Rememorarea progresului antic.

         In mod cert astronomia a fost stiinta care a avut radacini adanci in constiinta omului acelor vremuri (plin de incertitudini, moarte, nevoi) si, destul de probabil, a fost unul din factorii care au contribuit la o mai buna si eficienta derulare a evenimentelor societatii (din punct de vedere agricol, in special).
            La fel de cert este si faptul ca vechii magi nu au pierdut din puterea care o aveau ci au procedat la adaptare si la marirea acuratetii studiului/ observatiei pentru a evita pierderea puterii detinute sau, mai rau, decapitarea sau alte pedepse cu consecinte mult mai grave. Profitand de suportul uman imens pus la dispozitie de aceasta zona demografica astrologii vechii Chine au procedat la "redactarea" primei forme de predictie a viitorului unuia sau mai multor oameni sub forma zodiacului chinezesc.
            De ce oare au facut asta, vine intrebarea oricui? Cati din noi pot afirma ca nu au intuit ceva anume de-a lungul vietii? Eu cred ca nici unul dintre noi. Toti avem puterea clarviziunii (sau, pentru cei contra acestei idei, toti avem puterea de a calcula corect si eficient variantele viitorului/ gesturilor de viitor, consecintelor de viitor) mai mult sau mai putin manifesta. Si, asa cum se stie, odata ce s-a dus vestea ca cineva stie, poate sau altele asemenea, sa vada in viitor el incepe sa fie asaltat imediat de catre cei doritori sa stie, si nu sunt putini. Faima acestuia creste din ce in ce mai mult, ajunge la potentatii locului si... acesta ajunge celebru (cel putin in acele vremuri tulburi acesti oameni puteau ajunge foarte usor pimul sfetnic al sefului/ imparatului/ etc.). Daca greseste dupa aceea este mai putin important, deoarece, decapitat sau nu de catre sef/ imparat, acesta va avea o persoana care sa il inlocuiasca si totul sa mearga inainte fara schimbari prea mari. Cert este ca si in zilele noastre se procedeaza la fel, mai mult sau mai putin constient sau recunoscut. Dar sa revenim la "ale noastre"!
            Bineinteles ca suportul uman a orientat efortul astrologilor chinezi in directia omului, cu substraturile sale psihologice si potentialele evenimente care le poate trai acesta (aproximativ tot din acest punct de vedere). Nu se stie daca prima simbolistica asociata a fost una animaliera dar acest lucru este deosebit de puternic datorita legaturilor stranse cu natura ale omului stravechi. Este binecunoscut ca vechiul om se reprezenta mai putin pe sine ca "prim plan" si mai mult reprezenta animalele cu care avea de a face in cazul ritualului vanatorii, protectiei de pradatori sau altele asemenea. Deci, ritualurile au inceput sa lase urme adanci in constiinta omului tocmai pe tema animaliera. De aici au aparut conceptele "puternic ca un urs", "mandru ca un leu", "siret ca o vulpe" sau altele asemenea. Se mai poate comenta ca nu exista o legatura stransa intre aceste elemente? Poate afirma cineva ca totul pleaca de la pildele numite de noi curent "fabule"? Nu cred?
            Astfel, simbolistica asociata a fost una animaliera. Timpul a trecut si interesele "puternicilor" vremii au dat tenta lor zoologica fiecarui simbol. Astfel, in vechea China, in special datorita unei vechi legende care atribuia 12 simboluri date de Buddha in semn de respect fata de primele 12 animale care au venit la chemarea sa de adio cand a parasit pamantul, s-a ajuns la simbolurile animaliere cunoscute si azi. Pentru cei care nu cred este bine sa amintim ca Buddha este un concept care a aparut mult dupa aparitia zodiacului (cel putin asa cum afirmam noi)... Corect. Problema este ca nu era nici o problema ca perpetuarea unei legende sa se imbine cu elementele religioase mai ales pentru a "certifica" adevarurile religioase (fara a comenta valoarea acestora). In acest sens se poate aminti de faptul ca relativ toate marile mituri ale pamantului, indiferent de zona de emisie/ transmisie, sunt relativ identice. In acest sens putem aminti doar de asemanarea izbitoare intre legenda lui Ghilgamesh si potopul biblic al semitilor, fara a mai pierde timpul cu cautarea altor similaritati. De ce?!? Este vorba despre ceva care a marcat "memoria" oamenilor si care era un suport deosebit de util pentru propulsarea si atestarea unei religii oarecare. Deci, zodiacul pare sa fie o dovada destul de certa pentru a fi... implicata in religiile de tot felul.
            Si, inca ceva... Atentie, nu trebuie sa se inteleaga ca se face aici afirmatia ca astrologia ar avea "licenta" asiatica. Fiecare grupare umana, indiferent de plasamentul geografic a avut forma sa de "studiu" astrologic/ astronomic dar, aici, in zona Chinei, aceasta preocupare a avut pentru prima data un caracter generalizat si organizat. In plus nu trebuie uitat de faptul ca astrologie inseamna studiul viitorului prin intermediul astrelor, elemente "ramase" definitorii doar in zodiacul european. Alte popoare au consemnat cele mai bune momente agricole, cele mai bune perioada de vanatoare, etc. fara a merge la abstractizari eficiente si sistematizate legate de intuirea viitorului unui individ sau al unei mase de indivizi dar, cu timpul, s-au restrans la, cel mult, a aminti de astre. Deci, in aceste cazuri se mai poate vorbi doar despre zodiace si nu despre astrologie. Dar cele mai vechi relatii "zodiacale" sunt in zona Chinei. De altfel, cine poate contesta ca, si in vremurile noastre, popoarele zonei Chinei nu sunt cele mai superstitioase din cate au existat, exista si vor exista pe Terra? Sau poate "virusul superstitiei" va cuprinde si religioasele popoare care, la acest moment... poate ca nu trebuie sa mai fac vreo afirmatie?!?
