ASTROLOGIE - analiza de obiect

         Originea termenului "Astrologie" deriva din vechea greaca de la "Astron" = stele si "Logos" = stiinta (fata de astronomie compus din "astron" si "nomos" = legi). Intelesul "primar" al combinatiei este legat de astronomie si nu de astrologie dar "filiatia" termenului "Astrologie", care este evident legata de studiul astrelor ceresti, este "realizata" atat de astronomie cat si de astrologie (in majoritatea acceptiilor, in special in acceptia astrologilor europeni care au "format" denumirile de stiinte, avand la baza, in majoritate, termeni latini sau grecesti). Ar trebui sa nu uitam de o alta forma de manifestare a "studiilor ceresti" reprezentata de astromancia ("astron" si "mantea" = divinatie) care este deosebit de practicata in spatiul asiro-chaldeean, egiptean, astez, mayas, etc., in aceasta doctrina fiind inglobat tot ceea ce se afla deasupra noastra
            De ce afirmam aceasta?!? Poate cineva contrazice faptul ca oamenii primitivi priveau spre stele pentru a identifica niste constelatii sau, pur si simplu, pentru a gasi un identificator pentru zeii, dumnezeii, s.a. de care "dispuneau" - deci pentru a se lega de viitor, chestii esoterice, s.a.? Cert este ca nu se utilizeaza acelasi termen si pentru una si pentru cealalta deoarece astronomia se ocupa strict cu tot ce este legat de studiul miscarilor, dimensiunilor, distantelor si componentelor astrelor ceresti/ stelelor pe cand astrologia studiaza caracterul omenesc si evenimentele din viata umana in relatie directa si/ sau deductibila cu pozitia unor astre ceresti determinate, intr-o adaptare directa/ concreta la cerintele umane de zi cu  zi.
            Definitiile date acestei stiinte (astrologia) au avut forme care au evoluat in timp si au cautat sa exprime cat mai bine "ratiunea" si scopurile acesteia in directa relatie cu nivelul acumularilor stiintifice ale momentului precum si de posibilitatea de exprimare a "epocii" (fapt pentru care nu credem ca este "necesar" sa ajungem la a da si noi o definitie a acestei stiinte). Trebuie doar sa subliniem ca orientarile evidente ale acesteia au "evoluat" mai ales in directia prezicerii evenimentelor ulterioare, a "interogarilor", avand ca o principala abordare posibilitatea de a prezice norocul/ soarta ulterior/ ulterioara celui sau celor care interogheaza o constanta de timp sau de situatie.
            Aceasta evolutie permanenta, consecutiv adaptarii constante la "momentul cronologic" la care se face raportarea a atras o rafinare destul de excesiva a informatiilor care determina ca astrologia sa devina o stiinta deosebit de contestata, dupa unii autori fiind cea mai mare ratacire a mintii umane de-a lungul tuturor timpurilor. Cu toate acestea in astrologie pot fi incluse mult mai multe elemente/ stiinte, in special daca se va lua in considerare o abordare cronologica a evenimentelor si mai ales faptul ca, odata cu progresul uman, au aparut si alte stiinte de studiu ale fenomenelor umane care sunt foarte des "apelate" de astrologi. Aici este vorba despre sociologie, politologie, imagistica, psihologie, s.a., stiinte care se ocupa evident cu studiul fenomenelor umane si care dau informatii caracterizate de o mare marja de acuratete in ceea ce priveste viitorul sau raspunsul la o interogare in acest sens.
            Cumulul de cunostiinte a indus o necesitate a specializarilor care, pana si in cazul astrologiei, a indus aparitia de specii de stiinte distincte (chiar daca incadrarea lor se face tot in "sectiunea" initiala) care au rolul de a "rafina" vastul domeniu "insusit" de catre astrologi fie de facto fie prin extensie la instrumentele la care apeleaza acestia. Printre aceste "sectiuni de necesitate" se poate cita "Astrologia umanistica", "Astrologia economica", etc. stiinte care au atat tendinta de a se axa pe un anumit domeniu uman de activitate cat si de a mari eficienta si mai ales acuratetea interpretarilor/ predictiilor. Din aceste motive nu cred ca mai constituie o surpriza a zilelor noastre faptul ca exista la acest moment universitati de astrologie, institutii oficiale de studiu astrologic si, de ce nu, preocupari ale diverselor institutii de stat pentru o "acuratete marita a predictiilor evolutive" usor de asimilat stiintelor astrologice (sau invers).
            Concluzionand, este evident ca, pentru a avea oarecare sanse de a gasi o interpretare corecta a acestui termen (astrologie), este necesara o abordare evolutiva, cronologica, de la momentul aparitiei unor preocupari ce pot fi asimilate acesteia pana la conturarea elementelor de definitie actuale.

            Inceputurile.

            Mai intai vom ataca problema intaietatii unui "grup geografic" in ceea ce priveste studiul cronologic al acestei "astrologii"...
            Majoritatea studiilor proclama ca loc de origine a astrologiei zona asiro-chaldeeana... Posibil... Tinand cont de descoperirile arheologice se pare ca civilizatia asiro-chaldeeana nu poate merge mai departe de 1.000.000 de ani, asa cum, o sustin textele dezgropate pe valea Eufratului. Numai ca aceasta suma rotunda de ani este exagerata, in primul rand datorita modului gresit de socotire timpului. Istoricul Berose afirma: "Orticares fiind mort, fiul sau Xisuthrus a domnit 18 sares (64,800 ani);  marele potop a avut loc in timpul lui, iar istoria potopului este amintita de documentele sacre". De asemenea, Xisuthrus a fost mentinut in viata atat de mult timp incat la sfarsit a ramas neingropat, declarat nemuritor si transportat intr-un loc indepartat. Deci, este destul de evident ca nu ne putem baza pe cronologia lor, dovezile arheologice strivind milionul de ani la doar vreo 7.000 (mai precis pe vremea anilor 5.000 i.Ch.). Apoi ar fi randul civilizatiilor din jurul acestora... Stupoare?!?! Nici acestia nu calculau corect timpul, toate popoarele utilizand unitati prea mici pentru masurarea acestuia. Evreii spun ca Noe a trait 350 de ani dupa potop murind in mijlocul urmasilor sai la varsta de 950 de ani. Astfel s-a "declarat" si termenul atat de cunoscut de "varsta matusalemica".  Si, destul de ciudat, acestia isi plaseaza inceputurile undeva in jurul amilor 6.000 i.Ch. Deci, toata aceasta zona "graviteaza" ca origine in jurul anilor 5 - 6.000  i.Ch., din punct de vedere al izvoarelor istorice, bineinteles.
