![]() |
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
Dimensiune fişier: 10 k; Imprimare: 1 pag. A4 |
Tehnica plăţilor interne şi
internaţionale - Mijloace şi instrumente de plată.
Generalităţi.
Creşterea
cantitativă şi calitativă a nivelului afacerilor (raporturilor de
piaţă), implicit a cerinţelor de plată ridicate de volumul imens al
comerţului cu produse şi servicii,
a dus la apariţia unei adevarate problematici a relaţiilor financiar
monetare.
Cea mai mare parte a acestor tehnici de plăţi fiind derulate prin
intermediul băncilor comerciale a determinat un efort de omogenizare
generală, operativă şi legislativă, băncile fiind elemente care depind
într-o măsură semnificativă de mecanisme proritar naţionale şi
secundar internaţionale.
De asemenea,
amplificarea rolului tehnicilor de plată, odată cu avansul cronologic
dar şi
tehnologic,
atât la nivel naţional cât şi internaţional, a indus
necesitatea reglementării
juridice pe plan naţional şi pe plan internaţional (prin acorduri
comerciale,
convenţii internaţionale, etc.) în special în sensul
uniformizării tehnicilor plăţilor interne şi internaţionale,
simplificând din ce în ce mai mult managementul afacerilor/
tranzacţiilor
economice naţionale şi internaţionale, în special datorită unei
adevărate standardizări (prin intermediul reglementărilor elaborate de
Camera de Comerţ Internaţional de la Paris). Numai prin această
uniformizare/ standardizare
a fost posibil un control şi o dezvoltare reală a instrumentelor de
plată şi credit sub şocul ofensivei economiei de piaţă (începand
cu anii '70 şi pregnant odată cu anii '80, apoi '90)
precum şi trecerii de la cursurile valutare fixe la cele flotante (fapt
ce îşi demonstrează eficacitatea şi în faţa schimbării de
repere valorice
(valută forte, etc.), folosirea lor devenind atât de comună
încât acestea
au fost denumite efecte de comerţ.
Tranzacţiile de orice tip implică, de cele mai multe ori, utilizarea
mijloacelor şi intrumentelor de plată pentru asigurarea stingerii
datoriei sau relaţiilor
contractuale. Este evident că, mijloace de plată stau la baza
"rulării"/
funcţionării instrumentelor de plată atât datorită faptului că
ele sunt
primele apărute din punct de vedere cronologic cât şi datorită
faptului
că acestea sunt cele mai "palpabile", lichide, mai sigure (dezvoltarea
schimburilor şi
modernizarea
permanentă a economiei solicitând perfecţionarea şi dezvoltarea
instrumentelor
de plată şi credit atât din raţiuni practice cât şi
datorită perfectionării
activităţilor bancare, apariţiei politicilor financiare precum şi
progresului
tehnologic care a indus utilizarea tehnologiilor de comunicare şi
prelucrare
a informaţiilor).
Datorită
evoluţiei şi particularităţilor apărute
odată
cu aceasta, mijloacele de plată sunt clasificate în:
- Mijloace de plată tradiţionale:
- moneda divizionară (piesele monetare);
- moneda fiducidară (biletele de bancă sau bancnotele),
ambele utilizate ca plată în numerar.
- Mijloace de plată
moderne:
- moneda scripturală (banii de cont) - viramentul;
- instrumentele de plată şi credit - cardul
(cartea bancară), cecul (cheque),
biletul
la ordin
şi cambia), denumite şi
"efecte de comerţ".
Nu trebuie
să uităm să amintim de plata prin marfă contra marfă (troc, compensaţie
şi variante ale acestora) şi operaţiile în contrapartidă
(compensaţii, barter, lohn, reexport, switch, buy-back, etc.), plata
în numerar care au o pondere din ce în ce mai scăzută
în volumul total al plăţilor/ schimburilor internaţionale...
Chiar dacă se constantă o revenire a ponderii acestora în
condiţiile evoluţiei în condiţii de criză ale economiei mondiale.