Viața Omului – Adultul (6)

Trec prin zile în care trebuie să aduc un ultim omagiu unei rude ce şi-a încheiat drumul în această dimensiune. Poate voi întârzia cu finalizarea acestor posturi dar, cu siguranţă le voi finaliza...

Revenim la finalizarea ideii din postul de ieri... Validitatea criteriului de identificare se verifică simplu. După cum aţi observat în exemplele ce finalizau postul anterior, totul începe din clipa în care proiecţiile sunt recunoscute şi încep să fie retrase, începând procesul de integrare a caracteristicilor respective, tensiunea emoţională din relaţiile cu cei pe care caracteristicile erau proiectate încep să se diminueze.

La modul absolut, când trăsătura sau impulsul au fost perfect integrate, atracţia sau respingerea dispar, fiind înlocuite de acceptarea calmă, senină şi echilibrată a celuilalt sau ruperea echilibrului atracţiei prin anularea polarizării. Acesta este exact punctul de mijloc dintre atracţie sau respingere care permite transcenderea amândurora.

Putem reduce toate acestea la un model simplu de reprezentare. Astfel, dacă ne reprezentăm pe o axă "atracţie-respingere" ca un segment pe care îl învârtim în jurul unui punct de echilibru (de mijloc), obţinem un cerc  al cărui centru este tocmai în acest punct. Ansamblul razelor reprezintă ansamblul caracteristicilor noastre, faţă de care avem diverse atitudini de atracţie sau respingere, în raport cu care dezvoltăm dorinţe sau aversiuni.

Ideal vorbind, o fiinţă integrată se află exact în centru, hiperconştientă de ceea ce conţine, acceptându-se fără nici un fel de rezerve. În realitate, pe multitudinea de axe "atracţie-respingere" legate de numeroasele noastre trăsături sau pulsiuni, noi ne aflăm mai departe sau mai departe de acest punct de mijloc, cel care semnalează asumarea şi garantează evaluarea corectă a caracteristicilor respective în mediu.

Atenţie la micile "nuanţe" ce apar legat de acest punct de echilibru, de mijloc! El fiind definit de o stare de împăcare şi acceptare liniştită a unei caracteristici, nu înseamnă că este, mai degrabă, un soi de "poziţie a indiferenţei".

Este firesc să apară această interpretare la cei care n-au experimentat starea. Ceilalţi, mai norocoşi, care au avut acces (sau au) la această pace lăuntrică în raport cu o trăsătură pe care au integrat-o, ştiu foarte bine că nu apare nici o legătură cu indiferenţa.

Uneori contrariile par să se atingă, înţelepciunea fiind confundată cu nebunia, pacea interioară fiind confundată cu indiferenţa, etc. simplificând, indiferenţa este o stare a conştiinţei din care energia lipseşte, pe când seninătatea internă este o stare a conştiinţei în care energia este abundentă, doar că este atât de bine echilibrată încât lasă impresia nemişcării.

În primul caz, indiferenţa faţă de o anumită caracteristică arată că aceasta se află la niveluri prea profunde pentru a fi proiectată (alte trăsături sau calităţi, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a persoanei respective, fiind în "situaţia" de a fi proiectate), pe când, în al doilea caz, acceptarea detaşată a unei caracteristici arată că aceasta a fost practic integrată şi nu mai există energii reziduale care să trezească vibraţii emoţionale de tipul atracţie respingere (care să solicite polarizări).

Şi, din momentul în care accepţi ca reale polarizările (legea atracţiei, legea oglindirii, etc.) şi criteriul de identificare a proiecţiilor (în special prin eforturile, mai mult sau mai puţin confirmate, de analiză introspectivă şi exterioară), viaţa fiecăruia va deveni extraordinar de interesantă.

Pur şi simplu nu mai ai cum să te plictiseşti într-o lume care îţi reflectă permanent propriile caracteristici respinse sau necunoscute (inclusiv ignorate), aspecte neasumate ale vastei personalităţi de care încă nu eşti conştient.