            Atunci, cel mai bine ar fi sa ne gandim care ar fi cele mai vechi civilizatii care pot fi "legate" de studiul nostru. Vom ramane stupefiati ca, absolut toate popoarele s-au orientat catre cer. Atunci, fara a ne mai gandi la o zona anume, vom cauta cele mai vechi civilizatii atestate. Si, astfel, ajungem la a vedea ca cele mai vechi "populatii" la care putem apela sunt reprezentate  de egipteni (cu origini plasate undeva in intervalul 10 - 7.000 i.Ch) si chinezi (cu origini tot in perioada 10.000 i.Ch).
            Deci?!? De unde aceasta origine asiro-cheldeeana invoicata de majoritatea autorilor. Nu poate nimeni sa conteste faptul ca orice fiinta umana a fost atrasa mai intai de cer decat de alte elemente "divinizabile". Deci, preocupari gen astrologie sunt arhigenerale. Problema este legata acum de cine a fost cel care a structurat pentru prima si prima data aceste "lucruri".  Asa ca ne vom orienta atentia in primul si in primul rand pe "detectia" unei logici oarecare care sa ne ajute in gasirea raspunsului...
            Perioada cea mai incerta este cea a omului primitiv in care intelesurile, acumularile sau alte elemente concrete nu s-au transmis fie din cauza lipsei limbajului, fie a scrisului. Dar,... este o certitudine ca se pot realiza unele deductii bazate pe elementele arheologice si/ sau intuitive.
            Mai intai vom incerca sa deducem care ar fi cauzele "gandurilor de viitor"... Poate cineva sa incerce sa dovedeasca originea sentimentelor umane? Sau, cel putin evolutia acestora catre formele actuale?!? Cum s-a ajuns la "pornirile spre cer", la iubirile pamantesti, iubirea fata de stramosi, de cei "plecati", avaritie, invidie, gelozie, vanitate, s.a. Intuitiv se poate ajunge usor la dorinta omului de a sti ceea ce ii ofera secunda sau ziua de maine, daca va ploua sau va veni viitura, daca va ninge sau va fi viscol, daca copilul sau va ajunge cineva sau nu... Este evident ca aceasta demonstratie nu se poate realiza decat foilosind bunul simt si intuitia.
            Deci, este evident ca, de la intrebaruile legate de viitor, au aparut oamenii care stiau cum sa intrebe si sa primesca raspunsuri de la stramosi/ cei morti, de la puterile cerului si ale teluricului, de la zei si acoliti ai acestora, de la animale sacre sau de la stele... Visele au fost talmacite de vraci, augurii au inteles zborul pasarilor, aurispicii au cercetat maruntaiele animalelor jertfite, magii au citit in stele... Mereu se va ajunge la ceva legat de stele de ceva "de sus"... Ceva legat de stelele nemuritoare, planetele schimbatoare, arzatorul soare, schimbatoarea luna care, separat sau impreuna au intaietate asupra pamantului si a sortilor gazduite pe acesta.
            La inceput, si nu numai, viitorul a fost intrebat in felurite chipuri pentru a relava ceva palpabil. Se scriau pe frunze rupte din smochin intrebarile chinuitoare legate de viitor iar frunza care ramanea verde ascundea raspunsul (sycomancie), obicei regasit pe meleagurile noastre in intrebarile adresate florii de scaiete privitoare la alesul fetelor (de Dragaica), se picura ulei pe fata apei dintr-un vas (lecanomancie), forma regasita pe meleagurile noastre in "turnatul cositorului", "apa de argint" s.a. unde formele ivite, care se miscau si se schimbau, anuntau viitorul celor care credeau si intelegeau semnele, cercetarea formei si culorii flacarii (piromancia) in special cu ocazia ritualurilor de tip religios, drumul sau figurile formate de fum cu ocazia sacrificiilor (capnomancia), felul si intensitatea ploii (brecomancia) regasit in boboteze, etc.
            Apoi ar fi de mentionat semnele cum ar fi pisica neagra, nasterea unui animal cu malformatii (prevestire rea pentru casa omului sau chiar pentru intreaga cetate), sageata dusmanului (daca o armata era inconjurata se scria pe sageti numele dusmanului si, cu ochii inchisi se alegea una care releva ce dusman trebuie atacat mai intai - obicei raspandit la chaldeeni, dupa mentiunile Sfantului Ieronim), etc.
            Revenind la argumentatie prin intermediul intuitiei se poate trage foarte usor concluzia evidenta ca cele mai sigure astre in ceea ce priveste "luarea in considerare" de catre "astrologi" au fost soarele si luna. Apoi, cu timpul, datorita observatiilor asupra lunii se poate vorbi si despre corelarea miscarii acesteia de stele, constelatii, etc. Din punctul nostru de vedere este greu de crezut ca omul primitiv nu a avut initial decat ocupatii strict nomade bazate pe deplasare si vanatoare dar, daca vom accepta acest lucru, vom intui ca el avea nevoie de unele informatii in ceea ce priveste cerintele de deplasare si vanatoare. Se poate corela usor aici tendinta/ posibilitatea de a cunoaste fazele lunii sau pozitia soarelui sau a unor astre pentru deplasare (puncte de reper pentru deplasare - Est, Sud, Vest si apoi Nord, evitarea unor consecinte ale mareelor, posibilitatile de a se adaposti in siguranta - luna plina solicita masuri speciale legate de asigurarea sigurantei pe cand lipsa acesteia solicita cerinte minime, etc.).
            Fiind o persoana integrata total in mediul natural ea a facut usor unele corelatii intre elementele evolutive ale naturii si componentelor acestora (anotimpuri, musoane, etc.) si numarul, forma, etc. evolutiilor astrelor (lunii sau ale soarelui, in principal) mai ales ca au avut la dispozitie datele culese de un numar mare de generatii pentru a mari acuratetea si mai ales eficienta observatiilor. Luand in considerare aceste elemente se va ajunge usor la crearea de elemente rituale in jurul acestor observatii si, cu timpul, la aparitia celor care "stapaneau mai bine decat ceilalti" aceste cunostinte.
            Astfel, vechii magi, vraci, etc. tribali asociau cu siguranta studiului deplasarii soarelui si lunii si unele repere stelare/ astrale legate de ritualuri, previziuni, etc.. Initial, toate aceste repere stelare/ astrale luate in considerare strict ca un reper, prin fenomenul de observatie in timp, au ajuns cu siguranta sa fie individualizate ca evolutie mai ales datorita faptului ca studiul pe o perioada indelungata induce imposibilitatea sa nu se observe deplasarea acestora, in special a planetelor cu o vizibilitate maxima. De aici s-a ajuns la constituirea primara de grupuri de astre reper (cum ar fi constelatiile, elementele de asociatie date planetelor, etc.) si/ sau cu una sau mai multe atribuiri interpretative necesare in special "intaririi" rolului/ pozitiei magilor sau vracilor tribali deveniti in timp preoti, etc. (fara a se pierde din vedere faptul ca acumularea de cunostiinte si aplicarea lor in diverse directii utile a dus in mod evident la o recunostere a "puterii" acestora de partea comunitatilor in care erau integrati).
            Daca vom fi atenti la principalele elemente de analiza astronomica/ astrologica vom vedea ca si pentru a corela datele legate de soare si luna, de cateva planete in plus era nevoie de ceva mai mult decat o simpla memorare, ca sa nu mai amintim de necesitatea unor calcule eleborate care sa striveasca orice incercare profana de discreditare a cunostintelor celor initiati s.a. Si, vom ajunge la necesitatea de a corela evolutia obiectului analizei noastre cu evolutia scrisului, forma de baza de a pastra si de a contribui la dezvoltarea unei astfel de "stiinte".

            Scrisul si modalitatile de inmagazinare ale informatiilor.

            Asezarile umane.
           Problema "demonstrarii", a gasirii de dovezi tip atestat, nu credem ca va fi solvata vreodata deoarece, din acele vremuri imemoriale despre care vorbim, nu avea cum sa ramana ceva palpabil. Deci, este evident ca vom face un efort de a obtine date de referinta cat mai "incontestabile" si, de aceea, suntem nevoiti sa ajungem la o mica descriere a scrisului si a "drumului acestuia prin istorie" si/sau a modalitatilor de inmagazinare a informatiilor. Toate acumularile celor care au studiat cerul si elementele "de relatie" asociate acestuia si maselor umane aveau nevoie de grupuri umane de diferite dimensiuni pentru a gasi utila interpretarea si pentru a o aplica cu sau fara rost, lucru evident justificativ si pentru aparitia si utilizarea "scrisului". De aceea este clar ca, aglomerarile umane sunt principalul factor de "cerere" a studiului si acumularii acestor "parametri", fapt ce ne va "orienta" sa facem primul pas si sa realizam si un fel de studiu al asezarilor umane.
            Deci, revenind la modalitatile intuitive/ interpretative ale lucrurilor vom utiliza cateva din mijloacele oferite de istoria cunoscuta si atestata precum si cateva din cele oferite de sociologie.
            Daca se vor lua in considerare elementele initiale ale prezentei interpretari se va vedea faptul ca se tot aminteste despre rolul magilor/ vracilor in observarea si transmiterea unor informatii mai mult sau mai putin legate de astronomie/ astrologie. De aici pana la a ajunge la concluzia ca aglomerarile umane sunt cel mai bun suport pentru dezvoltarea/ aplicarea acestor observatii nu este decat un pas - preotii/ vracii, etc. nu isi pot manifesta "in forta" atributiile decat atunci cand exista structuri organizate formate din mai multi membri "formatori de religie locala" care sa presteze "serviciile" lor unei comunitati mari de oameni (cererea este cea care forteaza aparitia ofertei, inainte de se naste relatia atat de cunoscuta dintre cerere si oferta). In plus intervine faptul ca progresul uman a dus la cerinte de stabilizare a comunitatilor umane facand necesara aparitia asezarilor umane stabile si, bineinteles, care face posibila dezvoltarea "castelor" vracilor/ preotilor cu "obiect de activitate" bine delimitat, cu structuri organizatorice clare si bine stabilite.
            Se poate comenta faptul ca si comunitatile nomade au dezvoltat "cunostinte" de tip religie dar nu trebuie sa se piarda din vedere faptul ca acestea isi manifestau "trairile religioase" in cadrul taberei locale (stabilite pentru un timp variabil), deci, tot in cazul unei comunitati, interpretabil a fi sau nu stabila, punctul de referinta al acesteia fiind pur si simplu "nucleul nomad".
            Revenind la comunitati se poate afirma, fara dubii, ca ele au existat chiar de la aparitia conceptului "Homo ce o fi" (Neanderthalis, Cro Magnon, etc., s.a., sau nu), si au cunoscut o dezvoltare fortata in perioadele ultimelor doua glaciuni care le-a "surprins" "Homo ce o fi" cand conditiile de mediu nu asigurau supravietuirea decat in conditii de comunitate. Ar exista unele dubii ridicate de faptul ca, la acest moment, exista dovezi "ridicate" de laponi si eschimosi care infirma afirmatia noastra anterioara. Nu trebuie sa uitam ca ei sunt grupuri relativ mici de oameni care traiesc in totala independenta fata de aglomerarile umane si de comunitatile mari asupra carora ne orientam atentia, fiind mai mult grupuri umane "exclusiviste" care elimina aproape orice "contact extern" (cum a fost, de exemplu, si cazul Japoniei - izolationism). In plus, legat acest caz vom raspunde printr-o intrebare. De ce migreaza si nu sunt stabiliti/ legati de un loc anume. Raspunsurile cunoscatorilor vor tine cont de fapul ca unii dintre ei isi duc existenta pe platformele de gheata mobile si sunt obligati sa se adapteze continuitatii miscarii, altii urmaresc turmele de animale pentru a putea trai, s.a. Ori, vrand, nevrand, ei ajung in situatia de a se intalni cu alte mici comunitati si/ sau asezari umane stabile si mari. Oare, din acest moment, ei vor evita sa mai intre in contact cu o mare asezare umana care ii primeste cu bratele deschise? Nu credem... Si, astfel, ajungem la concluzia ca ei isi permit acest mod de viata tocmai fiindca exista posibilitatea de a "atinge" baze umane stabile si infirmam posibilitatea existentei de grupuri umane total rupte de realitatea "socialului" absolul necesar vietii si dezvoltarii omului, fortand la maximum posibil "exclusivismul" lor.
            Deci, toate cunostintele religioase "stabile" apar imediat dupa era glaciara deoarece asezarile umane mai puternice si mai structurate (fie datorita migratiei spre zonele calde si formarii de aglomerari umane, fie datorita necesitatii de a "activa" in comun pentru a supravietui vicisitudinilor naturale) si sunt din ce in ce mai dese odata cu aparitia agriculturii care va apare in primul rand din necesitatea de a exista resurse necesare sustinerii aglomerarilor umane - este necesar sa nu uitati faptul ca asezarile umane au existat cu siguranta si inainte si in timpul perioadelor glaciare insa nu se poate lua in considerare acest lucru deoarece nu exista certitudini ca este vorba despre aglomerari umane in adevaratul inteles al termenului.
            Ajungand la scris vom incepe prin a preciza faptul ca picturile descoperite sunt un fel de scris incipient. De ce facem aceasta afirmatie? Picturile apar ca element ritual  si nicidecum de manifestare a simturilor artistice, ale avand un caracter sacru intr-un ritual al vanatorii si nu un caracter de cronica a vremurilor traite, asa cum gresit interpretam bucuria arheologilor si istoricilor care descopera asa ceva. Trecerea timpului a determinat ca desenele facute pe pamant, piatra, etc. sa fie consemnate pentru a constitui un "sanctuar" sau, pur si simplu, pentru a nu fi uitate si, astfel, s-a nascut zona sacra, rituala, unde puteau fi usor gasite, identificate si folosite aceste desene. Dar viata omului este o continua suita de nenorociri si, deseori, aceste zone se pierdeau iar supravietuitorii, daca mai existau, erau obligati sa recreeze acel loc sacru, fara a lua in calcul excedentele de populatie care treceau la migratie si care, odata ce gaseau "rezidenta" erau nevoite sa isi creeze propriul sanctuar, asa cum il foloseau cei de unde au plecat. Consecutiv, odata cu trecerea timpului, se naste si o nevoie suplimentara de a consemna elementele vietii curente unei mari aglomerari umane sau, cel putin, ale marilor sefi ale acestora, moment in care se poate afirma ca desenul este atribuit si mai mult ca scriere si nu ca opera de arta. De altfel, primele forme de scris, dupa parerea noastra, sunt ideogramele, literele sau caracterele care se bazeaza pe interpretarea generala a unui desen, asa cum este cazul scrierii chineze, egiptene, aztece, etc.
            Apoi, este recunoscut istoric (chiar daca interpretativ/ intuitiv) ca aglomerarile umane au fost cele care au "fortat" dezvoltarea scrisului necesar in primul rand mentinerii unei evidente necesare atat organizarilor sociale sau interne unui grup cat si colectarii de resurse si tinerii unei evidente a distributiei acesteia. Nu trebuie sa uitam si de posibila necesitate de a tine evidenta taxelor si impozitelor fixate si/ sau colectate (in produse sau prestatii) de structuri organizatorice locale sau zonale. Pentru cei care nu cred ca acesta este motivul aparitiei scrisului este bine sa se aminteasca faptul ca scrierile religioase apar mult mai tarziu fata de scrierile "organizatorice" (asa zis enumerative/ evidentiative) deoarece, in esenta, nu cred ca o scriere religioasa a aparut inaintea unei asa numite scrieri simbolistice care sa tina cont de elemente administrative, de teritoriu sau, pur si simplu, de elemente sociale sau "gospodaresti" de ritual (nicidecum de religie care are nevoie de o scriere avansata care sa acopere termeni multipli sau concepte, fara a mai aminti de elemente gramaticale).
           Nota: Prin cele afirmate anterior nu intentionam sa "lovim" in miturile sau adevarurile legate de "Cartea Cartilor" oricarui popor care ar avea asa ceva in mitologie, religie, s.a. (inclusiv in tablele celor 10 porunci sau altele asemenea). Pur si simplu nu facem altceva decat sa expunem parerea noastra legata de faptul ca omul a avut grija sa descopere mai intai uneletele, s.a. si apoi religia, miturile, s.a. si abia apoi sa ajunga la scris, consemnari istorice sau altele asemenea, trimise de "Zeul suprem". Pentru cei mai inversunati dintre Dvs. este bine sa se stie ca scrisul era "un ceva" care cu timpul a ajuns in stricta protectie religioasa deoarece s-a constatat eficienta acestuia si, abia atunci cand nu se mai putea "sub nici un chip", sistemele regilioase au catadicsit sa "scoata" de sub blestem/ interdictie/ s.a. scrisul sau pe cel care scrie si este "extern" sistemului.
           Pasul urmator al analizei deductive este reprezentat de intrebarea: unde oare si cand s-au "realizat" aglomerarile din perioadele antice. Cel mai vechi oras atestat documentar este orasul Uruk din veche Mesopotamie. De ce? Deoarece in acest loc (sau in cele invecinate) s-au pastrat inscriptii cuneiforme care atesta atat scrierea cat si orasul respectiv (pe langa ruinele descoperite). Doar atat!
            Daca se vor lua in calcul punctele de plecare a majoritatii valurilor/ popoarelor migratoare se va determina ca aproape toate isi au originea cel mai des in Asia indepartata (China, Mongolia, Platoul Tibet, Nordul Asiei). Orasul Uruk se afla practic in cea mai estica zona a zonei Mesopotamiene fiind un punct intersectie la marile porti ale popoarelor care pot fi numite cu adevarat numeroase (Mesopotamieni - doar in perioada antica, India, China, Mongolia, etc.). Sau poate, demografic vorbind, dezvoltarea masiva a acestor popoare este datorata perioadei moderne, fara a exista o continuitate in timpurile stravechi? Greu de crezut ca acest Uruk este prima mare asezare... Si, ceea ce ne intereseaza cel mai mult, greu de crezut ca era o asezare mai mare decat toate celelalte.
            Concluzionand (incercand sa ajungem la ceva mai real decat ceea ce este evident ca prezinta mari dubii) vom ajunge rapid la ideea ca soarta/ intamplarea face ca aceste atestari/ scrieri sa fi avut sansa sa ajunga pana la noi fara a fi distruse de "vremurile" care au trecut peste ele. Este mult mai simplu si mai concret sa ne raportam la regulile bunului simt care ne "indruma" spre ideea ca marile aglomerari umane existau de mult timp (cel putin din punct de vedere al cerintelor de dezvoltare ale unei asezari) in jurul acestui Uruk, cel putin din punct de vedere al pozitionarii lui la limita "de intersectie" a marilor civilizatii. In fond, este foarte posibil ca marile drumuri comerciale sa fi avut tangenta la acest oras si, astfel, el sa se fi pastrat in "constiinta" vremurilor mai bine decat unele asezari sterse de pe fata pamantului de invadatorii dornici de imbogatire (ar fi bine sa va amintiti de istoria Troiei - bogata cetate a vremurilor Greciei antice care... a fost rasa de pe fata pamantului tocmai datorita bogatiei si, in timp, s-a pastrat doar prin memoria oamenilor si nu prin placute de lut sau altele asemenea pana la descoperirea ruinelor acesteia, fara a mai lua in calcul posibila existenta a Atlantidei, sau, pur si simplu, de orasele targ din orice loc al pamantului care sunt "tinute minte" de oricine mai presus de asezari administrative de importanta majora sau altele asemenea).
            Si, pentru a avea noi raspunsuri de dat, nu cumva acesta este motivul pentru care toti cei care studiaza originile astronomiei/ astrologiei afirma ca cea mai mare ratacire a mintii umane, reprezentata de astrologie, s.a nascut datorita civilizatiei asiro-chaldeene.

            Scrisul.
