(Previous)…..(Cuprins)…..(Va urma)

……

Secolul XIX, al nașterii adevăratului „SF”

Anii lui Shelley, Poe, Litton, Wells și „părintelui” Verne

(English)

Descrierea cronologică a evoluției „Science Fiction”-ului a ajuns la secolul XIX…

O perioadă de mari transformări sociale și tehnologice, care au avut un impact semnificativ asupra literaturii, în această perioadă apărând primele romane care pot fi considerate adevărate opere de „Science Fiction” (care au pus bazele pentru dezvoltarea ulterioară a genului), explorând teme precum călătoriile în spațiu, tehnologii avansate și societăți utopice sau distopice.

În mod evident, din ceea ce am descris anterior, nu se poate afirma că acești pași puteau fi considerați a fi ceva inovativ.

Dar, dacă luăm în considerație faptul că au apărut primele elemente „științifice” (raportate la cunoștințele acelor vremuri) nu putem să nu remarcăm că s-a realizat trecerea de la ceea ce ar fi „Fiction” cu particularizarea „Fantasy”, la „Science Fiction”…

Astfel că, mai întâi (în 1818), se remarcă o primă conexiune între gotic și știință ce poate fi realizată prin intermediul a diverși autori ai acelor timpuri, dar „startul” vine, fără dubii, odată cu romanul „Frankenstein”, scris de Mary Shelley, considerat a fi o capodoperă a literaturii gotice și un precursor al science fiction…

Frankenstein sau Prometeul modern a explorat teme care au rămas relevante de-a lungul secolelor, urmărind povestea lui Victor Frankenstein, un tânăr savant obsedat de ideea de a crea viață.

Printr-o serie de experimente științifice, el reușește să aducă la viață o creatură monstruoasă, dar este oripilat de rezultatul muncii sale și o abandonează, „Monstrul” fiind respins de societate și de creatorul său, pornind pe drumul singurătății și răzbunării.

Monstrul creat de Frankenstein este o figură complexă, adesea prezentată ca o victimă a societății, dar și ca o forță distrugătoare, mai ales după izolare și respingere de societate, subliniind importanța conexiunilor umane.

Astfel, romanul explorează teme profunde precum creația, responsabilitatea, identitate, izolare și consecințele științei, devenind un avertisment asupra pericolului de a manipula forțele naturii fără a înțelege pe deplin consecințele.

“Frankenstein” a generat nenumărate adaptări cinematografice, literare și artistice, devenind un simbol iconic al ambiției omenești care depășește limitele eticii, anticipând multe dintre temele care vor fi explorate în acest gen, precum bioinginerie, inteligența artificială și etica științifică.

Suplimentar, poate fi interpretat ca o alegorie a Revoluției Industriale și a temerilor legate de progresul științific.

Oricum, am „discutat” doar despre o scurtă intersecție între gotic și „science fiction”, genul gotic având „drumul” său diferit, greu de încadrat chiar și în subgenul „Fantasy”, care va „culmina” cu Dracula, romanul lui Bram Stoker, publicat în 1897, considerat a fi o operă emblematică a genului gotic (și un punct de referință pentru a sesiza diferența dintre genuri).

Dar, „Science Fiction”-ul evolua, de-a lungul timpului, remarcându-se scriitori cum ar fi Edgar Allan Poe… Care, pe la mijlocul secolului XIX reflectă tendințele destul de „scifi” ale vremurilor.

Deși Edgar Allan Poe este mai cunoscut pentru povestirile sale gotice și de groază, opera sa a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării science fiction-ului, multe dintre temele și motivele abordate de Poe anticipând preocupările centrale ale genului științifico-fantastic.

Poe a fost fascinat de necunoscut, de misterele naturii și ale psihicului uman, curiozitate care l-a condus să exploreze teme precum spațiul cosmic, adâncurile oceanului și lumea viselor, care sunt teme centrale în science fiction, explorând potențialul tehnologiei de a modifica realitatea și de a crea experiențe suprarealiste.

