Ebonită – Material plastic obţinut de obicei prin vulcanizarea cauciucului cu sulf şi având, pentru proprietăţile sale electroizolante şi anticorosive, numeroase întrebuinţări în industrie.

Eboşa – A lamina un lingou în scopul suprimării, prin comprimare, a golurilor interioare sau uniformizării materialului respectiv.

Eboşare – Acţiunea de a eboşa şi rezultatul ei.

Eboşă – Semifabricat obţinut prin deformare plastică din lingouri; primul stadiu în vederea realizării unei opere în arta plastică, indicând forma generală; schiţă, crochiu.

Ebrietate – State de beţie în urma consumului (excesiv) de băuturi alcoolice.

Ecarisa – A tăia buşteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice; a jupui pielea de pe animalele moarte.

Ecarisaj – Operaţie de tratare şi de prelucrare a cadavrelor de animale şi a resturilor de la abatoare în vederea transformării lor în produse furajere sau industriale (făină de oase, de sânge, de clei etc.); întreprindere care execută această operaţie; operaţie de strângere a cadavrelor de animale; acţiune de stârpire a câinilor vagabonzi.

Ecarisare – Acţiunea de a ecarisa şi rezultatul ei; operaţie manuală de tăiere şi de fasonare a buştenilor pentru a se obţine diferite piese de lemn prismatice (grinzi, traverse etc.).

Ecarisat – Lemn, buştean tăiat în formă prismatică.

Ecartament – Distanţa dintre urmele lăsate pe teren de roţile aceleiaşi osii ale unui vehicul; distanţa dintre feţele interioare ale celor două şine de cale ferată.

Echidistant – Puncte, drepte, planuri, etc. care se află la distanţe egale faţă de un punct, de o dreaptă, de un plan sau care sunt egal distanţate între ele.

Echidistanţă – Diferenţa constantă de înălţime dintre cotele a două puncte situate pe două curbe de nivel.

Echigranular – Roci, materiale, etc. ale cărui cristale, granule au dimensiuni aproape egale.

Echilateral – Figuri geometrice care au toate laturile egale.

Echilibra – A aduce sau a fi în stare de echilibru; a (se) cumpăni; a face ca două valori, preţuri, bugete, etc. să fie în proporţie justă una faţă de cealaltă.

Echilibrare – Acţiunea de a (se) echilibra şi rezultatul ei; cumpănire.

Echilibrat – Care se află în stare de echilibru; valori, preţuri, bugete etc. just proporţionate unele în raport faţă de celelalte; cumpănit, ponderat, chibzuit.

Echilibrist – Persoană care s-a specializat în echilibristică.

Echilibristică – Arta de a-şi păstra echilibrul în diferite poziţii sau mişcări dificile ale corpului; număr de circ al echilibristului.

Echilibror – Dispozitiv cu ajutorul căruia se echilibrează ţevile tunurilor.

Echilibru – Situaţie a unui corp asupra căruia se exercită forţe care nu-i schimbă starea de mişcare sau de repaus; stare staţionară a unui fenomen; proprietate a anumitor sisteme de forţe de a nu schimba starea de mişcare sau de repaus a unui corp rigid asupra căruia se exercită; stare de linişte, de armonie, de stabilitate lăuntrică; stare a unei balanţe economice în care părţile comparate sunt în raporturi egale; proporţie justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie ce rezultă din aceasta.

Echilibru bugetar – Stare a unui buget în care veniturile acoperă cheltuielile.

Egalitatea dintre veniturile bugetare programate şi cheltuielile bugetare de efectuat în cadrul exerciţiului bugetar. În cazul în care veniturile programate ale secţiunii de dezvoltare sunt mai mici decât cheltuielile bugetare prevăzute ale acesteia, echilibrul bugetar se poate asigura utilizând ca sursă de finanţare excedentul anilor precedenţi (L 273/ 2006).

Echilibru economic – Stare de concordanţă între elementele interdependente şi toate variabilele activităţii economice şi sociale.

Echilibrare financiară – Transferul de resurse financiare din unele venituri ale bugetului de stat către unităţile administrativ teritoriale în vederea asigurării fondurilor necesare furnizării de servicii publice, potrivit legii (L 273/ 2006).

Echimoză – Pată de culoare roşie-vineţie, evoluând până la galben, apărută pe piele datorită ieşirii sângelui la suprafaţă în urma unei loviri; vânătaie.

Echinocţiu – Fiecare din cele două momente ale anului (în jurul lui 21 martie şi 23 septembrie), când ziua este egală cu noaptea.

Echipa – A înzestra o navă, un avion, o armată, un soldat, etc. cu cele necesare în vederea unei acţiuni, unei călătorii etc.; a-şi pune echipamentul, a se îmbrăca; a dota cu echipament o întreprindere, o instalaţie, etc.

Echipaj – Totalitatea personalului de conducere şi de deservire a unei nave, a unui avion, a unui tanc, etc.; grup de sportivi care se găsesc pe o ambarcaţie, un avion, un bob, o motocicletă, etc. şi care participă la conducerea acestora; partea fixă sau partea mobilă a unui instrument.

Echipament – Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălţăminte şi de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru, etc. pentru a (se) echipa; ansamblu de piese, de dispozitive şi de mecanisme, împreună cu elementele de legătură, aparţinând unei instalaţii, unei maşini, etc. şi îndeplinind o anumită funcţie în cadrul acestor sisteme tehnice.

Echipament de bord – Ansamblu de aparate, mecanisme şi instalaţii care serveşte pentru controlul zborului şi funcţionării motorului unui avion, precum şi pentru asigurarea condiţiilor de confort în interiorul acestuia.

Echipament de campanie – Echipament pe care îl poartă soldaţii pe front sau la instrucţie.

Echipament de lucru – Totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul muncii (halate, salopete, etc.) care se acordă anumitor categorii de salariaţi pentru protejarea şi prevenirea uzurii premature şi/ sau a murdăririi excesive a îmbrăcămintei şi încălţămintei personale, iar nu pentru ocrotirea împotriva accidentelor de muncă ori a îmbolnăvirilor profesionale.

Echipament de muncă – Orice maşină, aparat, unealtă sau instalaţie folosită în muncă (L 319/ 2006).

Echipament individual de lucru – EIL; totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul de muncă pentru protejarea îmbrăcămintei personale a muncitorilor împotriva uzurii şi murdăririi excesive (echipamentul individual de lucru nu îndeplineşte funcţii de protecţie împotriva accidentelor şi bolilor profesionale (OMMPS 225/ 1995).

Echipament individual de protecţie – EIP; echipamentul individual de protecţie cu care este dotat muncitorul împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra sa în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă (OMMPS 225/ 1995).

Orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia sau mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea şi sănătatea la locul de muncă, precum şi orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv (L 319/ 2006).
Totalitatea mijloacelor individuale utilizate în procesul muncii cu care sunt dotate anumite categorii de salariaţi, elevi şi studenţi în practică şi persoane încadrate în baza unei convenţii civile de prestări de servicii, având drept scop protecţia celor în cauză împotriva tuturor factorilor de risc care acţionează asupra lor în timpul prestării muncii, în vederea prevenirii accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale.
Echipamente de pescuit – Uneltele, metodele şi dispozitivele utilizate în activitatea de pescuit (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Echipamente industriale – Maşini şi echipamente cunoscute în principal pentru altă utilizare decât în gospodării (de exemplu, maşini unelte şi maşini de spălat pentru spălătorii) (OINS 337 din 2007).

Echipare – Acţiunea de a (se) echipa şi rezultatul ei; îmbarcare, pregătire, înzestrare.

Echipartiţie – Repartizare egală a un ei substanţe, a unei forţe, etc. între diversele componente ale unui ansamblu.

Echipat – Prevăzut, înzestrat cu echipament sau cu instrumentele necesare.

Echipă – Grup de oameni care, sub conducerea unui şef, îndeplinesc în acelaşi timp o muncă sau o acţiune comună; grup de sportivi constituit într-o formaţie, în cadrul căreia se antrenează, sub conducerea unui specialist, şi participă la competiţii.

Echipolent – De forţe, de valori egale; noţiuni, judecăţi care exprimă în forme diferite acelaşi conţinut.

Echipolenţă – Egalitate de forţe, de puteri; echivalenţă.

Echitabil – Întemeiat pe dreptate, pe adevăr; just, drept, nepărtinitor.

Echitate – Dreptate, nepărtinire; cinste, omenie; principiu pe care se fundamentează reglementarea legală a relaţiilor fundamentale sociale interumane şi economice în spiritul dreptăţii, egalităţii şi justiţiei, al respectului reciproc şi al colaborării între membrii societăţii, al ocrotirii, conservării şi promovării valorilor sociale şi umane.

Echivala – A avea sau a face să aibă aceeaşi valoare cu altceva sau cu altcineva; a fi sau a face să fie egal; a face echivalarea.

Echivalare – Acţiunea de a echivala; recunoaştere a valabilităţii unor studii, examene sau diplome obţinute în cadrul unor şcoli de alt tip sau în străinătate.

Echivalarea prestaţiilor – Principiu exprimând cerinţa ca prestaţiile la care se obligă părţile dintr-un contract oneros comutativ să fie egale sau măcar apropriate ca valoare, astfel încât nici unul dintre cocontractanţi să nu obţină avantaje materiale din păgubirea celuilalt.

Echivalent – Care are aceeaşi valoare, acelaşi efect, aceeaşi semnificaţie sau acelaşi sens cu altceva; care are aceeaşi suprafaţă sau acelaşi volum cu  altă suprafaţă, volum, etc. fără a fi identică cu aceasta; mărime, număr, etc. care caracterizează egalitatea sau echivalenţa, dintr-un anumit punct de vedere, a două efecte sau a două acţiuni; marfă care, având înglobată în ea aceeaşi cantitate de muncă socială cu o altă marfă, serveşte la exprimarea valorii acesteia din urmă.

Echivalent bănesc – Modalitate de reparare a prejudiciului material provocat prin infracţiune, constând în plata unei despăgubiri băneşti, atunci când repararea în natură nu este posibilă (art. 14 C.Proc.Pen.).

Echivalent general – Marfă care serveşte la exprimarea valorii tuturor celorlalte mărfuri, îndeplinind rolul de bani.

Echivalente de numerar/de trezorerie – Investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii (IAS 7.6.).

Echivalenţă – Egalitate de valoare, de semnificaţie, de sens; calitatea a ceea ce este echivalent; raport existent între două anunţuri care sunt adevărate sau false împreună

Echipa misiunii – Tot personalul care este implicat în derularea unei misiuni, inclusiv orice experţi contractaţi de către firmă în legătură cu misiunea.

Echitabil – Ceea ce se bazează pe dreptate; drept, just.

Echitate – Ideea de justiţie ce se întemeiază pe ideea de egalitate în faţa legii; principiu de drept natural fondat pe reguli etice superioare normelor dreptului pozitiv.

Echivoc – Care se poate interpreta în mai multe feluri, cu două înţelesuri; neclar, confuz, ambiguu; suspect, îndoielnic; expresie, atitudine ambiguă; măsură a efectului perturbaţiilor asupra comunicaţiilor prin canale, exprimând cantitatea de informaţie care rămâne netransmisă din cauza perturbaţiilor.

Eclata – A străluci, a impresiona puternic prin strălucire; a izbucni, a se manifesta violent, brusc.

Eclatant – Care impresionează puternic, care produce vâlvă; răsunător.

Eclectic – care adoptă sau susţine eclectismul; caracterizat prin eclectism.

Eclectism – Îmbinare mecanică, hibridă a unor puncte de vedere sau concepţii eterogene sau opuse; lipsă de consecvenţă în convingeri, în teorii; sistem de gândire, neunitar, care, fără a se întemeia pe idei originale, alege din diferite sisteme de gândire, stiluri artistice, etc. ceea ce i se pare mai bun.

Ecleraj – Iluminare artificială puternică.

Eclipsă – A întuneca total sau parţial un corp ceresc, interpunându-se în calea lui de lumină sau între el şi soare; a pune, a lăsa în umbră, a întuneca, a umbri; a întrece, a depăşi pe cineva (în merite, în strălucire); a se face nevăzut, a pleca pe furiş; a dispărea.

Eclipsare – Faptul de a (se) eclipsa.

Eclipsă – Dispariţie totală sau parţială a imaginii unui astru, datorită faptului că între pământ şi acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru; intermitenţă a luminii unui far sau a unei geamanduri; instalaţie de semnalizare prin cod Morse, constituită din becuri aşezate pe catargul unei nave; dispariţie, absenţă (temporară) a cuiva sau a ceva; întunecare temporară a cunoştinţei; absenţă; scădere a forţei creatoare a unei persoane.

Eclisă – Piesă plată de metal, de lemn, etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese; pereţii laterali ai unui instrument cu coarde.

Eclozionator – Compartiment al incubatorului în care are loc procesul de ieşire a puilor din ou.

Ecloziune – Ieşire a puiului din ou în urma incubaţiei; ieşire la iveală; înflorire.

Ecluza – A închide cu o ecluză; a trece printr-o ecluză.

Ecluză – Construcţie hidrotehnică specială, executată pe traseul unei căi navigabile, care permite trecerea navelor dintr-o porţiune a traseului cu nivel de apă mai ridicat în altă porţiune cu nivel de apă mai scăzut şi invers.

Ecluză de salvare – Cameră metalică de formă tronconică, montată pe corpul unui submarin, care permite ieşirea echipajului în caz de naufragiu fără inundarea submarinului.

Ecolog – Specialist în ecologie.

Ecologie – Ştiinţă care se ocupă cu studiul interacţiunii dintre organisme şi mediul lor de viaţă.

Ecometrie – Operaţia de măsurare a nivelului unui lichid în sonde.

Econom – care face economii, care cheltuieşte cu cumpătare; strângător, adunător, cumpătat; zgârcit; persoană însărcinată cu administrarea unei instituţii, a averii cuiva, etc.; administrator; îngrijitor al veniturilor unei mănăstiri.

Economat - Magazin de aprovizionare în cadrul unei instituţii, întreprinderi, etc., având drept scop procurarea bunurilor de consum de primă necesitate la cele mai avantajoase preţuri, pentru salariaţi şi familiile acestora, pentru anumite grupuri sociale, etc.

Econometrie – Ansamblul metodelor matematice şi statistice folosite ca instrument de studiere a corelaţiilor cantitative ale fenomenelor şi proceselor economice.

Economic – Care aparţine economiei, privitor la economie, economicesc; care cere puţine cheltuieli, care permite economii; ieftin, convenabil, economicos.

Economicesc – Economic.

Economicitate – Grad de economie.
Minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activităţi, cu menţinerea calităţii corespunzătoare a acestor rezultate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).

Economicos – Economic.

Economie – Totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-un  anumit sistem social, determinate de stadiul de dezvoltare al forţelor de producţie şi al relaţiilor de producţie; totalitatea relaţiilor de producţie care constituie cadrul desfăşurării muncii sociale; ramură, sector de activitate (productivă); gospodărire care nu capătă forma marfă; folosire chibzuită a mijloacelor materiale sau băneşti, limitată la strictul necesar în cheltuieli; cumpătare, chibzuială, măsură; bani agonisiţi şi păstraţi pentru satisfacerea anumitor trebuinţe; mod de întocmire, de orânduire a planului sau a părţilor unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi, etc.; alcătuire, compoziţie.

Economie controlată – Tip de economie în care majoritatea problemelor legate de producţie şi distribuţie sunt rezolvate prin planificare şi control de la nivel central.

Economie de piaţă – Tip de economie bazată pe un sistem de preţuri libere, de piaţă, în funcţie de care consumatorii şi producătorii se orientează în acţiunile pe care le iniţiază pentru a-şi realiza propriile interese şi în funcţie de care sunt alocate bunurile, serviciile şi resursele productive.

Economie de schimb – Economie în cadrul căreia produsele iau cu precădere forma de mărfuri.

Economie informală – Ascunsă, subterană; activitate economică legală, dar ascunsă în mod deliberat autorităţilor publice pentru a evita: a. plata impozitelor şi taxelor (impozit pe profit, TVA, taxe vamale, etc.); b. plata contribuţiilor sociale; c. respectarea anumitor standarde legale referitoare la salariul minim, numărul maxim de ore lucrate, norme de protecţie a muncii sau sănătate etc.; d. îndeplinirea anumitor proceduri administrative, precum completarea chestionarelor statistice sau a altor formulare administrative (informal/ hidden/ underground economy).

Economie naturală – Economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fără intermedierea schimbului, produsele nedevenind mărfuri.

Economie naţională – Totalitatea ramurilor muncii sociale dintr-o anumită ţară.

Economie tradiţională – Tip de economie în care cele mai multe probleme legate de producţie şi repartiţie sunt rezolvate conform cu obiceiurile şi tradiţiile din trecut.

Economii – Venit net disponibil după plata impozitelor minus cheltuielile de consum.

Economisi – A folosi cu chibzuială banii sau alte mijloace materiale; a agonisi.

Economisire – Faptul de a economisi.

Economist – Persoană care se ocupă cu studierea şi analiza proceselor şi fenomenelor economice (de obicei cu studii superioare); specialist în ştiinţele economice; adept al economismului.
Economizor – Instalaţie pentru încălzirea apei înainte de a o introduce în sistemul de fierbere al cazanului cu abur; dispozitiv adaptat la carburatorul unui motor cu explozie pentru reducerea consumului de combustibil.

Ecosistem – Ansamblu format din biotop şi biocenoză, în care se stabilesc relaţii strânse atât între organisme, cât şi între acestea şi factorii abiotici.
Unitate fundamentală a biosferei, cu un tip determinat al interacţiunii componentelor anorganice şi organice şi configuraţie energetică proprie, care asigură desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoarţei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajiştile, culturile, etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotică reprezentată prin resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetală, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizează resturile organice (Cod bune practici fermă 2006).

Ecosistem forestier – Unitatea funcţională a biosferei, constituită din biocenoză, în care rolul predominant îl au populaţia de arbori şi staţiunea pe care o ocupă aceasta (L 46/ 2008).

Ecou – Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol; unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe; răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc.

Ecran – Suprafaţă mată, de obicei albă, de pânză, de hârtie, etc. întinsă vertical, pe care se proiectează imagini produse de aparate de proiecţie, folosită în cinematografie, în laboratoare etc.; cinematograf.

Ecrana – A proteja o anumită regiune din spaţiu, un sistem tehnic, etc. contra unei acţiuni fizice cu ajutorul unui ecran.

Ecranare – Acţiunea de a ecrana şi rezultatul ei.

Ecruisa – A modifica proprietăţile unui metal sau unui aliaj în urma unui proces de deformare plastică la o temperatură inferioară celei la care începe recristalizarea.

Ecruisaj – Faptul de a ecruisa; defecţiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece.

Ectopic – Care are o poziţie anormală.

Ectopie – Poziţie anormală a unui organ.

ECU (European Currency Unit) – Unitate de cont a sistemului european monetar intrat în vigoare în 1979 ce are ca funcţie principală aceea de a se manifesta ca mijloc de referinţă pentru valutele statelor membre în vederea asigurării stabilităţii.

Ecuaţia schimbului a lui Fischer – Formulă de definire a inflaţiei monetare de forma MV = PT unde M este masa monetară, V este viteza de circulaţie a monedei, P este volumul general al preţurilor şi T este volumul tranzacţiilor. Dacă M (masa monetară creşte foarte mult se cauzează un dezechilibru major în ecuaţie care nu poate fi adus la normal decât prin creşterea lui P (nivelul general al preţurilor) deoarece T (volumul tranzacţiilor) nu poate creşte mai mult de un nivel maxim permis de producţie iar V (viteza de circulaţie a banilor) ţine de elementele socio-culturale, de obiceiuri, preferinţe etc. şi este foarte greu de modificat.

Ecuson – Ornament sculptat, pictat, etc. de obicei în formă de scut, pe care sunt înfăţişate inscripţii, piese heraldice etc.; mică bucată de stofă sau mătase cusută pe uniforma unui soldat, etc. indicând arma, unitatea, detaşamentul,  etc. căruia îi aparţine.

Edec – Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din proră o ambarcaţie sau o navă pentru a fi remorcată de pe mal împotriva curentului unui curs de apă; lucru care se găseşte de mult timp într-o gospodărie; lucru necesar; persoană (indispensabilă) care se găseşte de multă vreme undeva.

Edict – Act prin care un magistrat făcea cunoscute normele de drept şi formele juridice aplicate în timpul magistraturii lui; decret important cu caracter normativ dat de un monarh sau de o autoritate bisericească superioară cu privire la o problemă.

Edictal – Privitor la un edict.

Edicul – Construcţie mică şi uşoară ridicată într-un loc public; construcţie sau învelitoare de protecţie care serveşte de intemperii o lucrare de artă; nişă într-o încăpere funerară, pentru portretele morţilor sau pentru nume.

Edifica – A zidi, a ridica, a clădi (construcţii monumentale); a (se) lămuri, a (se) clarifica.

Edificare – Acţiunea de a (se) edifica şi rezultatul ei.

Edificator – Care edifică, care lămureşte în mod convingător.

Edificiu – Clădire mare, construcţie impunătoare (adăpostind o instituţie); construcţie de orice fel constituind un imobil prin natură, formată ca rezultat al reunirii trainice, prin acţiunea umană, a unor materiale încorporate direct sau indirect la sol şi caracterizată printr-o mare durabilitate (sunt edificii toate clădirile, indiferent de destinaţia concretă primită, precum şi canalizările de apă, gaz şi instalaţiile electrice încorporate clădirilor.

Edil – Persoană însărcinată cu administraţia construcţiilor şi instalaţiilor publice, care face parte din conducerea treburilor unui oraş; consilier municipal; magistrat care supraveghea edificiile şi instalaţiile publice, care se ocupa de aprovizionare, de organizarea jocurilor, etc.

Edilitar – Privitor la administraţia sau la lucrările de folos public ale unui oraş.

Edilitate – Îngrijirea edificiilor şi lucrărilor publice dintr-o localitate/ oraş; înzestrare a unui oraş cu astfel de edificii şi de lucrări; disciplină care se ocupă cu studiul, executarea şi exploatarea lucrărilor de interes public, destinate să asigure un mediu salubru şi un anumit grad de confort într-o localitate.

Edita – A efectua lucrările de tipărire şi de răspândire a unei cărţi sau a unei publicaţii; a stabili pe baza unei cercetări amănunţite un text în vederea publicării lui (cu adnotaţii critice şi explicative); a îngriji apariţia unei opere.

