STUDIU - Tehnic - Noua Medicină Dacică
To Study/ Pentru studiu - Tehnic - Dorin M

Paginile Noua Medicină DacicăViața Omului – Adolescența (3)

Azi este rândul dependentului şi al rănii de abandon...

Chiar de la început este bine să subliniez că tot ceea ce am prezentat la copilăria dependentului rămâne valabil pentru cea mai mare a vieţii individului (până la închiderea rănii, fără reactivarea acesteia) şi, de cele mai multe ori (în cazul nerezolvării rănilor) până la sfârşitul vieţii biologice şi transferul sufletului într-o nouă dimensiune (existenţă, reîncarnare).

Adolescentul care suferă de abandon este măcinat, aproape întotdeauna, şi de alte răni, la diferite grade de durere (de manifestare). Şi, toate aceste răni, acum, la momentul unei (mai mult sau mai puţin) iluzorii libertăţi, ele se vor manifesta poate mai dureros decât la orice alt tip de structură ("moştenire a rănilor"). Voi încerca, totuşi, o prezentare axându-mă cât mai mult pe dependent (masca celui abandonat).

Principala "problemă" a celor care suferă de abandon este faptul că nu se simt suficient de hrăniţi la nivel afectiv. Aceasta se complică cu trupul cu aspect relativ nehrănit al dependentului. Dacă vă amintiţi din posturile anterioare, aparatul muscular are un aspect subdezvoltat, dând impresia că nu poate susţine corpul drept, ca şi cum acesta ar avea nevoie de suport (dar corpul exprimă exact ce se întâmplă în interior).

Dependentul este un adolescent care caută permanent un sprijin cât mai solid, cât mai de încredere... Şi, din acest motiv el este cel mai apt individ să devină victimă, având "darul" de a-şi crea tot felul de dificultăţi în viaţă (mai ales probleme de sănătate, pentru a atrage atenţia asupra sa).

Acest lucru răspunde nevoilor dependentului care crede că nu are niciodată destul. Şi, atunci când vrea să atragă atenţia prin diverse mijloace, în realitate încearcă să se simtă suficient de important pentru a primi ajutor. Crede că, dacă nu reuşeşte să atragă atenţia celuilalt, nu va putea conta pe acea persoană.

Ar fi bine să reamintesc că este o persoană care dramatizează mult lucrurile, cel mai mic incident putând lua proporţii de nebănuit, devenind aproape imediat o victimă a oricărei situaţii. Mulţi cei din jurul acestui tip de individ se vor întreba adesea cum de reuşeşte să i se întâmple atâtea situaţii dificile (problemele îi fac, de fapt, un cadou, acela de a capta atenţia celorlalţi şi acest lucru îi permite să nu se simtă abandonat).

Dependentul ajunge deseori chiar să trăiască evenimentele ca fiind dificultăţi. Dar, cu cât joacă mai mult rolul victimei, cu atât rana lui de abandon devine mai importantă.

Dependentul are o viaţă care pare o continuă sinusoidă. O perioadă este fericit şi totul merge bine şi, dintr-o dată, se simte nefericit şi trist. Dar totul depinde, în realitate, de cei din jurul lui, de modul cum se simte dependentul susţinut de aceştia. ajunge până la situaţii în care, fie că are sau nu dificultăţi în a lua singur deciziile el va cere părerea celorlalţi înainte de a lua o decizie (deoarece are nevoie să se simtă susţinut, sprijinit în deciziile pe care le ia).

Singurătatea fiind cea mai mare frică a dependentului va atrage situaţii deseori păgubitoare pentru acesta. Fiind pregătit de a face orice manevre pentru a fi iubit, pentru a nu fi părăsit, deseori se află în postura celui care acceptă mai mult decât suportabil pentru ca lucrurile să meargă bine aşa cum crede sau simte el. De multe ori se va crede despre dependent că îi place suferinţa, atunci când tolerează anumite situaţii, deşi nu recunoaşte acest lucru (un exemplu în acest sens sunt femeile care trăiesc cu alcoolici agresivi sau cele care "beneficiază" de tratamentul violenţei casnice).

Adesea este în conflict cu el însuşi, deoarece, pe de o parte cere multă atenţie, iar pe de alta, îi este teamă că dacă cere prea multă, va sfârşi prin a-l deranja pe celălalt. La fel şi când se află în extrema opusă, suferinţa la ideea de a-şi părăsi partenerul este mai mare decât aceea de a îndura ceea ce trăieşte. Practic, viaţa acestei persoane se sprijină pe o speranţă, o speranţă emotivă. Nu poate să-şi recunoască rana, deoarece făcând acest lucru, riscă să retrăiască suferinţa pe care o reprezintă acea rană.

În permanentele sale căutări de nu fi singur, adolescentul dependent va fi înclinat spre a deveni cântăreţ, actor şi alte persoane care lucrează în domeniul artistic şi apar în faţa unui public larg, simţindu-se bine în orice rol de vedetă.

Fiind şi o persoană care fuzionează foarte uşor cu ceilalţi, ajunge să se simtă responsabil de fericirea sau nefericirea altora, la fel cum crede că ceilalţi sunt responsabili de propria lui fericire sau nefericire. O astfel de persoană fuzională (persoană psihică), simte emoţiile celorlalţi şi se lasă uşor invadată de ele dar, ca revers, antrenează şi sentimentele negative cum ar fi cele de frică sau altele similare.

