(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)
…
…
O trezire cu multe semne de întrebare
Aproape o zi obișnuită
(English)
Speranța reveni în conştienţă, percepând clinchetul fin al climatizorului.
Și dădu să se întindă, pentru a se dezmorți, dar aerul rece o făcu să reintre sub pătura groasă, din cauza senzației neplăcute ce îi răci nările…
Intuitiv încercă să se lipească de Dârzul, pentru a se încălzi. Dar el nu era. Plecase deja.
Oftă prelung, dezamăgită, și se relaxă.
Atunci își aminti de percepțiile, de visele sale, înainte de a reveni la realitate.
Ciudatul dialog o făcu rapid să se concentreze pentru a revizualiza cât mai multe detalii ale acelui vis…. Sau mesaj?
Gospodina, mama sa, o avertizase de nenumărate ori că, mai devreme sau mai târziu, se va trezi, va primi darul.
Și, odată cu el…
Nu dorea asta! Întotdeauna s-a ferit de a deveni un fel de șaman, așa cum o considera întreaga comunitate pe mama sa.
„Ce naște din pisică, șoareci mănâncă” îi sublinia fiecare membru al comunității, punându-i ori de câte ori îi puneau întrebarea „Ce ai văzut astăzi?”.
Și, de câte ori nu a fost trezită de diferiți membri ai comunității, ce veneau înainte de răsăritul soarelui pentru a o întreba pe mama sa, „Ce ai mai văzut astăzi?”…
Un refren al întregii sale vieți… Un fel de cântec de cocoș care o aducea în realizate aproape din orice vis a avut ea. De când se știa… De când avea amintiri.
Să ajungă ca Gospodina, cum se trezește să noteze tot ceea ce a vizualizat în vis?
Se ridică în șezut, aproape aruncând pătura jos din pat.
„Notează!”, percepu, ceva asemenea mamei sale care, deseori o trezea pentru a „înregistra” alături de ea, și îi arăta cum va consemna tot cea ce „văzuse în visul ei”…
O antrenase îndelung pentru asta…
Și se dădu jos, automat, bălăbănindu-se, plecând direct spre sertarul unde avea reportofonul.
Aproape că lovi masa și, ferindu-se, își aminti de copii.
Nu trebuie să îi trezească! Încă… Are nevoie de timp! Scormonitorul și Mirarea nu trebuie să trăiască tot ceea ce, pentru ea, devenise coșmarul vieții sale.
Gospodina o avertizase că și ei vor primi darul. Dârzul, soțul și iubitul ei, încă nu-l primise…
De ce eu?
Amintește-ți, amintește-ți!
Gândi în timp ce plecă spre copii, pentru a le supraveghea liniștea somnului.
„Totul este scris în sufletul tău… Nu minți…”
Gândi ea ajungând la copii, învelindu-i, dar neîndrăznind să îi mângâie, de teamă că avea deja mâinile prea reci.
Nu minți?
De ce localizase acest gând?
„Am făcut tot ceea ce am putut!”
Avea deja reportofonul în mână și se îndreptă spre camera de lucru, pentru a nu trezi copiii. Încet, atent, pentru a nu face nici cel mic zgomot.
Și, pentru mai bine de jumătate de oră, consemnă tot ceea ce își amintea din acel vis.
Va face organizarea, jalonarea principalelor idei, după ce va finaliza tot ceea ce era de făcut pentru această zi…
Așa cum o învățase, până la automatism, Gospodina…
Găsise pe tabla lor de comunicare că Dârzul plecase la o întâlnire cu câțiva dintre vecinii săi și urma să ajungă abia seara tâziu, dar pregătise aproape totul pentru ca ea să fie liberă pentru a îngriji de copii.
Parcăm simțise că va primi darul, gândi amuzată Speranța.
Până să se trezească copiii, verifică dacă Dârzul uitase ceva de făcut. Metodic, ca de obicei, constată ea când finaliză „verificările”.
