Viața Omului – Adolescența (2)

Să trecem acum la lucrurile ceva mai serioase legate de adolescenţă!

Startăm cu rana de respingere şi masca atrasă, cea a fugarului.

Chiar de la început este bine să subliniez că tot ceea ce am prezentat la copilăria fugarului rămâne valabil pentru cea mai mare a vieţii individului (până la închiderea rănii, fără reactivarea acesteia) şi, de cele mai multe ori (în cazul nerezolvării rănilor) până la sfârşitul vieţii biologice şi transferul sufletului într-o nouă dimensiune (existenţă, reîncarnare).

Acum, la adolescenţă, corpul adesea fragmentat şi incomplet (dacă vă amintiţi, cel căruia îi lipseşte o bucată cum ar fi fesele, sânii, etc.) al fugarului începe să devină un obiectiv "de corectat". Totul este o funcţie direct proporţională cu ambiţiile şi obiectivele care şi le propune fiecare în funcţie de mediul în care este inserat (mai ales dacă în acesta există frumoasele sau frumoşii care să constituie un punct de reper pe cât de irezistibil pe atât de inconştient).

Acest lucru naşte multe "percepţii" dar cele mai devastatoare sunt, de partea posesorului acelui trup, dispreţul, iar de partea celor din jur, mila. Nu are rost să descriu ce trăiri adverse se nasc din aceste "consideraţii" la un adolescent care vrea să iubească sau să fie iubit, mai ales că el târăşte din copilărie faptul că, pentru el, a fi iubit înseamnă "a fi sufocat".

Şi, la toate acestea se "adună" percepţiile sale legate de lumea materială, de care nu se leagă pentru "a putea fugi oricând". Această detaşare de lumea materială îi va produce mari dificultăţi în viaţa sexuală, el având tendinţa de a considera că sexualitatea interferează cu spiritualitatea ajungând să aibă dificultăţi în a accepta că pot avea nevoi legate de sexualitate, la fel ca orice fiinţă umană normală.

Astfel, îşi atrag situaţii în care sunt respinse în plan sexual, de către partener, sau se privează singure de sexualitate cu consecinţe din cele mai negative cu putinţă (atât pentru el cât şi pentru cei din jur). Păcat, deoarece fugarul este cel mai înclinat în a detecta unde să îşi orienteze comportamentul sexual, spre partener sau spre orgasmul efectiv, pentru a "beneficia" de plăcerea sexuală bilaterală maximă (problemele ce apar aici ţin de capacitata acestuia de a simţi dacă face din orgasm un obiect atât al intenţiei cât şi al atenţiei sale, sau dacă este cazul ca el să rămână un efect al dăruirii neintenţionate şi al predării necondiţionate faţă de partener).

Apoi, datorită tendinţei sale permanente spre fugă, el va avea, în general, foarte puţini prieteni, deci colegi de serviciu, parteneri de afaceri, relaţii. El este considerat un solitar şi este lăsat singur să se descurce, deseori aceste consideraţii având darul de a atrage poziţii ierarhice izolate, monotone. Şi, cu cât se izolează mai mult, cu atât va părea mai invizibil şi va intra într-un cerc vicios devenind din ce în ce mai singur, găsind astfel motiv pentru a se simţi respins (şi să procedeze la ceea ce ştie mai bine, să fugă).

Un alt dezavantaj al individului fugar este faptul că el vorbeşte foarte puţin şi, atunci când o face, începe să "se pună în valoare", fiind deseori interpretat ca un individ orgolios şi, de ce nu, lăudăros. În plus, fugarul îşi exprimă cu greu opiniile atunci când nu este întrebat, deoarece crede că ceilalţi se vor simţi confruntaţi şi îl vor respinge. Apoi, dacă vrea să ceară ceva cuiva, iar acea persoană pare ocupată sau "promite" că nu va participa la dialog, fugarul va renunţa şi nu va mai spune nimic.

Ştie ce vrea, dar nu îndrăzneşte să ceară, considerând că nu este suficient de important pentru a-l "deranja" pe celălalt. Mulţi adolescenţi ajung să nu mai ceară sfatul (consilierea, simpla confesiune, etc.) nimănui (inclusiv al părinţilor) din teamă că nu vor fi înţeleşi. Cel puţin în dragoste ei cred că, a fi înţeles înseamnă a fi iubit, convingerea lor fiind "a iubi înseamnă a-l accepta pe celălalt chiar dacă nu îl înţelegem"... Şi câte drame se nasc din lipsa de dialog sau din acceptarea necondiţionată, cel puţin iniţială, a unui partener???

Temerile fugarului care îl împiedică să comunice clar şi să-şi exprime cererile sunt: teama de a nu fi interesant, de a fi considerat nul sau fără valoare, de a fi neînţeles şi teama că celălalt îl ascultă din obligaţie sau din politeţe. Iar o altă modalitate de a ne respinge sau să respingem o altă persoană este ruşinea care apare atunci când vrem să ne ascundem sau să mascăm un comportament.

