dezvoltare. De exemplu, dacă tatăl o părăseşte pe viitoarea mamă, aceasta va începe să îşi pună întrebări asupra abilităţii ei de a supravieţui, de a se "descurca normal", acest abandon modificând profund interacţiunea dintre mamă şi copilul nenăscut. similar, factori sociali cum ar fi lipsa unui loc de muncă, a unei case, a îngrijirii medicale sau războaie nesfârşite cu cei din jur, pot afecta părinţii şi, ca urmare, şi copilul.

Esenţa creşterii conştiente a copiilor este că atât mamele cât şi taţii au responsabilităţi importante pentru îngrijirea unor copii sănătoşi, inteligenţi, productivi şi fericiţi. Desigur că nu putem da vina nici pe noi nici pe părinţii noştri pentru eşecurile noastre sau ale copiilor noştri.

Ştiinţa ne-a îndreptat atenţia asupra noţiunii de determinism genetic, lăsându-ne în ignoranţă în privinţa influenţei pe care o au credinţele asupra vieţilor noastre şi, ceea ce este mai important, a modului în care comportamentele şi atitudinile noastre le programează vieţile copiilor pe care-i creştem.

Majoritatea obstetricienilor sunt încă neinformaţi despre importanţa atitudinii parentale pentru dezvoltarea fătului sau a bebeluşului. În conformitate cu noţiunea de determinism genetic de care sunt îmbibaţi de când sunt studenţi la medicină, dezvoltarea fetusului este controlată într-un mod mecanic de gene, cu o mică contribuţie suplimentară din partea mamei.

În consecinţă, obstetricienii şi ginecologii sunt preocupaţi doar de câteva subiecte prenatale care o privesc pe mamă: dacă mănâncă bine, dacă ia vitamine, dacă face regulat exerciţii, etc. Aceste întrebări se focalizează pe ceea ce cred ei că este rolul principal al mamei, acela de depozit de substanţe nutritive ce vor fi folosite de fetusul programat genetic.

Copilul aflat în dezvoltare primeşte însă din sângele mamei cu mult mai mult decât substanţe nutritive ce vor fi folosite "de necesitate" sau "de aia, că sunt acolo"... Odată cu acestea fetusul absoarbe un exces de glucoză, dacă mama este diabetică, un exces de cortizon şi de alţi hormoni de luptă sau de fugă, dacă mama este stresată continuu.

Cercetările oferă acum explicaţii despre cum funcţionează lucrurile. Dacă o mamă este stresată, ea îşi activează axa hipotalamic-pituitar-suprarenală, care dă răspunsuri de luptă sau de fugă în condiţii de pericol (real sau nu, de stres sau nu). Hormonii de stres pregătesc corpul pentru angajarea într-un răspuns de protecţie şi odată ce semnalele maternale intră în sângele fetusului, ele afectează aceleaşi ţesuturi şi organe ţintă ale fetusului ca şi la mamă.

În medii stresante, sângele fetusului curge preferenţial spre muşchi, creierul mic, lobul cerebral occipital (responsabil de comportamentul reflex de salvare a vieţii), etc. (aşa cum am descris în posturile anterioare), furnizând substanţe nutritive necesare braţelor, picioarelor, etc. (cu plasament exterior şi funcţie de reacţie).

Dezvoltarea ţesuturilor şi organelor fetusului este proporţională atât cu cantitatea de sânge pe care o primesc acestea cât şi cu funcţia pe care o asigură (şi, mai ales, în cazul solicitării - tracţiunile repetate fac bicepsul mare, solicitările repetate dezvoltă organul respectiv în dauna celorlalte - aici fiind vizate în special viscerele care prin "neutilizare" privativă de efort "deviat" vor avea o dezvoltare minimală... înţelegeţi, nu-i aşa?)...

Deci, când trec de placentă, hormonii unei mame ce suferă de stres cronic vor afecta profund modul de distribuire a sângelui în fetus şi vor schimba caracteristicile fiziologiei copilului. De exemplu, studiile relevă că expunerea prenatală la cortizon conduce la hipertensiune (în cazul copilului, bineînţeles, nu al mamei).