            Din punct de vedere arheologic afirmatiile de mai sus sunt probate fie evident fie destul de intepretativ. In conformitate cu unele vestigii arheologice studiul ciclurilor lunare este plasat "inainte" de 30.000 i.Ch., in perioada paleolitica (sau descoperit oase de mamut din era glaciara care au gravate ciclurile lunare - cultura de Cro-Magnon - in conformitate cu Julia Parker). Dar calitatea slaba a "suportului" pe care sunt gravate acestea a indus plasamentului acestor relicve arheologice intr-o zona deosebit de contestata.

Undeva, in jurul anilor 10.000 i.Ch. apare o prima dovada reala, palpabila, a insemnarilor astrologice si sau astronomice - fara a se putea preciza in mod cert. Este vorba despre partea superioara a craniului unui mamut (!!!) unde se gasesc gravate doua coloane a cate sase semne (douasprezece in total) care se atribuie a fi ideogramele primare ale celor douasprezece zodii sau luni, in directa relatie cu alte cateva semne plasate in sensul de scriere tipic populatiilor chizeze in stanga coloanelor principale. Aceasta similitudine de "acceptie" a douasprezece perioade anuale "de baza" se pare ca isi are radacinile in vremuri mult mai inaintate decat s-ar fi crezut.          De fapt, aici, credem ca este necesar sa se faca corelarea reala cu cele 12 luni ale anului, fapt preluat cu destula usurinta de astrologii vremii pentru a da nastere simbolurilor zodiacului. De retinut ca anul chinez are 12 luni din vremuri imemoriale pe cand prima atestare arheologica apare in jurul anilor 4.040 i.Ch. In Egiptul antic (anul are 12 luni a 30 zile, totalizand 360 zile - intr-o similitudine totala cu mult mai vechiul an chinez (chiar daca acesta are prima atestare in jurul anilor 2.636 i.Ch. pe vremea legendarului imparat Huang Di). Apoi, fara a mai detalia, calendarele dacice, mesopotamiene... ce mai incoace, incolo, toate, absolut toate, pleaca de la aceste 360 de zile de baza cu foarte mici diferente.

            Si apropo de vechiul an astronomic nu se poate sa nu se observe ca "roata zodiacului" este de fapt roata observatorului astronomic impartita in 360 subdiviziuni reprezentand zilele unui an, si 12 diviziuni reprezentand lunile si, normal, zodiile asa cum nu se poate sa nu se observe ca cele 360 de grade ale cercului (figura geometrica) sunt de fapt zilele anului "omologate" a fi drept gradele cercului.
            Intr-un fel de comentariu suplimentar este bine sa amintim scepticilor ca termenul "an" provine din latinescul "annus" sau "anus" care are intelesul de "inel"/ "cerc". Uroborosul grecilor are forma unui sarpe care isi musca propria coada, imagine generala ducand cu gandul... tot la cerc. Ar mai fi cazul sa ne gandim la faptul ca anul simbolizeaza masura unui proces ciclic complet?
            Daca vom merge mai departe se poate intui ca toate elementele de subdiviziune ale anului sunt asimilate subdiviziunilor cercului, sub forma a diferite perioade, functie de forma de calendar acceptata (egiptean, grec, aztec, roman, masonic, revolutionar, chinez, musulman, gregorian, pozitivist, etc.). Daca vom face o scurta "incursiune" in aceste calendare vom sesiza ca oamenii au cautat in permanenta sa isi fixeze niste repere legandu-se in primul rand de elementele naturale si, in primul rand de soare si luna (originea astrala).
            Lipsa unor instrumente cu adevarat precise nu a fost o piedica in perceptie, nu-i asa? Egiptenii aveau un an de 365 zile care era grupat intr-o perioada de 360 de zile (cu trei anotimpuri impartite in trei decade) cu un supliment de 5 zile aditionale numite "epagomene", chinezii aveau un an de 360 de zile (impartit in patru anotimpuri cu 3 decade fiecare), etc. Exista oare ceva legaturi intre calendarul egiptean si cel aztec?!? Mayasii (ca si celelalte populatii ale continentului american) utilizau doua forme de calendar, unul civil de 360 de zile plus un supliment de 5 zile si un calendar religios grupat in 18 luni a cate 20 de zile cu un supliment de 5 zile asa zis "nefaste". Ciudate similaritati, nu-i asa? Daca vom merge mai departe se va vedea ca si alte civilizatii/ populatii au avut parte de calendarele "duble". Vechii evrei foloseau un calendar lunar ("yerah" = luna calendaristica provine de la "yereah" = astru lunar) imitat dupa cel al fenicienilor cu toate ca se poate afirma cu siguranta ca ciclul solar sta la baza calendarului din perioada biblica. Studiile au confirmat ca aceasta suprapunere de utilizare (lunara si solara) se datoreaza faptului ca inainte de exod ei "mergeau" dupa calendarul solar egiptean (dupa care tineau anotimpurile si perioada anului), dupa exod ei "adoptand" calendarul lunar (dupa care tineau lunile calendaristice) - exista si teorii care afirma ca ei ar fi adoptat calendarul caldeean care era unul mixt, lunar si solar.
            Oare dupa aceasta scurta incursiune in an, calendare si altele asemenea mai este nevoie sa demonstram ca la baza sta cercul de 360 de grade impartit in 12 diviziuni format in "observatoarele astronomice" ale vremii? Dar... de ce 12 si nu patru sau doua, in functie de anotimpurile existente in diversele zone geografice unde se 'tineau" diferitele tipuri de calendare? Este o intrebare la care se poate raspunde numai pe baza intuitiei? Nu cumva soarele si luna ne dau raspunsul? Sau vechile legende zodiacale (observati ca nu folosesc termenul de astrologice)... Oricum ar fi... nu apare nici macar un singur astru "suplimentar" din toate cele "legate" de astrologia europeana moderna.
