Viața Omului – Adultul (11)

Uşor, uşor, iată că mă apropii de finalizarea elementelor introductive ce ţin de adult (în contextul temelor posturilor mele către mine/ Dumneavoastră)... chiar dacă tot în regim de "datorie"...

După toate elementele introductive legate de adult vine şi "cireaşa de pe tort", un ultim post introductiv dar, sper, cât mai legat de viitoarele posturi ce le voi realiza la "Noua Medicină".

"Ce este Ego-ul?", aceasta ar fi o precizare necesar de implementat. Este totalitatea memoriilor noastre, care, vin dinainte de existenţa noastră în această dimensiune şi se formează, adaptează, etc. permanent pe parcursul întregii noastre existenţe devenind tot mai importante pe parcursul anilor, ajung să fie destul de puternice pentru a ne invada individualitatea (constituindu-se în credinţe).

Toate aceste memorii au devenit propriile noastre personalităţi şi au propria lor voinţă de a trăi, deoarece se hrănesc cu energia pe care le-o dăm de fiecare dată când aceste memorii sau această manieră de a gândi ne conduc viaţa. Aceste personalităţi sunt asemenea unor fiinţe umane care au capacitatea de a ne vorbi, deseori fiind acele voci pe care le auzim venind din interiorul nostru.

Este important să ne amintim că, atunci când am crezut ceva (aveam credinţa), "ştiam" că este un lucru bun şi eram convinşi că acest lucru ne va ajuta să fim mai fericiţi. Din nefericire, majoritatea convingerilor adunate începând din copilărie (aproape totul se întâmplă datorită primilor 6-7 ani de viaţă), nu ne mai sunt utile (cel puţin marea majoritate).

Dar rănile ce le vom "duce" cu noi mai departe sunt considerate ca fiind cel mai greu de controlat, eventual de vindecat. Din această perioadă începe formarea măştilor şi selecţiile de la nivelul submăştilor. Anii care vin până la stadiul de adult al individului nu sunt altceva decât zbateri continue de a ne câştiga drepturile şi puterea de a modela liber măştile cu care ne-am pomenit deodată "prin lume"...

Acum, odată ajunşi adulţi şi gata de a acţiona cu un grad mare de independenţă trebuie să înţelegem că ego-ul este constituit din anumite credinţe de care trebuie să fim conştienţi, altfel acestea ne vor împiedica să ne îndeplinim dorinţele, care sunt ele însele esenţiale pentru a ne ajuta să ne exprimăm propria personalitate. Nu uitaţi, toate aceste credinţe sunt puternic ancorate în orice găsesc la nivelul existenţei Dumneavoastră, ancore ce se regăsesc inclusiv în afecţiunile care se înmulţesc în manifestare la adult.

Şi, precum am fost învăţaţi (programaţi), este foarte tentant să ştim, să credem, să avem credinţa că boala are doar cauze fizice, mai ales datorită faptului că ne este imposibil (marii majorităţi a noastre, a oamenilor) să disociem corpul fizic al fiinţei umane de cel mental (emoţional, etc.) şi de spirit.

Dar toate acestea, dacă se întâmplă, totul nu este decât influenţa ego-ului care vrea mereu să atribuiţi cauza, întotdeauna, unui factor exterior (nu poate accepta că el este vinovat, aşa cum, deseori, chiar şi Dumneavoastră o faceţi, cel puţin sub forma "Mie nu mi se poate întâmpla aşa ceva!"...).

Repet faptul că, motivul pentru care ego-ul refuză responsabilitatea pentru boli constă în convingerea (credinţa) aflată în spatele unui accident, indigestie, etc. că este sigur că are dreptate (că acel stadiu trebuie "trăit") şi nu vrea să fie descoperit pentru a putea ajunge la o concluzie, la un nou pas al acţiunii lui.

La toate acestea trebuie să adăugaţi şi acţiunea lui constantă în a pregăti acel eveniment, acel status al existenţei, la care "lucrează" (cel puţin prin acumulare) de mult timp, din alte vieţi (existenţe în alte planuri) sau, pentru cei mai pragmatici, din momentul procreării.

