Viața Omului – Copilăria (3)

Continuăm cu masca fugarului, cea folosită pentru tipologia celui respins...

Cum am mai spus înainte, fugarul nu s-a simţit acceptat şi primit de către părintele său de acelaşi sex. Acest lucru nu înseamnă neapărat că acel părinte l-a respins. Acelaşi suflet s-ar fi putut întoarce cu o rană de umilire şi s-ar fi simţit umilit cu aceeaşi părinţi şi cu aceeaşi atitudine... Fiind de la sine înţeles că fugarul îşi atrage mai multe experienţe de respingere decât oricare altă persoană, ca un frate sau o soră care nu are aceeaşi rană.

Persoana care suferă de respingere caută mereu iubirea părintelui de acelaşi sex cu ea, fie în relaţia cu acel părinte, fie transferându-şi căutarea la alte persoane de acelaşi sex...

Şi el crede că nu va fi o persoană completă atât timp cât nu va obţine iubirea acelui părinte fiind foarte sensibilă la cea mai mică mustrare primită de la acel părinte când se poate simţi foarte uşor respins (chiar dacă fugarul ar vrea ca părintele să fie cel care face în aşa fel încât să nu se simtă respins fugarul). Şi aproape totul se datorează faptului că, fugarului îi este teamă mai degrabă să nu-l respingă el însuşi.

Şi dacă trăieşte o experienţă de respingere cu părintele sau o altă persoană de sex opus, se acuză pe sine pentru acea situaţie şi se autorespinge spunând că din cauza lui a fost respins de către celălalt. Va ajunge la ranchiună sau chiar la ură atât de puternică (fiind vorba despre o iubire dezamăgită, chiar dacă numai în imaginar) pe cât de mare este suferinţa.

Rana de respingere este atât de profundă încât fugarul este cea mai predispusă fiinţă spre ură, fiind "capabil" să treacă cu uşurinţă de la o fază de mare iubire la o mare ură (lucru ce indică marea lui suferinţă interioară). Extinzând aceste comportamente şi la alte persoane, fugarul gândeşte că, a iubi înseamnă a-l accepta pe celălalt chiar dacă nu îl înţelegem.

Fugarul trăieşte astfel în ambivalenţă. Atunci când este ales nu crede acest lucru şi se respinge pe el însuşi, sfârşind uneori prin a sabota o situaţie şi când nu este selecţionat în ceva se simte respins de ceilalţi.

Un lucru des întâlnit la un fugar este faptul că spune sau crede că ceea ce face el este lipsit de valoare. Când i se acordă prea multă atenţie îşi pierde mijloacele şi îi este teamă să ocupe prea mult spaţiu (dacă foloseşte prea mult spaţiu crede că deranjează, iar a deranja înseamnă pentru el că va fi respins de persoana sau persoanele pe care le incomodează sau pe care crede că le deranjează).

De exemplu, şi atunci când vorbeşte iar cineva îl întrerupe, reacţia lui imediată este de a crede că el nu este important şi, de obicei, nu mai spune nimic. De aceea fugarul îşi exprimă cu greu opiniile atunci când nu este întrebat, deoarece el crede că ceilalţi se vor simţi confruntaţi şi îl vor respinge.

O altă caracteristică a fugarului este aceea de a căuta perfecţiunea în tot ceea ce face, deoarece crede că, dacă face o greşeală ca fi judecat şi pentru el, a fi judecat, este echivalent cu a fi respins. Iar cum nu crede în perfecţiunea sa, compensează acest lucru încercând să atingă perfecţiunea în ceea ce face.

Din nefericire confundă "a fi" ci "a face" iar căutarea perfecţiunii poate deveni o obsesie. Îşi doreşte atât de mult să facă totul perfect încât va sta "prost" la termenele limită şi astfel va atrage alte situaţii de respingere de partea celorlalţi.

Dar cea mai mare teamă a fugarului este panica. Imediat ce crede că este pe cale să intre în panică într-o situaţie anume, prima lui reacţie va fi aceea de a se salva, de a se ascunde sau de a fugi, preferând să dispară deoarece ştie că, fiind în panică, poate rămâne nemişcat pe loc.

Crede că, fugind, va putea evita o nefericire. Cum în viaţă se întâmplă să atragem genul de situaţii sau de persoane de care ne este frică, fugarul atrage adesea situaţii "creatoare" de panică, pentru fugar situaţia devenind de-a dreptul dramatică chiar dacă întotdeauna el va găsi motive întemeiate pentru a-şi justifica plecările (fuga). Teama de a intra în panică duce de asemenea, în cazul fugarului, la pierderea memoriei în cela mai multe din situaţii.

Acum vom face o mică incursiune (deoarece tot ceea ce trebuie va fi dezbătut mai târziu - "Toate la vremea lor") în elementele ce ţin de noua medicină, de legăturile dintre spirit-creier cu trupul...

Este interesant de observat (în studiile medicale) că "rănile" ne pot afecta felul în care ne alimentăm. Fiinţa umană îşi alimentează corpul fizic la fel cum îl hrăneşte pe cel emoţional sau pe cel mental.

La nivelul alimentaţiei, fugarul preferă porţiile mici şi deseori pofta de mâncare dispare atunci când trăieşte o teamă sau emoţii puternice, fugarul fiind "temperamentul" cel mai predispus la anorexie (anorexicul fiind o persoană care se privează aproape în întregime de hrană, deoarece se crede prea gras, în timp ce în realitate este prea slab).Şi, prin extensie (destul de nefericită), fugarul compensează această "înclinaţie" cu alegerea alcoolului sau a drogurilor (care îl ajută în "fugile" sale).

