Work - Economics - domestic and international payments technique

Economics

Translation draft

Domestic and international payment technique - Means and instruments of payment

Overview.

The quantitative and qualitative growth of the level of business (market relations), implicitly of the payment requirements raised by the huge volume of trade in products and services, led to the emergence of a real problem of monetary financial relations.

Most of these payment techniques being carried out through commercial banks determined a general, operative and legislative homogenization effort, banks being elements that depend to a significant extent on priority national and secondary international mechanisms.

Also, the amplification of the role of payment techniques, along with the chronological and technological advance, both at national and international level, has induced the need for legal regulation at national and international level (through trade agreements, international conventions, etc.) especially in the sense of standardizing domestic and international payment techniques, simplifying more and more the management of national and international economic affairs / transactions, especially due to a real standardization (through the regulations elaborated by the International Chamber of Commerce in Paris).

Only through this uniformization / standardization was possible a real control and development of payment and credit instruments under the shock of the offensive of the market economy (starting with the '70s and pregnant with the '80s, then the '90s) as well as the transition from fixed to floating exchange rates (which proves its effectiveness in the face of changing value benchmarks (hard currency, etc.), their use becoming so common that they were referred to as trade effects.

Transactions of any kind often involve the use of means and instruments of payment to ensure debt settlement or contractual relations. It is obvious that the means of payment are the basis of the "running"/functioning of the payment instruments both due to the fact that they are the first ones that appeared chronologically and because they are the most "tangible", liquid, safer (the development of exchanges and the permanent modernization of the economy requesting the improvement and development of payment and credit instruments both for practical reasons and due to the improvement of banking activities, the emergence of financial policies as well as the technological progress that has induced the use of communication and information processing technologies).

Due to the evolution and peculiarities that appeared with it, the means of payment are classified into:

1. Traditional means of payment: - divisional currency (monetary pieces);

- fiduciary currency (bank tickets or banknotes), both used as cash payment.

2. Modern means of payment: - scriptural currency (account money) - transfer;

- payment and credit instruments - card (bank card), cheque( cheque), promissory note and bill of exchange), also called "trade effects".
We must not forget to mention the payment by goods against goods (barter, compensation and variants thereof) and the counter operations (compensations, barter, lohn, re-export, switch, buy-back, etc.), cash payment that have an increasingly low share in the total volume of international payments / exchanges ... Even if their share is constantly rebounding in the conditions of evolution in crisis conditions of the world economy.

Dorin, Merticaru

Lucru - Economics - Tehnica plăților interne și internaționale

Economics

Tehnica plăților interne și internaționale - Mijloace și instrumente de plată

Generalităţi.

Creşterea cantitativă şi calitativă a nivelului afacerilor (raporturilor de piaţă), implicit a cerinţelor de plată ridicate de volumul imens al comerţului cu produse şi servicii, a dus la apariţia unei adevărate problematici a relaţiilor financiar monetare.

Cea mai mare parte a acestor tehnici de plăţi fiind derulate prin intermediul băncilor comerciale a determinat un efort de omogenizare generală, operativă şi legislativă, băncile fiind elemente care depind într-o măsură semnificativă de mecanisme prioritar naţionale şi secundar internaţionale.

De asemenea, amplificarea rolului tehnicilor de plată, odată cu avansul cronologic dar şi tehnologic, atât la nivel naţional cât şi internaţional, a indus necesitatea reglementării juridice pe plan naţional şi pe plan internaţional (prin acorduri comerciale, convenţii internaţionale, etc.) în special în sensul uniformizării tehnicilor plăţilor interne şi internaţionale, simplificând din ce în ce mai mult managementul afacerilor/ tranzacţiilor economice naţionale şi internaţionale, în special datorită unei adevărate standardizări (prin intermediul reglementărilor elaborate de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris).

Numai prin această uniformizare/ standardizare a fost posibil un control şi o dezvoltare reală a instrumentelor de plată şi credit sub şocul ofensivei economiei de piaţă (începând cu anii '70 şi pregnant odată cu anii '80, apoi '90) precum şi trecerii de la cursurile valutare fixe la cele flotante (fapt ce îşi demonstrează eficacitatea şi în faţa schimbării de repere valorice (valută forte, etc.), folosirea lor devenind atât de comună încât acestea au fost denumite efecte de comerţ.

Tranzacţiile de orice tip implică, de cele mai multe ori, utilizarea mijloacelor şi instrumentelor de plată pentru asigurarea stingerii datoriei sau relaţiilor contractuale. Este evident că, mijloace de plată stau la baza "rulării"/ funcţionării instrumentelor de plată atât datorită faptului că ele sunt primele apărute din punct de vedere cronologic cât şi datorită faptului că acestea sunt cele mai "palpabile", lichide, mai sigure (dezvoltarea schimburilor şi modernizarea permanentă a economiei solicitând perfecţionarea şi dezvoltarea instrumentelor de plată şi credit atât din raţiuni practice cât şi datorită perfectionării activităţilor bancare, apariţiei politicilor financiare precum şi progresului tehnologic care a indus utilizarea tehnologiilor de comunicare şi prelucrare a informaţiilor).

Datorită evoluţiei şi particularităţilor apărute odată cu aceasta, mijloacele de plată sunt clasificate în:

1. Mijloace de plată tradiţionale:
- moneda divizionară (piesele monetare);
- moneda fiducidară (biletele de bancă sau bancnotele), ambele utilizate ca plată în numerar.

2. Mijloace de plată moderne:
- moneda scripturală (banii de cont) - viramentul;
- instrumentele de plată şi credit - cardul (cartea bancară), cecul (cheque), biletul la ordin şi cambia), denumite şi "efecte de comerţ".

Nu trebuie să uităm să amintim de plata prin marfă contra marfă (troc, compensaţie şi variante ale acestora) şi operaţiile în contrapartidă (compensaţii, barter, lohn, reexport, switch, buy-back, etc.), plata în numerar care au o pondere din ce în ce mai scăzută în volumul total al plăţilor/ schimburilor internaţionale... Chiar dacă se constantă o revenire a ponderii acestora în condiţiile evoluţiei în condiţii de criză ale economiei mondiale.

Dorin, Merticaru