6389.    Desuet – Ieşit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii, perimat.
6390.    Desuetudine – Ieşire din uz, a nu se mia folosi, a nu mai fi obişnuit, a se perima.
6391.    Deszăpezi – A curăţa de zăpadă (redând circulaţiei) un drum, un loc etc.; a destroieni.
6392.    Deszăpezire – Acţiunea de a deszăpezi; destroienire.
6393.    Deszăpezit – Care a fost curăţat de zăpadă (şi redat circulaţiei).
6394.    Deşeu – Rest dintr-un material croit, tăiat, fasonat etc. care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv; rest, reziduu rezultat dintr-un proces industrial şi care adesea poate fi valorificat în diverse scopuri.
6395.    Deşeuri industriale – Neregenerabile; acestea sunt deşeuri industriale neregenerabile (solide sau lichide) arse direct pentru a produce energie electrică şi/ sau termică. Cantitatea de combustibil utilizat se exprimă pe baza puterii calorifice nete. Deşeurile industriale regenerabile pot fi considerate şi biomasă solidă, biogaz şi/ sau biocombustibil lichid, funcţie de proprietăţile acestora (Reg. CE 1.099/ 2008).
6396.    Deşeuri urbane – Reprezintă deşeurile produse de locuinţe, spitale şi de sectorul terţiar, care sunt incinerate în instalaţii speciale. Cantitatea de combustibil utilizat se exprimă pe baza puterii calorifice nete. Aceste deşeuri pot fi regenerabile (deşeuri urbane de origine biologică) sau neregenerabile (deşeuri urbane care nu sunt de origine biologică) (Reg. CE 1.099/ 2008).
6397.    Deştept – Care nu doarme, treaz; trezit din letargie, dintr-o stare de amorţeală; care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce citeşte, aude, vede; ager la minte, inteligent; şiret, viclean, şmecher.
6398.    Deştepta – A (se) trezi din somn; a (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorţeală, de visare, etc.; a reveni sau a face să revină la viaţă; a se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănţui; a deveni conştient, a ajunge să înţeleagă, să-şi dea seama de realităţi; a deveni (mai) inteligent.
6399.    Deşteptare – Faptul de a (se) deştepta; deşteptat; momentul când se trezeşte cineva din somn; semnal care anunţă scularea de dimineaţă în internate, în cazărmi etc.
6400.    Deşteptăciune – Însuşirea de a fi deştept; inteligenţă; faptă sau vorbă de om deştept.
6401.    Detailist – Persoana fizică sau juridică ce realizează acte de comerţ cu amănuntul, în detaliu, cu bucata (vânzare cu amănuntul sau “en-detail”).
6402.    Detalia – A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunţit; a ieşi în evidenţă, a se contura în toate amănuntele.
6403.    Detaliat – În mod amănunţit.
6404.    Detaliu – Amănunt, în mod detaliat; circumstanţă de amănunt în care se petrece ceva; lucru mărunt, lipsit de importanţă, secundar (în ansamblul celorlalte).
6405.    Detaşa – A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar); a se desprinde de ceilalţi concurenţi în timpul concursului, luând-o cu mult înainte; a deplasa un angajat în mod temporar şi în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta; a ieşi în evidenţă, a se evidenţia.
6406.    Detaşabil – Care poate fi detaşat.
6407.    Detaşament – Grup de subunităţi sau de unităţi militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent.
6408.    Detaşare – Acţiunea de a (se) detaşa; modalitate de modificare a contractului individual de muncă, reglementată de codul muncii, constând în prestarea temporară a muncii de către salariat (cel mult 6 luni, cu posibilitatea prelungirii cu încă maxim 6 luni) din dispoziţia obligatorie a angajatorului, în interesul unui alt angajator, realizându-se astfel pe durata detaşării o cesiune temporară a contractului individual de muncă al salariatului aflat în detaşare, de la primul angajator la cel de-al doilea, contractul cu primul suspendându-se.
6409.    Detaşarea – Este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziţia angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepţional, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, dar numai cu consimţământul scris al salariatului. Pe durata detaşării salariatul îşi păstrează funcţia şi toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă. Detaşarea poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult un an. În mod excepţional, perioada detaşării poate fi prelungită pentru motive obiective ce impun prezenţa salariatului la angajatorul la care s-a dispus detaşarea, cu acordul ambelor părţi, din 6 în 6 luni. Salariatul poate refuza detaşarea dispusă de angajatorul său numai în mod excepţional şi pentru motive personale temeinice. Salariatul detaşat are dreptul la plata cheltuielilor de transport şi cazare, precum şi la o indemnizaţie de detaşare, în condiţiile prevăzute de lege sau de contractul de muncă aplicabil. Drepturile cuvenite salariatului detaşat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detaşarea. Pe durata detaşării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detaşarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detaşat. Angajatorul care detaşează are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detaşarea să îşi îndeplinească integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat. Dacă angajatorul la care s-a dispus angajarea nu îşi îndeplineşte integral şi la timp toate obligaţiile faţă de salariatul detaşat, acestea vor fi îndeplinite de angajatorul care a dispus detaşarea (L 53/ 2003 Codul muncii).
6410.    Detaşat – Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva); în mod evident, categoric.
6411.    Detecta – A identifica, a descoperi, a determina existenţa unui element care este ascuns (vederii).
6412.    Detectare – Faptul de a detecta.
6413.    Detectiv – Agent aflat în serviciul poliţiei sau al unei persoane private.
6414.    Detector – Aparat sau dispozitiv folosit pentru a detecta ceva.
6415.    Detector de minciuni – Poligraf; aparat ce face parte din tehnicile folosite de organele de urmărire penală din unele ţări în încercarea de a determina dacă cel supus acestei probe spune sau nu adevărul la întrebările ce i se pun.
6416.    Detecţie – Operaţie de identificare a prezenţei unui semnal util într-o recepţie de unde electromagnetice, etc.
6417.    Detentă – Expansiune.
6418.    Detentor precar – Persoana care deţine un lucru stăpânindu-l fără intenţia sau voinţa de a efectua această stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la lucru ca proprietar sau ca titular al altui drept real.
6419.    Detenţia – Reprezintă stăpânirea materială în fapt cu caracter temporar asupra unui bun mobil fără ca persoana care o exercită să se pretindă posesorul lui, cu ştiinţa sau fără ştiinţa proprietarului dar întotdeauna cu ştiinţa detentorului că acel lucru nu se află în posesia sa şi că îi revine obligaţia de restituire a lui (prin ea se poate exterioriza dreptul de proprietate); termen folosit pentru a descrie un furt şi alte fapte penale cu privire la obiectul material al infracţiunii care trebuie să se afle în detenţia altuia (luarea unui bun din detenţia altuia).
6420.    Detenţiune – Reţinere a cuiva în stare de arest, pentru cercetări; pedeapsă penală care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată; posedare, păstrare a unui bun, fără intenţia de a deveni proprietarul lui.
6421.    Detenţiunea pe viaţă – Pedeapsa principală privată de libertate. Cu această pedeapsă sunt sancţionate cele mai grave infracţiuni incriminate în Codul Penal român. Ea poate să apară alternativ cu pedeapsa închisorii. Detenţiunea pe viaţă nu se aplică persoanelor care la data pronunţării hotărârii au împlinit vârsta de 60 de ani, caz în care se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă (art. 53 C.Pen.).
6422.    Deteriora – A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuinţarea, în urma unui accident etc.).
6423.    Deteriorare – Acţiunea de a (se) deteriora şi rezultatul ei; stricare, uzare.
6424.    Deteriorat – Uzat, stricat.
6425.    Determina – A condiţiona în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui; a fixa (cu precizie), a stabili, a hotărî (o dată, un termen, etc.); a preciza însuşirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii); a calcula,a  deduce pe baza unor date; a face pe cineva să ia o anumită hotărâre; a preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziţii.
6426.    Determinabil – Care poate fi determinat.
6427.    Determinant – Care determină sau care este de natură să determine ceva; hotărâtor.
6428.    Determinare – Faptul de a determina.
6429.    Determinarea calităţii în contractele de comerţ internaţional – Expresie ce evocă parametrii calitativi ai produselor şi serviciilor ce formează obiectul contractelor de comerţ internaţional şi pe care părţile contractante îi acceptă de comun acord ca elemente de referinţă pentru aprecierea calităţii prestaţiei asumată de debitor.
6430.    Determinarea sau înlesnirea sinuciderii – Infracţiune care face parte di categoria infracţiunilor contra vieţii şi constă în fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea sau încercarea de sinucidere dacă acestea au avut loc (art. 179 C.Pen.).
6431.    Determinat – Precizat, stabilit.
6432.    Detesta – A nu (se) putea suferi, a (se) dispreţui profund.
6433.    Detestabil – Vrednic de ură, de dispreţ; care este foarte rău, care este cu mult sub nivelul aşteptat sau cerut.
6434.    Detona – A declanşa o explozie; a exploda.
6435.    Detonant – Care (poate) produce o detonaţie.
6436.    Detonator – Element, dispozitiv etc. care (poate) produce detonaţia unei substanţe explozive.
6437.    Detonaţie – Explozie, zgomot produs de o explozie.
6438.    Detracta – A ponegri, a defăima pe cineva.
6439.    Detractor – Calomniator.
6440.    Detriment – Daună, pagubă, dezavantaj.
6441.    Deturna – A întrebuinţa fonduri băneşti (sau de alte bunuri) pentru altă destinaţie decât cea legal prevăzută; a delapida; a sili pe cineva să schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, direcţia de zbor a unui avion.
6442.    Deturnare de comerţ – Expresie utilizată în legătură cu evaluarea efectelor statice ale constituirii unei uniuni vamale asupra fluxurilor comerciale internaţionale.
6443.    Deturnarea de fonduri – Infracţiune care face parte din  grupul infracţiunilor la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice şi constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare sau a produs o pagubă unui organ sau instituţii de stat sau unei alte unităţi de interes public (art. 302 C.Pen.).
6444.    Deţinător – Persoană care are în păstrare bunuri materiale; persoană care posedă un lucru, un titlu, un premiu, o recompensă, etc.
Orice persoană fizică sau juridică responsabilă, chiar temporar, de animale (OANSVSA 170/ 2004).
Proprietarul, administratorul, prestatorul de servicii silvice, transportatorul, depozitarul, custodele, precum şi orice altă persoană fizică sau juridică în temeiul unui titlu legal de fond forestier sau de materiale lemnoase (L 46/ 2008).
6445.    Deţinător de animale – Persoana ce are în posesie permanentă animale, în calitate de proprietar de animale şi/ sau proprietar de exploataţie, sau are în posesie temporară animale în calitate de îngrijitor al acestora sau de persoană căreia i s-a încredinţat îngrijirea lor. Această categorie include, fără a se limita la conducătorii grupurilor de animale, conducătorii mijloacelor de transport în care se găsesc animale, precum şi administratorii exploataţiilor comerciale, de tip târguri sau expoziţii de animale, tabere de vară, ferme de animale, centre de colectare a animalelor şi abatoare (OANSVSA 40/ 2010).
6446.    Deţinător de card – Persoana fizică sau juridică pe numele căreia este emis cardul în termenii şi condiţiile obligaţiilor reciproce convenite cu emitentul cardului şi care includ soluţii şi pentru situaţia când deţinătorul de card nu este acelaşi cu utilizatorul de card.
6447.    Deţinător de terenuri – Reprezintă titularii dreptului de proprietate, ai altor drepturi reale asupra acestora sau cei care, potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deţinători precari (L 18/ 1991).
6448.    Deţinătorul poliţei de asigurare – O parte care are dreptul de compensare, conform unui contract de asigurare, dacă are loc un eveniment asigurat (IFRS 4.A).
6449.    Deţine – A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material; a dispune de, a poseda, a avea; a poseda un titlu, un  premiu, etc.; a ţine pe cineva închis (pentru cercetări sau după ce a fost condamnat).
6450.    Deţinere – Acţiunea de a deţine şi rezultatul ei; termen sinonim cu arestarea preventivă şi constă în privarea de libertate a persoanei arestate preventiv şi condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni şi ţinerea ei în anumite locuri amenajate.
6451.    Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori – Infracţiune care face parte din categoria infracţiunilor de fals şi constă în fabricarea ori obţinerea de instrumente sau materiale în scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate de legea penală (art. 285 C.Pen.).
6452.    Deţinut – Persoană ţinută sub stare de arest (după ce a fost condamnată sau pentru cercetări; arestat.
6453.    Devaliza – A prăda, a jefui pe cineva de bunuri.
6454.    Devalizare – Faptul de a devaliza.
6455.    Devaloriza – A reduce, a face să scadă valoarea monedei sau a altor valori (în raport cu aurul sau un alt reper); a deprecia.
6456.    Devalorizare – Acţiunea de a (se) devaloriza şi rezultatul ei; scădere a valorii; reducere de către stat (banca naţională) a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele străine într-un sistem de parităţi fixe (într-un sistem de cursuri flotante nu se vorbeşte de o devalorizare, care rezultă dintr-o decizie guvernamentală, ci despre o depreciere, adică diminuare a valorii monedei pe pieţele de schimb, în funcţie de cerere şi ofertă), orice scădere a cursului de schimb a unei monede pe piaţa valutară.
6457.    Devalorizat – care şi-a micşorat valoarea; depreciat.
6458.    Devansa – A întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; a depăşi; a săvârşi sau a face să se petreacă ceva mai devreme decât era normal sau prevăzut;a  grăbi.
6459.    Devansare – Faptul de a devansa.
6460.    Devasta – A distruge, a ruina, a pustii o ţară, o regiune, o casă; a jefui, a prăda.
6461.    Devastare – Acţiunea de a devasta.
6462.    Devastat – Distrus, ruinat, pustiit; jefuit, prădat.
6463.    Devastator – Care devastează; distrugător, pustiitor.
6464.    Devălmaş – Persoană care stăpânea în devălmăşie cu altele o suprafaţă de teren.
6465.    Devălmăşie – Formă de stăpânire sau de folosire în comun a pământurilor la hotarul satului; activitate desfăşurată în comun; drept de proprietate pe care două sau mai multe persoane numite devălmaşi îl au asupra aceluiaşi bun nedivizat între ele în cote-părţi.
6466.    Developa – A trata cu un reactiv chimic un film, o placă sau o hârtie fotografică, care au fost expuse, pentru face să apară imaginea; a face să apară (prin diverse procedee) semnele scrise cu cerneală simpatică.
6467.    Developare – Acţiunea de a developa.
6468.    Deveni – A se transforma, a se preface în; a lua, a primi aspectul sau forma de; a începe sau a ajunge să fie; a se face.
6469.    Devenire – Acţiunea de a deveni.
6470.    Dever – Cifra de afaceri; volumul vânzărilor de mărfuri pe o perioadă dată (exprimat în bani); indicator al activităţii bursiere care arată volumul acţiunilor tranzacţionate la o bursă de valori (exprimat fizic sau valoric); indicator al activităţii bursiere care arată volumul acţiunilor tranzacţionate raportat la totalul acţiunilor cotate la bursă.
6471.    Deversa – A scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac (de acumulare); a face să se scurgă un lichid (rezidual) într-o apă naturală.
6472.    Deversare – Acţiunea de a deversa.
6473.    Devia – A se abate de la o direcţie dată, a se îndepărta de la subiectul în discuţie; a se abate de la calea bună (comiţând erori, fapte reprobabile).
6474.    Deviaţia PIB – Exces de cerere; diferenţa procentuală dintre PIB real efectiv şi PIB potenţial. Deviaţia PIB este un indicator agregat sintetic al presiunilor inflaţioniste viitoare din economie. O deviaţie PIB pozitivă (PIB curent este mai mare decât cel potenţial) indică presiuni inflaţioniste, iar o deviaţie PIB negativă indică presiuni deflaţioniste. Pe termen lung, presiunile acumulate se materializează în mişcări efective ale preţurilor, iar deviaţia PIB tinde către zero, aducând PIB la nivelul potenţial (output gap; excess demand).
6475.    Deviaţie – Abatere de la direcţia dată sau normală.
6476.    Deviere – Faptul de a devia.
6477.    Devierea navei – Stipulaţie inserată în contractul de navlosire charter-party exprimând cerinţa ca nava să urmeze până la destinaţie ruta obişnuită, utilizată de navele comerciale care fac transporturi similare, orice abatere de la acea rută ce nu se datoreşte unor motive întemeiate, menţionate în contractul de transport, fiind considerată a fi deviere şi susceptibilă de a fi sancţionată de navlositor (deviation).
6478.    Deviz – Evaluare anticipată şi amănunţită a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrări proiectate.
6479.    Deviză – Formulă care exprimă concis o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.
6480.    Devize – Documente de credit şi de plată (cambii, cecuri, obligaţiuni etc.) emise în valută străină şi pe baza cărora beneficiarul obţine o anumită cantitate de valută dintr-o altă ţară; mijloc de plată într-o valută străină; creanţe asupra străinătăţii realizate în valută străină şi plătibile în exterior; denumire generică dată atât instrumentelor cât şi mijloacelor de plată internaţionale (valută efectivă sau plată prin decontare).
6481.    Devize-titluri – Sub un regim, de control al schimbărilor, o valută/ moneda poate primi dreptul de a achiziţiona titluri străine.
6482.    Devize de clearing – Denumire generică dată devizelor când acestea sunt utilizate ca instrumente internaţionale de plată în cadrul unui acord de clearing.
6483.    Devota – A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în totalitate.
6484.    Devotament – Ataşament sincer faţă de o persoană sau faţă de o cauză şi hotărârea de a o servi în orice împrejurare şi fără rezerve; abnegaţie.
6485.    Devotat – Plin de devotament, de abnegaţie faţă de cineva sau de ceva; credincios.
6486.    Dexteritate – Abilitate, dibăcie, îndemânare (fizică).
6487.    Dezacord – Lipsit de acord, de armonie (între sunete, opinii, sentimente, etc.).
6488.    Dezactiva – A face inactive particulele unei substanţe; a îndepărta substanţele radioactive de undeva.
6489.    Dezactivare – Acţiunea de a dezactiva.
6490.    Dezafecta – A schimba destinaţia unui imobil.
6491.    Dezagreabil – Neplăcut, supărător; penibil.
6492.    Dezagrega – A se desface în părţile constitutive; a se dezintegra; a-şi pierde cu totul coeziunea.
6493.    Dezagregare – Acţiunea de a dezagrega şi rezultatul ei.
6494.    Dezagregat – Desfăcut în părţile componente; dezintegrat; care şi-a pierdut cu totul coeziunea.
6495.    Dezagrement – Neplăcere, neajuns.
6496.    Dezamăgi – A face pe cineva să-şi piardă speranţele, iluziile; a deziluziona, a decepţiona.
6497.    Dezamăgire – Faptul de a dezamăgi sau de a fi dezamăgit; deziluzie, decepţie.
6498.    Dezamăgit – Înşelat în aşteptările sale; deziluzionat, decepţionat.
6499.    Dezamăgitor – Care dezamăgeşte.
6500.    Dezamorsa – A scoate amorsa unui proiectil  (pentru a-l împiedica să explodeze).
6501.    Dezamorsare – Faptul de a dezamorsa.
6502.    Dezangajare – Acţiune, măsură menită să separeu forţele armate opuse angajate în incidente sau în ciocniri; situaţie care rezultă din această acţiune.
6503.    Dezaproba – A se declara împotriva unui lucru (spus sau făcut de cineva), a găsi rău, reprobabil (ceva spus sau făcut de cineva).
6504.    Dezaprobare – Acţiunea de a dezaproba; cuvinte, act scris etc. prin care se dezaprobă ceva.
6505.    Dezaprobator – Care dezaprobă, care exprimă dezaprobare.
6506.    Dezarma – A lua cuiva armele, a sili pe cineva să predea armele; a(-şi) lichida sau a(-şi) limita forţele armate şi armamentul; a face pe cineva să renunţe la o acţiune, a pune pe cineva în imposibilitate de a riposta.
6507.    Dezarmant – Care anihilează puterea de a reacţiona sau de a riposta a cuiva; care face pe cineva să renunţe la luptă, să capituleze.
6508.    Dezarmare – Acţiunea de a dezarma.
6509.    Dezarmat – Căruia i s-au luat armele, care nu mai este înarmat; lipsit de puterea de a riposta, de a reacţiona; lipsit de apărare; care nu ştie să se descurce în viaţă, care este învins de împrejurări.
6510.    Dezasimila – A suporta un proces de dezasimilaţie.
6511.    Dezasimilare – Dezasimilaţie.
6512.    Dezasimilaţie – Proces biologic de transformare a unei substanţe complexe specifice organismului, în alte substanţe mai simple şi nespecifice, pe care organismul le elimină; catabolism, dezasimilare.
6513.    Dezastru – Nenorocire mare, catastrofă.
Element agravant al răspunderii penale care constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane. Ea se aplică în cazul distrugerii calificate (art. 218 C.Pen.).
6514.    Dezastru natural – Cutremure de pământ, alunecări de teren sau inundaţii, ca fenomene naturale (L 260/ 2008).
6515.    Dezastruos – Cu caracter de dezastru, de proporţiile unui dezastru; catastrofal.
6516.    Dezavantaj – Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect), aspect sau condiţie care creează cuiva o situaţie de inferioritate; inconvenient; prejudiciu, pagubă.
6517.    Dezavantaja – A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situaţie defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva).
6518.    Dezavantajos – Care dezavantajează, care pricinuieşte un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor.
6519.    Dezavua – A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva; a refuza să recunoască ceva.
6520.    Dezavuare – Faptul de a dezavua.
6521.    Dezaxa – A deplasa o axă din poziţia ei normală; a se abate de la linia normală de conduită; a-şi pierde echilibrul moral (şi mintal).
6522.    Dezaxare – Acţiunea de a (se) dezaxa şi rezultatul ei; dezechilibru moral (şi mintal).
6523.    Dezaxat – Care s-a deplasat din poziţia normală; dezechilibrat moral (şi mintal).
6524.    Dezbate – A discuta pe larg şi adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă, etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuţiei; a examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părţi); a desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înţepenit (în cuie); a afâna un pământ bătut, uscat, întărit.
6525.    Dezbatere – Faptul de a dezbate; analiză amănunţită, discutare, deliberare; discuţie largă asupra unei probleme de interes general.
6526.    Dezbateri – Moment, etapă a judecăţii în prima instanţă care are loc după terminarea cercetării judecătoreşti. În cadrul dezbaterilor se dă cuvântul procurorului şi părţilor pentru a expune problemele în legătură cu situaţia de fapt şi de drept rezultate din cercetarea judecătorească, precum şi prezentarea concluziilor (art. 340 C.Proc.Civ.).
6527.    Dezbina – A face să nu se mai înţeleagă, să se duşmănească sau a nu se mai înţelege între ei, a se duşmăni; a (se) învrăjbi; a se desface, a se separa, a se rupe (de undeva).
6528.    Dezbinare – Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînţelegere, discordie; conflict, ceartă.
6529.    Dezbinător – Care dezbină; învrăjbitor.
6530.    Dezechilibra – A-şi pierde sau a face să-şi piardă echilibrul; a-şi pierde sau a face să-şi piardă judecata clară; a face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli şi venituri, între diverse ramuri economice, etc.).
6531.    Dezechilibrare – Acţiunea de a (se) dezechilibra şi rezultatul ei.
6532.    Dezechilibrat – Care şi-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru; care şi-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal); care este lipsit de proporţie justă între diferitele elemente componente.
6533.    Dezechilibru – Lipsă de echilibru; tulburare mintală; lipsă de judecată clară.
6534.    Dezechilibru al balanţei de plăţi – Sintagmă prin care se desemnează inegalitatea dintre încasările şi plăţile făcute de o anumită ţară, într-o anumită perioadă de timp (de regulă un an) în afara teritoriului naţional.
