|
|
|
Evul Mediu.
"Clocotitorul" Ev Mediu este un fel de moment al sedimenarii numeroaselor
"mirodenii" ale vietii umane amestecate prea brutal in ceasca de ceai a
evolutiei. El vine cu o forta deseori destructiva datorita incisivitatii
si intentiei de a stapani totul cat mai concret pe fondul destabilizarii
conceptuale generale chiar daca exista suportul calitativ al unor oameni
a caror valoare se poate spune ca astazi nu mai poate fi intalnita. In
plus el este momentul in care utilizarea tiparului se generalizeaza si
permite explozia numita de istorici "Renasterea" cu tot ceea ce a lasat
ea posteritatii dar si momentul in care religia impusa este obligata sa
recunosca puterea maselor si necesitatea de a se conforma principiului
de transmitere al valorilor reale.
Si vom incepe prin a aminti de Cecco D'Ascoli, profesor de astrologie si
astrologul Ducelui de Florenta care a fost ars pe rug deoarece a predat
faptul ca istoria lui Iisus are o baza real astrologica (fiecare stiinta
cu martirii ei). Intr-o perioada relativ consecutiva, Abu Zaid Abdel Rahman
Ibn Khaldun (1332 – 1406), marele istoric al lumii arabe scrie “Kitab al
Ibar”. In aceasta monumentala lucrare el prefigureaza tema socializarii,
societatea umana fondandu-se pe instinctul de grup (acabiyya), urmand o
evolutie ciclica asemenea organismelor vii. In plus el afirma ca “Omul
insusi este copilul obisnuintelor si obiceiurilor sale si nu copilul naturii
si temperamentului sau”. Stupida asemanare cu "invataturile" astrologice
de origine chineza si/ sau cu cele ale zodiacului arab, nu-i asa?
Urmeaza Chaucer, primul mare poet britanic, care foloseste referinte astrologice
in lucrarile din jurul anului 1.375 d.Hr., apoi "Cartea Orelor" publicata
in Franta (1.400 d.Hr.), plina de imagini/ ilustratii astrologice cu toate
ca este dedicata roialitatii si aristocratiei, care a cunoscut o raspandire
larga datorita continutului plin de astrologie, cea mai celebra versiune
a acesteia fiind "Tres Riches Haures" scrisa de Limburgs. In 1.431 apare
"Amicus Medicorum" scrisa de Jean Ganivet care devine o referinta standard
pentru medicii urmatoarelor doua secole in ceea ce priveste diagnosticarea
si vindecarea bolilor prin intermediul astrologiei, in 1.437 la Universitatea
din Paris se preda legatura de sange pe baza elementelor zodiacale pentru
ca in 1.450 sa apare referinte legate de mari astrologi cum al fi Charles
al V-lea al Frantei si papa Sixtus al IV-lea. Tot acum, prin intermediul
scrierilor lui Oresme, cercetatori ca Peter D'Ailly si Jean Gerson arata
ca astrologia este asemenea celorlalte stiinte. In 1.474, Regiomantanus
(Johan Muller) printeaza la Nuremberg si in Venetia cartea de referinta
"Primele efemeride al celui de-al 32-lea an al viitorului", care induce
aparitia consemnarilor faimosului Lorenzo Medici cu privire la utilizarea
astrologilor (1.475).
Trebuie sa amintim aici si de Niccolo Machiavelli (1469 – 1527) care, sub
"imperiul" vietii instabile si a dezvoltarii fara precedent a manifestarilor
superstitioase, fara a mai lua in considerare implicarea sa in viata politica,
a utilizat primul termenul de opinie publica (in sensul modern al acestuia),
descriind influenta acesteia asupra lumii politice. In plus el pledeaza
pentru manipularea comportamentala a oamenilor ca alternativa la conducerea
prin forta – de aici utilizarea termenului de “machiavelism” ca atitudine
care descrie tendinta de a manipula comportamentul altora in vederea atingerii
scopurilor proprii. El va continua traditia pesimista afirmand “oamenii
sunt rai si intotdeauna gata sa isi afiseze natura vicioasa”.
Trebuie subliniat ca perioada acestui secol este momentul aparitiei si
raspandirii tiparului, prin intermediul lui Gutemberg, care permite ca
inregistrarile si scrierile astrologice "stocate" in manastiri, librarii
sau asezaminte nobiliare sau regale sa fie "eliberate" catre studiul de
masa prin distributia pe intreg teritoriul Europei, astrologia urmand sa
fie studiata in si mai multe universitati. Acest avant al scrierilor, studiului,
s.a. astrologice induc consemnari care atesta cresterea masiva a "utilizarii"
astrologilor la marile curti europene (Franta, Anglia, Italia, Austria,
etc.). Putem aminti de Luc Gauric, care servea papei Julius al II-lea,
Leo al X-lea, Clement al VII-lea si Paul al III-lea. Sub papa Leo al X-lea,
Vaticanul promoveaza cercetarea si intruirea astrologica. Acest lucru este
confirmat si de utilizarea temelor astrologice la vitraliile din catedrale,
pe fatadele cladirilor publice, pe fresce si in arta.
