(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……

Misticul și Fantasticul Evului Mediu până „Știință”

O perioadă a ocultismului și a dezvoltării vechilor mituri

(English)

Trecerea dintre Antichitate și Evul Mediu se face destul de lent, „înstrăinată” umanității printre meandrele destrămării vechilor imperii și a xenofobiei teritoriilor rămase cât de cât a fi păstrătoare de tradiții (fie și religioase)…

Astfel, discutăm de perioadă căderii Imperiului Roman, Khmer, Persan, Egiptean, etc, eliminările culturale și umane atrase de valurile migratorii, reformarea vechilor teritorii ale Antichității, cum ar fi China, India… Și alte „detalii”… Cum ar fi declinul vieții urbane (dar și altele), fragmentarea politico-statală și alte „bla, bla”-uri istorice.

Dar, cert, erupe misticul și ocultismul neo-creștin cu o energie ce va sufoca, deseori înlocui, dezvoltarea vechilor mituri… Cel puțin în spațiul european (remarcă pe care o realizez „localizat” deoarece credințele cu origine avramică se regăsesc în în lumea islamică, cu adaptarea lor de specificitate)…

Este ceva similar cu eradicarea vechilor legende ale populațiilor „americilor” de către spanioli și portughezi, dar realizată cu aproximativ 1.000 de ani mai târziu față de „startul european”… Cu pierderea sau „uitarea” a multe dintre textele și cunoștințele acumulate de civilizațiile antice, printre care și poveștile mitologice.

Apoi, la zona de confluență a civilizațiilor, mitologia avramică este „implementată cu forța”, de creștini și musulmani, strivind vechile povești nemuritoare ale antichității…

La toate acestea, în zona europeană, trecerea dintre Antichitate și Ev Mediu se face sub presiunea popoarelor migratoare, care distrug, la propriu, mare parte a tezaurului autohton, indiferent de zona afectată…

Și, astfel, din punct de vedere al istoricilor, omenirea trece prin „Evul Mediu Întunecat”… Remarcată de istorici ca fiind o perioadă de tranziție și reconstrucție…

Destul ce similară cu eradicarea marelui împărat Qin Shi Huangdi, fondatorul Chinei (care, prin controversata „ardere a cărților” a inhibat major orice dezvoltare ulterioară) și ceea ce a urmat după marele invazii și stăpâniri mongole sau manciuriene…

Dar, sumarizând, au fost destule „centre de putere culturale”, manifestate ca mari puteri zonale, cum ar fi civilizația maură în Africa și Europa, dominația „nordică” (cunoscuți eronat ca vikingi), Imperiul Bizantin, care a „supraviețuit” destul de mult…

Apoi, în zona asiatică, au fost „alimentate” de civilizațiile Indiei, Chinei, inclusiv zona khmeră, poate și Japonia, care au influențat stabil și zonele „învecinate”…

Iar în Americi, fără a generaliza „geografico-teritorial”, au fost civilizațiile precolumbiene, amerindiene, andine, mezoamericane și indigene americane, chiar dacă în această perioadă s-au remarcat cu o mare înflorire, totul a fost „pierdut sau uitat” datorită colonizatorilor, a căror acțiune a făcut ravagii până aproape de timpurile noastre… A, da, am uitat de nativii Australiei, cu „pierderi” similare (dar care se vor „realiza” ceva mai târziu)…

Dar, problema principală, chiar dacă este „nebunia” acelor timpuri, cu pierderile imense de cultură, mituri, inclusiv povești consemnate, a fost legată de posibilitatea de „scriere” limitată… Foarte puțini membri ai societății umane a acelor timpuri aveau șansa de a „lăsa ceva scris, transmisibil mai departe, care să nu fie distrus de cuceritori”…

Așadar, sunt „vremurile” în care apar și se remarcă poveștile fantastice ale Orientului, în care zeii sunt ceva mai „uitați”, dar înlocuiți cu „duhuri”, „spirite”, „djinni” și similare…

În acest sens pot aminti de „O mie și una de nopți” (Nopțile arabe, secolele VIII-X e.n.), care „prezintă” mai multe povești proto-science fiction.

