STUDY - Fiction
- Mortgage One's Soul
"Mortgage One's Soul"
Mircea Dan Chapter 1, Scene 1 - Let’s
get acquainted
-Or... Yes, I'd better introduce
you to some general things about heroes, about the environment
in which they evolve, intervene the Presence... I'll start with
Mircea Dan, the truly main hero of this evolution...
Our hero, Mircea Dan, comes from a family where his father was an exceptional military man and the mother chose the path of military service, her basic activity being one of ensuring support conditions for them...
Our hero, Mircea Dan, comes from a family where his father was an exceptional military man and the mother chose the path of military service, her basic activity being one of ensuring support conditions for them...
In fact, it was some kind of
secret thing, something like some kind of espionage. It would be
a question of why such activities were needed in a world of the
future in which there was peace... Well, real life isn't as
simple as it seems at first sight...
First, Dan never met his father because he had fallen on duty somewhere, on an asteroid near the planet Jupiter. So here's how, even if there were times of peace, someone died for these times to exist. Yes, my dear, so that life exists in peaceful conditions, this lifestyle needs to be maintained by someone.
Or, since Dan's birth, it was the mother who further participated in maintaining this lifestyle... A participation which, as in the case of the father, required that the mother be away from her child most of the time... As it happens in our real lives... When, exactly when we miss our parents most, they are away at work to ensure all the necessities of life...
And, so, Dan grew up. almost alone, completed his primary education, attended the courses of the military school, then of the flight academy and became a transport pilot... Because he wasn't too ambitious, or not it was driven by parents, friends, those around him, it was something more lazy and didn't perform in the school...
First, Dan never met his father because he had fallen on duty somewhere, on an asteroid near the planet Jupiter. So here's how, even if there were times of peace, someone died for these times to exist. Yes, my dear, so that life exists in peaceful conditions, this lifestyle needs to be maintained by someone.
Or, since Dan's birth, it was the mother who further participated in maintaining this lifestyle... A participation which, as in the case of the father, required that the mother be away from her child most of the time... As it happens in our real lives... When, exactly when we miss our parents most, they are away at work to ensure all the necessities of life...
And, so, Dan grew up. almost alone, completed his primary education, attended the courses of the military school, then of the flight academy and became a transport pilot... Because he wasn't too ambitious, or not it was driven by parents, friends, those around him, it was something more lazy and didn't perform in the school...
But, after a while, he realized
his mistake and wanted to become something "better"... Our story
begins from this moment, when he wanted to become an elite pilot
or, as they say in the story, "zero-grade pilot"...
Okay, okay... It's kind of a story anyway, and almost always it is good to know as many details as possible about what you're about to do. But, you know, I won't tell you too much because there must also be some kind of surprise of the story. What charm would I have to start telling you the story of Prince Charming with its end... Wouldn't anymore be a story?!?
So, I'll give you some little details to help you understand some things... But, that's it...
Hmmm, I have a kind of deja-vu feeling, issued thoughtfully the Presence... Probably a perception from an alternative line of evolution... Who knows! Yes let's get back!
You will see the whole story through Dan's eyes... At least for a while (spoiler). I described to you that he was leading a kind of "non-life" life, that of a transport pilot... He lived so as not to die. Not death in the sense of of death... But in the sense that it wasn't his life... His life was others people's lives, living only with what he could "steal" when he wasn't away on transport missions...
Yes my dear ones, this is the life as a transport pilot... A life in which he was leaving with the his transport ship, on races that lasted far too long, in who was lonely. Just with what he could do from in terms of entertainment and social media...
But this was his choice. In fact, he really needed solitude, he felt this need... Actually... It's enough for this level of the story... Let's focus on Dan!
Like any child, if you don't see what other children live, you can't really figure out if you live well, normally or abnormally. And great people live, often such things. But, let's try to help you to you understand something!
As I was telling you, Dan has raised from a young age almost without parents. Not that they would have it forsaken... In fact there was only the mother, because the father no longer Was... But, the mother didn't really enjoy it either, in the truest sense of the word... Or, at least, he had it in a way very strange...
His mother was a very person occupied because of her service. If it was a civil service, he could always choose not to go there anymore... But, being a military-type service, in addition to the fact that it was obvious that he love what she does, she was also bound to submit to some harsh regulations that did not allow her to do what she wanted, to do what is normal for a mother to do, namely to stay as long as possible more with her children... This was his ability as a mother...
În plus, era şi o mamă foarte exigentă, care îi cerea mereu şi mereu noi lucruri lui Dan... Lucruri care lui îi păreau a fi chinuitoare, plictisitoare din punctul lui de vedere... Dar el, Dan, simțea că mama lui nu este așa... Undeva, de undeva, exista sau primea un fel de fascinație... Știa că mama lui este bună... Că tot ce trăiește el așa trebuie să fie... Şi nu pentru că viața este ceva rău, nu... Ci, pur si simplu, pentru că aceasta este viața...
Vremurile din care "vine" acest viitor, erau unele cu adevărat minunate... Niște vremuri în care grija față de om era mai presus de orice... Da, erau vremuri în care oricine avea orice își dorește, asigurat de societatea existentă atunci, bineînțeles în niște limite condiționate de regulile, legile acelui viitor. Şi, astfel, Dan, a avut tangență cu aproape orice își dorea...
Şi, fie din ambiție, fie dintr-un fel de dorință de a urma exemplul părinților săi, el a fost atras din cele mai fragede timpuri, de jocurile acelor timpuri, in special cele de tip militar... Jocuri așa cum sunt cele de pe calculator din ziua de azi dar mult, mult mai avansate decât vă puteți imagina... Jocuri care simulau perfect realitatea, bineînțeles fără a pune în pericol viața celui care joacă şi, mai ales fără a chinui un copil ce crește...
Din acest motiv erau denumite "simulatoare". Important este că era fericit, fie că jocurile îi ofereau tot ceea ce își dorea, îi închideau orice curiozitate dar şi pentru că avea tangență maximă la alți copii, fie şi fără să se întâlnească real cu aceștia...
Nu pentru că nu ar fi putut să o facă... Să nu înţelegeţi asta! El putea oricând să se vadă cu copiii... La grădiniţă, la şcoală, avea mereu colegi şi se înţelegea perfect, din punctul lui de vedere, cu aproape toţi copiii... Nu, nu aceasta era problema...
Pur şi simplu îi plăcea singurătatea. Şi, mai ales, ura să dezamăgească pe cineva din jur... De fapt, de asta începuse să iubească singurătatea... Pentru că nu putea să mulţumească pe toţi prietenii... Şi asta îl rănea sufleteşte... Accepta necondiţionat doar iubirea celor din jur care nu erau puţini…
Era plăcut de cei din jur pentru maturitatea sa, permanent promovat ca lider al oricărui grup… Toate acestea poate că se datorau faptului că era permanent deasupra nivelului intelectual al celor de vârsta sa, poate că se implica total în orice activitate iniţiată de el sau de grup… Poate că totul era născut de dorinţa sa de a-şi captiva mama, de a o atrage, de a o vedea mulţumită de ceea ce face el… Da, şi aici apărea ideea de a nu dezamăgi, de a nu înşela aşteptările…
Şi, ar mai fi ceva de povestit despre copilăria lui Dan... Undeva, uitat ca număr de ani, din cauza singurătăţii, Dan a descoperit, sau şi-a creat, un fel de prieten imaginar cu are stătea mereu de vorbă, se sfătuia şi altele asemenea. Nu îşi mai aminteşte ce nume i-a pus, cel puţin până la scurt timp după startul poveştii noastre (spoiler), dar îşi aminteşte că acesta îl corecta mereu şi îi spunea ca îl cheamă Vedairyu, sau, pe scurt, Iryu.
Şi nu a simţit niciodată nevoia sa îl contrazică şi să impună numele care îl dorea el, nu... Asta fiindcă Iryu era ca un om mare şi nu simţea nevoia să se contrazică cu un om mare, fie el şi prieten imaginar... Şi, pentru că îl percepea ca un fel de înger păzitor, aşa cum au toţi copiii mici... Şi pentru că simţea că, între ei, exista un fel de armonie perfectă... Dar, oricum ar fi, nu s-au contrazis niciodată...
Sau, cel puţin, armonia a existat până acesta nu a mai apărut... A dispărut dintr-odată... De fapt nu a dispărut deodată... Undeva, printre amintirile sale, exista ceva legat de faptul că acesta l-a pregătit o perioada de timp cu privire la dispariţia sa. Din ceea ce a aflat mai târziu, din cărţi, din practicile spirituale, se pare că el crescuse îndeajuns pentru a mai avea un astfel de prieten, un fel de înger păzitor... Sau că depăşise inocenţa copilăriei... Cine ştie...
Cert este că a suferit foarte mult atunci când a rămas singur... A suferit atât de tare încât nu şi-a mai dorit niciodată un prieten atât de apropiat.
Abia atunci l-a descoperit cu adevărat pe binefăcătorul familiei lor, pe Corasdo... Acesta servise în armata şi luptase împreună cu tatăl lui şi, atunci când s-a petrecut nefericitul eveniment al morţii tatălui lui, se pare că el şi cu un alt militar, Fran Touran, muriseră pentru a-l salva pe Corasdo (spoiler)... Poate de aceea l-a urât şi nu l-a suportat până în acel moment, când a dispărut Iryu... După aceea a observat cât de dedicat era acesta faţă de el... Atunci şi-a dat seama că nu este vorba despre remuşcările lui Corasdo ci, pur si simplu, este dragoste adevărată faţă de el...
Şi faţă de mama sa, Anda... Se înţelegeau perfect, totul era perfect între ei... Asta, cel puţin acasă, unde ei puteau fi liberi, să fie ei... Sau, cel puţin, aşa credeau ei (spoiler). În "exterior" se pare că era cu totul altfel... Erau protocolari, aveau preocupări total diferite... Dar, gura lumii este gura lumii... Corasdo fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni ai omenirii, era permanent supravegheat, discutat, şi el, Dan, nu avea cum să fie lăsat în pace, măcar datorită faimei lui Corasdo...
Da, şi a mai găsit refugiu în ceva... Atunci s-a declanşat o adevărată dependenţă faţă de jocurile de simulator... A devenit metodic, organizat, intrând rând pe rând în aproape toate topurile omenirii în simulatoarele de tip militar... Avea unele probleme doar la cele de tip lupte clasice, de tip "contact direct", el fiind un fel de strateg desăvârşit, mult superior şi faţă de oamenii mari care participau la luptele de simulator...
Şi, aşa, a ajuns un fel de copil mare... A sesizat asta în special datorită mamei sale care a început, parcă dintr-o dată, să fie mult mai severă decât de obicei, să îl pună la tot felul de lucruri, să îi impună restricţii de la atât de plăcutele jocuri în simulator... Şi multe altele... Care îl făceau să se simtă neputincios... Care îl făceau să perceapă că mama sa îl iubeşte atât de puţin pentru că el nu este în stare să se ridice la înălţimea pretenţiilor, probabil normale, ale mamei sale...
A venit vremea şcolii militare... Mama sa fiind "în domeniu" i-a aranjat drumurile într-o şcoală de elită... Cel puţin aşa spune toată lumea... El nu a perceput asta... Pentru el totul nu era decât un lucru fără rost, fără logică... Nu se spune degeaba că, "Acolo unde se termină logica începe armata...". Un loc în care viaţa nu este decât o ierarhie strictă, unde "soldatul", "ofiţerul", persoana sunt cele care contează doar ca nivel de executare a unui ordin. Unde omul este doar executantul, prelungirea armei sau altele asemenea. Unde el nu era decât rotiţa insignifiantă dar necesară a unui mecanism. Este locul unde toţi sunt uniforme cu un anumit grad şi mai puţin persoane...
De fapt, din activităţile militare reale ar fi trebuit să vă daţi seama de asta... Gândiţi-vă, ce sunt militarii?!? Oameni antrenaţi numai şi numai pentru a ucide sau a "construi" ceva care să ajute la ucis cât mai eficient... Că mai "ies" la ordin, din când în când, la inundaţii sau unele elemente "de necesitate" nu înseamnă că ei ştiu să facă altceva decât să ucidă, să distrugă cât mai eficient... Asemenea unor maşini care nici măcar nu caută sensul gesturilor şi acţiunilor lor... De fapt, nici nu le este permis asta... Nu au voie să fie persoane... Sunt doar uniforme cu o oarecare "amintire" umană... Trebuie să fie maşini de executat ordine, şi atât...
- Oops, iar am sentimentul de deja-vu, opri prezentarea sa Prezenţa. Parcă am mai spus asta acum… Sau nu?!? În fond, tot ceea ce este trăit a mai fost trăit pe alte linii evolutive. Poate este ceva… Nuuu, parcă totul este chiar acum… Deh, uit că nu prea avem timp… Să revenim la ceea ce a simţit Dan în primele luni de şcoală militară.
Percepţia descrisă anterior l-a prăbuşit sufleteşte mai mult decât se aştepta... Aproape că a ajuns să urască armata şi tot ceea ce înseamnă ea... Motiv pentru care, la terminarea ei, a renunţat imediat, chiar dacă se poate interpreta că nu a avut de ales, şi s-a înscris la academia de pilotaj. Mare dezamăgire pentru mama sa Anda, cu toate că era total susţinut de Corasdo care îi sublinia de câte ori putea că, armata nu însemnase nimic nici pentru Aurel, tatăl lui.
Şi, în academia de pilotaj, Dan a trăit prima sa dragoste, cea pentru Ada... Ratată şi fără alt rezultat decât suferinţa... O suferinţă care l-a făcut să simtă singurătatea şi să nu o mai prefere atât de mult... Dar, era prea târziu... Alegerile sale nu au avut alt rezultat decât îndelungata singurătate a zborurilor de transport... Dar, asta doar la începutul povestirii noastre...
De ce s-a însingurat merită descris… Echilibrul recipient-entitate este unul deosebit de fragil datorită faptului că, în probleme de dragoste, recipientele şi entităţile interacţionează în mod direct. În mod normal nu ar fi nici un fel de probleme… Entităţile au afinităţi maxime între ele fie la nivel vibraţional, fie prin necesităţile de interacţiune legate de închiderea unor contradicţii, deseori puse la punct cu mult înainte de manifestarea prin recipient.
Dar, uneori, există şi cazuri în care tangenţele recipientului atrag necesităţile de contact între entităţi. Ori, aceste tangenţe, deseori nu pot fi controlate deoarece entităţile au manifestări deosebit de puternice. În cazul lui Dan, tangenţa cu Ada a atras tangenţa entităţii sale cu una din cele mai periculoase entităţi, cea a Adei, Pontianak. Şi, entitatea sa a fost nevoită să apeleze la ajutorul unei alte entităţi, mult mai puternice decât cea a Adei, singura sa scăpare fiind reprezentată de însingurare, de ocupaţii care să îl ţină cât mai departe de Ada şi, protectiv, cât mai departe de alte persoane ce puteau atrage contactul cu Ada.
Apoi, ar mai fi ceva de perceput... Vă rog să înțelegeți că, fiecare dintre noi trăim pe acest pământ în primul rând pentru noi. Viețuire, răscumpărarea păcatelor, soartă, destin sau alte cuvinte "prețioase" pentru cei mari, nu sunt decât evaluări asupra singurătății misiunii noastre... Atât... Trăim de unii singuri și facem un fel de echipa cu cei din jurul nostru, plecând de la familie și terminând cu cercul de prieteni sau dușmani din viața noastră.
Da... Ne naștem singuri, chiar dacă fără mamă nu se poate asta, trăim singuri, chiar dacă fără persoane dragi pare imposibil acest lucru, avem scopurile noastre, chiar dacă par și ale altora și plecăm singuri în lumea sufletelor, chiar dacă pare că mergem cel puțin la Dumnezeu (sau în iad, care eu cred că nu există).
Da, oricât de ciudat ar pare, când mama vă strânge la piept, când vă mângâie, voi simțiți ceva, mama altceva... Când tatăl vostru vă felicită, vă încurajează, voi simțiți ceva, tata altceva... Sau, când sunteți dojeniți că ați făcut ceva, de mamă sau de tată, ei au un scop care nu prea îl înțelegeți, odată ce ați făcut ceea ce ați făcut ca să se ajungă ca părinții să vă dojenească... Și altele...
Și, mergând mai departe pe drumul vieții, nimeni nu se poate descurca de unul singur... Fiecare dintre noi trebuie să facă echipă cu cineva, sincer (în sensul de a fi trup și suflet cu echipa respectivă) sau mincinos (în sensul de a te folosi de echipă și nu de a participa real la ea). Trăim alături de oameni și nimeni, niciodată, nu a reușit de unul singur, indiferent de ceea ce se spune...
Oricum, dacă vei fi atent la derularea poveștii, s-ar putea să înveți foarte multe despre toate acestea, bucurându-te în același timp de trăirile care ți le vor aduce evenimentele acestea... Bucurându-te de rezultatul deciziilor tale sau de insuccesul lor...
Și, să reții asta, chiar începând cu startul poveștii noastre, lucrurile nu mai aveau cum să fie atât de perfecte... După cum vă spuneam, fiecare are trăirile lui, scopurile lui și, de ce nu, indiferent de rezistența persoanei, intervin scopurile sufletului nostru, de cele mai multe ori total diferite de scopurile realității trăite de fiecare dintre noi... Veți înțelege toate acestea, dragii mei, pe parcurs...
Aşadar, eroul nostru s-a născut într-o familie în care tatăl, pe nume Aurel Mircea, era un militar de elită, iar mama, pe nume Anda Mircea era tot militar dar într-un serviciu de cercetări şi prognoze, ceva ce ţine de serviciile care susţin armata. Probabil era o familie foarte fericită, după cum i s-a povestit lui Dan de majoritatea rudelor cu care a luat contact... Probabil... Totuşi, toată lumea spune clar şi cert că Aurel a fost dragostea vieţii Andei, cu toate că zvonurile actuale spun cu totul altceva despre mama sa şi Corasdo...
Totul până când, Aurel a plecat într-o misiune nesemnificativă, de rutină, unde a reuşit să... Moară... Împreună cu un alt militar, Fran Touran, în încercarea de a-l salva pe Corasdo. Povestea o veţi descoperi pe parcurs. Anda a fost total devastată de vestea pierderii iubirii vieţii ei motiv pentru care starea ei s-a alterat enorm şi, până ca aceasta să beneficieze de unul din rapoartele medicale curente, a aflat că este însărcinată... Atunci erau nişte vremuri în care orice viaţă era respectată mai mult decât orice şi, astfel, Anda a intrat într-un program special de supraveghere şi consiliere pentru a nu influenţa copilul ce se va naşte.
La acest efort a participat şi Corasdo, cu toate resursele disponibile, fapt ce a ajutat enorm la recuperarea Andei, comparativ cu soţia celuilalt care, indiferent de ajutorul lui Corasdo, a căzut atât de puternic nervos încât... Veţi afla detalii şi despre Adeline Touran... Astfel că, atunci când Dan s-a născut, acesta nu mai avea tată...
Dar, în esenţa, lui Dan nu i-a lipsit nimic... A avut parte de tot ceea ce şi-a dorit mama acestuia, într-un fel de selecţie care era evident intenţionată cu scopul de a-l împinge pe acesta către activităţile dorite de mama sa... A avut parte de toată atenţia şi grija lui Corasdo, indiferent de atitudinea de respingere a lui Dan.
Oricum, cât a fost mic nu a avut prea multe probleme... Asta i-a permis să se dedice jocurilor pe simulator... În mod cert Anda şi Corasdo au stat în spatele accesului său la diversele aplicaţii de simulator şi astfel Dan a ajuns un fel de maestru în ceea ce priveşte confruntările pe teren... Corasdo i-a întreţinut un fel de spirit de competiţie, susţinându-l material să aibă acces la orice noua tehnologie, ajutându-l să ajungă la orice tip de competiţie semnificativă încât, la o vârstă destul de fragedă, a început să primească invitaţii de a intra profesional în viaţa militară...
Dar, mama sa, chiar şi Corasdo, s-au opus cu încăpăţânare pentru o lungă perioadă de timp. Dar, spre finalul copilăriei lui Dan, mama sa, văzând că a eşuat în încercările ei educaţionale, a acceptat ideea ca Dan să ia "calea armatei" şi nu s-a mai opus cererilor militarilor, înscriindu-l la şcoala militară... Corasdo a continuat să se opună cu toată fiinţa sa dar ce şansă avea... Nu era tatăl biologic al lui Dan, cu toate că existau multe bârfe care susţineau contrariul venind cu diverse explicaţii sau scuze...
Cert este că Dan s-a pomenit obligat să facă şcoala militară... Aici a aflat că lumea este cu totul alta faţă de ceea ce credea el... Şi ar fi trebuit să îşi dea seama din simplul fapt că tatăl său a murit într-o misiune militară pe timp de pace... Câteva sute de ani de pace totală... Abia ajuns aici, la şcoala militară, Dan şi-a dat seama de acest adevăr crud şi, mai ales, a început să înţeleagă de ce s-au petrecut toate acestea...
De fapt, din activităţile militare reale ar fi trebuit să îşi dea seama de asta...
- Stai puţin! Am iar sentimentul acela ciudat, de „deja-vu”… Oricum, chiar şi pentru mine, la nivelul meu, există percepţia de „aşa trebuie să fie”… Sunt atât de multe detalii încât nu prea mai contează percepţia mea… În fond este un sentiment de „deja-vu” şi nu unul de greşeală… Şi, pentru mine, ca Prezenţă, tot ceea ce este legat arme, de armată, reprezintă o incertitudine clară, deranjantă. O sabie este creată pentru a ucide şi nu pentru a recolta… Dar să revin! Timpul tău trece şi am de spus multe, multe despre Dan…
Primele probleme le-a avut cu colegii săi care ajunseseră în armată pe baza reclamei bine susţinute cu privire la viaţa militară... Şi, cum armata a fost mereu o iluzie ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni, marea majoritate a părinţilor încredinţau fără probleme copiii acestui "destin măreţ"... Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este "un secret absolut" şi că totul este un "viitor destin măreţ"... Ce să vă mai explic prea multe, părinţii "muşcau" imediat momeala... Cel puţin, marea majoritate dintre ei...
Uitând că armata înseamnă spălare de creier, depersonalizare, anulare umană... Conta doar măreţia promisă. Şi, spălarea de creier avea o eficienţă ce l-a îngrozit pe Dan care, pe baza repulsiei absolute căpătate odată cu conştientizarea acestui lucru, a început să facă tot ceea ce îi stătea în putere pentru a nu rămâne în armată...
Şi, chiar dacă era un elev strălucit din punct de vedere al artei militare, depăşindu-şi profesorii în cel mai clar şi evident mod, indiferent de vârsta şi experienţa lor, compensa totul printr-o evidentă neconformare la ierarhie... De multe ori a fost considerat aproape ca inamic... Şi el nu înţelegea de ce... Doar se afla într-o şcoală, fie ea şi şcoală militară...
Şi, acum, când trecuse şi de şcoala militară şi de academia de pilotaj, înţelesese că totul pornea de la simpla lui atitudine... Pe atunci nu vedea nimic anormal să răspundă celor care îi vorbeau ca unui câine gen "Marş" sau "Executarea" prin "Când vei demonstra că eşti mai bun ca mine atunci vei avea dreptul să îmi comanzi... Poate de aceea a murit tatăl meu, că a avut "superiori" asemenea ţie..."... Şi nu mai apuca să spună nimic deoarece capetele seci blocate în ierarhia lor începeau să îşi umfle... Gradele...
Poate că era şi de la faptul că pronunţa peiorativ termenul "superior", făcându-l să sune asemenea unui miorlăit cu tonalitate ascendentă, icnind prelungit la final pe litera "r" într-un fel de mârâit de câine... Cine ştie... Oricum, la scurt timp, începuse să fie indiferent la comportamentele militarilor, în special deoarece Corasdo intervenea prompt şi eficient şi erau "şterse" toate conflictele, erau închise toate înfruntările şi "superiorii" cu care a avut de-a face îl ocoleau respectuos...
Cât despre prestaţia sa, afară de conformarea ilogica la ierarhie, care i-a dat mari bătăi de cap şi "pe cocoaşă" în primul an de studii, se poate spune doar că, a fost cel mai strălucit elev al şcolii de la înfiinţarea acesteia, ca istorie cunoscută... Aici, un cuvânt greu de spus l-a avut experienţa sa în jocurile militare pe simulator, participând la crearea unui adevărat centru de dezvoltare tehnologică, de inovaţie şi inventică, precum şi de înalte tehnici şi strategii militare...
Bineînţeles că, "în spate", era Corasdo... Dar şi conformarea sa la ierarhie atunci când totul avea o logică, avea o legătura la realitate... Ar mai fi şi anduranţa sa la munca şi efort prelungit... Toate acestea l-au ajutat enorm şi, subliniez, Corasdo, deoarece fondurile militare erau destul de reduse şi nicidecum orientate spre sectorul inovativ, mai ales în ceea ce priveşte echipamentul militar standard... Aşa a trecut anul doi al scolii militare... Aşa a reuşit să scape de ranchiună şi spiritul răzbunător al "superiorilor" militari care şi-au dat seama că locul nasului lor era prin spatele lui Dan, la o palma mai jos de centura acestuia...
Anul al treilea a fost anul afirmării sale totale... Şi totul a plecat de la o confuzie... Sau, cel puţin, asta dorea Dan să creadă... Era vorba despre o confruntare între şcoli militare, un fel de concurs între acestea... Aici, Dan al nostru s-a pomenit a fi căpitanul echipei... Nimeni nu ştia şi nu înţelegea cum s-a întâmplat acest lucru. Dar, în final, echipa a reuşit să câştige întrecerile pentru prima data în istoria lor cu cel mai mare punctaj obţinut vreodată de vreo şcoală în istoria cunoscută... Astfel, a făcut din şcoala sa, cea mai buna şcoala din lumea cunoscută pentru acel an. Poate că Dan îşi va aminti câteva despre aceasta pe parcursul poveştii...
Şi, a venit ultimul an al şcolii... Deja Dan era un locotenent respectat cu care foştii săi rivali în ale milităriei colaborau cu cel mai mare respect şi cu cea mai mare implicare... Totul era perfect până a venit momentul unui nefericit incident în care unul din colegii săi a murit... Echipamentele create de serviciul condus de Dan nu erau atât de perfecte... Erau mult prea avansate pentru o logică simplistă, militară, needucată… Ori stăpâneai conceptul ori… Se întâmpla ceea ce s-a întâmplat… Şi, cum armata nu poate fi vinovată, întreaga vină a picat pe Dan... Care nu avea nici o vină... Jocurile de-a războiul pot atrage asemenea rezultate, aşa cum au făcut-o dintotdeauna... Cu siguranţă că Dan îşi va aminti acest incident (spoiler).
Pentru o lungă perioadă Dan a fost devastat de cele întâmplate... A vrut chiar să renunţe la şcoală... Dar, până la urmă, a terminat-o cu grad de căpitan... Şi, pentru a evita relocarea (veţi vedea ce este cu relocarea pe parcursul poveştii) sau alte necazuri de pe urma incidentului, imediat după terminarea şcolii a fost informat că toate înregistrările despre efectuarea şcolii de către Mircea Dan, căpitan, sunt clasificate şi vor fi utilizate numai şi numai în cazuri expres prevăzute de legile în vigoare...
Adică patru ani din viaţă irosiţi pe un "doar dacă"... Păcat de dezamăgirea imensă, vizibilă, a mamei sale care a trecut foarte greu peste această "mare nereuşită"... Şi, oricum, de câte ori avea ocazia îl jignea spunându-i: "Nu mai face pe deşteptul! N-ai fost în stare să rămâi şi tu un rahat de militar... Ştii că ultimii proşti devin militari... Tu nici măcar atât nu eşti în stare"... Şi el închidea discuţia: Cine vorbeşte, marea milităreasă...
Ceva mai târziu a avut surpriza de a sesiza că şcoala militară a avut rostul ei… Absolvind Academia de pilotaj, la scurt timp a fost chemat de autorităţile militare pentru a fi informat de omologarea studiilor şi implementarea lor în situaţia lui militară, rezultanta fiind reprezentată de gradul de maior. “Deh, tot cu ochii pe mine sunt militarii ăştia”, gândi atunci, ironic, Dan. “Nu mă voi întoarce niciodată printre ei!”, hotărî Dan atunci când a fost informat că va fi necesar să se conformeze regulilor militare legate de acest grad. Da, Dan i-a persiflat şi şi-a văzut de treabă.
- Hei, chiar nu mai ai timp pentru această repriză! Vom mai discuta! Acum vreau să îţi prezint unele lucruri despre lumea înconjurătoare, despre ansamblul ei raportat la eroul nostru... Indiferent dacă tu ştii aceste lucruri… Pare important… Aşadar:
Dragii mei, este vorba despre o lume dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat... O lume care trecuse peste "Marea Confruntare" când războiul aproape anihilase specia umană, o lume care trecuse peste "Marele Război" care a adus omenirea la bazele societăţii "actuale" povestirilor noastre... Şi care, acum, trăia de câteva sute de ani într-o pace deplină, într-o armonie relativ sublimă, într-o dezvoltare subtilă şi stabilă...
Mai întâi vă voi vorbi despre "Marea Confruntare"... Oamenii din "Vechiul Ev", timpurile care le trăim acum şi cele imediat viitoare, s-au remarcat printr-o evoluţie spre o societate supertehnologizată, distrugând echilibrul ecologic al planetei, dezechilibrând total clima şi multe alte dezastre...
Cert este că, nu planeta a adus omenirea în pragul extincţiei ci "Marea Confruntare"... A fost una din cele mai sângeroase confruntări posibil de imaginat de orice om... A fost ceea ce vechile credinţe denumeau a fi "Apocalipsa".
A durat mai bine de 20 de ani, ani lungi de crime inimaginabile... Până când, la un moment dat, oamenii au obosit să se mai ucidă între ei... Sau erau prea puţini să o mai facă... Cert este că înregistrările istorice despre acele timpuri au fost şterse pe parcursul "Marelui Război", atât de abominabilă este cea mai vagă amintire despre acele vremuri... De altfel faptul că se "răsturnase" sensul termenilor, războiul fiind descris ca o confruntare, spune totul...
Pentru noi entităţile, sufletele, a fost momentul în care s-a decis închiderea tuturor datoriilor legate de moartea violentă a recipientelor, abominabilă, indiferent de justificările posibile, atrasă de reacţia altui echilibru entitate-recipient. Ei bine, nu s-a reuşit asta în totalitate... Dar majoritatea şi-a închis orice contradicţie cu o astfel de origine... Pentru cei care nu au ajuns la acest rezultat există cu certitudine o cauză clară... S-a concluzionat doar că, reacţiile entităţilor sau recipientelor puse în această situaţie deseori relevă originea divină a ansamblului existent... Dar, poate, veţi afla mai multe lucruri despre asta pe parcurs...
Deci, să vă spun acum câte ceva despre "Marele Război". Perioada anterioară acestuia a fost marcată de un progres imens din punct de vedere tehnologic. Au fost vremuri în care problemele şi costurile medicale erau pe cât de dese pe atât de imense, de costisitoare, fapt ce a determinat o dezvoltare "secundară" a produselor de supraveghere a stării de sănătate, cu obiectiv de tip profilactic (de prevenire).
Dar, în scurt timp, s-a sesizat că, scanerele active biometrice erau o soluţie majoră nu numai la nivel medical. Ca să înţelegeţi, aceste dispozitive erau ca un fel de brăţară (al cărui model mult evoluat are în poveste denumirea de "biom") care scana starea de sănătate din toate punctele de vedere, descriind astfel şi unicitatea persoanei. Deci, dispăruse necesitatea de acte de identitate şi altele asemenea, deoarece aceste dispozitive nu puteau fi "păcălite" în nici un fel...