            Continuand seria similaritatilor trebuie sa amintim de zigurratele mesopotamiene care sunt primele dovezi atestate a fi observatoare astronomice componente intr-o structura organizata. Acestea au dus la primele consemnari (atestate) pe tablite de lut ale ciclurilor soarelui si lunii si mai ales ale primelor cinci planete vizibile - toate acestea precum si multe alte observatii au fost incluse in vestitele biblioteci sumeriene pentru a se afla la dispozitia oricui. Din multe puncte de vedere aceste elemente au facut multi autori sa asigure Mesopotamiei originea astronomiei si/ sau astrologiei uitand ca in Egipt aceasta stiinta era cu mult inaintea cunostiintelor acumulate intre Tigru si Eufrat (teritoriul actual al Iraq-ului) fara a lua in calcul si cunostiintele altor popoare in jurul anilor 4.000 i.Ch. Si pentru a fi si mai suparati pe vesnica tactica a atribuirii, a licentei, oare este de bun simt sa continuam sa credem ca sistemul hexazecimal este o inventie babiloneana?
            Bineinteles ca incepand cu aceasta data (4.000 i.Ch.) se poate vorbi despre valul atestarilor de tip arheologic dar si de cresterea posibilitatilor de "interpretare intuitiva" a datelor existente deoarece incep sa existe inregistrari scrise sistematice fie macar din punct de vedere al mentinerii modei "consemnarilor". Astfel, din mai multe puncte de vedere se pot aminti (data) aici anii 3.761 i.Ch. care reprezinta momentul primei zile a calendarului evreu, cu vestigii datate in jurul anilor 3.500 i.Ch. Incepand cu aceasta perioada se poate vorbi de atestarea observatiilor astronomice sistematice precum si "impamantenirea" sistemului numeric hexazecimal (bazat pe numerele 6 si 12) precum si "varful" observatiilor astronomice, dezvoltarea calendarului de 365 de zile la egipteni (tot in jurul anilor 3.500 i.Ch.). In ultima instanta se poate aminti ca piramida lui Khufu (2.700 i.Ch.) a fost construita in corelatie cu o multitudine de factori astronomici marcand startul erei piramidelor ridicate in functie de acesti factori.
            Un alt punct de referinta este reprezentat de tabelele lui Sargon din Akkad datate in jurul anilor 2.350 i.Ch.. Acestea dau detalii importante in ceea ce priveste obiectul principal al observatiilor astronomice. Pe langa functia de mentinere a "curgerii" anului si a "vizualizarii" de semne ce dau startul lucrarilor agricole, perioadelor optime de comert pentru caravane si altele asemenea ei au inregistrat foarte multe date cu privire la eclipsele solare si cele lunare. Preotii astronomi/ astrologi au privit aceste evenimente cu un respect deosebit, calculele lor avand una din cele mai bune precizii ale vremii (acuratete de minute de grad). Ceea ce este mai interesant este faptul ca ei "explica" vechile credinte legate de faptul ca soarele si luna au o mare influenta in ceea ce priveste viata umana, confirmand continuitatea ideilor omului erei glaciare si realizand "legaturile" cu astrologia europeana axata pe studiul astrelor.
            O alta caracteristica de baza a acestor insemnari akkadiene este cea legata de faptul ca ei "recunosc" ca au transcris o mare parte a textelor de la sumerieni confirmand migratia sau "imprumutul" datelor din est spre vest. Ca o suplimentare ei dau informatii asupra "stapanirii" de informatii destul de precise in ceea ce privesc toate planetele de la Soare pana la Saturn. Unul din elementele amuzante pentru noi (cei cu acces destul de nelimitat la informatii) este faptul ca ei fac grave erori de interpretare intre informatiile astronomice (legate de astre) si cele astrologice (ce pot fi atribuite zodiacului - astrologiei) tocmai datorita uzului curent in astrologia locala a astrelor, in realizarea prezicerilor, etc..
            Este evident ca aceasta confuzie datorata confluentei civilizatiilor (sau dorintei de a fi cat mai bine informati) sta la baza dezvoltarii astrologiei europene centrata in jurul evolutiei si mai ales influentelor pe care le pot avea astrele ceresti asupra destinelor umane. Sargon a realizat o acumulare a inregistrarilor astronomice/ astrologice ale erei sale in 70 de tabele in care a inclus si interpretarile si cunostiintele sale realizand o compilatie cunoscuta sub numele "Namman-Bel" (2.300 i.Ch.) care, in conformitate cu Seneca, a fost tradusa in jurul anului 280 i.Ch. de catre un preot chaldeean pe nume Berosus pentru greci in enorma lucrare numita "Babilonica" (acest fapt confirma inca odata o migratie a informatiilor astrologice de baza de la est spre vest).
            In 2.000 i.Ch. Babylonul va "inlocui" Sumeria si va veni cu introducerea semnelor zodiacale precum si cu calcule si cunostinte mult ridicate calitativ. Acest lucru este semnificativ nu printr-o inovatie (multi atribuind acestui moment inventarea zodiacului) deoarece zodiacele erau prezente la majoritatea popoarelor sub diverse forme ci prin alte doua elemente. Primul este legat de faptul ca se generaliza pe o arie de teritoriu foarte mare o forma unica "de lucru" in astrologie, al doilea este legat de faptul ca factorii de migratie ai acestor cunostiinte s-au inmultit mai ales prin intermediul "descendentilor" hittiti, elamiti, amoriti, kassiti, seleucizi, assyrieni, chaldeeni, sciti si persi care nu au pierdut ci au preluat si dezvoltat toate aceste cunostiinte. Este bine sa nu se piarda din vedere unele elemente de evolutie atestate arheologic cum ar fi inmultirea pietrelor si basoreliefurilor in care apar din ce in ce mai des semne astrologice (prezente cu regularitate in jurul anilor 1.200 i.Ch.) precum si faptul ca in Egipt, sub Rameses II s-au fixat cele patru puncte cardinale utilizand constelatiile Taur, Cancer, Balanta si Capricorn - 1.250 i.Ch.. Din punctul de vedere al istoricilor transportul "informatiilor" a fost facut de chaldeeni dinspre Babylon atat spre Egipt cat si spre Grecia cel mai tarziu in jurul anilor 600 i.Ch. intr-un fel de relatie directa atat cu dezvoltarea librariei astrologice de la Ninevah (sub Assurbanipal - 670 i.Ch.) cat si datorita unei intensificari a procesului de colonizare grecesc manifestat in aceasta perioada.