Nivelul de cortizon din fetus joacă un rol foarte important, acela de reglare a dezvoltării elementelor de filtrare ale rinichilor, nefronii. celulele nefronului sunt legate direct de reglarea echilibrului salin al organismului şi sunt astfel importante pentru controlul tensiunii sanguine.

Cortizonul în exces absorbit de la o mamă stresată modifică formarea nefronilor fetusului. Un efect suplimentar al excesului de cortizon este că face ca sistemul mamei şi cel al fetusului să treacă de la starea de creştere la o postură de protecţie. Ca rezultat, efectul de inhibare a creşterii al excesului de cortizon din uter face ca bebeluşul să se nască mai mic.

Condiţiile suboptimale din uter care conduc la bebeluşi cu greutate scăzută au fost relaţionate cu un număr de boli ale adulţilor, incluzând diabetul, bolile de inimă, obezitatea... De exemplu, studiile medicale au relevat ă un bărbat care la naştere a cântărit mai puţin de 2,5 kg (faţă de media optimă de 3,5 kg) are şanse de a muri de o boală de inimă mai mari cu 50% faţă de altul care a avut greutatea la naştere mai ridicată, diabetul este de trei ori mai întâlnit la bărbaţii de 60 de ani care au fost mici şi slabi la naştere şi enumerarea poate continua.

Apoi, s-a descoperit că femeile care la naştere au cântărit mai puţin de 2,5 kg prezintă un risc de boli cardiovasculare cu 23% mai ridicat decât femeile care s-au născut cu greutatea mai mare.

Noua orientare asupra influenţelor mediului prenatal se extinde până la studiul coeficientului de inteligenţă, pe care rasiştii şi determiniştii genetici îl corelau cândva doar cu genele. În urma a nenumărate studii s-a ajuns la concluzia că dintre factorii care determină coeficientul de inteligenţă, genele sunt importante în proporţie de doar 48%. Atunci când efectele sinergice ale combinării genelor mamei li tatălui sunt factorizate, componenta reală moştenită a inteligenţei scade până la 34%.

Tot aceste studii relevă că până la 51% din inteligenţa potenţială a copilului este controlată de factorii de mediu (şi nu numai factorii unor studii, cu ar fi al celor despre influenţa tutunului, alcoolului, plumbului, etc. în timpul sarcinii).

Astfel, viitorii părinţi trebuie să fie conştienţi de faptul că o abordare greşită a sarcinii poate duce la reducerea inteligenţei copilului. Aceste schimbări ale coeficientului de inteligenţă nu sunt accidente ci ele sunt direct legate de modificările ce apar la un creier (organism stresat).

Pentru a înţelege mai bine cele de mai sus, vă pot descrie unul din experimente... Mămicilor "aflate în studiu" li se proiectau filme care să "emane" diferite situaţii din viaţa de zi cu zi. Mămicile erau conectate la un sistem complex de prelevare a parametrilor de evoluţie "imediată" ai fetusului din burtica lor şi, astfel, se monitoriza (cu ajutorul sonografului, etc.), de fapt, ceea ce se percepe la nivelul acestuia...

La un moment dat, în film, o mamă se angajează într-o ceartă aprinsă cu soţul său. În acel moment, sonograma prezintă clar cum se smuceşte fetusul odată cu startul certurilor. Fetusul alarmat îşi arcuieşte corpul şi sare în sus ca de pe o trambulină atunci când discuţia este "punctată" de spargerea unui pahar.

Astfel, cu puterea tehnologiei moderne, sub forma sonogramei, ajungem să alungăm mitul că un copil nenăscut nu este un organism suficient de sofisticat pentru a reacţiona la altceva decât la alimentaţie.
Interesant, nu-i aşa?

Şi, pentru azi îmi cer scuze dar am o zi mai plină decât mă aşteptam şi mă văd obligat să mă opresc aici...

Pe mâine (finalizând epopeea fetusului)!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro