A venit momentul sa abordam a doua ipoteza, cea "spirituala".
Ideea de divin, de Dumnezeu, in diferitele "perceptii" ale omului din cele
mai vechi timpuri pana in zilele de azi, este pe deplin atestata de istorie
(numeroase descoperiri arheologice, concepte transmise din vremuri imemoriale,
etc.). Se poate vorbi chiar despre o constiinta religioasa atotprezenta
a omului indiferent de "apartenenta" teritoriala, rasiala, etc. a acestuia.
O constiinta care il indemna permanent spre "detectarea" vointei, daca
nu si a persoanei Dumnezeului sau, spre a intra in gratiile acestuia, in
lungimea de unda necesara unei vieti mai usoare, mai mult sau mai putin
justificata pentru el sau pentru Dumnezeul sau ("Paganii, care nu au
lege, din fire fac ale legii, acestia neavand lege, isi sunt lor lege,
cum arata fapta legii scrisa in inimile lor, prin marturia constiintei
lor..." - Sfantul Apostol Pavel, Romani II, 14-15).
Nota autorului: Este evident ca voi utiliza numai si numai citate din religia
ortodoxa, la care apartine subsemnatul dar, la fel de evident este faptul
ca, nu va fi foarte greu sa se gaseasca similaritati frapante in toate
formele de manifestare religioasa care exista la ora actuala pe Pamant.
Permanenta chemare sau enigma existentei lui Dumnezeu se "materializa"
prin contemplarea naturii si a "fortelor" acesteia, catre contemplarea
"Celui care nu se vede" ("Cerul plin de stele si constiinta morala din
om umplu sufletul omului de admiratie" - Kant). Oare de ce totul, dar
absolut totul se leaga de cer? Din cele mai vechi timpuri omul primitiv,
ancestral, etc. a cautat un motor motivational intrupat in "stihiile naturii"
(aerul, apa, focul, etc.), in stele, planete, etc. (atribuindu-le acestora
conducerea universului), in diverse "rataciri", "paganisme", etc. (sub
"dictatul clasificator" al unora sau al altora).
Renuntand la bipolaritatea "clasificarilor" religioase se poate aminti
despre predica de pe munte a lui Iisus Hristos: "... cunoasterea lui
Dumnezeu nu sta numai in a-i recunoaste dumnezeirea, ...; Adevaratul
si bunul crestin sa nu ramana numai la post si rugaciune, ci alungand orice
pacat din cugetul sau, sa paseasca mai departe la fapte bune, in ajutorarea
aproapelui sau."; "Nu oricine-mi zice, Doamne, va intra in imparatia
cerurilor".
Deci, intr-o masura mai mare sau mai mica se recunoaste posibilitatea multiplelor
manifestari de credinta atat timp cat ele sunt reale si indreptate spre
un Dumnezeu real al sufletului persoanei in cauza, catre acea Unicitate
general valabila.
Acceptand aceasta "realitate" se poate merge mai departe in directia "perceperii"
multiplelor forma de manifestare religioasa si, de ce nu, a zonelor semnificative
de manifestare a formelor religioase.
Daca se va "arunca" o privire spre imaginea de mai jos, cea a "centrelor
religioase", se va sesiza ca toate aceste centre se gasesc, de fapt, exact
in teritoriile disponibile (si mai ales structurate populational, rasial,
etc.) prezentate anterior, in analiza evolutionista.
Este necesar sa precizez ca, se iau in "analiza" principalele centre de
"spiritualitate", a celor care au influentat (si influenteaza) grupuri
umane majore fara a tine cont de o evolutie in continut, calitate si mai
ales de o evolutie privita din punct de vedere cronologic. De asemenea,
este bine de retinut faptul ca, delimitarile "de arie spirituala" realizate
de autor nu sunt strict "precizabile" ele avand o oarecare marja de "posibilitate"
de extindere (dar fara a afecta zonele delimitate "expres"). De aici apare
necesitatea de "delimitare expresa" a unor zone si evitarea "incadrarii
unor zone unde manifestarile "religioase" au fost destul de eterogene pentru
a fi luate "in calcul" (cu toate ca se poate interpreta aceasta atitudine
drept una discriminatorie).