Un exemplu este reprezentat de “Aventurile lui Bulukiya“, unde protagonistul Bulukiya călătorește prin cosmos (căutând iarba nemuriii) în lumi mult mai mari decât propria sa lume, explorând mările, călătorind în Grădina Edenului și în Jahannam (iadul islamic) sau prin cosmos, anticipând elementele științifico-fantastice galactice (fără a mai aminti de „tangențele” de-a lungul drumului reprezentate de șerpi, copaci care vorbesc și alte forme de viață).

Sau, un alt exemplu este “Abu al-Husn și sclava sa Tawaddud“, eroina Tawaddud povestind despre conacele Lunii și despre aspectele binevoitoare și sinistre ale planetelor.

Sau în „Abdullah Fisherman and Abdullah the Merman”, protagonistul dobândește capacitatea de a respira sub apă și descoperă o societate submarină subacvatică care este portretizată ca o reflectare inversată a societății de pe uscat, prin aceea că societatea subacvatică urmează o formă de comunism primitiv în care concepte precum bani și îmbrăcăminte nu există.

Alte povești din Nopțile Arabe se referă la tehnologii antice pierdute, civilizații antice avansate care s-au rătăcit și catastrofe care le-au copleșit, de „Orașul alamei” care prezintă un grup de călători într-o expediție arheologică prin Sahara pentru a găsi un oraș străvechi pierdut și a încerca să recupereze un vas de alamă pe care regele biblic Solomon l-a folosit cândva pentru a prinde un djinn, și, pe parcurs, se întâlnesc cu o regină mumificată, locuitori pietrificați, roboți umanoizi care dansează, inclusiv un călăreț robot din alamă care conduce petrecerea către orașul antic.

Particularizând, în „Calul de abanos” se prezintă un robot sub forma unui cal mecanic zburător controlat cu chei, care ar putea zbura în spațiul cosmic și spre Soare, în timp ce „Third Qalandar’s Tale” prezintă și un robot sub forma unui marinar ciudat.

„Orașul de alamă” și „Calul de abanos” pot fi considerate exemple timpurii de proto-ficțiune științifică, alte exemple de proto-ficțiune arabă timpurie fiind și „Opiniile lui al-Farabi” despre locuitorii unui oraș splendid despre o societate utopică și anumite elemente din Nopțile Arabe, cum ar fi covorul zburător.

La care se adaugă legendele despre obiecte magice, „bisericești”, săbii, baghete sau toiege magice, lampa fermecată, covorul fermecat, sau altele, ce vor însoți constant „fantasy”-ul acelor vremuri, „suplimentând” conceptul inițiat în Antichitate al utilizării de „tehnologii avansate” omului „obișnuit”.

Dar nu numai aceasta ar fi contribuția Orientului! Potrivit Dr. Abu Shadi al-Roubi, ultimele două capitole ale romanului teologic arab Fādil ibn Nātiq (c. 1270), cunoscut și sub numele de Theologus Autodidactus, de scriitorul polimat arab Ibn al-Nafis (1213–1288) pot fi descrise ca fiind științifico-fantastică (romanul a fost tradus ulterior în engleză ca Theologus Autodidactus la începutul secolului al XX-lea).

Romanul teologic tratează diverse elemente științifico-fantastice, cum ar fi generația spontană, futurologia, teme apocaliptice, escatologia, învierea și viața de apoi, dar în loc să ofere explicații supranaturale sau mitologice pentru aceste evenimente, Ibn al-Nafis încercând să explice aceste elemente ale intrigii folosind propriile sale cunoștințe științifice extinse în anatomie, biologie, fiziologie, cosmologie, astronomie și fiziologie.

De exemplu, prin acest roman, Ibn al-Nafis își introduce teoria științifică a metabolismului și face referiri la propria sa descoperire științifică a circulației pulmonare pentru a explica învierea corporală.

