Viața Omului – Adultul (1)

Am ajuns la vârsta în care experienţele noastre se manifestă asemenea unei "şedinţe de gătit" în care suma ingredientelor turnate din belşug în "oala clocotind" a vieţii noastre încep să ne facă probleme în a putea obţine o masă sănătoasă, hrănitoare şi darnică în trăiri din cele mai plăcute şi utile.

Mai rău, este o "mâncare" atât de concentrată încât trebuie să avem grijă mereu de procesul de gătire pentru ca ea să nu se lipească, sau chiar să nu se ardă, distrugând complet tot ceea ce ar mai putea fi definibil ca "mâncare" (pentru restul zilelor noastre startând de la acel moment)...

Şi, nu uitaţi, focul care arde sub această oală nu depinde de noi! El poate fi mic, poate fi mare... El este focul vieţii, aproape independent de capacităţile noastre de "răspuns" sau de dorinţele noastre...

Din punctul de vedere al expunerilor mele a venit momentul să realizez nişte delimitări clare (pentru a înţelege tot ceea ce urmează). Chiar de la începutul postărilor mele am avut de a face cu o triadă "trup-minte-spirit". Trupul este elementul manifest al tuturor celorlalte componente, răspunsul la echilibrele de la nivelul lor. Dacă aţi citit posturile anterioare aţi întâlnit în uz un termen "ego".

El nu este asociabil, în nici un caz cu mintea sau trupul, fiind o manifestare proprie a unor "interese" ale spiritului. Este acel ceva care se manifestă, de cele mai multe ori, mai presus de noi, de capacitatea noastră de a percepe dar în directă relaţie cu spiritul, este acel ceva denumit de noi subconştient, acel ceva care manipulează permanent conştientul de la nivelul minţii (dar nu este asociabil minţii căreia i se poate asocia doar conştientul, după cum subliniam anterior).

Acum vine partea mai grea (de parcă, până acum, ar fi fost mai uşor...), mai ciudată... La adult voi introduce un nou termen, "submască" (în lucrările de specialitate, de la Gustav Jung încoace, el este denumit "umbră" - dar termenul mi se pare total nepotrivit fiind mai mult o expresie a ceva murdar, necurat, diabolic, etc., ceva desprins din temerile noastre, pe când, de multe ori, societatea ne poate forţa să plasăm în umbră trăiri din cele mai umane şi pline de divin cum ar fi dragostea, recunoştinţa, condescendenţa, sau altele asemenea).

De ce am recurs la această denumire? Pentru Jung, umbra este o parte inacceptabilă din noi înşine, un fel de fiinţă inferioară care doreşte să facă tot ceea ce este cenzurat de către celelalte manifestări, uşor atribuibil termenului de interzis.

Mai mult, el o defineşte ca un complex inconştient, conţinând impulsuri, dorinţe şi emoţii primitive, evaluate ca incompatibile cu standardele sociale în vigoare sau cu idealul de individualitate la care aspiră individul respectiv.

Şi, lesne de înţeles, cu cât normele societăţii sau grupului social de care aparţinem sunt mai restrictive, cu cât noi acţionăm unele pârghii proprii în sens restrictiv, cu atât manifestarea acestei umbre este mai mare.

Şi, pentru a da sens întrebării de la începutul acestui alineat, la ce altceva foloseşte masca decât la a ascunde ceva, poziţionat sub aceasta? Deci, mai departe, în loc de "afirmatul" termen "umbră", iată de ce voi folosi termenul "submască"...

Deci, prin submască se înţelege ansamblul conţinuturilor psihice (pulsiuni, dorinţe, trăsături, gânduri şi trăiri emoţionale) condamnate, negate, evaluate ca inferioare sau inacceptabile şi respinge manifestării, individul sau cei din jurul acestuia având vizibilă doar masca.

Prin urmare, submasca este necesară în economia creaţiei, fără aceasta individul fiind incomplet (câtă vreme îşi are reşedinţa vremelnică pe Pământ, în corpul fizic), masca şi submasca aflându-se în relaţie de indiviziune. Submasca conţine, este adevărat, toate acele aspecte din noi înşine pe care le negăm, le ascundem, pe care nu le iubim, de care ne este ruşine sau teamă, tendinţe, emoţii sau gânduri care ne par cumva de neacceptat şi pentru care ne simţim vinovaţi sau ştim că pot atrage vinovăţie.

Dar, aceste aspecte sunt la fel de mult parte din noi înşine ca şi ideile, sentimentele sau acţiunile pe care le exprimăm pe scena socială, în marele spectacol al măştilor. Putem funcţiona şi fără ele, ceea ce facem curent, fără să tulburăm modul nostru de a ne purta măştile, dar într-o stare de divizare sau disociere a propriului nostru eu.