1. Zona crestina; 2. Zona araba (musulmana); 3. Zona hindusa; 4. Zona Buddista (China, Japonia)
Ca o precizare, se poate spune, referitor la Europa, ca centrul religios
era, de fapt, restrans la zonele mediteranean- carpato- balcanice (daca
se poate folosi un astfel de termen). Nu este cazul sa intram in detalii
privitor la o religie initiala sau o alta/ altele care exista in acest
areal ci, pur si simplu, sa "sesizam" doar "aria de spiritualitate".
A doua arie este cea african-arabica (daca se poate spune asa). Istoricii
sunt intr-un totul acord in ceea ce priveste faptul ca originile religiei
arabe "se trag" din aceasta zona (fara a avea intentia de a comenta diferentele
de perceptie dintre siiti, suniti, beduini, etc. este evident ca centrul
de greutate este plasat aici).
Zona Indica si Central Asiatica are o istorie destul de controversata iar
centrul de greutate nu poate fi stabilit cu precizie. Se poate sesiza ca
delimitarea facuta mai sus nu cuprinde o mare zona asiatica care "acopera"
zona cea mai populata in vechime. Am procedat la acest mod de abordare
tocmai pentru a evita dezbateri privitoare la centrul religios initial
al acestei zone, "partea evitata" fiind, de fapt, o zona de conjunctura
"groaznica" a influentelor religioase. Chiar daca aici s-au dezvoltat mari
civilizatii, chiar daca aici istoria a lasat urme evidente nu pot forta
includerea zonei tocmai datorita instabilitatii sale extreme si datorita
faptului ca sistemul religios de baza a ramas stabil doar in zona delimitata.
Zona China-Japonia-Oceania este una din zonele "religioase" care are cea
mai mica sansa de a fi contestata. "Bucurandu-se" in timp de o stabilitate
demna de invidiat ea s-a dezvoltat si a prosperat in permanenta chiar daca
a "beneficiat" de o istorie destul de zbuciumata.
Zona Americilor este evident plasata in arealul actual al Americii Latine
cu oarecare extensii pe teritoriul Mexicului si cu prelungiri "sudamericane"
in special pe teritoriul chilian (fiind destul de precisa nu am mai realizat
o figura pentru aceasta zona). Sistemele religioase sunt destul de stabile
pentru aceasta zona si nu voi initia comentarii suplimentare. Voi preciza
doar faptul ca "sistemele" din aceasta zona sunt total diferite de orice
alt sistem intalnit in restul lumii.
Punand "cap la cap" elementele descrise anterior, si considerand ca valabiala
ipoteza evolutionista finala (migratia nu este o solutie "explicativa"
a popularii Terrei...) se ajunge la necesitatea "punctarii" unor detalii.
Din punct de vedere "evolutionist" exista cinci "puncte" populationiste.
Din punct de vedere "creationist" exista tot cinci puncte "de religie".
Se poate spune acum ca enuntul creationist al ipotezei finale este corect?
Se poate merge mai departe, in special pentru cei care au nevoie de mai
multe argumente in ideea de a elimina orice posibila interpretare a Unicitatii
pe seama pluraritatii sau idolatriei.
Conceptual, aproape orice religie merge pe ideea bipolara bun-rau, al nostru-impotriva
noastra, etc. De asemenea, se poate sesiza ca toate conceptele religioase
merg pe principiul "dovedirii" a ceva anume. Realizand un prim pas, sa
zicem ca "El" a dat "maimutei primordial umane" scanteia divina. Este evident
ca ea nu indeplinea cerintele necesare unei evolutii spirituale si, atunci,
pe baza suportului "imbunatatit" anterior a modificat, completat, etc.
scanteia divina "acordata" initial, chiar daca acest lucru a dus la "aparitia"
altor fiinte, a ceva nou dar inrudit cu predecesorul. "Bunul-raul", "cu
noi-impotriva noastra" a startat indelungata sa existenta si, rand pe rand,
pas cu pas (evolutiv) suportul scanteii divine a fost imbunatatit ajungandu-se
pana in zilele noastre dupa principiul ce este bun continua ce este rau
se elimina. Acest "enunt" nu cred ca poate fi contestat de evolutionisti.