            Ajungand la acest secol VI i.Ch. trebuie sa amintim ca in aceste timpuri sunt plasate inceputurile preistoriei psihosociologiei (chiar daca istoria acestei stiinte are doar un an). Afirmam aceasta deoerece exista numeroase scrieri din China si India care descriu omul si traiul oamenilor laolalta, regasindu-se astfel din cele mai vechi timpuri o tema principala psihosociologica, relatia individ-societate reprezentate atat prin reflectii despre om si societate cat si de studii profunde plasate la nivele diverse cum este si cel al zodiacului chinezesc sau indian.
            Particularizand vom aminti de scrierile lui Confucius (551 - 479 i.Ch.) care cuprind idei cu incarcatura psihosociologica despre societate (conducerea ei armonioasa) si despre individ (perfectionarea personalitatii) ca si despre traditii ca fundament al societatii. Dupa Vonfucius, care nu a lasat opere scrise, asemenea lui Socrate, prietenia si echitatea constituie valori cardinale. Asemenea idei se regasesc si in "Legile lui Manu" (Manawa Dharmasastra) care este un cod de legi civile si religioase din India, pastrate intr-o versiune din sec. II i.Ch., intalnindu-se aici cea mai veche descriere a organicismului, conform caruia societatea este constituita dupa planul unei fiinte vii, unii membri reprezentand ochii, altii gura, altii etc.
            Dar... cu toate acestea, cei care revendica ca sunt inaintasii acestei stiinte sunt Platon si Aristotel care au lasat documente scrise si cunoscute de toti eruditii. De aici incep sa apara documente scrise printre care pot fi amintite cele ale lui Seneca (care va contura teoria comportamentului prosocial), s.a.
            Nu tinem sa demonstram ceva in aceasta "linie" de activitate umana. Pur si simplu vrem sa eliminam orice comentariu legat de faptul ca "reactiile" psihosociologice, psihologice, sociologice, cum vreti voi, cei care cititi aceste randuri, nu aveau cum sa existe din cele mai vechi timpuri si sa sustina diferitele stiinte ale momentului printre care si cele conexe zodiacului sau astrologiei.
            Toate acestea, pentru Egipt, au fost un castig real deoarece egiptenii nu au dezvoltat decat o forma incipienta de tip astrologic cu toate ca din punct de vedere astronomic erau printre cele mai bine "dotate" popoare antice. Este bine cunoscut ca ei au fost (si sunt) un popor destul de superstitios dar, energiile lor erau concentrate mai putin asupra elementelor de fatalitate ale vietii si mai mult spre asigurarea continuitatii/ prosperitatii la momentul reincarnarii/ continuarii vietii dupa moarte (ei fiind unicul popor care a dezvoltat la maxim "religia" reincarnarii). Bineinteles ca nu se poate afirma ca ei erau alt tip de oameni, care sa nu fie interesati de viitorul lor dar orice alta forma de manifestare esoterica, cu exceptia religiei oficiale, era crunt pedepsita si, deci, nu era un "produs" de masa, asa cum este cazul la celelalte populatii. In plus, ei "beneficiau" de un sistem de tip zodiacal prin intermediul oracolelor, al viitorului transmis de catre zei prin intermediul unor preoti "specializati" (asupra carora nu se poate lansa nici o ipoteza legata de capacitatea de clarviziune sau de posesie a unui tip de zodiac). Deci, astrologia lor se grupa doar in jurul soarelui atat de necesar pentru a avea un control direct asupra fenomenului agricol legat de revarsarile Nilului. Castigul real a fost reprezentat in special de introducerea si dezvoltarea studiilor statistice si de aportul de cunostinte legate de factori si interpretari de tip astrologic.
            Pentru greci sistemele de predictie/ zodiacale au urmat acelasi curs, al oracolelor, dar se poate spune ca acesta a fost momentul acumularii maxime pentru acea vreme in domeniul astrologiei dand posibilitatea comparatiilor si eliminarii datelor incerte sau "fortate" atat de partea informatiilor existente cat si de partea celor primite, dand cu adevarat posibilitatea ca acum sa se fi nascut adevaratul zodiac european.
            Ca si la vechii chinezi, derularea masiva de elemente (datorata in special unei semnificative mariri a teritoriului si a numarului populatiei) a dus la cerinta "intensiva" de a avea un suport spiritual care nu putea fi "ratat" de catre clasa clericala. Vechile credinte legate in general de astronomie/ astrologie cunosc o dezvoltare calitativa si cantitativa demna de luat in seama pe aceasta perioada pe intreg cuprinsul lumii antice.
            Deci, in Babylon, a fost creat primul sistem complet al zodiacului bazat pe evolutia si influenta astrelor ceresti (7 corpuri grele) precum si a diverse fenomene cosmice (eclipse, comete, caderi de meteoriti, etc.). Tot acum se "impamanteneste" cercul zodiacului divizat in 12 sectiuni de 30 grade fiecare asociata unei zodii (proces atestat a fi complet in jurul anilor 540 i.Ch.). Toate aceste cunostiinte vor cunoaste implementarea in lumea Greciei antice cu urmarile nasterii unui adevarat zodiac european - traditional (asa cum am afirmat anterior).