              Realizand un fel de studiu al formei si aparitiei scrisului vom putea determina daca se poate vorbi despre atestarea documentara a scrierii ca valoare de contestare la formele intuitive de deducere a momentului aparitiei scrisului.
            Plecand de la "scrieri" care apartin Americii, Africii, Europei, Asiei Centrale si Asiei indepartate exista capacitatea de a face unele corelatii destul de interesante. Scrierile popoarelor stravechi din America se bazeaza in primul rand pe ideograme (simboluri atribuite unor anumite cuvinte - indiferent de valoarea gramaticala a acestora) prin a caror succesiune se realiza mesajul ce se dorea a fi transmis. Aceste popoare au fost ceva mai practice neavand nevoie de scriere pentru a tine evidente? Este adevarat ca s-au descoperit un fel de abace (pe piatra, lemn, sfoara - noduri, etc.) in care se inscriptiona cel mai des o cantitate de ceva anume, foarte probabil taxe sau cotizari materiale la ceva. Dar poate ei nu au considerat necesar sa "iroseasca" scrisul pe asa ceva. Organizarea sociala nu avea nevoie de atat efort pentru a tine o evidenta a datoriilor stiute de toata lumea, scrisul fiind destinat exclusiv catre ceva anume, bine delimitat si cu acces restrans doar catre anumite clase/ pozitii sociale.
            Pornind la "drum" spre vest se va ajunge in zonele Japoniei, Chinei, etc. Va fi foarte usor sa se observe ca scrierea acestor popoare utilizeaza tot ideograma. Si este evident ca daca se va atribui sens diferit unei ideograme sau daca se va realiza o analogie directa asupra formei lor se va sesiza o similitudine "completa" asupra redactarii si interpretarii indicand o origine unica (fara a avea intentia de a descoperi cine a realizat-o primul). Diferenta intre aceasta zona si cea a Americii este legata de faptul ca scrisul a fost accesibil tuturor persoanelor indiferent de pozitia sociala, el avand o utilizare evident globala, fara o posibila interpretare ca era destinat cultelor sau numai initiatilor "interesati" in a exploata ceva din scris.
            Urmeaza celebra scriere cuneiforma care va fi usor de asimilat unor ideograme descompuse, fara a lua in calcul posibilele "zgarieturi" numerice care pot fi regasite pe tablitele "administrative". Sa fie acesta primul pas de preluare a scrierii de catre unele populatii? Oare nu este evident ca ei au inteles "rostul" scrierii dar au "tradus" eronat interpretarile simbolurilor/ ideogramelor?!? Aceasta "descompunere" va fi si mai evidenta la scrierile hinduse, arabe si chiar si la evrei unde scrierea pare a fi o combinatie destul de estetica si unduitoare a cuneiformelor. Este bine de retinut faptul ca, si aici, scrierea a avut o "penetrare" de masa fara a se putea preciza ca era utilizata strict de catre initiati.
           Vom ajunge apoi in Egipt unde, culmea, se utilizeaza tot ideograma, cu tipicul specific acestei civilizatii. Pentru Egipt se poate "comenta" o utilizare "de masa" a scrisului datorita existentei castelor de scribi precum si existenta unei scrieri "paralele", cu caracter oficial (si nu "monumental" si/ sau religios) de tip cuneiform pe tablite din lut, dar toate acestea nu sunt decat elemente adaptative de tip administrativ preluate fie din zona sumeriana, fie din cea dacica. Deci, cu toate acestea, se poate afirma doar ca exista o grupare umana determinata de "Ma'at"-ul puterii care exploata "licenta" scrisului fara a se putea spune cu certitudine ca el era sau nu era accesibil maselor, sau, cel putin, era accesibil acestora doar scrisul comun, preluat.
            Dar ce s-a intamplat cu popoarele europene. Scrierea lor este total diferita axandu-se in special pe semnificatiile componentelor vorbirii (sunete, silabe, etc.), asa numita scriere fonetica. Sa fie vorba despre o alta "sursa" de inspiratie in ceea ce priveste scrierea? Vom vedea ceva mai tarziu.
              Voi pleca acum de la o mica gluma in ceea ce priveste sensul/ directia scrierii. Aceasta "suna" astfel: "Chinezii scriu in picioare pentru a-si etala rangul, arabii scriu din directia de unde a venit scrisul si europenii spre directia de unde a venit scrisul".
              Continuand deductiv vom incerca sa dam o explicatie acestei "glume". Scrierea din China (si zonele invecinate) se realizeaza in coloane verticale de sus in jos probabil datorita suportului initial pe care se realiza scrierea in China antica (placi de lemn unite intre ele prin doua sfori, scrierea realizandu-se in coloana de sus in jos urmand modul de rulare al placutelor). Interesant este ca si scrierea egipteana are acelasi mod de "afisaj", identic (chiar daca se poate interpreta ca ei urmau posibila scriere pe coloanele templelor sau diverselor constructii), cu scrierea popoarelor americane si in special cu scrierea cuneiforma. Ganditi-va ca scrierii cuneiforme i s-a asociat aceasta forma de "afisaj" datorita faptului ca este "dedusa" direct din tabelele de evidenta de forma abacului (daca axele abacului ar fi fost verticale, bilele de "numarare" ar fi cazut permanent si ar fi facut imposibil calculul, pe cand pozitionarea pe orizontala este cea normala) facand "abstractie" de scrierea unui popor destul de invecinat si se va "detecta" rapid ca exista similitudini destul de interpretabile dar bizar de exacte.
           Vine o noua intrebare: oare popoarele Chinei care beneficiau de matase, hartie, etc. au considerat ca lemnul este cel mai bun suport? Oare piatra nu era cel mai bun suport asa cum au "vazut" marea majoritate a celorlalte popoare? Placutele de lut erau ceva interzis?
            Nicidecum, vine raspunsul nostru. Teritoriul Chinei (sau al zonei geografice unde se aflau protopopulatiile acestei zone) era un teritoriu deosebit de fertil care nu ducea lipsa de lemn, matase sau hartie. Oare care ar fi fost rostul "apropierii de pietre" atat timp cat tablitele de lemn erau ceva mult mai accesibil, atat timp cat exista scriere, pictura, s.a.? Ceilalti aveau ceva probleme cu resursele si,... bineinteles ca au optat spre ceva mai accesibil cum ar fi pamantul pe care calcam si care este "atotprezent". De la oala de lut zgariata sau pictata nu erau de facut decat cativa pasi pana la tablita de lut si,... pietre, care erau peste tot. Se poate lua in calcul si faptul ca popoarele zonei Chinei traiau mult mai organizat decat celelalte popoare (tocmai datorita marilor aglomerari) si, istoric vorbind, nu erau obligate sa isi desfasoare existenta in pesteri, asezari deosebit de intarite, s.a., asezarile/ casele/ fortificatiile fiind construite din lemn. Astfel, a fost mai greu sa se creeze o asociere a scrierii "la piatra" asa cum au facut celelalte popoare.