Personajele lui Poe sunt adesea marcate de obsesii, fobii și tulburări psihice, ceea ce anticipează interesul pentru psihologie și inteligența artificială în science fiction-ul modern, multe dintre povestirile lui Poe creând astfel o atmosferă de suspans și mister, explorând teme precum moartea, nebunia și condiția umană, atmosferă întunecată care a influențat generații de scriitori de science fiction, care au explorat teme similare.

Exemple de povești ale lui Poe care anticipează science fiction-ul ar fi:

• „The Narrative of Arthur Gordon Pym of Nantucket” (1838), poveste de aventură marină care explorează teme precum izolarea, supraviețuirea și descoperirea de noi lumi.
• „The Descent into the Maelström” (1841), povestire care descrie coborârea unui marinar într-un vârtej, explorând frica de adâncuri și puterea naturii.
• „The Pit and the Pendulum” (1842), această povestire descrie torturile unui prizonier într-o închisoare spaniolă, combinând elemente de groază și suspans.
• „The Masque of the Red Death” (1842), această povestire prezintă o epidemie misterioasă și macabră într-un castel izolat, explorând teme legate de moarte și decadență, sau
• „The Tell-Tale Heart” (1843), explorează teme de vinovăție, paranoia și nebunie, și este adesea asociată cu genul horror psihologic.

Astfel, conform „criticilor”, mulți scriitori de science fiction, precum Jules Verne și H.G. Wells, au fost influențați de opera lui Poe.

Și, astfel, am ajuns la Jules Gabriel Verne, considerat pe bună dreptate părintele science fiction-ului modern, care a fascinat cititorii cu romanele sale de aventură, în care știința și imaginația se îmbină într-un mod captivant.

Mai ales pentru acele vremuri, când, pentru un observator „neutru”, era imposibil să nu se sesizeze că aproape orice lucrare a sa (peste 60 de romane și multe alte povestiri scurte) au un fel de fundamente științifice, bine documentate și, mai ales bine „proiectate” imaginativ…

Dar, din punct de vedere al „pietrelor de temelie ale science fiction-ului”, Jules Verne se remarcă prin:

• “Călătorie spre centrul Pământului” (1864): O aventură subterană care explorează interiorul Pământului și anticipează subgenul de science fiction hard.
• “De la Pământ la Lună” (1865) și “În jurul Lunii” (1869) sau „Hector Servadac” (1877): Descriu în detaliu o călătorie spre Lună, cu ajutorul unui proiectil uriaș (sau al unui fragment de pământ „proiectat” de o cometă), anticipând viitoarele explorări spațiale.
• “20.000 de leghe sub mări” (1870): O aventură subacvatică într-un submarin, explorând adâncurile oceanului și lumea marină.

În lucrările menționate, pe lângă „plot”-ul remarcabil al oricărui roman al lui Jules Verne, în ceea ce privește „Science Fiction”-ul, se remarcă anticiparea viitorului, unde se poate acumula o colecție de viitoare invenții menționate în romanele lui Verne, precum submarine, rachete spațiale sau mașini zburătoare (chiar dacă „semințele” acestor invenții existau și erau destul de publice).

Dar, geniul lui Verne a stat în faptul că a știut să pună „cap la cap” informațiile și să le structureze în romane captivante care, cu ajutorul imaginației sale „combinatorii”, deseori „intuitive”, să ne „descrie” submarine, avioane, rachete spațiale (descrise cu mult înainte ca ele să devină realitate), orașe subterane, energie solară, telegrafie fără fir (și alte invenții anticipate de scriitor) și, astfel, să promoveze aceste idei, influențând mulți inventatori și ingineri.

Cât despre un alt fel de moștenire, Jules Verne a „atras” crearea multor filme, seriale și jocuri video… Fără a uita că el este adevăratul „părinte” al „Science Fiction”-ului!

De exemplu, unul din primele filme realizate a fost “Călătoria spre Lună” a lui Georges Méliès (1902), care a adaptat o idee similară ideii lui Jules Verne, chiar dacă nu s-a bazat exclusiv pe roman.