Dar copiii tocmai se treziseră. Mai întâi apăru Mirarea, cu ochii ei mari ce îi dădeau un aspect permanent de mirare, care îi spuse alintat:
– Ghidul meu mi-a transmis să am grijă de Scormonitor pentru ați lăsa timp maxim să înțelegi primirea darului.
Speranța, fără să vrea, înghețase fără a avea un răspuns.
Ghidul? De multe ori primea astfel de mesaje de la Mirarea, sesizând o sincronizare ciudată a evenimentelor. Chiar discutase de multe ori cu ea pe tema acestui ghid, dar…
O trezi gestul Mirării care se așeză la masă, așteptând micul dejun.
Gest care activă mama din ea, care se execută imediat așezând în tăcere micul dejun pe masă. Apăru și Scormonitorul, dar și micul său dejun era deja pe masă.
Mirarea îi făcu un semn ascuns, de tăcere, cu degetul arătător încrucișând micile ei buze și începu să mănânce.
– De ce să tacă? Întrebă somnoros Scormonitorul.
– Mi-a amintit să aveți de treabă și, ca o soră minunată, Mirarea mi-a cerut să nu îți spun asta decât după ce terminați masa. Preciză Speranța ciudat de dojenitor…
Terminară masa în liniște și, după aproximativ o oră de pregătiri, se reuniră toți pentru a finaliza lecțiile de școală. Fiecare cu AI-ul său, ajutați și îndrumați de Speranța.
Ghidul… Mesajul… Își reamintea ori de câte ori putea, printre interacțiunile cu copii, cu problemele, încercând chiar să fixeze unele ipoteze ce le va clarifica cu prima ocazie.
Orele trecură și veni prânzul. Speranța luase în serios pregătirea copiilor și plecă să pregătească prânzul, lăsând copiii să se zbenguie zgomotos. Chiar dacă își pregăteau temele pentru ziua următoare.
În timp ce îl pregătea, lumina din bucătărie pâlpâi, anunțând că trebuie să schimbe compostul electrolitic.
Plăcile de zinc și cupru nu le mai curățase de ceva vreme și se opri pentru a da masa „de prânz” copiilor.
Acumulatorii îi verificase și „reglase” câteva zile înainte. Nu de la aceștia era problema…
Copiii au mâncat! Finaliză curățenia după servirea mesei, îi lăsă să învețe sau să se joace în camera lor și reveni pentru a curăța plăcile.
Îi luă destul de mult timp apoi alimentă vasele de lut cu compostul acid de resturi de mere, cartofi, roșii stricate, măceșe, merișoare, coacăze negre, fructe de pădure „trecute” și tot felul de ciperci de pădure prea bătrâne pentru a mai fi mâncate.
Mirosul puternic de oțet o înecă de mai multe ori, dar continuă treaba până ce finaliză înserierea pilelor electrice.
Copiii nu strigaseră, deci nu apărură întreruperi de curent. De altfel, părea că afară se împrăștiaseră norii și lumina își aducea și ea aportul de curent prin celulele fotovoltaice din coronamentul arborilor din jurul adăpostului lor.
6 volți… Constant… Amperaj bun.. Să alimentez compostul și cu hribii aceștia… Grupul de electroliză mergea ca uns… Nivelul de apă distilată era bun…
Toate acestea îi anulară orice posibilitate de a mai reveni asupra mesajului.
Cred că am terminat.
Obosise. Părea chiar epuizată…
Verifică dacă copiii sunt „cuminți” și se duse în camera de primire, așteptându-l pe Dârzul.
Realimentarea pilelor electrice încălzise deja camerele, atmosfera dezmorțindu-se, căldura pentru seara ce vine fiind „în parametri”…
Căldură care o toropi. Și adormi…
Merticaru Dorin Nicolae
Mulțumirile autorului pentru citire (și feedback, dacă este cazul)!
(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)
……