După cum descriam în posturile anterioare, dependentul este interesat să caute mai degrabă autonomia decât independenţa, lucru care se "resimte" cel mai bine în viaţa sexuală. Aici, el se foloseşte adesea de sex pentru a-l agăţa pe celălalt, lucru vizibil mai ales la femei.

Când persoana dependentă se simte dorită de celălalt, se crede astfel mai importantă, fiind cea mai înclinată persoană spre plăcerile sexului. Adesea doreşte şi alţi parteneri, în afara celui legitim, şi se poate observa frecvent că cei şi cele care se plâng de faptul că le lipseşte viaţa sexuală sunt cei care suferă de rana de abandon şi care poartă o mască de dependent.

Dacă unui dependent i se întâmplă să nu vrea să facă dragoste, nu va spune acest lucru partenerului. Se va preface că are chef, deoarece nu vrea să piardă o ocazie în care se simte dorită. Mai mult, dacă partenerul are amant, dependentul se va preface că nu ştie de existenţa acestuia şi va tolera, în anumiţi parametri, această situaţie. Aceste persoane aleg să îndure astfel de situaţii decât să fie abandonate, chiar dacă nu este o alegere voluntară, dar sunt gata să facă orice pentru a nu-şi pierde partenerii.

De partea cealaltă, persoana dependentă este cea care are cea mai mare capacitate de nu vedea problemele din cuplu, preferând să creadă că totul merge bine din teama de a nu fi abandonată. dacă partenerul o anunţă că va pleca, va suferi cumplit, deoarece, nevăzând problemele, nu se aştepta la asta (uitând să se ajute singur, să înţeleagă că singur treci peste rănile şi/ sau problemele de care "dispui").

Şi, atenţie la tristeţe, cea mai intens emoţie trăită de dependent. O simte în adâncurile fiinţei lui, fără să o înţeleagă sau să spună de unde vine. Pentru a o evita caută permanent prezenţa cuiva în jurul lui, dar poate ajunge şi în extrema cealaltă, adică să se retragă, să părăsească persoana sau situaţia care a atras tristeţea sau sentimentul de singurătate.

Nu îşi dă seama că de fiecare dată când părăseşte pe cineva, abandonează la rândul lui. Şi, în momente de criză se poate gândi chiar la sinucidere. Şi, tot legat de această tristeţe, persoana dependentă plânge uşor, mai ales când vorbeşte de problemele sau încercările sale. În plânsul ei se poate vedea cum îi acuză pe ceilalţi că au lăsat-o baltă exact când avea o mulţime de probleme (merge până la a-l acuza pe Creator).

Nu uitaţi, cu cât alimentăm mai mult o teamă, cu atât aceasta se va concretiza mai repede! Cu cât este mai puternică rana de abandon la o persoană, cu atât acea persoană îşi va atrage mai multe situaţii în care va fi abandonată de altcineva.

La fel de important este să nu uitaţi că ego-ul nostru face tot posibilul pentru ca noi să nu ne vedem rănile, pentru că la nivel inconştient i-am atribuit această misiune. Ne este atât de teamă să retrăim durerea asociată fiecărei răni, încât ezităm prin toate mijloacele pe care le avem să recunoaştem că, dacă trăim o situaţie de abandon, acest lucru se întâmplă pentru că ne abandonăm noi-înşine.

Cei care ne abandonează apar în viaţa noastră pentru a ne arăta cât de mult ne abandonăm pe noi înşine. Şi ceea ce este mai greu, este să ne iertăm pe noi înşine deoarece, de obicei, nu realizăm că suntem ranchiunoşi faţă de noi înşine.

Şi, legile spirituale spun că, atâta timp cât o persoană nu a trăit o experienţă în iubire, va trebui să se întoarcă pe pământ pentru a retrăi aceeaşi experienţă, revenind având aceleaşi suflete, dar cu roluri diferite. Toate acestea pentru a ne da o şansă să rezolvăm definitiv ceea ce nu am reuşit să reglăm în vieţile noastre anterioare.

Şi, într-un final care îl voi “promova” repetitiv, sadic, de fiecare dată când cred că este necesar, vă voi reda un citat simplu al lui Victor Frankl: “Nu ţintiţi spre succes, căci cu cât mai mult îl doriţi şi cu cât faceţi din el un scop, cu atât mai mult îl veţi rata!

Căci succesul, asemenea fericirii nu poate fi urmărit. El trebuie să urmeze, şi chiar numai aşa se întâmplă, ca un efect secundar neintenţionat, din acea dedicare a omului faţă de o cauză mai mare decât el însuşi sau ca un produs secundar al dăruirii de sine către o altă persoană.

Fericirea sau succesul trebuie să vină de la sine, trebuie să le laşi să se producă tocmai nepurtându-le de grijă. Trebuie să ascultaţi de ceea ce vă spune conştiinţa să faceţi şi să duceţi la bun sfârşit lucrul acela pe cât de bine vă stă în putinţă. Atunci veţi trăi momentele în care succesul sau fericirea vă vor urma tocmai pentru că aţi uitat să vă gândiţi la ele!!!” (fie acest lucru şi pe termen lung, repet, pe termen lung).

Săptămână plină de dezgheţul stării Dumneavoastră interioare!

Dorin, Merticaru

Introduceţi comentariile Dumneavoastră!


Rating for dorinm.ro