6535.    Dezerta – A părăsi în mod nejustificat unitatea din  care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic); a-şi părăsi îndatoririle, obligaţiile, a se sustrage de la îndeplinirea lor.
6536.    Dezertare – Faptul de a dezerta.
6537.    Dezertarea – Infracţiune ce face parte din grupul infracţiunilor contra capacităţii de apărare a României şi constă în absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar (art. 332 C.Pen.).
6538.    Dezertor – Militar care dezertează.
6539.    Dezgheţ – Topire naturală a gheţii sau a zăpezii (din cauza căldurii).
6540.    Dezgheţa – A redeveni lichid,a  înceta a mai fi îngheţat; a se înmuia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conţin); a se dezmorţi, a se încălzi; a-şi pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneţ, priceput.
6541.    Dezgheţat – Care a redevenit lichid; care s-a înmuiat la căldură (prin topirea lichidului); dezmorţit, încălzit; isteţ, vioi, priceput.
6542.    Dezgropa – A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma; a scoate la iveală (lucruri uitate); a scoate din pământ, a aduce la suprafaţă, prin săpături, un obiect îngropat.
6543.    Dezgropare – Acţiunea de a dezgropa, dezgropat.
6544.    Dezgropat – Dezgropare.
6545.    Dezgust – Aversiune pentru mâncare sau pentru un lucru, o persoană, etc.; scârbă, silă.
6546.    Dezgusta – A face pe cineva să-şi piardă sau a-şi pierde gustul, dorinţa pentru ceva; a provoca, a inspira cuiva dezgust, scârbă, aversiune.
6547.    Dezgustat – Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit.
6548.    Dezgustător – Care trezeşte dezgust; respingător, scârbos.
6549.    Dezice – A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmaţie); a retracta; a nu mai recunoaşte un lucru spus, a-şi retrage cuvântul.
6550.    Dezicere – Acţiunea de a (se) dezice; afirmaţie prin care se dezice ceva.
6551.    Deziderat – Ceea ce ar fi de dorit să se întâmple, să se realizeze; cerinţă, dorinţă.
6552.    Deziluzie – Decepţie, dezamăgire.
6553.    Deziluziona – A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-şi piardă speranţele, încrederea, iluziile; a decepţiona, a dezamăgi.
6554.    Deziluzionat – Înşelat în aşteptări; dezamăgit, decepţionat.
6555.    Dezincriminare – Abrogarea unei norme penale prin care fapta socotită infracţiune încetează de a mai fi sancţionată ca simplă abatere.
6556.    Dezinfecta – A distruge germenii patogeni din afara organismului, pentru a împiedica orice contaminare.
6557.    Dezinfectant – Substanţă sau agent fizic care are proprietatea de a dezinfecta.
6558.    Dezinfectare – Acţiunea de a dezinfecta şi rezultatul ei; dezinfecţie.
6559.    Dezinfecţie – Dezinfectare.
6560.    Dezinflaţie – Reducere a ratei inflaţiei.
6561.    Dezinforma – A informa (în mod intenţionat) greşit.
6562.    Dezinformare – Faptul de a dezinforma.
6563.    Dezinformat – Care este greşit informat (de cei din jur).
6564.    Dezinsecţie – Distrugere a insectelor parazite (transmiţătoare de boli) aflate în mediul uman.
6565.    Dezintegra – A se transforma spontan în alte nuclee atomice; a se dezagrega.
6566.    Dezintegrare – Acţiunea de a (se) dezintegra şi rezultatul ei.
6567.    Dezintegrat – Care a suferit o dezintegrare; dezagregat.
6568.    Dezinteres – Lipsă de interes (faţă de cineva sau de ceva), indiferenţă, nepăsare.
6569.    Dezinteresa – A nu manifesta nici un interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva.
6570.    Dezinteresare – Faptul de a se dezinteresa, nepăsare.
6571.    Dezinteresat – Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu mai caută un câştig pentru sine.
6572.    Dezintermediere – Termen ce desemnează tendinţa de reorientare a capitalurilor dinspre piaţa bancară (piaţă intermediară) spre piaţa titlurilor financiare (finanţare directă) (desintermediation); retragere de sume de bani din conturile care oferă un randament scăzut, deschise la intermediari financiari (bănci, companii de asigurări de viaţă) pentru a fi investiţi în mod direct în instrumente ale pieţei care oferă un randament superior.
6573.    Dezintoxica – A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicaţie.
6574.    Dezintoxicare – Acţiunea de a (se) dezintoxica.
6575.    Dezinvolt – Care se mişcă, se manifestă liber, degajat; care arată degajare.
6576.    Dezinvoltură – Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală.
6577.    Dezlănţui – A porni sau a face să pornească cu violenţă, a(-şi) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanşa; a năvăli cu furie, a se năpusti.
6578.    Dezlănţuire – Acţiunea de a (se) dezlănţui şi rezultatul ei.
6579.    Dezlănţuit – Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită.
6580.    Dezlega – A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface; a face să nu mai fie înnodat, legat; a (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare; a scuti de obligaţiile avute sau asumate, de jurăminte, etc., a da voie să nu facă un lucru; a face să i se ierte cuiva păcatele (prin rugăciuni); a găsi soluţia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme, etc.; a rezolva; a ciri, a descifra (un scris neciteţ).
6581.    Dezlegare – Acţiunea de a (se) dezlega şi rezultatul ei; permisiune, voie (de a face ceva).
6582.    Dezlegat – Care nu este legat, care a fost desfăcut din legături; care a fost absolvit de un blestem, de păcate, etc.
6583.    Dezlegător – Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme, etc.
6584.    Dezlipi – A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat; a se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit); a se depărta de o persoană; a se despărţi.
6585.    Dezlipire – Acţiunea de a (se) dezlipi.
6586.    Dezlipit – Desfăcut, desprins, cu lipitură stricată.
6587.    Dezmembra – A (se) descompune, a (se) împărţi, a (se) desface în mai multe părţi; a (se) desfiinţa în urma unei împărţiri.
6588.    Dezmembrare – Faptul de a (se) dezmembra.
6589.    Dezmembrăminte ale dreptului de proprietate – Drepturi reale rezultate din separarea atributelor componente ale dreptului de proprietate. Nu desfiinţează dreptul de proprietate ci doar îl restrâng, în sensul că proprietarul este lipsit de exerciţiul unora din atributele acestui drept.
6590.    Dezminţi – A declara că un fapt, o afirmaţie, etc. nu corespunde adevărului; a nega, a contesta; a arăta că ceva este altfel decât pare; a fi în dezacord cu; a contrazice pe cineva; a se arăta astfel decât se credea că este, a dovedi nestatornicie în fapte sau în idei; a înşela aşteptările; a reveni asupra celor spuse înainte; a retracta.
6591.    Dezminţire – Acţiunea de a (se) dezminţi şi rezultatul ei; afirmaţie, declaraţie prin care se dezminte ceva.
6592.    Dezmoşteni – A lipsi pe cineva de dreptul de moştenire, a înlătura pe cineva prin testament de la o moştenire; a priva pe cineva de un drept al său; a frustra.
6593.    Dezmoştenire – Acţiunea de a dezmoşteni şi rezultatul ei; dispoziţie de ultimă voinţă prin care o persoană (testatorul) înlătură de la moştenire pe unul (sau pe toţi) din susceptibilii a cărui vocaţie succesorală este creată de lege în temeiul calităţii sale de rudă sau soţ supravieţuitor (moştenitori legali).
6594.    Dezmoştenit – Care a fost înlăturat de la o moştenire; lipsit de bunurile, de bucuriile vieţii; care se află în stare de sărăcie, de mizerie.
6595.    Deznaţionaliza – A-şi pierde particularităţile naţionale; a face ca un grup etnic să-şi piardă particularităţile naţionale.
6596.    Deznaţionalizare – Acţiunea de a se deznaţionaliza şi rezultatul ei.
6597.    Deznaţionalizat – Care şi-a pierdut particularităţile naţionale.
6598.    Deznodământ – Felul cum ia sfârşit, cum se rezolvă o situaţie, o încurcătură, un conflict, etc.
6599.    Dezola – A întrista, a mâhni profund, a deprima.
6600.    Dezolant – Care întristează, care mâhneşte profund, jalnic, deprimant, dezolator.
6601.    Dezolare – Mâhnire adâncă, deprimare; loc, mediu caracterizat printr-o singurătate tristă şi apăsătoare; pustiu, pustietate.
6602.    Dezonoare – Lipsit de onoare, necinste; ocară, ruşine.
6603.    Dezonora – A face pe cineva să-şi piardă sau a-şi pierde onoarea, a (se) face de ruşine.
6604.    Dezonorant – Care dezonorează; ruşinos.
6605.    Dezonorat – Care şi-a pierdut onoarea; care s-a făcut de ruşine.
6606.    Dezordine – Lipsă de ordine; neorânduială; lipsă de organizare, de disciplină; debandadă; tulburare (socială); revoltă, răscoală.
6607.    Dezordonat – Care nu este deprins cu ordinea; neglijent (în îmbrăcăminte, în modul de a-şi păstra lucrurile, în muncă, în felul de viaţă, în gândire); care arată lipsă de ordine; lucruri, încăperi, locuri lipsite de ordine; care se află în neorânduială.
6608.    Dezorganiza – A face să-şi piardă sau a-şi pierde organizarea, funcţionarea normală, bunul mers.
6609.    Dezorganizare – Faptul de a (se) dezorganiza; lipsă de organizare.
6610.    Dezorganizat – Care nu (mai) este organizat; care şi-a pierdut organizarea, funcţionarea normală.
6611.    Dezorienta – A face pe cineva să-şi piardă sau a-şi pierde simţul orientării, drumul pe care urma să meargă, etc.; a face pe cineva să piardă sau a-şi pierde cumpătul, siguranţa de sine, judecata rece şi clară; a (se) zăpăci.
6612.    Dezorientare – Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranţă, şovăială; descumpănire.
6613.    Dezorientat – Care nu se poate orienta în spaţiu, care nu ştie exact unde se găseşte, pe unde trebuie să apuce; care nu ştie ce atitudine să ia în faţa unei situaţii; descumpănit.
6614.    Dezuni – A (se) desface, a (se) dezlipi, a (se) separa; a (se) dezbina, a (se) învrăjbi.
6615.    Dezunire – Desfacere, dezlipire, separare; dezbinare, neînţelegere, vrajbă.
6616.    Dezvălui – A da la iveală, a face cunoscut (prin vorbe, scris, imagini, etc.); a arăta; a destăinui, a divulga; a ieşi în evidenţă, a se arăta; a se desfăşura.
6617.    Dezvăluire – Acţiunea de a (se) dezvălui şi rezultatul ei; ceea ce (se) dezvăluie; destăinuire.
6618.    Dezvăţ – Faptul a de (se) dezvăţa; dezobişnuire.
6619.    Dezvăţa – A face pe cineva să-şi piardă sau a-şi pierde o deprindere, un obicei, un viciu; a (se) dezobişnui; a (se) dezbăra.
6620.    Dezveli – A da la o parte, a îndepărta din jurul cuiva, de pe cineva, sau ceva sau de pe sine o învelitoare; a (se) descoperi; a despacheta; a da jos acoperişul de pe o casă; a inaugura un monument, o statuie, ec. (îndepărtând învelitoarea care le acoperea); a face să apară, a lăsa să se vadă; a arăta; a apărea în faţa cuiva; a se înfăţişa; a (se) da în vileag, a (se) trăda; a se deschide.
6621.    Dezvelire – Acţiunea de a (se) dezveli; operaţie de îndepărtare a straturilor sterile care acoperă un zăcământ, în vederea exploatării acestuia.
6622.    Dezvinovăţi – A-şi dovedi sau a căuta să-şi dovedească nevinovăţia; a se dezvinui, a se disculpa; a declara pe cineva nevinovat,a  demonstra nevinovăţia cuiva.
6623.    Dezvinovăţire – Acţiunea de a (se) dezvinovăţi; cuvinte, argumente prin care cineva (se) dezvinovăţeşte; dezvinuire, disculpare.
6624.    Dezvinui – A (se) dezvinovăţi.
6625.    Dezvinuire – A (se) dezvinovăţi.
6626.    Dezvolta – A trece de la o stare calitativă veche la una nouă, de la o treaptă inferioară la una superioară, de la simplu la complex; a amplifica în mod creator (o doctrină, o teorie, o idee), a completa cu idei noi; a se extinde dobândind proporţii, însemnătate, forţă; a creşte, a se mări; a evolua crescând treptat (în ceea ce priveşte intelectul); a expune în mod amănunţit; a desfăşura; a produce, a degaja.
6627.    Dezvoltare – Acţiunea de a (se) dezvolta şi rezultatul ei.
Aplicarea descoperirilor din cercetare sau a altor cunoştinţe într-un plan sau proiect ce vizează producţia de materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial înainte de începerea producţiei sau utilizării comerciale (IAS 38.8).
6628.    Dezvoltare durabilă – Satisfacerea nevoilor prezentului, fără a se compromite dreptul generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare (Legea nr. 350/ 2001).
6629.    Dezvoltare regională – Ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe arii geografice, constituite în „regiuni de dezvoltare” şi care beneficiază de sprijinul guvernului, al Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate (Legea nr. 350/ 2001).
6630.    Dezvoltat – Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare; proeminent, mare; ajuns într-un stadiu înaintat, superior; expus în mod amănunţit; amplu.
6631.    Diagnostic – Determinare precisă a bolii de care suferă cineva, pe baza datelor clinice şi a examenelor de laborator; diagnoză.
6632.    Diagnostica – A stabili diagnosticul unui bolnav.
6633.    Diagnosticare – Faptul de a diagnostica.
6634.    Diagnostician – Medic specialist în stabilirea diagnosticului.
6635.    Diagnoză – Diagnostic.
6636.    Diagramă – Reprezentare grafică schematică a unui fenomen, a unui obiect, a amplasării locurilor dintr-o sală de spectacole, din vagoane, etc.; linie lăsată pe hârtie de un aparat înregistrator care reprezintă modul de desfăşurare a unor fenomene.
6637.    Dialect – Ramificaţie teritorială a unei limbi cuprinzând adesea mai multe graiuri; grai; limbă.
6638.    Dialectal – Caracteristic unui dialect; care aparţine sau se referă la un dialect.
6639.    Dialectic – Teorie despre dezvoltare, concepută ca o autodezvoltare determinată de contradicţiile interne ale obiectelor şi fenomenelor; ştiinţă care studiază legile generale de mişcare şi de dezvoltare ale naturii, ale societăţii şi ale gândirii; procesul mişcării şi al dezvoltării fenomenelor realităţii; arta de a discuta în contradictoriu, în scopul ajungerii la adevăr; logică formală; care este conform cu dialectica sau care o confirmă; care se bazează pe dialectică; care priveşte fenomenele de pe poziţiile dialecticii.
6640.    Dialler – Program sau subprogram care realizează şi, după caz, controlează direct sau indirect o conexiune la un serviciu cu tarif special; în această categorie se includ şi programele sau subprogramele care influenţează şi modifică direct sau indirect configuraţia echipamentului terminal al utilizatorului final care realizează conexiunea la serviciul cu tarif special (Dec. ANRCTI 2895/ 1997).
6641.    Dialog – Convorbire între două persoane; convorbire (cu caracter oficial) care are loc între reprezentanţii a două ţări etc.; formă de convorbire între două personaje, în care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o operă literară în care se redă convorbirea dintre două personaje.
6642.    Dialog social – Procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază în vederea stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun (L 62/ 2011).
6643.    Dialog social bipartit – Dialogul desfăşurat numai între sindicate sau organizaţii sindicale şi angajatori ori organizaţii patronale (L 62/ 2011).
6644.    Dialog social tripartit – Dialogul desfăşurat între sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice (L 62/ 2011).
6645.    Dialoga – A întreţine o conversaţie, a vorbi cu cineva.
6646.    Dialogat – Compus în formă de dialog.
6647.    Diamant – Varietate cristalină de carbon, de obicei transparentă şi cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele şi folosită ca piatră preţioasă sau la diferitele unelte de şlefuit, de tăiat şi de zgâriat; adamant; unealtă pentru tăiatul sticlei, alcătuită dintr-un diamant comun fixat într-un suport metalic cu mâner.
6648.    Diametral – care aparţine diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc.
6649.    Diametral opus – Cu desăvârşire opus, în opoziţie directă cu; de neîmpăcat.
6650.    Diametru – Segment de dreaptă care uneşte două puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment; locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o direcţie dată.
6651.    Dibaci – Îndemânatic, abil, priceput, iscusit.
6652.    Dibăci – A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusinţă, a nimeri; a căuta cu stăruinţă; a descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui.
6653.    Dibăcie – Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusinţă; şiretenie, viclenie; rafinament.
6654.    Diblu – Mică bucată de lemn sau de metal introdusă într-un zid, în care se fixează un cui pentru prinderea obiectelor.
6655.    Dibui – A merge cu nesiguranţă, şovăielnic, căutând un drum; a căuta cu nesiguranţă; a căuta pipăind prin întuneric; a nimeri; a da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci.
6656.    Dibuială – Lucrare de începător, care reflectă lipsa de experienţă, căutările (încă neizbutite ale) cuiva.
6657.    Dibuire – Acţiunea de a dibui şi rezultatul ei; dibuială.
6658.    Dibuit – Faptul de a dibui.
6659.    Dicas dicenda, docte sileas reticenda – Să spui cele ce trebuiesc spuse, să taci cu chibzuinţă la cele ce trebuiesc tăcute.
6660.    Dicta – A pronunţa rar şi desluşit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai; a impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiţii; a ordona; a îndemna, a determina stringent la o acţiune.
6661.    Dictare – Acţiunea de a dicta şi rezultatul ei; lucrare şcolară de control, care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat.
6662.    Dictat – Act samavolnic prin care un stat impune unui alt stat condiţii împotriva voinţei acestuia.
6663.    Dictat economic – Demers inechitabil întreprins de unul sau mai multe state concretizat în presiuni politice, economice, militare, blocadă economică sau în orice alte mijloace coercitive exercitate împotriva altui stat pentru a-l determina să accepte contrar voinţei sale anumite condiţii sau măsuri în domeniul economic.
6664.    Dictator – Conducător de stat cu puteri politice nelimitate; persoană care are o conduită autoritară, care caută cu orice preţ să îşi impună voinţa.
6665.    Dictatorial – Autoritar, de dictator, impus cu forţa.
6666.    Dictatură – Demnitatea, puterea, autoritatea exercitată de un dictator; instituţie politică, putere de stat în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) este investită cu o autoritate nelimitată prin legi şi adesea bazată pe violenţă; conducerea de stat a societăţii, realizată d o clasă dominantă cu scopul apărării şi dezvoltării puteri sale economice, politice, etc.
6667.    Dicţionar – Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc. organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) şi explicate în aceeaşi limbă sau traduse într-o limbă străină.
6668.    Didactic – De sau pentru învăţământ, relativ la învăţământ; care este menit să instruiască; parte a pedagogiei care se ocupă cu principiile şi metodele predării materiilor de învăţământ şi cu organizarea învăţământului; arid, sec.
6669.    Didacticism – Folosire dogmatică a principiilor şi metodelor didactice; tendinţă de a instrui cu orice preţ.
6670.    Didacticist – Caracterizat prin didacticism, specific didacticismului.
6671.    Dies a quo non computatur in termine – Expresie ce semnifică principiul potrivit căruia ziua punctului de plecare a unui termen (de prescripţie sau de decădere) nu este cuprinsă în acel termen.
6672.    Dies interpellat pro homine – Expresie ce semnifică ideea că împlinirea scadenţei operează prin ea însăşi punerea în întârziere a debitorului fără a fi nevoie de vreun demers în acest sens din partea creditorului.
6673.    Dietă – Regim alimentar special, recomandat în caz de boală, pentru păstrarea sănătăţii, scăderea greutăţii corporale etc.; regim.
6674.    Dietetic – Care aparţine dietei, privitor la dietă; ramură a medicinii care studiază problema dietei.
6675.    Dietetician – Specialist în dietetică.
6676.    Diferend – Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state, etc.; neînţelegere, dezacord.
6677.    Diferenţă – Ceea ce deosebeşte în lucru de altul, o fiinţă de alta; lipsă de asemănare, deosebire, nepotrivire; rezultatul unei scăderi matematice.
6678.    Diferenţă de casă – Diferenţă în plus sau în minus rezultată la stabilirea încasărilor şi plăţilor.
6679.    Diferenţă de curs valutar – Diferenţa ce rezultă din conversia unui anumit număr de unităţi ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite (IAS 21.8).
6680.    Diferenţă specifică – Trăsătură caracteristică a unei noţiuni, care o deosebeşte de celelalte noţiuni cuprinse în genul ei proxim.
6681.    Diferenţă temporară – Diferenţa dintre valoarea contabilă a unui activ sau a unei datorii din bilanţ şi baza fiscală a acestora. O diferenţă temporară poate îmbrăca forma unei: diferenţe temporare impozabile sau a unei diferenţe temporare deductibile (IAS 12.5).
6682.    Diferenţă temporară deductibilă – O diferenţă temporară ce va avea ca rezultat valori ce sunt deductibile pentru determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale) al perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau decontată (IAS 12.5).
6683.    Diferenţă temporară impozabilă – O diferenţă temporară ce va avea ca rezultat valori impozabile în determinarea profitului impozabil (sau a pierderii fiscale) al perioadelor viitoare, atunci când valoarea contabilă a activului sau a datoriei este recuperată sau decontată (IAS 12.5).
6684.    Diferenţia – A stabili deosebirea dintre două sau mai multe fiinţe sau lucruri, a delimita caracterele lor specifice; a se deosebi de altcineva sau de altceva; a calcula o diferenţială.
6685.    Diferenţial – Care face să se deosebească, care diferenţiază; referitor la diferenţe care tind către zero, care operează cu diferenţe extrem de mici; complex de roţi dinţate care, angrenându-se, permit ca două roţi care au o axă comună şi care nu sunt solidarizate să se învârtească cu roţi diferite; produsul dintre derivata unei funcţii şi creşterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parţiale ale unei funcţii şi creşterile variabilelor ei independente.
6686.    Diferenţiale – Prime de preţ plătite la bursa de mărfuri pentru calităţile (sorturile) mai bune decât calitatea de bază sau scăzăminte pentru calităţile inferioare.
6687.    Diferenţiere – Faptul de a (se) diferenţia.
6688.    Diferi – A fi deosebit (de altcineva sau de altceva); a se deosebi.
6689.    Diferit – Care diferă, care se deosebeşte (de cineva sau de ceva), care nu est asemănător (cu cineva sau cu ceva); deosebit; fel de fel de, tot felul de, variaţi, diverşi, feluriţi.
6690.    Difficile este proprie communia dicere – Este greu să exprimi în mod propriu lucruri cunoscute de toţi.
6691.    Dificil – Care prezintă dificultăţi; greu (de făcut), anevoios, complicat, greu de rezolvat; persoane şi caracterul lor care se împacă greu cu alţii, greu de mulţumit, exigent, mofturos, capricios; susceptibil.
6692.    Dificultate – Greutate de a face ceva, anevoinţă; piedică, obstacol; a face (sau a crea) dificultăţi, a pune (cuiva) piedici, a opune rezistenţă, a se împotrivi (într-o problemă).
6693.    Dificultos – Care este plin de dificultăţi.
6694.    Difluenţă – Împărţire a cursului unei ape curgătoare în două braţe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare.
6695.    Diform – A cărui formă prezintă anomalii sau neregularităţi izbitoare, respingătoare; urât, pocit, slut.
6696.    Diformare – Deformare.
6697.    Diformitate – Faptul de a fi diform, caracterul a ceea ce este diform, ceea ce face ca cineva sau ceva să fie diform; urâţenie, sluţenie.
6698.    Difracta – A suferi sau a produce o difracţie.
6699.    Difractat – Care a suferit o difracţie.
6700.    Difracţie – Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui şi prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie.