Principiul de bază era destul de simplu. Acest scaner biometric preleva permanent statusul de sănătate, având la bază tehnologii neinvazive care furnizau statusuri electrolitice de la nivelul secreţiilor pielii, analiză spectrală, etc mergând până la scanarea periodică a scheletului, unic la nivelul fiecărui om asemenea amprentelor digitale. Aceste tehnologii erau atât de avansate încât puteau determina în timp real inclusiv starea de conştienţă şi mulţi, mulţi alţi parametri funcţionali ai organismului individului.
De aici până la introducerea lor în toate elementele de manifestare socială, cum ar fi elementele de drepturi civile (de a vota, precum şi alte "gesturi" civile), elementele de fiscalitate (taxele şi birurile puse de societate asupra cetăţenilor ei), operaţiile bancare, de plăţi de orice fel, etc, nu a mai fost decât un pas... S-a mers în utilizarea acestui dispozitiv până la, de exemplu, blocarea plăţilor dacă biom-ul detecta că persoana este în stare de inconştienţă, dacă este în stare de stres, de exemplu în urma unei agresiuni, dacă este sub influenţa alcoolului, drogurilor, medicamentelor, etc, eliminându-se astfel orice posibilitate de tâlhărie, agresiune, şantaj, înşelăciune sau alte fapte rele...
Bineînţeles că, pe fundal, se dezvolta şi un sistem de tip informatic centralizat deosebit de eficient... Sistem care gestiona orice reper din viaţa individului, evident sub protecţia absolută a legilor şi altele asemenea. Oricine, orice făcea din punct de vedere al vieţii sociale, viaţa privată fiind "sfântă", era detectat şi corectat în timp util... Orice problemă de sănătate care periclita viaţa putea fi corectată în timp util... Şi multe altele, ce le veţi descoperi pe parcursul poveştii, în forma care au evoluat ele...
Dar, toate acestea, au stopat orice formă de încălcare a legii şi, mai ales, a dat adevărata putere maselor de oameni. Acest lucru nu a fost deloc pe placul bogaţilor, a celor puternici, a liderilor politici... O perioadă s-au tot adaptat, au căutat tot felul de căi să oprească generalizarea acestui proces dar, în ultimă instanţă nu au putut folosi decât provocarea, terorismul şi alte "mizerii"... Aici mă voi opri, pentru ca mai aveţi până ce trebuie să ştiţi despre aceste lucruri... Şi este important să descriu progresul care a existat în acest viitor...
Şi a urmat marele măcel…
După "Marea Confruntare" era evident că nu avea cum să se renunțe la acest sistem al biom-ului... Care, între timp, se perfecționase imens... Pe parcursul „Marelui Război” au fost reintroduse toate sistemele sociale funcţionale iniţiale şi au fost structurate şi testate de realitate toate elementele societăţii actuale poveştilor ce le veţi parcurge…
Și, a mai fost ceva... Oamenii luptă permanent pentru cea mai bună stare de sănătate posibilă... Motiv pentru care a apărut biom-ul... Dar, oamenii au mai descoperit ceva... O medicină care s-a numit în vechime "Noua Medicină" și care, acum, în poveste, se numește, pur și simplu, "Întreținere"... "Întreținerea" nu este altceva decât o perfecționare greu de imaginat a "Noii Medicini"...
Și, această "Întreținere" se bazează pe un fel de profilaxie totală a trupului, minții și sufletului... Există numeroase aplicații ce ar fi numite în zilele noastre "alopate", care tratează efectul (durerea, febra, etc) dar cu totul alt scop (prin intermediul unui fel de centură denumită "biomis")... Scop reprezentat de stabilitatea emoțională, în paralel cu o monitorizare activă a oricărei acțiuni asupra corpului atrasă prin alimentație, efort, etc...
Dar, principalele acțiuni se adresau minții, asupra căreia puteau interveni corecțiile și, mai ales, asupra colaborării cu sufletul... Da dragii mei, oamenii reușiseră să găsească calea de a colabora cât de cât cu sufletul... Și nu este vorba aici despre o colaborare de genul religiei actuale, sau de genul medium-urilor. Nu!!! Pur și simplu, în anumite situații, deoarece se evita contactul prea des cu sufletul, acesta realizându-se doar când nu mai exista nici un fel de soluție accesibilă, mintea omenească percepea contactul cu sufletul, colabora cu acesta etc cu ajutorul unui fel de medici care au denumirea în timpurile noastre de psihologi...
Aceste cerințe de "stabilitate" aplicate de oameni nu prezentau nici cel mai vag risc de intervenție... Persoana în cauză era singura care decidea... Și sistemul global centralizat îl proteja... Și nu numai sănătatea era protejată în cadrul acestui sistem... Acest sistem de protecție mergea până la delimitări clare la nivel social. Dacă o persoană era instabilă din punct de vedere emoțional, biom-ul nu putea fi înșelat și persoana era mutată fizic, la propriu, într-o locație geografică unde se putea manifesta optimal pentru obținerea stabilității de care aminteam...
Nu vă imaginați că era ceva forțat... Nimeni nu avea voie să forțeze pe nimeni... De altfel, viața umană avea valoarea supremă în această societate a viitorului... Nimic nu era mai valoros decât viața în această societate a viitorului... De altfel arme nu mai existau deoarece, pe parcursul "Marii Confruntări" Terra era un singur stat și nu mai existau diferențe de nici un fel... Toți oamenii aveau asigurate toate cele necesare vieții mai mult decât decente... Dacă doreau puteau să nu muncească nimic, măcar o singura zi în întreaga lor viață... Totul era susținut de sistemul social existent, bineînțeles cu ajutorul roboților care produceau aproape orice.
Existau și oameni care doreau să muncească... Dar o făceau doar pentru creditele (banii) suplimentari care le permiteau să se individualizeze față de marea masă de oameni sau să dispună de resurse suplimentare (până la un punct, veți vedea în poveste), totul fiind în funcție de disponibilul general al umanității... Resurse suplimentare care ofereau posibilitatea individualității, etc... Dar și asta în anumite condiții... Veți vedea...
Bineînțeles că totul era susținut de marea bază centrală de date care împărtășea oricui orice element nou descoperit... Această bază centrală de date era intangibilă la orice fel încercare de intervenție sau de modificare, funcționând efectiv autonom. Pare ciudat dar atât de aproape de perfecțiune ajunse acest sistem încât nimeni nu mai contestase funcționalitatea sau ceruse perfecționarea de mai multe sute de ani (în poveste, bineînțeles)... Oricum, acesta era un fapt care nu prea mai era perceput de oameni, cel puțin din punct de vedere al conceptului ci de suflete (spoiler).
Și, regulile acestui sistem nu erau impuse. În acele vremuri oamenii aveau posibilitatea de vot activ, în anumite condiții (ce le veți accesa pe măsură ce parcurgeți povestea), ei fiind cei care își hotărau cu adevărat destinele, bineînțeles în directă interrelație cu ceilalți membri ai societății... Pentru a fi mai pe înțelesul vostru, era un fel de sistem gen rețelele actuale de socializare, dar cu reguli stricte și, mai ales cu un fel de obligativitate ce ar putea fi denumita în vremurile noastre cu termenul "obligație civică"...
- Offf, chiar am ajuns la finalul reprizei noastre de prezentare! Îţi voi da un fel de ultim detaliu legat de colaborarea dintre entitate şi recipient…
Cred că este evident că sistemul biom este gestionat de un fel de consorţiu al vieţii care mijloceşte comunicarea dintre ansamblul entităţilor şi manifestarea lor în recipiente. De aceea acest sistem este intangibil real de către orice intervenţie umană, a recipientelor…
Acest lucru este posibil deoarece recipientele, chiar dacă par în subordinea şi folosinţa clară a entităţii sau entităţilor care au atras evoluţia sa, au un grad imens de libertate, mai mare decât al entităţii.
De altfel aceasta este şi raţiunea de existenţă a unui recipient… O entitate decide să îşi manifeste evoluţia printr-un recipient şi, astfel, acesta va fi ceva „după chipul şi asemănarea” acelei entităţi, în condiţiile clare de evoluţie în vederea închiderii uneia sau mai multor contradicţii…
Ori acest sistem biom a fost creat tocmai la momentul pornirii „Marii Confruntări” dar nu s-a apucat să fie implementat complet, astfel încât să poate deservi o masă critică de oameni, masă ce putea duce la evitarea „Marii Confruntări”…
În timpul „Marelui Război”, acest sistem a putut fi utilizat cu succes tocmai datorită faptului că nu era vorba numai despre o inserenţă tehnologică în viaţa oamenilor, aşa cum a fost înainte de marele măcel. Acum a apărut şi o preocupare asociată acestui sistem, bazată tot pe „sănătate” care a permis accesul la niveluri din ce în ce mai înalte ale conştiinţei şi, astfel, colaborarea entitate-recipient a devenit deosebit de eficientă. Bineînţeles acolo unde apărea această preocupare, multe din recipiente respingând multe elemente ale colaborării sau fiind blocate de entitate pentru a acţiona în sensul colaborării…
Oricum, ceea ce nu a putut intui nimeni, entitate sau recipiente, sau aşa a fost dat să fie, este faptul că puterea de a influenţa întregul evolutiv a devenit accesibilă şi contradicţiilor de mari intensităţi. Recipiente care au ales doar relaxarea şi trăirile legate strict percepţii şi senzaţii au început să se înmulţească, într-un fel de „dolce far niente” şi masa de entităţi preocupate de rezolvarea proprii lor contradicţii a crescut imens, fiind necesare din ce în ce mai multe entităţi de compensare, sau pe limba recipientelor, venite în ajutor.
Această aglomerare de entităţi din afara acestui timp şi acestei dimensiuni, sau din zone de evoluţie diferite, superioare acestei zone, au ajutat enorm la creşterea nivelului de conştiinţă dar, în compensare, au mărit şi nivelul de conform iniţiindu-se un adevărat cerc vicios…
Dar dragii mei, până la urmă, supravieţuitorii „Marii Confruntări” şi generaţiile imediat următoare lor au avut de câştigat prin faptul că, au descoperit că numai comuniunea entitate-container asigură confortul evoluţiei. Urmaşii lor s-au lenevit şi s-au dedat evoluţiei confortului, cu toate că acesta a fost permanent la dispoziţia oricui, scopul de bază fiind reprezentat de câştigarea de timp pentru fiecare individ în parte pentru rezolvarea problemelor proprii de cunoaştere, evoluţie, închiderea contradicţiilor, etc.