            Unul din momentele cheie ale dezvoltarii stiintei astronomice/ astrologice este atribuit a fi anul 535 i.Ch. cand Pytagoras creaza colonia esoterica de la Crotona (sudul Italiei) unde va demara studiile constante si sustinute in directia numerologiei, astronomiei/ astrologiei si stiintelor oculte si de unde va face multe calatorii "de documentare" pe parcursul a 20 de ani in Babylon si Egipt. Ca o consecinta directa apare prima atestare documentara a introducerii celor 4 elemente in astrologia europeana in jurul anilor 475 i.Ch. (atribuita lui Empedocles din Agrigentum) care are o importanta deosebita in special datorita teoriilor ciclicitatii starilor si a concluziei ca nimic nu poate fi distrus sau creat ci doar transformat.
            Generalizarea informatiilor astronomice/ astrologice a avut un recul destul de ciudat la rascrucea anilor 400 i.Ch. acesta fiind momentul tendintelor spre individualitate a cunostintelor precum si a tendintelor spre "cifrare" pentru pastrarea unicitatii acumularilor spre uzul individual. Astfel, Democritus popularizeaza astrologia pentru a fi accesibila tuturor dar va proceda la atribuirea de semne grecesti elementelor zodiacale in prima tendinta de particularizare (din punct de vedere al istoriei astrologiei). O dovada atestata arheologic a popularizarii de masa a astrologiei sunt tablele Babyloniene continand horoscopul (tipic acelor vremuri si destul de "departe" de ceea ce este el astazi) datate in jurul anilor 409 i.Ch..
            Ca un efect de raspuns la tendintele generale de particularizare a cunostiintelor de tip astrologic Babylonul trece la utilizarea ciclurilor de 19 ani (fata de cele de 12 ani practicate pana atunci - preluate de la chinezi).
            In paralel dezvoltarea isi urmeaza cursul. Euxodus din Cnidus popularizeaza zodiacul si descopera teoria geometrica a proportiilor (370 i.Ch.), Petosiris - preotul sef al templului lui Mercur din Khumunu (langa Hermopolis) aduce in Grecia cunostintele astrologiei esoterice din Egipt (350 i.Ch.), Alexandru cel Mare prin intermediul campaniilor sale militare favorizeaza si mai ales forteaza transferurile de informatii astrologice (si nu numai) dintre Egipt, Babylon, Estul Mijlociu cu directie clara catre Grecia, fondand si Biblioteca din Alexandria (330 i.Ch.). Tot lui Alexandru cel Mare i se atribuie si favorizarea transferului de informatii astrologice din directia Greciei catre tot teritoriul Indiei antice (300 i.Ch.) fara ca acesta sa aduca prea mari mutatii la nivelul credintelor autohtone, aportul de baza fiind aproape exclusiv astronomic.
            Interesant este faptul ca Biblioteca din Alexandria va deveni si un centru de cercetari si/ sau schimburi de cunostinte astrologice, printre invatatii vremii care excelau in acest domeniu numarandu-se Eratosthenes, Aristyllus si Timocharis care avea si un oarecare rol de conducatori al acestui tip de cercetare (290 i.Ch.).
            Vine momentul de rascruce reprezentat de "Babilonica", scrierea preotului chaldeean Berosus care se stabileste pe insula greceasca Cos in jurul anilor 280 i.Ch.. Aceasta lucrare va face ca astrologia europeana sa cunoasca un adevarat salt calitativ si cantitativ. Se ajunge pana la a se populariza astrologia prin intermediul poetilor  (faimosul poem Phainomena scris de Aratus in 275 i.Ch. ajunge material de baza pentru multe generatii viitoare). Renumele lucrarii lui Berosus va face sa apara mai multe compilatii ale lucrarii cea mai cunoscuta (in special datorita majorelor completari) fiind lucrarea lui Antipatrus si Achinapolus numita Astrologia medicala (250 i.Ch.).
            Acesta este momentul in care sunt acceptate conceptele estice (chineze) ale ciclicitatii vietii umane (intr-o completare a cunostintelor de acest tip cu origine egipteana) si ale determinismului momentului nasterii nu numai intr-o relatie deductiva numai cu pozitia unor astre ceresti. Pacat ca esenta lucrarilor acestora s-a pierdut in special datorita unor influente din perioada crestina care nu puteau accepta ca exista si alte substraturi astrologice fata de corpurile ceresti lasate de Dumnezeu (cel putin in stransa relatie cu pericolul de a "idolatriza" animale, asa cum se intampla la majoritatea religiilor de atunci).
            Intensificarea studiilor astrologice incepe sa fie perceputa din ce in ce mai puternic. In aceasta perioada este datata prima vestigie arheologica legata de zodiac in Egipt (pictura zodiac de la Esna - 220 i.Ch.), apar primele dovezi de "atingere" a Romei de cunostiintele astrologice dar fara o individualizare oarecare (200 i.Ch.), lucrarile astrologice isi sporesc numarul culminand cu lucrarile astrologiei esoterice ale lui Hermes sau Thoth prin lucrarile "Astrologoumena", precum si "Hermaikai Diataxeis" (doctrinele lui Hermes), "Apokotastasis", "Liber Hermetis", Asklepios, datate in jurul anilor 150 i.Ch.. Tot acum apare si prima atestare arheologica a echinoxurilor si precesiunii acestora atribuita astronomului grec Hipparchus (cu toate ca este evident un abuz de acreditare asemenea multor altora, precesiunea echinoxurilor fiind arhicunoscuta multor popoare cu multe secole inainte de aceasta atestare bizara).