Oriunde ai privi, vibraţia emoţională pe care o resimţi îţi semnalează că acolo se află câte un pol pentru fiecare caracteristică a ta, o parte pe care o accepţi sau nu, sau eşti convins că nu îţi aparţine. Astfel, lumea capătă dimensiunile unei holograme imense, în care ceilalţi te conţin, după cum şi tu completezi pe alţii.

Când le vorbeşti sau îi evaluezi, afectat de ceea ce ei manifestă, comunici, de fapt, cu tine însuţi. Înţelegerea acestor mecanisme subtile îţi va permite să foloseşti real principiile maieuticii, să "moşeşti în mod conştient acest mecanisme, punându-le în slujba atingerii unor noi niveluri de integrare sau, altfel spus, de realizare a Sinelui, de manifestare reală a egoului.

Pe de altă parte, chiar dacă nu le accepţi, legile polarităţii şi proiecţiei continuă să te influenţeze, tot aşa cum legile fizice continuă să existe indiferent dacă ai cunoştinţă de ele, sau de crezi sau nu în ele. Egoul (şi apoi Sinele) s-a asigurat în felul acesta că universul pe care l-a creat te va împinge constant spre realizarea propriei tale totalităţi, singura variabilă necunoscută fiind cantitatea şi intensitatea trăirilor (inclusiv suferinţelor - altfel, ce rost ar mai avea denumirea, utilizată de mine sau de cei de unde am preluat această exprimare, de "rană") pe care le vei avea de traversat.

Deci, revenind, într-un târziu, la submasca noastră, oricât de mult te-ai strădui să o negi, ea există, este prezentă. Poate eşti manipulativ, oportunist, fragil emoţional sau constitutiv, evaziv sau rigid. Poate eşti anxioasă, insensibilă, vicleană sau tiranică.

Acceptă-te oricum ai fi pentru că aşa te-a construit viaţa. Întregul tău reprezentat de triada "trup-minte-suflet" este rezultatul necesar, acesta este punctul până în care a reuşit să evolueze în cazul tău. Este inutil să te condamni pentru ceea ce eşti.

Şi judecata îţi va perverti fiinţa şi îţi va fi şi mai greu să te schimbi. acea parte din tine pe care o consideri avansată, indiferent de punctul tău de referinţă, civilizată sau sfântă va reprima animalul din tine, va încerca să-l ucidă fără să reuşească vreodată.

Nu poţi anihila nimic din tine. Tot ce vei face opunându-te nu este altceva decât să iroseşti energia într-un conflict interior în care nu există învingători şi învinşi. Există doar datorii de integrare ce se vor perpetua până la închiderea conflictului, viaţă după viaţă, atât în tine cât şi în ceilalţi.

Dacă că amintiţi, am pornit discuţiile despre submască "concentrându-ne" pe animalul din noi. Acum trebuie să vă subliniez că apare o problemă esenţială care trebuie să o înţelegeţi. Animalele interioare, cele din noi, nu mor niciodată, nu pot fi ucise.

Nu poţi distruge viaţa din înlăuntrul tău deoarece nu tu ai creat-o şi nimeni nu are posibilitatea de a face acest lucru, nici măcar Creatorul, pentru că el există în fiecare din noi (aşa cum bine este scris şi în biblie sub "spusa" lui Iisus). Creatorul există prin noi şi noi îl întrupăm ca fiinţă Unică. Şi El se loveşte de aceeaşi problemă, că "animalul" din El nu poate fi ucis.

Altfel, cine l-ar fi oprit să ucidă lucifericul, satanicul etc.? Să revenim! Animalele se retrag în văgăunile inconştientului pentru a se fortifica şi a reveni în forţă sufocând chiar şi masca (partea noastră publică). pe scurt, "sfinţenia" obţinută pe bază de reprimare nu este altceva decât o farsă, "puritatea" bazată pe respingere este doar o păcăleală.