Editare – Faptul de a edita; efectuarea lucrărilor de tipărire şi răspândire a unei opere intelectuale.

Editor – Persoană care editează o operă.

Editorial – Care aparţine editurii sau editării, privitor la edituri sau la editare; articol de ziar, de revistă etc., de obicei nesemnat) care exprimă părerea conducerii unei publicaţii faţă de o problemă importantă actuală.
Editură – Întreprindere care editează cărţi, publicaţii, periodice, broşuri, ziare, afişe etc.; întreprindere specializată în valorificarea drepturilor de autor prin reproducerea şi difuzarea operelor de creaţie intelectuală de orice fel (literare, artistice, ştiinţifice), prin editare.

Ediţie – Reproducerea şi difuzarea unei opere intelectuale (literare, ştiinţifice, artistice); totalitatea exemplarelor unei opere tipărite prin folosirea aceluiaşi zaţ tipografic, aceluiaşi ISBN (International Standard Book Number); competiţie sportivă care face parte dintr-o serie periodică, stabilă.

Educa – A forma pe cineva prin educaţie; a influenţa în mod intenţionat, sistematic şi organizat dezvoltarea intelectuală, morală şi fizică a copiilor şi tineretului sau a oamenilor, a societăţii, etc.

Educabil – Care poate fi educat, receptiv la educaţie.

Educabilitate – Însuşirea de a fi educabil.

Educare – Acţiunea de a educa şi rezultatul ei.

Educativ – Care aparţine educaţiei, privitor la educaţie, care contribuie la educaţia cuiva.

Educator – Persoană care educă copiii, tineretul (în şcoli); profesor, învăţător; persoană cu o pregătire specială care se ocupă de educaţia copiilor (în cămine, grădiniţe, etc.).

Educaţie – Acţiunea sistematică şi conştientă de formare intelectuală, morală sau fizică a generaţiilor tinere, ale oamenilor, ale societăţii, etc.; rezultatul acestei activităţi; bună creştere, comportare civilizată în societate.

Educaţie incluzivă – Proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop explorarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor persoanelor din cadrul unei comunităţi (Ord. MECTS 5573/ 2011).

Educaţie specială – Ansamblul proceselor de punere în aplicare a programelor, activităţilor de învăţare şi asistenţă complexă de recuperare-compensare (psihoterapeutică, medicală, socială, culturală) adaptate persoanelor care nu reuşesc independent să atingă, temporar sau pe toată durata şcolarizării, un nivel corespunzător vârstei, pentru formarea competenţelor de bază în vederea pregătirii pentru viaţa de adult (Ord. MECTS 5573/ 2011).

Edulcora – A atenua, a îndulci.

Edulcorant – Care atenuează, care îndulceşte; substanţă care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci.
Efect – Fenomen care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură indestructibilă cu aceasta; rezultat, urmare, consecinţă; impresie produsă de cineva sau de ceva asupra cuiva; valori negociabile emise de stat, hârtii de valoare; consecinţă (juridică).

Efect comercial – Cambie sau altă hârtie de valoare prin care se constată o creanţă decurgând dintr-o livrare de mărfuri sau dintr-o prestare de servicii.

Efect de avuţie şi de bilanţ – Efectul exercitat la nivelul deciziilor de consum sau de investire ale populaţiei şi firmelor de modificarea averii/ avuţiei nete a acestora. Această modificare poate fi generată fie de variaţii ale valorii activelor deţinute (acţiuni, imobile etc.) fie a valorii datoriilor (de exemplu credite ipotecare, de consum, de investiţii, inclusiv rate scadente asociate acestora). Astfel, o creştere a averii/ avuţiei nete a populaţiei sau o îmbunătăţire a bilanţului firmelor are un efect pozitiv asupra consumului şi investiţiilor, favorizând în acest fel cererea agregată (wealth effect, balance sheet effect).

Efect de levier/ pârghie – În investiţii reprezintă multiplicarea profitului sau pierderii pe unitate de valoare investită, ca urmare a utilizării unor fonduri de împrumut (leverage).
Exprimă gradul de îndatorare al unei companii. Acţionează prin potenţarea rentabilităţii capitalurilor în condiţiile în care costul îndatorării este inferior rentabilităţii activelor. Se calculează ca raport între totalul datoriilor angajate şi nivelul capitalurilor proprii.
Efectul îndatorării unei întreprinderi asupra rentabilităţii fondurilor proprii, pe care o poate îmbunătăţi în cazul în care capitalul împrumutat îi aduce un venit mai mare decât dobânda datorată.
Expresie care în terminologia utilizată în domeniul investiţiilor desemnează multiplicarea profitului sau pierderii pe unitate de valoare investită, ca urmare a utilizării unor fonduri de împrumut.

Efect declarativ – Efect produs de un act al cărui obiect rezidă în constatarea unei situaţii preexistente.

Efect devolutiv – Efect produs de o devoluţie succesorală.

Efect financiar – Acele înscrisuri (în general sub formă de bilete la ordin) care nu au ca bază în mod direct o tranzacţie de mărfuri, ci se referă mai ales la credite bancare (ex. bonuri de tezaur).
Cambie sau altă hârtie de valoare prin care se constată o creanţă ce nu are corespondent într-o livrare de mărfuri sau într-o prestare de servicii, fiind strict legată de operaţiuni financiare sau bancare.

Efect în alb – Cambie complet remisă de trăgător. Deţinătorul titlului este abilitat să completeze cambia în conformitate cu înţelegerea stabilită între trăgător şi deţinător. Responsabilitatea trăgătorului rămâne întreagă.

Efect multiplicator al comerţului exterior – Denumire din doctrina economică dată fenomenului ce dă expresie consecinţelor pozitive ale creşterii volumului schimburilor comerciale externe ale unei ţări asupra economiei naţionale a acelei ţări.

Efect retroactiv – Efect ce constă în raportarea în trecut a efectelor unei legi, a unei decizii judiciare sau a unui act juridic.

Efect suspensiv – Amânare temporară a punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti supusă opoziţiei sau apelului, afară dacă nu beneficiază de dreptul de execuţie provizorie.

Efecte – Titluri de valoare.

Efecte de comerţ – Denumire generică pentru titlurile de credit pe termen scurt rezultate din operaţiunile comerciale (în aceste efecte de comerţ sunt incluse cambia, biletul la ordin şi cecul); titlu la ordin, cambie care se referă la o tranzacţie cu mărfuri sau o prestare de servicii.

Efecte de complezenţă – Valori de complezenţă; valori trase fictiv pentru procurarea reciprocă a lichidităţii.

Efecte juridice – Denumire generică dată consecinţelor produse de faptele juridice (în sens restrâns) şi de actele juridice care, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, se bucură de eficacitate (fiecare categorie de acte juridice produce efecte juridice proprii acelei categorii.

Efectele contractului – Consecinţele juridice constând în naşterea, modificarea, transmiterea sau stingerea de raporturi juridice obligaţionale, avute în vedere de către contractanţi cu ocazia perfectării contractului şi subsumate scopului acestuia.

Efectele contractului de comerţ internaţional – Consecinţe juridice cărora le dă naştere contractul valabil încheiat. Printre acestea se numără: interpretarea contractului, modificarea conţinutului obligaţiilor contractului, rezilierea contractului pe cale unilaterală ori prin acordul părţilor, regula relativităţii efectelor contractelor, acţiunea pauliană (revocatorie) şi drepturile reale create prin contract.

Efectele divizării – Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie. În cazul divizării parţiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde şi se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înfiinţează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proporţională cu partea transmisă. În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja existente sau care se înfiinţează în acest mod, împărţirea patrimoniului între persoana juridică faţă de care s-a făcut desprinderea şi persoanele juridice dobânditoare se va face confirm enunţului anterior, iar între persoanele juridice dobânditoare, împărţirea părţii desprinse se va face potrivit primului enunţ. În cazul divizării, fiecare din persoanele juridice dobânditoare va răspunde: a. pentru obligaţiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral, 2. Pentru celelalte obligaţii ale persoanei juridice divizate, proporţional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligaţiilor anterior enunţate. Dacă o persoană juridică este supusă divizării, prin actul de reorganizare se poate stabili şi un alt mod de repartizare a obligaţiilor decât acela enunţat anterior. În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea prevederilor legale, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putinţă. În cazul contractelor încheiate în considerarea calităţii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îşi încetează efectele, cu excepţia cazului în care părţile au stipulat expres contrariul sau menţinerea ori repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii interesate. Dacă menţinerea sau repartizarea contractului este condiţionată de acordul părţii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înştiinţată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-şi da ori nu consimţământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înştiinţării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menţinere sau preluare a contractului de către persoane juridică succesoare (Legea nr. 287/ 2009 – Codul civil).

Efectele divorţului – Consecinţele juridice care potrivit legii se produc ca urmare a desfacerii căsătoriei, în relaţiile dintre soţi, în relaţiile dintre părinţi şi copiii minori şi în relaţiile dintre soţi şi terţi.

Efectele exproprierii – Expresie ce desemnează consecinţele juridice decurgând din exproprierea pentru cauza de utilitate publică.

Efectele hotărârii civile în penal – Reprezintă limitele în care o hotărâre dată mai întâi în faţa instanţei civile are autoritate (putere de lucru judecat) în faţa instanţei penale. Legea procesuală penală stabileşte că hotărârea definitivă civilă prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor de urmărire penală şi a instanţei penale cu privire la existenţa infracţiunii, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art. 22 C.Proc.Pen.).

Efectele hotărârii judecătoreşti – Consecinţele hotărârilor judecătoreşti definitive sunt diferite şi pot privi instanţa de judecată, părţile din proces, etc. Astfel, hotărârea judecătorească definitivă dezinvesteşte instanţa de judecare a cauzei; părţile pot exercita căile extraordinare de atac prevăzute de lege.

Efectele hotărârii penale în civil – Potrivit legii procesuale penale, hotărârile definitive ale instanţei penale au putere de lucru judecat înaintea instanţei civile, în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia (art. 22 C.Proc.Pen.).

Efectele obligaţiilor – Expresie prin care se desemnează generic consecinţele ce decurg din raportul juridic obligaţional şi care, în principal, se concretizează în dreptul creditorului de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei asumate, precum şi în îndreptăţirea sa de a cere despăgubiri în caz de neexecutare totală sau parţială.

Efectele sentinţei arbitrale – Consecinţe juridice cărora le dă naştere sentinţa arbitrală. De regulă, sentinţele arbitrale sunt definitive şi obligatorii, dacă nu sunt aduse la îndeplinire de bunăvoie ele pot fi executate pe cale silită.
Consecinţe juridice recunoscute sentinţelor arbitrale străine prin convenţii internaţionale adoptate în această materie. Convenţiile internaţionale având ca obiect reglementarea arbitrajului comercial internaţional consacră soluţii menite să faciliteze recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine.

Efectul Balassa-Samuelson – Exprimă tendinţa existenţă în cazul ţărilor cu productivitate mai mare în sectorul bunurilor comercializabile comparativ cu sectorul bunurilor necomercializabile de a înregistra niveluri mai ridicate ale inflaţiei şi apreciere reală a monedei naţionale. Această evoluţie este asociată procesului de convergenţă a economiilor emergente către cele dezvoltate şi este impulsionată de competiţia pe plan internaţional şi de infuzia de capital şi tehnologii moderne realizată prin intermediul investiţiilor străine în industriile caracterizate de un raport ridicat între contribuţia capitalului şi respectiv a forţei de muncă la realizarea producţiei. Cum, în general, o productivitate în creştere antrenează sporuri salariale, salariile din sectorul bunurilor comercializabile vor tinde să se majoreze mai rapid decât cele din sectorul celor necomercializabile. Efectul Balassa-Samuelson se bazează pe ipoteza că pe piaţa forţei de muncă vor apărea presiuni de egalizare a câştigurilor salariale în cele două sectoare economice (sau de păstrare a diferenţei relative dintre acestea). În condiţiile unor sporuri de productivitate mai mici, sectorul bunurilor necomercializabile nu poate face faţă acestor presiuni decât prin includerea în preţuri a costurilor salariale suplimentare, astfel încât preţurile bunurilor necomercializabile vor creşte mai repede decât preţul bunurilor comercializabile. În cazul economiilor interdependente pe piaţa mondială, diferenţe inegale de creştere a productivitate în  sectoarele bunurilor comercializabile şi necomercializabile conduc, datorită efectului Balassa-Samuelson, la rate diferite ale inflaţiei. Concret, ţările cu diferenţe mai mari de productivitate între cele două sectoare au rate ale inflaţiei mai mari. Din acest motiv, nivelul general al preţurilor creşte, de regulă, mai rapid în ţările în tranziţie decât în ţările dezvoltate, conducând la o apreciere în termeni reali a cursului de schimb.

Efectiv – Real, adevărat, eficace; numărul persoanelor ce alcătuiesc, în conformitate cu legea, un colectiv, în special ostăşesc.
Un animal sau un grup de animale ţinute într-o exploataţie, ca unitate epidemiologică, dacă într-o exploataţie sunt ţinute mai multe efective, fiecare din aceste efective formează o unitate distinctă şi trebuie să aibă acelaşi status de sănătate

Efectiv piscicol – Totalitatea peştilor şi a altor vieţuitoare acvatice existente la un moment dat într-o amenajare piscicolă (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Efectua – A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa.

Efectuare – Acţiunea de a efectua şi rezultatul ei.

Efemer – De scurtă durată, trecător, vremelnic.

Eferent – Care duce (în afară).

Efervescent – Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacţii chimice; agitat, frământat; clocotitor.

Efervescenţă – Dezvoltare rapidă şi zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacţii chimice sau fizice; frământare, agitaţie, fierbere.

Eficace – Care produce efectul scontat, care dă un rezultat pozitiv; eficient.

Eficacitate – Calitatea de a produce efectul (pozitiv) aşteptat; eficienţă; nota caracterizantă a actului juridic civil valabil încheiat în virtutea căreia acel act produce efectele ce-i sunt atribuite de lege sau care sunt urmărite de părţi în armonie cu legea (toate actele juridice a căror încheiere s-a făcut cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă instituite prin dispoziţii imperative de lege se bucură de eficacitate).
Gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activităţi şi raportul dintre efectul proiectat şi rezultatul efectiv al activităţilor respective (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).

Eficient – Eficace.

Eficienţa acoperirii împotriva riscurilor – Gradul în care modificările în valoarea justă sau fluxurile de trezorerie ale elementului acoperit împotriva riscurilor care sunt atribuibile unui risc acoperit sunt compensate prin modificările în valoarea justă sau în fluxurile de trezorerie ale instrumentului de acoperire împotriva riscurilor (IAS 39.9).

Eficienţă – Eficacitate.
Maximizarea rezultatelor unei activităţi în relaţie cu resursele utilizate (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).

Efigial – Care aparţine unei efigii; de efigie.

Efigie – Reprezentare în relief pe monede, medalii, etc. a chipului unei persoane.

Eflora – A studia superficial; a frunzări o carte.

Eflorescent – Care înfloreşte, care se află în eflorescenţă; înfloritor, bogat în aspecte sau detalii; care îşi pierde o parte din apa de cristalizare şi capătă aspect de pulbere.

Eflorescenţă – Începutul înfloririi unei plante; înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate; transformare în pulbere a unor săruri cristaline, prin pierderea apei de cristalizare; sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel; depozit de săruri care apare la suprafaţa unor roci; pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafaţa exterioară a construcţiilor din beton sau de zidărie.

Efluenţi de silozuri – Lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de însilozare, în instalaţii speciale numite silozuri (Cod bune practici fermă 2006).

Efluviu – Emanaţie gazoasă produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului; curent, flux, fluid; descărcare electrică sub forma unor şuviţe foarte slab luminoase în jurul electrozilor aflaţi la o tensiune înaltă; defect sub forma unor linii subţiri în evantai care apar pe o peliculă cinematografică.

Eflux – Scurgere de fluid dintr-o masă de fluid care se găseşte în stare de repaus sau în mişcare.

Efort – Încordare voluntară a puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament superior celui obişnuit; strădanie, străduinţă; rezultantă a forţelor interioare dintr-o secţiune a unui corp deformabil, cauzată de solicitări exterioare, de căldură, etc.

Efort de pescuit – Produsul capacităţii şi al activităţii unei nave/ ambarcaţiuni pescăreşti; când este vorba despre un grup de nave/ ambarcaţiuni, suma tuturor eforturilor de pescuit ale tuturor navelor/ ambarcaţiunilor ce aparţin grupului (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Efractor – Infractor care a comis o spargere.

Efracţie – Modalitate de săvârşire a unor infracţiuni constând în forţarea încuietorilor, ruperea legăturilor sau violarea oricărui dispozitiv de închidere etc.

Efracţiune – Efracţie.

Efuziune – Manifestare, exteriorizare puternică a unor sentimente pozitive; difuziune a unui gaz printr-un înveliş poros; proces vulcanic de revărsare a magmei sub formă de lavă la suprafaţa pământului şi de formare a unor produse vulcanice.

Efuziv – Vulcanic.

Efuzor – Tub cu secţiune crescătoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz.

Egal – Care este la fel cu altul într-o anumită privinţă; cetăţeni, naţiuni, etc. care au aceleaşi drepturi şi aceleaşi îndatoriri; care are aceeaşi valoare în aceeaşi unitate de măsură; care coincide prin suprapunere, cu o altă figură; obiecte, fenomene sau fiinţe comparate cu ele însele sub diverse aspecte, stări care sunt neschimbate, statornice, uniforme, invariabile; monoton.

Egala – A face să fie sau a fi la fel cu altul într-o anumită privinţă; a obţine acelaşi număr de puncte cu altcineva.

Egalabil – Care poate fi egalat.

Egalare – Acţiunea de a (se) egala.

Egalat – Făcut sau devenit egal; nivelat; uniformizat.

Egalitar – Care are ca scop egalitatea civilă, politică şi socială; privitor la egalitatea civilă, politică şi socială; bazat pe egalitate civilă, politică şi socială.

Egalitarism – Concepţie socială utopică care preconizează nivelarea, egalizarea consumului individual şi a modului de trai al membrilor societăţii.

Egalitarist – Care aparţine egalitarismului, privitor la egalitarism, care susţine egalitarismul; adept al egalitarismului.

Egalitate – Stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele; situaţie în care mai mulţi participanţi realizează acelaşi număr de puncte în cadrul aceluiaşi concurs; principiu potrivit căruia tuturor oamenilor şi tuturor statelor sau naţiunilor li se recunosc aceleaşi drepturi şi li se impun aceleaşi îndatoriri, prevăzute de regula de drept; situaţie în care oamenii se bucură de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi îndatoriri; relaţie între două sau mai multe cantităţi, elemente, termeni, etc. egali; expresie a acestei relaţii, scrise cu ajutorul semnului egal.

Egalitatea juridică a părţilor – Metodă de reglementare specifică normelor dreptului civil, presupunând stabilirea şi organizarea raporturilor juridice patrimoniale şi personale nepatrimoniale astfel încât subiectele acestora să se afle pe acelaşi plan, să se bucure în faţa legii de aceleaşi drepturi şi obligaţii şi să dispună de aceleaşi posibilităţi pentru valorificarea lor.

Egalitatea în faţa legii civile – Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nici o influenţă asupra capacităţii civile (L 287/ 2009 – Codul Civil).

Egalitatea persoanelor în procesul penal – Principiu fundamental al procesului penal, înscris în Constituţia României şi în alte legi. Potrivit acestui principiu procesul penal se realizează de aceleaşi organe judiciare în raport cu toate persoanele, neexistând privilegii de judecată sau instanţe speciale pentru anumite categorii de persoane; procesul penal, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii, se desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi reguli procesuale; părţile au aceleaşi drepturi şi obligaţii în faţa organelor judiciare etc.

Egaliza – A face ca două sau mai multe lucruri, situaţii, etc. să fie egale între ele în anumite privinţe.

Egalizare – Acţiunea de a egaliza şi rezultatul ei.

Egalizor – Care egalizează, care produce sau determină egalizarea; produs chimic care se adaugă în băile de vopsire pentru dispersarea, mărirea vitezei de pătrundere şi fixarea colorantului.

Egidă – Ocrotire, sprijin, protecţie; îndrumare, îngrijire.

Egocentric – Persoană care priveşte totul prin prisma intereselor şi a sentimentelor personale, care se consideră centrul universului; manifestări ale oamenilor care trădează o asemenea atitudine.

Egocentrism – Atitudine a celui care priveşte totul prin prisma intereselor şi a sentimentelor personale, tendinţă de a face din sine „centrul universului”.

Egoism – Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale şi de nesocotire a intereselor altora.

Egoist – Stăpânit de egoism; determinat de egoism, care denotă egoism.

Egolatrie – manie de a se preocupa exagerat de propria persoană; supraestimare a valorii personale.

Egolatru – Stăpânit de egolatrie.

Egotism – Atitudine individualistă care provine din acordarea unei importanţe exagerate propriei persoane.

Egotism – Stăpânit de egotism; determinat de egotism.

Elabora – A realiza, a da o formă definitivă unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a redacta; a efectua operaţiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obţinerea unor aliaje în stare topită în vederea turnării lor.

Elaborare – Acţiunea de a elabora şi rezultatul ei.

Elagaj – Operaţie de înlăturare a crăcilor din partea inferioară a tulpinii arborilor, aplicată în exploatările forestiere.

Elagare – Elagaj.

Elan – Însufleţire creatoare; avânt, entuziasm; complex de mişcări şi de procedee executate în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări.

Elansa – A se avânta, a se repezi.

Elansare – Acţiunea de a se elansa şi rezultatul ei; avântare, repezire; avânt, năzuire către ceva.

Elansat – Zvelt, avântat.

Elastic – Proprietatea de a-şi modifica forma şi dimensiunile sub acţiunea unei forţe exterioare şi de a reveni de la sine la forma şi dimensiunile iniţiale după încetarea acţiunii forţelor exterioare care l-au deformat; mlădios, suplu; care se poate adapta uşor împrejurărilor; ţesătură, şnur, şiret etc. executate din fire de cauciuc îmbrăcate în fibre textile şi folosit în confecţionarea unor obiecte de îmbrăcăminte.

Elasticitate – Proprietatea de a fi elastic.

Elasticitatea cererii în funcţie de venit – Modificarea procentuală a cantităţii cumpărate dintr-un bun sau servicii raportată la variaţia procentuală a venitului consumatorului; bunurile normale au coeficienţi de elasticitate a cererii pozitivi, iar bunurile inferioare au coeficienţi negativi.