The clear signs of this involutions arose with the first military conflicts in the conditions under which the expansion of space attracted access almost unlimited to resources and at least for what you will following, the emergence of agencies, companies, institutions and others also to activate for the preservation of the way of life regardless of the brutality of their gestures, of course with a kind of democratic tinge that can be found in the old quote: "Do what you want but without majorly disturbing someone around your"... This "disturbance" is the precursor to the appearance of contradictions, the basic evolutionary goal being precisely the elimination of contradictions.
On this evolutionary line of his Dan, possibly the ones to come, be they developments parallel, close or different, you will see many things from view of complete changes, even through the eyes and perceptions of our hero. A kind of evolution in the conditions of constrictive of a kind of guardians of the global way of life of our stories.
Note, this time and this dimension is at a kind of turning point... Not it's about something apocalyptic, not at all... It's kind of like major turning point for the better or... Towards what it was before... Our hero will be "caught" more or less in the tumult of events but as is normal, destiny everyone matters first and foremost. Heroes are those who have chosen to finish their way through this time and this dimension before the great success, but for her...
- Ready, I can no longer stay to you tell about... OK... Choose his character, be curious! For going through the stories with Mircea Dan reads chapter 1, with Monique reads chapter 2... Or read everything, if you're attracted to this... Oh yes, and excuse my presentation but I sought to tell you as many as possible!
Okay, okay... It's kind of a story anyway, and almost always it is good to know as many details as possible about what you're about to do. But, you know, I won't tell you too much because there must also be some kind of surprise of the story. What charm would I have to start telling you the story of Prince Charming with its end... Wouldn't anymore be a story?!?
So, I'll give you some little details to help you understand some things... But, that's it...
Hmmm, I have a kind of deja-vu feeling, issued thoughtfully the Presence... Probably a perception from an alternative line of evolution... Who knows! Yes let's get back!
You will see the whole story through Dan's eyes... At least for a while (spoiler). I described to you that he was leading a kind of "non-life" life, that of a transport pilot... He lived so as not to die. Not death in the sense of of death... But in the sense that it wasn't his life... His life was others people's lives, living only with what he could "steal" when he wasn't away on transport missions...
Yes my dear ones, this is the life as a transport pilot... A life in which he was leaving with the his transport ship, on races that lasted far too long, in who was lonely. Just with what he could do from in terms of entertainment and social media...
But this was his choice. In fact, he really needed solitude, he felt this need... Actually... It's enough for this level of the story... Let's focus on Dan!
Like any child, if you don't see what other children live, you can't really figure out if you live well, normally or abnormally. And great people live, often such things. But, let's try to help you to you understand something!
As I was telling you, Dan has raised from a young age almost without parents. Not that they would have it forsaken... In fact there was only the mother, because the father no longer Was... But, the mother didn't really enjoy it either, in the truest sense of the word... Or, at least, he had it in a way very strange...
His mother was a very person occupied because of her service. If it was a civil service, he could always choose not to go there anymore... But, being a military-type service, in addition to the fact that it was obvious that he love what she does, she was also bound to submit to some harsh regulations that did not allow her to do what she wanted, to do what is normal for a mother to do, namely to stay as long as possible more with her children... This was his ability as a mother...
În plus, era şi o mamă foarte exigentă, care îi cerea mereu şi mereu noi lucruri lui Dan... Lucruri care lui îi păreau a fi chinuitoare, plictisitoare din punctul lui de vedere... Dar el, Dan, simțea că mama lui nu este așa... Undeva, de undeva, exista sau primea un fel de fascinație... Știa că mama lui este bună... Că tot ce trăiește el așa trebuie să fie... Şi nu pentru că viața este ceva rău, nu... Ci, pur si simplu, pentru că aceasta este viața...
Vremurile din care "vine" acest viitor, erau unele cu adevărat minunate... Niște vremuri în care grija față de om era mai presus de orice... Da, erau vremuri în care oricine avea orice își dorește, asigurat de societatea existentă atunci, bineînțeles în niște limite condiționate de regulile, legile acelui viitor. Şi, astfel, Dan, a avut tangență cu aproape orice își dorea...
Şi, fie din ambiție, fie dintr-un fel de dorință de a urma exemplul părinților săi, el a fost atras din cele mai fragede timpuri, de jocurile acelor timpuri, in special cele de tip militar... Jocuri așa cum sunt cele de pe calculator din ziua de azi dar mult, mult mai avansate decât vă puteți imagina... Jocuri care simulau perfect realitatea, bineînțeles fără a pune în pericol viața celui care joacă şi, mai ales fără a chinui un copil ce crește...
Din acest motiv erau denumite "simulatoare". Important este că era fericit, fie că jocurile îi ofereau tot ceea ce își dorea, îi închideau orice curiozitate dar şi pentru că avea tangență maximă la alți copii, fie şi fără să se întâlnească real cu aceștia...
Nu pentru că nu ar fi putut să o facă... Să nu înţelegeţi asta! El putea oricând să se vadă cu copiii... La grădiniţă, la şcoală, avea mereu colegi şi se înţelegea perfect, din punctul lui de vedere, cu aproape toţi copiii... Nu, nu aceasta era problema...
Pur şi simplu îi plăcea singurătatea. Şi, mai ales, ura să dezamăgească pe cineva din jur... De fapt, de asta începuse să iubească singurătatea... Pentru că nu putea să mulţumească pe toţi prietenii... Şi asta îl rănea sufleteşte... Accepta necondiţionat doar iubirea celor din jur care nu erau puţini…
Era plăcut de cei din jur pentru maturitatea sa, permanent promovat ca lider al oricărui grup… Toate acestea poate că se datorau faptului că era permanent deasupra nivelului intelectual al celor de vârsta sa, poate că se implica total în orice activitate iniţiată de el sau de grup… Poate că totul era născut de dorinţa sa de a-şi captiva mama, de a o atrage, de a o vedea mulţumită de ceea ce face el… Da, şi aici apărea ideea de a nu dezamăgi, de a nu înşela aşteptările…
Şi, ar mai fi ceva de povestit despre copilăria lui Dan... Undeva, uitat ca număr de ani, din cauza singurătăţii, Dan a descoperit, sau şi-a creat, un fel de prieten imaginar cu are stătea mereu de vorbă, se sfătuia şi altele asemenea. Nu îşi mai aminteşte ce nume i-a pus, cel puţin până la scurt timp după startul poveştii noastre (spoiler), dar îşi aminteşte că acesta îl corecta mereu şi îi spunea ca îl cheamă Vedairyu, sau, pe scurt, Iryu.
Şi nu a simţit niciodată nevoia sa îl contrazică şi să impună numele care îl dorea el, nu... Asta fiindcă Iryu era ca un om mare şi nu simţea nevoia să se contrazică cu un om mare, fie el şi prieten imaginar... Şi, pentru că îl percepea ca un fel de înger păzitor, aşa cum au toţi copiii mici... Şi pentru că simţea că, între ei, exista un fel de armonie perfectă... Dar, oricum ar fi, nu s-au contrazis niciodată...
Sau, cel puţin, armonia a existat până acesta nu a mai apărut... A dispărut dintr-odată... De fapt nu a dispărut deodată... Undeva, printre amintirile sale, exista ceva legat de faptul că acesta l-a pregătit o perioada de timp cu privire la dispariţia sa. Din ceea ce a aflat mai târziu, din cărţi, din practicile spirituale, se pare că el crescuse îndeajuns pentru a mai avea un astfel de prieten, un fel de înger păzitor... Sau că depăşise inocenţa copilăriei... Cine ştie...
Cert este că a suferit foarte mult atunci când a rămas singur... A suferit atât de tare încât nu şi-a mai dorit niciodată un prieten atât de apropiat.
Abia atunci l-a descoperit cu adevărat pe binefăcătorul familiei lor, pe Corasdo... Acesta servise în armata şi luptase împreună cu tatăl lui şi, atunci când s-a petrecut nefericitul eveniment al morţii tatălui lui, se pare că el şi cu un alt militar, Fran Touran, muriseră pentru a-l salva pe Corasdo (spoiler)... Poate de aceea l-a urât şi nu l-a suportat până în acel moment, când a dispărut Iryu... După aceea a observat cât de dedicat era acesta faţă de el... Atunci şi-a dat seama că nu este vorba despre remuşcările lui Corasdo ci, pur si simplu, este dragoste adevărată faţă de el...
Şi faţă de mama sa, Anda... Se înţelegeau perfect, totul era perfect între ei... Asta, cel puţin acasă, unde ei puteau fi liberi, să fie ei... Sau, cel puţin, aşa credeau ei (spoiler). În "exterior" se pare că era cu totul altfel... Erau protocolari, aveau preocupări total diferite... Dar, gura lumii este gura lumii... Corasdo fiind unul dintre cei mai bogaţi oameni ai omenirii, era permanent supravegheat, discutat, şi el, Dan, nu avea cum să fie lăsat în pace, măcar datorită faimei lui Corasdo...
Da, şi a mai găsit refugiu în ceva... Atunci s-a declanşat o adevărată dependenţă faţă de jocurile de simulator... A devenit metodic, organizat, intrând rând pe rând în aproape toate topurile omenirii în simulatoarele de tip militar... Avea unele probleme doar la cele de tip lupte clasice, de tip "contact direct", el fiind un fel de strateg desăvârşit, mult superior şi faţă de oamenii mari care participau la luptele de simulator...
Şi, aşa, a ajuns un fel de copil mare... A sesizat asta în special datorită mamei sale care a început, parcă dintr-o dată, să fie mult mai severă decât de obicei, să îl pună la tot felul de lucruri, să îi impună restricţii de la atât de plăcutele jocuri în simulator... Şi multe altele... Care îl făceau să se simtă neputincios... Care îl făceau să perceapă că mama sa îl iubeşte atât de puţin pentru că el nu este în stare să se ridice la înălţimea pretenţiilor, probabil normale, ale mamei sale...
A venit vremea şcolii militare... Mama sa fiind "în domeniu" i-a aranjat drumurile într-o şcoală de elită... Cel puţin aşa spune toată lumea... El nu a perceput asta... Pentru el totul nu era decât un lucru fără rost, fără logică... Nu se spune degeaba că, "Acolo unde se termină logica începe armata...". Un loc în care viaţa nu este decât o ierarhie strictă, unde "soldatul", "ofiţerul", persoana sunt cele care contează doar ca nivel de executare a unui ordin. Unde omul este doar executantul, prelungirea armei sau altele asemenea. Unde el nu era decât rotiţa insignifiantă dar necesară a unui mecanism. Este locul unde toţi sunt uniforme cu un anumit grad şi mai puţin persoane...