Dar, să nu uităm că ego-ul nu poate conduce viaţa cuiva în special datorită indiferenţei sale existenţiale, imposibilităţii lui de a percepe planul temporal de evoluţie (pentru el nu există timp, misiunea sa putând continua şi în alte vieţi fără probleme).

În plus, el este incapabil să cunoască nevoile adevărate ale cuiva, dat fiind că se bazează numai pe amintirile din trecut, asemenea unei creaţii exclusive a mentalului uman. Pentru ego, trupul nostru nu este decât un vehicul (la această consideraţie se "alipeşte" deseori şi o consideraţie de genul "care trebuie să mă servească", chiar dacă respectul care se cere faţă de "recipient" are o singură descriere: "Absolut"...).

El "pierde pe drum" mereu ideea că trupul nostru, prin acumulările existenţei sale, devine asemenea unui individ cu toate aspectele legate de manifestarea individuală (chiar dacă manifestările ego-ului au o influenţă majoră) inclusiv cu comportamentul inerţial tipic manifestărilor materiale.

Şi, cum ego-ul are propria lui voinţă de a trăi el nu poate deveni stăpânul nostru decât atunci când ne lăsăm conduşi de propriile noastre convingeri (credinţe), pe care el le poate controla atât de uşor. De altfel, acesta ar fi şi principala contradicţie ce stă la baza existenţei noastre "comune" în această dimensiune, cea între spirit şi material. Off, despre toate aceste detalii mai târziu, în posturile viitoare...

Revenind, a accepta ideea că afecţiunile  şi bolile sunt doar de ordin fizic, precum o rană provocată în urma unui accident, o indigestie, o durere de măsea etc. ar însemna să disociem persoana bolnavă de celelalte două tipuri de corp ale sale (mintea şi spiritul), uitând că manifestarea noastră nu este altceva decât interacţiunea triadei corp-minte-spirit (care nu poate fi separată evolutiv sub nici o formă, forţă sau altele) cu mediul (care de multe ori nu îl putem disocia datorită legăturilor complete şi subtile existente între tot ceea ce este manifest).

Pentru a demonstra acest lucru, să analizăm de exemplu pe cineva care gândeşte sau simte ceva (acţiunea minţii), caz în care reacţia corpului (fizic) pe care o are este automată. De exemplu, creşterea ritmului cardiac, eventual şi a tensiunii, când resimţim o teamă sau o emoţie, cauza fiind ceva de dincolo de nivelul fizic (şi nu mai dau alte exemple).

De mult timp este demonstrat că cele mai frecvente cauze (deşi mai corect este formularea "toate cauzele") ale bolilor sunt atitudinile şi emoţiile negative, culpabilizarea, dorinţa de a fi (fie şi doar în centrul atenţiei celorlalţi), de a avea, etc. inclusiv folosirea bolii în scopul de a evita, de a fugi dintr-o situaţie neplăcută.

Există inclusiv persoane foarte "influenţabile" care suferă adesea de boli cauzate de anumite credinţe populare precum "curentul poate provoca reumatism" (sau altele asemenea), persoane care se vor îmbolnăvi foarte uşor de o boală contagioasă. Iată o scurtă descriere cu ceea ce are de luptat un adult, individul care se poate spune că dispune de maxima posibilitate de acţiune.

Deci, nu avem altceva de făcut decât să înţelegem/ să fim înţelegători (în sensul de a accepta necesitatea manifestărilor "sorţii" de care avem parte, inclusiv persoanele implicate în derularea evenimentelor), să iubim şi să ne iubim cât mai mult şi să fim recunoscători de tot ceea ce percepem direct, în manifestare sau în înţelegere...

Numai aşa ne vom lăsa conduşi de către suflet şi nu de ego... A iubi înseamnă a-ţi acorda dreptul de a trăi diferite experienţe (fără a repeta la infinit aceleaşi experienţe) şi de a-i iubi pe ceilalţi şi de a le da dreptul să-şi trăiască propriile experienţe.