Dar nu se mai poate comenta la realizări cinematografice cum ar fi „20.000 de leghe sub mări” (existând numeroase adaptări ale acestui roman, printre cele mai cunoscute fiind versiunile din 1954 și 1997), „Journey to the Center of the Earth” (1959 și 2008) sau „The Core” (2003), pe lângă multe altele…

Deci, revenind la acele vremuri, Jules Verne a fost un „părinte” al „Science Fiction”-ului care a dominat acele timpuri… Și cele viitoare…

Dar, sub această „dominație”, apare și un roman al autorului Edward Bulwer-Lytton cu numele „Vril, the Power of the Coming Race”, o operă fascinantă (1871), care anticipează multe dintre temele care vor deveni centrale în science fiction (explorarea spațiului, contactul cu civilizații extraterestre și utilizarea energiei neconvenționale).

Romanul prezintă o rasă subterană avansată tehnologic, care posedă o sursă de energie misterioasă numită “vril”, energie care permite controlul naturii, comunicarea telepatică și călătoria pe distanțe mari.

Da, o temă destul de prezentă pe acele timpuri, mai ales înm literatura „Fantasy”, dar conceptul de “vril”, o energie universală, care poate fi manipulată și controlată, și care a captivat imaginația multor generații, inspirând numeroase opere de ficțiune și teorii oculte, nu poate fi contestat.

Romanul descrie o civilizație subterană avansată tehnologic, care trăiește în armonie cu natura și a depășit multe dintre problemele care afectează societatea de la suprafață, anticipând multe dintre temele care vor deveni centrale în science fiction, precum explorarea spațiului, contactul cu civilizații extraterestre, și utilizarea energiei neconvenționale.

“Vril” este una dintre primele opere care explorează ideea unei rase superioare, cu tehnologii avansate și o înțelegere profundă a universului, reflectând preocupările societății victoriene cu privire la progresul tehnologic, evoluție și locul omului în univers.

Elemente cheie ale romanului sunt reprezentate de o civilizație avansată, care trăiește în subteran și posedă o tehnologie superioară, vrilul fiind o sursă de energie misterioasă, care le permite să controleze natura și să călătorească pe distanțe mari. Iar protagonistul romanului intră în contact cu această civilizație subterană și descoperă secretele sale.

Din acest punct „cronologic” apare Herbert George Wells, un alt autor fundamental pentru dezvoltarea science fiction-ului, care a abordat teme precum invaziile extraterestre, războaiele mondiale și consecințele științei pentru societatea umană, operele lui caracterizându-se printr-o abordare științifică a ficțiunii, combinată cu o puternică dimensiune socială și politică.

Iar cele mai „remarcabile” romane ale sale sunt (din punct de vedere al „Science Fiction”-ului):

• “Time Machine” (1895): O explorare a conceptului de călătorie în timp, care a devenit o temă centrală în science fiction.
• „The Invisible Man” (1897): un roman care urmărește povestea lui Griffin, un savant care descoperă o metodă de a-și face corpul invizibil, dar își dă seama rapid că invizibilitatea îl izolează de societate și îi conferă o putere periculoasă, determinându-l la ruperea legăturilor sociale și nerespectarea legilor, transformându-se într-o figură întunecată și antisocială, terorizând comunitatea în care se ascunde.
• “The War of the Worlds” (1898): O poveste clasică despre o invazie marțiană, care a inspirat numeroase adaptări cinematografice și radiofonice.

Evident că și acest autor a „beneficiat” de adaptări nenumărate, pornind de la celebra adaptare radiofonică din 1938, realizată de Orson Welles, care a provocat panică în rândul ascultătorilor, deoarece mulți au crezut că este vorba despre o adevărată invazie extraterestră.

Din acest punct „cronologic” se poate spune că am intrat în secolul XX, al cărui „început” îl voi aborda în episodul următor, finalizând ceea ce am „denumit” a fi „Cei șapte ani de acasă ai Science Fiction-ului”…

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Va urma)

……