Fugarul dezvoltă adesea afecţiuni ale pielii, din tendinţa permanentă de a nu fi atins, o afecţiune a pielii fiind un mijloc inconştient de a nu fi atins, mai ales în locul care este afectat... Pielea fiind un organ de contact, aspectul ei poate atrage sau respinge o altă persoană.

Rana de respingere îl face pe cel care o poartă să creadă că, dacă trăieşte în lumea lui, nu va mai suferi, deoarece nu se va respinge pe sine şi nu va mai fi respins de ceilalţi. De aceea i se întâmplă des, când se află într-un grup, să nu vrea să participe şi să se facă invizibil, retrăgându-se în carapacea lui, în lumea lui. În acest fel fugarul poate pleca uşor în astral. Fugarul are şi ideile adesea disparate, împrăştiate, iar această senzaţie este prezentă mai ales la cei al căror corp are o înfăţişare disparată.

Dacă îţi recunoşti rana de respingere, este important să accepţi faptul că, chiar dacă părintele tău te respinge cu adevărat, acest lucru se întâmplă datorită faptului că rana ta nu a fost vindecată, iar tu atragi astfel acel gen de părinte sau de situaţie. Dacă vei continua să crezi că tot ceea ce ţi se întâmplă este din vina celorlalţi, rana nu va putea fi vindecată.

Drept consecinţă a reacţiei faţă de părinţii tăi, te simţi respins de persoanele de acelaşi sex şi îşi este teamă să nu respingi persoanele de sex opus. Şi, cu cât o teamă este mai alimentată, cu atât aceasta se va concretiza mai repede. În concluzie, cu cât este mai puternică rana de respingere la o persoană, cu atât acea persoană îşi va atrage mai multe situaţii în care va fi respinsă de către altcineva.

Alte boli sau indispoziţii care se manifestă predilect la un fugar sunt reprezentate de: diaree (suferă adesea de diaree deoarece respinge hrana, înainte ca trupul să fi avut timp să asimileze cum trebuie elementele nutritive, aşa cum se respinge pe sine sau respinge foarte repede o situaţie care ar putea fi bună pentru el), aritmie (neregularitate a ritmului cardiac - când inima lor începe să bată cu o viteză nebună, "tipică" panicii; fiind un alt mod de a fugi dintr-o situaţie dificilă), cancer (boală asociată cu ranchiuna sau cu ura produse în urma unei dureri trăite în singurătate - vezi nota 1), probleme respiratorii (mai ales atunci când intră în panică), alergii (un ecou al respingerii pe care o simte faţă de anumite alimente sau substanţe), vărsături (corelaţie directă cu respingerea alimentelor), diverse fobii (cum ar fi agorafobia), boli ale pancreasului (predispoziţia spre stres atrage de cele mai multe ori un consum ridicat de glucide/ zaharuri), depresii (sau manii depresive ce se pot transforma în timp în psihoze - datorită echilibrului precar al liniei comportamentale sub presiunea constantă a îndoielilor, evaluărilor perfecţioniste, etc.).

Nota 1: Mulţi dintre fugari "târăsc" din fragedă pruncie ura faţă de părintele de acelaşi sex (sau cel puţin acuzele legate de suferinţa lui). În acelaşi timp le este foarte greu să se ierte pentru resentimentele pe care le au faţă de acel părinte, de unde preferinţa lui de a nu vedea sau de a nu şti că i-a purtat pică sau că încă mai are ranchiună împotriva acestuia. Dacă nu îşi acordă dreptul de a-şi urî părintele de acelaşi sex va interveni cancerul.

Când cineva reuşeşte să-şi mărturisească că are resentimente faţă de unul dintre părinţi, nu va mai avea cancer, acesta manifestându-se mai ales la persoane care au suferit mult şi care se acuză pe ele însele, nedorind să recunoască faptul că şi-au urât unul dintre părinţi, deoarece admiţând acea ranchiună, ar fi echivalent pentru ei să mărturisească că este o persoană rea, lipsită de inimă. La fel, ar însemna să admită faptul că îl resping pe acel părinte şi nu invers, că părintele îi respinge pe ei.

Oricum, nu vă speriaţi. Amintiţi-vă că principala cauză a prezenţei unei răni provine din incapacitatea de a ne ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce am făcut altora. Este greu să ne iertăm pe noi înşine deoarece, de obicei, nu realizăm faptul că suntem ranchiunoşi faţă de noi înşine. trebuie să ne oprim (sincer) să le reproşăm celorlalţi tot ceea ce facem noi înşine şi nu vrem să recunoaştem (astfel nu vom mai atrage lângă noi persoane care ne arată ceea ce le facem celorlalţi sau ce ne facem nouă înşine).

O altă modalitate de a conştientiza faptul că ne respingem sau respingem o altă persoană este ruşinea. De fapt, trăim un sentiment de ruşine atunci când vrem să ne ascundem sau să mascăm un comportament (este normal să ni se pară ruşinos să avem anumite comportamente pe care le reproşăm celorlalţi, şi, mai ales, nu vrem ca ei să descopere că avem aceleaşi comportamente ca şi ei).

O zi cât mai călduroasă şi mai ferită de viscol!

Dorin, Merticaru