Eventual el va fi modificat intr-o alta forma ("progresele" genetice au
dus la imbunatatirea suportului organic "intrupat" in maimute si, pas cu
pas, modificare genetica dupa modificare genetica s-a ajuns la ceea ce
exista la acest moment prin intermediul atotputernicei legi a selectiei
naturale). Ca o completare pentru evolutionisti, pot afirma ca, odata ce
migratia nu se justifica, apropos de omul actual, "descendent" direct al
omului de Cro Magnon, exista posibilitatea ca ei sa fie destul de multumiti
daca vor lua in calcul ca "rata de mutatie" de aproximativ 20.000 de ani
a omului (posibil a fi numit Homo Sapiens "ancestralus") poate sa se fi
manifestat in cela 5 centre evolutive prezentate de autor (de fapt de "Mama
Istorie"), dand nastere raselor, tendintelor de grup si, de ce nu celor
cinci forme semnificative de manifestare religioasa.
Sa continuam! Se poate sa fiu acuzat de cinism dar aceasta este "legea
selectiei naturale" - cel slab este eliminat fara scrupule sau concesii,
cel bun devine sef (pana se gaseste altceva/ altcineva mai bun). Ca un
fel de "paranteza" incercati sa studiati ceva "lucrari religioase" urmand
a descoperi ca, indiferent de dumnezeirea/ zeitatea luata in calcul, de
Dumnezeu, Allah, etc. se va sesiza flagrant ca lor le plac cei puternici
chiar daca sunt mai putin "virtuosi" si pot fi numiti hoti, incestuosi,
ucigasi, cuceritori, mincinosi, nedrepti, etc. (acestea fiind strict notiuni
legate de organizarea sociala a grupului care "tine cont" de aceste concepte,
de diverse cerinte care au obligat "sfantul" respectiv sa procedeze asa
cum a procedat, s.a.). Intotdeauna, dar absolut intotdeauna, ideea de baza
este cea a progresului, a acumularii de experienta, de cunoastere.
Daca tot exista mai multe puncte de manifestare a credintelor pure este
evindent ca trebuie sa ne amintim de lunga perioada de manifestare a credintelor
idolatre sau cu mai multi zei, dumnezei, etc. Unii dintre noi pot pune
aceasta certitudine evolutiva la baza "malformarii" spirituale a celor
care au o alta credinta fata de a lor. Sa vedem daca este asa sau nu, daca
exista pluralitate sau doar Unicitate.
Abordand un fir logic legat de pluralitate si/ sau idolatrie se va ajunge
la necesitatea de a preciza ca "progresul" fiintei umane s-a realizat pornind
de la cele minim 5 (cinci) puncte de "aparitie". Daca nu doriti sa fie
cinci cu siguranta ca acceptati ideea ca sunt mult mai multe, functie de
numarul de grupuri sociale care au gasit "de cuviinta" sa creada in ceva,
sa se roage la ceva. Startand cu un fel de "prezentare" de la omul primitiv
se va sesiza ca "directiile" in care acesta isi putea "investi" puterea
spirituala erau enorm de multe - fulger, tunet, soare, luna, leu, mamut,
sarpe, barbat, femeie, etc. (fapt demonstrat si de descoperirile arheologice).
Ori, daca tot s-au descoperit atatea forme de depozitare a energiei spirituale
este evident ca, de aici a aparut pluralitatea zeitatilor. Din punct de
vedere "spiritual" nu avem de ce sa demonstram o certitudine. Ma adresez
acum evolutionistilor care "casca plictisiti". Structura creierului uman
este una de tip stratificat, la baza existand acel ceva denumit de noi
a fi paleocortexul. In el sunt depozitate, conform descoperirilor stiintifice,
toate instinctele primare, toate comportamentele "de baza"/ "primordiale".
Odata ce s-a demonstrat faptul ca, prin creierul uman se "transmit" informatii,
comportamente, gesturi, etc. de la parinti (si uneori care nu apartin parintilor)
de ce ar fi greu de acceptat faptul ca o societate bazata pe pluraritatea
perceptiei spirituale nu ar fi capabila sa transmita peste generatii cel
putin o "inclinatie" spre acest tip de perceptie. In plus survine "comportamentul
de grup" necesar manifestarilor religioase reale, palpabile. Daca se va
lua in calcul un "drum" initial care starta cu necesitatea de a elimina
neanderthalienii primitivi, barbari, se va sesiza ca nu era greu sa se
contureze o politica "segregationista", bipolara, tipic religioasa. Un
acel ceva demn de toata stima si venerarea pentru un grup devenea intruparea
a ceea ce este mai satanic posibil pentru celalalt. Cu timpul s-a ajuns
la formele de dominatie umana, sclavie, etc. Este evident ca masa umana
"cucerita" avea sa mentina un timp mai mult sau mai putin indelungat o
forma de idolatrie sau de pluralism, cel putin daca vom lua in calcul inertia
de acceptie sau practica ritualurilor cuceritorilor alaturi de cele proprii.