            Individualizarea astrologiei romane apare in jurul anilor 135 i.Ch. prin lucrarile lui Posidonius care popularizeaza astrologia in special in mediul intelectualilor. Apoi in jurul anilor 60 i.Ch. Se va infiinta prima scoala de astrologie din Roma si se vor publica diverse carti atat sub conducerea lui Nigidius Figulus (intemeietorul scolii) cat si a celor atrasi in jurul sau ajungandu-se pana la publicarea celebrului almanah astrologic Georgiile lui Virgil. Avantul (si confirmarea acceptarii) astrologiei in lumea romana este atestat de imprimarea de moneda sub imparatul Augustus cu simbolul zodiac al acestuia (Capricorn) in jurul anilor 20 i.Ch..
            Ultimile "realizari" notabile ale perioadei de inainte de Christos sunt dezvoltarea unei stiinte astrologice "paralele" numita Qabbalah de catre Essenes ca o forma de astrologie esoterica precum si celebra predictie a nasterii lui Mesia (Iisus Hristos) realizata de catre cei trei magi din est (usor de atribuit chaldeenilor sau persilor) in jurul anilor 4 - 7 i.Ch..

         La start de mileniu.

            Ajungand la acest moment de rascruce al omenirii si incercand sa sintetizam elementele generale de tip sociologic ale evolutiei prezentate pana in acest moment cronologic ajungem sa ne dam seama ca, fata de contemporaneitate, existau doar unele concepte diferite, legate in special de cruzimea caracteristica (si atat de normala) pentru acele vremuri (fara a lua in calcul in vreun fel anume problematica tehnologiei si nivelului de cunostiinte stiintifice care au mai mult darul de a "justifica" inconstienta umana decat sa demonstreze calitatile sale). Si, toate acestea, nu sunt altceva decat conceptele de baza, nemodificate de timpul care a trecut, care stau la baza vietii noastre de zi cu zi.
            Astfel, se constientiza faptul ca individul nu isi poate intelege propria experienta si nu isi poate fauri destinul decat daca se situeaza in epoca. El nu isi poate cunoaste sansele in viata decat intelegandu-le si pe cele ale tuturor indivizilor care se afla in aceleasi circumstante cu el. Toate aceste concepte vor deveni "constiente" pentru majoritatea indivizilor care au trait si care vor trai ca o lege nescrisa a vietii, valoare ce merita transmisa indiferent de suportul acesteia.
            Departe de a fi diferite, atat preocuparile cercetatorilor cat si ale artistilor au ca scop sa inteleaga, sa interpreteze realitatea si sa comunice lumii rezultatele lor – “Natura esentiala a artei este realizarea unei reprezentari convingatoare a totalitatii experientei”. Ceea ce artistul incerca sa realizeze prin forma, cercetatorul incearca prin structura. Astfel, teoria si teatrul au o radacina greceasca comuna, ele insemnand  fundamental contemplare. Puternic impregnata de imaginatie, reprezentarea stiintifica este o internalizare a lumii exterioare (Marston Morse aprecia ca descoperirile matematice nu au o sursa logica ele presupunand, de fapt, o recunoastere a frumusetii unor solutii, modelul care sta la baza lor, ramanand inconstient in “umbra mintii”.).
            Reprezentarile sociale sunt o maniera de a gandi si de a interpreta realitatea cotidiana. Ele sunt substanta simtului comun social elaborata si impartasita de oameni, ele fiind o forma particulara de gandire simbolica. In psihologie, prin reprezentare se numeste o activitate simbolica ce vizeaza sa se faca prezent un obiect absent – o treapta intermediara intre perceptie si concept.
            Conceptul este ceva impersonal, este stabil fata de perceptii sau reprezentarile individuale care sunt fluide si schimbatoare in timp. Astfel, un sistem de concepte fixat in limbaj este ceva ce oamenii detin in comun si pot sa comunice, notiunile corespunzatoare diverselor elemente ale limbii fiind, in concluzie, reprezentari colective.
            “Nu exista cuvinte, chiar si printre cele care le folosim in mod  obisnuit, a caror acceptie sa nu depaseasca cu mai mult sau mai putin limitele experientei noastre personale. Un termen exprima de multe ori lucruri care nu le-am perceput niciodata, experiente pe care nu le-am trait sau la care nu am fost niciodata martori. Chiar si atunci cand cunoastem unele din obiectele la care se refera termenul, ele nu se ilustreaza decat in calitate de exemple particulare care, prin ele insele, nu ar fi niciodata suficiente pentru a le constitui.
            Cuvantul condenseaza prin urmare o intreaga stiinta la care nu am colaborat, o stiinta mai mult decat individuala. Reprezentarile colective ajung sa corespunda manierei in care societatea gandeste lucrarile propriei experiente, adaugand experientei noastre personale toata intelepciunea si stiinta acumulate de-a lungul secolelor de colectivitate. A gandi in acest fel inseamna in mare masura a gandi impersonal, ori impersonalitatea si stabilitatea sunt doua caracteristici ale adevarului.
            Rolul reprezentarilor colective este de a-i ajuta pe oameni sa se inteleaga intre ei, ele avand o anumita forta de ascendent moral in virtutea caruia se impun spiritele individuale, aceste reprezentari fiind in mod necesar supuse controlului repetat la infinit, cei care adera la ele verificandu-le permanent prin propriile experiente. Astfel ele ajung sa fie un raport evaluator, o grila de lectura a realitatii, reprezentarea sociala presupunand prezenta de spirit, starea de constiinta a unui grup – ele nu sunt nici elemente de gandire obiectiva si nici reflectarea afectiva a realitatii ci o refacere a mediului prin prisma conceptiei de viata a indivizilor.
