STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăViața Omului – Copilăria (10)

Azi vom "tastagi" despre rana de nedreptate cu masca născută din aceasta, cea a rigidului...

Conform dicţionarului, nedreptate semnifică lipsă de dreptate, faptă sau situaţie nedreaptă, inechitate, injustiţie. Deci, ea este caracteristică unei persoane sau unui lucru lipsite de dreptate.

Pentru o mai bună înţelegere a termenului este bine să abordăm ce este dreptatea: principiul moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile, echitate, imparţialitate, faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine, în mod just, pe drept, echitabil. Pe scurt, dreptatea, justiţia poate fi definită ca fiind aprecierea, recunoaşterea şi respectul drepturilor şi a meritelor fiecăruia.

Dar, cu oamenii (inclusiv cu sufletul acestora) problema este mult mai complicată. O persoană care suferă de nedreptate este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, care nu se simte respectată sau care crede că nu primeşte ceea ce merită. Cineva poate, de asemenea, să sufere de nedreptate când primeşte mai mult decât consideră că merită.

Dar, când totul depinde de suma "interpretărilor" despre dreptate ale sufletului (cel care alege să se întoarcă pe pământ pentru a-şi vindeca rana de nedreptate, alegându-şi părinţi care îl vor ajuta să reia contactul cu acea rană) cumulat cu individul şi, nu în ultimul rând, cu mediul înconjurător cum poţi particulariza afirmaţia "Mă simt nedreptăţit"???

Chiar dacă "tragem" rana de nedreptate de înainte de naştere, studiile relevă că ea se activează abia în intervalul de vârstă cuprins între patru şi şase ani (când, aproximativ, devine conştient că este o fiinţă umană, o entitate într-un întreg cu propriile lui diferenţe - aşa numita perioadă a exploziei "de ce"-urilor).

Reacţia în faţa nedreptăţii constă în blocarea sentimentelor, crezând că astfel evităm rana iar masca pe care şi-o creează copilul în acest caz este rigiditatea. Dar, chiar dacă o persoană îşi blochează sentimentele, acest lucru nu înseamnă că acea persoană nu mai simte nimic. Din contră, persoanele rigide sunt foarte sensibile, dar îşi dezvoltă capacitatea de a nu simţi acea sensibilitate şi a nu o arăta celorlalţi.

Copilul trăieşte această rană mai ales în relaţia cu părintele de acelaşi sex. El sferă din cauza răcelii acelui părinte (reală sau nu, deoarece important este ceea ce percepe copilul), adică din cauza incapacităţii acestuia de a simţi şi de a se exprima.

Acesta poate suferi, de asemenea, din cauza autoritarismului acelui părinte, a criticilor frecvente, a severităţii, intoleranţei sau conformismului. Şi, în majoritatea cazurilor, acel părinte suferă, la rândul lui, de aceeaşi rană (poate că nu este trăită în acelaşi mod sau în aceleaşi circumstanţe, dar există, iar copilul o simte).

Caracteristic pentru rigid este faptul că are cel mai des tendinţa de a încrucişa braţele, blocând astfel  regiunea plexului solar, pentru a nu simţi, pentru a nu se lăsa atins de ceilalţi. Braţele lipite de corp, mai ales de la cot la umăr, mâinile strânse, precum şi picioarele strânse, lipite unul de celălalt, sunt elemente care indică reacţia de închidere.

O altă modalitate de a nu simţi este aceea de a se îmbrăca în negru sau culori foarte închise (aproape de negru), din tendinţa efectivă de a dori să dispară (tendinţă care se accentuează când este prezentă şi rana de respingere). masca rigidului se distinge printr-un corp drept, rigid şi "cât mai perfect posibil". Corpul este bine proporţionat, cu umerii drepţi, având aceeaşi lăţime ca şi şoldurile, cu fese rotunde şi frumoase.

Rigidul se poate îngrăşa (acestuia fiindu-i teamă de a se îngrăşa sau să facă burtă - la femeie fiind anormal să nu aibă rotunjimi, deci puţină burtă) în timpul vieţii, dar corpul lui va continua să fie bine proporţionat. Rigizilor le place să poarte haine strânse pe talie sau să poarte o curea în jurul taliei. Acest gen de persoană crede că, strângându-şi talia, care se află în zona plexului solar (zona emoţiilor), va simţi mai puţin.

Aceste persoane sunt pline de viaţă, au mişcări dinamice dar gesturile lor sunt rigide, fără prea multă flexibilitate şi arată o închidere. Au o piele frumoasă şi privirea strălucitoare, maxilarul inferior este mai degrabă strâns, gâtul drept conferind postura plină de mândrie, etc. Au tendinţa de a roşi foarte uşor mai ales când trăiesc (sau descrie) nedreptatea (acest lucru indică uşor că îi este ruşine de ea însăşi, de ceea ce face sau nu face).

Datorită exigenţei faţă de sine sau faţă de alţii, corpul lui, mai ales picioarele şi braţele sunt tensionate, chiar şi în timpul momentelor de repaus (trebuie să facă un efort pentru a-şi relaxa membrele, pentru a le lăsa să se destindă).

Rigidul caută dreptatea şi justeţea cu orice preţ, devenind un perfecţionist care va încerca să fie mereu corect. Când este convins că are dreptate în faţa autorităţii sau în faţa cuiva care se consideră o autoritate în materie, se va justifica până când i se va da dreptate cu toate că îi este teamă de autoritate deoarece, a învăţat, copil fiind, că autoritatea are întotdeauna dreptate.