6701.    Difuz – Răspândit în toate părţile sau în diverse părţi; împrăştiat, risipit; care este neclar, lipsit de organizare.
6702.    Difuza – A răspândi, a propaga o ştire, o idee, etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio, tv, etc.); a distribui, a pune în vânzare o carte, o publicaţie, etc.; a propaga, a răspândi, a împrăştia în toate direcţiile sunete, lumină, căldură, etc.; a pătrunde în masa unui corp cu care se află în contact.
6703.    Difuzabil – Care (se) poate difuza.
6704.    Difuzare – Acţiunea de a (se) difuza şi rezultatul ei; răspândire, propagare; distribuirea către public a originalului sau a copiilor unei opere, prin vânzare, închiriere, împrumut sau prin orice alt mod de transmitere cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, a unei opere, în cazul în care aceasta se realizează prin intermediul bibliotecilor publice.
6705.    Difuzibil – Care difuzează cu uşurinţă.
6706.    Difuzibilitate – Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza.
6707.    Difuziune – Împrăştierea în toate direcţiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor radio, etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafaţă cu asperităţi; pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact.
6708.    Difuzor – Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică şi răspândirea lor în mediul înconjurător; dispozitiv translucid din sticlă, porţelan, etc. care împrăştie uniform lumina unei lămpi; aparat întrebuinţat la extragerea prin difuziune a unei substanţe; piesă a carburatorului unui motor care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer; persoană care difuzează publicaţiile periodice.
6709.    Dig – Construcţie din piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe ţărmul sau spre largul mării etc. pentru a apăra un loc de inundaţie, pentru a izola anumite porţiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forţa valurilor, etc.
6710.    Digital – care aparţine degetelor, care se referă la degete; care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere.
6711.    Digresiune – Abatere, îndepărtare de la subiectul tratat; excurs; parte a unei lucrări care conţine o asemenea abatere.
6712.    Dihotomic – Care se bifurcă, se împarte în două sau din două în două.
6713.    Dihotomie – Diviziune în două părţi a unui concept, fără ca acesta să-şi piardă înţelesul iniţial.
6714.    Dijmar – Persoană care strângea dijmele; dijmuitor.
6715.    Dijmaş – Ţăran obligat să plătească dijmă.
6716.    Dijmă – Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale percepute de la proprietari la ţăranii dependenţi; formă de rentă funciară care consta în cedarea de către ţăran proprietarului funciar a unei părţi din producţia obţinută de pe bucata de pământ primită de la acesta spre a fi lucrată.
6717.    Dijmărit – Dare în bani care se plătea pentru stupi şi pentru porci.
6718.    Dijmui – A aduna dijma; a-şi face în mod parte din ceva.
6719.    Dijmuială – Dijmuire.
6720.    Dijmuire – Acţiunea de a dijmui şi rezultatul ei; dijmuială, dijmuit.
6721.    Dilata – A-şi mări dimensiunile sub influenţa căldurii; a se mări, a se lărgi.
6722.    Dilatabil – Care se poate dilata, care poate fi dilatat.
6723.    Dilatant – Dilatator; ceea ce serveşte pentru a dilata.
6724.    Dilatare – Acţiunea de a (se) dilata şi rezultatul ei.
6725.    Dilatat – Cu dimensiunile mărite sub influenţa căldurii; mărit, lărgit.
6726.    Dilatator – Care dilată; dilatant.
6727.    Dilataţie – Creştere a dimensiunilor unui corp sub acţiunea căldurii; dilatare.
6728.    Dilatoriu – Care pricinuieşte sau tinde să pricinuiască o întârziere, o amânare, o tărăgănare (a unei acţiuni, a unui proces, etc.); cale procedurală de apărare care duce la amânarea soluţionării unei cauze.
6729.    Dilemă – Raţionament care pune două alternative dintre acre trebuie aleasă una, deşi ambele duc la aceeaşi concluzie; încurcătură în care se află cineva când este obligat între două alternative cu perspective (aproximativ) egale.
6730.    Diletant – Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al ştiinţei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare; persoană care se ocupă de ceva din afara profesiunii sale numai din  plăcere; amator; persoană care nu adânceşte (sau nu are pregătirea ştiinţifică necesară pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei ştiinţe, etc.
6731.    Diletantism – faptul de a se ocupa ca diletant de o ramură a artei, a ştiinţei sau a tehnicii; lipsă de pregătire temeinică, de seriozitate sau de însuşiri necesare, dovedite de cineva în propriul domeniu de activitate.
6732.    Diligent – Harnic, sârguincios, zelos.
6733.    Diligenţă – Sârguinţă, osteneală, zel, promptitudine; trăsură mare, acoperită, cu care se făcea transportul regulat de poştă sau de călători pe distanţe mai lungi, înainte de răspândirea trenului; poştalion.
6734.    Diligenţă profesională – Competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/ sau cu principiul general al bunei credinţe, în domeniul de activitate al acestora (L 363/ 2007).
6735.    Dilua – A micşora concentraţia unei soluţii; a (se) atenua, a (se) micşora, a slăbi.
6736.    Diluant – Substanţă care diluează.
6737.    Diluare – Acţiunea de a (se) dilua; rezultatul unei creşteri de capital.
O reducere a rezultatului pe acţiune sau o creştere în pierderi pe acţiune ce rezultă în urma ipotezei că instrumentele convertibile sunt convertite, că opţiunile şi warantele sunt exercitate, sau că acţiunile ordinare sunt emise după îndeplinirea unor condiţii specificate (IAS 33.5).
6738.    Diluare de capital – Reprezintă diluarea drepturilor sociale şi patrimoniale ale unei acţiuni în urma creşterii de capital.
6739.    Diluarea beneficiului – Reprezintă diluarea beneficiului pe acţiune dacă beneficiul global rămâne neschimbat în condiţiile creşterii de capital.
6740.    Diluat – Care e mai puţin concentrat; soluţie căreia i s-a micşorat concentraţia; cu dezvoltări lungi şi inutile; dezlânat, prolix.
6741.    Diluţie – Raportul dintre o cantitate de soluţie şi cantitatea de solvent din acea soluţie.
6742.    Dimensiona – A stabili, pe bază de calcul, dimensiunile unei construcţii, ale unei maşini, ale unui aparat, ale unei piese, etc.
6743.    Dimensional – Care arată dimensiunea, privitor la dimensiune.
6744.    Dimensionare – Acţiunea de a dimensiona.
6745.    Dimensiune – Mărire (lungime, lăţime, înălţime) necesară pentru determinarea întinderii figurilor şi a corpurilor (geometrice); mărime fizică considerată din punctul de vedere al legăturii dintre unitatea sa de măsură şi unităţile mărimilor fundamentale ale unui sistem de unităţi de măsură; mărime, măsură, proporţie.
6746.    Diminua – A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv, etc.); a (se) micşora, a scădea.
6747.    Diminuare – Acţiunea de a diminua şi rezultatul ei; micşorare, scădere.
6748.    Diminuarea veniturilor marginale – Fenomen observat, pe termen scurt, în orice proces de producţie în care cel puţin un factor (de obicei capitalul) este constant; pe măsură ce factorului constant i se adaugă cantităţi suplimentare dintr-un factor de producţie variabil, rezultatul suplimentar (marginal) obţinut se va diminua; fenomenul se produce deoarece productivitatea factorilor variabili scade pe măsură ce scade cantitatea din factorul de producţie constant care revine pe unitatea de factor de producţie variabil.
6749.    Diminuarea utilităţii marginale – O relaţie constantă în multe situaţii, conform căreia satisfacţia suplimentară (utilitatea marginală) resimţită prin consumarea unor unităţi suplimentare din acelaşi bun, într-o perioadă dată de timp, este tot mai mică.
6750.    Dinamic – De mişcare, de forţă, privitor la mişcare, la forţă; plin de mişcare, de acţiune, activ; care este în continuă (şi intensă) mişcare, evoluţie; care se desfăşoară rapid; care dovedeşte forţă vitală, putere de a se afirma şi de a acţiona; energic; parte a mecanicii care studiază legile mişcării corpurilor ţinând seama de masele lor şi de forţele care se exercită asupra lor; dezvoltare intensă, schimbare continuă, bogăţie de mişcare.
6751.    Dinamism – Putere vitală, forţă de acţiune, de mişcare.
6752.    Dinamiza – A face pe cineva sau ceva să devină (mai) dinamic; a stimula.
6753.    Dinamizare – Acţiunea de a dinamiza.
6754.    Diners club – Organizaţie emitentă de cărţi de credit.
6755.    Diplomat – Persoană oficială care, reprezentând în străinătate interesele statului său, cu misiunea de a întreţine relaţii cu reprezentanţi oficiali ai altor state, se bucură de anumite drepturi şi privilegii; persoană care a obţinut o diplomă; persoană care ştie cum să trateze o afacere, cum să se comporte într-o situaţie (pentru a-şi atinge scopurile); care este abil, subtil, şiret în relaţiile sociale; care arată, trădează abilitate, subtilitate, şiretenie; diplomatic.
6756.    Diplomatic – Disciplină auxiliară a istoriei care cercetează diplomele şi documentele oficiale şi le stabileşte autenticitatea; care aparţine diplomelor şi documentelor oficiale, privitor la aceste diplome şi documente; referitor la diplomaţie sau la diplomaţi, care aparţine diplomaţiei, diplomaţilor; care arată, trădează abilitate, subtilitate, şiretenie, diplomat.
6757.    Diplomaţie – Activitate desfăşurată de un stat prin reprezentanţii săi diplomatici, în scopul realizării politicii externe preconizate; comportare abilă, subtilă, şireată; carieră, profesiune de diplomat; totalitatea reprezentanţilor diplomatici încadraţi într-o anumită organizare.
6758.    Diplomă – Act oficial care certifică pregătirea profesională a unei persoane, un anumit titlu etc.; act eliberat de un participant la o expoziţie sau la un concurs, prin care se recunoaşte calitatea deosebită a lucrărilor expuse sau a rezultatelor obţinute de acesta; act prin care se acordă cuiva anumite privilegii, anumite recunoaşteri.
6759.    Direct – Care duce la ţintă de-a dreptul, fără ocol; drept; de-a dreptul; care se face, are loc fără intermediar sau fără ascunzişuri, făţiş, nemijlocit; fără intermediar, fără ascunzişuri.
6760.    Directiv – Care indică direcţia, privitor la direcţie.
6761.    Directivă – Instrucţiune generală dată de un organ superior organelor în subordine, cu scopul de a îndruma, a orienta sau a determina activitatea, atitudinea, conduita acestora.
6762.    Directivă cadru – Directiva care se referă la omologarea de tip a întregului vehicul (OMLPTL 211/ 2003).
6763.    Directivă de bază (specifică) – Directivele precizate prin directivele-cadru, care se referă la omologarea unui tip de vehicul, a unui sistem al vehiculului, a unei componente sau a unei entităţi tehnice (OMLPTL 211/ 2003).
6764.    Director – care dirijează sau conduce ceva, care indică direcţia; care indică linia de conduită, care îndrumă (activitatea); persoană care conduce o întreprindere, o instituţie, o publicaţie etc. sau un sector al acestora; funcţie deţinută de această persoană.
6765.    Directorat – Funcţia de director; perioadă cât cineva este director; local unde este instalată o direcţie.
6766.    Directori generali, directori executivi şi asimilaţi – Persoane/ funcţii care formulează politicile şi planifică, coordonează (direct) şi evaluează activităţile generale ale întreprinderilor sau organizaţiilor (cu excepţia organizaţiilor specializate şi a departamentelor guvernamentale), cu sprijinul altor manageri (directori), de obicei în cadrul liniilor (directoare) stabilite de către consiliul de administraţie sau organismele de conducere, în faţa cărora sunt responsabili pentru operaţiunile întreprinse şi rezultatele aferente acestora (Ordin COR nr. 1832/ 856/ 2011).
6767.    Directorial – Al directorului, privitor la director.
6768.    Direcţie – Orientare în spaţiu a unei fiinţe, a unui obiect, a unei acţiuni, a unui fenomen, a unei mişcări; sens în care se desfăşoară ceva; acţiunea de a conduce, de a dirija (o instituţie, o întreprindere, etc.); conducere; post, funcţie de director; durata acestei funcţii; organ de conducere a unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, etc.; subdiviziune în sistemul de organizare a unui minister, a unui organ central, etc., care conduce o numită ramură de activitate a instituţiei respective; biroul directorului; ansamblul organelor folosite pentru conducerea unui vehicul (automobil, tractor, etc.); bară de oţel articulată la ambele capete de roţile unui vehicul şi care serveşte la orientarea roţilor într-o anumită direcţie.
6769.    Direcţional – Care arată direcţia; care emite într-o singură direcţie.
6770.    Dirigui – A conduce, a dirija.
6771.    Diriguitor – Care conduce, care călăuzeşte, dirijează; conducător.
6772.    Dirija – A conduce, a îndruma o instituţie, o organizaţie, o activitate, etc.
6773.    Dirijare – Acţiunea de a dirija; conducere, îndrumare.
6774.    Dirijat – Care a primit o anumită direcţie sau orientare; condus, îndrumat (de altul).
6775.    Dirijism – Concepţie din economia politică care susţine intervenţia largă a statului capitalist în ansamblul vieţii economice.
6776.    Disagio – Diferenţa dintre valoarea nominală a unui titlu şi preţul de piaţă (cotaţie); în domeniul schimburilor valutare reprezintă diferenţa dintre un curs la termen inferior cursului la vedere al unei valute; vezi şi “Agio”.
Termen utilizat deopotrivă la operaţiunile de bursă ca şi la acelea de switch exprimând, în primul caz, pierderea suferită de posesorul unui titlu de credit a cărui valoare nominală este mai mare decât preţul pieţei, pierdere echivalentă cu diferenţa dintre cele două valori (a titlului şi a preţului), iar în cel de-al doilea caz, costul de transformare a valutei de cliring în valută convertibilă, calculată în procente cu referire la valoarea valutei de cliring, cost care constituie o diferenţă, o pierdere pentru partenerul din ţara creditoare.
6777.    Discernământ – Facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca şi aprecia lucrurile le justa lor valoare. Capacitatea psihică a unei persoane de a-şi da seama de caracterul şi urmările faptei pe care o săvârşeşte şi de a-şi manifesta conştient voinţa în raport cu fapta respectivă.
6778.    Discerne – A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie.
6779.    Disciplina – A (se) obişnui cu spiritul de disciplină, de ordine.
6780.    Disciplina muncii – Starea de ordine existentă în desfăşurarea procesului de muncă rezultând din respectarea întocmai a normelor juridice care reglementează acest proces şi din îndeplinirea de către toţi participanţii a obligaţiilor asumate, potrivit legii, contractelor colective de muncă şi contractelor individuale de muncă.
6781.    Disciplinar – Conform cu disciplina, privitor la disciplină, urmărind disciplina sau disciplinarea.
6782.    Disciplinare – Acţiunea de a (se) disciplina.
6783.    Disciplinat – Care se supune din proprie iniţiativă disciplinei şi ordinii, care manifestă spirit de disciplină.
6784.    Disciplină – Ordine pe care o persoană fizică sau juridică o desfăşoară în aplicarea unor reguli de comportament obligatoriu; totalitatea regulilor de comportare şi de ordine obligatorii pentru membrii unei colectivităţi; supunere liber-consimţită a membrilor unei colectivităţi faţă de dispoziţiile luate de organele superioare în scopul asigurării unei comportări şi ordini corespunzătoare; ordine, spirit de ordine, deprindere cu o ordine strictă; ramură a unei ştiinţe, ştiinţă.
6785.    Disciplină contractuală – Ordinea ce urmează a fi respectată de părţile contractante în executarea stipulaţiilor prevăzute în contract.
6786.    Disciplină financiară – Ordinea în care persoanele juridice sunt obligate să o respecte în conformitate cu legile în vigoare referitoare la problemele economico-financiare.
6787.    Discipol – Persoană care trăieşte în prejma unui maestru, primind învăţăturile lui şi adesea continuându-le şi dezvoltându-le; persoană care adoptă, urmează şi continuă doctrina, învăţăturile, principiile cuiva.
6788.    Discontinuitate – Lipsă de continuitate între mai multe elemente care se succedă în timp sau în spaţiu; intermitenţă; variaţie bruscă şi în salturi a valorii unei mărimi; trecere de la o valoare la alta, îndepărtată de ea, a unei mărimi.
6789.    Discontinuitatea posesiei – Viciu al posesiei constând în exercitarea acesteia cu intermitenţe anormale. Nu se confundă cu întreruperea posesiei care este o cauză de încetare a posesiei.
6790.    Discontinuu – Care este lipsit de continuitate; intermitent.
6791.    Discorda – A fi în discordanţă, a nu concorda, a nu se potrivi.
6792.    Discordant – Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident.
6793.    Discordanţă – Nepotrivire flagrantă între două sau mai multe elemente, fenomene, etc.; distonanţă, dezacord; poziţia unor straturi discordante.
6794.    Discordie – Neînţelegere, dezbinare între oameni, colectivităţi, etc.; disensiune, dezacord; ceartă, vrajbă; duşmănie.
6795.    Discount/ Discont – Scăzământ, bonificaţie, procent încasat de bănci la decontarea plăţilor; reducere a preţului de vânzare a unor mărfuri sau servicii; diferenţa între preţul curent şi valoarea nominală a unei obligaţiuni; valoarea mai mică a cursului (cotaţia) faţă de cea la disponibil (la vedere); diferenţa negativă între „preţul cash” şi „preţul futures”.
6796.    Discredit – Pierdere sau micşorare a prestigiului, a consideraţiei, a influenţei, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva.
6797.    Discredita – A face să-şi piardă sau a-şi pierde creditul, consideraţia, încrederea altora; a (se) compromite.
6798.    Discreditare – Faptul de a (se) discredita; compromitere.
6799.    Discrepant – Care arată o nepotrivire flagrantă, un dezacord evident, o mare deosebire.
6800.    Discrepanţă – Nepotrivire sau deosebire flagrantă între două lucruri, două aspecte, două fenomene, etc.
6801.    Discret – Care ştie să păstreze o taină ce i s-a încredinţat; care este rezervat, reţinut în vorbe şi în acţiuni; caracteristic omului discret; fără a atrage atenţia; care nu atrage atenţia, nu şochează.
6802.    Discreţie – Calitatea de a păstra o taină încredinţată; rezervă în atitudine, reţinere în vorbe şi în fapte; calitatea de a nu atrage atenţia, de a nu şoca (prin aspect).
6803.    Discreţionar – Puteri, prerogative, acte etc. care acţionează, se exercită aşa cum consideră cineva, fără a fi prevăzut şi îngăduit de lege; care are prin lege întreaga libertate de acţiune.
6804.    Discrimina – A separa, a face deosebire, a face distincţie, a distinge.
6805.    Discriminant – Discriminatoriu.
6806.    Discriminare – Acţiunea de a discrimina şi rezultatul ei; deosebire, distingere efectuată între mai multe elemente; politică prin care un stat sau o categorie de cetăţeni ai unui stat sunt lipsiţi de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate.
6807.    Discriminare directă – Reprezintă actele şi faptele de excludere, deosebire, restricţie sau preferinţă, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării drepturilor prevăzute în legislaţia muncii (Legea 53/ 2003 Codul muncii).
6808.    Discriminare indirectă – Reprezintă actele şi faptele întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, dar care produc efectele unei discriminări directe (Legea 53/ 2003 Codul muncii).
6809.    Discriminatoriu – Care face sau creează o discriminare; discriminant.
6810.    Disculpa – A (se) dezvinovăţi; a recunoaşte că un acuzat nu este vinovat (şi a-l scoate din cauză).
6811.    Disculpare – Acţiunea de a (se) disculpa; dezvinovăţire.
6812.    Discurs – Expunere, de obicei pe o temă politică, făcută în faţa unei adunări; cuvântare; tratare în scris a unui subiect de natură ştiinţifică sau literară.
6813.    Discursiv – Care deduce prin raţionament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecând prin mai multe etape sau operaţii preliminare; care se dispersează, se împrăştie (despre memorie).
6814.    Discursivitate – Caracterul discursiv al unei idei, fraze, expuneri, etc.; însuşirea unei expuneri de a fi clară, explicită, de a se întemeia pe un raţionament.
6815.    Discuta – A vorbi, a sta de vorbă cu cineva despre ceva, a conversa; a analiza, a examina cu grijă o lucrare, un proiect, o lege etc. în cadrul unui grup sau al unui colectiv de muncă, pentru a soluţiona prin schimb de păreri problemele ivite, pentru a hotărî măsurile care trebuie adoptate etc.
6816.    Discutabil – Care poate fi contestat, care nu convinge că este aşa cum pretinde sau cum pare; contestabil, îndoielnic.
6817.    Discutare – Faptul de a discuta.
6818.    Discuţie – Schimb de păreri, de vederi; convorbire, conversaţie; conversaţie animată în contradictoriu; controversă, dispută, ceartă; cercetare, analiză, examinare, dezbatere minuţioasă a unei probleme, făcută de obicei în cadrul unui colectiv organizat.
6819.    Diseca – A efectua o disecţie; a analiza ceva în mod minuţios pentru a scoate în evidenţă caracteristici sau aspecte ascunse, necunoscute.
6820.    Disecare – Acţiunea de a se diseca şi rezultatul ei; disecţie.
6821.    Disecţie – Deschidere a unui organism, urmată de separarea şi analiza metodică a componentelor lui; disecare.
6822.    Disemina – A (se) împrăştia (în toate părţile), a (se) risipi.
6823.    Diseminare – Împrăştiere, răspândire (în toate părţile); răspândire pe cale naturală a seminţelor, fructelor, polenului etc. în momentul maturizării lor.
6824.    Diseminare deliberată – Înseamnă orice introducere intenţionată în mediu a unui organism mutat genetic sau a unei combinaţii de asemenea organisme pentru care nu s-au luat măsuri de izolare pentru a se limita contactul acestora cu populaţia în general şi cu mediul şi pentru a asigura un nivel ridicat de siguranţă a acestora (Directiva 2001/ 18/ CE).
6825.    Disensiune – Neînţelegere sau ceartă cauzată de nepotrivirea de interese, de păreri, etc.
6826.    Disertaţie – Expunere în care se tratează o problemă în mod ştiinţific şi amănunţit; lucrare ştiinţifică susţinută în public de autor, pentru dobândirea unui grad ştiinţific.
6827.    Disident – Persoană care are o opinie deosebită faţă de majoritatea membrilor colectivităţii, organizaţiei, etc. din care face parte.
6828.    Disidenţă – Deosebire faţă de opiniile majorităţii unei colectivităţi, unei organizaţii, etc. din care face parte cineva; grup de persoane care au o opinie separată faţă de majoritatea membrilor colectivităţii, organizaţiei, etc. din care fac parte; sciziune ivită prin acţiunea unui astfel de grup.
6829.    Disimilitudine – Lipsă de asemănare; deosebire.
6830.    Disimula – A ascunde adevărata faţă a unui lucru, a unei situaţii, etc. (dând o aparenţă înşelătoare); a camufla, a masca.
6831.    Disimulare – Acţiunea de a disimula şi rezultatul ei; camuflare, mascare.
6832.    Disimulat – Care ascunde (sub un aspect înşelător) adevărata înfăţişare a lucrurilor, a situaţiei etc.; închis, ascuns; fals, ipocrit.
6833.    Disjunct – Disjunctiv.
6834.    Disjunctiv – Care separă, care deosebeşte, care exclude, disjunct.
6835.    Disjuncţie – Relaţie logică între două enunţuri care de obicei se exclud reciproc.
6836.    Disjunge – A despărţi două pricini care fuseseră unite, spre a le cerceta şi soluţiona în mod separat; a separa o chestiune de alta (aparţinând aceluiaşi ansamblu).
6837.    Disjungere – Acţiunea de a disjunge.
6838.    Disjungerea – Constă în separarea uneia sau mai multor cauze care au fost reunite astfel ca, în interesul unei bune soluţionări, judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat (ex. a intervenit starea de boală a unui inculpat, etc.) (art. 38 C.Proc.Pen.).
6839.    Disloca – A (se) mişca din locul unde se afla, a (se) deplasa, a (se) desprinde (din întregul din care face parte); a-şi modifica poziţia iniţială; a se deplasa de la locul său; a deplasa trupele dintr-un loc într-altul, a le schimba dintr-o garnizoană într-alta.
6840.    Dislocare – Acţiunea de a (se) disloca şi rezultatul ei; dislocaţie.
6841.    Dislocat – Care a fost mişcat, deplasat, desprins din locul în care se afla.
6842.    Dislocaţie – Dislocare.
6843.    Disocia – A scinda în mod reversibil o moleculă în molecule mai simple sau în ioni; a descompune temporar şi reversibil o combinaţie; a despărţi, a separa, a delimita între ele noţiuni, probleme, idei care formează de obicei un ansamblu unic.
6844.    Disociabil – Care poate fi disociat.
6845.    Disociativ – Care disociază.
6846.    Disociaţie – Disociere; rezultatul unei disocieri.
6847.    Disociere – Acţiunea de a (se) disocia şi rezultatul ei; disociaţie.
6848.    Disolut – Corupt, decăzut.
6849.    Disonant – Care sună neplăcut, care reprezintă o disonanţă.
6850.    Disparat – Lipsit de legătură, de armonie, de simetrie.
6851.    Disparent – Care este pe cale să dispară.
6852.    Disparitate – Lipsit de legătură, de armonie, de potrivire între elemente.
6853.    Dispariţie – Faptul de a nu mai (putea) fi găsit sau văzut; faptul de a înceta să mai existe, să mai trăiască.
6854.    Dispasor – Expert înscris pe liste recunoscute de tribunale SUA care, în unele ţări, este membru al asociaţiei dispasorilor, investit cu atribuţia de a calcula şi lichida avaria comună.
6855.    Dispărea – A se face nevăzut, a ieşi din câmpul vizual, a nu mai putea fi văzut (deşi continuă să existe), a pieri (dinaintea ochilor); a se pierde fără urmă, a nu mai putea fi văzut, găsit; a înceta să mai existe; a se stinge, a pieri; a muri.
6856.    Dispărut – De a cărui soartă nu se mai ştie nimic; care a încetat să mai existe, care a pierit, care s-a stins; mort; persoană fizică ce, lipsind de la domiciliul său, vreme mai îndelungată, este declarată dispărută, sau în stare de dispariţie prin hotărâre judecătorească, în situaţia în care a trecut cel puţin un an de la data ultimelor ştiri ce atestau că acea persoană era în viaţă; persoană fizică ce a dispărut într-o împrejurare excepţională (precum fapte de război, accidente de cale ferată, incendiu, cutremur, inundaţii etc.), care îndreptăţeşte a se presupune decesul (în condiţiile legii, dispărutul poate fi declarat mort).
6857.    Dispatching – Expediere, distribuire, împărţire, repartizare.
6858.    Dispecer – Tehnician sau sistem automat care urmăreşte, coordonează şi reglementează operativ mersul producţiei dintr-o întreprindere, care supraveghează mişcarea trenurilor pe o anumită porţiune a liniei etc.
6859.    Dispecerat – Serviciu în care îşi desfăşoară activitatea dispecerul.
6860.    Dispecerizare – Activitatea specifică de corelare şi echilibrare permanentă şi operativă, la nivelul sistemelor, a cantităţilor de gaze naturale intrate şi, respectiv, ieşite, la parametrii rezultaţi din obligaţiile de livrare, precum şi luarea măsurilor de limitare a efectelor situaţiilor excepţionale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamităţi naturale, avarii majore şi altele asemenea, prin folosirea de mijloace specifice (Legea nr. 351/ 2004).
6861.    Dispensa – A se scuti de cineva sau de ceva; a renunţa la; a scuti pe cineva de o obligaţie, de o îndatorire etc.
6862.    Dispensabil – De care cineva se poate dispensa; pentru care se poate acorda o dispensă.
6863.    Dispensar – Unitate medico-sanitară care asigură asistenţa populaţiei dintr-o anumită zonă teritorială, de obicei fără spitalizare.
6864.    Dispensare – Acţiunea de a (se) dispensa.
6865.    Dispensariza – A se interna şi a îngriji pe cineva într-un dispensar.
6866.    Dispensarizare – Faptul de a se dispensariza.
6867.    Dispensator – Care distribuie, care dă fiecăruia partea sa.
6868.    Dispensă – Scutire a unei persoane de îndeplinire a unei anumite condiţii sau obligaţii prevăzute de lege (ex. dispensa acordată femeii de a se căsători înainte de împlinirea vârstei legale) acordată numai dacă există motive temeinice; document care atestă această scutire.
6869.    Dispersa – A (se) împrăştia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părţile; a realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie; a se descompune într-un spectru de unde cu frecvenţe diferite; a se deplasa în mod organizat (populaţia, institutele, etc.) din centrele aglomerate, care pot constitui un obiectiv de atac inamic, pot suferi de o calamitate iminentă, în regiuni mai ferite.
6870.    Dispersare – Acţiunea de a (se) dispersa şi rezultatul ei; împrăştiere, răspândire.
6871.    Dispersie – Împrăştiere, răspândire, risipire; stare de împrăştiere, într-un mediu oarecare, a unei substanţe aflate în particule foarte mici; separare a unei radiaţii sau a unei unde sonore în urma refracţiei, difracţiei, etc.; repartizare a unei mulţimi de valori în jurul unei anumit valori tipice.
6872.    Dispersiv – Care permite dispersia.
6873.    Dispersor – Dispozitiv care reglează amestecul de combustibil într-un carburator.
6874.    Displăcea – A nu-i plăcea, a nu agrea.
6875.    Displăcut – Neplăcut, dezagreabil.
6876.    Disponibil – De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinaţie precisă, care stă la dispoziţie pentru a fi utilizat; care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujbă (putând fi rechemat la nevoie); bani sau alte bunuri de care o instituţie, o întreprindere, o persoană etc. poate dispune, la un moment dat, fără a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor.
6877.    Disponibil la bancă – Disponibilităţi băneşti existente într-un cont curent deschis la o bancă. Poate fi utilizat oricând de către titularul contului, cu destinaţia dorită de acesta, fără a fi necesar într-un atare scop un aviz prealabil al băncii.
6878.    Disponibilitate – Însuşirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil; Lucru, bun de care se poate dispune; rezervă; condiţie normală a bunurilor în temeiul căreia acestea pot fi în mod liber înstrăinate; stare sufletească în care sentimentele şi raţiunea se manifestă libere şi în plenitudinea lor.
6879.    Disponibilităţi – Totalitatea activelor din bilanţ de care compania poate să dispună imediat sau pe termen scurt; lichidităţi sau titluri de creanţă care pot fi convertite rapid în lichidităţi.
6880.    Disponibilităţi băneşti – Expresie ce desemnează totalitatea mijloacelor băneşti aflate în circulaţie într-o anumită ţară, la un moment dat; termen ce desemnează suma de bani care se află la dispoziţia unei persoane (fizice sau juridice), instituţii etc. fie sub formă de numerar fie într-un cont bancar.
6881.    Disponibilităţi valutare – Expresie ce desemnează valoarea însumată a lichidităţilor exprimate în valoare forte deţinute la un moment dat de către o ţară sau de către un agent economic.
6882.    Dispozitiv – Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) şi care îndeplineşte o funcţie bine determinată într-un sistem tehnic; dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei acţiuni de luptă sau a unei deplasări; trupele astfel dispuse pe teren (împreună cu zona în care se află); partea finală a unei hotărâri judiciare care conţine soluţia dată de instanţă în litigiul în cauză (şi unele dispoziţii accesorii).
6883.    Dispozitiv/ aparat electric de pescuit – Instrumentul electric alimentat de către o sursă de curent electric, care foloseşte sisteme ce creează unde electrice în apă, electrocutează resursele vii, aducându-le la suprafaţa apei, unde pot fi uşor pescuite (O.U.G. nr. 23/ 2008).
6884.    Dispozitiv medical – Dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu  (H.G. 1389/ 2010).
6885.    Dispozitiv special de marcat – Ciocanele silvice de marcat, instrumentele folosite de personalul silvic pentru marcarea arborilor, a cioatelor şi a materialului lemnos (L 46/ 2008).
6886.    Dispozitivul hotărârii – Reprezintă una din părţile hotărârii judecătoreşti care exprimă soluţia dată de instanţă în cauza care a făcut obiectul judecăţii (art. 357 C.Proc.Civ.).
6887.    Dispoziţie – Prevedere obligatorie cuprinsă într-un act normativ; clauză prevăzută într-un act juridic, în special în testamente şi donaţii; măsură luată de un organ superior, obligatorie pentru organele din subordine; aşezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumită ordine; alcătuire, construcţie după un anumit plan; stare sufletească (bună sau rea); dorinţă (momentană) de a face un anumit lucru.
6888.    Disproporţie – Lipsă de proporţie între mai multe elemente comparabile; deosebire, nepotrivire flagrantă.
6889.    Dispoziţie de deschidere a acreditivului documentar – Document a cărui emitere marchează momentul ce declanşează realizarea ansamblului raporturilor obligaţionale care se nasc între părţile implicate în contractul comercial internaţional.
6890.    Dispoziţie de încasare – Document de decontare bancară emis de creditor în baza confirmării scrise de către debitor a obligaţiei sale de plată prin care emitentul împuterniceşte banca lui să recupereze creanţa certă astfel confirmată.
6891.    Dispoziţie de plată – Document de decontare bancară emis de creditor în baza confirmării scrise de către debitor a obligaţiei sale de plată prin care emitentul împuterniceşte banca lui să recupereze creanţa certă astfel confirmată.
6892.    Dispoziţie de transport şi vămuire – Document întocmit de societatea comercială cu activitate de comerţ internaţional şi transmis societăţii de transport internaţional de mărfuri cu ocazia executării contractului de comerţ internaţional la care este parte, document ce cuprinde în conţinutul lui toate datele necesare organizării vămuirii şi transportării mărfurilor pe parcursul extern.
6893.    Disproporţionat – Lipsit de proporţie; nepotrivit (de mar sau de mic).
6894.    Dispune – A hotărî, a decide, a ordona; a avea la dispoziţie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorinţă; a ieşi învingător într-o competiţie sportivă, într-un meci, a învinge; a aşeza într-o anumită ordine, a aranja; a căpăta o bună dispoziţie, a deveni vesel; a se înveseli; a face un act de dispoziţie.
6895.    Dispunere – Acţiunea de a (se) dispune şi rezultatul ei.
6896.    Dispus – Aflat într-o situaţie sau într-o stare sufletească potrivită pentru a face un lucru; înclinat să, gata să.
6897.    Disputa – A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurenţă, în rivalitate pentru; a rivaliza; a avea loc, a se desfăşura.
6898.    Disputare – Faptul de a (se) disputa.
6899.    Disputat – Care dă naştere la discuţii vii, controversate.
6900.    Dispută – Discuţie în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; ceartă; luptă pentru întâietate, pentru tranşarea în favoarea sa a unei rivalităţi; întrecere, desfăşurare a unei întreceri.
6901.    Distant – Care este de o politeţe rece şi puţin comunicativă în relaţiile cu ceilalţi, care este rezervat; care exprimă sau trădează pe omul distant.
6902.    Distanţă – A lăsa o anumită distanţă între două sau mai multe fiinţe sau lucruri; a rări; a se depărta (de un punct fix, de cineva sau de ceva); a lăsa în urmă, la o distanţă (tot mai) apreciabilă (pe cineva sau ceva).; a s deosebi (în mod sensibil) de cineva în idei, în concepţii, etc.; a întrece, a depăşi pe cineva ca valoare.
6903.    Distanţare – Faptul de a (se) distanţa.
6904.    Distanţă – Interval care desparte două puncte în spaţiu; depărtare; interval de timp care desparte două momente, două evenimente; deosebire, diferenţă.
6905.    Distanţier – Piesă care are funcţiunea de a menţine distanţa reglementată dintre două piese, două elemente, etc.; instrument care serveşte la măsurarea distanţelor mici dintre nave.
6906.    Distila – A trece un lichid în stare de vapori prin fierbere şi a condensa vaporii astfel obţinuţi (pentru a separa un component lichid.
6907.    Distilare – Acţiunea de a distila.
6908.    Distilat – Care a fost supus distilării, obţinut prin distilare; produs obţinut prin distilare.
6909.    Distilator – Aparat cu care se face distilare; persoană calificată în operaţia de distilare.
6910.    Distilerie – Instalaţie industrială pentru distilare; întreprindere care posedă asemenea instalaţii.
6911.    Distinct – Care se deosebeşte prin anumite trăsături proprii de alte lucruri de acelaşi fel sau asemănătoare; deosebit, diferit; distinctiv; clar, evident, lămurit, desluşit.
6912.    Distinctiv – Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care serveşte pentru recunoaştere; caracteristic.
6913.    Distincţie – Deosebire, diferenţă; fineţe, eleganţă în înfăţişare şi comportări; decoraţie sau titlu care se acordă unei persoane pentru merite deosebite.
6914.    Distinge – A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice; a se remarca, a ieşi în evidenţă prin meritele, rezultatele, realizările sale; a acorda cuiva o distincţie, un premiu pentru meritele sale; a vedea limpede, lămurit; a observa.
6915.    Distingere – Faptul de a (se) distinge.
6916.    Distins – Care se remarcă prin însuşirile sale, care iese din comun; deosebit, remarcabil; ilustru, eminent; plin de distincţie.
6917.    Distona – A fi în dezacord, a nu se potrivi cu ansamblul sau cu restul; a suna fals.
6918.    Distonant – Care distonează, strident, fals.
6919.    Distonanţă – Faptul de a distona, caracterul a ceea ce distonează.
6920.    Distorsionat – Care prezintă distorsiuni.
6921.    Distorsiune – Abatere (supărătoare) a unei oscilaţii, a unei imagini etc. de la forma iniţială; răsucire, torsiune convulsivă a unor părţi ale corpului.
6922.    Distra – A petrece sau a face pe cineva să-şi petreacă timpul în mod agreabil; a (se) înveseli, a (se) amuza; a distrage.
6923.    Distractiv – Care distrează; plăcut, amuzant.
6924.    Distracţie – Ceea ce distrează, ceea ce produce destindere sufletească; amuzament, petrece; agrement; lipsă de atenţie, de concentrare.
6925.    Distrage – A atrage atenţia cuiva de la un lucru, de la o preocupare, de la o grijă, etc.; a distra.
6926.    Distragere – Acţiunea de a distrage.
6927.    Distrat – Care este absent la ceea ce se petrece în jurul lui, care se gândeşte în altă parte, la altceva.
6928.    Distribui – A împărţi ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăruia una sau mai multe părţi; a repartiza.
6929.    Distribuire – Faptul de a distribui, împărţire, repartizare.
Vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit,a  originalului ori copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora (L 8/ 1996).
Procesul care începe cu sortarea trimiterilor poştale la centrul de distribuire şi se încheie cu livrarea acestora la destinatari (OG 31/ 2002).
6930.    Distribuitor – Persoană care distribuie ceva, calificată să distribuie ceva; aparat, piesă, dispozitiv sau maşină care asigură distribuirea raţională a unui material, combustibil, curent, etc.
Operatorul economic din lanţul de distribuţie (OG 21/ 1992).
Operatorul economic din lanţul de distribuţie, a cărui activitate profesională nu afectează caracteristicile produsului (L 296/ 2004).
Persoana fizică sau juridică din lanţul de distribuţie, care pune la dispoziţie pe piaţă, în cadrul activităţii sale comerciale, un  articol pirotehnic (H.G. 612/ 2010).
Persoană fizică sau juridică ce prestează servicii de distribuţie şi, după caz, de răscumpărare de monedă/  monedă electronică pe seama unei instituţii emitente de monedă/ monedă electronică (L 127/ 2011).
6931.    Distribuitor automat de numerar – Varietate de automat programabil ce permite unui utilizator de card accesul la dreptul deţinătorului de card de a retrage disponibil din contul său, sub forma bancnotelor şi uneori şi sub forma monedelor metalice, care în mod generic sunt denumite numerar (cash dispenser).
6932.    Distribuţia gazelor naturale – Activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de distribuţie în regim de presiuni de până la 6 bari inclusiv (Legea nr. 351/ 2004).
6933.    Distribuţia veniturilor personale – O clasificare a veniturilor obţinute de indivizi sau familii, care arată numărul persoanelor care realizează diferite categorii de venituri, ordonate de la nivelul maxim la cel minim.
6934.    Distribuţie – Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare; totalitatea activităţilor care permit producătorului să comercializeze un produs sau serviciu; distribuirea în numerar sau în natură de dividende sau bonuri de participare, precum şi distribuirea veniturilor anuale ce revin părţilor sociale din fondul de plasament sau din profiturile unei societăţi cu răspundere limitată; punerea în vânzare de blocuri de titluri pe piaţa primară sau secundară bursieră (distribution); repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreţi; ansamblul actorilor, cântăreţilor care joacă într-o piesă, într-o operă, etc.; ansamblul organelor de maşini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcţionare a maşinii.
6935.    Distribuţie de titluri de valoare – Expresie prin care se desemnează operaţiunea de punere în vânzare de blocuri de titluri pe piaţa primară sau pe cea secundară.
6936.    Distribuţie kernel normală – Distribuţie a densităţii de probabilitate estimate folosind funcţia kernel normală. Această funcţie asociază fiecărei valori din eşantionul utilizat o distribuţie normală centrată în acel punct şi de varianţă egală cu un coeficient de netezire, iar pe baza acestor distribuţii individuale determină o distribuţie compusă, denumită distribuţie kernel normală. Avantajul acestei distribuţii comparativ cu o histogramă este reprezentat de continuitatea densităţii de probabilitate estimate.
6937.    Distribuţie primară – Vânzare publică de noi titluri (acţiuni sau obligaţiuni) făcută de către firma emitentă prin intermediul societăţii financiare (primary distribution).
6938.    Distribuţie secundară – Vânzare publică de titluri emise anterior de mari investitori, oferite pe piaţă prin intermediul societăţilor financiare (secondary distribution).
6939.    District – Unitate administrativ-teritorială din unele ţări, care cuprinde fie capitala ţării şi împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populaţie cu compoziţie naţională uniformă.
6940.    Districtual – Care aparţine districtului, privitor la district.
6941.    Distructiv – Care distruge, distrugător, nimicitor.
6942.    Distrugător – Care distruge, nimicitor, distructiv; navă de luptă de tonaj mediu şi cu viteză mare, fără cuirasă, care dispune de armament de artilerie, rachete şi torpile; contratorpilor.
6943.    Distruge – A face să nu mai existe (stricând, sfărâmând, spărgând, dărâmând, etc.); a nimici, a ruina; a face să-şi piardă sau a-şi pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga linişte sufletească, etc.
6944.    Distrugere – Acţiunea de a (se) distruge şi rezultatul ei; nimicire, ruinare, activitate prin care o persoană provoacă vătămarea materială a unui bun, alterându-l sau nimicindu-l în totalitate.
6945.    Distrugerea calificată – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra patrimoniului şi constă în faptele menţionate la distrugere, dacă acestea au avut consecinţe deosebit de grave sau au avut ca urmare un dezastru (art. 218 C.Pen.).
6946.    Distrugerea din culpă – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra patrimoniului şi constă în distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public (art. 219 C.Pen.).
6947.    Distrugerea şi semnalizarea falsă – Infracţiune ce face parte din grupul infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei  pe căile ferate şi constă în distrugerea, degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată ori aşezarea de obstacole pe calea ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate (art. 276 C.Pen.).
6948.    Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri – Infracţiune ce face parte din grupul infracţiunilor contra păcii şi omenirii şi constă în distrugerea în întregime sau în parte a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc ca spitale, a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare, precum şi însuşirea sub orice formă, nejustificată ca o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari (art. 359 C.Pen.).
6949.    Distrus – Nimicit, ruinat, dărâmat; ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral.
6950.    Diurn – De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează de o zi.
6951.    Diurnă – Indemnizaţie plătită cuiva pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu; sumă zilnică plătită unui zilier; denumirea indemnizaţiei de delegare sau detaşare plătită magistraţilor (judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor şi curţilor de apel şi procurorii parchetelor de pe lângă aceste instanţe) sau indemnizaţiei de şedinţă; sumă achitată senatorilor şi deputaţilor (deosebit de indemnizaţia lunară ce li se plăteşte pentru această calitate) pentru participarea lor la şedinţele comune ale senatului şi camerei deputaţilor, ale fiecărei camere, ale consiliilor parlamentare ori ale birourilor permanente etc.
Suma forfetară zilnică primită de personalul beneficiarului care participă la o activitate din proiect, acoperind cheltuielile cu hrana şi alte cheltuieli diverse, cu excepţia cheltuielilor de cazare (OMMFPS 2170/ 2010).
6952.    Diurnă de deplasare – Indemnizaţie cuvenită senatorilor şi deputaţilor prezenţi la lucrările parlamentului dar care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti.
6953.    Diurnist – Persoană angajată şi plătită cu ziua; zilier.
6954.    Divaga – A se abate de la subiectul în discuţie; a vorbi aiurea, a bate câmpii.
6955.    Divagare – Faptul de a divaga, divagaţie; digresiune.
6956.    Divagaţie – Divagare; digresiune.
6957.    Divă – Artistă foarte admirată de public.
6958.    Diverge – A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcţii diferite.
6959.    Divergent – Care se depărtează dintr-un punct comun în direcţii diferite; a cărui secţiune creşte pe măsura depărtării de la un punct de referinţă; care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele; care nu are o limită finită, care tinde spre infinit; păreri, concepţii, atitudini care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite.
6960.    Divergenţă – Deosebire, dezacord de păreri, de concepţii, de atitudini; neînţelegere; exprimarea sau părerea diferită faţă de a majorităţii asupra unei pricini judecate; propunere făcută de o parte pentru modificarea unor clauze dintr-un proiect de contract întocmit de cealaltă parte.
6961.    Divers – Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit; tot felul de, diferiţi.
6962.    Diversifica – A face un lucru, un proces, o acţiune, etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase şi (mai) variate.
6963.    Diversificare – Faptul de a diversifica.
6964.    Diversionism – Atitudine, manifestare cu caracter de diversiune.
6965.    Diversionist – De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune; persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune.
6966.    Diversitate – Caracterul sau însuşirea a ceea ce este divers; varietate.
6967.    Diversitate biologică – Reprezintă variabilitatea organismelor vii, inclusiv diversitatea din rândul fiecărei specii, între specii şi a ecosistemelor (L 137/ 2010).
Înseamnă varietatea organismelor vii din toate sursele, inclusiv, inter alia, ecosisteme terestre, marine şi alte ecosisteme acvatice, precum şi complexele ecologice din care acestea fac parte; aceasta cuprinde diversitatea din cadrul speciilor, dintre specii şi a ecosistemelor (Reg. CE 1946/ 2003).
6968.    Diversitatea peisajului – Reprezintă variabilitatea între formele peisagistice.
6969.    Diversiune – Încercare de a schimba cursul unei acţiuni, de a abate (prin crearea de false probleme) intenţiile, gândurile, acţiunile sau planurile cuiva; acţiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intenţiilor reale de luptă; acţiune politică duşmănoasă întreprinsă cu scopul de a distrage atenţia de la problemele reale ale vieţii publice.
6970.    Divertisment – Petrecere uşoară, agreabilă şi de scurtă durată; distracţie, amuzament; compoziţie artistică cu caracter distractiv; suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit; interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale.
6971.    Divide – A (se) împărţi, a (se) diviza.
6972.    Dividend – O distribuire (de obicei periodică) de bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant (la persoana juridică), drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică, exceptând următoarele: a. o distribuire de titluri de participare suplimentare (noi) care nu modifică procentul de deţinere a titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică (se are în vedere inclusiv majorarea valorii nominale a titlurilor de participare existente, ca urmare a unei operaţiuni de majorare a capitalului social, potrivit legii); b. o distribuire (de bani, natură, etc), efectuată în legătură cu (dobândirea)/ răscumpărarea titlurilor de participare la persoana juridică (cu referire la titlurile de participare proprii), (alta decât răscumpărarea care face parte dintr-un plan de răscumpărare, ce nu modifică procentul de deţinere a titlurilor de participare al nici unui participant la persoana juridică); c. o distribuire de bani sau în natură, efectuată în legătură cu lichidarea unei persoane juridice; d. o distribuire de bani sau în natură, efectuată cu ocazia reducerii capitalului social (constituit efectiv de către participanţi), potrivit legii, e. o distribuire de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant, f. o distribuire de titluri de participare în legătură cu operaţiuni de reorganizare, în condiţiile legii. (Dacă suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate către un participant la persoana juridică depăşeşte preţul pieţei pentru astfel de bunuri şi servicii, atunci diferenţa se tratează drept dividend. De asemenea, dacă suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui acţionar sau asociat al persoanei juridice este efectuată în scopul personal al acestuia, atunci suma respectivă este tratată drept dividend.) Se consideră dividende din punct de vedere fiscal şi se supun aceluiaşi regim fiscal ca venituri din dividende: 1. Câştigurile obţinute de persoanele fizice din deţinerea de titluri de participare, definite de legislaţia în materie, la organisme de plasament colectiv, 2. Veniturile în bani şi în natură distribuite de societăţile agricole, cu personalitate juridică, constituite potrivit legislaţiei în materie, unui participant la societatea respectivă drept consecinţă a deţinerii părţilor sociale (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).
Distribuirea profiturilor către deţinătorii de investiţii de capital, proporţional cu partea deţinută dintr-o anumită clasă de capital; veniturile aduse de o acţiune deţinătorului acesteia (IAS 18.5).
6973.    Dividend final – Dividendul vărsat la sfârşitul anului financiar de o societate care a distribuit dividende intermediare.
6974.    Dividend intermediar – Dividend distribuit periodic în contul dividendului final aferent exerciţiului financiar în curs. Se calculează conform rezultatelor curente obţinute din contul de beneficii şi pierderi. La închiderea anului financiar, dividendul final este vărsat în funcţie de dividendele interimare deja vărsate pentru a fi adaptat la rezultatele finale.
6975.    Diviza – A (se) împărţi în mai multe părţi, grupuri, etc.; a efectua o împărţire aritmetică; a trasa diviziuni pe un instrument de măsură; a face să nu se mai înţeleagă sau a nu se mai înţelege între ei; a (se) despărţi, a (se) izola, a (se) dezbina.
6976.    Divizare – Acţiunea de a (se) diviza şi rezultatul ei.
6977.    Divizare a acţiunilor – Splitare; fracţionarea unei acţiuni în mai multe, cu o valoare nominală inferioară, fără modificarea capitalului social; creştere a numărului de acţiuni ale unei firme, aflate la acţionari, fără schimbarea valorii dreptului de acţionar (stock) sau a valorii de piaţă a firmei; la divizarea acţiunilor, cursul acestora se reduce în funcţie de raportul de divizare (dacă divizarea acţiunilor se face în raportul de 2:1, numărul titlurilor aflate la acţionari se va dubla, iar valoarea lor se va reduce la jumătate) (stock split).
6978.    Divizarea persoanei juridice – Formă de reorganizare a persoanelor juridice constând în împărţirea patrimoniului unei persoane juridice şi transmiterea fracţiunilor patrimoniale astfel obţinute către una sau mai multe asemenea persoane, existente sau care iau fiinţă cu această ocazie.
Divizarea poate fi totală sau parţială. Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiinţează prin divizare. Divizarea parţială constă în desprinderea unei părţi din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, şi în transmiterea acestei părţi către una sau mai multe persoane juridice care există sau se înfiinţează în acest mod (Legea nr. 287/ 2009 – Codul civil).
6979.    Divizibil – Care se poate diviza; care se împarte exact (fără rest) cu un alt număr.
6980.    Divizibilitate – Însuşirea de a fi divizibil; proprietatea a două numere întregi, a două polinoame, de a se împărţi exact (fără rest) între ele.
6981.    Divizibilitatea obligaţiilor – Principiu ce domină materia obligaţiilor în armonie cu care drepturile de creanţă şi obligaţiile corelative lor se divid de pin drept atunci când aparţin sau incumbă mai multor persoane.
6982.    Divizie – Mare unitate militară constituită de obicei din mai multe regimente; comandamentul unei divizii; fiecare dintre categoriile principale în care sunt încadrate echipele ce participă la o competiţie.
6983.    Divizionar – Fracţiune a unităţii băneşti legale; monedă de valoare mică; bani mărunţi, mărunţiş; care ţine de o divizie, privitor la o divizie; care are loc în cadrul unei divizii, care aparţine unei divizii.
6984.    Diviziune – Împărţire, fragmentare, separare; fragment sau unitate care se obţine printr-o împărţire; operaţie logică de împărţire; reper care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestui reper.
6985.    Diviziunea muncii – Împărţire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operaţii parţiale, fiecare operaţie fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitor anume specializaţi; situaţie în care lucrătorii realizează numai una sau câteva operaţii în cadrul unui proces de producţie complex (ca atunci când se lucrează pe o linie de asamblare).
6986.    Diviziunea socială a muncii – Împărţirea producţiei sociale pe ramuri de producţie de sine stătătoare (industrie, agricultură, etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri.
6987.    Divizor fix – Număr utilizat pentru simplificarea calculului dobânzii. Se obţine împărţind numărul zilelor anului (360 sau 365) la nivelul dobânzii.
6988.    Divorţ – Desfacerea căsătoriei pronunţată de justiţie la cererea unuia sau ambilor soţi pentru cauzele prevăzute de lege; mod de înfăptuire a desfacerii căsătoriei pe cale judecătorească, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi fiind atât de grav şi iremediabil vătămate încât continuarea căsătoriei este vădit imposibilă pentru cel care cere desfacerea ei; nepotrivire, dezacord între două lucruri, idei, etc.
6989.    Divorţa – A se despărţi prin divorţ; a determina pe cineva să se despartă prin divorţ.
6990.    Divorţat – Care a fost căsătorit şi s-a despărţit legal de soţie (sau de soţ).
6991.    Divulga – A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe faţă; a transmite secrete de stat unei persoane neîndreptăţite să le cunoască.
6992.    Divulgare – Faptul de a divulga; termen care desemnează unele infracţiuni care se comit prin destăinuirea, dezvăluirea sau transmiterea unui secret către o persoană neîndreptăţită să-l cunoască, cum ar fi divulgarea secretului care periclitează siguranţa naţională (a statului).
6993.    Divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra siguranţei statului şi constă în divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa statului (art. 169 C.Pen.).
6994.    Divulgarea secretului economic – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice şi constă în divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii de către cel care le cunoaşte, datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natură să producă pagube (art. 298 C.Pen.).
6995.    Divulgarea secretului profesional – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra libertăţii persoanei şi constă în divulgarea fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane (art. 196 C.Pen.).
6996.    Divulgator – Persoană care divulgă.
6997.    Dizabilitate – Rezultatul sau efectul unor relaţii complexe dintre starea de sănătate a individului, factorii personali şi factorii externi care reprezintă circumstanţele de viaţă ale unui individ. Datorită acestei relaţii, impactul diverselor medii asupra aceluiaşi individ, cu o stare de sănătate dată, poate fi extrem de diferit. Dizabilitatea este termenul generic pentru afectări, limitări ale activităţii şi restricţii de participare, conform clasificării internaţionale a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii (Ord. MECTS 5573/ 2011).
6998.    Dizertaţie – Disertaţie.
6999.    Dizolva – A face ca o substanţă solidă, lichidă sau gazoasă să se disperseze în altă substanţă (lichidă), spre a forma împreună o soluţie; a desfiinţa o persoană juridică, o societate, organizaţie, asociaţie, adunare etc.
7000.    Dizolvant – Care are însuşirea de a dizolva; care dezagregă, descompune, nimiceşte; substanţă (lichidă) care are însuşirea de a dizolva în masa ei substanţe; solvent.
7001.    Dizolvare – Acţiunea de a (se) dizolva şi rezultatul ei.
7002.    Dizolvarea persoanei juridice – Operaţiune juridică care produce întotdeauna efecte juridice numai asupra unei singure entităţi juridice colective şi urmăreşte ca finalitate încetarea, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, a unei persoane juridice de tip asociativ sau a altei entităţi juridice colective asimilată cu aceasta.
7003.    Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat – Persoanele juridice de drept privat se dizolvă: a. dacă termenul pentru care au fost constituite s-a încheiat, b. dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi împlinit, c. dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuinţate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat, d. prin hotărârea organelor competente ale acestora (în acest caz, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opoziţie), e. prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut (Legea nr. 287/ 2009 – Codul civil).
7004.    Dizolvarea persoanelor juridice de drept public – Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile şi în condiţiile anume prevăzute de lege (Legea nr. 287/ 2009 – Codul civil).
7005.    Dizolvarea societăţii comerciale – Mod de încetare a activităţii normale a societăţii comerciale. Intervine atât pentru cauze generale de dizolvare (valabile pentru orice societate comercială), cât şi pentru cauze speciale de dizolvare (valabile numai pentru anumite societăţi comerciale cu care sunt compatibile).
7006.    Dizolvat – Care se află dispersat în altă substanţă, cu care formează o soluţie.
7007.    Do ut des – Dau să-mi dai; exprimă echivalenţa prestaţiilor în anumite contracte.
7008.    Do-it-yourself – “Fă-o singur”; a construi ceva prin propriile mijloace, a folosi propria îndemânare pentru a realiza ceva.
7009.    Dobândă – Orice sumă ce trebuie plătită sau primită pentru utilizarea banilor, indiferent dacă trebuie să fie plătită sau primită în cadrul unei datorii, în legătură cu un depozit sau în conformitate cu un contract de leasing financiar, vânzare cu plata în rate sau orice vânzare cu plata amânată (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).
Preţul folosirii temporare a capitalului împrumutat; remuneraţie pentru capitalurile puse la dispoziţie (L 273/ 2006).
Plăţi pentru folosirea capitalului real sau financiar pentru o anumită perioadă de timp; aceste plăţi sunt suportate de cei care utilizează resursele aflate în proprietatea altor persoane; venit adus de un capital datorat sau împrumutat; sumă de bani pe care debitorul împrumutat o datorează creditorului împrumutător pentru că a folosit temporar suma de bani împrumutată de la acesta din urmă în baza unui contract de împrumut cu dobânda convenită de el; sumă de bani ce reprezintă daunele interese moratorii pe care le datorează debitorul pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului prin simpla întârziere în executarea obligaţiei sale, având ca obiect plata unei sume de bani.
7010.    Dobândă acumulată – Cotă parte din valoarea cuponului curent corespunzătoare zilelor scurse din perioada cuponului curent, începând de la data de emisiune sau data cuponului precedent, inclusiv, până la data decontării tranzacţiei, exclusiv. Dobânda acumulată este exprimată ca procent din valoarea cuponului.
7011.    Dobândă anuală efectivă (DAE) – Costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute de normele legale în vigoare, după caz (OUG 50/ 2010).
7012.    Dobândă bancară – Formă curentă de retribuire a operaţiunilor efectuate de băncile comerciale. Constituie preţul plăţii pentru folosirea de către debitor a fondurilor băneşti pe care i le pune la dispoziţie creditorul, deci se concentrează într-o obligaţie de a da ce incumbă debitorului şi a cărei executare este îndreptăţit să o ceară.
7013.    Dobândă brută – Dobândă înaintea deducerii unui impozit la sursă sau a impozitului anticipat.
7014.    Dobândă compusă – Dobânda calculată la un capital mărit cu dobânzile acumulate (anatocism).
7015.    Dobândă convenţională – Dobânda datorată unei stipulaţii stabilite cu ocazia încheierii unui contract.
7016.    Dobândă interbancară – Rata dobânzii practicată pentru creditele de la bancă, LIBOR pentru Londra. Celelalte pieţe financiare publică, de asemenea, ratele lor interbancare.
7017.    Dobândă interimară – Dobândă care curge de la o dată intermediară (ex. data cumpărării obligaţiunii) până la viitoarea scadenţă ordinară sau de la aceasta din urmă la o dată intermediară (data vânzării).
7018.    Dobândă legală – Dobândă al cărei cuantum este fixat de lege.
7019.    Dobândă moratorie – Dobândă datorată în mod legal sau convertită, pe care un debitor este dator să o plătească în cazul în care nu şi-a achitat datoria la data scadenţei.
7020.    Dobândă negativă – Dobânda debitată dintr-un cont. Expresia mai este utilizată pentru a desemna comisionul trimestrial prelevat asupra depunerilor străine în moneda locală, în băncile locale.
7021.    Dobândă netă – Dobânda minus impozitul la sursă (impozit anticipat).
7022.    Dobândă nominală – Rată a dobânzii cu care este remunerată o obligaţiune de împrumut. Intră în calculul randamentului titlului dar nu trebuie confundată cu acesta.
7023.    Dobândă scăzută – Dobândă al cărei termen de plată s-a împlinit.
7024.    Dobândă simplă – Dobânda percepută la un capital fix.
7025.    Dobândi – A obţine ceva prin muncă, eforturi, perseverenţă; a câştiga, a realiza; a face rost de ceva,a  găsi, a procura ceva; a primi, a căpăta.
7026.    Dobândire – Faptul de a dobândi.
7027.    Dobândirea dreptului de semnătură – Procesul în cursul căruia specialistul în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului demonstrează capacităţile sale profesionale, experienţa şi cunoaşterea cadrului juridic al domeniului şi la sfârşitul căruia i se atribuie dreptul de semnătură (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).
7028.    Dobânzi active – Dobânzi creditoare.
7029.    Dobânzi compuse – Se formează adunând dobânda simplă pentru capital la sfârşitul unei perioade de dobândă (trimestru sau semestru). Pe baza acestei sume globale se calculează dobânda pentru perioada următoare.
7030.    Dobânzi creditoare – Dobânzi generate de o creanţă.
7031.    Dobânzi debitoare – Dobânzi plătite pentru o datorie.
7032.    Dobânzi intermediare – Dobânzi ce încă nu sunt scadente, altfel spus calculate de la ultima scadenţă până la o zi de referinţă care precede viitoarea scadenţă.
7033.    Dobânzi pasive – Dobânzi care grevează posturi din pasivul bilanţului.
7034.    Docent – Grad didactic onorific în învăţământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferenţiar; persoană care are acest grad; titlu ştiinţific acordat doctorilor în ştiinţe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu.
7035.    Docenţă – Titlu, gradul sau funcţia de docent; examen pentru obţinerea acestui titlu sau grad.
7036.    Docher – Muncitor care lucrează în docuri, la încărcatul şi descărcatul vapoarelor.
7037.    Doct – Învăţat, erudit, savant.
7038.    Docta ignorantia – Ignoranţă în cunoştinţă de cauză.
7039.    Doctor – Persoană cu studii superioare care se ocupă cu vindecarea, tratarea şi prevenirea bolilor umane şi animale; medic; titlu ştiinţific înalt acordat de o instituţie academică sau de învăţământ superior; persoană care are acest titlu; persoană foarte pricepută într-un domeniu.
7040.    Doctor honorius causa – Doctor în semn de cinstire.
7041.    Doctor iuris/ legum – Doctor în drept/ în legi.
7042.    Doctoral – Grav, solemn; pedant, afectat; încrezut, îngâmfat.
7043.    Doctorand – Persoană care îşi pregăteşte lucrarea de doctorat.
7044.    Doctorantură – Perioadă cât o persoană este doctorand.
7045.    Doctorat – Stagiu de calificare ştiinţifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obţinerii titlului de doctor; examen final, de susţinere a unei lucrări, dat pentru obţinerea acestui titlu; titlu de doctor obţinut în urma acestui examen.
7046.    Doctrinar – Care aparţine unei doctrine, privitor la o doctrină; persoană care formulează şi susţine o doctrină; persoană care aderă la unele idei preconcepute, dogmatice.
7047.    Doctrină – Totalitatea principiilor unui sistem politic, ştiinţific, religios, etc.
7048.    Document – Act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie; text scris sau tipărit, inscripţie sau altă mărturie servind la cunoaşterea unui fapt real actual sau din trecut.
Un suport de hârtie sau electronic care conține informații relevante într-un context reglementat (Reg. UE 1303/ 2013).
7049.    Document de transport – Document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, mărfurile sau persoanele transportate, după caz, şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat  (OUG 109/ 2005).
7050.    Documenta – A se informa amănunţit şi temeinic (pe bază de documente); a dovedi, a susţine ceva pe bază de documente.
7051.    Documentar – Cu caracter sau valoare de document; film sau descriere care prezintă fapte autentice.
7052.    Documentare – Acţiunea de a (se) documenta; documentaţie.
7053.    Documentarist – Persoană care are funcţia de a face documentarea ştiinţifică într-o problemă dată; funcţie ocupată de această persoană; autor de filme documentare.
7054.    Documentat – Întemeiat pe documente, elaborat pe baza unei largi documentaţii; bine informat; dovedit, susţinut pe bază de documente.
7055.    Documentaţia auditului – Înregistrarea procedurilor de audit aplicate, a probelor de audit relevante, precum şi a concluziilor la care a ajuns auditorul (termen denumit uneori prin “documente de lucru” sau “foi de lucru”).
7056.    Documentaţie – Totalitatea mijloacelor de informare relative la o problemă sau la un domeniu de activitate; documentare.
7057.    Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism – Ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la un  teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor pe o perioadă determinată. Reprezintă planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism şi reglementele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform legii. Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director (care stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu la diverse niveluri de complexitate; ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor; aceste prevederi sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele de reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice), iar documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale. Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele: a. planul de amenajare a teritoriului naţional; b. planul de amenajare a teritoriului zonal; c. planul de amenajare a teritoriului judeţean (Legea nr. 350/ 2001).
7058.    Documentaţie de atribuire – Documentaţia ce cuprinde toate informaţiile legate de obiectul contractului de achiziţie publică şi de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentaţia descriptivă (O.U.G. nr. 34/ 2006).
7059.    Documente bancare – Expresie ce desemnează în mod generic înscrisurile constatatoare a unor drepturi de creanţă pe baza cărora se efectuează diferite operaţiuni bancare. Fac parte din această categorie de înscrisuri cambia, cecul, biletul la ordin, dispoziţia de încasare şi/ sau de plată, ordinul de plată, chitanţa de încasare precum şi orice alte înscrisuri similare utilizate pentru obţinerea plăţii unor mărfuri sau servicii.
7060.    Documente comerciale – Denumire generică dată înscrisurilor prin care se probează expedierea unui anumit lot de marfă la data şi în condiţiile de livrare convenite prin contractul de vânzare comercială internaţională.
7061.    Documente contra acceptare – Această menţiune care apare pe un efect comercial utilizat în decontări semnifică faptul că documentele nu v or fi remise cumpărătorului decât contra acceptării unei cambii.
7062.    Documente contra plată – Menţiune prin care se specifică faptul că documentele nu vor fi remise cumpărătorului decât contra plată.
7063.    Documentele de lucru – Materialul întocmit de şi pentru auditor, sau obţinut şi păstrat de acesta, în corelaţie cu derularea auditului. Documentele de lucru pot fi pe suport de hârtie, pe film, pe suport magnetic, electronic sau pe alte tipuri de stocare a datelor.
7064.    Dogmatic – Care ţine de dogme, privitor la dogme; care se sprijină pe dogme; care respinge principiul verificării critice şi al gândirii creatoare, considerând că o opinie, o teză etc. au o valoare de necontestat în orice condiţii; parte a teologiei care cuprinde expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat asupra dogmelor religioase; persoană care susţine şi aplică dogmatismul; dogmatist.
7065.    Dogmatism – Mod de gândire care operează cu teze acceptate necritic, considerate valabile în orice condiţii şi veşnic.
7066.    Dogmatist – Dogmatic.
7067.    Dogmatiza – A vorbi, a expune pe un ton dogmatic, sentenţios.
7068.    Dogmă – Învăţătură, teză, etc. fundamentală a unei religii, obligatorie pentru adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii şi nu admite obiecţii; teză, doctrină politică, ştiinţifică, etc. considerată imuabilă, acceptată în mod necritic şi aplicată rigid, fără a ţine seama de condiţiile concrete.
7069.    Dojană – Observaţie cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greşeală (uşor); mustrare, ceartă.
7070.    Dojeni – A(-şi) face observaţii moralizatoare; a (se) mustra; a (se) certa.
7071.    Dojenire – Acţiunea de a (se) dojeni şi rezultatul ei; mustrare.
7072.    Dojenitor – Care dojeneşte; care exprimă un reproş, o imputare, o nemulţumire.
7073.    Dol – Viciu de consimţământ descris ca fiind o manoperă vicleană (acţiune făcută cu rea-credinţă) săvârşită de către una din părţi, inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, ori dolosive, cu scopul de a înşela pe celălalt partener, spre a-l determina să încheie un anumit contract (nefavorabil) sau să admită o clauză (defavorabilă), un act juridic sau un alt act.
7074.    Dol incident – Dolus incidens; varietate de dol care se distinge prin aceea că vizează elemente cu rol nedeterminant pentru încheierea actului juridic civil (contractului), de aceea el neafectând validitatea actului juridic respectiv.
7075.    Dol prin reticenţă – Varietate de dol caracterizată prin aceea că elementul obiectiv din structura sa constă într-un fapt omisiv (inacţiune) concretizat în ascunderea de către unul dintre partenerii contractuali, ori în necomunicarea cu cealaltă parte a unei împrejurări esenţiale ce era necesar să fie cunoscută de aceasta pentru formarea unei corecte reprezentări a circumstanţelor de fapt şi de drept ale încheierii actului juridic civil (contractului).
7076.    Dol principal – Dolus causam contractus; varietate de dol ce se dispune prin aceea că vizează elemente contractuale importante, împrejurări cu rol determinant la încheierea actului juridic civil (contractului) şi antrenează anulabilitatea lui.
7077.    Doldora – Umplut, plin, îndesat, etc. peste măsură, până la refuz.
7078.    Doleanţă – Dorinţă, cerere, plângere (expusă în scris sau oral).
7079.    Dolină – Depresiune în formă de pâlnie, formată prin dizolvarea la suprafaţă a unor roci solubile.
7080.    Dolosiv – Acţiuni, contracte, etc. făcute prin înşelăciune, cu rea-credinţă.
7081.    Dom – Catedrală impunătoare, biserica principală în unele oraşe; clădire monumentală; acoperiş care îmbracă la exterior o cupolă a unei clădiri monumentale; recipient din oţel montat la partea principală a unei căldări orizontale de aburi; structură geologică în formă de boltă largă, circulară sau eliptică.
7082.    Domenial – Care aparţine unui domeniu, privitor la un domeniu.
7083.    Domeniu – Proprietate funciară; sector al unei ştiinţe, al unei arte; sferă de activitate; mulţime de puncte situate pe o dreaptă, pe o suprafaţă, în spaţiu, caracterizate prin aceea că pentru fiecare punct există o vecinătate a lui cuprinsă în mulţime şi prin faptul că oricare pereche de puncte din mulţime se pot uni printr-o linie poligonală cuprinsă în acea mulţime; interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de măsură.
7084.    Domeniu (subdomeniu) nealocabil – Domeniu sau subdomeniu din PNN rezervat pentru extinderea unor domenii definite sau pentru dezvoltări viitoare, a cărui destinaţie nu a fost încă stabilită, în sensul asocierii resurselor de numerotaţie cu anumite servicii, ori blocat în vederea utilizării ca resurse tehnice, iar blocurile de numere din aceste domenii sau subdomenii nu pot fi alocate prin licenţa de utilizare a resurselor de numerotaţie; destinaţia acestor numere se stabileşte prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (Dec. ANRCTI 2895/ 1997).
7085.    Domeniul privat al statului – Şi respectiv al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor este alcătuit din terenurile dobândite de acestea prin modurile prevăzute de lege, precum şi din terenurile dezafectate, potrivit legii, din domeniul public. El este supus dispoziţiilor de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel (L 18/ 1991).
7086.    Domeniul public – Poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea, în regim de drept public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor. Administrarea domeniului de interes public naţional se face de către organele prevăzute de lege, iar administrarea domeniului public de interes local se face de către primării sau, după caz, de către prefecturi. Terenurile din domeniul public sunt cele afectate unei unităţi publice. Aparţin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate construcţii de interes public, pieţe, căi de comunicaţii, reţele stradale şi parcuri publice, porturi şi aeroporturi, terenurile cu destinaţie forestieră, albiile râurilor şi fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale, ţărmurile Mării Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apărării sau pentru alte folosinţe care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ele nu pot fi introduse în circuitul civil decât dacă, potrivit legii, sunt dezafectate din domeniul public (L 18/ 1991).
7087.    Domestic – Animal care trăieşte pe lângă casă, fiind folosit în anumite scopuri; care este legat de casă, de gospodărie, de familie; intim, privat.
7088.    Domestic bond – Obligaţiune emisă de către un debitor domiciliat în ţara unde se face oferta de vânzare.
7089.    Domestici – A obişnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi; a face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil.
7090.    Domesticire – Acţiunea de a (se) domestici şi rezultatul ei; îmblânzire.
7091.    Domesticit – Îmblânzit.
7092.    Domesticitate – Starea, condiţia unui animal domestic.
7093.    Domicilia – A-şi avea domiciliul undeva; a locui.
7094.    Domiciliar – Privitor la domiciliu; făcut la domiciliu.
7095.    Domiciliatar – Terţ care, potrivit unei clauze speciale (numită şi domiciliere) introdusă în cuprinsul cambiei, este însărcinat să facă plata la scadenţă în locul indicat şi căruia, în caz de refuz al plăţii, i se adresează, sub sancţiunea decăderii din drepturile de regres, protestul pentru neplată.
7096.    Domiciliere – Faptul de a domicilia.
7097.    Domicilierea acreditivului – Fixarea locului de plată a unui acreditiv, prin indicarea băncii la al cărei sediu se va face plata prevăzută în acel acreditiv sau achitarea cambiei care-l însoţeşte.
7098.    Domiciliu – Locul în care o persoană îşi are principala sa aşezare, unde locuieşte statornic; locuinţă; atribut de individualizare în spaţiu a persoanei fizice, concretizat în dreptul personal nepatrimonial ce-i conferă acesteia facultatea de a-şi stabili, potrivit legii, locuinţa permanentă sau principală într-un anume loc, cu referire la care se produc unele consecinţe juridice.
Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde acesta declară că îşi are locuinţa principală (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7099.    Domiciliul ales – Părţile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligaţiilor din acel act. Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7100.    Domiciliul convenţional – Expresie ce desemnează, în mod generic, adresa la care o anumită persoană cere instanţei de judecată, în condiţiile legii, să se considere că domiciliază o perioadă determinată de timp ori într-un scop bine determinat (ex. comunicarea diferitelor acte de procedură).
7101.    Domiciliul de plată – Bancă mandatată expres de o societate care a emis titluri de valoare de a efectua toate operaţiunile curente relative la acele titluri (plata dividendelor si dobânzilor contra prezentării de cupoane, operaţiuni cu titluri etc.).
7102.    Domiciliul fiscal – În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege: a. pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu; b. pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde desfăşoară efectiv activitatea principală; c. pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat; d. pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală (OG 92/ 2009).
7103.    Domiciliul legal – Expresie ce desemnează domiciliul stabilit de lege pentru anumite persoane, în vederea ocrotirii lor. Acest tip de domiciliu este întotdeauna o măsură de ocrotire, fie a unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu, fie a unei persoane cu capacitatea de exerciţiu restrânsă, sau a unei persoane care, din anumite motive, nu-şi poate apăra unele drepturi.
7104.    Domiciliul la curatorul special – Este domiciliul unei persoane dacă a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemaţi la moştenire având domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să-i reprezinte (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7105.    Domiciliul minorului şi al celui pus sub interdicţie judecătorească – Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic. În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care din ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic. Prin excepţie de la situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire. Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinţii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum şi domiciliul persoanei puse sub interdicţie judecătorească este la reprezentantul legal (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7106.    Domiciliul persoanei puse sub curatelă – Este domiciliul unei persoane în cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta având domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptăţit să îl reprezinte (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7107.    Domiciliul profesional – Este domiciliul unei persoane care exploatează o întreprindere, acesta având domiciliul şi la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se exploata în acel loc (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7108.    Domiciliul voluntar – Domiciliu pe care o persoană fizică şi-l alege în mod liber, stabilindu-şi locuinţa statornică într-o anumită localitate, corespunzător propriilor interese.
7109.    Domina – A ţine pe cineva sau ceva sub influenţa sau stăpânirea sa; a stăpâni; a întrece (cu mult) prin înălţime lucrurile sau fiinţele înconjurătoare, a se înălţa deasupra tuturor; a se impune prin număr sau prin intensitate;a  predomina, a preleva; a se dovedi net superior adversarului (într-o competiţie).
7110.    Dominant – Care domină; însuşiri, factori, trăsături, etc. predominante, specifice, caracteristice; trăsătură caracteristică a unei lucrări, a unui proces, etc.
7111.    Dominare – Acţiunea de a (se) domina.
7112.    Dominator – Dominant, căruia îi place să domine, să se impună.
7113.    Dominaţie – Faptul de a domina, de a-şi exercita influenţa sau stăpânirea; putere, stăpânire, influenţă exercitată asupra cuiva sau a ceva.
7114.    Dominium – Termen latin cu sensul de proprietate.
7115.    Dona – A face o donaţie; a dărui un bun.
7116.    Donare – Faptul de a dona; donaţie.
7117.    Donatar – Partea contractuală/ persoană căreia i se face o donaţie; termen prin care se desemnează, în mod generic, persoana care, prin efectul unui contract de donaţie, dobândeşte de la o altă persoană, numită donator, dreptul de proprietate asupra unuia sau mai multor bunuri determinate, fără contraprestaţie (dobândirea pe această cale a bunului sau bunurilor, după caz, obiect al donaţiei, făcându-se un titlu gratuit, donatarul trebuie să aibă capacitatea de a primi cu titlu gratuit).
7118.    Donator – Partea contractuală/ persoană ce face donaţia; expresie prin care se desemnează, în mod generic, persoana ce, în temeiul unui contract de donaţie, transmite, fără a primi ceva în schimb, dreptul de proprietate asupra unui bun sau a mai multor bunuri determinate.
7119.    Donaţie – Contract solemn prin care o persoană numită donator se obligă să transmită cu titlu gratuit şi în mod irevocabil unei alte persoane numite donatar un anumit bun fără să primească ceva în schimb; donare; bun material transmis printr-un astfel de contract.
Contractul prin care o persoană fizică sau juridică transmite cu titlu gratuit unei entităţi dreptul de proprietate asupra unor fonduri băneşti sau bunuri materiale, încheind în acest scop un înscris autentic (L 273/ 2006).
Fonduri băneşti sau bunuri materiale primite de o instituţie publică de la o persoană juridică sau fizică cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie (L 500/ 2002).
7120.    Donaţie cu cauză de moarte – Mod de dispune cu titlu gratuit prin care donatorul poate să-şi revoce donaţia al cărei beneficiu este subordonat supravieţuirii donatarului.
7121.    Donaţie cu sarcini – Donaţie făcută sub condiţia ca donatarul să îndeplinească o obligaţie numită sarcină, fie în interesul lui însuşi, fie al donatorului, fie al unei terţe persoane.
7122.    Donaţie cu titlu particular – Donaţie a unuia sau mai multor bunuri determinate.
7123.    Donaţie cu titlu universal – Donaţie ce comportă asupra unei cote părţi din patrimoniul donatorului.
7124.    Donaţie deghizată – Donaţie ascunsă sub forma unui act juridic cu titlu oneros; varietate a donaţiei simulate care se distinge prin aceea că liberalitatea este ascunsă sub aparenţa unui contract oneros ce se prezintă ca act public, act care este simulat, neadevărat, deoarece el marchează o donaţie, adică adevăratul act juridic convenit de părţi.
7125.    Donaţie indirectă – Expresie ce desemnează donaţia realizată printr-un act juridic de altă natură decât contractul de donaţie propriu-zis, act încheiat cu intenţia de a gratifica intenţia donatarului, transmiţându-i acestuia un bun fără a stipula o contraprestaţie.
7126.    Donaţie simulată – Varietate de donaţie a cărei adevărată natură juridică este ascunsă fie sub forma unei donaţii deghizate ce, în aparenţă, se înfăţişează ca fiind un contract cu titlu oneros, fie sub forma interpunerii de persoane, menită să ascundă persoana adevăratului beneficiar al liberalităţii.
7127.    Donaţiune – Donaţie.
7128.    Dopa – A(-şi) administra (în mod nepermis) substanţe chimice stimulatoare pentru a obţine temporar mărirea randamentului fiziologic dincolo de limitele normale.
7129.    Dopaj – Dopare.
7130.    Dopare – Acţiunea de a (se) dopa şi rezultatul ei; dopaj.
7131.    Doping – Substanţă chimică stimulatoare folosită în dopare.
7132.    Dormitor – Cameră de dormit (într-o locuinţă particulară, într-o şcoală, într-o cazarmă, etc.); mobilă adecvată pentru camera de dormit a unei locuinţe particulare.
7133.    Dosar – Totalitatea actelor referitoare la o afacere, la o problemă, la o persoană, la aceeaşi cauză; învelitoare din carton, plastic, etc. în care se păstrează acte.
7134.    Dosarul constructorului – Documentaţia care cuprinde conţinutul total de date, desene, fotografii etc., care trebuie furnizată serviciului tehnic sau autorităţii competente de către solicitantul omologării de tip odată cu cererea oficială de omologare de tip, conform datelor din fişele de informaţii (OMLPTL 211/ 2003).
7135.    Dosarul de lucru – Reprezintă ansamblul datelor şi informaţiilor cerute de către consultantul fiscal în vederea certificării declaraţiei anuale de impozit pe profit şi primite de către aceasta de la reprezentanţii companiei. De asemenea, dosarul de lucru include şi testele, fişierele de lucru şi alte documente pe baza cărora consultantul fiscal realizează activitatea de verificare (Norme din 17 februarie 2010 CCF).
7136.    Dosar de omologare – Dosarul constructorului însoţit de rapoartele de încercări sau de alte documente anexate de către serviciul tehnic ori de autoritatea competentă în desfăşurarea exercitării sarcinii lor de serviciu (OMLPTL 211/ 2003).
7137.    Dosi – A (se) sustrage vederii altora; a (se) ascunde; a fura ceva (ascunzând); a o lua la fugă, a fugi.
7138.    Dosire – Acţiunea de a (se) dosi.
7139.    Dosit – Ascuns, pitit; retras, fericit.
7140.    Dosnic – Locuri, străzi, clădiri etc. care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, izolat.
7141.    Dospeală – Faptul de a dospi; substanţă folosită pentru a face să dospească un aluat; plămădeală.
7142.    Dospi – A se transforma într-o masă afânată, crescută, sub acţiunea unui ferment sau a unei substanţe chimice specifice introduse intenţionat; a suferi un proces (natural) de fermentaţie modificându-şi (în bine sau în rău) gustul sau aspectul; materii organice care fermentează sub acţiunea unor fermenţi naturali, în condiţii specifice de căldură, umezeală, etc.
7143.    Dospire – Acţiunea de a dospi; creştere; fermentare.
7144.    Dospit – Care a crescut, s-a afânat sub acţiunea unui ferment sau a unei substanţe chimice introduse intenţionat; alimente sau unele materii organice fermentate.
7145.    Dospitor – Cameră special amenajată într-o fabrică de pâine, în care este pus la dospit aluatul; poliţă pe care se aşează caşul ca să dospească.
7146.    Dota – A utila o instituţie, o întreprindere, etc. cu cele necesare activităţii; a înzestra; a pune la dispoziţia unei instituţii sau întreprinderi fondurile băneşti necesare desfăşurării activităţii; a da dotă unei fete; a înzestra cu calităţi intelectuale, sufleteşti.
7147.    Dotal – Calitatea bunului supus regimului dotal; care ţine de dotă, privitor la dotă.
7148.    Dotare – Totalitatea veniturilor destinate unui serviciu; acţiunea de a dota.
7149.    Dotat – Înzestrat cu calităţi (intelectuale sau artistice) deosebite.
7150.    Dotaţie – Mijloace materiale puse la dispoziţia cuiva pe calea dotării.
7151.    Dotă – Bun material dat (cu forme legale) unei femei care se mărită (în regim dotal) şi pe care îl aduce soţului în vederea susţinerii nevoilor căsătoriei; zestre.
7152.    Două exerciţii financiare consecutive – Exerciţiul precedent celui pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale şi exerciţiul financiar curent, pentru care se întocmesc situaţiile financiare anuale (OMFP 3055/ 2009).
7153.    Dovada darului manual – Expresie prin care se desemnează mijloacele de probă susceptibile să dovedească actul juridic al darului manual. Darul manual se perfectează prin faptul predării bunului dăruit donatarului, iar această împrejurare constituie o chestiune de fapt ce poate fi dovedită prin orice mijloace de probă. Pentru donator şi succesorii săi se cere „ad probationem” existenţa unui înscris sau a unui început de dovadă scrisă, care poate fi completată cu martori sau prezumţii conform regulilor generale din materia probaţiunii în vederea dovedirii actului juridic în sine.
7154.    Dovada domiciliului – Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane (nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune) (L 287/ 2009 – Codul Civil).
7155.    Dovadă – Prezentarea mijloacelor de convingere în vederea stabilirii adevărului unui fapt, pe care se întemeiază un drept; mijloc de probă admis de lege; fapt sau lucru care arată, demonstrează ceva; probă convingătoare, mărturie; act, document prin care se adevereşte ceva; adeverinţă.
7156.    Dovedi – A arăta cu probe, cu argumente, cu mărturii existenţa sau inexistenţa unui fapt, a unei situaţii, etc.; a demonstra, a proba; a (se) arăta, a (se) manifesta, a (se) vădi într-un anumit fel; a învinge, a birui; a întrece, a lăsa pe cineva în urmă; a prididi, a răzbi; a termina, a isprăvi.
7157.    Dovedire – Acţiunea de a (se) dovedi şi rezultatul ei; probare, adeverire, confirmare.
7158.    Doveditor – Care dovedeşte, atestă, confirmă; prin care se dovedeşte.
7159.    Doza – A pune împreună, în proporţii determinate, substanţele sau materialele care formează un amestec; a distribui după o anumită măsură elementele care formează un tot; a determina proporţia în care un element, un material sau o substanţă intră, împreună cu altele, în compoziţia unui tot; a determina cantitatea de substanţă sau de material care produce un anumit efect într-un amestec; a folosi ceva în proporţii judicioase, bine echilibrate.
7160.    Dozabil – Care se poate doza, a cărei alcătuire poate fi dozată.
7161.    Dozaj – Dozare; proporţia dintre diferitele substanţe sau materiale care intră în compoziţia unui amestec.
7162.    Dozare – Acţiunea de a doza şi rezultatul ei; dozaj.
7163.    Doză – Cantitate determinată dintr-o substanţă, dintr-un material, etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot; cutie (metalică) izolată în interior, care serveşte la protecţia unor elemente din instalaţiile electrice; dispozitiv care serveşte la redarea prin mijloace electroacustice a sunetelor înregistrate pe un disc.
7164.    Dow Jones – Denumire sub care este cunoscut Indicele Dow Jones al Valorilor Industriale (Dow Jones Industrial Average, DJIA), principalul indicator al tendinţei bursiere la NYSE (New York Stock Exchange – Bursa de valori de la New York), calculat pe baza cursului a 30 de acţiuni cotate la această bursă.
7165.    Draconic – Lege, dispoziţie foarte aspră, de o severitate excesivă.
7166.    Draft – Cambie; termen din terminologia judiciară de drept comercial nord-american care desemnează conceptul de cambie.
7167.    Dragaj – Dragare.
7168.    Dragare – Acţiunea de a draga; dragaj.
7169.    Dragă – Navă special amenajată sau aparatură cu care se draghează; instrument în formă de sac cu care se colectează organismele vegetale sau animalele de pe fundul apelor.
7170.    Draglină – Dispozitiv, montat pe un excavator, format dintr-un braţ metalic mobil la capătul căruia atârnă o cupă manevrată cu cabluri şi care serveşte la săpatul şi încărcatul pământului.
7171.    Draglinist – Muncitor care lucrează cu draglina.
7172.    Dragor – Muncitor care manevrează comenzile unei drage; navă de luptă special amenajată pentru îndepărtarea minelor marine.
7173.    Draw-back – Expresie prin care se desemnează rambursarea parţială sau totală a taxelor vamale plătite de importator pentru mărfurile importate spre a fi reexportate sau pentru produsele fabricate cu destinaţia de a fi exportate.
Facilitate vamală ce permite rambursarea (totală sau parţială) a taxelor vamale şi altor taxe percepute pentru materii prime, materiale, piese, subansamble importate spre a servi producţiei, care apoi se exportă, aplicându-se de la 1 ianuarie 1991 şi în România.
7174.    Drămălui – A drămui.
7175.    Drămăluire – Acţiunea de a drămălui şi rezultatul ei; drămuire.
7176.    Drămui – A măsura, a cântări, a socoti sau a împărţi cu precizie un material, o substanţă, etc.; a drămălui; a împărţi, a planifica, a alege după o matură chibzuinţă şi în amănunt.
7177.    Drămuire – Acţiunea de a drămui şi rezultatul ei; drămăluire.
7178.    Dreaptă de tendinţă (trendline) – Reprezentare grafică a variaţiei unui titlu sau a unei mărfi, cu scopul de a prezice potenţialele modificări de preţuri. Exemplu: unifică cele mai mici, respectiv cele mai mari preţuri pentru o marfă (serviciu/ titlu) într-o perioadă de timp dată, ilustrând tendinţa de creştere, respectiv de scădere a preţului respectiv.
7179.    Dren – Conductă sau canal care colectează şi evacuează apa de pe un tren apos, coboară nivelul unei pânze de apă din sol etc.; strat de piatră spartă sau de pietriş aşezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolţi de pod sau de tunel, care colectează apa de infiltraţie; tub sau meşă de bumbac care înlesneşte scurgerea secreţiilor dintr-o plagă.
7180.    Drenă – A colecta sau a evacua apa de infiltraţie de pe un teren, un loc etc. cu ajutorul drenurilor; a colecta apele provenite din ploi de pe suprafaţa unui teren, dintr-o reţea hidrografică etc.; a face să se scurgă secreţiile dintr-o plagă cu ajutorul drenului.
7181.    Drenaj – Drenare; construcţie hidrotehnică destinată drenării unui teren.
7182.    Drenare – Acţiunea de a drena; drenaj; deplasare a ţiţeiului dintr-un zăcământ spre gaura de sondă săpată în acea regiune.
7183.    Drenă – Dren.
7184.    Drept – Totalitate a regulilor de conduită stabilite sau sancţionate de stat şi care sunt aduse la îndeplinire prin forţa de constrângere a statului. El a apărut din cele mai vechi timpuri, odată cu nevoia de apărare a unor valori sociale şi a fost îmbunătăţit continuu de-a lungul dezvoltării umane. Sistemul dreptului se împarte pe ramuri, după specificul relaţiilor sociale pe care le reglementează şi, ca urmare, există: drept penal, drept procesual penal, drept civil, drept procesual civil, dreptul familiei, drept administrativ, drept comercial, drept internaţional, etc.
7185.    Drept absolut – Drept subiectiv care produce efecte faţă de toate persoanele fizice şi juridice, presupunând un raport juridic stabilit între titularul său, ca subiect activ şi toţi ceilalţi participanţi la relaţiile sociale reglementate de lege, ca subiecţi pasivi neindividualizaţi în momentul naşterii acestui raport juridic.
7186.    Drept administrativ – Totalitatea normelor juridice care reglementează organizarea şi funcţionarea organelor administraţiei de stat precum şi raporturile acestora cu organele de stat şi cetăţenii.
7187.    Drept aplicabil – Expresie ce desemnează în mod generic legea incidentă asupra unui contract de comerţ internaţional sau cu privire la orice raport juridic cu element de extraneitate.
7188.    Drept civil – Ramură a dreptului care reglementează şi studiază relaţiile sociale (convertite în raporturi juridice) existente între persoanele fizice sau juridice dintr-un stat; ramură de drept privat; în sens strict ramură a dreptului privat ce cuprinde regulile relative la starea şi capacitatea persoanelor.
7189.    Drept comercial – Ramură a dreptului privat ce reglementează raporturile între particulari privind actele de comerţ.
7190.    Drept comercial internaţional – Ansamblu de reguli care reglementează relaţiile comerciale de drept privat punând în cauză mai multe ţări; totalitatea normelor juridice în cadrul activităţii de comerţ exterior şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională.
7191.    Drept comparat – Ramură de drept ce se ocupă cu studiul sistematic al normelor juridice din diverse ţări.
7192.    Drept comun – Parte a dreptului care are aplicabilitate generală (spre deosebire de dreptul care se aplică în domenii speciale); reguli penale aplicabile unor raporturi juridice, în măsura în care părţile în cauză nu derogă de la acestea prin convenţii speciale; expresie ce desemnează norma juridică sau gruparea de norme juridice prin care se înfăptuieşte reglementarea legală generală, de principiu, a unui raport social sau a unui domeniu de raporturi sociale, reglementare care primeşte aplicare într-un domeniu, ori de câte ori (sau în măsura în care) acel domeniu nu este supus unei reglementări legale speciale, derogatorii (ex. dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale, dreptul comun în domeniul executării contractelor etc.).
7193.    Drept constituţional – Ramură a dreptului ce se ocupă cu studiul normelor prevăzute în constituţie; totalitatea normelor juridice care reglementează principiile fundamentale referitoare la structura socială şi orânduirea de stat.
7194.    Drept cutumiar – Totalitatea regulilor juridice nescrise formate în practica vieţii sociale şi transmise, din generaţie în generaţie, prin tradiţie.
7195.    Drept de abitaţie – Drept de uz având ca obiect o casă de locuit. În principiu nu poate fi cedat şi nici închiriat. Prin excepţie, titularul său poate închiria altcuiva partea din casă pe care nu o locuieşte. Soţul supravieţuitor are, potrivit legii, un astfel de drept asupra locuinţei care a aparţinut soţului predecedat, dacă imobilul de locuit face parte din moştenire şi dacă soţul supravieţuitor nu are o locuinţă proprie. Acest drept i se recunoaşte până la ieşirea din indiviziune şi, în orice caz, cel puţin pe timp de un an de la decesul celuilalt soţ, dar încetează chiar înainte de acest moment, dacă între timp titularul se căsătoreşte.
7196.    Drept de administrare – Drept real principal, având ca obiect bunurile din domeniul public şi ca titulari regiile autonome, prefecturile, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, alte instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.
7197.    Drept de apărare – Principiu de bază al procesului penal, constă în prerogativele şi posibilităţile legale pe care le au părţile în proces de a-şi apăra interesele legale personal sau prin apărător, de a prezenta dovezile pe care le consideră necesare şi de a participa la desfăşurarea procesului penal.