De fapt, din activităţile militare reale ar fi trebuit să vă daţi seama de asta... Gândiţi-vă, ce sunt militarii?!? Oameni antrenaţi numai şi numai pentru a ucide sau a "construi" ceva care să ajute la ucis cât mai eficient... Că mai "ies" la ordin, din când în când, la inundaţii sau unele elemente "de necesitate" nu înseamnă că ei ştiu să facă altceva decât să ucidă, să distrugă cât mai eficient... Asemenea unor maşini care nici măcar nu caută sensul gesturilor şi acţiunilor lor... De fapt, nici nu le este permis asta... Nu au voie să fie persoane... Sunt doar uniforme cu o oarecare "amintire" umană... Trebuie să fie maşini de executat ordine, şi atât...
- Oops, iar am sentimentul de deja-vu, opri prezentarea sa Prezenţa. Parcă am mai spus asta acum… Sau nu?!? În fond, tot ceea ce este trăit a mai fost trăit pe alte linii evolutive. Poate este ceva… Nuuu, parcă totul este chiar acum… Deh, uit că nu prea avem timp… Să revenim la ceea ce a simţit Dan în primele luni de şcoală militară.
Percepţia descrisă anterior l-a prăbuşit sufleteşte mai mult decât se aştepta... Aproape că a ajuns să urască armata şi tot ceea ce înseamnă ea... Motiv pentru care, la terminarea ei, a renunţat imediat, chiar dacă se poate interpreta că nu a avut de ales, şi s-a înscris la academia de pilotaj. Mare dezamăgire pentru mama sa Anda, cu toate că era total susţinut de Corasdo care îi sublinia de câte ori putea că, armata nu însemnase nimic nici pentru Aurel, tatăl lui.
Şi, în academia de pilotaj, Dan a trăit prima sa dragoste, cea pentru Ada... Ratată şi fără alt rezultat decât suferinţa... O suferinţă care l-a făcut să simtă singurătatea şi să nu o mai prefere atât de mult... Dar, era prea târziu... Alegerile sale nu au avut alt rezultat decât îndelungata singurătate a zborurilor de transport... Dar, asta doar la începutul povestirii noastre...
De ce s-a însingurat merită descris… Echilibrul recipient-entitate este unul deosebit de fragil datorită faptului că, în probleme de dragoste, recipientele şi entităţile interacţionează în mod direct. În mod normal nu ar fi nici un fel de probleme… Entităţile au afinităţi maxime între ele fie la nivel vibraţional, fie prin necesităţile de interacţiune legate de închiderea unor contradicţii, deseori puse la punct cu mult înainte de manifestarea prin recipient.
Dar, uneori, există şi cazuri în care tangenţele recipientului atrag necesităţile de contact între entităţi. Ori, aceste tangenţe, deseori nu pot fi controlate deoarece entităţile au manifestări deosebit de puternice. În cazul lui Dan, tangenţa cu Ada a atras tangenţa entităţii sale cu una din cele mai periculoase entităţi, cea a Adei, Pontianak. Şi, entitatea sa a fost nevoită să apeleze la ajutorul unei alte entităţi, mult mai puternice decât cea a Adei, singura sa scăpare fiind reprezentată de însingurare, de ocupaţii care să îl ţină cât mai departe de Ada şi, protectiv, cât mai departe de alte persoane ce puteau atrage contactul cu Ada.
Apoi, ar mai fi ceva de perceput... Vă rog să înțelegeți că, fiecare dintre noi trăim pe acest pământ în primul rând pentru noi. Viețuire, răscumpărarea păcatelor, soartă, destin sau alte cuvinte "prețioase" pentru cei mari, nu sunt decât evaluări asupra singurătății misiunii noastre... Atât... Trăim de unii singuri și facem un fel de echipa cu cei din jurul nostru, plecând de la familie și terminând cu cercul de prieteni sau dușmani din viața noastră.
Da... Ne naștem singuri, chiar dacă fără mamă nu se poate asta, trăim singuri, chiar dacă fără persoane dragi pare imposibil acest lucru, avem scopurile noastre, chiar dacă par și ale altora și plecăm singuri în lumea sufletelor, chiar dacă pare că mergem cel puțin la Dumnezeu (sau în iad, care eu cred că nu există).
Da, oricât de ciudat ar pare, când mama vă strânge la piept, când vă mângâie, voi simțiți ceva, mama altceva... Când tatăl vostru vă felicită, vă încurajează, voi simțiți ceva, tata altceva... Sau, când sunteți dojeniți că ați făcut ceva, de mamă sau de tată, ei au un scop care nu prea îl înțelegeți, odată ce ați făcut ceea ce ați făcut ca să se ajungă ca părinții să vă dojenească... Și altele...
Și, mergând mai departe pe drumul vieții, nimeni nu se poate descurca de unul singur... Fiecare dintre noi trebuie să facă echipă cu cineva, sincer (în sensul de a fi trup și suflet cu echipa respectivă) sau mincinos (în sensul de a te folosi de echipă și nu de a participa real la ea). Trăim alături de oameni și nimeni, niciodată, nu a reușit de unul singur, indiferent de ceea ce se spune...
Oricum, dacă vei fi atent la derularea poveștii, s-ar putea să înveți foarte multe despre toate acestea, bucurându-te în același timp de trăirile care ți le vor aduce evenimentele acestea... Bucurându-te de rezultatul deciziilor tale sau de insuccesul lor...
Și, să reții asta, chiar începând cu startul poveștii noastre, lucrurile nu mai aveau cum să fie atât de perfecte... După cum vă spuneam, fiecare are trăirile lui, scopurile lui și, de ce nu, indiferent de rezistența persoanei, intervin scopurile sufletului nostru, de cele mai multe ori total diferite de scopurile realității trăite de fiecare dintre noi... Veți înțelege toate acestea, dragii mei, pe parcurs...
Aşadar, eroul nostru s-a născut într-o familie în care tatăl, pe nume Aurel Mircea, era un militar de elită, iar mama, pe nume Anda Mircea era tot militar dar într-un serviciu de cercetări şi prognoze, ceva ce ţine de serviciile care susţin armata. Probabil era o familie foarte fericită, după cum i s-a povestit lui Dan de majoritatea rudelor cu care a luat contact... Probabil... Totuşi, toată lumea spune clar şi cert că Aurel a fost dragostea vieţii Andei, cu toate că zvonurile actuale spun cu totul altceva despre mama sa şi Corasdo...
Totul până când, Aurel a plecat într-o misiune nesemnificativă, de rutină, unde a reuşit să... Moară... Împreună cu un alt militar, Fran Touran, în încercarea de a-l salva pe Corasdo. Povestea o veţi descoperi pe parcurs. Anda a fost total devastată de vestea pierderii iubirii vieţii ei motiv pentru care starea ei s-a alterat enorm şi, până ca aceasta să beneficieze de unul din rapoartele medicale curente, a aflat că este însărcinată... Atunci erau nişte vremuri în care orice viaţă era respectată mai mult decât orice şi, astfel, Anda a intrat într-un program special de supraveghere şi consiliere pentru a nu influenţa copilul ce se va naşte.
La acest efort a participat şi Corasdo, cu toate resursele disponibile, fapt ce a ajutat enorm la recuperarea Andei, comparativ cu soţia celuilalt care, indiferent de ajutorul lui Corasdo, a căzut atât de puternic nervos încât... Veţi afla detalii şi despre Adeline Touran... Astfel că, atunci când Dan s-a născut, acesta nu mai avea tată...
Dar, în esenţa, lui Dan nu i-a lipsit nimic... A avut parte de tot ceea ce şi-a dorit mama acestuia, într-un fel de selecţie care era evident intenţionată cu scopul de a-l împinge pe acesta către activităţile dorite de mama sa... A avut parte de toată atenţia şi grija lui Corasdo, indiferent de atitudinea de respingere a lui Dan.
Oricum, cât a fost mic nu a avut prea multe probleme... Asta i-a permis să se dedice jocurilor pe simulator... În mod cert Anda şi Corasdo au stat în spatele accesului său la diversele aplicaţii de simulator şi astfel Dan a ajuns un fel de maestru în ceea ce priveşte confruntările pe teren... Corasdo i-a întreţinut un fel de spirit de competiţie, susţinându-l material să aibă acces la orice noua tehnologie, ajutându-l să ajungă la orice tip de competiţie semnificativă încât, la o vârstă destul de fragedă, a început să primească invitaţii de a intra profesional în viaţa militară...
Dar, mama sa, chiar şi Corasdo, s-au opus cu încăpăţânare pentru o lungă perioadă de timp. Dar, spre finalul copilăriei lui Dan, mama sa, văzând că a eşuat în încercările ei educaţionale, a acceptat ideea ca Dan să ia "calea armatei" şi nu s-a mai opus cererilor militarilor, înscriindu-l la şcoala militară... Corasdo a continuat să se opună cu toată fiinţa sa dar ce şansă avea... Nu era tatăl biologic al lui Dan, cu toate că existau multe bârfe care susţineau contrariul venind cu diverse explicaţii sau scuze...
Cert este că Dan s-a pomenit obligat să facă şcoala militară... Aici a aflat că lumea este cu totul alta faţă de ceea ce credea el... Şi ar fi trebuit să îşi dea seama din simplul fapt că tatăl său a murit într-o misiune militară pe timp de pace... Câteva sute de ani de pace totală... Abia ajuns aici, la şcoala militară, Dan şi-a dat seama de acest adevăr crud şi, mai ales, a început să înţeleagă de ce s-au petrecut toate acestea...
De fapt, din activităţile militare reale ar fi trebuit să îşi dea seama de asta...
- Stai puţin! Am iar sentimentul acela ciudat, de „deja-vu”… Oricum, chiar şi pentru mine, la nivelul meu, există percepţia de „aşa trebuie să fie”… Sunt atât de multe detalii încât nu prea mai contează percepţia mea… În fond este un sentiment de „deja-vu” şi nu unul de greşeală… Şi, pentru mine, ca Prezenţă, tot ceea ce este legat arme, de armată, reprezintă o incertitudine clară, deranjantă. O sabie este creată pentru a ucide şi nu pentru a recolta… Dar să revin! Timpul tău trece şi am de spus multe, multe despre Dan…
Primele probleme le-a avut cu colegii săi care ajunseseră în armată pe baza reclamei bine susţinute cu privire la viaţa militară... Şi, cum armata a fost mereu o iluzie ciudat de acceptată şi plăcută de către oameni, marea majoritate a părinţilor încredinţau fără probleme copiii acestui "destin măreţ"... Părinţii mai grijulii puneau unele întrebări dar acestea erau uşor de ocolit prin răspunsul că totul este "un secret absolut" şi că totul este un "viitor destin măreţ"... Ce să vă mai explic prea multe, părinţii "muşcau" imediat momeala... Cel puţin, marea majoritate dintre ei...
Uitând că armata înseamnă spălare de creier, depersonalizare, anulare umană... Conta doar măreţia promisă. Şi, spălarea de creier avea o eficienţă ce l-a îngrozit pe Dan care, pe baza repulsiei absolute căpătate odată cu conştientizarea acestui lucru, a început să facă tot ceea ce îi stătea în putere pentru a nu rămâne în armată...