In lucrarea “Formele elementare ale vietii religioase” clasicul sociolog Durkheim face o discutie a raporturilor intre religie si gandirea stiintifica. Astfel, se ajunge la intrebarea: “Cum ar putea nega stiinta o realitate – religia?”. In masura in care religia este actiune, un mijloc de a-i face pe oameni sa traiasca, stiinta nu ar putea sa o inlocuiasca caci, daca ea exprima viata, nu o si creaza. Ea poate incerca sa explice credinta dar atunci o presupune.
            Mergand mai departe el afirma: “Oamenii nu ar oficia ceremonii ale caror ratiuni le-ar ramane necunoscute/ nelamurite si nici nu ar accepta o credinta pe care nu ar intelege-o de fel. Pentru a o raspandi sau pur si simplu pentru a o mentine ea trebuie justificata, adica teoretizata… Dar, oricat de importante ar fi imprumuturile din stiintele deja constituite ele nu sunt si suficiente. Credinta este in primul rand elan de a actiona, ratiune de a exista, sistem de valori, iar stiinta oricat de deoparte ar inainta, ramane totdeauna departe de actiune. Stiinta este fragmentara, incompleta, ea progreseaza lent si nu este niciodata incheiata. Ori viata nu poate astepta.
            Intr-o alta abordare, stiinta este un proces de confruntare cu realitatea in care primul pas il constituie considerarea unor lucruri ca fiind adevarate, in acest moment stiinta asemanandu-se cu o credinta (ipoteza ca unele lucruri ar fi pur si simplu adevarate se numara printre procedeele indispensabile ale omului catre cunoastere – sau – cercetarea umana se bazeaza pe premisa ca se spera in adevarul presupunerii, in corectitudinea ipotezei.).
            ”Prin urmare teoriile destinate a intretine viata, actiunea, sfarsesc prin a o lua inaintea stiintei, contempland-o prematur. Ele nu sunt posibile decat daca exigentele practicii si necesitatile vitale, asa cum le intuim fara a le sesiza deslusit propulseaza gandirea dincolo de afirmatiile formulate de stiinta… intuitiile obscure ale senzatiei si sentimentului tin adesea de ratiuni logice”.
            In aceste conditii, cunoasterea care rezulta din prelucrarea de informatii genereaza cateva situatii care pot fi considerate destul de bizare. In primul rand oamenii nu vad intotdeauna ce se afla in fata lor. Aceasta invizibilitate nu se datoreaza lipsei de informatie ci unor sisteme de clasificare preexistente care exclud diverse elemente ale realitatii. Pe de alta parte, unele categorii de cunostiinte considerate a fi certe se dovedesc simple iluzii. Aceste lucru se datoreaza faptului ca, in general, cunoasterea se misca de la aparenta la realitate prin intermediul unor notiuni sau imagini la care nu avem acces direct (de exemplu la univers). In plus, reactiile noastre fata de evenimente (raspunsul la stimulii pe care ii percepem) sunt legate de o definitie comuna tuturor membrilor comunitatii de care apartinem.
            Datorita elementelor prezentate mai sus se poate spune ca noi ne aflam in raport cu realitatea imbibata de elemente de gandire care fac parte din mediul inconjurator putand spune ca aceasta situatie este foarte bine descrisa de conceptul “gandire ca ambient”. Reprezentarile sociale au in primul rand un rol de conventionalizare a realului in tendinta de a da elementelor din jurul nostru o identitate care sa ajute la identificare, realitatea devenind pentru individ (de cele mai multe ori) ceea ce este social acceptat drept realitate ajungandu-se rapid la idee ca se datoreaza mai mult conventiilor si gandirii sociale mai mult decat perceptiei insasi.
            Scopul reprezentarilor sociale este de a face ceva nefamiliar sau chiar nefamiliaritatea insasi ceva familiar. Toate acestea se datoreaza in special faptului ca oamenii vor sa se simta asigurati impotriva riscurilor sau conflictelor. Nefamiliarul este ceva care tulbura, intriga, alarmeaza, ameninta. Prin actul reprezentarii se face transferul lucrului nelinistitor intr-un spatiu de siguranta, din exterior in interior, din departare in apropiere, dintr-o zona necunoscuta in interiorul cunoasterii (o categorie deja cunoscuta). De aceea gandirea sociala lasa sa prevaleze verdictul asupra societatii oamenii fiind inclinati sa-si justifice prin rationamente prejudecatile inaintea unei evaluari corecte a acestora. Din acest motiv, a cerceta o reprezentare inseamna a cauta nefamiliarul care a motivat-o.
            Interesanta este si functionarea memoriei care reprezinta o modalitate de cunoastere actuala a trecutului. In esenta ea nu este o conservare a imaginilor ci o reconstructie a imaginilor din trecut. Bineinteles ca aceasta este legata de limbaj si, in consecinta devine o functie a gandirii colective. Memoria individuala are nevoie de repere sociale evocarea propriului trecut neputandu-se lipsi de evocarea unor circumstante sociale cum ar fi evenimentele familiale, momentele vietii scolare, etc.
Interesant in acest sens este exemplul pe care il da istoricul roman Lucian Boia – Caderea Imperiului Roman (476 e.n.). Astfel istoricul se inrteaba cum au resimtit contemporanii acelor vremuri evenimentele survenite in urma navalirii lui Odoacru, regele herurilor, care l-a izgonit de pe tron pe Romulus Augustulus, ultimul imparat roman al Apusului.