În ceea ce privește contribuția „europeană”, se remarcă și sunt „întreținute” de vrăjitorul Merlin (din Legendele Arthuriene), plasat ca în cazul multor scrieri ale vremurilor, erau „componentele” unor tărâmuri magice, delimitate clar de cele „pământești”…

Așadar, aici apar roboți și automate prezentate în romance începând cu secolul al XII-lea, începând cu Le Pèlerinage de Charlemagne și Enéas.

Un alt roman care atrage atenția este „De Troie”, o altă lucrare din secolul al XII-lea, care prezintă faimoasa Chambre de Beautes, care conținea patru automate, dintre care unul ținea o oglindă magică, ceilalți cântând la câte un instrument muzical, indicând oamenilor care sunt necesitățile lor.

Automatele din aceste lucrări au fost adesea asociate în mod ambivalent cu necromanția și adesea păzeau intrările sau avertizau asupra intrușilor, asociere ce atrage adesea apariția unor automate care păzesc mormintele, așa cum fac sunt cazurile din Le Blancheasflo, Floris sau d’Alexandre, în timp ce în Lancelot apare într-un palat subteran.

Automatele nu erau umane. De exemplu, un cal de alamă se numără printre cadourile minunate oferite Cambyuskanului în „Povestea scutierului” a lui Geoffrey Chaucer. Acest cal de metal amintește de caii de metal similari din literatura din Orientul Mijlociu și și-ar putea duce călărețul oriunde în lume cu o viteză extraordinară, întorcându-i o „cheiță” în ureche și șoptind anumite cuvinte în el.

Dar calul de alamă este doar una dintre minunile tehnologice care apar în „Povestea scutierului”, unde Cambyuskan, sau Khan, primește și o oglindă care dezvăluie locuri îndepărtate, pe care mulțimea martorilor le explică că operează prin manipularea unghiurilor și a opticii, și o sabie care tratează și vindecă răni mortale, care explică ca fiind posibile tehnici de avansare.

Invențiile tehnologice sunt de asemenea răspândite și în romanțele lui Alexandru. În Confessio Amantis a lui John Gower, de exemplu, Alexandru cel Mare construiește o mașină zburătoare legând doi grifoni de o platformă, atârnând carne deasupra lor pe un stâlp (o versiune ar fi și Vraye ystoire du bon roy Alixandre – Adevărata istorie a bunului rege Alexandru).

Această aventură se încheie doar prin intervenția directă a lui Dumnezeu, care distruge dispozitivul și îl aruncă pe Alexandru înapoi la pământ. Totuși, acest lucru nu îl oprește pe legendarul Alexandru, care începe să construiască o sferă gigantică de sticlă pe care o folosește pentru a călători sub apă, unde el vede minuni extraordinare care în cele din urmă îi depășesc înțelegerea.

Elemente similare cu animația suspendată apar și în romanțele medievale, cum ar fi Historia destructionis Troiae și Roman d’Eneas. În primul, regele Priam are corpul eroului Hector îngropat într-o rețea de tuburi de aur care îi străbat corpul, prin care tuburi curgea semilegendarul balsam fluid despre care atunci se știa că avea puterea de a păstra viața. Acest fluid a păstrat cadavrul lui Hector ca și cum ar fi încă în viață, menținându-l într-o stare vegetativă persistentă în timpul căreia procesele autonome, cum ar fi creșterea părului facial, au continuat.

Granițele dintre ficțiunea medievală cu elemente științifice și știința medievală pot fi în cel mai bun caz neclare. În lucrări precum „The House of Fame” a lui Geoffrey Chaucer, se propune ca House of Fame să fie inițial casa naturală a sunetului, descrisă ca o ruptură în aer, spre care toate sunetele sunt în cele din urmă atrase.