Şi, chiar dacă era un elev strălucit din punct de vedere al artei militare, depăşindu-şi profesorii în cel mai clar şi evident mod, indiferent de vârsta şi experienţa lor, compensa totul printr-o evidentă neconformare la ierarhie... De multe ori a fost considerat aproape ca inamic... Şi el nu înţelegea de ce... Doar se afla într-o şcoală, fie ea şi şcoală militară...
Şi, acum, când trecuse şi de şcoala militară şi de academia de pilotaj, înţelesese că totul pornea de la simpla lui atitudine... Pe atunci nu vedea nimic anormal să răspundă celor care îi vorbeau ca unui câine gen "Marş" sau "Executarea" prin "Când vei demonstra că eşti mai bun ca mine atunci vei avea dreptul să îmi comanzi... Poate de aceea a murit tatăl meu, că a avut "superiori" asemenea ţie..."... Şi nu mai apuca să spună nimic deoarece capetele seci blocate în ierarhia lor începeau să îşi umfle... Gradele...
Poate că era şi de la faptul că pronunţa peiorativ termenul "superior", făcându-l să sune asemenea unui miorlăit cu tonalitate ascendentă, icnind prelungit la final pe litera "r" într-un fel de mârâit de câine... Cine ştie... Oricum, la scurt timp, începuse să fie indiferent la comportamentele militarilor, în special deoarece Corasdo intervenea prompt şi eficient şi erau "şterse" toate conflictele, erau închise toate înfruntările şi "superiorii" cu care a avut de-a face îl ocoleau respectuos...
Cât despre prestaţia sa, afară de conformarea ilogica la ierarhie, care i-a dat mari bătăi de cap şi "pe cocoaşă" în primul an de studii, se poate spune doar că, a fost cel mai strălucit elev al şcolii de la înfiinţarea acesteia, ca istorie cunoscută... Aici, un cuvânt greu de spus l-a avut experienţa sa în jocurile militare pe simulator, participând la crearea unui adevărat centru de dezvoltare tehnologică, de inovaţie şi inventică, precum şi de înalte tehnici şi strategii militare...
Bineînţeles că, "în spate", era Corasdo... Dar şi conformarea sa la ierarhie atunci când totul avea o logică, avea o legătura la realitate... Ar mai fi şi anduranţa sa la munca şi efort prelungit... Toate acestea l-au ajutat enorm şi, subliniez, Corasdo, deoarece fondurile militare erau destul de reduse şi nicidecum orientate spre sectorul inovativ, mai ales în ceea ce priveşte echipamentul militar standard... Aşa a trecut anul doi al scolii militare... Aşa a reuşit să scape de ranchiună şi spiritul răzbunător al "superiorilor" militari care şi-au dat seama că locul nasului lor era prin spatele lui Dan, la o palma mai jos de centura acestuia...
Anul al treilea a fost anul afirmării sale totale... Şi totul a plecat de la o confuzie... Sau, cel puţin, asta dorea Dan să creadă... Era vorba despre o confruntare între şcoli militare, un fel de concurs între acestea... Aici, Dan al nostru s-a pomenit a fi căpitanul echipei... Nimeni nu ştia şi nu înţelegea cum s-a întâmplat acest lucru. Dar, în final, echipa a reuşit să câştige întrecerile pentru prima data în istoria lor cu cel mai mare punctaj obţinut vreodată de vreo şcoală în istoria cunoscută... Astfel, a făcut din şcoala sa, cea mai buna şcoala din lumea cunoscută pentru acel an. Poate că Dan îşi va aminti câteva despre aceasta pe parcursul poveştii...
Şi, a venit ultimul an al şcolii... Deja Dan era un locotenent respectat cu care foştii săi rivali în ale milităriei colaborau cu cel mai mare respect şi cu cea mai mare implicare... Totul era perfect până a venit momentul unui nefericit incident în care unul din colegii săi a murit... Echipamentele create de serviciul condus de Dan nu erau atât de perfecte... Erau mult prea avansate pentru o logică simplistă, militară, needucată… Ori stăpâneai conceptul ori… Se întâmpla ceea ce s-a întâmplat… Şi, cum armata nu poate fi vinovată, întreaga vină a picat pe Dan... Care nu avea nici o vină... Jocurile de-a războiul pot atrage asemenea rezultate, aşa cum au făcut-o dintotdeauna... Cu siguranţă că Dan îşi va aminti acest incident (spoiler).
Pentru o lungă perioadă Dan a fost devastat de cele întâmplate... A vrut chiar să renunţe la şcoală... Dar, până la urmă, a terminat-o cu grad de căpitan... Şi, pentru a evita relocarea (veţi vedea ce este cu relocarea pe parcursul poveştii) sau alte necazuri de pe urma incidentului, imediat după terminarea şcolii a fost informat că toate înregistrările despre efectuarea şcolii de către Mircea Dan, căpitan, sunt clasificate şi vor fi utilizate numai şi numai în cazuri expres prevăzute de legile în vigoare...
Adică patru ani din viaţă irosiţi pe un "doar dacă"... Păcat de dezamăgirea imensă, vizibilă, a mamei sale care a trecut foarte greu peste această "mare nereuşită"... Şi, oricum, de câte ori avea ocazia îl jignea spunându-i: "Nu mai face pe deşteptul! N-ai fost în stare să rămâi şi tu un rahat de militar... Ştii că ultimii proşti devin militari... Tu nici măcar atât nu eşti în stare"... Şi el închidea discuţia: Cine vorbeşte, marea milităreasă...
Ceva mai târziu a avut surpriza de a sesiza că şcoala militară a avut rostul ei… Absolvind Academia de pilotaj, la scurt timp a fost chemat de autorităţile militare pentru a fi informat de omologarea studiilor şi implementarea lor în situaţia lui militară, rezultanta fiind reprezentată de gradul de maior. “Deh, tot cu ochii pe mine sunt militarii ăştia”, gândi atunci, ironic, Dan. “Nu mă voi întoarce niciodată printre ei!”, hotărî Dan atunci când a fost informat că va fi necesar să se conformeze regulilor militare legate de acest grad. Da, Dan i-a persiflat şi şi-a văzut de treabă.
- Hei, chiar nu mai ai timp pentru această repriză! Vom mai discuta! Acum vreau să îţi prezint unele lucruri despre lumea înconjurătoare, despre ansamblul ei raportat la eroul nostru... Indiferent dacă tu ştii aceste lucruri… Pare important… Aşadar:
Dragii mei, este vorba despre o lume dintr-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat... O lume care trecuse peste "Marea Confruntare" când războiul aproape anihilase specia umană, o lume care trecuse peste "Marele Război" care a adus omenirea la bazele societăţii "actuale" povestirilor noastre... Şi care, acum, trăia de câteva sute de ani într-o pace deplină, într-o armonie relativ sublimă, într-o dezvoltare subtilă şi stabilă...
Mai întâi vă voi vorbi despre "Marea Confruntare"... Oamenii din "Vechiul Ev", timpurile care le trăim acum şi cele imediat viitoare, s-au remarcat printr-o evoluţie spre o societate supertehnologizată, distrugând echilibrul ecologic al planetei, dezechilibrând total clima şi multe alte dezastre...
Cert este că, nu planeta a adus omenirea în pragul extincţiei ci "Marea Confruntare"... A fost una din cele mai sângeroase confruntări posibil de imaginat de orice om... A fost ceea ce vechile credinţe denumeau a fi "Apocalipsa".
A durat mai bine de 20 de ani, ani lungi de crime inimaginabile... Până când, la un moment dat, oamenii au obosit să se mai ucidă între ei... Sau erau prea puţini să o mai facă... Cert este că înregistrările istorice despre acele timpuri au fost şterse pe parcursul "Marelui Război", atât de abominabilă este cea mai vagă amintire despre acele vremuri... De altfel faptul că se "răsturnase" sensul termenilor, războiul fiind descris ca o confruntare, spune totul...
Pentru noi entităţile, sufletele, a fost momentul în care s-a decis închiderea tuturor datoriilor legate de moartea violentă a recipientelor, abominabilă, indiferent de justificările posibile, atrasă de reacţia altui echilibru entitate-recipient. Ei bine, nu s-a reuşit asta în totalitate... Dar majoritatea şi-a închis orice contradicţie cu o astfel de origine... Pentru cei care nu au ajuns la acest rezultat există cu certitudine o cauză clară... S-a concluzionat doar că, reacţiile entităţilor sau recipientelor puse în această situaţie deseori relevă originea divină a ansamblului existent... Dar, poate, veţi afla mai multe lucruri despre asta pe parcurs...
Deci, să vă spun acum câte ceva despre "Marele Război". Perioada anterioară acestuia a fost marcată de un progres imens din punct de vedere tehnologic. Au fost vremuri în care problemele şi costurile medicale erau pe cât de dese pe atât de imense, de costisitoare, fapt ce a determinat o dezvoltare "secundară" a produselor de supraveghere a stării de sănătate, cu obiectiv de tip profilactic (de prevenire).
Dar, în scurt timp, s-a sesizat că, scanerele active biometrice erau o soluţie majoră nu numai la nivel medical. Ca să înţelegeţi, aceste dispozitive erau ca un fel de brăţară (al cărui model mult evoluat are în poveste denumirea de "biom") care scana starea de sănătate din toate punctele de vedere, descriind astfel şi unicitatea persoanei. Deci, dispăruse necesitatea de acte de identitate şi altele asemenea, deoarece aceste dispozitive nu puteau fi "păcălite" în nici un fel...
Principiul de bază era destul de simplu. Acest scaner biometric preleva permanent statusul de sănătate, având la bază tehnologii neinvazive care furnizau statusuri electrolitice de la nivelul secreţiilor pielii, analiză spectrală, etc mergând până la scanarea periodică a scheletului, unic la nivelul fiecărui om asemenea amprentelor digitale. Aceste tehnologii erau atât de avansate încât puteau determina în timp real inclusiv starea de conştienţă şi mulţi, mulţi alţi parametri funcţionali ai organismului individului.
De aici până la introducerea lor în toate elementele de manifestare socială, cum ar fi elementele de drepturi civile (de a vota, precum şi alte "gesturi" civile), elementele de fiscalitate (taxele şi birurile puse de societate asupra cetăţenilor ei), operaţiile bancare, de plăţi de orice fel, etc, nu a mai fost decât un pas... S-a mers în utilizarea acestui dispozitiv până la, de exemplu, blocarea plăţilor dacă biom-ul detecta că persoana este în stare de inconştienţă, dacă este în stare de stres, de exemplu în urma unei agresiuni, dacă este sub influenţa alcoolului, drogurilor, medicamentelor, etc, eliminându-se astfel orice posibilitate de tâlhărie, agresiune, şantaj, înşelăciune sau alte fapte rele...