Elasticitatea (cererii sau a ofertei) în funcţie de preţ – Modificarea procentuală a cantităţii de bunuri şi servicii cumpărate de către consumatori sau oferit de către producători raportată la modificarea procentuală a preţului bunurilor şi serviciilor respective; bunurile care au coeficienţi de elasticitate supraunitari (în valoare absolută) sunt numite elastice, iar cele cu coeficienţi de elasticitate subunitari (în valoare absolută) sunt numite inelastice.

Elasticitatea încrucişată a cererii în funcţie de preţ – Modificarea procentuală a cantităţii în care un bun sau un serviciu este cumpărat, raportată la modificarea procentuală a preţului altui bun sau serviciu; coeficientul de elasticitate în funcţie de preţul încrucişat pentru bunuri, substituite (care pot înlocui un bun) este pozitiv, iar coeficientul pentru bunuri complementare este negativ.

Electa una via, non datur recursus ad alteram – Odată aleasă o cale jurisdicţională nu se poate recurge la o alta; stabileşte regula ca partea ce a optat pentru sesizarea uneia dintre instanţe deopotrivă de competenţe, nu mai are dreptul de a se adresa celei de a doua instanţe.

Electio iuris – Expresie latină desemnând facultatea părţilor de a alege ele însele dreptul aplicabil contractului lor.

Electiv – Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege.

Electivitate – Însuşirea a ceea ce este electiv.

Elector – Persoana îndrituită (care are mandat) să participe, prin votul său, la alegeri; persoană care reuşea să obţină un mare număr de voturi pentru partidul său.

Electoral – Privitor la alegeri, în vederea alegerilor.

Electorat – Demnitatea de elector; teritoriu supus autorităţii unui elector.

Electric – Care aparţine electricităţii, privitor la electricitate, care produce sau are energie legată de prezenţa electricităţii.

Electrician – Persoană calificată care lucrează sau repară instalaţii, maşini, aparate etc. electrice.

Electricitate – Una din proprietăţile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariţia, de mişcarea şi de interacţiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică; totalitatea fenomenelor electrice; lumină electrică; ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice.

Electrifica – A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare.

Electrificare – Acţiunea de a electrifica şi rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea şi extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naţionale, în activitatea social-culturală şi în consumul casnic, pe calea sporirii producţiei de energie electrică.

Electrificat – Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea.

Electriza – A dezvolta, prin diverse procedee, electricitate în unele corpuri; a produce asupra cuiva o impresie puternică şi bruscă; a entuziasma, a înflăcăra, a anima.

Electrizabil – Care poate fi electrizat.

Electrizant – Care electrizează.

Electrizare – Acţiunea de a electriza şi rezultatul ei; entuziasmare, înflăcărare, animare.

Electrizat – Care a fost supus electrizării; asupra căruia a fost produsă o impresie puternică şi bruscă.

Electrocuta – A ucide sau a muri prin electrocutare.

Electrocutare – Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea.

Electromecanic – Care se referă la un dispozitiv mecanic comandat electric; care se referă la un aplicaţiile combinate ale mecanicii şi electrotehnicii; ramură a ingineriei care se ocupă cu aplicaţiile tehnice ale electricităţii, ale termodinamicii şi ale mecanicii.

Elegant – Făcut cu gust, frumos; care se distinge prin armonia şi bunul gust al îmbrăcămintei; care se deosebeşte prin armonia formei, prin îmbinarea formei, prin îmbinarea plăcută a elementelor, printr-o sobrietate plină de gust; plin de tact, lipsit de brutalitate.

Eleganţă – Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu graţie; distincţie în limbaj, în stil etc.

Element – Parte componentă a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg; piesă sau ansamblu de piese care formează o construcţie; persoană care face parte dintr-o comunitate; fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apă, aer, pământ) despre care se credea că stau la baza tuturor corpurilor şi fenomenelor naturii; fenomen al naturii care se manifestă ca o forţă puternică; mediu în care trăieşte o fiinţă; mediu în care cineva se simte bine; substanţă care nu poate fi descompusă în alte substanţe mai simple prin mijloace fizice sau chimice obişnuite şi care poate forma, prin combinare chimică, diverse substanţe compuse; pilă electrică; fiecare celulă a unei pile electrice; principiu de bază, noţiune fundamentală.

Element acoperit împotriva riscurilor – Un activ, o datorie, un angajament ferm, o tranzacţie previzionată foarte probabilă sau o investiţie netă într-o operaţiune din străinătate care a. expune entitatea la riscul modificărilor în valoarea justă sau în fluxurile de trezorerie viitoare, şi b. este clasificată ca fiind acoperită contra riscurilor (IAS 39.9).

Element al activului patrimonial – Orice drept sau bun făcând parte din patrimoniul unei persoane şi având destinaţia să satisfacă anumite nevoi ale acelei persoane.

Element al pasivului patrimonial – Orice obligaţie care face parte din patrimoniul unei persoane precum şi orice sarcină care grevează vreun element al activului acelui patrimoniu.

Element garantat – O obligaţie de a plăti beneficii garantate, inclusă într-un contract ce posedă o caracteristică de participare discreţionară (IFRS 4.A).

Elementar – De bază, esenţial, fundamental; care cuprinde elementele de bază ale unei ştiinţe; puţin complicat; simplu, uşor; rudimentar; primitiv; care ţine de natură şi de fenomene ei.

Elemente constitutive ale infracţiunii – Părţi componente ale infracţiunii; acestea sunt: obiectul, subiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă (laturi care au elemente).

Elemente eligibile – Poziţii long şi short şi pe titluri de creanţă emise de firmele de investiţii din statele membre sau asupra firmelor de investiţii recunoscute de state nemembre. De asemenea, vor reprezenta elemente eligibile poziţiilor long şi short pe titluri de creanţă, cu condiţia ca asemenea titluri să îndeplinească următoarele condiţii: a. în primul rând, să fie listate pe cel puţin una din pieţele reglementate dintr-un stat membru sau de pe o bursă dintr-un stat nemembru, cu condiţia ca acea bursă să fie recunoscută de CNVM; b. în al doilea rând, să fie considerate suficient de lichide de către SSIF în cauză, din România, şi să aibă atribuit, totodată, datorită solvabilităţii emitentului, un grad de risc de neplată/ faliment comparabil cu sau mai mic decât cel al activelor (maniera în care sunt evaluate titlurile va fi notificată de către CNVM, care va schimba decizia firmei de investiţii respective, dacă va considera că titlurilor în cauză le este atribuit u grad de risc de neplată/ faliment prea mare pentru ca aceste elemente să fie considerate eligibile).

Elemente extraordinare – Sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente ale entităţii şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat (OMFP 3055/ 2009).

Elemente monetare – Reprezintă disponibilităţile băneşti şi activele/ datoriile de primit/ de plătit în sume fixe sau determinabile. Caracteristica esenţială a unui element monetar este dreptul de a primi sau obligaţia de a plăti un număr fix sau determinabil de unităţi monetare (OMFP 3055/ 2009).
Unităţi monetare deţinute şi active şi datorii de primit sau de plătit într-un număr fix sau determinabil ale unităţii monetare (IAS 21.9, IAS 29.12, IAS 38.8).

Elemente patrimoniale – Sunt bunurile şi drepturile care contribuie la desfăşurarea activităţii persoanei care conduce contabilitatea în partidă simplă, cuprinzând: imobilizări corporale (mijloace fixe), stocuri şi imobilizări necorporale, respectiv programe informatice, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare (Legea nr. 82/ 1991).

Elev – Persoană care învaţă într-o şcoală sau care este instruită de cineva; şcolar; persoană care urmează în concepţii şi în acţiuni pe maestrul său; discipol, învăţăcel, urmaş, adept.

Elevat – Nobil, superior, rafinat.

Elevator – Instalaţie care serveşte la transportarea materialelor (grele) pe direcţie verticală sau aproape verticală şi pe distanţe relativ mici; unealtă cu care se prind şi se manevrează prăjinile de foraj, burlanele, etc. în exploatările petroliere sau în lucrările de explorare; care ridică; care serveşte la ridicat.

Elevaţie – Reprezentare grafică, la o scară dată, a feţelor exterioare ale unei construcţii, maşini, etc.; parte a unui zid, a unei pile sau a unei culee de pod situată deasupra terenului; însuşirea de a fi elevat.

Elibera – A da libertate, a pune în stare de libertate; a înlătura oprimarea (naţională, politică, socială); a dezrobi, a descătuşa; a fi lăsat la vatră; a se desprinde dintr-o moleculă, rămânând în stare liberă; a scoate dintr-o funcţie; a da cuiva (la cerere) un act, un document oficial etc.; a preda o marfă; a face liberă o încăpere, un teren etc.; a goli, a evacua.

Eliberare – Acţiunea de a (se) elibera şi rezultatul ei.

Eliberare din funcţie – Denumire specifică fie pentru desfacerea contractului individual de muncă, fie pentru modificarea acestuia, realizată prin trecerea salariatului în altă funcţie (după caz) folosită la unele categorii de personal din sectorul bugetar.

Eliberare din învăţământ – Denumire specifică desfacerii contractului individual de muncă ori a transferului în alt sector de activitate a personalului didactic titular.

Eliberator – Care eliberează, dezrobitor.

Eligibil – Care întruneşte condiţiile spre a fi ales într-o funcţie sau într-un organ reprezentativ; a întruni condiţiile de a avea acces la ceva anume, precizat expres.

Eligibil pentru rescont – Un efect de schimb este eligibil pentru rescont atunci când corespunde tuturor exigenţelor fixate de banca naţională pentru a-l accepta la rescont.

Eligibilitate – Aptitudinea juridică de a fi ales în anumite funcţii sau organe reprezentative; calitatea de a fi eligibil.

Elimina – A îndepărta, a înlătura, a exclude (dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu); a da pe cineva afară de undeva, din ceva.

Eliminare – Acţiunea de a elimina şi rezultatul ei; înlăturare, îndepărtare.

Eliminator – Eliminatoriu.

Eliminatoriu – Care elimină, care atrage eliminarea; eliminator; care aduce excluderea de la examen a concurenţilor mai slabi.

Eliport – Aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere.

Elită – Parte a societăţii ai cărei membri, având o poziţie avantajoasă, se consideră superiori celorlalţi membri; ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales.

Elixir – Băutură cu proprietăţi miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiştii pentru a obţine viaţă veşnică; băutură scumpă, aleasă; soluţie alcoolică cu conţinut variabil de zahăr şi cu diverse esenţe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament).

Elocuţiune – Mod de a exprima gândirea prin cuvinte; alegerea şi aşezarea cuvintelor într-un discurs; parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs.

Elocvent – Care are darul de a expune frumos şi convingător; plin de înţeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ.

Elocvenţă – Însuşirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoţionant, convingător; expresivitate.

Elogia – A aduce elogii, a lăuda (în cuvinte entuziaste), a preamări.

Elogiere – Acţiunea de a elogia şi rezultatul ei.

Elogios – Care elogiază, laudativ.

Elogiu – Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă.

Elucida – A clarifica, a desluşi, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză.

Elucidare – Acţiunea de a elucida şi rezultatul ei; lămurire, desluşire, explicare.

Eluda – A ocoli, a evita, a ignora intenţionat.

Eludare – Acţiunea de a eluda şi rezultatul ei.

Eludarea legii – Expresie ce desemnează evitarea sau ocolirea intenţionată de către un subiect de drept (persoană fizică sau juridică) a respectării sau a aplicării întocmai a unor dispoziţii imperative normative cu prilejul încheierii sau executării unui act juridic.

Eluvial – Care s-a diferenţiat prin eluvionare.

Eluvionare – Acţiunea de formare a eluviilor; spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acţiunea apei de precipitaţiile infiltrate în sol.

Eluviu – Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc şi caracterizate prin lipsa stratificaţiei şi prin  nesortarea materialului.

Eluviune – Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces.

Emana – A degaja, a împrăştia un gaz, vapori, un miros, etc.; a exala; a proveni, a veni de la; a izvorî, a-şi avea originea.

Emanare – Acţiunea de a emana şi rezultatul ei.

Emanaţie – Emitere, degajare (de gaze, de vapori, de mirosuri etc.); ceea ce se degajează, ceea ce emană.

Emancipa – A(-şi) câştiga sau a face să-şi câştige independenţa; a (se) elibera; a-şi lua unele libertăţi nepotrivite cu vârsta, a avea purtări libertine; a scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui şi a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major.
Emancipare – Acţiunea de a (se) emancipa şi rezultatul ei; emancipaţie; act (mijlocul juridic) prin intermediul căruia un copil minor este scos de sub puterea părintească sau de sub tutelă, recunoscându-i-se o capacitate de exerciţiu restrânsă/ limitată.

Emancipat – Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent; care şi-a luat unele libertăţi nepotrivite cu vârsta lui; cu purtări libertine; scos înainte de majorat de sub autoritatea părintească sau a tutorelui.

Emancipaţie – Emancipare.

Embargo – “Interzicere”; Act de autoritate prin care un stat ia măsuri de interzicere împotriva importului mărfurilor provenind dintr-o anumită ţară sau împotriva exportului de mărfuri către altă ţară, ca o sancţiune pentru nerespectarea unor reguli de drept internaţional sau ca mijloc de presiune politică (restricţie cu scopuri economice sau politice de a importa şi/ sau exporta mărfuri într-un stat); act de autoritate a unui stat de punere sub sechestru a unor nave sau de reţinere a unor bunuri ce aparţin altui stat cu care se găseşte în conflict.

Embatic – Arendare pe termen lung şi foarte lung, până la 99 de ani, având caracterul unei servituţi asupra bunului acestuia; drept real de folosinţă asupra imobilului altuia care izvorăşte dintr-o locaţiune perpetuă sau de lungă durată.

Embaticar – Persoană care arenda o proprietate cu embatic; titularul dreptului de embatic.

Emblematic – De emblemă, care ţine de emblemă.

Emblemă – Obiect, imagine care poartă în mod emblematic un anumit înţeles, care simbolizează o anumită idee; simbol, figură alegorică.

Semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen (L 26/ 1990).

Emenda – A corecta, a îndrepta, a îmbunătăţi (un text); a amenda.

Emendanda – Corecturi (tipografice) la un text.

Emendaţie – Faptul de a emenda.

Emergent – Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat.

Emergenţă – Ieşire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat.

Emfiteot – Titularul unui drept embatic (sau de emfiteoză).

Emigra – A pleca din patrie şi a se stabili (definitiv sau temporar) în altă ţară; a se expatria.

Emigrant – Persoană care emigrează.

Emigrare – Acţiunea de a emigra şi rezultatul ei; expatriere, emigraţie.

Emigrat – Emigrant.

Emigraţie – Situaţia în care se găseşte o persoană emigrată; timpul cât cineva este emigrat; totalitatea persoanelor emigrate din aceeaşi ţară, în acelaşi loc, într-o anumită epocă; stabilirea cetăţeanului unei ţări în altă ţară, de cele mai multe ori din dorinţa de a-şi găsi acolo un loc de muncă (adesea ţările deschise emigraţiei reglementează această problemă pe cale legală).

Emigraţiune – Emigraţie.

Eminamente – În gradul cel mai înalt, prin excelenţă, cu deosebire.

Eminent – Care se distinge prin calităţi (intelectuale) deosebite; excepţional, superior, remarcabil, excelent.

Emisiune – Operaţiunea prin care valorile mobiliare de acelaşi tip şi clasă sunt oferite de către emitent spre subscripţie investitorilor potenţiali; totalitatea valorilor mobiliare de acelaşi tip şi clasă emise de un emitent la o anumită dată; punere în circulaţie de către stat sau de către o instituţie, o societate autorizată etc. a hârtiilor de valoare, a bancnotelor, a acţiunilor etc.; emitere; plasament de titluri nou create pe calea subscripţiei publice; punere în circulaţie a unei noi serii de mărci poştale sau retipărirea la o anumită dată a unei serii mai vechi; producere de către un corp sau dispozitiv, a unor gaze, a unor unde, etc. care se pot propaga în mediul înconjurător; program transmis prin radio sau prin televiziune într-o ordine dinainte stabilită.

Emisiune de obligaţiuni cu suspendarea plăţii – Obligaţiune pentru care plata dobânzii sau rambursarea împrumutului se face în perioada convenită.

Emisiune de obligaţiuni făcută – Obligaţiune emisă de un debitor domiciliat în afara ţării unde are loc emiterea, emisiune care, în general, se face în moneda locală.

Emisiune de titluri – Punerea în circulaţie a monedelor sau titlurilor (acţiuni sau obligaţiuni) de către stat; vânzarea acţiunilor sau obligaţiunilor de către o societate comercială pe acţiuni.

Emisiv – Referitor la emisiune, emiţător.

Emite – A enunţa, a exprima, a lansa o părere, o teorie etc.; a transmite, a anunţa; a elabora, a scoate, a da o lege; a elabora şi a pune în vigoare un act normativ; a pune în circulaţie o bancnotă, o hârtie de valoare etc.; a produce gaze, radiaţii etc. care se pot propaga în mediul înconjurător.

Emitent – Persoană care emite hârtii de valoare, bancnote, etc.; orice persoană care se obligă în mod legal emiţând un titlu de credit  să onoreze drepturile pe care le conferă activul financiar emis (issuer) şi exprimat prin acel titlu; termen ce desemnează persoana juridică care se angajează la recunoaşterea şi plata drepturilor încorporate în instrumentul negociabil (acţiune sau alt titlu de valoare), conform clauzelor stipulate în titlu şi cu respectarea legii care-l guvernează, precum şi persoana juridică angajată în procedura unei oferte publice; persoană care emite un bilet la ordin sau alt titlu de credit devenind astfel debitorul unei obligaţii de plată faţă de o altă persoană; sinonim cu debitorul sau împrumutatul în cazul emiterii unui împrumut pe bază de obligaţiuni.
Entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare (L 297/ 2004).

Emitent de card – Denumire dată băncii care este fie proprietara mărcii distinctive sub care este emis cardul, fie are cu proprietarul mărcii obligaţii reciproce în virtutea cărora este îndreptăţit să emită cardul.

Emitere – Faptul de a emite.

Emiţător – Care emite.

Emolument – Prerogativele şi avantajele dobândite de uzufructuar în virtutea dreptului de uzufruct cu privire la bunurile ce formează obiectul uzufructului; segment al activului succesoral care îi revine efectiv unui moştenitor, legatar universal sau cu titlu universal, dintr-o avere succesorală ca urmare a împărţirii acesteia între toţi comoştenitorii ce au îndreptăţirea să participe la partajarea ei.

Emotiv – Care se referă la emoţie sau la afectivitate; care se emoţionează uşor; sensibil, impresionabil.

Emotivitate – Faptul de a se emoţiona uşor; stare emotivă; însuşirea de a fi emotiv.

Emoţie – Reacţie afectivă de intensitate mijlocie şi de durată relativ scurtă, însoţită adesea de modificări în activităţile organismului, oglindind atitudinea individului faţă de realitate; orice reacţie afectivă.
Una din formele afectivităţii alături de sentimente, dispoziţii, afecte, pasiuni. Este reacţia afectivă la un stimul sau situaţie care prezintă un grad de noutate de natură să tulbure echilibrul persoanei, să-i reducă controlul asupra faptelor comise.

Emoţiona – A produce, a cauza, a provoca o emoţie; a fi cuprins de o emoţie.

Emoţional – Care este propriu emoţiilor; provocat de o emoţie; care produce o emoţie; emotiv.

Emoţionant – Care emoţionează; mişcător, tulburător.

Emoţionare – Acţiunea de a (se) emoţiona şi rezultatul ei; tulburare.

Emoţionat – Cuprins de emoţie.

Empatie – Abilitatea de a te substitui în rolul celuilalt (cu care discuţi ori faci afaceri), sau de a pătrunde esenţa obiectivelor pe care acesta le urmăreşte.

Empiric – Bazat (numai) pe experienţă; care priveşte empirismul, care are la bază empirismul.

Emporiu – Târg, port, agenţie comercială în ţară străină.

Emulaţie – Sentiment, dorinţă, strădanie de a egala sau de a întrece pe cineva într-un domeniu de activitate; întrecere.

Emulgator – Substanţă chimică folosită la obţinerea emulsiilor; emulsiv, emulsionant; substanţă chimică folosită pentru îndepărtarea grăsimilor din produsele textile.

Emulsie – Amestec dispers format din două lichide insolubile unul în celălalt; strat sensibil la acţiunea luminii, depus pe plăcile şi pe filmele fotografice.

Emulsiona – A forma sau a prepara o emulsie.

Emulsionant – Emulgator.

Emulsionare – Acţiunea de a emulsiona şi rezultatul ei.

Emulsiv – Din care se extrage uleiul; emulgator.

Emulsor – Aparat care serveşte la obţinerea emulsiilor.

Enciclopedic – Care are caracter de enciclopedie; vast, surprinzător.

Enciclopedie – Tip de lucrare lexicografică de proporţii diferite care tratează sistematic termeni de bază (nume comune şi proprii), noţiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunoştinţe, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri; ansamblu multilateral de cunoştinţe omeneşti.

Enclavă – Fragmente de roci înglobate în masa rocilor eruptive; populaţie sau fragment de populaţie înglobate teritorial în masa altor populaţii.

Endemic – Care trăieşte numai pe un anumit teritoriu; boli care au cauze locale, specifice unei anumite regiuni; care are caracter permanent în anumite locuri.

Endemie – Prezenţă într-o comunitate a unei boli infecţioase/ contagioase sau de nutriţie sub formă de cazuri sporadice care izbucnesc periodic în aceleaşi regiuni.

Endemoepidemic – Care se referă la boli infecţioase prezente în mod endemic într-o populaţie dar care pot provoca uneori izbucniri epidemice.

Endogamie – Contractare obligatorie a căsătoriilor în sânul aceluiaşi trib, practicată la unele populaţii primitive.

Endogen – Fenomene geologice provocate de forţe care provin din interiorul pământului şi care conduc la apariţia denivelărilor scoarţei; care ia naştere, care se datoreşte unor cauze din interiorul organismului.

Energetic – Privitor la producerea şi la folosirea diferitelor forme de energie; ramură a fizicii care studiază fenomenele produse în sistemele fizice din punctul de vedere al transformărilor de energie dintr-o formă în alta; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul surselor şi al posibilităţilor tehnico-economice de exploatare şi de utilizare a diferitelor forme de energie.