De asemenea, narațiunile de călătorie medievale conțineau adesea teme și elemente științifico-fantastice. Lucrări precum Călătoriile lui Mandeville au inclus automate, specii alternative și subspecii de oameni, inclusiv Cynoencephali și Giants, și informații despre reproducerea sexuală a diamantelor. Cu toate acestea, Călătoriile lui Mandeville și alte narațiuni de călătorie din genul său îmbină cunoștințele geografice reale cu cunoștințele acum cunoscute a fi fictive și, prin urmare, este dificil să distingem ce porțiuni ar trebui considerate științifico-fantastice sau ar fi fost văzute ca atare în Evul Mediu.

Lumi „diferite” ce au punct de plecare în Antichitate, dar care devin din legende „ale cerurilor, apelor și lumii subpământene” în rai, iad, cele șapte ceruri, lumile dwarf-ilor, elfilor, zânelor, spiridușilor, dragoni, etc, „izvorul” ce va alimenta multe din scrierile „viitorului”…

Continuând utopiile, distopiile, călătoriile „prin timp” și altele, ce și-au inițiat „manifestarea” în Antichitate…

Iar „poveștile” antice sunt astfel continuate, diversificate, oferind un cadru pentru explorarea unor teme universale precum binele și răul, libertatea și determinismul, natura umană și locul nostru în univers.

Așadar, ideile despre viitor și tehnologie nu sunt un produs considerat a fi un subgen, fiind, de fapt, „rădăcina „Science Fiction”-ului, despre care se poate discuta abia la „inserția” termenului „Știință”.

Da, se poate discuta despre o rădăcină comună cu science fiction-ul, chiar și prin „asocieri” care demonstrează că teme precum explorarea spațială, tehnologii avansate și creaturi mitice au fost prezente în imaginația umană de-a lungul istoriei și în diferite culturi.

Da, uitam de scrierile cu „rezonanță” creștină, dar clar „acceptabil” a fi SF-F, cum ar fi, de exemplu, „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri (o capodoperă a literaturii italiene ce descrie o călătorie prin iad, purgatoriul și paradisul, anticipând astfel ideea de explorare a altor dimensiuni), Legenda lui Faust (care vinde sufletul diavolului în schimbul cunoașterii și puterii, explorând teme precum știința, religia și consecințele cunoașterii) și a multora similare, în special cele inspirate din „Marea Ciumă Neagră”, lucrările legate de alchimie, etc (similare).

Dar, toate, „beneficiind” de lipsa suportului „de distribuție”, care începe să se dezvolte abia începând cu anii 1600 și mai târziu… Până atunci, „producția de carte” (dacă se poate spune astfel, fiind limitată la manuscrisele „distribuite” de centrele religioase și într-o măsură foarte mică de universități sau publicului „bogat în resurse”).

Și, vine momentul secolelor XVII-XVIII, când se consideră că avem de a face cu „Nașterea științei moderne”… Dar această naștere se datorează strict revoluției intelectuale, care a avut un impact profund și asupra literaturii, în special asupra genului science fiction, chiar dacă acesta nu era încă definit ca atare.

Dar „gama” de literatură de tip „Science Fiction – Fiction” este însă încă deosebit de „limitată”… Fiind „propulsată” doar de creșterea interesului pentru știință și tehnologie, reprezentate de:

• Descoperiri precum legile lui Newton, inventarea telescopului și a microscopului au stârnit o curiozitate intensă față de univers și potențialul tehnologiei de a-l transforma.
• Explorarea spațiului și a altor lumi prin intermediul călătoriilor maritime, descoperirea continentelor și studiul cerului, care au alimentat imaginația scriitorilor, care au început să speculeze despre existența altor lumi și forme de viață.
• Fără a mai aminti de întrebările despre natura omului și a universului, filozofii și scriitorii începând să pună la îndoială concepțiile religioase și să exploreze noi modalități de a înțelege lumea, ceea ce a dus la apariția unor idei radicale despre viitorul omenirii.
• A, da, și vechile utopii și distopii ce explorau impactul științei și tehnologiei asupra vieții umane.

Ca principale opere literare ale acestor vremuri, se pot asimila romanele de aventuri „de călătorie” (cum ar fi cele ale lui Daniel Defoe), romanele gotice, cu atmosfera întunecată și misterioasă care a influențat ulterior genul horror și science fiction… Bla, bla… Foarte, foarte puține lucrări de care îți poți aminti…

Dar, pot cita:

1. „Novu Atlantis” de Francis Bacon: Această utopie descrie o societate ideală bazată pe știință și tehnologie, anticipând multe dintre temele science fiction-ului modern.
2. „Micromegas” de Voltaire: O poveste satirică despre un gigant extraterestru care vizitează Pământul, satirizând vanitatea umană și explorând ideea de relativitate.
3. „Gulliver’s Travels” de Jonathan Swift: Deși adesea considerată o satiră socială, această carte conține și elemente de science fiction, precum călătoriile în țări fantastice și întâlnirile cu creaturi bizare.
4. „Candide” de Voltaire: O altă satiră a lui Voltaire, care explorează teme precum optimismul, pesimismul și natura răului în lume.

Din acest punct „cronologic”, „plăntuța” „Science Fiction”-ului (și a subgenurilor asociate), scosese capul de „sub pământ”…

Acum, să procedăm oarecum și la o analiză „tehnică” (ce se va dovedi deosebit de interesantă) cu privire la literatura Evului Mediu și a perioadei pre-moderne (până la începutul anilor 1800) prin prisma subgenurilor science fiction moderne (din nou, un exercițiu anacronic, dar revelator, ținând cont de realitatea că, în acea perioadă, conceptele științifice erau fundamental diferite, iar intenția autorilor nu era de a scrie “science fiction” așa cum îl înțelegem noi astăzi, având posibilitatea doar de a identifica unele elemente proto-SF care prefigurează anumite subgenuri)!

Așadar, principalele “proto-subgenuri” SF prezente în literatura Evului Mediu până la începutul anilor 1800, sunt reprezentate de:

Călătorii în lumi necunoscute / Lumi pierdute:

Evul Mediu: Relatările despre călătorii în Orientul Îndepărtat (adesea amestecate cu fantezie), descrierile de tărâmuri mitice îndepărtate (uneori plasate în afara hărții cunoscute) pot fi văzute ca precursoare ale subgenului “lumi pierdute” sau chiar ale explorării spațiului. “Cartea minunilor” a lui Marco Polo, deși nu strict ficțiune, a alimentat imaginația despre lumi exotice și necunoscute.

Perioada pre-modernă: Romanele picaresque care includeau călătorii lungi și aventuroase în locuri îndepărtate pot conține elemente care prefigurează explorarea de lumi noi.

Utopii și distopii timpurii:

Evul Mediu: Viziunile despre “Țara Cocaniei” (un tărâm al abundenței și al lenei) pot fi interpretate ca forme incipiente de utopie, deși adesea cu un ton satiric. Descrierile iadului în literatura religioasă pot fi văzute ca forme timpurii de distopie.

Perioada pre-modernă: “Utopia” lui Thomas More (1516) este un exemplu clasic de utopie literară, descriind o societate ideală (din perspectiva autorului). În contrast, unele satire sociale pot conține elemente distopice, criticând aspecte ale societății contemporane prin intermediul ficțiunii.

Automate și inteligență artificială timpurie (în stadiu embrionar):

Evul Mediu: Legendele despre creaturi mecanice sau magice create de vrăjitori sau alchimiști (adesea cu intenții malefice) pot fi văzute ca precursoare ale conceptului de inteligență artificială sau de automate. Golem-ul din tradiția iudaică este un alt exemplu.

Perioada pre-modernă: Interesul pentru mașinării complexe și automate (adesea mai mult ca curiozități decât ca instrumente practice) a început să crească, alimentând imaginația despre posibilitatea creării de viață artificială sau de mașini inteligente.

Călătorii aeriene și spațiale timpurii (în stadiu speculativ și adesea fantastic):

Evul Mediu: Legendele despre covoare zburătoare, animale fantastice care transportă oameni prin aer sau încercări mitice de a ajunge la cer (Turnul Babel) pot fi văzute ca precursoare ale fascinației pentru zbor și călătorii spațiale.