Urmatorul secol il putem incepe cu perioada din jurul anului 1.500 cand
Leonardo Da Vinci deseneaza ilustratii asociind simboluri astrologice diferitelor
parti ale trupului si vietii terestre in lucrarile "Omul Zodiac" si manuscrisul
"Omul si sfera". In 1.508, Luca Gaurico, autorul lucrarii "Tractatus Astrologicus"
publica "Oratio de inventoribus" si "Astrologiae Laudibus" in care naste
resorturile juridice de aparare ale astrologiei. In 1.510, Lucretia Borgia
exploreaza filozofia astrologica prin intermediul astrologilor tatalui
ei, papa Alexander al VI-lea. In 1.520, artistul german Beham realizeaza
gravuri care arata functiile planetei, bineinteles avand la baza o serie
din lucrarile astrologice ale vremii. In 1.530, fizicianul elvetian Paracelsus
uzeaza de astrologie pentru a intelege mintea sau psihicul uman. In 1.543,
Copernicus isi prezinta teoria prin care afirma ca Pamantul se invarte
in jurul Soarelui, lucrare care va fi plasata in "Indexul Papal al cartilor
interzise" pana in anul 1.835.
Dar, in 1.545, Conciliul din Trent, hotaraste ca biserica sa condamne juridic
astrologia. Acest lucru releva faptul va biserica se simtea amenintata
de reactiile nascute de astrologie (care are la baza astronomia, cel putin
pentru europeni), care "rupea" omul de la controlul strict al bisericii
(care se dorea a fi legat atat de trecut cat si de viitor) justificand
si eforturile de "stabilizare" juridica ale acestei "asa-zise stiinte".
Bineinteles ca efortul bisericii nu mai avea cum sa aiba rezultate permitand
doar practicarea micilor vendette de catre clerici. In acest sens sta dovada
anul 1.550 in care Catherina de Medici consulta fara oprelisti astrologii
faimosi ai vremii dintre care putem aminti de Gauric, Ruggieri si Nostradamus
si, in anul 1.552, Martin Luther sustine astrologia realizand o prefata
la lucrarea marelui astrolog Johannes Lichtenberger. Urmeaza anul 1.555,
cand Nostradamus publica "Cele 7 centurii", pe cand lucreaza la curtea
lui Henric al II-lea unde publica almanahuri.
Incapacitatea bisericii de a mai controla acest fenomen este confirmata
si de comentariile scrise la "Tetrabiblos" (1.560) de catre Girolamo Cardano,
filozof, matematician de geniu (dar si astrolog), de atestarea in 1.570
a astrologului John Dee la curtea reginei Elisabeta I (care va ajuta la
aranjarea calendarului gregorian in 1.583 chiar daca se ocupa, printre
altele, si de alchimie si magie).
Bineinteles ca exista elemente care confirma si unele din temerile bisericii
referitoare la supralicitarea si bagatelizarea si compromiterea grava a
cunostintelor astrologice de catre amatori sau oportunisti. In acest sens
putem cita anul 1.574 cand Tycho Brahe, celebru astronom cunoscut pentru
descoperirile sale in domeniul astronomiei observationale (in 1.585 el
publica cel mai corect catalog stelar al vremii), condamna astrologii frivoli.
Cel putin, din punctul nostru de vedere, si nu numai, este evident ca trebuia
sa se ajunga aici deoarece astrologia este legata fortat de astre, aceasta
fiind cauza pentru care se ajunge deseori la eroare, frivolitate si, mai
mult sau mai putin manipulare, realitatea sustinandu-se doar pe elementul
om, intuitie si interactiuni de grup.
Trecerea catre secolul urmator o putem face prin intermediul lui Thomas
Hobbes (1588 – 1679) care analizeaza dimensiunile psihosociale ale conflictelor,
dominatiei si supunerii, precum si ale insecuritatii (in lucrari care nu
au nici o legatura la astrologie dar care confera un curs de evolutie al
sociologiei si releva preocuparile vremii legate de reactiile sociale si
posibilitatea de a reactiona in conditiile date de aceasta). El descrie
starea naturala a omului ca fiind un razboi al tuturor impotriva tuturor,
statul nascandu-se in urma unei intelegeri pentru a pune capat acestei
lupte (principiul contratualismului). In plus el descrie paradoxul puterii:
“Oamenii au o inclinatie generala, o dorinta perpetua si febrila de putere
care nu se sfarseste decat odata cu moartea. Combativitatea la oameni nu
este innascuta ci dobandita prin ratiune, care le dicteaza ca este rational
doar ceea ce aproba cel puternic”.