Diseminarea de informatie, pentru toate posibilitatile descrise mai sus,
poate duce foarte usor la idolatrie (o idolatrie combatuta de toate formele
de religie actuale datorita perimarii ei - nu ciopliti chip dupa chipul
meu, nu ridicati cruci, etc.) daca se va lua in calcul necesitatea existentei
unui lider, tipic umana. Tendinta spre a gasi un sprijin, un panaceu pentru
marirea puterii spirituale cu care sa fie invinse greutatile materiale,
curente, de zi cu zi, gaseste usor aplicabilitate pe baza suportului "tehnic"
ancestral legat de pluralitate si idolatrie. Se ajunge pana intr-acolo
incat persoane fizice devin "idoli" de reactie, comportament, drum de viata.
In plus nu trebuie uitat de faptul ca aproape toate religiile actuale si-au
inceput "drumul" lor in marile aglomerari umane, "propagarea" acestora
urmand sa fie facuta prin intermediul misionarilor catre celelalte grupuri
umane care au renuntat destul de greu la conceptele initiale (pluralism
si idolatrie) - dovada in acest sens stand misionarii care de multe ori
au platit cu viata efortul lor spiritual.
Descriam mai devreme ceva despre perimarea ideii de pluralitate si idolatrie.
Este evident ca daca vom multiplica punctele de transfer de energie spirituala
vom crea numai puncte slabe "de manifestare". Unicitatea presupune, in
primul rand, concentrarea de energie, eficienta, gestul de a alege in urma
anularii pornirilor de slabiciune in directia "amplificatoarelor", "protectivelor",
ineficientelor "surplusuri" de credinta chiar daca acestea, deseori functioneaza
(sa nu uitam ca asa numitul efect placebo este "demonstrat" stiintific
si se bazeaza, de fapt, de o putere existenta in individul respectiv de
a concentra energia spirituala a acestuia in sensul dorit de acesta, chiar
daca aceasta concentrare se realizeaza constient sau nu, materializandu-se
in ceva sau nu).
Pe aceasta slabiciune se bazeaza, de altfel, si teoriile bisericesti legate
de "ministeriate" (un fel de semizeu care indeplineste o anumita functie,
care tine un anumit minister, in lungul drum pana la Dumnezeu). Acestea
au atat functie de "compensare" a pornirilor ancestrale legate de pluralitate
cat si a celor legate de idolatrie. Bunul si Sfantul Nicolae Facatorul
de Minuni (cel sub numele caruia am fost botezat crestin - si sunt mandru
de asta) a facut tot ceea ce ia stat in putinta legat de Dumnezeu si supusii
sai, oamenii, aproapele sau, sau cel putin de ceea ce credea el, avand
la baza motivatia credintei sale. Nu cred ca a facut cel mai mic gest in
ideea de a fi "pozat" si pus la loc de cinste alaturi de Petru, de Vasile,
etc., spre pilda si urmare, pe panoplia ministerelor bisericesti (cei care
au procedat in ideea "preamaririi" proprii au sfarsit - si vor sfarsi -
asemenea lui Iuda). El dorea sa se apropie de Dumnezeu prin credinta si
cunoastere si, nicidecum, sa se apropie pentru functie, pentru vesnica
pomenire.
In fapt nu cred ca voi fi blamat de faptul ca institutiile bisericesti
se axeaza structural pe aceasta "strategie ministeriala". Din acest motiv,
aproape ca nu exista religie care sa nu aiba schismele ei: siitii versus
suniti, ortodox versus catolic sau protestant, fiecare justificand o "origine"
superioara celuilalt sau un "cred"/ crez mai bun in comparatie cu ceilalti.
Sa luam cazul crestinismului (care il cunosc ca fundament al religiei mele)!
Acesta cunoaste trei mari "confesiuni": ortodox, romano-catolic si protestant.