Perioada pre-modernă: Pe măsură ce înțelegerea astronomiei a evoluat, au apărut speculații mai elaborate despre alte lumi și posibilitatea de a ajunge la ele, deși adesea amestecate cu elemente fantastice sau religioase.

Cataclisme și sfârșitul lumii (cu o perspectivă diferită):

Evul Mediu: Predicțiile despre sfârșitul lumii, bazate pe interpretări religioase, pot fi văzute ca o formă timpurie de literatură apocaliptică, deși motivațiile și explicațiile erau fundamental diferite de cele ale SF-ului modern.

Perioada pre-modernă: Interesul pentru istorie și pentru civilizații dispărute a putut genera speculații despre cataclisme naturale sau umane care au dus la dispariția lor.

Limitări importante:

Lipsa unui cadru științific modern: Înțelegerea lumii naturale era dominată de religie, magie și filozofie naturală pre-științifică. Explicațiile pentru evenimente neobișnuite erau rareori căutate în legi naturale (în mare parte fiind preluări „cu suplimentare de tip dezvoltare” din lumea antică).

Intenția autorilor: Scopul principal al multor scrieri nu era explorarea consecințelor tehnologice sau a ideilor științifice, ci transmiterea de lecții morale, religioase sau satirice.

Amestecul cu fantezia: Granița dintre ceea ce am numi astăzi “science fiction” și “fantezie” era extrem de fluidă. Elementele magice, supranaturale și fantastice erau adesea integrate în aceleași narațiuni.

În concluzie, deși nu putem vorbi de subgenuri SF în sensul modern, literatura Evului Mediu și a perioadei pre-moderne conține elemente proto-SF care prefigurează fascinația umană pentru călătorii în necunoscut, societăți ideale sau teribile, crearea de viață artificială și depășirea limitelor umane, teme care vor deveni centrale în science fiction-ul modern odată cu dezvoltarea științei și a tehnologiei.

Aprofundând, analizând “proto-science fiction-ul” din antichitate în comparație cu cel din Evul Mediu și perioada până la 1800, putem observa tendințe evolutive interesante, deși nu liniare și nici în termeni de “progres” sau “regres” absolut, ci mai degrabă de schimbări în accent, influențe culturale și apariția unor noi tipuri de speculații.

Tendințe Evolutive:

1. De la Explicații Mitologice la Speculații Proto-Raționale (timid):

   • Antichitate: Explicațiile pentru fenomene neobișnuite sau lumi necunoscute erau predominant mitologice, atribuite acțiunilor zeilor, monștrilor sau eroiilor. Elementele proto-SF erau adesea încadrate în narațiuni religioase sau cosmogonice.
   • Evul Mediu și până la 1800: Observăm o timidă mișcare spre speculații mai “raționale” (în contextul cunoștințelor epocii). De exemplu, ideile despre utopii încep să se desprindă de tărâmurile pur mitice și sunt plasate în locații geografice (chiar dacă imaginare) sau în structuri sociale teoretice (ca în “Utopia” lui More). Interesul pentru alchimie și mașinării complexe (chiar dacă adesea cu o componentă magică) sugerează o încercare de a înțelege și manipula lumea fizică, un precursor al gândirii științifice.

2. De la Cosmic la Social (un început):

   • Antichitate: Multe speculații proto-SF aveau o scară cosmică, legate de originea lumii, intervenția divină în afacerile umane sau cataclisme universale.
   • Evul Mediu și până la 1800: Apare un interes mai pronunțat pentru structurile sociale ideale (utopii) sau critice (proto-distopii). “Utopia” lui More este un exemplu clar al acestei tendințe, concentrându-se pe organizarea politică și socială.