               Revenind la "ipoteza" demografica de mai sus in "aliaj" cu toate celelalte deductii nu se poate sa nu observam ca exista doar doua puncte de "inflatie" ale scrisului: Europa cu tot ceea ce se poate accepta fata de o scriere total diferita de a celorlalte popoare si Asia indepartata (cu referire la zona Chinei antice) - bineinteles ca ar exista unele "supozitii" sau adevaruri in ceea ce priveste un al treilea punct de "inflatie", cel arabic dar, pentru acesta exista destul de putine "elemente de sustinere reala" atat arheologice cat si deductive, acesta fiind cel mult un punct de "mediere" de omogenizare intre cele doua concepte lingvistive/ ale scrierii.
               Vine acum momentul de a ridica o intrebare: "Scribii sau scriitorii antici au scris despre tot felul de lucruri pentru a lasa posteritatii maxim de cunostinte utile. De ce nu a scris nici unul despre "scris" sau sa atribuie macar poporului din care face parte sau il admira atu-ul "inventarii" scrisului?". Era scrisul ceva atat de comun incat sa nu se gaseasca necesar sa se "vorbeasca" despre el? Credintele diferite ale majoritatii popoarelor vorbesc doar despre o carte misterioasa trimisa de catre zeul/ dumnezeul "dominant" prin care acesta isi "dona" invatatura sau isi manifesta dorinta de a fi urmata sau aplicata de catre cei care adera la acceptarea puterii sale (de fapt cu voie sau fara voie) - cu specificitatile caracteristice fiecarui popor in parte (de exemplu la popoarele semite este vorba despre tabliile cu porunci, cartea fiind scrisa de toti cei care au "asigurat" perpetuarea credintei).
             Si mai interesant este faptul ca aceasta carte din vremuri imemoriale este intotdeauna data de zeu/ dumnezeu dar este scrisa pentru perpetuare de inteleptii primelor secole ale lumii. Este bine ca se reduce aria "cautarii" noastre la cativa intelepti dar tot o singura carte va ramane (cu toate copiile de rigoare). Si oare de ce interpretarile ulterioare asupra scrisului spun ca aceasta carte era scrisa in imagini si "perpetuarea" acesteia prin scrieri repetate a dus la simplificarea si vulgarizarea simbolurilor din acea carte primara? Deci scrisul pleaca dintr-un singur loc? De unde? Ideograma?! Ea pare a fi cea mai aproapiata de notiunea de imagine, nu-i asa?
            Fizic, scrisul isi incepe drumul prin intermediul cuiva care a "primit" cartea de la o zeitate proprie. Evreii au atribuit acest "merit" lui Enoh, egiptenii lui Trismegistos, popoarele Greciei antice lui Cadmos, etc. Dar, notiunea de carte nu poate fi asociata unei stive de tablite de piatra, lut sau lemn. Cred ca este vorba despre o carte propriu-zisa, realizata din hartie sau ceva asemanator. Nu cumva altfel s-ar fi vorbit despre tablite de lut, de lemn, etc. si nu s-ar fi utilizat termenul "carte"? Ori, daca aceasta carte este "primita" de un singur individ, chiar daca este "luminat" de zeitatea "de rigoare", nu cumva poate fi asociat foarte usor cu "imprumutul" de stiinta? Pentru mine este clar ca se poate merge pana la acele consideratii legate de inexistenta gestului de partea unor zeitati si, pur si simplu, doar sa se ia in considerare simpla insusire "tehnologica" de la vecini, cu adaptarile ulterioare de rigoare. Si, sa nu uitam de termenul "carte", cine oare avea tehnologia de a realiza o carte - carte cred ca inseamna cu siguranta o suprapunere de pagini de hartie pe care sunt inscrise diferite informatii care alcatuiesc o opera completa sau, ma rog, o parte din ea? Sa fi spus cineva carte la o suprapunere de tablite de lut, la un ciorchine de papirusuri, la kilometri de inscriptii pe piele, la un templu plin de coloane (sic!!!), nu cred. Nu cumva doar cei care detineau hartia au fost singurii capabili de a realiza o carte, deci protopopulatiile zonei Chinei?!?
               Cautand sa dezvoltam analiza se poate ajunge pana la "nivelul literei". Plecand de la Cabbala (care inseamna in limba evrita "traditie") se va remarca ca literelor alfabetului li se atribuie o putere creatoare pe care omul nu o poate cunoaste. Nimeni nu le stie ordinea adevarata deoarece paragrafele Torei (legea) nu sunt indicate in adevarata lor ordine (in special din interese protective - altfel oricine le-ar citi ar putea face minuni, invia mortii, etc.) ea fiind cunoscuta doar de catre Dumnezeu. In alta carte, denumita "Bahir", scrisa ca un mindras (culegere de maxime), exista chiar o teorie a vocalelor si consoanelor in care ele capata atat valoare simbolistica cat si una intrinseca si valorizatoare asupra cuvantului. Se constituie astfel unele "rezultante" fonetice cum ar fi: vocalele din Tora lipsite de consoane pot fi comparate cu sufletul vietii si trupul oamenilor ajungand pana la a se crea corelatii de inscriptionare cu cerculete (vocale) si patrate (consoane) ajungand pana la a crea simboluri complete cum ar fi "Dumnezeu - suflet - vocala - cerc" sau "Triburi - trupuri - consoane - patrie".
            In traditia islamica, hurufitii au dezvoltat o adevarata stiinta a literelor care se bazeaza pe valoarea lor simbolica. Pentru ei numele nu este nimic altceva decat insasi esenta lucrului ce este numit, numele toate fiind cuprinse in literele discursului. Mergand mai departe se ajunge la concluzia ca intreg universul este produsul acestor litere, ele manifestandu-se doar in om.
            "Vizualizand" valoarea acordata literelor din cele mai vechi timpuri, ar fi un pacat sa nu amintim ca Dumnezeu a lasat 32 de litere din care … deoarece ... pentru ca ... s-au pierdut in oarecare masura..., regasindu-se 22 de litere in Pentateuh, 24 in Evanghelie si 28 in Coran.
           Revenind la argumentatie este necesar sa amintim de opinia sufitului Abd al-Rahman al-Bitami care sugereaza ca literele trebuie sa fie impartite in conformitate cu cele patru elemente in litere de aer, de foc, de pamant si de apa. Tinand seama de natura lor fundamentala si astrala precum si de valoarea lor numerica, literele permit sa se ajunga la niste cunoasteri ezoterice care nu sunt accesibile pe alta cale, tinand locul intr-un anume fel revelatiei pentru a da curs exploziei luminii mantuitoare ale asa-zisului "kashf" (dezvaluirea adevarurilor divine) permitand acestuia (misticului) sa perceapa lucrurile ascunse in trecut, prezent si viitor.
