Blasfemie?!? - Omul, corecție divină

Autor: Merticaru Dorin

În alte variante omul este creat pentru a fi exploatat, asuprit, pentru a trăi suferința, etc…

Dar în toate aceste percepții, creația finală a fost întotdeauna omul, indiferent de cât de util era, cât de prost sau deștept, cât de bun sau rău, cât de credul, credincios sau altele…

Concluzionând, în mare majoritate, omul a fost de la început ceva bun, binecuvântat de Puterea Divină Supremă căreia îi plăcea ceea ce a creat, și care ulterior a devenit rău, atrăgând în marea majoritate a miturilor, religiilor, credințelor etc potopul, curățenia, ce a fost și va veni, cu sau fără certitudine…

Și/ sau multe, multe alte teste, ispite, pedepse, torturi, etc una mai oribilă, perversă, nedreaptă, etc decât cealaltă…

Motivul, de exemplu, chiar din cartea sfântă a credinței mele creștine, fiind, culmea culmilor dogmei, cunoașterea binelui și răului (fructul cunoașterii binelui și răului) și nu doar a simplei cunoașteri…

Deci, cel puțin pentru această primă carte (”Geneza”), abordarea esențială va fi un fel de comasare a tuturor cunoștințelor, științelor, credințelor pornind de la un fel de ”Început” accesibil cunoașterii acestui moment al omului până la ”Om”, inclusiv cel din vremurile acestea, în care ”aștern” aceste rânduri.

Și, chiar dacă va părea că abordarea mea va fi principial creștină, am subliniat deja că toate credințele spun, de fapt, aceleași lucruri, descriu aceleași gesturi, situații, fapte, etc, cu particularitatea atrasă de cunoașterea momentului nașterii dogmelor, credințelor, indicațiilor, profețiilor, etc…

De ce acest efort?!? De ce au procedat ”scrierile divine” la a aborda descifrarea ”săgeții otrăvite”?!?

În mod evident, la nivel uman, valoarea individului stă în faptele sale, în evoluția sa, mergând până la anatema că ”trecutul definește omul”, ”concentrând” totul doar la judecată (în sensul de identificare a pedepsei corecte) sau, în cel mai fericit caz, la constatarea ”condiționată” a evoluției lui…

Pierzând pe drum un fel de abordare legată de cunoașterea acelui om în strânsă relație cu lucrarea sa. Nu poți cunoaște un om dacă nu îi cunoști evoluția. Cunoaștere ce are nevoie, obligatoriu, de o egalitate valorică cu cea a analizatului, ”judecatului”…

Și, de aici, nu poți cunoaște Puterea Divină Supremă dacă nu ai cunoașterea, capacitatea reală de a te apropia cât de cât de înțelegerea necesară a faptelor Sale. Sper că nu ați uitat de ”cunoașterea influențează percepția”?!?

De aceea, ”cărțile sfinte” au încercat abordarea ”săgeții otrăvite”… Pentru a putea transmite câte ceva despre lucrarea Puterii Divine Supreme și a ajuta la creșterea șanselor de a înțelege această Putere și, astfel, de a crește șansele de a modifica percepția tocmai pentru a crește aceste șanse…

Dar timpul a dovedit că Omul nu avea capacitatea (și abia dacă începe în aceste timpuri, acum), cunoașterea de a înțelege ceea ce i se transmitea. De aici au apărut modificările ”Cuvântului” Puterii Divine Supreme de către om, de aici a apărut dogma… Și, încă sper că, din necunoaștere, din imposibilitatea de a percepe corect și nu din ”rea credință”.

De exemplu, dogma elimină orice fel de întrebări, evident. De aceea este dogmă. Nu fiindcă dovedește ceva ci fiindcă doar afirmă ceva… Pleacă de la un Adevăr dar, ulterior, nu poți decât să tragi concluzia că ai nevoie de a căuta suplimentar sau, mai rău, că ”Jumătate de Adevăr este o minciună întreagă”… Că Puterea Divină Supremă este folosită în interesul cuiva, sub cunoașterea cuiva…

Da, cercetând nu poți avea altă evoluție decât să te apropii de Puterea Divină Supremă, înțelegând din ce în ce mai multe din lucrarea sa. Înțelegând… Fiind, pas cu pas, copleșit de percepțiile legate de această lucrare…

Deci, o ultimă ”indicație”… Celor ce sunt, cu voie sau fără voie constrânși de dogma lor, de cunoașterea lor, le recomand să nu citească această lucrare și, foarte probabil, lucrările ce vor veni!

Și asta, nu deoarece le va tulbura credința (concluzie trasă din sute, mii de discuții al căror rezultat a fost ”semnalat” în acest fel). Credința este credință, valoroasă, fie ea și ”cât un bob de muștar”! Efortul meu le va întări credința, cu certitudine, dar totul este în funcție de nivelul de cunoaștere al lor… De dorința și capacitatea de a cunoaște și altele afară de dogmă dar legat de aceasta.

Dorin, Merticaru