3. De la Mistic la Mecanic (o germinare):

   • Antichitate: “Tehnologia” era adesea magică sau de origine divină. Automatele erau rare și înconjurate de mister.
   • Evul Mediu și până la 1800: Observăm o creștere a interesului pentru mașinării și automate, chiar dacă adesea mai mult ca niște curiozități. Aceasta prefigurează fascinația SF-ului modern pentru tehnologie și inteligența artificială.

4. Influențe Culturale și Religioase Modificate:

   • Antichitate: Speculațiile erau puternic influențate de panteonurile politeiste și de mitologiile locale.
   • Evul Mediu: Creștinismul a devenit influența dominantă în Europa, modelând viziunile despre lume, cosmos și sfârșit. Utopiile puteau avea adesea conotații religioase, iar distopiile erau frecvent asociate cu iadul sau cu societăți păcătoase.
   • Perioada până la 1800: Iluminismul a început să aducă o perspectivă mai seculară și rațională, influențând gândirea utopică și criticile sociale.

Progrese și Regrese Comparative (o perspectivă nuanțată):

• “Progrese”:

  • Apariția Utopiei ca gen: “Utopia” lui More reprezintă un pas semnificativ spre o explorare mai structurată a societăților alternative, un precursor important al SF-ului social și politic.
  • Creșterea interesului pentru mecanică și automate: Chiar dacă la un nivel rudimentar, fascinația pentru crearea de mașini care imită viața sau îndeplinesc sarcini prefigurează teme centrale ale SF-ului modern legate de inteligența artificială și robotică.
  • O timidă raționalizare a speculațiilor: Începe să se observe o îndepărtare (lentă și inegală) de explicațiile pur mitologice către încercări de a plasa ideile în cadre mai “plauzibile” (chiar dacă greșite din perspectiva științei moderne).

• “Regrese” sau Stagnări (în termeni de dezvoltare a SF-ului modern):

  • Supremația gândirii religioase în Evul Mediu: A putut inhiba explorarea liberă a ideilor științifice și a speculațiilor care ar fi putut duce la o dezvoltare mai timpurie a SF-ului. Explicațiile supranaturale erau adesea suficiente.
  • Lipsa unui cadru științific coerent: Fără o înțelegere solidă a lumii naturale și a legilor fizicii, speculațiile rămâneau adesea la nivelul fanteziei sau al alegoriei morale.
  • Amestecul continuu cu fantezia: Granița dintre proto-SF și fantezie rămâne neclară pentru o lungă perioadă.

Concluzie:

În loc de “progrese” sau “regrese” clare, observăm o transformare a focusului și a influențelor. Antichitatea a oferit un teren fertil pentru mituri cosmogonice și intervenții divine, care pot fi văzute ca semințe ale space opera-ului și ale temelor legate de contactul cu entități superioare. Evul Mediu, dominat de gândirea religioasă, a adus o perspectivă diferită asupra sfârșitului lumii și a idealurilor sociale (adesea cu o componentă religioasă). Perioada până la 1800 a marcat o germinare a interesului pentru structurile sociale alternative (utopii), pentru mecanică și pentru o abordare mai “rațională” a speculațiilor, pavând treptat drumul pentru apariția science fiction-ului modern odată cu Revoluția Științifică și Industrială.

Este important de reținut că această analiză este făcută retrospectiv, cu instrumentele și conceptele SF-ului modern. Pentru oamenii din acele perioade, aceste narațiuni aveau semnificații mult mai complexe și integrate în sistemele lor de credințe și înțelegere a lumii.

Și, de aici, fiecare cu concluzia lui…

Dar, pe baza argumentelor prezentate în episoadele de până acum, se poate percepe o stagnare certă a unui fel de punct de plecare reprezentat de fantasy, ce va mai avea un fel de concretizare de start de creștere al „firavei plăntuțe numite Science Fiction” (până la începutul anilor 1950, când „planta” avea să capete o formă, fără a mai fi necesar un proces de milenii pentru a deveni ceea ce este, ci mai puțin de 150 de ani)…

Chiar și în accepțiunea de SF-F.

Merticaru Dorin Nicolae

(Previous)…..(Cuprins)…..(Next)

……