Energia mareelor, a valurilor şi a mării – Reprezintă energia produsă de mişcarea mareelor, a valurilor sau a mării, exploatată pentru a produce energie electrică (Reg. CE 1.099/ 2008).

Energic – Plin de vigoare, de energie; hotărât, viguros; care oglindeşte, exprimă energie; cu acţiune promptă, puternică şi imediată; eficace.

Energie – Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic în trecerea dintr-o stare dată în altă stare dată; forţă, putere, tărie, vigoare, capacitate de a acţiona; fermitate, hotărâre în atitudini, în acţiuni.

Energie aerotermală – Energia stocată sub formă de căldură în aerul ambiental (L 220/ 2008).

Energie atomică – Energie nucleară.

Energie din surse regenerabile – Sursele de energie regenerabile nonfosile (eoliană, solară, aerotermală, geotermală, a valurilor, mareomotrică şi hidroelectrică, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz al instalaţiilor de epurare a apelor uzate şi biogaz (Schema ajutor de stat 25.01.2010).

Energie eoliană – Reprezintă energia cinetică a vântului exploatată pentru a produce energie electrică cu ajutorul turbinelor eoliene (Reg. CE 1.099/ 2008).

Energie geotermală – Energia stocată sub formă de căldură sub stratul solid al suprafeţei terestre (L 220/ 2008).
Energie termică emisă de scoarţa terestră, de obicei sub formă de apă fierbinte sau abur. Această producţie de energie reprezintă diferenţa dintre entalpia fluidului extras din sondă şi cea a fluidului eliminat. Este exploatată în locaţii adecvate cum ar fi: a. pentru producerea de energie electrică prin utilizarea aburului uscat sau a saramurii naturale cu entalpie ridicată după vaporizarea bruscă; b. direct ca energie termică pentru încălzirea urbană, în agricultură etc.

Energie hidroelectrică – Energie potenţială şi cinetică a apei transformate în energie electrică în hidrocentrale. Aici este inclusă şi energia produsă de staţiile de pompare. De obicei se înregistrează producţia în cazul centralelor cu o putere mai < 1MW, al centralelor cu o putere ≥ 1 MW şi < 10MW, al centralelor cu o putere ≥10MW şi al staţiilor de pompare (Reg. CE 1.099/ 2008).

Energie hidrotermală – Energia stocată sub formă de căldură în apele de suprafaţă (L 220/ 2008).

Energie solară – Reprezintă radiaţiile solare exploatate pentru producerea de apă caldă şi de energie electrică. Această producţie de energie constă în energia termică transmisă mediului de transfer termic, adică radiaţiile solare incidente fără pierderile optice şi cele datorate colectoarelor solare. Energia solară pasivă utilizată direct pentru încălzirea, climatizarea şi iluminarea locuinţelor sau a altor clădiri nu este inclusă aici (Reg. CE 1.099/ 2008).

Energie solară fotovoltaică – Reprezintă lumina solară transformată în energie electrică prin intermediul celulelor solare constituite în general din materiale semiconductoare care, expuse la lumină, produc energie electrică (Reg. CE 1.099/ 2008).

Energie termică solară – Reprezintă energia termică produsă de radiaţiile solare; este produsă în: a. centrale termice solare sau b. instalaţii pentru producerea de apă caldă sanitară sau pentru încălzirea sezonieră a piscinelor (de exemplu colectoare plane, în general de tipul termosifonului) (Reg. CE 1.099/ 2008).

Enerva – A face să-şi piardă sau a-şi pierde calmul, a-şi ieşi sau a scoate pe cineva din fire; a (se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune.

Enervant – Care enervează; agasant, supărător, iritant.

Enervare – Acţiunea de a (se) enerva şi rezultatul ei; tensiune nervoasă caracterizată prin nelinişte, nerăbdare, agitaţie, iritare, înfuriere.

Enervat – În stare de iritare; scos din fire; nervos, iritat.

Engineering – Inginerie; ansamblu de operaţiuni care privesc concepţia, încercarea, realizarea şi conducerea lucrărilor pentru obţinerea unui produs în cele mai bune condiţii de execuţie şi eficienţă.

Enigmatic – Care constituie sau ascunde o enigmă; greu de înţeles; tainic, misterios.

Enigmă – Lucru greu de înţeles, nelămurit, ascuns; taină, mister; ghicitoare, şaradă.

Enigmistică – Ştiinţă a jocurilor distractive (rebus, monoverbe, criptograme).

Enologie – Ştiinţă care se ocupă cu vinificaţia şi cu studiul produselor derivate ale viei şi ale vinului.

Enorm – Foarte mare, imens, uriaş, colosal; foarte mult; extrem de, extraordinar de.

Enormitate – Caracterul a ceea ce este enorm; lucru de necrezut, exagerare; absurditate, prostie; extravaganţă.

Enotehnică – Ramură a enologiei care studiază metodele de preparare şi de conservare a vinurilor.
ENS (Entry Summary Declaration) – Declaraţie sumară de intrare; declaraţie sumară sub formă electronică, întocmită de aplicaţia ICS-RO în conformitate cu legislaţia comunitară în vigoare privind Codul vamal comunitar  (Norme tehnice ANAF ANV 24 septembrie 2009).

Entalpie – Potenţial termodinamic; mărime termodinamică exprimată prin energia internă a unei substanţe şi produsul dintre presiune şi volum.

Entitate – Conţinut de sine stătător, existenţă determinată (ca întindere, importanţă, valoare etc.).

Entitate asociată – Entitate, inclusiv o entitate necorporatistă cum ar fi parteneriatul, asupra căreia investitorul are o influenţă semnificativă şi care nu este nici filială a acestuia, nici un interes într-o asociere în participaţie (IAS 28.8).

Entitate care adoptă pentru prima dată – O entitate care prezintă primele sale situaţii financiare IFRS (IFRS 1.A).

Entitate controlată în comun – O asociere în participaţie care presupune înfiinţarea unei corporaţii, a unui parteneriat sau a altei entităţi în care fiecare asociat are un interes. Entitatea operează în acelaşi fel ca alte entităţi, exceptând cazul în care angajamentul contractual între asociaţi stabileşte controlul comun asupra activităţii economice a entităţii (IAS 31.24).

Entitate cotată la bursă (listată) - O entitate ale cărei acţiuni, stocuri sau datorii sunt cotate la o bursă de valori recunoscută sau care sunt tranzacţionate potrivit reglementărilor unei burse de valori recunoscută sau de un alt organism echivalent.

Entitate de audit dintr-o ţară terţă – O entitate, indiferent de forma sa juridică, ce efectuează audituri ale situaţiilor financiare anuale (conturilor anuale) sau ale situaţiilor financiare anuale consolidate (conturilor consolidate) ale unei societăţi comerciale înregistrate într-o terţă ţară (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).

Entitate de interes public – Sunt persoanele juridice, entităţile reglementate de legislaţia unui stat ale căror valori mobiliare transferabile sunt admise spre tranzacţionare pe o piaţă reglementată, instituţii de credit, aşa cum sunt definite de reglementările în vigoare (definite potrivit reglementărilor contabile). Statele pot desemna şi alte entităţi ca fiind entităţi de interes public, de exemplu, entităţile care au o relevanţă semnificativă pentru public prin natura activităţii lor, dimensiunea sau numărul lor de angajaţi (OUG 90/ 2008; Dir. 2006/ 43/ CE).

Entitate de interes public înseamnă societăţile/ companiile naţionale, societăţile cu capital integral sau majoritar de stat şi regiile autonome (O.M.F.P. nr. 1802/ 2014).

Entitate mică – O entitate în care: a. proprietatea şi conducerea sunt concentrate la un număr mic de persoane fizice (adesea o singură persoană) şi b. sunt întâlnite una sau mai multe dintre următoarele situaţii; i. puţine surse de venit, ii. înregistrări contabile nesofisticate şi iii. controale interne limitate, corelate cu posibilitatea ca managementul să ignore aceste controale. În general, entităţile mici prezintă caracteristica descrisă la pct. a sau una sau mai multe din  caracteristicile descrise la pct. b.

Entitate mutuală – O entitate care nu este deţinută de investitori ca, de exemplu, companiile mutuale de asigurări sau cooperativele mutuale, care oferă costuri reduse sau alte beneficii economice, în mod direct şi proporţional, deţinătorilor de poliţe sau participanţilor (IFRS 3.A).

Entitate publică – Autoritatea publică, instituţia publică, compania/ societatea naţională, regia autonomă, societatea comercială la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar majoritar, cu personalitate juridică, care utilizează/ administrează fonduri publice şi/ sau patrimoniu public (O.G. nr. 119/ 1999; L 672/ 2002).

Entitate raportoare – Entitatea pentru care există utilizatori de informaţii pentru care situaţiile financiare reprezintă principala sursă de informaţii financiare despre entitate (F.8).
O entitate pentru care există utilizatori care se bazează pe situaţiile financiare generale ale sale, care le sunt utile în luarea deciziilor privind alocarea de resurse. O entitate raportoare poate fi prezentată de o entitate individuală sau de un grup format dintr-o entitate mamă şi toate filialele acesteia (IFRS 3.A).
Entitate reglementată – Persoanele fizice şi juridice, precum şi entităţile fără personalitate juridică a căror activitate este reglementată şi/ sau supravegheată de către C.N.V.M. (L 297/ 2004).

Entitate tehnică – Dispozitivul destinat să facă parte dintr-un vehicul care trebuie să corespundă prevederilor specifice cuprinse în reglementările în vigoare şi care poate fi omologat separat faţă de vehicul, atunci când acest lucru este prevăzut expres în reglementările în vigoare, dar numai în legătură cu unul sau mai multe tipuri de vehicule (OMLPTL 211/ 2003).
Entitate transparentă fiscal, cu sau fără personalitate juridică – Orice asociere, asociere în participaţiune, asocieri în baza contractelor de exploatări în participaţie, grup de interes economic, societate civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă distinctă, fiecare asociat/ participant fiind subiect de impunere în înţelesul impozitului pe profit sau pe venit, după caz (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).

Entropie – Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care creşte în cursul oricărei transformări ireversibile a lor şi rămâne constantă în cursul oricărei transformări reversibile; mărime fundamentală în teoria informaţiei, care indică cantitatea de informaţie raportată la un element al mesajului transmis.

Entuziasm – Stare de însufleţire puternică; avânt, înflăcărare; pasiune (în vorbire), exaltare.

Entuziasma – A (se) însufleţi, a (se) înflăcăra.

Entuziasmat – Cuprins de entuziasm.

Entuziast – Stăpânit de entuziasm, gata să se devoteze unei idei, unei cauze mari; care dovedeşte entuziasm.

Enumera – A număra succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând; a înşira.

Enumerare – Acţiunea de a enumera şi rezultatul ei; înşirare, enumeraţie.

Enumerativ – Care conţine o enumerare, privitor la o enumerare.

Enumeraţie – Enumerare; figură de stil care constă în înşirarea unor argumente, fapte, etc. privitoare la aceeaşi împrejurare sau temă; parte a unui discurs care precedă peroraţia şi în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior.

Enunţ – Formulare a datelor unei probleme, a unei judecăţi; formulă prin care se exprimă ceva.

Enunţa – A formula, a exprima, a expune o idee, o teorie, etc.

Enunţare – Acţiunea de a enunţa şi rezultatul ei.

Enunţiativ – Care conţine o enunţare.

Eolian – Care este acţionat sau produs de vânt.

Epandaj – Operaţie de răspândire a apelor murdare pe un teren cultivabil după decantarea lor, în scopul epurării biologice naturale a acestor ape.

Epata – A uimi, a impresiona prin purtare, atitudine sau ţinută neobişnuită, extravaganţă.

Epatant – Care epatează; uluitor, uimitor.

Epatare – Acţiunea de a epata şi rezultatul ei; uluire, uimire.

Epavă – Rămăşiţă a unei nave scufundate sau eşuate; persoană ajunsă într-o stare fizică sau morală mizerabilă, om distrus, ruinat (fizic sau moral).

Epicentru – Punct de pe suprafaţa globului pământesc situat deasupra focarului unui cutremur şi unde intensitatea zguduirii este maximă.

Epidemic – Cu caracter de epidemie; contagios.

Epidemie – Boală contagioasă care se extinde într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc.; molimă.

Epilog – Parte finală a unei lucrări literare în care autorul rezumă concluziile sale, subliniază anumite idei din opera sa şi face cunoscută pe scurt evoluţia viitoare a personajelor sale; încheiere; sfârşit al unei situaţii, al unei acţiuni, al unei întâmplări, etc.

Epiloga – A încheia, a termina; a găsi de spus ceva în plus la orice.

Episod – Acţiune secundară într-o operă narativă, având un rol relativ independent; parte relativ independentă a unei naraţiuni.

Episodic – Care ţine de un episod; secundar, întâmplător, incidental.

Episodul de îngrijire – Totalitatea consultaţiilor/ intervenţiilor determinate de o problemă de sănătate, din momentul apariţiei sale până la remisiunea completă (L 95/ 2006).

Epitrop – Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; tutore.

Epitropie – Tutelă, îngrijire; funcţia de epitrop.

Epocal – Menit să marcheze o epocă; de mare răsunet, de o valoare covârşitoare; memorabil.

Epocă – Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeşte de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră; timp în care se repetă, periodic, acelaşi lucru în aceleaşi condiţii; subdiviziune a unei ere geologice.

Epocă de aur – Perioadă de înflorire şi strălucire a vieţii materiale, culturale, spirituale.

Epuiza – A (se) termina, a (se) sfârşi, a (se) isprăvi un bun material (consumând, vânzând, etc.); a lămuri complet, a discuta în toate amănuntele, a isprăvi de studiat o problemă; a (se) istovi, a (se) slei, a (se) extenua.

Epuizabil – Care se poate epuiza.

Epuizant – Care epuizează, oboseşte pe cineva; extenuant.

Epuizare – Acţiunea de a (se) epuiza; terminare, isprăvire; operaţie de îndepărtare cu ajutorul pompelor a apelor din interiorul unei săpături sau al unui batardou în vederea executării unor lucrări de construcţii; pierdere a capacităţii funcţionale a unui organ, a unui sistem sau a întregului organism în urma unei solicitări excesive; extenuare, oboseală, uzură.

Epuizarea rezultatului infracţiunii – Urmări posterioare consumării infracţiunii, constituind ultimul moment al acesteia. Ea constă din amplificarea urmării iniţiale (ex. în caz de vătămare gravă, victima datorită leziunilor suferite încetează din viaţă), din survenirea altei urmări (ex. în caz de tâlhărie victima moare).

Epuizat – Terminat, sfârşit, isprăvit; istovit, sleit, slăbit, extenuat.

Epura – A curăţa un amestec, o soluţie, etc. de substanţele sau de corpurile nefolositoare sau dăunătoare; a curăţa, a întări o instituţie, o întreprindere, o organizaţie, etc. prin îndepărtarea elementelor necorespunzătoare.

Epurare – Acţiunea de a epura; epuraţie, curăţire, purificare.

Epurarea apei – Operaţie de îndepărtare din apele potabile, industriale, de canal etc. a substanţelor care le fac improprii anumitor întrebuinţări.

Epurativ – Capabil să cureţe; purificator.

Epurator – Aparat sau instalaţie care serveşte la epurarea materialelor solide sau gazoase.

Epuraţie – Epurare.

Epură – Desen liniar care reprezintă în proiecţii diferitele părţi ale unei maşini, ale unei case, etc.; reprezentare grafică precisă în scopul rezolvării unei probleme cu ajutorul construcţiilor geometrice; diagramă.

Eradica – A smulge din rădăcini, a dezrădăcina; a stârpi, a desfiinţa.

Eradicare – Acţiunea de a eradica şi rezultatul ei.

Erare humanum est – A greşi este omeneşte.

Erată – Listă care se adaugă la sfârşitul unei cărţi şi în care sunt semnalate greşelile de tipar, uneori şi de fond, şi în care se face rectificarea acestora.

Eratic – Care nu este fix.

Eră – Perioadă isterică care începe cu data unui anumit eveniment sau fapt, real sau legendar, de la care se porneşte numărătoarea anilor; epocă; cea mai mare subdiviziune a timpului geologic.

Erede – Moştenitor.

Ereditar – Care se transmite prin ereditate; bun, privilegiu, etc. care se transmite prin moştenire, care se moşteneşte; moştenit

Ereditate – Proprietate a vieţuitoarelor de a transmite urmaşilor caracterele morfologice şi fiziologice pe care le-au dobândit în cursul evoluţiei lor pe pământ; Moştenire, succesiune; proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de acţiunile momentane, precum şi de stările succesive anterioare.

Eres – Credinţă în forţe miraculoase, supranaturale; concepţia falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiţie; eroare; ceea ce se agate de la concepţiile comune (ale unei societăţi); rătăcire, păcat.

Erezie – Doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, şi care este condamnată de biserica respectivă; greşeală, eroare, rătăcire.

Ergonomie – Disciplină care se ocupă cu studiul condiţiilor şi al metodelor de muncă în vederea normării raţionale a acestora.

Erija – A-şi atribui fără nici un drept o situaţie, un rol care conferă autoritate, a se da drept, a voi să treacă drept ceva sau cineva

Ermetic – Care astupă perfect, care nu permite să pătrundă sau să iasă nimic, care prezintă o bună etanşeitate; greu de înţeles.

Eroare – Lipsă de concordanţă între percepţiile noastre şi realitatea obiectivă, confirmată de practică; cunoştinţă greşită, falsă despre realitatea obiectivă; idee, părere, opinie greşită, ceea ce a greşit; greşeală; falsă reprezentare asupra unei situaţii de fapt ori asupra existenţei unui act normativ; diferenţa dintre valoarea reală a unei mărimi şi valoarea calculată a acestei mărimi.
Greşeală neintenţionată din situaţiile financiare, apărută inclusiv prin omiterea unei valori sau a nepublicării; reprezentarea falsă, denaturată, asupra realităţii pe care o persoană şi-o face privitor la un act juridic sau o acţiune sau cu prilejul încheierii unui act juridic civil.

Eroare anormală – O eroare care apare în urma unui element izolat care nu s-a mai repetat, în alte ocazii decât cele care pot fi identificate în mod specific, şi prin urmare nu este reprezentativă pentru erorile din cadrul populaţiei.

Eroare aşteptată – Eroarea pe care auditorul se aşteaptă să fie prezentă în cadrul unei populaţii.

Eroare de drept – Varietate de eroare, constând în falsa reprezentare a existenţei ori conţinutului unei norme de drept civil.

Eroare de fapt – Varietate a erorii constând într-o falsă reprezentare a unor elemente de fapt care pot viza obiectul actului juridic civil, valoarea acestuia, persoana partenerului contractual, etc.

Eroare judiciară – Eroare ce are loc cu prilejul judecării unei cauze penale, constând în greşita stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronunţarea unei hotărâri nedrepte.

Eroare indiferentă – Varietate a erorii constând în falsa reprezentare a unor împrejurări mai puţin importante la încheierea actului juridic civil care, astfel, nu este susceptibilă să afecteze însăşi validitatea acestuia.

Eroare materială – Reprezintă greşeli existente în acte procedurale întocmite de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată (art. 195 C.Proc.Pen.).

Eroare obstacol – Varietate de eroare numită şi distructivă de voinţă constând într-o falsă reprezentare, fie a naturii juridice a actului juridic civil care se încheie, fie a identităţii obiectului actului juridic.

Eroare tolerabilă – Eroarea maximă din cadrul unei populaţii pe care auditorul este dispus să o accepte.

Eroare totală – Fie rata de deviaţie, fie totalul greşelilor.

Eroare viciu de consimţământ – Varietate a erorii caracterizată prin aceea că este mai puţin gravă decât eroarea obstacol nefiind susceptibilă să împiedice formarea acordului de voinţă al părţilor dar este suficient de gravă pentru a altera consimţământul uneia din părţi şi a legitima anularea actului juridic astfel încheiat.

Eroarea de fapt – cauză care înlătură caracterul penal al faptei şi constă în necunoaşterea sau cunoaşterea incompletă, greşită, a unor date ale realităţii faptice, materiale (art. 51 C.Pen.).

Erori ale perioadei anterioare – Omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile financiare ale entităţii pentru una sau mai multe perioade anterioare, rezultând din imposibilitatea de a utiliza sau din utilizarea greşită a informaţiilor credibile care: a. erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade erau autorizate pentru emitere şi b. în mod rezonabil ar fi putut fi obţinute şi luate în considerare la pregătirea şi prezentarea acelor situaţii financiare. Astfel de erori include efectele greşelilor matematice, greşelile în aplicarea politicilor contabile, scăpări din vedere sau interpretări greşite ale faptelor şi fraude (IAS 8.5).

Eroda – A produce sau a suferi o eroziune; a (se) roade.

Erodare – Acţiunea de a (se) eroda şi rezultatul ei; eroziune.

Eroic – Care ţine de erou, cu calităţi de erou; măreţ, grandios; care are drept subiect faptele unor eroi.

Eroiceşte – Eroic.

Eroism – Capacitatea de a săvârşi fapte mari; vitejie, fel de a acţiona specific unui erou; spirit eroic.

Eronat – Greşit, inexact, neadevărat.

Erou – Persoană care se distinge prin vitejie şi prin curaj excepţional în războaie, prin abnegaţie deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă; ostaş căzut pe câmpul de luptă; personaj principal al unei opere literare; personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenţia asupra sa.

Eroziune – Proces complex de roadere şi de săpare a scoarţei solului prin acţiunea unor agenţi externi; rezultatul acestui proces; proces de roadere corpurilor pe care (sau prin) care curge un fluid; ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor cauzată de agenţi fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamaţii; escoriaţie.

Proces prin care particulele de sol sau rocă neconsolidată sunt desprinse şi îndepărtate din loc prin acţiunea apei de scurgere sau prin acţiunea vântului (Cod bune practici fermă 2006).

Eroziv – Care roade, care are proprietatea de a provoca o eroziune.

Erudit – Care posedă cunoştinţele temeinice şi vaste în urma unor studii foarte îndelungate; savant, învăţat; care dovedeşte cunoştinţe vaste şi aprofundate.

Erudiţie – Cunoaştere temeinică a unei sau mai multor ştiinţe; cultură vastă.

Erupe – A face erupţie, a ieşi afară, a se revărsa cu putere; a ţâşni, a izbucni; a azvârli cu putere afară lava, magma; a azvârli cu putere afară ţiţeiul; (cu referire la pete, băşicuţe etc. caracteristice unor boli) a apărea, a se forma.