Acest lucru nu înseamnă ceva abstract, deseori perceptibil ca intangibil, alocat numai Creatorului însuşi. El înseamnă că îţi acorzi dreptul de a fi o fiinţă umană, cu temerile, convingerile, limitele, forţele, slăbiciunile, măştile, dorinţele şi aspiraţiile tale, de fapt de a-ţi da dreptul să fii aşa cum eşti acum, când citeşti aceste rânduri. Iar acest lucru trebuie făcut fără o judecată morală dacă este bine sau este rău, corect sau incorect, trebuie doar trăit ca o experienţă, ştiind că întotdeauna există consecinţe, plăcute sau nu, care decurg din deciziile luate la un moment dat (fie ele şi într-o altă existenţă anterioară).

Atunci când aţi descoperit conflictul (atitudinea mentală) care vă blochează într-atât încât vă creează o problemă fizică, va trebui să treceţi la faza/ etapa de acceptare necondiţionată a ceea ce sunteţi, înainte de a surveni orice tip de transformare/ închidere a conflictului (transformarea mentală).

Corpul fizic se va transforma ulterior cu plăcere (fiind de fapt un răspuns direct al confortului ce există la "etajele" superioare reprezentate de minte-spirit), acesta nefiind altceva decât o reflectare a ceea ce se întâmplă la aceste nivele superioare în interacţiunea cu "în jurul nostru" (mediul înconjurător).

Dar, atenţie, nu este suficient să înţelegem sau să acceptăm o situaţie exterioară sau să acceptăm o altă persoană. Cel mai important lucru este acceptarea de sine, adică iertarea de sine.

Deci, pentru a încheia posturile introductive despre adult, am ajuns la momentul în care trebuie să concluzionăm... Aceasta este perioada vieţii noastre în care putem face ceva cu adevărat, putem lucra cu tot ceea ce am acumulat prin evoluţia noastră pentru ceva sau tot ceea ce este acumulat spre rezolvare.

Şi, chiar dacă pare greu în oceanul de structurări mentale (programări, credinţe, etc. cu tot ce stă la baza manifestărilor ego-ului, măşti şi submăşti), de structurări materiale (fizice, chimice etc.) de la nivelul trupului nimic are caracter final, de neclintit.

Dacă acţionăm din primele clipe ale trezirii ("aliajul" dintre libertatea noastră reală de acţiune şi conştientizarea adevăratei noastre misiuni în această dimensiune) nimic    nu ne mai poate opri (chiar şi cu un rezultat minor ce ne favorizează o misiune mai uşoară în viitoarea manifestare a spiritului nostru în altă dimensiune).

Mai mult, ca un mesaj pentru cei mai pragmatici dintre noi, vom avea ocazia de a prelungi stadiul de adult al evoluţiei noastre la maximum, ajungând ca aproape să anulăm existenţa/ durata bătrâneţii chiar şi în condiţiile în care trecem peste 100 de ani de evoluţie în dimensiunea curentă (aici este bine să vă amintiţi de acei "bătrâni dintre noi care sesizează trecerea anilor doar prin intermediul împuţinării resurselor fizice de acţiune care, oricum, nu împiedică restul manifestărilor acestora, pe fondul creşterii bucuriei de a trăi prin creşterea înţelepciunii acestora, prin bucuriile ce le pot transmite copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor, etc. şi, implicit ce le pot trăi ei, în mod direct, ca indivizi).

Nu avem altceva de făcut decât ACŢIONĂM prin simpla noastră existenţă şi să ACCEPTĂM SĂ ÎNŢELEGEM, SĂ IUBIM ŞI SĂ FIM RECUNOSCĂTORI pentru şi faţă de orice detaliu din şi în viaţa noastră şi a celor ce ne sunt hărăziţi în viaţa noastră.

Săptămână plină de înţelegere (acceptare), dragoste şi recunoştinţă! Şi, nu uitaţi de adevărata zi a îndrăgostiţilor, Dragobetele! Dăruiţi tuturor celor pe care îi iubiţi tot ceea ce vă stă în putere!

Dorin, Merticaru