            Nu cumva, pana acum, am vorbit mai mult de simboluri decat de litere? Daca vom "suprapune" cele doua elemente nu cumva ajungem la... ideograma???
            Sau... se poate considera a fi o erezie daca se trage concluzia ca alfabetul este de fapt una din creatiile astronomilor/ astrologilor, o creatie necesara pentru a fixa si transmite datele necesare? Sa nu fiti siguri de asta!!! In numeroase alfabete sau grupuri de semne grafice, unele litere sau semne corespund fazelor lunii - babilonieni, greci, popoarele scandinave - dar totul poate fi pura speculatie.
            Cu toate acestea este imposibil sa nu se observa o mai mare asimilare la "problemele de religie". De exemplu, la arabi, prima litera a alfabetului este "alef", litera care are prioritate in aranjarea si combinarea celorlalte 28 de litere, numeric "alef" fiind identic cifrei "unu". Ori unitatea este si atributul lui Dumnezeu, de aceea aceasta litera figureaza la inceputul numelui lui Allah si al lui Adam, pentru ca desemneaza "toate lucrurile".
            As fi dorit sa nu amintesc de intriganta, razboinica si lenesa Europa (cu referire atat la dezvoltarea cat si utilizarea scrisului la popoarele stravechi). Desi este evident ca ele au beneficiat de scriere (imprumutata sau nu) au existat mult prea multe dogme care sa permita accesul la toata populatia si in interesul acesteia (exceptie facand grecii si latinii). De exemplu vechiul alfabet din Irlanda - Ogam - utiliza simple linii grupate pe o axa cu valoare de stalp utilizate in exclusivitate in scopuri divinatorii sau magice (fixand un blestem, o obligatie pe numele cuiva - nu numai administrativa, etc.) traditia atribuind zeului Ogme originea scrierii (aspectul sumbru al divinitatii). Interesant este faptul ca literele ogamice au fost parca special create pentru a utiliza ca suport lemnul. In acest sens se poate "cita" omonimia intre cuvantul "stiinta" si cuvantul "lemn" (pentru limba celta - nu trebuie sa pierdem din vedere faptul ca acest lucru este valabil si pentru termenii "fid" - irlandeza, "uissu"- galica, "gwydd" - galeza, "gwez/ gouez" - bretona). De altfel, primele trei litere ale alfabetului irlandez sunt "B" (beit - mesteacan), "L" (luis - ulm), "N" (nin - frasin). Interesant este faptul ca alfabetul ogamic nu a servit niciodata la transmiterea de texte sau invataturi fiind utilizat aproape exclusiv in "directii magice".
            Asemenea irlandezilor, vechii celti sau galii (care cunosteau si foloseau scrierea) aveau drept credinta faptul ca transmiterea unei traditii trebuia sa ramana vie (sa fie transmisa oral), scrierea fiind considerata a fi un ucigas al traditiei si sa se interzica utilizarea acesteia. Iata ca se ajunge la explicatia faptului ca nu exista nici un text de la aceste popoare cu exceptia unor inscriptii pe piatra (factor magic), bronz (factor militar), monede (factor financiar) care pot fi usor asimilate tentativelor magice legate de protectie, sustinere sau succes.
            Se ajunge, in urma unei mici sinteze, la ideea ca popoarele europene, asimileaza scrisul destul de coerent cu pozitionarea geografica. Plecand de la vest spre est se poate observa ca "rolul" scrierii isi schimba "accesul"... apropierea de americi il face mai util preocuparilor religioase si, odata cu inaintarea spre est, el devine din ce in ce mai util si mai accesibil maselor pierzand din semnificatia "de apartenenta" religioasa ("exceland" in aceasta socializare a lui in zonele italo - carpato - balcanice). In plus, in aceste zone, exista posibilitatea sa se poata vorbi despre aparitia scrierii fonetice, o scriere independenta ideogramei si "urmasilor" acesteia. De ce? Pare prea simplu daca vom considera ca aceste popoare doreau sa scrie ceea ce vorbesc si nu "sa reprezinte"? Eu cred ca aceasta este explicatia.
            Si, legat de scrierea fonetica, unde oare si-ar fi putut avea ea "lacasul". Daca va veti gandi bine veti vedea lucruri destul de ciudate. Plecand de la vest vom vedea ca intalnim vorbire cu baza latina (spaniola, portugheza, franceza, italiana), germanica (engleza, germana, tarile nordice), greaca, maghiara si romana cu speciile ei. Restul sunt limbi de origine cert slava, deci asiatica. Maghiara, oricare ar fi comentariile ridicate impotriva afirmatiilor noastre, se stie ca este o limba asiatica, avand la baza limba hunilor. Limba greaca are origini relativ continentale, cele mai multe dovezi lingvistice plasand dezvoltarea acestei limbi la nivel insular (Creta, Cipru, etc.) cu tenta mai mult africana. In sustinerea acestei afirmatii sta gradul de acceptare al acestei limbi de catre popoarele din zonele implicate. Astfel, aceasta limba nu a penetrat niciodata in Europa ci, pur si simplu, numai spre origini. In plus este bine sa ne amintim de comportamentul "insular" al vechilor greci, care, chiar daca se dezvoltau pe continent creau "insule" sub forma oraselor cetati. In sfarsit, poate ca ei sunt urmasii directi ai atlantilor si nu, pur si simplu, un popor insular. Incercand sa totalizam am mai ramas cu romana, limbile latine si limbile germanice.
            Despre limbile germanice nu se poate afirma ca nu sunt strict  continentale, europene. Forta si puterea acestor limbi a dainuit peste milenii, a daruit lumii nespuse valori, s-a diversificat si a cucerit lumea chiar daca inceputurile au fost "impiedicate" de forta momentului, limbile latine. Si sa nu uitam ca limbile germanice au supravietuit datorita spiritului de luptatori ai "vorbitorilor" ei si, nicidecum, datorita vreunei valori initiale (culturale, religioase, etc.).
           Limbile latine?!? Cumplita incercare pentru cel care vrea sa demonstreze ceva... Dar... Ne vom baza pe fapte. Care este limba cea mai latina a momentului, in afara limbii latine propriu-zise? Oricare cunoscator va raspunde ca limba romana. Nestiutorii se vor incurca intre italiana (ca acolo era Roma, erau latinii s.a.), franceza, spaniola, portugheza, fiecare dupa interese. Aflati ca nu este asa. Limba italiana are un procent de latinitate sub 50 %, franceza, spaniola si portugheza sub 40 %, asemenea celorlalte limbi latine, mai putin romana care are un procent de peste 70 %. Deci?!?