            “Contemporanii nu par sa fi observat ceva. Cum sa isi imagineze ca si-au incheiat ziua in Antichitate si s-au trezit a doua zi in Evul Mediu? Nu au sesizat nici macar faptul disparitiei imperiului. Oamenii de la 476 aveau motivele lor sa nu vada nimic iesit din comun. Herulii lui Odoacru nu erau o prezenta insolita de cateva generatii frontierele incetand de a mai fi impermeabile la valurile de “barbari” care se revarsau fara incetare in lumea lor. Provinciile erau deja pierdute si imperiul se divizare la 395 e.n.. Acum, Odoacru trimitea insemnele imperiale la Constantinopol, recunoscand autoritatea unui singur imparat. Ceea ce mai tarziu a fost considerat o prabusire a putut  parea in epoca drept reunificare. Imperiul devendea iarasi “unul”. De altfel, principalele institutii romane au supravietuit “fatidicului” an. Apoi, spre mijlocul secolului urmator imparatul de la Constantinopol, Iustinian, si-a extins autoritatea efectiva asupra unei bune parti din Imperiul de Apus, chiar daca nu pentru multa vreme. De altfel, ceea ce eruditii au numit mai tarziu Imperiul Bizantin el s-a numit de fapt si de drept, pana la sfarsit, la caderea Constantinopolului sub turci, Imperiul Roman. In plus va interveni faptul ca se “constata” o continuitate a utilizarii numelui de “Imperiu Roman”, “Sfantul Imperiu Roman”, etc. pana in anul 1806 cand Napoleon, pe cale de a atasa Europa propriului sau proiect imperial, a pus capat fictiunii, determinandu-l pe ultimul “imparat roman” sa isi spuna mai modest “imparat al Austriei”, ceea ce era si in realitate. Se explica astfel de ce “caderea Imperiului Roman” a fost descoperita mult mai tarziu.”
            In fapt, amintirile sunt legate de cadrele sociale si evocarea lor are loc tot in conditii de interactiune sociala. Grupurile sunt depozitarii evenimentelor trecute care le sprijina in confruntarea cu prezentul, le justifica actiunile, le intretin soliditatea. Ceea ce nu serveste vietii curente a grupurilor cade in desuetudine, in interiorizare, in particularitate, fiind uitat.
            Sociologic este demonstrat ca memoria grupurilor este guvernata de trei legi: legea concentrarii (tendinta de localizare in acelasi loc a mai multor evenimente fara legatura intre ele), legea divizarii (fragmentarea unei amintiri in mai multe elemente, fiecare element fiind localizat diferit) si legea dualitatii (acceptarea plasarii in doua sau mai multe localitati a unuia si aceluiasi eveniment trecut). Acestora se poate adauga si legea similitudinii actiunilor care presupune atribuirea aceluiasi mod de actiune original mai multor personaje din epoci istorice indepartate. Memoria este o functie simbolica, fiecare cuvant fiind acompaniat de amintiri si nu exista amintiri carora sa nu le corespunda cuvinte. In acest fel se ajunge la memoria sociala datorita socitatii care ofera indivizilor limba si categoriile gandirii.
            De multe ori memoria se structureaza in functie de interesele prezente ale grupurilor, fiind demonstrat prin studii psihologice ca distorsiunile mnezice ale evenimentelor mai mult sau mai putin apropiate temporal se adapteaza/ reorganizeaza intereselor sociale ale momentului analizei, cultura contribuind la fixarea semnificatiilor evenimentelor generand o anumita organizare a informatiilor mnezice in jurul unui element semnificativ. Pe scurt, amintirile se adapteaza la ansamblul perceptiilor noastre actuale, memoria fiind mereu o sinteza intre mai multe directii care fac sa se intersecteze trecutul si prezentul.
            Ceea ce gandim este de cele mai multe ori fals dar ceea ce stim este adevarat (Oskar Heinroth). Plecand de la aceasta remarca in directia demostrarii ei se ajunge la ideea ca exista doi timpi de functionare ai cunoasterii. Primul “timp” este reprezentat de faptul ca ideea ia forma presupunerii si al doilea “timp”  este cel al confirmarii care ii succede. Este destul de posibil ca unele presupuneri sa nu reziste la confruntarea cu exemplele practice dar ceea ce se confirma printr-un numar de probe devine stiut. Ca un corolar rezulta ca nu trebuie sa ii condamnam pe cei care ajung sa creada cu  tarie in ceva anume atat timp cat opinia lor este impartasita de altii.
            Un exemplu in sensul demonstrarii afirmatiilor de mai sus este asanumitul experiment al presiunii de grup. Acest experiment are ca obiect studiul comportamentului grupurilor umane in conditiile “influentei de grup". Astfel, un grup uman este pus sa compare lungimea a trei linii cu o a patra etalon. Diferentele de lungime ale celor trei solicitate a fi analizate sunt destul de vizibile subiectii putand percepe usor congruenta etalonului. Grupurile sunt asa formate incat exista un asanumit subiect naiv pe cand ceilalti sunt “complicii” cercetatorului. Acesti complici sunt instruiti sa dea un anumit numar de raspunsuri eronate. Rezultatul indica faptul ca o treime din subiectii naivi se conformeaza grupului dand un raspuns eronat similar acelui grup. Dintre acestia un sfert se conformeaza din credinta ca au gresit, restul raspunzant eronat deoarece nu au vrut sa se diferentieze de membrii grupului (ei fiind mai putin atenti la sarcina data fiind interesati mai mult sa nu devieze in raport cu grupul). Interesant este ca subiectii naivi sunt constienti de ceea ce fac si stiu de ce procedeaza astfel. Toate aceste rationamente sunt dovada ca indivizii nu sunt liberi in procesul de cunoastere rationamentele lor justificandu-se fie prin faptul ca “mai multi ochi vad mai bine decat unul singur” sau “de ce sa ies in evidenta si sa fiu considerat rebel”. In plus se poate completa argumentatia de mai sus cu faptul ca atunci cand indivizii naivi sunt lasati singuri sa faca diferenta aleg negresit linia congruenta cu etalonul.
            De aici poate pleca explicarea multor fenomene sociale – cu toate ca ea pare sa explice doar obedienta umana fata de o autoritate (mai mult sau mai putin considerata a fi de grup) ilustrand modelul supunerii publice.

Ultima modificare: 12 Decembrie 2002.