Când ceilalţi par a nu avea încredere în el şi pun multe întrebări referitoare la o situaţie, în timp ce el ştie că a fost cinstit şi corect, va trăi acest lucru ca pe un interogatoriu şi îl va percepe ca o nedreptate. Crede că, dacă ceea ce face sau ce spune este perfect, acel lucru sau situaţie va funcţiona automat şi corect. Pentru el este foarte greu să înţeleagă că, acţionând într-un mod perfect, conform propriilor lor criterii, poate fi în acelaşi timp nedrept.

Acest lucru se datorează în special faptului că cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât ei şi care, în opinia lor, nu merită. De asemenea, poate fi convins că ceilalţi îl invidiază când el are mai mult decât ei.

Încă din copilărie, rigidul îşi dă seama că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este. Chiar dacă nu întotdeauna aceasta este realitatea, el este convins de acest lucru. De aceea devine foarte performant şi începe foarte curând să se descurce singur. Face totul pentru a nu avea probleme, şi chiar dacă le are din plin, preferă să spună că nu le are, pentru a evita să simtă suferinţa legată de ele.

Este foarte optimist, de multe ori prea optimist şi nu cere ajutor decât în ultimul moment. Când este emoţionat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii care devine sec şi inflexibil. poate să folosească râsul pentru a-şi ascunde sensibilitatea şi emoţiile şi poate să râdă din nimic pentru ceva ce celorlalţi nu li se pare amuzant.

Rigidul are adesea o problemă legată de lipsa de timp (dar din motive diferite faţă de dominator), neavând suficient timp deoarece vrea ca totul să fie perfect. Din acest motiv, chiar dacă nu îi place să întârzie, o va face des deoarece pierde mult timp pentru a se pregăti. Oricum este dominat de dorinţa de a rezolva lucrurile, problemele imediat şi, din acest motiv, nu îşi acordă timp pentru a simţi ce se întâmplă, pentru a-şi acorda dreptul de a fi uman şi de a avea în continuare lucruri de rezolvat.

Dat fiind faptul că va căuta mereu dreptatea, vrea să se asigure că este demn de ceea ce primeşte. Meritul este important pentru un rigid şi înseamnă să obţină o recompensă în urma unei performanţe realizate. Dacă va primi mult, fără a fi lucrat prea mult, crede că nu merită şi face în aşa fel încât să împartă sau să redirecţioneze ceea ce a primit. Cei care sunt foarte rigizi fac în aşa fel încât să nu primească nimic, deoarece, în opinia lor, trebuie să fie extraordinari pentru a merita o recompensă.

Şi astfel, teama de a se înşela este foarte puternică în cazul unui rigid atentând astfel la perfecţiunea la care "aderă" total. dacă nu este perfect, va trebui să se controleze pentru a nu lăsa să se vadă greşeala, eroarea, defectul pe care l-a descoperit. nu îşi dă seama, o dată în plus, că este incorect faţă de el însuşi, deoarece cere prea mult de la el.

Această teamă de a nu se înşela o determină pe o persoană rigidă să se situeze adesea în situaţii în care are de făcut o alegere deoarece cu cât cuiva îi este mai frică cu atât va atrage situaţii corespunzătoare acelei frici. Şi toate acestea sunt accentuate de comportamentul său determinat de frica de a alege prost (rigidul îndoindu-se adesea de el însuşi) punându-şi adesea întrebarea dacă alegerile pe care le face sunt cele mai bune pentru el, cele mai corecte.

Toate acestea concură la un comportament destul de tipic rigidului, reprezentat de dificultatea de a-şi respecta limitele şi, mai ales, în a le recunoaşte. Dat fiind că nu îşi acordă timpul necesar pentru a simţi dacă ceea ce face corespunde sau nu nevoilor lui, face adesea prea multe şi până la urmă cedează (mai ales că nici nu cere ajutorul când se găseşte în dificultate, preferând să acţioneze de unul singur pentru a fi sigur de perfecţiunea rezultatului). De aceea rigidul este cel mai predispus să sufere de epuizare fizică.

Persoanele rigide sunt foarte exigente cu ele însele, în majoritatea aspectelor vieţii, şi au o mare capacitate de a se controla şi de a-şi impune sarcini. Caută atât de mult perfecţiunea încât are tendinţa de a se controla cât mai bine în orice implicare a sa faţă de sine sau faţă de exterior.

În plus are un comportament tipic de vinovăţie dacă el nu face nimic în timp ce altcineva face, considerând acest lucru ca nedrept (deseori ruşinos). Astfel devine performant şi cere atât de mult de la el încât ceilalţi îi vor cere la fel de mult.

Religia poate avea un impact mai mare asupra unui rigid decât asupra celor care suferă de celelalte răni. Binele şi răul, corectitudinea şi incorectitudinea sunt noţiuni foarte importante pentru el, aceste fiind principalele principii după care îşi ghidează viaţa. Este atras de tot ceea ce este nobil, respectul şi onoarea fiind noţiuni foarte importante pentru el. este impresionat de poziţiile importante şi dacă ştie că poate obţine un titlu, devine şi mai important... Este gata să facă toate eforturile şi sacrificiile necesare, deşi rigidul nu consideră aceste lucruri ca fiind sacrificii...

Pe mâine! ... Când vom finaliza masca rigidului şi, totodată această secţiune a copilăriei...

O zi spornică şi plină de dragoste şi recunoştinţă!!!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro