Blasfemie?!? - Omul, produs divin

Autor: Merticaru Dorin

Evident că totul are la bază doar nivelul de acceptare a dogmei, un fel de manifestare a profundei sau mai lejerei acceptări a dogmei. Sau, după cum subliniam anterior, un anumit nivel al cunoașterii generale…

O cunoaștere care ar duce rapid spre un fel de continuare a căutării unui fel (unui alt fel) de adevăr și nu o stagnare în nivelul dogmei… Un adevăr ”mai complet”, superior celui dogmatic…

Sau, pur și simplu, să caute adevărata dogmă, ce de la ”Început”, modificată minor de micimea umană, fie ea și de nivel de cunoștințe ce poate influența radical traducerea, transcrierea ”cuvântului Puterii Divine Supreme” (eventual „Creator”) la momentul percepției acesteia…

În ceea ce va urma nu va fi vorba de nimic compatibil cu așa ceva… În orice religie numai Puterea Divină Supremă are dreptul de a judeca și, nicidecum, oamenii, fie ei și ”aleși” ai unei religii anume…

Va fi doar un fel de ”punere cap la cap” a ceea ce declară religiile a fi trimis direct de la „Creator” cu ceea ce au descoperit oamenii de știință…

Ceea ce va urma, după cum veți vedea, este un fel de acceptare că adevărul aparține ambelor curente de gândire, atât celei de tip religios (fără dogmă, ce atrage ideea de judecată) cât și celei de tip științific…

De exemplu, una dintre religii, dacă se poate numi astfel, ignoră întrebarea referitoare la originea universului, a lumii, considerând-o chiar inutilă. La fel ca și celelalte întrebări care țin de esența metafizică a astfel de întrebări, concretizând totul în ”parabola săgeții otrăvite”…

Conform acestei metafore, săgeata otrăvită simbolizează suferința și ignoranța, care sunt cauzele principale ale suferinței umane. Prin urmare, suferința poate fi înțeleasă ca o otravă care afectează mintea și corpul uman.

Parabola spune că pentru a elibera săgeata otrăvită, trebuie mai întâi să înțelegem natura suferinței și a ignoranței, iar apoi să aplicăm remediile corecte pentru a le vindeca. Budismul promovează învățarea și practicarea Înțelepciunii și Compasiunii pentru a înlătura suferința și a atinge iluminarea.

Această metaforă se regăsește în multe texte budiste, inclusiv în discursurile Buddha, care folosește această analogie pentru a ilustra procesul de eliberare din suferință.

Totuși, mesajul de bază al acestei parabole ar fi că omul nu trebuie să se preocupe de astfel de întrebări, comparate cu „o săgeată otrăvită”, ci ar trebui să se preocupe de problemele sale directe (de ”Acum”), de a scoate din carne cât mai rapid acea săgeată și a nu mai lungi prezența acesteia în carne până ce va avea răspunsul la întrebările sale.

Asta deoarece „săgeata otrăvită” va atrage moartea cu mult înainte ca omul să aibă un răspuns la întrebările sale, efortul de bază fiind doar concentrarea pe salvarea ființei de la suferința ce o implică existența.

Toate celelalte religii se aventurează în această căutare a ”săgeții otrăvite” și ”traduc” geneza prin intermediul cunoașterii umane de la nivelul momentelor când s-a inițiat acel mit, acea ”carte divină”, etc.

Într-o scurtă ”trecere în revistă”, percepțiile generale ne ”informează” că, la început era un haos, un întuneric, etc. A urmat gândul, cuvântul, jertfa, etc și va urma formarea cerului (cu astre, planete, etc) și a Pământului (cu ape, pământ și tot ceea ce va urma: plante, animale, etc)…

Omul este ”ceva” realizat din lut, noroi, etc, după chipul și asemănarea divinității creatoare, că este ea Supremă (Iahve, Dumnezeu, Allah, Pan-Ku, Dao, Ptah, Marduk, Mahaa-Vishnu, Brahma, Phyva, Chaos, Viracocha, Tangri, Num, Sombol-Burkan, Ocirvani și Tsagan-Sukurty, etc) sau că este vorba doar despre niște simpli ”lucrători divini” (Iisus și ”Satanail”, Nammu, Aruru, En-Ki, Prometeu și Epimetheus, Izanagi și Izazami, Ahura Mazda și Angra Maynu, Odin, Vili și Ve, entități ”animalice” și/ sau paradisiace creatoare sau jertfite, demoni, demiurg, etc), căruia i s-a dat suflare divină.

Interesant este faptul că, în marea majoritate a cazurilor omul este foarte aproape de natura divină, cel puțin la începutul evoluției sale, imediat după crearea sa.

Dorin, Merticaru