Erupere – Acţiunea de a erupe şi rezultatul ei.

Eruptiv – Cu privire la o erupţie, care provine dintr-o erupţie; de origine vulcanică; nestăpânit, impetuos, violent; însoţit de apariţia unei erupţii, care se manifestă printr-o erupţie.

Eruptivism – Ansamblu de fenomene care conduc la producerea erupţiei magmei în scoarţa terestră.

Erupţie – Acţiune prin care un vulcan aruncă lavă sau prin care o sondă aruncă ţiţei; ieşire bruscă şi violentă din pământ a unui gaz, a ţiţeiului, a lavei etc.; ţâşnire, izbucnire; apariţia unor pete, a unor băşicuţe, plăci, pustule etc. apărute.

Escadră – Mare unitate de nave de luptă a forţelor maritime militare; mare unitate militară de aviaţie.

Escadrilă – Subunitate a forţelor aeriene militare, formată din câteva patrule.

Escadron – Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie.

Escalada – A se căţăra pe un zid sau pe un alt obstacol înalt, pentru a trece de partea cealaltă; a sări peste un obstacol.

Escaladare – Acţiunea de a escalada şi rezultatul ei; escaladă; extindere treptată a unei acţiuni, a unui conflict, etc.
Faptul de a intra într-un loc închis sărind peste locul normal de acces (în condiţiile legii poate constitui o infracţiune).

Escaladă – Escaladare; suire, căţărare; ascensiune.

Escalator – Scară rulantă utilizată pentru circulaţia oamenilor, mai ales în metrouri.

Escală – Oprire prevăzută în itinerariul unui vapor sau al unui avion pentru aprovizionare, pentru debarcarea sau îmbarcarea pasagerilor etc.; localitate de oprire în cursul unei călătorii cu vaporul sau cu avionul.

Escamota – A face să dispară ceva fără să se bage de seamă, a ascunde ceva cu iscusinţă; a denatura, a falsifica; a introduce trenul de aterizare al unei aeronave în locurile anume construite în corpul ei, pentru a micşora rezistenţa la înaintare a avionului în timpul zborului.

Escamotabil – Care poate fi escamotat, care se poate escamota; tren de aterizare care poate fi retras în aripă sau în fuzelaj.

Escamotare – Acţiunea de a escamota şi rezultatul ei.

Escapadă – Ieşire, uneori nepermisă şi ascunsă, de scurtă durată, cu scopul de a petrece; aventură; petrecere organizată cu acest prilej.

Eschiva – A se sustrage de la îndeplinirea unei obligaţii; a se da în lături, a se feri; a se retrage pe furiş.

Eschivare – Acţiunea de a se eschiva şi rezultatul ei.

Eschivă – Procedeu tehnic de apărare folosit în box, care constă în aplecarea laterală a capului sau îndoirea picioarelor pentru a lăsa lovitura adversarului să treacă pe alături sau pe deasupra.

Escorta – A însoţi un deţinut pentru a-l împiedica să fugă; a însoţi o persoană care deţine un post înalt pentru a o păzi sau pentru a-i fi de folos; a însoţi (pe timp de război sau exerciţii militare) vapoare, avioane, etc. de transport sau de comerţ (pentru a le apăra contra atacurilor inamice).

Escortare – Acţiunea de a escorta şi rezultatul ei; însoţire, păzire.

Escortă – Pază alcătuită din oameni înarmaţi care însoţesc pe deţinuţi pentru a-i împiedica să fugă; oameni care alcătuiesc această pază; grup de oameni care însoţesc înalţii demnitari pentru a-i păzi sau pentru a le fi de folos; grup de nave sau de avioane militare care însoţesc (în timp de pace) o navă sau un avion în care călătoresc persoane oficiale importante sau (în timp de război) vapoarele, avioanele, etc. de transport sau de comerţ (pentru a le apăra contra atacurilor inamice).

Escortor – Navă sau avion cu misiune de escortare.

Escroc – Persoană care înşeală pe alţii şi îşi însuşeşte, prin manopere frauduloase, bunuri străine; pungaş, şarlatan.

Escroca – A obţine, a dobândi prin manopere frauduloase bunuri străine, a înşela, a săvârşi o escrocherie.

Escrocare – Acţiunea de a escroca şi rezultatul ei.

Escrocherie – Infracţiune ce constă în înşelarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obţinerii unor profituri materiale nejuste; faptă de escroc; înşelăciune, pungăşie, şarlatanie.

Eseist – Autor de eseuri.

Eseistic – Care aparţine eseului, privitor la eseu, specific eseului; arta de a scrie eseuri; literatura eseurilor.

Esenţă – Ceea ce exprimă principalul şi stabilul din obiecte şi din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii; lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic şi întrebuinţat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentaţie; substanţă concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar; varietate de arbori care alcătuiesc o pădure; varietate de lemn.

Esenţial – Care constituie partea cea mai importantă a unei probleme sau a unui lucru; care ţine de esenţă; privitor la esenţă; de prim ordin, fundamental, principal.

Eseu – Studiu de proporţii restrânse asupra unor teme filozofice, literare sau ştiinţifice, compus cu mijloace originale, fără pretenţia de a epuiza problema.

Esplanadă – Suprafaţă (plantată cu arbori, iarbă şi flori) aflată, de obicei, în faţa unei clădiri importante sau a unui ansamblu arhitectural; stradă largă având în mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarbă şi flori.

Esse probum non est tam labor exiguus – A fi cinstit este un efort nu tocmai neînsemnat.

Est – Unul din cele patru puncte cardinale, aflat în partea unde răsare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde răsare soarele; regiune situată în locul unde răsare soarele; răsărit, orient.

Estacadă – Punte fixă construită la ţărmul unei ape, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei; platformă aşezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicaţia între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol şi altul situat la înălţime; construcţie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micşora lăţimea apei în acel loc; baraj construit de-a curmezişul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare, etc.

Estetic – Ştiinţă care studiază legile şi categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creare şi receptare a frumosului; ansamblu de probleme privitoare la esenţa artei, la raporturile ei cu realitatea, la metoda creaţiei ştiinţifice, la criteriile şi genurile artei; ansamblul însuşirilor şi al fenomenelor studiate de estetică; care aparţine esteticii, privitor la estetică; care priveşte frumosul, care corespunde cerinţelor esteticii; frumos.

Estetician – Specialist în estetică.

Estiam innocentes cogit mentiri dolor – Chiar şi pe cei nevinovaţi durerea îi sileşte să mintă.

Estiam ubi causa sublata este, mentimur cosutudines causa – Chiar şi atunci când a dispărut pretextul minciunii, minţim din obişnuinţă.

Estiamsi omnes, ego non – Chiar dacă toţi (aprobă), eu nu (aprob).

Estic – Care este (de) la est; răsăritean.

Estima – A evalua (cu aproximaţie), a aprecia mărimea, valoarea, etc. pe baza unor date incomplete.

Estimabil – Care poate fi estimat; care poate fi luat în seamă; apreciabil.

Estimare – Acţiunea de a estima şi rezultatul ei; evaluare (aproximativă), estimaţie.

Estimare contabilă – O aproximare a valorii unui element în absenţa unor mijloace precise de comensurare.

Estimat – Valoarea aproximativă cu care se înlocuieşte valoarea exactă a unei mărimi atunci când măsurarea experimentală a acesteia este afectată de erori.

Estimativ – Care conţine evaluarea unui lucru, care se referă la o evaluare, care a fost sau este determinat prin estimare; estimatoriu.

Estimatoriu – Estimativ.

Estimaţie – Estimare.

Estimă – Determinare a punctului în care se află o navă pe glob, ţinând seama numai de drumul şi de viteza acesteia.

Estompa – A (se) face vag, imprecis, a (se) învălui, a (se) diminua; a trece estompa peste un desen pentru a potrivi intensitatea umbrelor şi trecerea gradată la lumină; a atenua, a umbri, a slăbi intensitatea unei culori sau a unor contururi; a acoperi cu o umbră uşor pierdută.

Estompare – Acţiunea de a (se) estompa şi rezultatul ei.

Estorca – A obţine ceva cu orice preţ, prin mijloace nepermise; a stoarce pe cineva de un bun, mai ales de bani.

Estorcare – Faptul de a estorca.

Estradă – Platformă (demontabilă) de dimensiuni mici, adesea improvizată, într-o sală sau aer liber, pe care se desfăşoară reprezentaţii artistice; platformă ridicată faţă de nivelul unei săli, pe care este aşezată masa prezidiului, catedra etc.; gen muzical uşor distractiv, cuprinzând mici piese vocale şi instrumentale cu caracter dansant.

Estuar – Gură largă, în formă de pâlnie, în zona de vărsare a unor fluvii mari, pe ţărmurile afectate de maree puternice.

Eşafod – Platformă construită în pieţe publice, pe care erau executaţi condamnaţii la moarte; condamnare la moarte, mai ales prin tăierea capului.

Eşafodaj – Construcţie provizorie alcătuită din bare de lemn sau de metal legate între ele, pentru a susţine o platformă cu materiale, instalaţii, muncitori etc. în timpul executării unei construcţii; ansamblu de date, de argumente, de exemple etc. pe care se bazează o operă, o concepţie, o ipoteză, o teorie.

Eşalon – Fiecare dintre elementele componente ale dispozitivului unei unităţi militare, destinate să îndeplinească o misiune de luptă; parte a unei coloane militare aflate în marş; unitate de transport (tren, coloană de maşini etc.).

Eşalona – A dispune, a repartiza un întreg în mai multe părţi la intervale succesive dinainte stabilite; a repartiza o sumă de bani în aşa fel încât plata să se efectueze pe rând şi la date succesive, dinainte fixate; a dispune trupele pe eşaloane.

Eşalonare – Acţiunea de a eşalona şi rezultatul ei.

Eşantion – Mostră, probă; cantitate mică sau bucată dintr-un produs fără valoare comercială, distribuită în mod gratuit potenţialilor cumpărători, pentru a da posibilitatea să se examineze felul, calitatea sau valoarea produsului.

Eşantionare nestatistică – Orice abordare de eşantionare care nu are caracteristicile unei eşantionări statistice.

Eşantionarea în audit – Aplicarea procedurilor de audit la mai puţin de 100% din elementele din cadrul soldului unui cont sau unei clase de tranzacţii astfel încât toate unităţile de eşantionare să aibă o şansă de selectare. Aceasta îi va permite auditorului să obţină şi să evalueze dovezi de audit în legătură cu unele caracteristici ale elementelor selectate pentru a formula o concluzie sau a ajuta la formarea unei concluzii în legătură cu populaţia din care a fost extras eşantionul. Eşantionarea în audit poate utiliza fie o abordare statistică, fie una nestatistică.

Eşantionarea statistică – Orice abordare de eşantionare care are următoarele caracteristici: a. selectarea aleatorie a unui eşantion şi b. folosirea teoriei probabilităţilor pentru a evalua rezultatele eşantionului, inclusiv al cuantificării riscului de eşantionare.

Eşapament – Ansamblul organelor care asigură evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă sau a gazelor şi a aerului din unele pompe pentru servicii auxiliare, precum şi reducerea zgomotului.

Eşec – Înfrângere, insucces, neizbândă, nereuşită într-o acţiune.

Eşichier – Dispunere a unor obiecte pe două sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele; dispozitiv în care trupele unei unităţi, aşezate masat în careuri, sunt despărţite prin intervale egale.

Eşua – A se aşeza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc un de apa are o adâncime redusă (despre vapoare); a suferi un eşec, a da greş, a nu reuşi, a nu izbuti.

Eşuare – Acţiunea de a eşua şi rezultatul ei.

Etaj – Fiecare dintre părţile unei clădiri de deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe acelaşi plan orizontal; cat, nivel; parte dintr-o maşină de forţă în care se produce o variaţie a vitezei sau a presiunii fluidului; parte a unui amplificator electric care produce una dintre amplificări; complex de straturi bine individualizate petrografic şu faunistic, corespunzând celei mai mici diviziuni a timpului geologic.

Etaja – A (se) aşeza în rânduri suprapuse, în etaje.

Etajare – Acţiunea de a (se) etaja şi rezultatul ei.

Etala – A se expune (cu ostentaţie) ceva pentru a fi privit sau admirat.

Etalaj – Etalare; partea inferioară în formă de trunchi de con, a cuvei unui furnal.

Etalare – Acţiunea de a etala şi rezultatul ei; etalaj.

Etalon – Mărime, greutate etc. acceptată oficial în ştiinţă, în tehnică sau în reacţiile economice şi care serveşte ca unitate de bază într-un sistem de măsurare; modelul perfect al unei măsuri tip, confecţionat cu mare precizie şi acceptat oficial spre a servi ca bază de comparaţie; ceea ce poate servi drept model (de urmat).

Etalon al preţurilor – Preţuri impuse de lege printr-un etalon monetar.

Etalon aur-devize – Sistem monetar în care devizele convertibile aflate în circulaţie alături de aur, servesc la acoperirea bancnotelor aflate în circulaţie şi la reglementarea datoriilor dintre state.

Etalon de aur (sau de argint) – Unitate tip a valorilor monetare; sistem monetar în care numai aurul este folosit pentru a acoperi bancnotele aflate în circulaţie (se stabileşte un raport de schimb, paritate aur, între unitatea monetară şi aur.

Etalona – A grada scara unui instrument de măsură; a verifica gradarea unui instrument de măsură; a marca, a fixa valoarea reală a mărimii de măsurat; a compara direct o măsură-model cu un etalon, a stabili un etalon.

Etalonare – Acţiunea de a etalona şi rezultatul ei.

Etambou – Element de rezistenţă al scheletului unei nave, amplasat la pupă şi care susţine cârma; element de rezistenţă din scheletul unui avion, situat la extremitatea din spate a fuselajului.

Etambreu – Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg, sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei.

Etan – C2H6, este o hidrocarbură cu catenă dreaptă, gazoasă, în stare naturală, extrasă din gaz natural şi din gaz de rafinărie.

Etanş – Aparat, recipient, etc. care nu permite să pătrundă apa sau să iasă un fluid.

Etanşa – A face operaţiile necesare pentru a obţine etanşeitatea unui aparat, a unui recipient, etc.

Etanşare – Acţiunea de a etanşa şi rezultatul ei.

Etanşeitate – Proprietate a unui aparat, a unui recipient, etc. de a fi etanş.

Etapă – Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente importante; fază; distanţă străbătută de o unitate în marş în curs de 24 de ore; porţiune determinată dintr-o competiţie sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire; interval de timp în ciclul anual de antrenament; fiecare dintre părţile unei competiţii sportive care se dispută pe o durată mai mare de timp.

Etapele procesului penal – Diviziuni existente în cadrul procesului penal. Astfel, în faza urmăririi penale pot fi întâlnite ca etape: cercetarea penală şi trimiterea în judecată, iar în faza judecăţii: judecata în fond (în prima instanţă), judecata în căile de atac.

Etate – Vârstă.

Etatism – Teorie care cere statului să realizeze reformele recunoscute ca necesare; doctrină politică ce preconizează extinderea rolului statului la întreaga viaţă economică şi socială.

Etatiza – A trece un bun în proprietatea sau sub conducerea statului.

Etatizare – Acţiunea de a etatiza şi rezultatul ei.

Etatizat – Care a trecut în proprietatea statului, sub conducere de stat.

Etern – Care există dintotdeauna, care nu va înceta niciodată să existe; nepieritor, veşnic.

Eternitate – Faptul de a fi etern; existenţă infinită în timp, constituind una dintre proprietăţile de bază ale materiei; durată nelimitată, veşnicie; perioadă foarte lungă.

Eterniza – A face să dureze fără sfârşit, să dăinuiască veşnic, să rămână în amintirea posterităţii.

Eterogen – Diferit, felurit, deosebit (despre elementele unui întreg); compus din elemente diferite (despre un întreg); cu origine sau provenienţă deosebită.

Eterogenitate – Însuşirea de a fi eterogen.

Etiaj – Nivel de referinţă al unui curs de apă, stabilit pe baza nivelurilor minime anuale pe o perioadă îndelungată de observaţie şi în raport cu care se măsoară cotele apelor.

Etic – Ştiinţă care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare ideologiei unei anumite clase sau societăţi; morală; privitor la etică, de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral.

Etica afacerilor – Reguli de comportament ale omului de afaceri.

Etichetă – A aplica o etichetă pe un obiect; a califica pe cineva sau ceva aşa cum se cuvine sau cum crede că se cuvine.

Etichetare – Faptul de a eticheta.
Înseamnă atribuirea oricăror menţiuni, indicaţii, mărci de comerţ sau de fabrică, imagini sau simboluri unui furaj prin înscrierea acestor informaţii pe orice suport, cum ar fi ambalajul, containerul, nota, eticheta, documentul, inelul, colereta sau internetul, care se referă la un astfel de furaj sau îl însoţesc, inclusiv pentru scopuri publicitare (Reg. CE 767/ 2009).

Etichetat – Prevăzut cu o etichetă.

Etichetă – Bucată de hârtie, de carton, etc. care se aplică sau se leagă de pachete, sticle, etc. şi pe care se indică conţinutul, preţul, posesorul, destinaţia etc.; titlu, nume, calificativ sub care se prezintă sau figurează cineva sau ceva, ascunzând natura adevărată; norme de comportare riguros stabilită la curţile monarhilor, în relaţiile dintre diplomaţi etc.; reguli convenţionale de comportare (politicoasă), întrebuinţate în relaţiile dintre membrii unei clase, ai unei societăţi, etc.
Înseamnă orice înscris informativ standardizat, marcă, marcaj, imagine sau alt material descriptiv, scris, imprimat, ştanţat, marcat, gofrat, tipărit sau ataşat unui pachet sau unui container cu produse (Reg. CE 767/ 2009).
Orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conţine elemente de identificare a produsului şi care însoţeşte produsul sau este aderent la ambalajul acestuia (L 296/ 2004).

Etician – Persoană care se ocupă cu etica, specialist în etică.

Etimolog – Specialist în etimologie; etimologist.

Etimologic – Care aparţine etimologiei, privitor la etimologie; bazat pe etimologie.

Etimologie – Stabilire a originii unui cuvânt prin explicarea evoluţiei lui fonetice şi semantice; ramură a lingvisticii care studiază originea cuvintelor unei limbi; morfologie; etimon.

Etimologism – Tendinţă de a reforma limba literară, apropiind forma actuală a cuvintelor de o formă mai veche a ei, pretinsă a fi mai corectă.

Etimologist – Etimolog.

Etimon – Cuvânt (de obicei dintr-o limbă străină) din care provine un anumit cuvânt al unei limbi; etimologie.

Etira – A efectua o etirare; a alungi, a întinde, a trage.

Etirare – Operaţie de tragere a metalelor în fire sau de întindere a fibrelor sintetice în scopul orientării macromoleculelor şi al creşterii rezistenţei lor.

Etirat – Alungit, întins.

Etnic – Referitor la apartenenţa la un popor; privitor la formele de cultură şi de civilizaţie specifice unui popor.

Etnogeneză – Etnogenie.

Etnogenie – Ramură a antropologiei care studiază originea şi filiaţia raselor şi a popoarelor; etnogeneză.

Etnograf – Specialist care se ocupă cu etnografia.

Etnografic – Care aparţine etnografiei, privitor la etnografie.

Etnografie – Ştiinţă care clasifică popoarele lumii, studiază compoziţia, originea şi răspândirea lor, urmăreşte evoluţia culturii lor materiale şi spirituale, moravurile şi particularităţile felului lor de viaţă, legăturile cultural-istorice reciproce.

Etnolingvistică – Curent lingvistic care susţine că limba este un produs al societăţii şi o funcţiune a culturii.

Etnolog – Specialist care se ocupă cu etnologia.

Etnologic – Care aparţine etnologiei, privitor la etnologie.

Etnologie – Disciplină care se ocupă cu studierea liniilor directoare ale structurii şi evoluţiei popoarelor.

Etos – Ansamblu de trăsături specifice unui grup social sau unei epoci; fizionomie morală, moralitate; specific cultural al unei colectivităţi.

Etravă – Element de rezistenţă care închide corpul unei nave la proră şi cu care nava îşi deschide drumul la înaintarea prin apă.

Etrier – Piesă în formă de „U” utilizată pentru asamblarea barelor de tracţiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acţionare a întrerupătoarelor electrice, etc.; element de armătură transversală, care înconjură armătura longitudinală la construcţiile din beton armat.

Euforic – De euforie, care se referă la euforie, care provoacă euforia.

Euforie – Stare care se manifestă printr-o senzaţie de bună dispoziţie exagerată, de optimism nemotivat şi care apare în unele boli nervoase sau este provocată de unele substanţe narcotice; beatitudine.

Eugenetică – Eugenie.

Eugenezic – Care aparţine eugeneticii, referitor la eugenetică.

Eugenie – Teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor omeneşti, existenţa raselor superioare şi inferioare; teorie care preconizează ameliorarea populaţilor umane prin măsuri genetice (alegerea părinţilor, sterilizarea, interzicerea procreării etc.) folosită de rasişti şi fascişti; eugenetică.
Eurocec – Sistem internaţional uniformizat de cecuri a căror plată este garantată de bancă, sumele trase fiind garantate până la un anumit nivel dat contra prezentării cărţii-cec personale.

Euroclear – Sistem de depozit global şi de virament de titluri (mai ales euroobligaţiuni) care sunt înlocuite cu transferuri scripturale.

Eurocredit – Credit bancar internaţional derulat în eurodevize/ eurovalute, pentru perioade de timp mai mari de un an.

Eurodepozite – Termen ce desemnează depozitele băneşti constituite în eurovalute. Sunt deţinute de o persoană care nu este rezident al ţării de origine a monedei depozitate, fiind depuse la bănci situate pe teritorii supuse unei alte suveranităţi sau jurisdicţii decât aceea a statului care a emis moneda depozitată.

Eurodevize – Moneda în care se constituie depozite ale băncilor sau întreprinderilor cu sediu social în afara ţării de origine a monedei respective şi în afara teritoriului economic al Comunităţii Europene.

Eurohârtii comerciale – Titluri emise pe europieţele monetare de mari întreprinderi fără angajamentul unei bănci sau sindicat bancar, caracteristicile lor semănând cu cel ale hârtiilor comerciale.

Euroobligaţiune – Obligaţiune emisă pe o europiaţă şi exprimată într-o euromonedă; denumire dată obligaţiunilor plasate în afara ţării debitorului şi nominalizate în alte valute decât aceea ce aparţine ţării creditoare.