"Privind" spre modul in care sunt "conduse" acestea se va sesiza: conducerea
Bisericii Ortodoxe este sinodala (colegiala), Biserica Romano-Catolica
are o conducere piramidala, monarhica, plasand in varf pe Papa, un "Vicarius
Christi" (loctiitorul lui Hristos pe Pamant), iar Bisericile Protestante
(sunt mai multe, datorita numeroaselor reforme aduse de: Martin Luther,
Jean Calvin, Ulrich Zwingli, Henric al VIII-lea, John Wesley, etc.) urmeaza
o ierarhie romano-catolica, piramidala. Deci, este evident ca aceste institutii,
pe langa rolul lor de "invatatori ai drumului spre Dumnezeu" (rol care
il respect si il aprob fara a sta pe ganduri sau sa ma gandesc la vorba
romaneasca din batrani care spune: "Uita-te la ce zice popa si nu la ce
face acesta!"), ei au tendinta "de grup", permanenta, de a isi sustine
mecanismele intr-o viata care tine mai mult de materialism decat de spiritualism
(rugaciunea se face inainte de masa, bineinteles daca ai ce pune la masa,
rugaciunea de capatai - Tatal nostru - zice imediat dupa cele ceresti,
"da-ne noua painea cea de toate zilele", s.a. fara a avea in gand macar
pentru o secunda sa blamez aceste "sublinieri", ca sa nu ajung la faptul
ca nu iti este cerebrata religios cununia daca nu platesti preotul sau
nu iti este ingropat crestineste mortul daca nu platesti "ortul").
--- "Sincer, este obositor sa nu fii interpretat gresit." ---
La randul ei, fiecare alta religie are "grija" sa aibe parte de diferite
schisme/ grupari/ etc. cu rolul de a asigura unor "intreprinzatori" care
aplica mai corect sau mai eficient "verba Domini" diverse puteri, facilitati
sau, pur si simplu, posibilitati de a-si afirma credinta proprie sau credinta
care o cere o masa de indivizi spre a o accepta a fi corecta.
Oare toate acestea nu sunt forme mai mult sau mai putin evidente ale idolatriei
sau ale pluralitatii "de credinta"? Oare de ce exista adanc "intiparite"
in adancurile mintii umane acceptarea a ceva care este evident o greseala?
Simplu, deoarece anterior, din vremuri imemoriale existau deja mai multe
centre de "credinta" (dupa parerea autorilor este vorba despre cele cinci
centre initiale) chiar daca toate aveau un singur Dumnezeu. Un Dumnezeu
comun, recunoscut. Ulterior, oamenii, au avut grija "sa treaca credinta
de partea lor" pentru a le servi lor sau mai marilor lor. Ganditi-va numai
la faptul ca acestia au avut grija sa inventeze steaua cu cinci colturi
ca semn al diavolului! De ce este vorba despre cifra cinci? De ce despre
diavol, satana, antichrist, etc.? Un diavol/ satana care nu exista, o satana
inventata ca amenintare utila la nesupunere?
Daca se face admite o analiza suplimentara, teologica, este bine sa amintim
de faptele general recunoscute ca:
- Dumnezeu este Duh (Ioan IV, 24) - fiinta vie, personala,
netrupeasca si nemateriala, care este insasi viata noastra - Caci in El
traim si ne miscam si suntem (Fapte XVII 28)
- Dumnezeu este atotputernic si atotprezent
- Dumnezeu este vesnic, cel dintai si cel de pe urma
(Isaia XLI 4, XLIV 6) - El nu are un inceput sau un sfarsit al existentei
sale deoarece traieste pentru si prin supusii sai.
- Dumnezeu este iubire (Ioan IV, 8, 16) - iubirea este
acea stare in care omul se uneste cu Dumnezeu in cea mai desavarsita apropiere
personala, indicand gradul in care Dumnezeu se descopera in noi si isi
manifesta comuniunea cu noi.
Punand cap la cap toate acestea intr-un "mix" cu manifestarile energetice
de care aminteam anterior este clar ca El este rezultanta energiilor noastre,
intruparea care nu va fi vazuta decat de cei virtuori si doar simtita de
catre cei care cauta "atingerea" Lui
Se poate afirma in acest moment ca enuntul creationist al ipotezei are
dreptul de a fi luat in calcul?
....................................