7198.    Drept de autor – Dreptul exclusiv de exploatare pecuniară şi morală ce aparţine unei persoane privind creaţiile sale în domeniul artelor, ştiinţelor şi literelor, în temeiul căruia poate interzice orice reproducere sau alterare a acestor creaţii; totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale generate prin crearea de opere literare, ştiinţifice, artistice şi ca urmare a valorificării lor prin răspândirea în public, conform dispoziţiilor legii; complex de drepturi subiective personale nepatrimoniale şi patrimoniale recunoscute prin lege autorilor, asupra operelor lor de creaţie intelectuală, literare, artistice, ştiinţifice, exprimate într-o formă concretă, perceptibilă simţurilor omeneşti, în scopul punerii în valoare a rezultatelor obţinute prin activitatea de creaţie intelectuală desfăşurată de acesta, prin difuzarea lor în public şi în scopul ocrotirii intereselor legitime ale creatorilor.
Dreptul de autor şi drepturile conexe sunt constituite (obiect al acestora) din operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea sau destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor legii (L 571/ 2003, L 227/ 2015 – Codul Fiscal).
7199.    Drept de azil – Dreptul pe care un stat îl acordă unor persoane, urmărite în ţara lor pentru convingeri politice, de a se stabili pe teritoriul său.
7200.    Drept de conversiune – Drept, în virtutea căruia, obligaţiunile convertibile emise de o societate pot fi schimbate cu acţiuni emise de aceeaşi societate.
7201.    Drept de corecţie – Drept corelativ îndatoririi de a creşte copilul, conferind părinţilor facultatea să aplice corecţii copilului lor minor, ori de câte ori acestea s-ar dovedi necesare pentru educarea lui corespunzătoare. Dreptul de corecţie este recunoscut părinţilor numai pentru a fi exercitat ca mijloc de educare, legea interzicându-le să uzeze de el într-un mod care ar depăşi limitele educării.
7202.    Drept de creanţă – Dreptul/ facultatea creditorului dintr-un raport juridic obligaţional (unei obligaţii) de a pretinde debitorului îndeplinirea obligaţiei corelative de a da, a face sau a nu face ceva.
7203.    Drept de cumpărare – Denumire dată titlului financiar care îl îndrituieşte pe deţinător să cumpere într-o perioadă determinată un număr de acţiuni ale firmei emitente la un anumit preţ care, de regulă, este superior cursului acţiunilor respective la data emiterii acelui titlu.
7204.    Drept de desherenţă – Drept recunoscut de lege statului de a prelua în proprietatea sa masa de bunuri ce formează averea succesorală a unei persoane decedată fără posteritate sau ai cărei succesori au repudiat moştenirea, astfel încât succesiunea sa a rămas vacantă. Dreptul de desherenţă poate fi exercitat numai după ce notarul public competent constată că succesiunea în cauză este vacantă şi eliberează în favoarea statului certificatul de vacanţă succesorală.
7205.    Drept de dispoziţie – Unul din atributele dreptului de proprietate ce constă în prerogativa/ dreptul proprietarului de a înstrăina lucrul, de a constitui asupra acestuia drepturi reale sau chiar de a-l distruge în mod inutil, suprimându-i existenţa sau modificându-i funcţionalitatea.
7206.    Drept de extindere – Prerogativă recunoscută de lege locatarului principal, de a pretinde celui ce închiriază (având prioritate faţă de alţi solicitanţi, atunci când împreună cu membrii familiei sale nu dispune, în locuinţa ce o deţine, de întreaga suprafaţă de locuinţă la care este îndreptăţit), ca acesta să-i închirieze şi una sau mai multe alte camere de locuit, care se eliberează în acelaşi apartament.
7207.    Drept de folosinţă – Atribut al dreptului de proprietate ce constă în dreptul proprietarului de a folosi şi de a culege fructele şi veniturile bunului ce formează obiectul dreptului de proprietate.
7208.    Drept de gaj – Dispoziţii legale care reglementează punerea unor creanţe sau alte drepturi alienabile în posesia unei persoane în scopul constituirii unei garanţii reale. În cazul neonorării obligaţiilor de către debitor, creditorul gajist are dreptul de a realiza gajul în profitul său.
7209.    Drept de gaj fără deposedare – Drept de gaj asupra unui bun fără transfer fizic al bunului către creditorul gajist. Transferul de proprietate este înlocuit prin înscrierea dreptului se gaj într-un registru.
7210.    Drept de gaj imobiliar – Gajul imobiliar poate fi constituit sub forma ipotecii, înscrisă în registrul funciar (instituţie neregăsită în legislaţia română). Creditorul gajist are drept la produsul realizării gajului, conform rangului stabilit la înscrierea dreptului de gaj.
7211.    Drept de grăniţuire – Servitute naturală care conferă proprietarului unui fond prerogativa de a obliga pe vecinul său să procedeze împreună la stabilirea, prin semne vizibile, a liniei de demarcaţie a terenurilor lor care sunt lipite unul de celălalt, cheltuielile necesitate de efectuarea acestei operaţii urmând a fi suportate în comun.
7212.    Drept de habitaţie – Drept real ce conferă beneficiarului dreptul de a folosi un imobil clădit ca locuinţă pentru sine şi familia sa fără a putea ceda sau închiria acest drept.
7213.    Drept de inventator – Expresie ce desemnează în mod generic totalitatea normelor juridice prin care se reglementează raporturile sociale ce se nasc în legătură cu crearea şi valorificarea unei invenţii sau inovaţii (constituie o componentă a dreptului de proprietate industrială din conţinutul căruia mai fac parte dreptul la mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, precum şi dreptul asupra modelelor, etc.); ansamblul de drepturi subiective personale nepatrimoniale şi patrimoniale, care se nasc prin efectul creării şi valorificării unei invenţii.
7214.    Drept de îngrădire – Manifestare a dreptului de proprietate concretizată în prerogativa oricărui proprietar de a-şi îngrădi imobilul ce-i aparţine. Această prerogativă este restrânsă numai de obligaţia de a respecta servitutea de trecere de care se bucură, dacă e cazul, proprietarul fondului învecinat.
7215.    Drept de moştenire – Totalitatea normelor care reglementează devoluţia patrimoniului unei persoane decedate; drept fundamental cu caracter social-economic consacrat şi garantat care constă în posibilitatea unei persoane de a o moşteni pe alta, în unul din modurile stabilite de lege, şi anume: în virtutea legii, în baza unui testament, în temeiul unui contract de donaţie de bunuri viitoare.
7216.    Drept de opţiune – Facultate recunoscută de lege sau prin convenţie uneia dintre părţile contractante de a putea alege, într-un termen prestabilit sau în anumite condiţii, între mai multe posibilităţi de a acţiona în raport cu cealaltă parte contractantă.
7217.    Drept de opţiune succesorală – Facultate recunoscută de lege succesibilului de a accepta succesiunea la care este chemat sau de a renunţa la ea în termenul instituit de legiuitor într-un atare scop. La deschiderea moştenirii, succesibilul are, potrivit legii, libertatea sa să aleagă între trei posibilităţi, şi anume: acceptarea pură şi simplă a moştenirii, renunţarea la moştenire, acceptarea sub beneficiu de inventar).
7218.    Drept de participare la beneficii – Element definitoriu al contractului de societate exprimând ideea potrivit căreia întreaga activitate a societăţii comerciale are ca scop obţinerea de beneficii ce urmează a fi împărţite între toţi asociaţii.
7219.    Drept de pescuit – Dreptul obţinut, în condiţiile legii, de exploatare durabilă a resursei acvatice vii (O.U.G. nr. 23/ 2008).
7220.    Drept de posesie – Atribut al dreptului de proprietate constând în prerogativa proprietarului de a stăpâni, în fapt, direct şi nemijlocit bunul, prin putere proprie şi în interes propriu, sau de a consimţi ca stăpânirea de fapt a bunului să se facă, în numele şi în interesul lui, de către o altă persoană.
7221.    Drept de preemţiune – Facultatea de care se bucură o persoană de a fi preferată oricărei alte persoane la cumpărarea unui anumit bun. Poate fi stabilit prin lege sau prin convenţia părţilor, fie în favoarea unei persoane fizice sau juridice, fie în favoarea statului.
7222.    Drept de preferinţă – Valoare mobiliară negociabilă, care încorporează dreptul titularului său de a subscrie cu prioritate acţiuni în cadrul unei majorări a capitalului social, proporţional cu numărul de drepturi deţinute la data subscrierii, într-o perioadă de timp determinată. Drepturile de preferinţă sunt acordate tuturor acţionarilor înscrişi la data de înregistrare a emitentului, indiferent de participarea acestora la adunarea generală a emitentului sau de votul exprimat de aceştia cu privire la majorarea de capital social.
Facilitate ce îngăduie unui creditor de a fi plătit din vânzarea unui anumit bun cu preferinţă faţă de creditorii chirografari; facultate pe care dreptul real accesoriu unui drept de creanţă o conferă titularului său de a avea prioritate faţă de toţi ceilalţi creditori pentru a obţine satisfacerea creanţei sale prin urmărirea bunului asupra căruia poartă acest drept real (astfel, creditorul a cărui creanţă este garantată printr-un gaj sau printr-o ipotecă, dacă se află în concurs cu alţi creditori ce nu dispun de a asemenea garanţie, îşi va satisface integral şi cu precădere creanţa sa din bunurile gajate sau ipotecate.
7223.    Drept de prioritate – Drept personal nepatrimonial susceptibil să genereze consecinţe patrimoniale recunoscute de lege pe seama persoanei care a constituit un depozit naţional reglementar, anterior depunerii unei noi cereri pentru acordarea brevetului de invenţie, de a obţine, înaintea celorlalţi solicitanţi, dreptul la brevet de invenţie.
7224.    Drept de proprietate – Drept subiectiv, ce dă expresie juridică aproprierii unui lucru într-o anumită formă socială şi care permite individului, entităţilor juridice colective sau statului, ori organelor sale, să posede, să folosească şi să dispună de lucrul respectiv, fie direct şi nemijlocit prin putere proprie şi în interes propriu, fie indirect şi mijlocit, ca efect al punerii în valoare de către titularii lor a drepturilor reale principale constituite asupra lui, în cadrul şi cu respectarea legislaţiei existente.
7225.    Drept de retenţie – Drept real ce îngăduie titularului său (unui creditor) într-un raport juridic obligaţional (în baza legii sau a unui contract) şi, totodată, debitor al obligaţiei de restituire sau de predare a bunului altuia, facultatea de a reţine acel bun şi de a refuza să restituie acel bun (mobiliar, titluri, etc.) debitorului, până ce debitorul nu-i plăteşte ce datorează în legătură cu acel bun, eventual de a realiza bunul ca un gaj.
7226.    Drept de semnătură sau alt drept echivalent – Dreptul pe care îl au specialiştii din statele membre, în baza actelor normative, în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului de a elabora şi/ sau de a semna documentaţii de urbanism şi amenajarea teritoriului sau părţi ale acestora (Reg. CSRUR 29 iulie 2010).
7227.    Drept de servitute – Drept real imobiliar, accesoriu, perpetuu şi indivizibil, care dezmembrează proprietatea, conferind titularului său anumite prerogative strict limitate asupra lucrului altuia.
7228.    Drept de subscripţie – Drepturi acordate acţionarilor de a participa la creşterea capitalului unei societăţi. Acest drept se exercită în general contra detaşării unui cupon.
Denumire dată titlului financiar care conferă deţinătorului său privilegiul de a subscrie acţiuni nou emise cu prioritate faţă de oferta publică a acestora, la un preţ inferior celui din oferta publică.
7229.    Drept de suită – Componentă a conţinutului dreptului de autor având o dublă natură: patrimonială şi personală nepatrimonială şi constând, pe de o parte, în facultatea autorului unei opere de artă plastică de a primi 5 % din preţul fiecărei revânzări a acesteia la licitaţie publică sau prin intermediul unui agent comisionar, ori de către un comerciant, iar pe de altă parte, în îndrituirea sa de a fi informat cu privire la locul unde se află opera lui.
7230.    Drept de superficie – Drept real care constă în dreptul de proprietate ce-l are o persoană numită superficiar asupra construcţiilor, plantaţiilor şi altor lucrări aflate pe terenul aparţinând altei persoane, teren în privinţa căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă. Comportă o suprapunere a două drepturi de proprietate aparţinând la doi titulari diferiţi şi având obiecte diferite: dreptul de proprietate al superficiarului asupra construcţiilor, plantaţiilor sau lucrărilor şi dreptul de proprietate al altei persoane asupra terenului.
7231.    Drept de şedere – Dreptul acordat străinului de către autorităţile competente, de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată, în condiţiile legii (OUG nr. 194/ 2002).
7232.    Drept de trafic – Dreptul unui operator aerian autorizat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri şi/ sau poştă pe o rută aeriană care deserveşte două sau mai multe aeroporturi interne sau internaţionale (Codul aerian 1997).
7233.    Drept de tragere – Expresie utilizată pentru modalitatea specifică de utilizare a resurselor Fondului Monetar Internaţional (FMI) de către statele membre, modalitate practicată în vederea echilibrării balanţei de plăţi.
7234.    Drept de tranzacţionare – Dreptul acordat de consiliul de administraţie al bursei de mărfuri membrului acţionar, membrului afiliat sau unui client al bursei de a negocia oferte şi de a efectua tranzacţii pe piaţa de disponibil, pe o piaţă mixtă şi/ sau de a negocia oferte şi de a încheia contracte pe piaţa licitaţiilor şi/ sau pe piaţa creanţelor (L 357/ 2005).
7235.    Drept de urmărire – Facultate recunoscută titularului unui drept real de a căuta şi pretinde bunul asupra căruia poartă dreptul său, în orice mâini s-ar găsi. Astfel, proprietarul unui bun care a fost pierdut sau care a intrat în alt mod în posesia nelegitimă a altei persoane, poate să pretindă înapoierea acelui bun de la cel care îl deţine fără temei legal.
7236.    Drept de utilizare – Dreptul beneficiarului garanţiei de a folosi şi de a dispune de garanţia financiară ca şi cum ar fi proprietar al acesteia, conform prevederilor contractului de garanţie financiară fără transfer de proprietate (O.G. nr. 9/ 2004).
7237.    Drept de uz – Drept real care conferă titularului său prerogativele de a se folosi de lucru şi de a-i culege fructele numai pentru nevoile sale şi ale familiei lui. Este o varietate a dreptului de uzufruct şi are un caracter strict personal, în sensul că nu poate fi nici cedat şi nici închiriat altcuiva.
7238.    Drept de uzufruct – Drept real care conferă titularului său posesia şi folosinţa asupra lucrurilor ce aparţin altcuiva, precum şi posibilitatea exercitării acestor atribute în aceleaşi condiţii ca şi proprietarul, având însă îndatorirea de a conserva substanţa lucrurilor respective.
7239.    Drept de vot aferent acţiunilor – Drept de vot pe care o bancă îl exercită la adunarea generală a unei societăţi, în virtutea puterii date de acţionarii care i-au încredinţat acţiunile în depozit sau au însărcinat banca cu administrarea acţiunilor lor.
7240.    Drept definitiv de utilizare a programului pentru calculator – Dreptul de utilizare asupra programului pentru calculator, obţinut pe o perioadă determinată (OG nr. 51/ 1997).
7241.    Drept eventual – Drept născut dintr-un act juridic căruia îi lipseşte un element esenţial pentru a fi un act pur şi simplu (ex. promisiunea unilaterală de voinţă).
7242.    Drept internaţional privat – Totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce au un  element de extraneitate. Reglementarea se face fie în mod direct, prin norme unificate, edificate de statele în cauză, fie mod indirect, pe calea normelor conflictuale.
7243.    Drept internaţional public – Ramură a dreptului ce se ocupă cu raporturile dintre state sau dintre acestea şi diverse organizaţii internaţionale.
7244.    Drept la acţiune – Facultatea titularului unui drept subiectiv de a se adresa organului de jurisdicţie pentru a obţine recunoaşterea şi valorificarea acelui drept printr-o hotărâre care să-i asigure executarea silită a obligaţiei colective de către debitorul ce i l-a încălcat sau i l-a contestat (se stinge prin prescripţie extinctivă); îndreptăţire şi, totodată, posibilitatea de a sesiza organul de jurisdicţie şi de a-i pune în mişcare activitatea pentru înfăptuirea justiţiei într-un raport juridic concret.
7245.    Drept pozitiv – Totalitatea normelor juridice în vigoare la un moment dat, prin care se reglementează o instituţie juridică sau care alcătuiesc o ramură de drept ori, în fine, care alcătuiesc împreună sistemul dreptului. Dreptul pozitiv exprimă voinţa statală, ridicată la rangul de lege şi concretizează, în reguli de conduită obligatorii, cerinţele disciplinei sociale, garantate în respectarea lor prin forţa de constrângere a statului.
7246.    Drept principal – Drept subiectiv de sine stătător care dă naştere în mod direct unui drept la acţiune şi în puterea căruia titularul poate pretinde altei sau altor persoane o anumită conduită, sub protecţia legii.
7247.    Drept privat – Ramură a dreptului ce reglementează raporturile dintre particulari.
7248.    Drept public – Ramură a dreptului ce se ocupă cu organele statului.
7249.    Drept real – Drept subiectiv patrimonial şi absolut în temeiul căruia titularul său poate să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat, în mod direct şi nemijlocit, fără a fi necesară intervenţia unei alte persoane. Este un raport între oameni cu privire la un lucru iar nu un raport între om şi lucru.
7250.    Drept relativ – Drept subiectiv care produce efecte numai între titularul său, ca subiect activ, şi una sau mai multe persoane individualizate încă de la naşterea raportului juridic, ca subiect pasiv şi care se naşte din raportul juridic stabilit între aceşti participanţi.
7251.    Drept secundar – Drept subiectiv care nu dă naştere în mod direct la acţiune şi care se manifestă ca prerogativă ce conferă titularului său puterea ca, printr-un act juridic unilateral, să determine producerea unui efect juridic de natură să afecteze şi interesele altei persoane.
7252.    Drept special de tragere (DST) – Instrument monetar internaţional ce serveşte în principal ca unitate de cont şi de rezervă şi care constituie totodată un mijloc de echilibrare a lichidităţii internaţionale, de evitare atât a deflaţiei (care antrenează stagnarea sau recesiunea economică) cât şi a inflaţiei (ce antrenează cererea în exces).
7253.    Drept special sau exclusiv – Dreptul care rezultă din orice formă de autorizare acordată, conform prevederilor legale sau ca urmare a emiterii unor acte administrative, de o autoritate competentă şi care are ca efect rezervarea desfăşurării de activităţi în domeniul anumitor servicii publice numai de către una sau de către un număr limitat de persoane, afectând în mod substanţial posibilitatea altor persoane de a desfăşura o astfel de activitate (O.U.G. nr. 34/ 2006).
7254.    Drept subiectiv – Facultate sau prerogativă recunoscută de lege persoanei, subiect activ al raportului juridic, de a pretinde subiectului (sau subiectelor) pasive să săvârşească o anumită acţiune sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni, putând recurge, la nevoie, la forţa de constrângere a statului pentru asigurarea înfăptuirii conduitei pretinse.
7255.    Drept vătămat – Orice drept fundamental prevăzut de constituţie, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ (L 554/ 2004).
7256.    Dreptate – Concept în temeiul căruia se aprobă sau se dezaprobă pe baza unor criterii etice şi juridice, obiceiurile, faptele, comportamentul oamenilor şi legile existente într-o epocă dată, precum şi acţiunile popoarelor şi statelor; principiu moral şi juridic care cere să se dea fiecăruia ceea ce i se cuvine şi să i se respecte drepturile; echitate; faptul de a recunoaşte drepturile fiecăruia şi de a acorda fiecăruia ceea ce i se cuvine; sub aspect penal ea este rezultatul activităţii organelor judiciare de aplicare a legii într-un caz determinat, când soluţia dată este justă, echitabilă şi corespunde situaţiei reale, obiective.
7257.    Dreptul canonic – Totalitatea regulilor instituite de biserică referitoare la organizarea internă a acesteia, la raporturile ei cu statul şi cu credincioşii, la unele aspecte ale vieţii credincioşilor.
7258.    Dreptul civil – Ramură a dreptului României care reglementează unele raporturi patrimoniale în care părţile figurează ca subiecte egale în drepturi, ca şi unele raporturi nepatrimoniale legate de individualitatea persoanei, condiţia juridică a persoanei fizice şi a altor subiecte de drept civil în calitatea lor de participanţi la raporturile juridice civile.
7259.    Dreptul de apărare – Principiu de bază al procesului penal şi constă în prerogativele şi posibilităţile legale pe care le au părţile în proces de a-şi apăra interesele legale personal sau prin apărător, de a prezenta dovezile pe care le consideră necesar şi de a participa la desfăşurarea procesului penal (art. 6 C.Proc.Civ.).
7260.    Dreptul de azil – Drept acordat de către un stat unor cetăţeni străini urmăriţi de autorităţile din ţara lor din motive politice, de a se stabili pe teritoriul său. Dacă ei se bucură de acest drept nu pot fi extrădaţi.
7261.    Dreptul de opţiune – Reprezintă dreptul persoanei vătămate constituită parte civilă de a alătura şi exercita acţiunea civilă fie celei penale în cadrul procesului penal fie înaintea acesteia instanţei civile (art. 14 C.Proc.Civ.).
7262.    Dreptul de preemţiune – Dreptul uneia dintre părţi de a fi preferată unei alte persoane la cumpărarea sau vânzarea unui anumit bun (ex. vânzarea terenurilor agricole poate să aibă loc numai după ce vecinii terenurilor au renunţat la cumpărare, ei fiind primii preferaţi).
7263.    Dreptul de stabilire – Prerogativa unui cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European de a desfăşura activităţi economice pe teritoriul unui alt stat membru prin intermediul unui sediu permanent, în condiţii de egalitate de tratament cu cetăţenii statului gazdă (OUG nr. 44/ 2008).
7264.    Dreptul internaţional al muncii – Ramură de drept care are ca obiect îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi viaţă ale salariaţilor, raporturile dintre salariaţi şi patroni şi este formată, în principal, din normele cuprinse în constituţia, convenţiile şi recomandările organizaţiei internaţionale a muncii.
7265.    Dreptul la demnitate – Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute legal (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7266.    Dreptul la domiciliu şi reşedinţă – Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege. Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi o singură reşedinţă, chiar şi atunci când deţine mai multe locuinţe (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7267.    Dreptul la libera exprimare – Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile şi limitele prevăzute de lege (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7268.    Dreptul la muncă – Drept fundamental cetăţenesc, natural şi imprescriptibil, care constă în dreptul persoanei de a trăi asigurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa.
7269.    Dreptul la propria imagine – Orice persoană are dreptul la propria imagine. În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri, în condiţiile respectării prevederilor legale (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7270.    Dreptul la reparaţie – Dreptul persoanei care a fost condamnată definitiv la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există. De asemenea are acest drept şi persoana împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărirea penală sau a fost achitată, din motivele arătate mai înainte.
7271.    Dreptul la viaţa privată – Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private. Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul sau ori fără respectarea prevederilor legale. Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute legal (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7272.    Dreptul natural – Noţiune potrivit căreia dreptul pozitiv este precedat de dreptul ideal, imuabil şi universal, fără caracter statal. El îşi are originea în natura sau raţiunea umană, în voinţa şi raţiunea divină.
7273.    Dreptul penal – Ramură a sistemului de drept cu privire la totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile de apărare socială prin interzicerea ca infracţiuni, sub sancţiuni specifice, denumite pedepse a acţiunilor sau inacţiunilor periculoase pentru valorile sociale, în scopul apărării acestor valori, fie prin prevenirea infracţiunilor, fie prin aplicarea pedepselor persoanelor care le săvârşesc.
7274.    Dreptul procesual civil – Ramură a sistemului de drept, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează modul în care se desfăşoară activitatea organelor judiciare, a părţilor şi a celorlalţi participanţi, precum şi raporturile ce se stabilesc între acestea, în vederea soluţionării cauzelor civile şi executării hotărârilor pronunţate în aceste cauze.