Secolul XVII este plin de evenimente atat din punct de vedere al astrologiei
cat si al al stiintelor, istoriei, s.a. Vom incepe prin a aminti de Shakespeare
care, prin opera sa, ajuta la promovarea astrologiei peste secole prin
inserarea de elemente ale acesteia in aproape toate lucrarile sale. In
paralel, Tommaso Campanella scrie 6 carti de astrologie in acord cu preceptele
teologice ale bisericii. Bineinteles ca dezechilibrele de perceptie incep
sa se manifeste din ce in ce mai pregnant si, in acest sens, vom aminti
de Francis Bacon care ataca personal astrologia (cu toate ca este de acord
cu astrologia divinatorie cu incidenta populara) iar Richard Burton priveste
astrologia ca pe o boala a mintii.
In 1.610, Kepler certifica faptul ca planetele se misca in jurul Soarelui
dupa o orbita eliptica, descoperind cele trei legi ale miscarii planetare
care ii poarta numele. De ce amintim de el?!? Este mai putin cunoscut faptul
ca Kepler era un puternic astrolog mistic si care scrie "Muzica Sferelor"
in incercarea sa de a lega miscarea planetelor de un ansamblu solid de
sfere. In paralel, in 1.613, Galileo sustine prin scrisorile sale teoria
heliocentrismului dar si preocuparile astrologice (pentru care isi va da
viata pe rug in 1.632).
Incercand sa dam un contur final al acestei analize a Evului Mediu vom
face o trecere in revista a celor mai importante persoane, evenimente,
etc., astfel incat sa ajungem rapid la perioada moderna.
In 1640, Morin de Villefranche este mentionat a fi cel mai mare astrolog
al timpului sau servind cardinalului Richelieu si apoi lui Mazarin. In
1645 apar mentiuni care atesta lui Nicholas Culpepper practica medicinei
si a utilizarii astrologice a ierburilor (mentiuni care apar in multe din
scrierile vremii). In 1650, William Lilly scrie "Astrologia crestina" care
devine o lucrare de referinta pentru toti astrologii vremii. Faima acestuia
se datoreaza in special faptului ca, in 1644 publica un almanah profetic
care prezice marea molima din Londra anului 1665 si marele incendiu din
1666. Tot in aceasta perioada, Elias Ashmole, mostenitorul bibliotecii
lui William Lilly publica toate lucrarile acestuia si sustine cu tot ce
ii sta in putinta functionarea Clubului Astrologic din Londra. Apoi, Placidus
de Tito fixeaza sistemul caselor din zodiacul de tip european contribuind
si mai mult la confirmarea astrologiei europene si, indirect, la succesul
lucrarii "Collectio Geniturarum" scrisa de John Gadbury in 1662 si care
este reprezentata de o colectie de 150 de horoscopuri.
In paralel, Francois La Rochefaucauld (1613 – 1680) intuieste sistemul
rol-status-urilor sociale: “In toate profesiunile fiecare isi asigura un
anumit obraz si o anumita infatisare pentru a parea ceea ce vrea sa para
in ochii celorlalti”, ajutand cu teoriile astfel dezvoltate fixarea si
confirmarea multor concepte astrologice. In plus, Blaise Pascal (1623 –
1662) proclama superioritatea omului asupra naturii. “Omul nu este decat
o trestie din cele mai slabe ale naturii, dar este o trestie cugetatoare.”.
“Nu este nevoie ca intreg universul sa se inarmeze pentru a-l strivi. Un
abur, o picatura de apa sunt de ajuns pentru a-l ucide. Dar daca universul
l-ar strivi omul ar fi totusi mult mai nobil deoarece el isi da seama ca
moare pe cand universul nu stie nimic despre avantajul sau.” Tot el a formulat
si celebrul pariu cu privire la credintele religioase: “Daca Dumnezeu nu
exista nu pierdem nimic iar daca exista castigam totul.”. El va atrage
atentia asupra relativitatii normelor morale si juridice, gandirea sa influentand
existentialismul contemporan si, prin aceasta, conceptia psihosociologice
despre relatia individ/ societate.
Baruch Spinoza (1637 – 1677) a teoretizat ceea ce antichitatea si ganditorii
epocii sale oferisera pana atunci, dand tenta gandirii sale in directia
cunoasterii omului (o forma de psihologie a relatiilor interumane intr-o
forma incipienta) cu un accent semnificativ pus pe perceptia sociala si
Jean de Bruyere (1645 – 1696) pune accentul pe comportamentele sociale
intr-un efort care se concentreaza in observatii psihosociologice minutioase
si elaborate. El indeamna asemenea lui Spinoza: “Sa nu ne infuriem asupra
oamenilor vazandu-le asprimea, nerecunostinta, nedreptatea, trufia, iubirea
fata de ei insisi si uitarea fata de altii. Asa sunt ei facuti, asa este
firea lor. Este ca si cand nu ai suporta faptul ca piatra cade si flacara
se inalta.”.
Pana in 2000 mai este destul dar... timpul nostru este limitat. Tinem legatura
si veti citi si restul.
Oricum, pe aceasta cale, tin sa va anunt ca, odata cu achizitia, prelucrarea,
sintetizarea si "armonizarea" de noi documentatii, se poate schimba si
continutul, forma, etc. al "sectiunilor" anterioare. Multumesc pentru intelegerea
voastra... dar nu si pentru altceva!
 |
|