Euroobligaţiune convertibilă – Varietate de euroobligaţiuni care conferă deţinătorului lor preschimbarea titlurilor respective, într-un interval de timp prestabilit de la lansarea împrumutului, pe acţiuni emise de aceeaşi firmă care a emis şi euroobligaţiunile convertibile.

Europiaţă – Termen desemnând ansamblul tranzacţiilor cu eurovalute (euromarket); piaţă internaţională a capitalurilor li devizelor pe care se negociază valute aflate în afara ţării de origine sau a teritoriului Comunităţii (în ciuda numelui, europiaţa nu se limitează numai la Europa).

Europiaţă monetară – Piaţă pe termen scurt pentru euromonede unde tranzacţiile se fac în general sub forma depozitelor la termen pe o durată de maxim 18 luni.

Europieţe de capitaluri – Piaţa pe care sunt emise euroîmprumuturi pe termen mediu şi lung, adică pentru o durată de peste 18 luni.

Eurovalute – Fonduri într-o anumită monedă, depozitate de firme sau organisme de stat din ţara emitentă a monedei sau dintr-o ţară străină la o bancă situată într-o ţară terţă (de exemplu, dolari depuşi de americani sau japonezi la o bancă londoneză); servind la plăţi şi plasamente internaţionale (euromoney).

Eutanasie – Provocarea de către o persoană a morţii unui bolnav care suferă de o boală incurabilă, la cererea acestuia.

Eutrofizare – Proces de îmbogăţire excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitraţi şi fosfor, a apelor subterane şi a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a îngrăşămintelor (Cod bune practici fermă 2006).

Evacua – A lăsa liber, a goli, a părăsi în masă un imobil, o localitate, o regiune etc.; a lua măsuri de îndepărtare, a scoate în chip organizat, dintr-un loc şi a duce în altul oameni, bunuri etc.; a scoate dintr-o zonă periculoasă populaţia, animalele, bunurile spre a preveni distrugerea lor; a elimina gazele nefolositoare din cilindrul unui motor cu ardere internă; a elimina reziduurile rezultate dintr-un proces tehnologic.

Evacuabil – Care poate fi evacuat.

Evacuare – Acţiunea de a evacua şi rezultatul ei; fază din ciclul motoarelor cu ardere internă sau al turbinelor cu gaze, în care gazele de ardere sunt evacuate din maşină după ce au efectuat lucru mecanic; sancţiune civilă aplicabilă locatarului principal şi membrilor familiei sale în cazul neîndeplinirii unor obligaţii legale sau contractuale referitoare la modul de exercitare a drepturilor locative, presupunând rezilierea prealabilă a contractului de închiriere a locuinţei şi constând în obligarea chiriaşului la încetarea actelor de folosinţă a suprafeţei locative pe care o deţine în baza contractului reziliat sau pe care a ocupat-o abuziv, fără a poseda un titlu locativ valabil.

Evada – A fugi din închisoare sau de sub pază; a fugi, a scăpa.

Evadare – Acţiunea de a evada şi rezultatul ei.

Evadarea – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei şi constă în evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere (art. 269 C.Pen.).

Evadat – Care a fugit din închisoare sau de sub pază.

Evalua – A determina, a stabili preţul, valoarea, numărul, cantitatea etc.; a calcula, a socoti; a preţui, a estima.

Evaluabil – Care poate fi evaluat; estimabil.

Evaluare – Acţiunea de a evalua şi rezultatul ei; socoteală, calcul; apreciere, preţuire.
Procesul prin care se determină valorile monetare la care elementele/ structurile situaţiilor financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere (F 99; OMFP 3055/ 2009).
Analiza riscurilor identificate pentru a ajunge la o concluzie în legătură cu semnificaţiile lor. “Evaluarea”, în mod convenţional, este folosită în legătură cu riscurile.

Evaluare a firmei – Goodwill, complex de metode pentru exprimarea (de cele mai multe ori în bani) a valorii unei firme. Cuprinde fie estimarea activelor firmei (valoare contabilă, valoare de lichidare), fie estimarea veniturilor firmei.

Evaluarea la data intrării în entitate – La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel: a. la cost de achiziţie pentru bunurile procurate cu titlu oneros; b. la cost de producţie pentru bunurile produse în entitate; c. la valoarea de aport, stabilită în urma reevaluării pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social; d. la valoarea justă pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit. În cazurile menţionate la lit. c şi d valoarea de aport şi, respectiv, valoarea justă, se substituie costului de achiziţie. Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv (OMFP 1752/ 2005).

Evaluarea la închiderea exerciţiului financiar – La închiderea exerciţiului financiar, elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar. În acest caz se vor avea în vedere printre altele: a. pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare. Valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de tranzacţionare, iar cele netranzacţionate la costul istoric mai puţin amortizarea şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare cumulate; b. pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii (OMFP 1752/ 2005).

Evaluarea la data ieşirii din entitate – La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare (OMFP 1752/ 2005).

Evaluarea riscului biologic – Înseamnă evaluarea riscurilor pentru sănătatea umană şi pentru mediu, fie directe sau indirecte, imediate sau amânate, pe care le poate prezenta diseminarea deliberată sau introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic, realizată conform principiilor de evaluare a riscului ecologic (Directiva 2001/ 18/ CE).

Evaluarea riscurilor – Identificarea sistematică şi administrarea riscurilor dintr-o anumită activitate. Cuprinde: a. identificarea factorilor aleatori; b. evaluarea posibilităţii ca aceşti factori să genereze daune; c. implementarea funcţiilor de control pentru minimizarea riscului; d. monitorizarea eficienţei pe termen lung.
Evaluarea riscurilor pentru sănătate – Estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viaţă şi de muncă şi la cei rezultaţi din stilul de viaţă individual şi comunitar şi influenţează starea de sănătate a populaţiei  (L 95/ 2006).

Evapora – A (se) transforma (un lichid) în vapori; a (se) vaporiza; a (se) transforma în vapori numai la suprafaţă, la temperaturi inferioare temperaturii sale de fierbere; a se face nevăzut; a dispărea.

Evaporabil – Care se poate evapora (uşor).

Evaporare – Acţiunea de a (se) evapora şi rezultatul ei.

Evaza – A lărgi progresiv, spre extremitatea deschisă, cavitatea unui obiect.

Evazare – Acţiunea de a evaza şi rezultatul ei; lărgire progresivă efectuată la extremitatea unui obiect.

Evazat – Care are jumătatea inferioară mai largă decât jumătatea superioară; în formă de trapez.

Evazionism – Tendinţă de a se sustrage de la obligaţiile fiscale; tendinţă manifestată în artă şi în literatură de a trata teme nelegate de realitatea vieţii sociale.

Evazionist – Persoană care se sustrage de la obligaţiile fiscale.

Evaziune – Sustragere de la obligaţii fiscale, evadare.

Evaziune fiscală – Sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind veniturile obţinute.

Evaziv – Care nu exprimă o atitudine precisă, categorică; vag, ocolit.

Eveniment – Întâmplare importantă, fapt de mare însemnătate; orice fenomen local şi instantaneu sau de stare locală, instantanee; fapte sau consecinţe produse fără voia omului (ex. naşterea, moartea, revărsarea apelor).
Accident care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situaţia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulaţie, în condiţiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum şi cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune (L 319/ 2006).

Eveniment angajat – Un eveniment care generează o obligaţie legală sau implicită, astfel încât entitatea nu are altă alternativă realistă decât să onoreze obligaţia respectivă (IAS 37.10).

Eveniment asigurat – Un eveniment viitor, posibil, dar incert, care este acoperit de un contract de asigurare şi care creează riscul asigurat (IFRS 4.A).

Evenimente neajustabile ulterioare datei bilanţului – Sau “Evenimente ulterioare datei bilanţului” sunt acele evenimente, atât favorabile, cât şi cele nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru emitere (publicare). Pot fi identificate două tipuri de evenimente: a. cele care fac dovada condiţiilor existente la data bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care conduc la ajustarea situaţiilor financiare); Entităţile obţin informaţii suplimentare faţă de cele existente la data bilanţului, pentru evenimente care avuseseră deja loc la data bilanţului. Dacă informaţiile suplimentare conduc la necesitatea înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli, pentru reprezentarea unei imagini fidele, trebuie efectuate aceste înregistrări; b. cele care oferă indicaţii despre condiţiile apărute ulterior datei bilanţului (evenimente ulterioare datei bilanţului care nu conduc la ajustarea situaţiilor financiare). Entităţile obţin informaţii pentru evenimente petrecute ulterior datei situaţiilor financiare, dar a căror prezentare este necesară pentru utilizatorii de informaţii. În această situaţie, informaţiile respective se prezintă în notele explicative, fără efectuarea unor înregistrări în contabilitate. Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului, care trebuie reflectate în situaţiile financiare anuale pot fi următoarele: a. rezolvarea unui litigiu ulterior datei bilanţului impune ajustarea unui provizion deja recunoscut sau recunoaşterea unui nou provizion; b. insolvenţa unui client, înregistrarea ulterior datei bilanţului, confirmă că la data bilanţului există o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, entitatea trebuie să ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale. Un exemplu de eveniment ulterior datei bilanţului pentru care nu se fac ajustări ale situaţiilor financiare anuale este diminuată valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare. Atunci când evenimentele au o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte, o entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente: natura evenimentului şi o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută (IAS 10.3, OMFP 1752/ 2005).

Evenimente ulterioare – IAS 10 “Evenimente ulterioare datei bilanţului” se referă la tratamentul aplicat în situaţiile financiare evenimentelor, atât favorabile cât şi nefavorabile, care apar între data situaţiilor financiare (în IAS aceasta este denumită “data bilanţului”) şi data la care situaţiile financiare sunt autorizate pentru publicare, şi identifică două tipuri de evenimente: a. cele care oferă dovezi despre condiţiile care au existat la data situaţiilor financiare şi b. cele care dau indicii despre condiţiile care apar ulterior datei situaţiilor financiare.

Eventual – Ceea ce depinde de împrejurări; care poate să se întâmple; probabil, posibil.

Eventualitate – Situaţie care s-ar putea ivi, caz posibil; împrejurare viitoare posibilă.

Evicţiune – Pierderea de către o persoană a unui drept, în tot sau în parte, asupra dreptului de proprietate asupra unui lucru cumpărat, sau tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor de proprietar cu privire la acel lucru, datorită faptului că aceluiaşi lucru s-a recunoscut unui terţ ca fiind astfel un drept care anihilează drepturile, în tot sau în parte, primei persoane.

Evicţiune consumată – Expresie prin care se desemnează evicţiunea produsă fie total fie parţial şi concretizată în pierderea efectivă suferită de cumpărător în ce priveşte dreptul de proprietate, în întregul lui sau numai în parte, sau printr-o tulburare concretă înfăptuită cu privire la exercitarea de către cumpărător a prerogativelor acelui drept, săvârşită de către un terţ sau chiar de către vânzător.

Evident – Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; clar, vădit, neîndoielnic.

Evidenţă – Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine; activitate care asigură informarea permanentă şi precisă despre situaţia dintr-un anumit domeniu prin înregistrarea şi controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor, etc. din punct de vedere cantitativ şi calitativ.

Evidenţe – Datele/ elementele conţinând toate informaţiile necesare şi detaliile tehnice pe orice tip de suport, care permit/ ajută autorităţilor vamale să supravegheze şi să controleze regimul/ operaţiunile, în special în ceea ce priveşte traseul şi schimbarea statutului vamal al mărfurilor; în regimul de antrepozit vamal evidenţele se numesc evidenţa operativă a mărfurilor (Reg. CEE 2454/ 92).

Evidenţia – A ieşi sau a scoate în evidenţă; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca; a recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute de cineva.

Evidenţiat – Care s-a distins, s-a remarcat; căruia i s-au recunoscut oficial meritele sau succesele.

Evidenţiere – Acţiunea de a (se) evidenţia şi rezultatul ei.

Evinge – A face ca o persoană să sufere o evicţiune.

Evita – A căuta să scape de, a se feri de, a ocoli; a împiedica, a îndepărta, a înlătura.

Evitabil – Care poate fi evitat.

Evitabilitate – Caracterul a ceea ce este evitabil.

Evitare – Acţiunea de a evita; poziţie (determinată de direcţia prorei) pe care o ia nava sub acţiunea vântului şi a curenţilor; manevră efectuată de o navă pentru întoarcere sau pentru a ocoli o altă navă.
Evitarea dublei impuneri – Măsură luată de două sau mai multe state şi reglementată printr-o convenţie internaţională semnată de ele în vederea înlăturării situaţiei care ar presupune perceperea repetată de impozite fie asupra unor mărfuri, fie asupra unor venituri de la acelaşi contribuabil (persoană fizică sau juridică) vizând aceeaşi materie impozabilă şi aceeaşi perioadă de timp.

Evoca – A aduce în conştiinţă fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult.

Evocabil – Care merită să fie evocat.

Evocare – Faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte, evocaţie; compoziţie literară prin care se evocă ceva.

Evocativ – Evocator.

Evocator – Care are darul de a evoca,d e a da viaţă, de a rechema în amintire; evocativ.

Evocaţie – Trimitere a unei cauze spre judecare la altă instanţă.

Evolua – A trece printr-o serie de transformări, prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară; a se dezvolta, a se transforma; a-şi urma cursul; a se desfăşura; a susţine un meci, a juca; a se deplasa cu mişcări largi (circulare).

Evoluare – Acţiunea de a evolua şi rezultatul ei; evoluţie.

Evoluat – Care a ajuns, prin faze succesive, la u stadiu superior de dezvoltare; dezvoltat din punct de vedere intelectual.

Evolutiv – Care se dezvoltă treptat şi neîntrerupt; care ţine de evoluţie.

Evoluţie – Una dintre cele două forme ale procesului dialectic al mişcării şi dezvoltării în natură şi în societate, constând în schimbări cantitative neînsemnate, imperceptibile, necontenite, care pregătesc schimbările radicale, calitative; dezvoltare; desfăşurare, curs; deplasare prin mişcări largi (circulare).

Evoluţionism – Concepţie filozofică potrivit căreia universul, pământul, fiinţele vii, societatea, etc. trec printr-un proces istoric de evoluţie (dezvoltare) şi sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltări; teoria lui Lamarck, Darwin, etc. despre evoluţia speciilor de plante şi de animale, despre transformarea lor din unele în altele; transformism.

Evoluţionist – care are la bază evoluţionismul; adept al evoluţionismului.

Ex Dock – Named port of importation. Pentru RAFTD exprimă o regulă similară celei subsumate de condiţia DEQ din INCOTERMS.

Ex falso quodlibet – Din ceva fals se poate (deduce) orice.

Ex Point of Origin – (ex  Factory, ex Plantation, ex Mine, ex Mill, ex Warehouse) – Acest concept corespunde condiţiei EXW – Ex Works, franco fabrică, din INCOTERMS.

Ex tunc – Expresie latină care descrie ideea că efectele unui act juridic se produc nu numai pentru viitor, ci şi retroactiv, cu începere de la un anumit moment situat în trecut.

Ex usu – Conform obiceiului.

Ex verum numquam sequitur falsum – Dintr-un adevăr nu se poate deduce niciodată ceva fals.

Exacerba – A intensifica, a accentua, a exagera sentimente, dureri, etc.

Exacerbare – Acţiunea de a exacerba şi rezultatul ei; exacerbaţie.

Exacerbat – Intensificat, accentuat, exagerat.

Exacerbaţie – Intensificare a unei dureri, a unei pasiuni, a unei acţiuni, etc.; exacerbare.

Exact – Care este conform cu realitatea, care este în deplină concordanţă cu adevărul; care reproduce întocmai un model, care redă întocmai originalul; punctual; tocmai, chiar; în conformitate cu un program, fără abatere, cu punctualitate.

Exactitate – Calitatea de a fi exact; exactitudine.

Exactitudine – Exactitate.

Exagera – A prezenta un fapt în dimensiuni mărite faţă de realitate, a da proporţii, a amplifica peste măsură; a deforma realitatea prin mărirea proporţiilor unui fapt.

Exagerare – Acţiunea de a exagera şi rezultatul ei.

Exagerat – Care nu se potriveşte cu realitatea, depăşind proporţiile ei; care exagerează importanţa reală a unor fapte; care depăşeşte limita normală; excesiv, abuziv.

Exageraţie – Exagerare.

Exala – A emite, a împrăştia, a degaja vapori, mirosuri etc.

Exalare – Acţiunea de a exala; exalaţie.

Exalaţie – Exalare, abureală.

Exalta – A (se) înflăcăra peste măsură; a (se) entuziasma; a slăvi, a proslăvi, a glorifica.

Exaltare – Entuziasm, încântare, înflăcărare dusă la paroxism.

Exaltat – Entuziasmat, înflăcărat, aprins peste măsură, până la paroxism; exagerat; ieşit din minţi, surescitat.

Examen – Mijloc de verificare şi apreciere a cunoştinţelor dobândite de elevi, de studenţi, de candidaţi pentru ocuparea unui loc, a unui post, etc.; probă, încercare prin care se verifică trăinicia, temeinicia unui lucru, a unei situaţii etc.; cercetare amănunţită a unui lucru sau a unei fiinţe, în vederea ajungerii la o justă cunoaştere a lor.

Examen medical – Cercetare de către medic a unui bolnav pentru a pune un diagnostic, a verifica o conformitate cu anumite standarde de sănătate şi pentru a stabili un eventual tratament; condiţie legală obligatorie, prealabilă încheierii sau modificării contractului individual de muncă.

Examina – A cerceta, a studia amănunţit ceva sau pe cineva (pentru a ajunge la o justă cunoaştere a lor); a cerceta un bolnav pentru a pune diagnosticul şi pentru a stabili tratamentul; a supune un elev, un student, un candidat la un post etc., la o probă de verificare şi de apreciere a cunoştinţelor; a asculta.

Examinare – Acţiunea de a examina şi rezultatul ei.

Examinator – Persoană care examinează.

Excava – A săpa făcând o cavitate în pământ (cu ajutorul unui excavator).

Excavare – Acţiunea de a excava şi rezultatul ei.

Excavator – Maşină de lucru autopropulsată, de mare capacitate, întrebuinţată pentru săpat şi încărcat pământul, la diferite lucrări de terasament, în exploatările miniere, etc.

Excavatorist – Muncitor calificat care lucrează cu excavatorul.

Excavaţie – Groapă, cavitate în suprafaţa pământului sau în adâncime, creată în urma unui fenomen natural sau executată artificial în scopul realizării unor construcţii (fundaţii, terasamente, canale, tuneluri, etc.); săpătură.

Exceda – A întrece măsura, nivelul obişnuit, a depăşi valoarea; a copleşi, a covârşi.

Excedent – Cantitate care depăşeşte o anumită limită, care rămâne după satisfacerea tuturor necesităţilor; surplus, prisos; sumă, cantitate, valoare cu care încasările, veniturile sau resursele depăşesc plăţile, sold contabil sau diferenţă care exprimă un surplus al resurselor faţă de nevoi, nevoile, cheltuielile sau consumul.
Diferenţa pozitivă între active şi pasive; plus de venituri în raport cu cheltuielile, sau a încasărilor în raport cu plăţile.

Excedent bugetar – Parte a veniturilor bugetare ce depăşeşte cheltuielile bugetare într-un an bugetar (L 500/ 2002; L 273/ 2006).
Situaţie în care veniturile la bugetul statului (impozite încasate, taxe, alte venituri) sunt mai mari decât cheltuielile statului, calculate, de regulă, pe o perioadă de 12 luni, reprezentând un an fiscal.

Excedent financiar – Denumire dată surplusului de venituri sau de încasări în raport cu cheltuielile sau plăţile efectuate de un agent economic.

Excedent patrimonial – Expresie ce desemnează diferenţa pozitivă între activul şi pasivul patrimonial al titularului unui patrimoniu.

Excedentar – Care este în plus, care întrece un anumit nivel sau un anumit plafon dinainte stabilit; buget, balanţă, etc. care are un excedent.

Excedentul de rezerve – Îl reprezintă diferenţa pozitivă dintre nivelul efectiv şi nivelul prevăzut al rezervelor minime obligatorii.

Excedentul secţiunii de dezvoltare – Diferenţa dintre veniturile secţiunii de dezvoltare, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, cuprinse în secţiunea de dezvoltare, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare (O.G. 63/ 2010).

Excedentul secţiunii de funcţionare – Diferenţa dintre veniturile încasate, pe de o parte, şi suma plăţilor efectuate şi a plăţilor restante, pe de altă parte, cuprinse în secţiunea de funcţionare, ce poate să apară pe parcursul execuţiei bugetare (O.G. 63/ 2010).

Excela – A se deosebi, a se remarca, a se distinge în mod deosebit (într-un domeniu).

Excelent – Care excelează; deosebit, admirabil, minunat, excepţional de bun.

Excelenţă – Titlu acordat în unele ţări marilor demnitari de stat.

Excentric – Care iese din limitele obişnuitului, foarte original; neobişnuit, ciudat, bizar, extravagant; care se află în afara centrului unei figuri; care nu au centru comun; organ de maşină în formă de disc, fixat pe un arbore rotativ şi servind la transformarea mişcărilor circulare în mişcare rectilinie şi invers.

Excentricitate – Originalitate; ciudăţenie, bizarerie, extravaganţă; calitatea unui punct de a se găsi în afara centrului unei figuri; distanţa dintre centrele de rotaţie şi a două piese de excentrice; defect de asamblare a două piese care în mod normal trebuie să fie concentrice sau trebuie să aibă o axă comună.

Excepta – A lăsa deoparte, a nu cuprinde, a nu socoti; a exclude.

Exceptare – Acţiunea de a excepta şi rezultatul ei.

Exceptate de la livrare – Acele titluri, mărfuri, etc. ale căror caracteristici nu corespund cu exigenţele bursiere sau cu cele contractuale.

Excepţie – Mijloc procedural folosit de una din părţile litigante prin care, invocându-se o situaţie de fapt sau de drept se cere, fără a se dezbate cauza în fond, amânarea sau chiar respingerea acestuia; abatere îngăduită de lege de la aplicarea anumitor norme juridice; abatere de la regula generală; ceea ce nu se supune normei generale.

Excepţie absolută – Excepţie bazată pe o normă.