Adolescentul trăind într-o lume dinamică, bazată pe dialog, colaborare, etc. va putea rezolva multe din probleme cu ajutorul dialogurilor, schimburilor de experienţă, etc. În plus, este normal să avem anumite comportamente pe care le reproşăm celorlalţi (mai ales că vrem ca ei să nu descopere că avem aceleaşi comportamente ca şi ei). Comunicarea este aici "ultima soluţie"... Totul pentru a evita uşurinţa cu care trece fugarul de la marea iubire la ură profundă.

Din punct de vedere profesional (al ocupaţiilor, carierei sau cum vreţi să consideraţi), fugarul are mari probleme cu "interpretările" sale despre valoarea sa (credinţa destul de puternică că este insignifiant, nul, fără valoare). Acest lucru va atrage noi şi noi "teme de fugă" ale acestuia, având mari dificultăţi de a avea o continuitate în ceea ce face.

Şi asta cu toate că fugarul este într-o continuă căutare a perfecţiunii în tot ceea ce face (deoarece crede că, dacă face o greşeală va fi judecat şi el detestă situaţiile de acest gen). Dar această căutare a perfecţiunii determină un fel de încetineală în acţiune, orice sarcină de îndeplinit ocupându-i mai mult timp decât este necesar (sau permis). Astfel îşi va atrage noi situaţii de respingere din partea celorlalţi.

Are înclinaţii spre ocupaţiile intelectuale sau artistice, având o capacitate ieşită din comun de a "pleca în astral cu uşurinţă" (acest lucru fiind un veritabil avantaj pentru cei care au ocupaţii artistice solitare, cum ar fi pictori, scriitori, compozitori, etc.).

Aici, în viaţa de zi cu zi, începe să se manifeste şi marea slăbiciune a fugarului, panica. Şi cum se întâmplă să atragem genul de situaţii sau de persoane de care ne este frică, fugarul atrage adesea situaţii sau persoane care îi produc panică. Frica lui va face situaţia şi mai dramatică şi, dacă nu va lupta cu temerile sale şi cu situaţiile astfel create va găsi întotdeauna motive întemeiate pentru a-şi justifica plecările, fuga, din faţa cuiva, din familie, de la serviciu, etc.

Dacă îţi recunoşti rana de respingere, este important să accepţi faptul că ceea ce trăieşti se întâmplă datorită faptului că rana ta nu a fost vindecată, iar tu atragi acest gen de situaţii. Şi principala cauză a unei răni provine din incapacitatea de a ne ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce am făcut altora.

Dacă vei continua să crezi că tot ceea ce ţi se întâmplă este din vina celorlalţi, rana ta nu va putea fi vindecată. Şi, drept consecinţă a reacţiilor tale te vei simţi respins de persoanele de acelaşi sex şi îţi va fi teamă să nu respingi persoanele de sex opus.

Nu uitaţi, cu cât alimentăm mai mult o teamă, cu atât aceasta se va concretiza mai repede! Cu cât este mai puternică rana de respingere la o persoană, cu atât acea persoană îşi va atrage mai multe situaţii în care va fi respinsă de altcineva. la fel de important este să nu uitaţi că ego-ul nostru face tot posibilul pentru ca noi să nu ne vedem rănile, pentru că la nivel inconştient i-am atribuit această misiune.

Ne este atât de teamă să retrăim durerea asociată fiecărei răni, încât ezităm prin toate mijloacele pe care le avem să recunoaştem că, dacă trăim o situaţie de respingere, acest lucru se întâmplă pentru că ne respingem noi-înşine. Cei care ne resping apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne respingem pe noi înşine. Şi ceea ce este mai greu, este să ne iertăm pe noi înşine deoarece, de obicei, nu realizăm că suntem ranchiunoşi faţă de noi înşine.

Şi, legile spirituale spun că, atâta timp cât o persoană nu a trăit o experienţă în iubire, va trebui să se întoarcă pe pământ pentru a retrăi aceeaşi experienţă, revenind având aceleaşi suflete, dar cu roluri diferite. Toate acestea pentru a ne da o şansă să rezolvăm definitiv ceea ce nu am reuşit să reglăm în vieţile noastre anterioare.

Şi, într-un final care îl voi "promova" repetitiv, sadic, de fiecare dată când cred că este necesar, vă voi reda un citat simplu al lui Victor Frankl: "Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata!

Căci succesul, asemenea fericirii nu poate fi urmărit. El trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană. Fericirea sau succesul trebuie să vină de la sine, trebuie să le laşi să se producă tocmai nepurtându-le de grijă.

Trebuie să ascultaţi de ceea ce vă spune conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi trăi momentele în care succesul sau fericirea vă vor urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la ele!!!" (fie acest lucru şi pe termen lung, repet, pe termen lung).

Credinţă, dragoste şi recunoştinţă tuturor! Ehhh, şi distracţie la maxim celorlalţi!

Dorin, Merticaru