7275.    Dreptul procesual penal – Ramură a sistemului de drept, cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează în mod unitar şi sistematic desfăşurarea procesului penal.
7276.    Drepturi civile – Drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate şi recunoscute ca atare; drepturi subiective aparţinând membrilor unei societăţi.
7277.    Drepturi de export – Reprezintă drepturile vamale şi taxele cu efect echivalent al taxelor vamale de plătit prevăzute la exportul de mărfuri, sau impuneri la export introduse prin politici comune sau prin regimuri specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor (Reg. CEE 2913/ 92).
7278.    Drepturi de import – Reprezintă drepturile vamale şi taxele cu efect echivalent al taxelor vamale de plătit prevăzute la importul de mărfuri, sau impuneri la import introduse prin politici comune sau prin regimuri specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor. Drepturile de import reprezintă şi taxele agricole şi alte taxe la import introduse prin reglementările privind politica agricolă sau prin reglementări specifice aplicabile anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole, dacă este cazul (L 86/ 2006, Reg. CEE 2913/ 92).
7279.    Drepturi ale personalităţii – Drepturile deţinute de orice persoană reprezentate de: dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege. Aceste drepturi nu sunt transmisibile. Orice persoană are dreptul la atributele de identificare reprezentate de: nume, la domiciliu, la reşedinţă, precum şi la o stare civilă, dobândite în condiţiile legii. Aici este inclus inclusiv dreptul persoanei fizice de a dispune de sine însuşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri (L 297/ 2009 – Codul Civil).
7280.    Drepturi fracţionare – Drept de subscripţie insuficient pentru a permite subscripţia unei acţiuni noi în cazul unei creşteri de capital. În acest caz, acţionarul poate alege între a vinde această fracţiune de drept şi/ sau a completa valoarea prin cumpărarea fracţiunii absente.
7281.    Drepturi patrimoniale – Drepturi aferente unei acţiuni; drepturi evaluate în bani.
7282.    Drepturi sociale – Drepturi încorporate unei acţiuni (participarea la adunarea generală, drept de vot, control asupra pieţei societăţii, etc.).
7283.    Drepturi speciale de tragere – Monedă artificială, de natură scriptică, creată de Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.) servind ca mijloc de plată între băncile centrale şi ca rezerve valutare. Valoarea sa de schimb este calculată zilnic (în baza unui coş de valute) şi publicată.
7284.    Drepturile şi obligaţiile salariaţilor – Salariatul are, în principal, următoarele drepturi: dreptul la salarizare pentru munca depusă; b. dreptul la repaus zilnic săptămânal; c. dreptul la concediu de odihnă anual; d. dreptul la egalitate de şanse şi de tratament; e. dreptul la demnitate în muncă; f. dreptul la securitate şi sănătate în muncă; g. dreptul la acces la formarea profesională; h. dreptul la formare şi consultare; i. dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă; j. dreptul la protecţie în caz de concediere; k. dreptul la negociere colectivă şi individuală; l. dreptul de a participa la acţiuni colective; m. dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat. Salariatului în revin, în principal, următoarele obligaţii: a. obligaţia de a realiza norma de muncă sau, după caz, de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului; b. obligaţia de a respecta disciplina muncii; c. obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă; d. obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu; e. obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate a muncii în unitate; f. obligaţia de a respecta secretul de serviciu (L 53/ 2003 Codul muncii).
7285.    Drepturile şi obligaţiile angajatorilor – Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a. să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii; b. să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/ sau în condiţiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi; c. să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; d. să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu; e. să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil şi regulamentului intern. Angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligaţii: a. să informeze salariaţii asupra condiţiilor de muncă şi asupra elementelor care privesc desfăşurarea relaţiilor de muncă; b. să asigure permanent condiţiile tehnice şi organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă şi condiţiilor corespunzătoare de muncă; c. să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă; d. să comunice periodic salariaţilor situaţia economică şi financiară a unităţii, cu excepţia informaţiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natură să prejudicieze activitatea unităţii (periodicitatea comunicărilor se stabileşte prin negociere în contractul de muncă aplicabil); e. să se consulte cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora; f. să plătească toate contribuţiile şi impozitele aflate în sarcina sa, precum şi să reţină şi să vireze contribuţiile şi impozitele datorate de salariaţi, în condiţiile legii; g. să înfiinţeze registrul general de evidenţă a salariaţilor şi să opereze înregistrările prevăzute de lege; h. să elibereze, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de salariat a solicitantului; i. să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal a salariaţilor (L 53/ 2003 Codul muncii).
7286.    Dres – Acţiunea de a drege şi rezultatul ei; fard, cosmetic, suliman; mirodenii, condimente; denumire dată actelor de cancelarie; reparat; sulimenit; dichisit; căruia i s-au adăugat mirodenii, condimente, etc.
7287.    Dresa – A învăţa, a obişnui, a deprinde un animal să facă, la poruncă/ la comandă, anumite măsuri sau să îndeplinească anumite acţiuni; a învăţa, a deprinde o persoană să se comporte într-un anumit fel, stabilit mai înainte de alţii; a redacta, a încheia un act oficial (despre organe de stat sau reprezentanţi ai acestor organe).
7288.    Dresaj – Dresare a unui animal.
7289.    Dresare – Acţiunea de a dresa.
7290.    Dresat – Deprins, învăţat să facă, la poruncă/ la comandă, anumite mişcări sau să îndeplinească anumite acţiuni; deprins să se comporte într-un anumit fel, stabilit de mai înainte de alţii.
7291.    Dresor – Persoană care se ocupă (într-un circ) cu dresarea animalelor.
7292.    Dresură – Dresare a unui animal; număr într-un spectacol de circ realizat cu animale dresate.
7293.    Drezină – Vehicul uşor, asemănător cu un vagonet, acţionat cu mâna, cu pedale sau cu motor, care serveşte la transporturi uşoare pe o linie ferată.
7294.    Drişcă – Unealtă a zidarului cu care se netezeşte tencuiala, mortarul, betonul.
7295.    Drişcui – A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drişca.
7296.    Drişcuire – Acţiunea de a drişcui şi rezultatul ei; drişcuit.
7297.    Drog – Substanţă de origine vegetală, animală sau minerală cu proprietăţi curative, utilizată în medicină, a cărei administrare abuzivă poate crea o dependenţă a persoanei şi tulburări grave ale activităţii mintale, ale percepţiei, comportamentului sau conştiinţei acesteia. Drogurile provoacă o excitaţie psihică, ducând la furie şi agresivitate, care fac uneori din toxicoman un asasin.
7298.    Droga – A administra sau a lua stupefiante; a administra sau a lua medicamente în cantităţi excesive.
7299.    Drogare – Acţiunea de a (se) droga şi rezultatul ei.
7300.    Drogherie – Magazin în care se vând articole de parfumerie şi de toaletă, precum şi unele preparate farmaceutice.
7301.    Droghist – Persoană calificată care serveşte într-o drogherie; proprietar al unei drogherii.
7302.    Drojdie – Substanţă depusă dintr-un lichid pe fundul unui vas; zaţ de cafea; rămăşiţă, reminiscenţă, urmă; elemente declasate, corupte ale unei societăţi; pleavă, gunoi; nume dat unor ciuperci microscopice unicelulare care trăiesc în colonii şi de obicei produc fermentaţia alcoolică în materii zaharoase; preparat industrial făcut din una din aceste ciuperci (ale berii), întrebuinţat ca ferment pentru dospirea aluatului.
7303.    Drum – Cale de comunicaţie terestră, alcătuită dintr-o bandă îngustă şi continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat; parcurs, rută, itinerar; traseu, cursă (parcurse de cineva sau de ceva); călătorie.
7304.    Drum critic – Expresie folosită în terminologia ştiinţelor economice pentru a desemna metoda de cercetare operaţională ce utilizează grafuri pentru a exprima o succesiune de activităţi a căror îndeplinire este necesară în scopul optimizării executării acţiunilor programate.
7305.    Drumaş – Drumeţ, călător.
7306.    Drumeag – Drum îngust.
7307.    Drumeţ – Persoană care călătoreşte (pe jos), călător.
7308.    Drumeţie – Călătorie (făcută pe jos); turism.
7309.    Drumui – A lega detaliile unei suprafeţe de teren cu triangulaţia geodezică respectivă; a merge, a umbla pe drum.
7310.    Dualism – Concepţie, doctrină care consideră ca principiu al existenţei două elemente diferite şi ireductibile, materia şi spiritul; dualitate; uniune politică.
7311.    Dualist – Al dualismului, privitor la dualism; propriu, caracteristic dualismului; adept al dualismului.
7312.    Dualitate – Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistenţa a două principii sau a două elemente diferite opuse.
7313.    Dubitativ – Care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă, o posibilitate sau o bănuială.
7314.    Dubito, ergo cogito – Mă îndoiesc, deci cuget.
7315.    Dubiu – Îndoială, nesiguranţă; îndoială, nesiguranţă determinată de faptul că probele administrate într-o cauză penală nu conduc la concluzia certă a existenţei infracţiunii ori a vinovăţiei făptuitorului.
7316.    Dubla – A face să devină sau a deveni de două ori mai mare; a (se) îndoi; a reuni două materiale, punându-le unul peste altul; a căptuşi, a acoperi cu un alt material; a face o lucrare similară cu alta existentă sau care serveşte aceluiaşi scop ca şi prima; a înlocui pe titularul unui rol; a juca, a interpreta un rol alternativ cu titularul lui; a înlocui pe titularul rolului în scenele primejdioase, care cer calităţi fizice deosebite; a realiza dublajul unui actor; a se plasa înapoia coechipierilor din apărare, pentru a putea preveni contraatacurile jucătorilor din echipa adversă; a înconjura, a ocoli un cap (despre nave).
7317.    Dublaj – Faptul de a dubla; înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de către o persoană de către titularul rolului respectiv şi cu maxim de sincronizare.
7318.    Dublare – Acţiunea de a (se) dubla şi rezultatul ei.
7319.    Dublă – Măsură de capacitate pentru cereale egală cu un dublu decalitru; baniţă; pâine de două ori mai mare decât cea obişnuită.
7320.    Dublă impunere – Taxe duble sau multiple prelevate de mai multe autorităţi fiscale (de obicei din ţări diferite) sau rezultând dintr-o acumulare de impozite sau taxe.
7321.    Dublu – Care este de două ori mai mare sau cuprinde de două ori mai mult în raport cu o cantitate dată; îndoit; alcătuit din două elemente sau părţi egale, identice ori asemănătoare; care are loc între două elemente; care se face în două locuri.
7322.    Dublură – Actor, cântăreţ, etc. care înlocuieşte într-un spectacol pe titularul rolului; persoană care înlocuieşte un actor de film în scenele periculoase, la unele repetiţii, când se reglează lumina pentru filmare, etc.; ţesătură (subţire), vatelină, vată, blană, etc. care serveşte la căptuşirea unui obiect de îmbrăcăminte.
7323.    Duce – A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc şi a-l pune într-altul; a conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în; a avea drept rezultat; a deplasa pentru a apropria de cineva sau de ceva; a apropia de cineva sau de ceva; a transmite veşti, vorbe, răspunsuri, salutări etc.; a-şi petrece viaţa, zilele etc. într-un anumit fel; a trăi; a îndura, a suporta, a răbda, a suferi; a purta războaie, lupte, tratative, etc.; a depune, a presta o muncă; a trage, a deplasa linii; a merge, a se deplasa, a se mişca, a pleca undeva sau către cineva; a colinda, a cutreiera (fără ţintă); a pluti pe apă sau a zbura în aer;  a se răspândi, a se împrăştia (despre veşti, zvonuri, etc.); a trece, a dispărea; a muri, a se sfârşi; a rezista la; titlu purtat de conducătorul unui ducat; persoană având acest titlu; titlu nobiliar superior marchizului şi inferior prinţului; persoană având acest titlu.
7324.    Ducere – Faptul de a (se) duce; plecare, mers.
7325.    Ductil – Care se poate prelucra în fire sau în foi foarte subţiri.
7326.    Ductilitate – Proprietatea unui metal de a putea fi prelucrat în fire sau în foi foarte subţiri.
7327.    Duel – Polemică vie care are loc între două persoane, două publicaţii etc.; luptă care se desfăşoară (după un anumit cod) între două persoane înarmate, în prezenţa unor martori şi care are drept scop tranşarea unui diferend personal; luptă în care artileriile a două armate inamice trag simultan una asupra celeilalte.
7328.    Duela – A se lupta în duel.
7329.    Duelist – Persoană care se bate în duel.
7330.    Duet – Compoziţie muzicală sau parte a unei compoziţii muzicale care se execută pe două voci sau la două instrumente; grup vocal sau instrumental care execută o asemenea compoziţie; duo.
7331.    Dugheană – Prăvălie mică, sărăcăcioasă.
7332.    Duhni – A răspândi un miros urât şi greu; a mirosi urât, a puţi, a duhori; a sufla (cu putere), a răbufni, a bufni; a şopti, a sufla cuiva la ureche în mod neplăcut.
7333.    Duhoare – Miros urât şi greu; putoare; atmosferă viciată, aer greu (dintr-un spaţiu închis).
7334.    Dulap – Mobilă din lemn sau de metal prevăzută cu rafturi, în care se păstrează diverse obiecte; scândură lată şi groasă; scrânciob.
7335.    Dulce – Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului; care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.); proaspăt, nefermentat (despre lapte); care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puţin (despre brânzeturi); care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (despre fructe); de râu, de izvor, de fântână (despre apă); frumos, drăguţ, gingaş; aromatic, parfumat (despre miros); plăcut la auz, melodios (despre glas, sunete, etc.); puţin intens, blând, potolit (despre lumină); estompat, pal (despre culori); Liniştit, calm, odihnitor (despre somn); uşor, delicat, gingaş (despre gesturi, acţiuni); puţin înclinat, cu pantă redusă, uşor de urcat (despre terenuri); moderat, temperat (despre climă şi agenţi fizici); simpatic, plăcut la înfăţişare sau în comportări (despre fiinţe); iubit, drag; blând, omenos, înţelegător (despre oameni); care procură mulţumire, agreabil; care place, desfată, mângâie (despre vorbe); perioadă de timp cât este permis credincioşilor creştini să mănânce carne; preparat dulce care se mănâncă.
7336.    Dulcicol – Care trăieşte în apele dulci, specific apelor dulci (despre animale şi plante).
7337.    Dulgher – Meseriaş care execută lemnăria unei case, a unei clădiri sau diverse alte construcţii şi elemente de construcţie din lemn.
7338.    Dulgherie – Meseria dulgherului; dulgherit; totalitatea lucrărilor executate de dulgher; atelierul dulgherului.
7339.    Dulgherit – Dulgherie.
7340.    Dulie – Piesă metalică în care se fixează becul electric şi se asigură contactul becului cu reţeaua electrică.
7341.    Dumbravă – Pădure tânără şi nu prea deasă; pădure de stejar.
7342.    Dumbrăvean – Al dumbrăvii, privitor la dumbravă
7343.    Duminical – Care are loc duminică, de duminică.
7344.    Duminică – Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal.
7345.    Dumping – Vânzare a mărfurilor pe piaţa externă la preţuri mai scăzute decât acelea de pe piaţa internă şi mondială, practicată în scopul înlăturării concurenţilor şi al acaparării pieţelor externe; vânzarea unui produs sau a unei valute la un preţ inferior costului/ cursului său, pentru a plasa concurenţa într-o poziţie defavorabilă; inundarea pieţei cu mărfuri ieftine în scopul înlăturării concurenţei; termen ce desemnează în mod generic devalorizarea sau deprecierea controlată a monedei naţionale pentru a determina o creştere a competitivităţii produselor exportate, prin scăderea artificială a preţurilor lor (dumping valutar).
7346.    Dumping downstream – Dumping “în aval”, dumping de furnizare; executarea unui produs ce conţine un subansamblu important, achiziţionat la valoare mai mică decât cea normală.
7347.    Dună – Formă de relief cu aspectul unor coame paralele, apărută sub acţiunea vântului în regiunile nisipoase.
7348.    Dunetă – Parte mai înaltă de la pupa unei nave (unde se află cabinele căpitanului şi ale ofiţerilor sau ale întregului echipaj).
7349.    Duopol – Concurenţa imperfectă pe o piaţă unde oferta este realizată doar de doi vânzători, iar cererea aparţine mai multor cumpărători.
7350.    Duopson – Concurenţă imperfectă pe o piaţă unde cererea aparţine doar la doi cumpărători, existând mai mulţi ofertanţi.
7351.    Duplicat – Al doilea exemplar al unui act, al unui document, eliberat de o autoritate (spre deosebire de copie duplicatul are valoarea originalului); exemplar identic al înscrisului cambial purtând semnăturile originale ale tuturor persoanelor care au semnat cambia (duplicatul trebuie să fie numerotat în textul titlului iar pe fiecare exemplar să se scrie al câtelea este; în caz contrar fiecare dintre acestea constituie o cambie distinctă).
7352.    Duplicitar – Făţarnic, ipocrit, fals.
7353.    Duplicitate – Făţărnicie, ipocrizie, falsitate.
7354.    Dur – Greu de zgâriat sau de străpuns (despre corpuri solide); tare; care conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile şi industriale (despre ape); aspru, sever; violent, brutal, crud.
7355.    Dura – A ţine un anumit timp, a se desfăşura într-o anumită perioadă de timp (despre acţiuni în desfăşurare); a persista, a dăinui, a se menţine; a se menţine (multă vreme) în stare bună (despre lucruri); a fi trainic; a construi, a zidi, a clădi; a aşeza un stog, o claie, etc.; a face, a confecţiona, a alcătui (un obiect); a aprinde focul.
7356.    Durabil – Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil.
7357.    Durabilitate – Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistenţă; viabilitate; perioadă cât un bun poate fi utilizat.
7358.    Duracid – Aliaj de fier şi siliciu, rezistent la acţiunea acizilor şi la oxidare.
7359.    Duraluminiu – Aliaj al aluminiului cu cuprul şi cu mici cantităţi de magneziu, mangan şi siliciu, uşor şi rezistent, folosit în special la construcţia avioanelor.
7360.    Durata contractului de leasing – Perioadă de timp irevocabilă pentru care locatarul a contractat bunul în leasing şi orice alte termene suplimentare pentru care locatarul are opţiunea de a continua utilizarea bunului în regim de leasing, cu sau fără plată suplimentară, când la începutul contractului de leasing este certă, într-o măsură rezonabilă, exercitarea acestei opţiuni de către locatar (IAS 17.4).
7361.    Durata de utilizare economică – Prin durata de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, aceasta reprezentând: a. perioada în care este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate sau b. numărul unităţilor produse sau a unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv (OMFP 1752/ 2005).
7362.    Durata de viaţă economică – Este fie perioada de-a lungul căreia se estimează că un bun este utilizabil economic de către unul sau mai mulţi utilizatori, fie numărul unităţilor de producţie sau al unităţilor similare care se estimează a se obţine prin utilizarea activului de către unul sau mai mulţi utilizatori (IAS 17.4).
7363.    Durata de viaţă utilă – Este fie perioada de timp în care se preconizează utilizarea activului de către entitate, fie numărul de unităţi de producţie sau alte unităţi similare care se preconizează să se obţină de către entitate, în baza activului (IAS 16.6, IAS 36.6, IAS 38.8).
Perioada estimată care rămâne de la începutul duratei contractului de leasing, fără a fi limitată la acesta, pe parcursul căreia se aşteaptă că beneficiile economice încorporate în activ să fie consumate de către entitate (IAS 17.4).
Prin durată de viaţă utilă se înţelege şi durata de utilizare economică (OMFP 1752/ 2005).
7364.    Durata medie de utilizare – Interval de timp, stabilit în documentele tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare (L 296/ 2004).
7365.    Durata normală a timpului de lucru – Numărul de ore zilnic, săptămânal şi lunar pe care, î mod obişnuit, îl prestează salariaţii în temeiul contractului individual de muncă.
7366.    Durată – Interval de timp în care se petrece, se desfăşoară o acţiune; perioada curentă până la scadenţă sau rambursarea unui titlu, a unui credit sau a unui împrumut; timpul cât durează ceva; timpul cât durează intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note; interval de timp situat între două evenimente succesive şi de aceeaşi natură.
7367.    Durată de recuperare a investiţiilor – Perioada de timp necesară pentru amortizarea unei investiţii efectuate. Constituie un indicator al rentabilităţii investiţiilor şi se determină ca raport între valoarea totală a investiţiei şi profitul anual sau acumulările băneşti anuale.
7368.    Durată medie – Pentru un împrumut reprezintă durata calculată în funcţie de scadenţa cea mai apropiată sau cea mai îndepărtată; pentru un credit de export reprezintă durata bazată pe scadenţa medie a rambursărilor, care se efectuează de regulă semestrial, ţinând cont de o perioadă de aşteptare.
7369.    Durată minimă de valabilitate – Înseamnă perioada în care, în condiţii corespunzătoare de conservare, persoana responsabilă cu etichetarea garantează că furajul îşi menţine proprietăţile declarate; se poate indica doar o perioadă de stocare minimă pentru furajul ca întreg, iar aceasta se determină pe baza duratei minime de valabilitate a fiecăreia dintre componentele sale (Reg. CE 767/ 2009).
7370.    Durata normală de funcţionare – Reprezintă durata de utilizare în care se recuperează, din punct de vedere fiscal valoarea de intrare a mijloacelor fixe pe calea amortizării. În consecinţă, durata normală de funcţionare este mai redusă decât durata fizică a mijlocului fix respectiv (HG 2139/ 2004)
7371.    Dură – Roată, rotiţă (metalică masivă); rotiţa scripetelui de la iţele războiului de ţesut.
7372.    Durbacă – Cada teascului de struguri; vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de ţuică.
7373.    Durere – Suferinţă fizică suportată de cineva; suferinţă morală; mâhnire, întristare.
7374.    Dureros – Care provoacă sau exprimă durere (fizică ori morală); cu (sau de) durere; îndurerat.
7375.    Durifica – A (s) face (mai) dur, mai tare.
7376.    Durificare – Acţiunea de a (se) durifica.
7377.    Duritate – Calitatea, însuşirea de a fi dur; proprietate a unui material prin care se exprimă gradul de rezistenţă la zgâriere, străpungere, deformare; proprietatea unei ape de a conţine săruri (de calciu şi magneziu) peste limita admisă pentru o apă potabilă sau industrială; asprime, severitate, violenţă, cruzime.
7378.    Duroscop – Aparat care serveşte la măsurarea durităţii.
7379.    Dus – Plecat (fără a se mai întoarce); mort; trecut, dispărut (pentru totdeauna); care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.)(despre ochi); desprins de realitate, absent, îngândurat.
7380.    Duş – Instalaţie sanitară sau tehnică prin care se asigură ţâşnirea reglabilă şi concomitentă a mai multor jeturi mici de apă (sau alt lichid); ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul duşului; baie, spălare, etc. făcută prin acest mijloc; vorbă, veste, întâmplare neaşteptată şi neplăcută.
7381.    Duşman – Persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare faţă de ceva sau de cineva, care urăşte ceva sau pe cineva; vrăjmaş; inamic (în război).
7382.    Duşmănesc – Al duşmanilor, privitor la duşmani.
7383.    Duşmăneşte – În mod ostil, cu duşmănie, ca un duşman.
7384.    Duşmăni – A avea sentimente de ură faţă de cineva (sau de ceva);  a (se) urî.
7385.    Duşmănie – Sentiment de ură faţă de cineva sau de ceva; relaţii pline de ură între persoane; vrăjmăşie.
7386.    Duşmănos – Plin de duşmănie, de ură; ostil, răuvoitor, duşmănesc.
7387.    Duşumea – Pardoseală de scânduri (a unei încăperi).
7388.    Duză – Ajutaj; filieră (pentru mătase).
7389.    Duzină – Grup de 12 obiecte de acelaşi fel care formează un tot.