Şi această autoimpunere (socio-impunere, culturalo-impunere, etc.) este departe de a fi ceva sănătos pentru trupul nostru sau pentru mintea noastră, este principalul topor care va tăia rând pe rând vlăstarele împlinirilor noastre.

Deci, tot ceea ce "târâm" de la primele reprimări ale copilăriei, apoi de la "măcelul" din perioada adolescenţei, cu referire la unele pulsiuni, dorinţe sau reprezentări judecate, considerate devalorizate, evaluate ca nepermise, indecente, urâte sau rele, etc. vor constitui submasca.

Speranţa noastră, a tuturor, secretă ca şi gestul nostru de a constitui această submască, va fi că ceea ce am pus acolo, acolo va rămâne. Dar, greşim total... Toate elementele constitutive ale submăştii au o particularitate interesantă, sunt vii deoarece fac parte din tot ceea ce reprezintă viul manifest din noi.

Şi, a venit vremea să vedem, la modul grosier, ce se întâmplă cu elementele constitutive ale submăştii... Mai întâi ele nu se dezvoltă, fiind, pur şi simplu, selectate şi depozitate la acest nivel, al submăştii. Nefiind exprimate şi integrate în comportamente, ele rămân la stadii primitive, iniţiale, grosolane şi necizelate, asemenea unui copil crescut în singurătate care nu are cum să depăşească un nivel rudimentar de a simţi şi de a gândi.

Astfel că, sexualitatea sau agresivitatea, de pildă, stocate la acest nivel timp îndelungat, atunci când se vor manifesta vor avea nuanţe şi tonuri în mod evident sălbatice, primare sau neevoluate, în totală disonanţă cu momentul individual trăit.

În al doilea rând, toate aceste elemente ale eului plasate în submască, fiind vii, încep să aibă propria lor evoluţie şi, încetul cu încetul, să funcţioneze autonom, adică să se insinueze în atitudinile şi interacţiunile sociale.

Când energia acumulată în submască depăşeşte pragul de rezistenţă specific eului, sau când mediul o permite ca normală, gata de a migra de la submască la mască, altfel spus, când cenzura nu mai face faţă presiunilor din inconştient, sau nu mai este necesară, elementele din submască se infiltrează în conduite, proiecte, gânduri şi idei iraţionale, nesocializate şi chiar inumane.

Cazurile cele mai grave sunt cele în care submasca inundă şi înlocuieşte la maximum posibil masca existentă ajungând să posede sau să domine eul, folosindu-se de el ca de o jucărie. Alteori submasca se manifestă în vise, personificată de fiinţe abjecte sau inferioare care săvârşesc gesturi reprobabile şi dezgustătoare.

Aici, în vis, nu mai există bariere şi ai ocazia să faci tot ceea ce poate fi făcut şi în stare de veghe dar reprimi ca necorespunzător circumstanţelor, regulilor, etc. În vis îţi poţi face singur dreptate fără a respecta regulile din lumea reală, indiferent de violenţă, dreptate, etc., poţi să îşi înşeli soţia cu cine se nimereşte sau se doreşte, în general fiind acţiuni care în viaţa obişnuită sunt intolerabile şi îngrozitoare, atrăgătoare de mari neplăceri.

Ce este de subliniat aici, este faptul că oricât ne-am strădui, submasca nu poate fi ferecată, ţinută în inactivitate şi, din când în când, ea se manifestă sub forma a ceva străin, venind din nişte abisuri pe care tinzi să nu le recunoşti ca fiind ale tale...

Poate de aceea, ce se poate spune după astfel de "scăpări" sunt doar ofuri (de la oftat) de genul: "nu ştiu ce a fost cu mine...", "parcă n-am fost eu...", "nu ştiu ce mi-a venit..." şi altele similare. Sau poate fi uşor văzută atunci când este vorba despre operele de orice fel, submasca autorilor putând fi identificată în romane sau filme ce reprezintă producţii încărcate de acţiuni violente, nedrepte inclusiv erotism de orice nivel.

Oare de ce credeţi că filmele cu cele mai mari încasări sunt cele care ating niveluri colective ale percepţiei şi/ sau manifestării submăştilor, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie şi temporar, cu propriile lor submăşti, cu propriile lor abisuri.

Offf şi iar offf!!! La adult am foarte mult de lucru şi vor urma multe alte posturi înainte de a trece la bătrâneţe. Dar, n-am ce face. Aşadar...

Chiar dacă nu este sărbătoarea noastră, orice moment care să ne aducă aminte de dragoste şi recunoştinţă este binevenit... Aşadar, "Să fiţi iubiţi cu toţii şi toţi să fim recunoscători"!

Dorin, Merticaru