Excepţie de neexecutare – Mijloc juridic de apărare, consecinţa directă a principiului interdependenţei obligaţiilor reciproce ale părţilor în contractele sinalagmatice, în virtutea căruia oricare dintre părţile unui astfel de contract poate refuza executarea propriei obligaţii asumate, câtă vreme cealaltă parte contractantă nu-şi execută ea însăşi ea însăşi obligaţia corelativă ce-i incumbă.

Excepţie de nulitate – Mijloc procedural ce dă expresie dreptului persoanei interesate prin care se invocă nulitatea absolută sau care dă dreptul persoanei lezate de a invoca nulitatea relativă a actului invocat, în susţinerea pretenţiilor sale, de către partea adversă, opunând caracterul nul sau anulabil al acelui act, cererii de executare a obligaţiilor generate de el, formulată de către creditorul respectivelor obligaţii. Dreptul de invoca excepţia de nulitate este imprescriptibil sub aspect extinctiv, atât atunci când se invocă nulitatea absolută a actului juridic, caz în care şi acţiunea în constatarea nulităţii este imprescriptibilă, cât şi atunci când se invocă nulitatea relativă deşi, în o atare ipoteză, acţiunea în anulare are caracter prescriptibil.

Excepţii de necompetenţă – Mijloc prin care se creează posibilitatea trimiterii cauzei de la organul judiciar necompetent la cel competent (art. 39 C.Proc.Pen.).

Excepţii de procedură – Mijloace de apărare invocate în cursul procesului penal constând în stări de fapt sau de drept, susceptibile să pună capăt sau să întrerupă cursul judecăţii.

Excepţional – Care face, care constituie o excepţie, care iese din comun; deosebit; foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil; foarte.

Exces – Exagerare, abuz; lipsă de cumpătare, de măsură; act de violenţă, săvârşit de unul dintre soţi faţă de celălalt, de natură a constitui motiv de divorţ.

Exces de cerere – Situaţie care apare atunci când cantitatea cerută dintr-un bun depăşeşte cantitatea oferită, deoarece preţul produsului se situează sub nivelul preţului de echilibru.
Deviaţia PIB; diferenţa procentuală dintre PIB real efectiv şi PIB potenţial. Deviaţia PIB este un indicator agregat sintetic al presiunilor inflaţioniste viitoare din economie. O deviaţie PIB pozitivă (PIB curent este mai mare decât cel potenţial) indică presiuni inflaţioniste, iar o deviaţie PIB negativă indică presiuni deflaţioniste. Pe termen lung, presiunile acumulate se materializează în mişcări efective ale preţurilor, iar deviaţia PIB tinde către zero, aducând PIB la nivelul potenţial (output gap; excess demand).

Exces de putere – Depăşirea competenţei de către un organ administrativ sau judiciar.
Exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând autorităţilor administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de constituţie sau de lege (L 554/ 2004).

Exces de ofertă – Surplus; situaţie care există atunci când cantitatea oferită dintr-un bun depăşeşte cantitatea cerută întrucât preţul produsului se situează la un nivel mai mare decât preţul de echilibru.

Exces de zel – Zel exagerat.

Exceptio confirmat regulam – Excepţia întăreşte regula.

Excesiv – Care depăşeşte limita normală; exagerat, abuziv.

Excipient – Substanţă sau amestec de substanţe care este inactiv faţă de organism şi care încorporează diferite medicamente.

Exclude – A înlătura, a da afară, a elimina, a îndepărta; a se respinge ca fiind incompatibile, contrare.

Excludere – Acţiunea de a exclude şi rezultatul ei; dare afară, înlăturare.

Exclus – Îndepărtat, eliminat, dat afară, scos dintr-o organizaţie, dintr-o instituţie; imposibil, inadmisibil, de neadmis.

Exclusiv – Care se exclude unul pe altul, care este incompatibil cu altceva; care se referă, care se limitează la un singur lucru; cu excluderea oricăror altor posibilităţi, exceptând; numai (şi numai); în afară de; caracter juridic recunoscut oricărui drept real şi, în special, dreptului de proprietate ce dă expresie vocaţie acelui drept de a aparţine numai titularului şi de a fi exercitat în plenitudinea prerogativelor sale numai de către acesta, cu înlăturarea oricăror alte drepturi concurente având ca obiect acelaşi lucru

Exclusivism – Atitudine condamnabilă a aceluia care refuză să ia în considerare părerile sau ideile altora etc.; caracterul a ceea ce este exclusiv.

Exclusivist – Care are o atitudine de exclusivism, care manifestă exclusivism.

Exclusivitate – Stare a două lucruri care se exclud între ele; situaţia, calitatea a ceea ce este exclusiv; drept exclusiv la o acţiune; cu excluderea tuturor celorlalţi sau celorlalte; exclusiv.

Excluziune – Excludere, interdicţie; relaţie care există între două propoziţii care nu pot fi valabile împreună.

Excomunica – A exclude pe cineva dintr-o comunitate religioasă.

Excomunicare – Excludere definitivă sau temporară dintr-o comunitate religioasă pentru abatere de la regulile canonice (în unele vremuri şi zone având efect de scoatere în afara legii).

Excurs – Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune; disertaţie sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării dintr-un autor.

Excursie – Plimbare sau călătorie făcută, de obicei în grup, pe jos sau cu un mijloc de transport, în scop educativ, recreativ etc.

Excursionist – Persoană care face o excursie.

Excusatio non petita fit accusatio – O scuză nereclamată se transformă într-o acuzare evidentă.
Executa – A face, a confecţiona, a fabrica, a prelucra; a face ceea ce i s-a spus; a face exerciţii de gimnastică sau figuri de balet; a cânta o bucată muzicală; a sili pe debitor să-şi plătească obligaţiile; a aduce la îndeplinire o hotărâre judecătorească, un act al autorităţii, o măsură, etc.; a se supune, a da ascultare; a supune un condamnat la pedeapsă; a duce la îndeplinire o hotărâre de condamnare.

Executabil – Care poate fi executat.

Executant – Care execută, care îndeplineşte ceva; executor.

Executare – Acţiunea de a (se) executa şi rezultatul ei; îndeplinire; îndeplinire a unei obligaţii de plată sinonim în materie de obligaţii cu „plată”; îndeplinire a unei obligaţii (lege, contract, hotărâre, etc.) a unui organ de jurisdicţie; încasarea forţată a garanţiilor date pentru un credit dacă debitorul este în întârziere sau a depăşit scadenţa.

Executare cambială – Procedură de realizare a drepturilor cambiale constând în investirea cambiei cu formulă executorie şi aducerea ei la îndeplinire pe cale silită.

Executare coactivă – Expresie ce desemnează ipoteza când executarea în natură a unei obligaţii de a face este adusă la îndeplinire de către creditor, direct sau prin alte persoane, cu autorizarea prealabilă a instanţei judecătoreşti, pe cheltuiala debitorului, dacă debitorul nu-şi execută el însuşi prestaţia asumată.

Executare exactă – Expresie ce desemnează executarea în natură şi întocmai a obligaţiei, adică ipoteza în care debitorul îndeplineşte, integral şi în modul prevăzut în contract, prestaţia la care s-a îndatorat.

Executare prin echivalent – Plata unei compensaţii băneşti menite să înlocuiască o prestaţie ce trebuie executată în natură.

Executare reală – Expresie ce desemnează executarea efectivă, în natură şi întocmai, a obligaţiilor.

Executare silită – Măsuri pe care le ia creditorul, cu ajutorul constrângerii de stat, în cazurile prevăzute de lege, în vederea realizării unei creanţe neexecutată de debitor; forma obişnuită de urmărire a unei datorii; procedură reglementată de lege, prin intermediul căreia titularul unui drept subiectiv, recunoscut printr-un titlu executoriu, constrânge cu ajutorul organelor de stat competente pe cel care nesocotise dreptul respectiv, să aducă la îndeplinire prestaţia specificată în titlu, asigurându-se astfel respectarea dreptului iniţial încălcat şi, totodată, restabilirea ordinii de drept.

Executarea bugetului – Adunarea veniturilor unui buget şi folosirea acestora pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în buget.

Executarea creanţelor bugetare – Procedură excepţională cu caracter special, derogatorie de la dreptul comun în materia executării silite, reglementată de legiuitor pentru a servi ca instrument juridic de recuperare a creanţelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri publice potrivit legii finanţelor publice.

Executarea hotărârilor penale – Constă în activitatea organelor judiciare care pun în executare hotărârile penale definitive. Legea prevede ca hotărârile judecătoreşti ale instanţelor penale devin executorii la data care au rămas definitive.

Executarea în natură a obligaţiilor – Modalitate principală şi prioritară de executare a obligaţiilor presupunând executarea întocmai a prestaţiei la care este îndatorat debitorul şi care nu poate fi înlocuită cu o altă prestaţie şi nici cu despăgubiri băneşti fără acordul debitorului.

Executarea obligaţiei – Expresie ce desemnează aducerea la îndeplinire de către debitor a prestaţiei la care s-a îndatorat faţă de creditor, potrivit legii sau contractului.

Executarea ordinelor în numele clienţilor – Efectuarea operaţiunilor aferente unui ordin de cumpărare sau de vânzare a unuia sau a mai multor instrumente financiare în numele şi pe contul clienţilor.
Executarea pedepsei – Aducere la îndeplinire a hotărârii prin care cel trimis în judecata penală a suferit o condamnare.

Executarea pedepsei la locul de muncă – Modalitatea de executare şi de individualizare a pedepsei care, potrivit legii, se dispune de către instanţa de judecată, ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, dacă există acordul scris al unităţii unde urmează să execute pedeapsa condamnatul şi sunt întrunite următoarele condiţii; pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 5 ani, cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazul când condamnările nu atrag starea de recidivă (art. 86 C.Pen.).

Executiv – Termen legat de executarea dispoziţiilor organelor superioare ce aparţin uneia din cele trei puteri fundamentale ale statului.

Executor – Executant.

Executor judecătoresc – Funcţionar însărcinat (având competenţa) cu îndeplinirea unor acte de procedură sau a unor hotărâri judecătoreşti (judiciare) şi a altor titluri executorii şi să ia unele măsuri legale în vederea asigurării executării silite (dacă este cazul); personal auxiliar încadrat pe lângă tribunale şi judecătorii care efectuează executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii şi îndeplinesc orice alte atribuţii date prin lege (activitatea lor este îndrumată şi controlată de către preşedinţii instanţelor pe lângă care funcţionează).

Executor testamentar – Persoana fizică pe care un testator o numeşte în testamentul său, printr-o dispoziţie testamentară expresă, ca să ducă la îndeplinire prevederile sale de ultimă voinţă (execuţia testamentară).

Executoriu – Care trebuie executat, pus în aplicare.

Execuţie – Faptul de a executa; supunerea unui condamnat la pedeapsă; aducerea la îndeplinire a unei sentinţe judecătoreşti.

Execuţie bugetară – Activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin buget (L 500/ 2002; L 273/ 2006).

Execuţie de casă a bugetului – Complexul de operaţiuni care se referă la încasarea veniturilor şi la plata cheltuielilor bugetare (L 500/ 2002; L 273/ 2006).

Execuţie în natură – Într-un contract, executarea prestaţiei (la propriu) la care s-a obligat debitorul şi nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia; îndeplinirea prestaţiei în natura ei specifică cu îndeplinirea tuturor condiţiilor legale şi convenţionale privind executarea respectivei obligaţii.

Execuţie provizorie – Expresie ce desemnează punerea în executare (silită dacă este cazul) a unei hotărâri judecătoreşti, mai înainte ca aceasta să fi rămas definitivă. Are un caracter de execuţie provizorie şi punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive mai înainte ca aceasta să devină irevocabilă.

Execuţie testamentară – Denumire generică dată ansamblului de activităţi pe care le comportă aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor de ultimă voinţă a testatorului. În principiu, drepturile şi obligaţiile pe care le presupune execuţia testamentară revin executorului testamentar.

Exerciţiu bugetar – An bugetar; perioada pentru care se aprobă şi în care se execută încasările şi plăţile prevăzute în buget; perioada egală cu anul bugetar pentru care se elaborează, se aprobă, se execută şi se raportează bugetul (L 273/ 2006).

Exegeză – Interpretare, comentare de texte.

Exemplar – Fiecare obiect dintr-o serie de obiecte identice reproduse după un model comun; reprezentant al unei categorii de fiinţe sau de obiecte asemănătoare, luat izolat; care poate servi drept exemplu prin calităţile sale deosebite; pilduitor; care are un caracter drastic, servind ca avertisment.

Exemplaritate – Caracterul unui lucru corect, exemplar.

Exemplifica – A lămuri, a demonstra, a ilustra prin exemple.

Exemplificare – Acţiunea de a exemplifica şi rezultatul ei.

Exemplu – Ceea ce serveşte drept model, ceea ce serveşte pentru a ilustra ceva; persoană care, prin calităţile sale, poate servi drept model, pildă; caz sau fapt tipic care întruneşte caracteristicile unei categorii întregi, citat pentru a lămuri, a sprijini o idee, o demonstraţie.

Exequatur – Investire cu formula executorie a unei hotărâri judiciare străine pentru a fi aplicată în ţară; decret prin care se notifică autorităţilor sale că un consul străin are calitatea să îndeplinească actele inerente funcţiei sale.

Exercita – A valorifica un drept, un privilegiu, o influenţă etc.; a practica, a îndeplini o anumită profesiune, o funcţie, etc.; a face să fie simţit.

Exercitare – Acţiunea de a exercita şi rezultatul ei.

Exercitarea dreptului de semnătură – Ansamblul de proceduri, drepturi şi obligaţii pe care le îndeplineşte specialistul cu drept de semnătură sau alt drept echivalent obţinut în unul dintre statele membre, în procesul de elaborare a documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).

Exercitarea fără drept a unei profesiuni – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor privitoare la regimul stabilit pentru activităţi reglementate de lege şi constă în exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale (ex. exercitarea fără drept a avocaturii, a profesiei de medic, etc. (art. 281 C.Pen.).

Exerciţii financiare consecutive (două) – Reprezintă exerciţiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul financiar curent, pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale (OMFP 3055/ 2009).

Exerciţiu – Perioada de timp cuprinsă între două inventare contabile; acţiune fizică sau intelectuală, făcută sistematic şi repetat, în scopul dobândirii sau perfecţionării unor deprinderi sau îndemânări; instruire a militarilor pentru mânuirea armelor şi pentru executarea acţiunilor de luptă; temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoştinţelor etc. într-un anumit domeniu.

Exerciţiu bugetar – Perioadă de timp, de obicei de un an, pentru care se execută şi se întocmeşte/ elaborează, aprobă şi raportează bugetul (de stat) (L 500/ 2002).

Exerciţiu comercial – Una sau mai multe activităţi de comercializare cu ridicata, cu amănuntul, de tip cash and carry, de alimentaţie publică, precum şi a serviciilor desfăşurate de comerciant. Obiectul activităţilor de comercializare îl constituie produsele şi serviciile cuprinse în normativele legale (O.G. 99/ 2000, L 296/ 2004).

Exerciţiu financiar – Perioada de timp cuprinsă între două bugete.

Exerciţiu unei funcţiuni – Îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Exersa – A face exerciţii.

Exersare – Acţiunea de a exersa şi rezultatul ei.

Exhaustiv – Care epuizează un subiect; complet, în întregime.

Exhaustivitate – Însuşirea de a fi exhaustiv; metodă exhaustivă.

Exigent – Care pretinde multă grijă, stricteţe, corectitudine de la alţii (şi de la sine însuşi) în privinţa îndeplinirii unei datorii; pretenţios.

Exigenţă – Faptul de a fi exigent; ceea ce pretinde cineva de la altul (şi de la sine însuşi); pretenţie, cerinţă, exiguitate; nevoie, trebuinţă, necesitate.

Exigibil – Caracterul unei obligaţiuni, a cărei executare poate fi cerută imediat.

Exigibilitate – Însuşirea de a fi exigibil; calitatea unei creanţe sau o obligaţie a cărei executare poate fi pretinsă/ cerută imediat de către creditor, în sensul că acesta este îndreptăţit să ceară de îndată executarea, în caz de nevoie chiar executarea silită a acelei creanţe/ obligaţii; nota caracterizantă a unei creanţe sau a unei obligaţii ajunse la scadenţă (în cazul obligaţiei pure şi simple, exigibilitatea durează de la naşterea acesteia şi până la încetarea obligaţiei fie prin plată, fie prin îndeplinirea termenului de prescripţie.

Exiguitate – Exigenţă.

Exil – Pedeapsă aplicată îndeosebi pentru infracţiuni politice constând în obligarea unei persoane de a părăsi localitatea în care domiciliază şi a se stabili într-o altă localitate dintr-o altă ţară; surghiun; părăsirea, plecarea voluntară a cuiva din propria ţară sau localitate, de obicei pentru a scăpa de o prigoană; situaţie în care se găseşte o persoană exilată.

Exila – A obliga pe cineva să plece sau a pleca în exil.

Exilare – Acţiunea de a (se) exila.

Exilat – Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din ţara sa, aflat în exil; surghiunit; retras, izolat.

Exista – A fi, a se afla, a se găsi în realitate; a trăi, a se manifesta.

Existent – Care există, care se află, trăieşte; care se manifestă.

Existenţă – Faptul de a exista; categorie filozofică ce există independent de conştiinţă, de gândire; viaţă, mod de viaţă, fel de trai; condiţiile, mijloacele materiale necesare vieţii.

Exmatricula – A exclude un elev, un student, etc. dintr-o şcoală sau dintr-o facultate.

Exmatriculare – Acţiunea de a exmatricula şi rezultatul ei; ştergere din matricolă; eliminare definitivă.

Exod – Părăsire în masă a unei ţări sau a unui teritoriu de către populaţia respectivă; emigrare în masă.

Exogen – Care se formează, se dezvoltă la exterior; care se datoreşte unor cauze din afara organismului; care rezultă, care se datoreşte unor cauze din afara pământului şi în special energiei solare captate de planetă.

Exonda – A fi supus procesului de exondare.

Exondare – Proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor suprafeţe din scoarţa pământului, datorită mişcărilor tectonice.

Exonera – A se achita de o datorie, de o obligaţie, de o sarcină.

Exonerare – Acţiunea de a exonera şi rezultatul ei; eliberarea de răspundere a unei personaje de o obligaţie contractuală din cauze străine de voinţa sa (ex. în caz de forţă majoră, de culpa unui terţ, a victimei, etc.).

Exorbitant – Care întrece cu mult limita normală (în privinţa preţului, a pretenţiilor cuiva etc.; excesiv.

Exorbitanţă – Caracterul a ceea ce este exorbitant; scumpire sau scumpete excesivă.

Exordiu – Prima parte a unui discurs care, enunţând sumar conţinutul acestuia, urmăreşte câştigarea atenţiei şi bunăvoinţei auditoriului; introducere, prefaţă la o carte, la un articol etc.

Exorta – A înflăcăra, a îndemna o persoană sau o colectivitate (prin cuvinte).

Exortare – Acţiunea de a exorta şi rezultatul ei; înflăcărare.

Exortaţie – Cuvântare, discurs prin care se urmăreşte stârnirea unor sentimente, dezlănţuirea unor acţiuni, etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare, exortare.

Exosferă – Strat atmosferic situat la o altitudine de peste 1.000 km deasupra pământului.

Exosmoză – Fenomen de trecere a unui fluid printr-o membrană poroasă sub influenţa unei diferenţe de potenţial electric care există între cele două feţe ale membranei.

Exotermic – Proces fizic sau chimic care se produce cu degajare de căldură.

Exotic – Care se află într-o regiune foarte îndepărtată şi care impresionează prin aspectele neobişnuite, ciudate; care provine dintr-o asemenea regiune, care aparţine, care este propriu acestor regiuni,  ţări.

Exotism – Însuşirea de a fi exotic.

Expansibil – Care tinde să ocupe un spaţiu sau o suprafaţă din ce în ce mai mare; gaze care se pot dilata.

Expansibilitate – Însuşirea de a fi expansibil.

Expansionism – Politică agresivă de exercitare a influenţei politice şi economice asupra unor ţări străine, cu scopul de a acapara prin forţă noi teritorii, colonii, sfere de influenţă şi pieţe de desfacere; politică de expansiune.

Expansionist – Care aparţine expansionismului, privitor la expansionism.

Expansiune – Creştere a volumului unui sistem fizico-chimic; creştere a volumului unui gaz; extindere a influenţei şi dominaţiei economice şi politice a unui stat asupra altuia; acaparare de teritorii străine; dezvoltare economică impetuoasă;: expansivitate, comunicativitate, exuberanţă, vioiciune.

Expansiv – Care are tendinţa de a-şi împărtăşi deschis şi spontan impresiile şi sentimentele; vioi, exuberant, comunicativ, deschis.

Expansivitate – Însuşirea de a fi expansiv; manifestare a acestei însuşiri.

Expatria – A emigra.

Expatriat – Care se expatriază.

Expatriere – Acţiunea de a se expatria şi rezultatul ei; emigrare.

Expectativă – Aşteptare bazată pe anumite drepturi, promisiuni, probabilităţi sau calcule; neintervenţie în anumite chestiuni sau situaţii, şi aşteptarea unui moment potrivit; expectaţie; speranţa de a dobândi un drept (ex. o moştenire); termen opus, drept câştigat.

Expectaţie – Aşteptare; expectativă.

Expedia – A trimite o marfă către beneficiar; a trimite prin poştă, prin mesagerii, etc. scrisori, bani, pachete etc. la o anumită adresă; a îndepărta pe cineva, a se debarasa, a se descotorosi de cineva; a executa repede şi superficial o lucrare.

Expedient – Mijloc ingenios cu ajutorul căruia se poate face faţă unei situaţii grele; mijloc improvizat, adesea ilicit,  prin care se procură bani.

Expediere – Acţiunea de a expedia şi rezultatul ei; expediţie, trimitere.

Expeditiv – Care rezolvă cu uşurinţă lucrările; prompt, iute.

Expeditor – Persoană fizică sau juridică care expediază mărfuri, scrisori, pachete, bani etc.; trimiţător.
Persoana care generează efectiv trimiterea poştală şi, personal sau prin intermediul unui terţ, o introduce în reţeaua poştală (OG 31/ 2002).

Expediţie – Călătorie lungă (şi anevoioasă) făcută de un grup organizat în regiuni îndepărtate, cu scopuri ştiinţifice sau comerciale; campanie militară agresivă pentru cucerirea unui teritoriu străin, îndepărtat de propria ţară; expediere.
Reprezintă produsele care sunt fie expediate simultan de la un exportator la un destinatar, fie acoperite de un singur document de transport referitor la transportul de la exportator la destinatar sau, în absenţa unui astfel de document, de o singură factură (Reg. CEE 2454/ 92).