            Pelasgii, apoi majoritatea tracilor dintre care cei mai cunoscuti fiind daco-getii, ei sunt vorbitorii de limba latina. Se va afirma ca nu exista dovezi in acest sens. Afirma vreun istoric faptul ca limba geto-dacilor era limba cutare, zamolxiana, sau alta oarecare? Sau, mai in avantajul lor, ca tracii (pelasgii) vorbeau limbi diferite?!? Nu, vine raspunsul nostru. Atunci, de ce nu exista inscriptii, daca ei cunosteau scrisul? Pentru ca scriau in limba latina si cuceritorii romani au fost nevoiti sa distruga orice inscriptie care ar fi "indus in eroare" sau ar fi atras furia impotriva Romei (stim acest lucru de la marele efort de a sterge amintirea Cartaginei din memoria lumii). Bine, dar Roma a stapanit doar o treime din Dacia, vine "contra" altora... Oare maghiarii, care au stapanit o alta treime, ar fi procedat altfel decat romanii? In dorinta lor de a se razbuna pe cei care l-au oprit pe marele Atilla (fara a lua in calcul bataia de joc la adresa lui) si, mai ales in intentia de a demonstra ca este vorba despre un teritoriu parasit, nu cumva au fost mai metodici decat Papa? Si, in final, ce oare se poate comenta la adresa moldovenilor, care nu au fost cuceriti, stapaniti sau altele asemenea si, culmea, vorbesc limba latina, pardon, romana. Varianta altor demonstratori legata de exterminarea dacilor sau altele asemenea pica tocmai deoarece o treime din Dacia a fost cucerita, restul avand o dezvoltare libera. Deci... Sa creada cine vrea ce va vrea dar adevarul de netagaduit este ca limba latina este limba dacilor si lumea antica a apartinut mai intai pelasgilor (dacilor), apoi Romei.
            Of, chiar si aici apar comentarii legate de "marele" Alexandru Macedon (vine intrebarea unor prieteni de "spita" greceasca)?!? A trecut el prin partile germanilor sau a Dacilor? Convingeti-va si singuri ca nu este asa, ca nu era vorba despre un teritoriu parasit si altele asemenea! Si, apropos, nu uitati nici o clipa de faptul ca, dintotdeauna (cel putin pana la "marele" Traian) teritoriul dacic era deosebit de cunoscut prin bogatiile sale, fie reprezentate numai de aur si argint (deci, mierea pentru muste era la vedere). Strategic vorbind, de ce si-ar fi facut plinul cu provizii gratis si usor de cules?!?
            Si, revenind la scrisul nostru, pe teritoriu tarii noastre a fost descoperita cea mai veche inscriptie cuneiforma, foarte asemanatoare cu prolimbile germanice sau celte, datata cu peste 1.000 de ani inaintea celei sumeriene. Din acest motiv suntem siguri sa afirmam (chiar fara dovezile atat de solicitate de cei "nedreptatiti") ca in zona Chinei apare scrierea ideogramica iar in arcul carpatic apare scrierea fonetica (ceva mai tarziu fata de ideograma). Restul nu este altceva decat un continuu amestec datorat valurilor zbuciumate ale istoriei.
            Deci, scrisul, litera, sau cum credeti de cuviinta poate fi asociat la orice de catre oricine incearca o cat de mica analiza. Parerea noastra este ca scrisul este ceva necesar exprimarii vietii de zi cu zi, viata care cuprinde tot ceea ce facem precum si tot ceea ce conceptualizam, este asemenea unei unelte create de om pentru ca avea nevoie de ea pentru ceva. Oare incercarile de a "naste" asocieri nu sunt sortite comunului si efortului de abstractizare?!?
            Pentru a nu plictisi si dorind sa finalizam aceasta argumentare vom aminti tuturor ca tiparul este o inventie chineza si nu apartine lui Gutenberg. Daca se va face o analogie temporala din care se va deduce ca au trebuit sa treaca 5.500 de ani ca scrisul sa fie tiparit acest lucru induce ideea ca in China antica scrisul a aparut acum 7.500 de ani (cel putin). Deci, cea mai favorabila concluzie ar fi ca, acolo, in China, s-a inventat scrisul, Europa contribuind cu o scriere fonetica mai mult sau mai putin asimilabila "primei scrieri". De acolo, din zona Chinei, a inceput scrisul lungul drum catre toti pamantenii si, totodata, lunga sa transformare spre alfabetele si scrierile din ziua de azi... Si, din Dacia (nu ma refer aici la modelul 1300 ci la vechiul teritoriu istoric) a plecat vorbirea fonetica si apoi scrisul "de rigoare".
            De ce sa credem toate acestea? Marile aglomerari umane, scrisul, primele idei filozofice, primele observatii astronomice, etc. vin de acolo (intr-o pondere acceptabila cu zona europeana si privind strict din directia interpretarilor incipiente, de la care s-a pornit cu rafinarea si "innobilarea" acumularilor initiale cu caracter stiintific). Exista si "dezvoltari" locale ale acestor concepte dar, evident, ele au mers pe drumul omogenizarilor permanente, a cresterii eficientei de exprimare/ exploatare a ceea ce era detinut de fiecare in parte.
            De ce plateste cel care a facut toate acestea - omul Asiei indepartate precum si omul Europei ancestrale? Pentru istoria sa mult prea zbuciumata si pentru interesele mult amplificate ale cultului puterii din zonele/ populatiile "inventive", pentru cruzimea "desavarsita" dovedita de-a lungul mileniilor de catre acestia. Totul era foarte bine coordonat si controlat de catre factorii puterii (cu toate ca in Europa se poate afirma ca masele se grupau in jurul liderilor care demonstrau ceva in mod deosebit sau ca aici apare pentru prima data manifestarea democratica sub formele sale incipiente).
            Care au fost avantajele sistemului social din China fata de cel din Europa? In primul rand bunastarea a fost "perceputa" cu mult inaintea altor popoare fapt ce a indus dezvoltarea diferitelor structuri care au avut ca principala ocupatie cercetarea si studiul (tehnic sau religios). In scurt timp, sau poate in acelasi timp, a aparut scrisul care a "sustinut" valul acumularilor, organizarii si dezvoltarii. Nu se poate sa nu luam in calcul istoria destul de zbuciumata a teritoriilor acelea dar, la fel, nu este posibil sa nu sesizam o stabilitate mult mai ridicata decat a altor popoare, fapt ce a facut ca aici sa apara majoritatea conceptelor primare de viata organizata precum si primele concepte de intuire a evolutiei umane, de la individ la o masa mai mare de indivizi.

Ultima modificare: 25 Decembrie 2003.