Bineînţeles că, pe fundal, se dezvolta şi un sistem de tip informatic centralizat deosebit de eficient... Sistem care gestiona orice reper din viaţa individului, evident sub protecţia absolută a legilor şi altele asemenea. Oricine, orice făcea din punct de vedere al vieţii sociale, viaţa privată fiind "sfântă", era detectat şi corectat în timp util... Orice problemă de sănătate care periclita viaţa putea fi corectată în timp util... Şi multe altele, ce le veţi descoperi pe parcursul poveştii, în forma care au evoluat ele...
Dar, toate acestea, au stopat orice formă de încălcare a legii şi, mai ales, a dat adevărata putere maselor de oameni. Acest lucru nu a fost deloc pe placul bogaţilor, a celor puternici, a liderilor politici... O perioadă s-au tot adaptat, au căutat tot felul de căi să oprească generalizarea acestui proces dar, în ultimă instanţă nu au putut folosi decât provocarea, terorismul şi alte "mizerii"... Aici mă voi opri, pentru ca mai aveţi până ce trebuie să ştiţi despre aceste lucruri... Şi este important să descriu progresul care a existat în acest viitor...
Şi a urmat marele măcel…
După "Marea Confruntare" era evident că nu avea cum să se renunțe la acest sistem al biom-ului... Care, între timp, se perfecționase imens... Pe parcursul „Marelui Război” au fost reintroduse toate sistemele sociale funcţionale iniţiale şi au fost structurate şi testate de realitate toate elementele societăţii actuale poveştilor ce le veţi parcurge…
Și, a mai fost ceva... Oamenii luptă permanent pentru cea mai bună stare de sănătate posibilă... Motiv pentru care a apărut biom-ul... Dar, oamenii au mai descoperit ceva... O medicină care s-a numit în vechime "Noua Medicină" și care, acum, în poveste, se numește, pur și simplu, "Întreținere"... "Întreținerea" nu este altceva decât o perfecționare greu de imaginat a "Noii Medicini"...
Și, această "Întreținere" se bazează pe un fel de profilaxie totală a trupului, minții și sufletului... Există numeroase aplicații ce ar fi numite în zilele noastre "alopate", care tratează efectul (durerea, febra, etc) dar cu totul alt scop (prin intermediul unui fel de centură denumită "biomis")... Scop reprezentat de stabilitatea emoțională, în paralel cu o monitorizare activă a oricărei acțiuni asupra corpului atrasă prin alimentație, efort, etc...
Dar, principalele acțiuni se adresau minții, asupra căreia puteau interveni corecțiile și, mai ales, asupra colaborării cu sufletul... Da dragii mei, oamenii reușiseră să găsească calea de a colabora cât de cât cu sufletul... Și nu este vorba aici despre o colaborare de genul religiei actuale, sau de genul medium-urilor. Nu!!! Pur și simplu, în anumite situații, deoarece se evita contactul prea des cu sufletul, acesta realizându-se doar când nu mai exista nici un fel de soluție accesibilă, mintea omenească percepea contactul cu sufletul, colabora cu acesta etc cu ajutorul unui fel de medici care au denumirea în timpurile noastre de psihologi...
Aceste cerințe de "stabilitate" aplicate de oameni nu prezentau nici cel mai vag risc de intervenție... Persoana în cauză era singura care decidea... Și sistemul global centralizat îl proteja... Și nu numai sănătatea era protejată în cadrul acestui sistem... Acest sistem de protecție mergea până la delimitări clare la nivel social. Dacă o persoană era instabilă din punct de vedere emoțional, biom-ul nu putea fi înșelat și persoana era mutată fizic, la propriu, într-o locație geografică unde se putea manifesta optimal pentru obținerea stabilității de care aminteam...
Nu vă imaginați că era ceva forțat... Nimeni nu avea voie să forțeze pe nimeni... De altfel, viața umană avea valoarea supremă în această societate a viitorului... Nimic nu era mai valoros decât viața în această societate a viitorului... De altfel arme nu mai existau deoarece, pe parcursul "Marii Confruntări" Terra era un singur stat și nu mai existau diferențe de nici un fel... Toți oamenii aveau asigurate toate cele necesare vieții mai mult decât decente... Dacă doreau puteau să nu muncească nimic, măcar o singura zi în întreaga lor viață... Totul era susținut de sistemul social existent, bineînțeles cu ajutorul roboților care produceau aproape orice.
Existau și oameni care doreau să muncească... Dar o făceau doar pentru creditele (banii) suplimentari care le permiteau să se individualizeze față de marea masă de oameni sau să dispună de resurse suplimentare (până la un punct, veți vedea în poveste), totul fiind în funcție de disponibilul general al umanității... Resurse suplimentare care ofereau posibilitatea individualității, etc... Dar și asta în anumite condiții... Veți vedea...
Bineînțeles că totul era susținut de marea bază centrală de date care împărtășea oricui orice element nou descoperit... Această bază centrală de date era intangibilă la orice fel încercare de intervenție sau de modificare, funcționând efectiv autonom. Pare ciudat dar atât de aproape de perfecțiune ajunse acest sistem încât nimeni nu mai contestase funcționalitatea sau ceruse perfecționarea de mai multe sute de ani (în poveste, bineînțeles)... Oricum, acesta era un fapt care nu prea mai era perceput de oameni, cel puțin din punct de vedere al conceptului ci de suflete (spoiler).
Și, regulile acestui sistem nu erau impuse. În acele vremuri oamenii aveau posibilitatea de vot activ, în anumite condiții (ce le veți accesa pe măsură ce parcurgeți povestea), ei fiind cei care își hotărau cu adevărat destinele, bineînțeles în directă interrelație cu ceilalți membri ai societății... Pentru a fi mai pe înțelesul vostru, era un fel de sistem gen rețelele actuale de socializare, dar cu reguli stricte și, mai ales cu un fel de obligativitate ce ar putea fi denumita în vremurile noastre cu termenul "obligație civică"...
- Offf, chiar am ajuns la finalul reprizei noastre de prezentare! Îţi voi da un fel de ultim detaliu legat de colaborarea dintre entitate şi recipient…
Cred că este evident că sistemul biom este gestionat de un fel de consorţiu al vieţii care mijloceşte comunicarea dintre ansamblul entităţilor şi manifestarea lor în recipiente. De aceea acest sistem este intangibil real de către orice intervenţie umană, a recipientelor…
Acest lucru este posibil deoarece recipientele, chiar dacă par în subordinea şi folosinţa clară a entităţii sau entităţilor care au atras evoluţia sa, au un grad imens de libertate, mai mare decât al entităţii.
De altfel aceasta este şi raţiunea de existenţă a unui recipient… O entitate decide să îşi manifeste evoluţia printr-un recipient şi, astfel, acesta va fi ceva „după chipul şi asemănarea” acelei entităţi, în condiţiile clare de evoluţie în vederea închiderii uneia sau mai multor contradicţii…
Ori acest sistem biom a fost creat tocmai la momentul pornirii „Marii Confruntări” dar nu s-a apucat să fie implementat complet, astfel încât să poate deservi o masă critică de oameni, masă ce putea duce la evitarea „Marii Confruntări”…
În timpul „Marelui Război”, acest sistem a putut fi utilizat cu succes tocmai datorită faptului că nu era vorba numai despre o inserenţă tehnologică în viaţa oamenilor, aşa cum a fost înainte de marele măcel. Acum a apărut şi o preocupare asociată acestui sistem, bazată tot pe „sănătate” care a permis accesul la niveluri din ce în ce mai înalte ale conştiinţei şi, astfel, colaborarea entitate-recipient a devenit deosebit de eficientă. Bineînţeles acolo unde apărea această preocupare, multe din recipiente respingând multe elemente ale colaborării sau fiind blocate de entitate pentru a acţiona în sensul colaborării…
Oricum, ceea ce nu a putut intui nimeni, entitate sau recipiente, sau aşa a fost dat să fie, este faptul că puterea de a influenţa întregul evolutiv a devenit accesibilă şi contradicţiilor de mari intensităţi. Recipiente care au ales doar relaxarea şi trăirile legate strict percepţii şi senzaţii au început să se înmulţească, într-un fel de „dolce far niente” şi masa de entităţi preocupate de rezolvarea proprii lor contradicţii a crescut imens, fiind necesare din ce în ce mai multe entităţi de compensare, sau pe limba recipientelor, venite în ajutor.
Această aglomerare de entităţi din afara acestui timp şi acestei dimensiuni, sau din zone de evoluţie diferite, superioare acestei zone, au ajutat enorm la creşterea nivelului de conştiinţă dar, în compensare, au mărit şi nivelul de conform iniţiindu-se un adevărat cerc vicios…
Dar dragii mei, până la urmă, supravieţuitorii „Marii Confruntări” şi generaţiile imediat următoare lor au avut de câştigat prin faptul că, au descoperit că numai comuniunea entitate-container asigură confortul evoluţiei. Urmaşii lor s-au lenevit şi s-au dedat evoluţiei confortului, cu toate că acesta a fost permanent la dispoziţia oricui, scopul de bază fiind reprezentat de câştigarea de timp pentru fiecare individ în parte pentru rezolvarea problemelor proprii de cunoaştere, evoluţie, închiderea contradicţiilor, etc.
The clear signs of this involutions arose with the first military conflicts in the conditions under which the expansion of space attracted access almost unlimited to resources and at least for what you will following, the emergence of agencies, companies, institutions and others also to activate for the preservation of the way of life regardless of the brutality of their gestures, of course with a kind of democratic tinge that can be found in the old quote: "Do what you want but without majorly disturbing someone around your"... This "disturbance" is the precursor to the appearance of contradictions, the basic evolutionary goal being precisely the elimination of contradictions.
On this evolutionary line of his Dan, possibly the ones to come, be they developments parallel, close or different, you will see many things from view of complete changes, even through the eyes and perceptions of our hero. A kind of evolution in the conditions of constrictive of a kind of guardians of the global way of life of our stories.
Note, this time and this dimension is at a kind of turning point... Not it's about something apocalyptic, not at all... It's kind of like major turning point for the better or... Towards what it was before... Our hero will be "caught" more or less in the tumult of events but as is normal, destiny everyone matters first and foremost. Heroes are those who have chosen to finish their way through this time and this dimension before the great success, but for her...
- Ready, I can no longer stay to you tell about... OK... Choose his character, be curious! For going through the stories with Mircea Dan reads chapter 1, with Monique reads chapter 2... Or read everything, if you're attracted to this... Oh yes, and excuse my presentation but I sought to tell you as many as possible!
Dorin
M - October 16, 2019