Expediţionar – Care efectuează o expediţie, care se află într-o expediţie.

Experienţă – Totalitatea cunoştinţelor pe care oamenii le dobândesc în mod nemijlocit despre realitatea înconjurătoare în procesul practicii social istorice, al interacţiunii materiale între om şi lumea exterioară; verificare a cunoştinţelor pe cale practică, prin cercetarea fenomenelor din realitatea înconjurătoare; experiment.

Experiment – Procedeu de cercetare în ştiinţă, care constă în provocarea intenţionată a unor fenomene în condiţiile cele mai propice pentru studierea lor şi a legilor care le guvernează; observaţie provocată, experienţă.

Experimenta – A încerca, a verifica prin experienţă.

Experimental – De experienţă, bazat pe experienţă, rezultat din experienţă; cu titlu de încercare.

Experimentare – Acţiunea de a experimenta şi rezultatul ei.

Experimentat – Care posedă multă experienţă într-un domeniu, priceput; care a trecut prin multe încercări; încercat.

Experimentator – Persoană care face experienţe ştiinţifice.

Expert – Persoană care posedă cunoştinţe temeinice într-un anumit domeniu (pregătire de specialitate); specialist de mare clasă; persoană competentă într-un anumit domeniu, numită de un organ de stat (instanţă judecătorească sau alt organ jurisdicţional) sau de părţile interesate, în condiţiile legii, pentru a face o expertiză contabilă sau tehnică necesare pentru soluţionarea unui litigiu concret; o persoană sau o firmă care posedă competenţe, cunoştinţe speciale şi experienţă într-un anumit domeniu, altul decât cel contabil şi de audit.

Expertiză – Cercetare cu caracter tehnic făcută de un expert, la cererea unui organ de jurisdicţie sau de urmărire penală ori a părţilor asupra unei situaţii, probleme, etc. a cărei lămurire interesează soluţionarea cauzei; raport întocmit de un expert asupra cercetărilor făcute; mijloc de probă ce constă în rezolvarea unor probleme de strictă specialitate de către persoane care posedă cunoştinţe profunde într-un domeniu dat (art. 116 C.Proc.Pen.).

Expertiză judiciară – Mijloc de probă ce rezidă (care se dispune, la cerere sau din oficiu) dintr-o lucrare, calcul, analiză, apreciere, întocmită de un specialist/ expert în temeiul unei dispoziţii date de o instanţă de judecată/ judiciară (organ de urmărire penală) pentru clarificarea unor fapte sau împrejurări ce formează obiectul unui proces (judecătorul recurge la cunoştinţele unui expert fără ca prin aceasta expertul să i se substituie).

Expertiză medicală – Stabilire în urma unui examen medical, a capacităţii de muncă a unui bolnav sau a unui om sănătos în condiţiile solicitărilor fizice şi psihice din diferite profesiuni; consultaţie sau autopsie efectuată de medicul legist în cazuri de rănire, accident, viol, otrăvire, omor etc.

Expia – A ispăşi o greşeală, o vină etc.

Expiabil – Care poate fi ispăşit.

Expiator – Care poate şterge, ispăşi, răscumpăra o greşeală, ispăşitor.

Expiaţie – Faptul de a expia; ispăşire.

Expiere – Acţiunea de a expia şi rezultatul ei; expiaţie, ispăşire.

Expira – A elimina din plămâni aerul (în procesul respiraţiei); contract, convenţie, etc. care a încetat să mai fie valabil; termen, perioadă de timp etc. care s-a împlinit, s-a terminat; a muri, a pieri.

Expirare – Faptul de a expira; expiraţie; săvârşire, împlinire; scadenţă a unui termen.

Expirator – Care ajută, care serveşte la respiraţie.

Expiraţie – Act fiziologic prin care se elimină din plămâni aerul inspirat.

Explica – A face să fie mai uşor de înţeles; a lămuri; a expune, a preda o lecţie, o temă etc.; a servi drept lămurire, a constitui o justificare, a reprezenta o motivare a unui fenomen, a unei proprietăţi, etc.; a-şi motiva acţiunile, vorbele, etc.; a se justifica; a înţelege, a pricepe, a găsi sau a constitui o justificare, o explicaţie; a pricepe, a găsi sau a constitui o explicaţie; a (se) lămuri asupra unei probleme, unei chestiuni (în litigiu), a limpezi o situaţie cu scopul de a înlătura un conflict.

Explicabil – Care poate fi explicat.

Explicare – Acţiunea de a (se) explica şi rezultatul ei; lămurire.

Explicativ – Care explică; explicator.

Explicator – Explicativ.

Explicaţie – Lămurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen, etc.; predare a unei lecţii, expunere a unei teme; cauză.

Explicit – Care este exprimat limpede, desluşit, lămurit, clar.

Explicitate – Caracterul a ceea ce este explicit; limpezime, claritate.

Exploata – A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanţă utilă, un material folositor, etc. în vederea realizării unor obiective economice; a-şi însuşi fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină, a acapara o parte din roadele muncii producătorilor nemijlociţi de bunuri materiale; a servi pe plan economic şi politic alt stat în scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste din ţara colonizatoare; a trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva.

Exploatabil – Care poate fi exploatat.

Exploatabilitate – Însuşirea unui bun de a fi exploatat.

Exploatare – Acţiunea de a exploata şi rezultatul ei; însuşirea fără echivalent a unei părţi din munca producătorilor nemijlociţi de către cei care dispun de mijloacele de producţie; exploataţie; totalitatea lucrărilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic; totalitatea operaţiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substanţelor minerale utile, a rocilor, a ţiţeiului sau a gazelor.; loc unde se exploatează o substanţă utilă, un material folositor; faptul de a profita, de a trage un folos în mod abuziv.

Exploatare agricolă – Poate consta din: organizarea şi efectuarea de lucrări agricole şi îmbunătăţiri funciare, utilizarea de maşini şi instalaţii, aprovizionarea, prelucrarea şi valorificarea produselor agricole şi neagricole şi alte asemenea activităţi (L 36/ 1991).

Exploatare forestieră – Procesul de producţie prin care se extrage din păduri lemnul brut în condiţiile prevăzute de regimul silvic (L 46/ 2008).

Exploatare la zi – Metodă de extragere a substanţelor minerale utile în care procesul tehnologic se realizează la suprafaţa terestră.

Exploatat – Cel pe care exploatatorul îl exploatează; cel care este nevoit să îşi vândă forţa de muncă; terenuri, mine, păduri, etc. de unde se exploatează o substanţă utilă, un mineral folositor; care se află în exploatare.

Exploatator – Persoană care exploatează munca altuia, însuşindu-şi fără echivalent o parte din produsul acestei munci; persoană care exploatează o mină, o pădure, o moşie, etc.

Exploataţie – Întreprindere economică care exploatează terenuri, păduri, mine, etc.; terenul, pădurea, mina, etc. care se află în exploatarea unităţii de mai sus.
Înseamnă ansamblul unităţilor de producţie gestionate de agricultor şi situate pe teritoriul aceluiaşi stat membru (Reg. CEE 73/ 2009).
Orice incintă împrejmuită cu unul sau mai multe adăposturi, orice construcţie sau, în cazul unei ferme în aer liber, orice loc în care sunt ţinute, deţinute, îngrijite, tăiate sau manipulate animale (OANSVSA 170/ 2004, OANSVSA 40/ 2010).

Exploda – A se descompune violent sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc căldură şi gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice şi efectuare rapidă de lucru mecanic; a face explozie; a provoca o explozie; a se sfărâma datorită presiunii interioare; a erupe brusc, a expulza lavă, bombe vulcanice, gaze, etc.; a interveni brusc şi violent în discuţie; a izbucni.

Explodare – Acţiunea de a exploda şi rezultatul ei; explozie.

Explora – A cerceta o ţară sau o regiune necunoscută sau mai puţin cunoscută, cu scopul de a face descoperiri sau studii ştiinţifice; a cerceta posibilităţile de exploatare ale unui zăcământ; a cerceta, a căuta în.

Explorabil – Care poate fi explorat.

Explorare – Acţiunea de a explora şi rezultatul ei; exploraţie; complex de cercetări geologice care, în funcţie de obiectul studiat şi obiectivul urmărit; are drept scop stabilirea limitelor, a condiţiilor de zăcământ, precizarea structurii, a calităţii unui corp de substanţă minerală utilă etc.; examen clinic sau de laborator efectuat pentru stabilirea diagnosticului unei boli.

Explorare durabilă – Exploatarea resurselor acvatice vii prin metode şi procedee care să asigure productivitatea şi biodiversitatea pe termen lung a biosistemelor habitatelor piscicole naturale (O.U.G. nr. 23/ 2008).

Explorarea şi evaluarea resurselor minerale – Căutarea de resurse minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaze naturale şi resurse neregenerative similare, după ce entitatea a obţinut drepturile legale de exploatare într-o anumită zonă, precum şi determinarea fezabilităţii tehnice şi viabilităţii comerciale a extragerii resurselor minerale (IFRS 6.A).

Explorator – Persoană care explorează.

Exploraţie – Explorare.

Explozibil – Care poate exploda; exploziv.

Explozie – Reacţie fizică sau chimică foarte rapidă, violentă, însoţită de efecte mecanice, sonore, termice, luminoase, etc., provocate de descompunerea substanţelor explozive pe care le conţine un dispozitiv de distrugere; proces de descompunerea a substanţelor explozive şi de transformare a lor în alţi compuşi, mai simpli, însoţit de dezvoltare mare de căldură, lumină, zgomot şi de efectuare de lucru mecanic într-un timp foarte scurt; ardere a amestecului de combustibil şi aer din cilindrul unui motor cu ardere internă; trecere bruscă a unui fenomen de la vechea lui calitate la una nouă, prin distrugerea calităţi vechi; manifestare bruscă, izbucnire neaşteptată şi puternică, dar de scurtă durată, a unei acţiuni, a unui sentiment etc.

Exploziv – Care poate exploda, care produce explozie; explozibil; care acţionează prin explozia unor substanţe speciale cu care este încărcat; susceptibil de a declanşa consecinţe grave; substanţă sau amestec de substanţe care, sub acţiunea căldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc şi violent, cu dezvoltare de căldură, lumină şi gaze, provocând o creştere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil.

Explozor – Aparat special pentru aprinderea capselor electrice detonante.

Exponat – Obiect expus în cadrul unei expoziţii, unui muzeu, etc.

Exponent – Persoană sau grup social care reprezintă şi apără o idee, un curent etc.; reprezentant.

Exponenţial – Care are un exponent variabil, nedeterminat sau necunoscut.

Export – Faptul de a exporta; operaţie cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse, prelucrate, completate sau reparate într-o ţară se vând şi se scot pe piaţa altor ţări (de regulă pe o perioadă de timp determinată, de obicei de un an; exportare; totalitatea mărfurilor exportate.
Sunt considerate export cantităţile vămuite sau nu care au trecut graniţele politice ale unei ţări (Reg. CE 1099/ 2008).

Export anticipat – Sistemul prin care produsele compensatoare obţinute din mărfuri echivalente sunt exportate înainte ca mărfurile de import să fie plasate sub regim folosind sistemul de suspendare (Reg. CEE 2454/ 92).

Export complex – Reprezintă exportul de echipamente, instalaţii sau părţi de instalaţii, separat ori împreună cu tehnologii, licenţe, know-how-uri, asistenţă tehnică, proiectare, construcţii montaj, lucrări de punere în funcţiune şi recepţie, precum şi piesele de schimb şi materialele aferente, denumite în conformitate cu actele normative în vigoare. Sunt considerate exporturi complexe lucrările geologice de proiectare-explorare, lucrările de exploatare pentru zăcăminte minerale, construcţii de reţele electrice, executarea de foraje de sonde, construcţii de schele, de instalaţii şi conducte de transport, de depozitare şi de distribuire a produselor petroliere şi de gaze naturale, precum şi realizarea de nave complete, de obiective în domeniile agriculturii, îmbunătăţirilor funciare, amenajărilor hidrotehnice, silvice, organizarea exploatărilor forestiere şi altele asemenea, definite în conformitate cu actele normative în vigoare (L 53/ 2003).

Export de capital – Plasare de capital făcută în alte ţări, unde se pot obţine mai uşor profituri maxime.

Export de servicii turistice – Prestarea de servicii turistice către turişti străini, în ţară sau în străinătate, a căror contravaloare se încasează în valută, indiferent de modalitatea de încasare (numerar, ordin de plată, cărţi de credit) (O.G. nr. 58/ 1998).

Export invizibil – Vindere de servicii în (sau la) alte ţări.

Exporta – A vinde în afara ţării produse, preparate, completate sau reparate în ţară; a vinde servicii cumpărătorilor din alte ţări.

Exportabil – Care se poate exporta.

Exportare – Acţiunea de a exporta şi rezultatul ei; export.

Exportator – Persoană, ţară, etc. care exportă.
Persoana în numele căreia este făcută declaraţia de export şi care este fie proprietarul mărfurilor ce se exportă, fie o persoană investită cu drept de înstrăinare asupra mărfurilor în momentul în care este acceptată declaraţia (Reg. CEE 2454/ 92).
Orice persoană fizică sau juridică care efectuează o notificare sau în numele căreia se efectuează o notificare, adică persoana care, în momentul trimiterii notificării, deţine contractul cu destinatarul din ţara terţă şi are autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii. În cazul în care nu s-a încheiat nici un contract de export sau în cazul în care titularul contractului nu acţionează în numele său propriu, autoritatea de a stabili ca organismele modificate genetic să fie expediate în afara teritoriului vamal al Comunităţii este decisivă (Reg. CE 1946/ 2003).

Exporturi de capital – Mişcarea capitalurilor dintr-o ţară în alta, cu referire la ţara care trimite capitalurile.

Expozant – Persoană, ţară, etc. care prezintă, expune ceva (la o expoziţie).

Expozeu – Prezentare dezvoltată, amănunţită şi sistematică, expusă oral sau în scris, a unor fapte, a unei situaţii, a unor idei, etc.; dare de seamă, expunere.

Expozitiv – În care se spune; care explică; lecţie, text, etc. prezentat în forma unei expuneri, a unei naraţiuni.

Expoziţie – Prezentare organizată, publică a unor obiecte selecţionate, pentru a pune în lumină specificul unei activităţi, realizările unui artist, etc. sau în scop instructiv; loc sau clădire special amenajate unde sunt expuse aceste obiecte.

Expres – Rapid, preferenţial; care este exprimat clar, care nu lasă nici un fel de îndoială; special pentru, precis, anume.

Expresie – Exprimare; construcţie concisă care exprimă, de obicei în mod figurat, o idee; cuvânt; manifestare, redare a ideilor, a sentimentelor etc. prin cuvinte, mimică etc.; înfăţişare exterioară a figurii, care reflectă starea interioară a cuiva (în privire, pe figură); grup de numere, litere, etc. legate între ele prin simboluri.

Expresiv – Cuvinte, gesturi, etc. care arată ceva în mod viu, plastic, elocvent, grăitor, sugestiv; care evocă imagini vii; care reflectă în mod pregnant, cu putere stări interioare.

Expresivitate – Calitatea, capacitatea de a fi expresiv.

Exprima – A expune, a formula, a manifesta prin cuvinte sau prin gesturi păreri, idei, sentimente, impresii etc.; a reda în cuvinte.

Exprimabil – Care poate fi exprimat.

Exprimare – Acţiunea de a (se) exprima şi rezultatul ei; formulare a unor idei sau sentimente; expresie; comunicare prin cuvinte; vorbire; pronunţare a unor cuvinte.

Expropria – A trece un bun în proprietatea statului pentru nevoi publice (prin acordarea unei despăgubiri).

Expropriat – Bun care a fost luat prin expropriere; persoană care a fost supusă exproprierii.

Expropriator – Persoană care expropriază; termen prin care Legea nr. 33/ 1994 desemnează statul, prin organismele abilitate de guvern, pentru lucrările de interes naţional şi judeţele, comunele, oraşele, municipiile, pentru lucrările de interes local; expropriator este subiectul de drept ce, conform legii, are îndreptăţirea să demareze procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publică şi căruia le incumbă, totodată, şi obligaţia să plătească despăgubirea prealabilă cuvenită proprietarului pentru imobilul/ terenul expropriat.

Expropriere – Acţiunea de a expropria şi rezultatul ei; trecerea în patrimoniul statului, după o justă şi prealabilă despăgubire, a unor bunuri imobile private, preluare justificată de interese generale.

Expulsie – Împingere în afară a unui gaz, a unui lichid, etc.; eliminare din organism a unui produs fiziologic, patologic, a unui corp străin, etc.

Expulza – A obliga să părăsească ţara, a trimite peste graniţă un străin care a executat o pedeapsă sau a cărui prezenţă pe teritoriul statului nu mai este dorită; a da, a împinge afară, a sili să iasă.

Expulzare – Acţiunea de a expulza şi rezultatul ei.

Expulzarea străinilor – Măsură de siguranţă ce constă în îndepărtarea silită de pe teritoriul României a cetăţeanului străin sau a persoanei fără cetăţenie care nu domiciliază în ţară şi care a săvârşit o infracţiune pe teritoriul ţării noastre, dacă prezenţa lui prezintă pericol social (art. 117 C.Pen.).

Expune – A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata, a explica; a aşeza la vedere, a arăta; a aşeza un obiect, un material etc. în aşa fel încât să se poată exercita asupra lui o acţiune, o influenţă, etc.; a pune sau a se afla într-o situaţie periculoasă; a supune acţiunii luminii un film, o placă fotografică, etc. pentru a obţine un clişeu, o fotografie, etc.

Expunere – Acţiunea de a (se) expune şi rezultatul ei; relatare; ceea ce se expune, se relatează, se explică; naraţiune, povestire.
Orice risc al unei bănci, efectiv sau potenţial, care trebuie evidenţiat în bilanţ şi/ sau în afara bilanţului şi care decurge din următoarele, fără a se limita la acestea: a. credite, b. investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare, c. alte participaţii de natura imobilizărilor financiare, d. efecte de comerţ scontate sau avalizate, e. garanţii emise, f. acreditive deschise sau confirmate (L 58/ 1998).

Expunere de motive – Explicare, prezentare a unui act normativ, cu sublinierea soluţiilor noi, mai importante, şi a motivării acestora.

Expunere totală – Nivelul maxim al riscului asumat de un membru compensator/ noncompensator care efectuează operaţiuni cu instrumente financiare derivate pe pieţele reglementate/ sistemele alternative de tranzacţionare, în cont propriu şi în contul clienţilor, fiind calculată după metodele stabilite de casa de compensare/ contrapartea centrală prin reglementări.

Extemporal – Probă scrisă, neanunţată, de obicei din lecţia curentă, dată elevilor pentru verificarea periodică a cunoştinţelor; lucrare de control.

Extensibil – Care se poate extinde, care poate fi alungit fără a se rupe.

Extensibilitate – Însuşirea de a fi extensibil; posibilitate de extindere, de mărire.

Extensiune – Dezvoltare, creştere; amplificare, extindere; proces prin care un cuvânt îşi lărgeşte înţelesul; alungire sau întindere a unui membru sau a trunchiului anatomic în cazul unei luxaţii sau fracturi.

Extensiv – Sistem din agricultură sau despre o cultură agricolă cu randament mic, la care investiţiile sunt minime, iar sporirea producţiei globale se bazează numai pe mărirea suprafeţei; care are proprietatea de a (se) extinde.

Extenua – A (se) obosi peste măsură; a (se) istovi, a (se) epuiza.

Extenuant – Care extenuează; istovitor, epuizant.

Extenuare – Acţiunea de a (se) extenua şi rezultatul ei; stare de slăbiciune extremă a corpului; istovire, epuizare.

Extenuat – Extrem de obosit; istovit, epuizat.

Exterior – Care este în afară de, care este pe din afară, aflat dincolo de limită; extern; partea din afara unui lucru; faţadă; mod de a se prezenta al unei persoane ca fizionomie, îmbrăcăminte, comportare, etc.; ţinută, înfăţişare, aspect, alură.

Exterioritate – Caracterul a ceea ce este exterior.

Exterioriza – A comunica, a exprima, a manifesta gânduri, sentimente etc. prin cuvinte, gesturi, fizionomie.

Exteriorizare – Acţiunea de a (se) exterioriza şi rezultatul ei; exprimare, manifestare exterioară.

Exteritorial – Care se bucură de dreptul de exteritorialitate, supus principiului exteritorialităţii.

Exteritorialitate – Situaţie juridică (ficţiune) diplomatică în temeiul căreia misiunile diplomatice (ambasadele, legaţiile, persoanele etc.), agenţii diplomatici ai unei ţări se bucură în ţara în care sunt acreditaţi de un regim special ca şi cum ar activa pe teritoriul lor naţional.

Extermina – A face să piară în întregime, a distruge complet, a nimici cu totul; a ucide, a masacra, a stârpi în masă.

Exterminant – Care extermină

Exterminare – Acţiunea de a extermina şi rezultatul ei; stârpire, masacrare; exterminaţiune.

Exterminat – Distrus, nimicit, stârpit în masă.

Exterminator – Cel care extermină; nimicitor, distrugător.

Extern – Care se află aşezat în afară; din afară, exterior; străin; care se aplică numai la suprafaţa corpului; elev, ucenic care locuieşte şi ia masa în afara şcolii sau a locului unde face studiile; student la medicină care, în urma unui examen, este admis să facă practică în spital.

Externalităţi – Efecte resimţite la nivelul unei a treia părţi, prin care unele din beneficii sau costuri asociate cu producerea sau consumul unui bun afectează alte persoane, care nu sunt nici producători şi nici consumatori direcţi ai bunului respectiv.

Externalizare – Subcontractare; reprezintă acel acord scris/ contract încheiat în baza legislaţiei relevante, prin care beneficiarul încredinţează o activitate sau o parte limitată a unei activităţi asumate prin cererea de finanţare unei terţe persoane juridice, alta decât entităţile partenere (OMMFPS 2170/ 2010).

Externat – Şcoală medie ai cărei elevi locuiesc şi iau masa în afara şcolii; stagiu de practică în spital, la care sunt admişi studenţii în medicină după trecerea unui examen; examenul prin care sunt admişi studenţii la acest stagiu.