Lucru - Economics - Tehnica plăților interne și internaționale

Catre paginile Lucru Dorin M

Economics

Tehnica plăților interne și internaționale - Mijloace și instrumente de plată

Generalităţi.

Creşterea cantitativă şi calitativă a nivelului afacerilor (raporturilor de piaţă), implicit a cerinţelor de plată ridicate de volumul imens al comerţului cu produse şi servicii, a dus la apariţia unei adevărate problematici a relaţiilor financiar monetare. Cea mai mare parte a acestor tehnici de plăţi fiind derulate prin intermediul băncilor comerciale a determinat un efort de omogenizare generală, operativă şi legislativă, băncile fiind elemente care depind într-o măsură semnificativă de mecanisme prioritar naţionale şi secundar internaţionale.

De asemenea, amplificarea rolului tehnicilor de plată, odată cu avansul cronologic dar şi tehnologic, atât la nivel naţional cât şi internaţional, a indus necesitatea reglementării juridice pe plan naţional şi pe plan internaţional (prin acorduri comerciale, convenţii internaţionale, etc.) în special în sensul uniformizării tehnicilor plăţilor interne şi internaţionale, simplificând din ce în ce mai mult managementul afacerilor/ tranzacţiilor economice naţionale şi internaţionale, în special datorită unei adevărate standardizări (prin intermediul reglementărilor elaborate de Camera de Comerţ Internaţional de la Paris).

Numai prin această uniformizare/ standardizare a fost posibil un control şi o dezvoltare reală a instrumentelor de plată şi credit sub şocul ofensivei economiei de piaţă (începând cu anii '70 şi pregnant odată cu anii '80, apoi '90) precum şi trecerii de la cursurile valutare fixe la cele flotante (fapt ce îşi demonstrează eficacitatea şi în faţa schimbării de repere valorice (valută forte, etc.), folosirea lor devenind atât de comună încât acestea au fost denumite efecte de comerţ.

Tranzacţiile de orice tip implică, de cele mai multe ori, utilizarea mijloacelor şi instrumentelor de plată pentru asigurarea stingerii datoriei sau relaţiilor contractuale. Este evident că, mijloace de plată stau la baza "rulării"/ funcţionării instrumentelor de plată atât datorită faptului că ele sunt primele apărute din punct de vedere cronologic cât şi datorită faptului că acestea sunt cele mai "palpabile", lichide, mai sigure (dezvoltarea schimburilor şi modernizarea permanentă a economiei solicitând perfecţionarea şi dezvoltarea instrumentelor de plată şi credit atât din raţiuni practice cât şi datorită perfectionării activităţilor bancare, apariţiei politicilor financiare precum şi progresului tehnologic care a indus utilizarea tehnologiilor de comunicare şi prelucrare a informaţiilor).

Datorită evoluţiei şi particularităţilor apărute odată cu aceasta, mijloacele de plată sunt clasificate în:

1. Mijloace de plată tradiţionale:
- moneda divizionară (piesele monetare);
- moneda fiducidară (biletele de bancă sau bancnotele), ambele utilizate ca plată în numerar.

2. Mijloace de plată moderne:
- moneda scripturală (banii de cont) - viramentul;
- instrumentele de plată şi credit - cardul (cartea bancară), cecul (cheque), biletul la ordin şi cambia), denumite şi "efecte de comerţ".

Nu trebuie să uităm să amintim de plata prin marfă contra marfă (troc, compensaţie şi variante ale acestora) şi operaţiile în contrapartidă (compensaţii, barter, lohn, reexport, switch, buy-back, etc.), plata în numerar care au o pondere din ce în ce mai scăzută în volumul total al plăţilor/ schimburilor internaţionale... Chiar dacă se constantă o revenire a ponderii acestora în condiţiile evoluţiei în condiţii de criză ale economiei mondiale.

Dorin, Merticaru