Aceste şarlatanii nu durează mult timp pentru că nu au nimic în comun cu stabilitatea şi consistenţa manifestării stabile, cu cea a unei integrări. Este suficient să zgândări puţin crusta de la suprafaţa unei astfel de persoane pentru a vedea cu cine ai de-a face, provoacă-l puţin pe "sfântul" din faţa ta, insultă-l deliberat şi vei vedea fiara dezlănţuindu-se sau doar arătându-şi colţii sub justificarea autoapărării sau a simplei provocări, atinge-l pe cel "purificat" de senzualitatea frivolă şi vei vedea cum se retrage imediat.

Sexualitatea pe care un individ şi-o reprimă s-a scurs/ ascuns în zonele erogene sau chiar a transformat zone relativ neutre în zone periculoase, unde atingerea este interzisă. Corpul s-a închis şi a devenit retractil la orice stimul, de teamă, pentru ca impulsurile îndelung reprimate să nu explodeze, uitând că baza măştii este submasca şi când prima se "subţiază" şi astfel creează puncte slabe cea de-a doua nu are altă soluţie decât să cedeze brusc, necontrolat, presiunea acumulată şi să se manifeste mult peste puterile de acoperire şi protecţie ale măştii.

Şi, veşti proaste, ar fi fost bine dacă această adevărată erupţie a unui vulcan ne-ar afecta numai masca (imaginea publică). Mai întâi ea "sapă" în trup slăbindu-l, îmbolnăvindu-l. Pe substratul nou creat de energie redusă şi posibilitate de control redus atras de corpul bolnav (nu există organ bolnav ci corp bolnav şi, de fapt, minte bolnavă sau, şi mai de fapt, ego suprimat) apar crăpăturile ce vor aduce erupţia la suprafaţă. Dar despre boală, mult mai târziu.

Aşadar, unica soluţie inteligentă este să încetăm aceste războaie personale încercând să alungăm sau să exilăm părţi ale fiinţei noastre. Încetarea conflictului intern ne unifică energiile devenind unul, un întreg, singura soluţie pentru transformare.

Şi, nu uitaţi, acesta este un miracol de care unele tradiţii mai mult decât antice, chiar dacă sunt considerate esoterice, au devenit conştiente, căutând să-l promoveze prin tehnicile de conştientizare pe care le-au pus la punct (despre care vom vorbi când voi ajunge la terapeutică - peste multe, multe, multe şi multe alte posturi de introducere care să vă facă să înţelegeţi fără dubii necesitatea de a realiza întregul pentru progresul vostru şi al tuturor, fie că vă gândiţi numai la copiii voştri, cei dragi, etc.).

Astfel, cu energia care nu o mai reprimi, pe care o accepţi în conştiinţă fără să o condamni se va întâmpla ceva miraculos, ea începe să crească, să se purifice odată cu întregul creat de şi în tine. Aceasta este transformarea magică ce devine posibilă când te unifici, adică atunci când devii întreg.

Acceptat cu iubire, animalul se îmblânzeşte şi poate fi pus la treabă. Şi, când sunt îmblânzite, animalele lăuntrice îţi pun la dispoziţie întreaga lor vitalitate, deseori net superioară a ceea ce exista până la acel moment, facilitând performanţe uneori incredibile.

Energia acceptată cu iubire şi înţelegere îţi ridică nivelul de conştiinţă pe niveluri mai înalte ale manifestării, descoperindu-ţi lumi pe care nici nu le bănuiai. Pe când energia reprimată începe să o ia razna, devine urâtă sau periculoasă...

Începând de aici, de la acest echilibru al integrării, proiecţiile încep să scadă în frecvenţă şi intensitate, iar cei care încă se mai luptă cu demonii lor sunt acceptaţi, pentru prima oară, cu adevărat.

Nu uitaţi că totul are un sens! Totul are o valoare! Nu uitaţi de toţi cei din viaţa Dumneavoastră (dragi sau nu). Fiecare merită omagiul său pentru existenţa sa în viaţa noastră...

Dorin, Merticaru